Stalactite, stalagmite și coloane în Peștera Șugău, din Munții Giurgeului, jud. Harghita
Foto: (c) Gina ȘTEFAN / AGERPRES FOTO

Renumele peșterii se datorează galeriilor strâmte, formațiunilor și formelor de peșteră, cum ar fi stalactite conice, stalagmite, stalactite și stâlpi cu guler (tip buzdugan deosebit de rare), stalactite fistulare, coralite, stalactite lumânări și altele. Sub aspect mineralogic se pot studia spectaculoasele cristalizări ale calciului în formă aragonitică, precum și formațiuni helictite (formațiune calcitică ce se ramifică în toate direcțiile, neținând cont de gravitație). În timpul iernii, zonele de la intrare sunt folosite de specii de fluturi (precum Scoliopterix libataix), iar în perioadele de toamnă târzie, iarnă și în lunile reci de primăvară, peștera adăpostește mai multe specii de lilieci, ca Plecotus auritus, Miniopterus schreibersi, Myotis myotis.

Foto: (c) Gina ȘTEFAN / AGERPRES FOTO

Accesul la peșteră, potrivit aceluiași site, se realizează dinspre Gheorgheni de pe DN 12 (Gheorghieni — Miercurea Ciuc) km 8 +200 m pe drumul forestier Heveder (localitate componentă a comunei Voșlobeni) sau din comuna Voșlobeni apoi pe drumul forestier sus menționat (6 km de pe DN).

Dezvoltată într-o klippă de calcar cristalin cu intruziuni dolomitice, potrivit site-ului dedicat acestei peșteri — www.sugo.ro, acest strat petrografic are o lungime de 10 km, o lățime de 2 km și o înălțime care pe alocuri depășește 200 m. Lungimea vizitabilă este de 1.021 m, cu o diferență de nivel de 67 m. Altitudinea de intrare în Galeria Principală este de 1 060 m, ieșirea fiind la 993 m. Doar o porțiune a peșterii poate fi vizitată, în alte zone fiind permis doar accesul speologilor. În peșteră, temperatura medie este de 7-9°C, cu o umiditate de peste 90% și conține dioxid de carbon CO2 într-o concentrație mai mare decât cea normală.

Primele lucrări de derocare au fost efectuate în 1934, când a fost lărgită galeria de intrare. În 1961 a început o cercetare sistematică speologică a arealului carstic. În 1965, s-a realizat intrarea în Galeria Principală (etajul superior), fiind executată prima hartă topografică. Tot în acest an, specialiștii Margareta Dumitrescu și Traian Orghidan cercetează sub aspect biospeologic peștera. Începând cu 1974, se fac lucrări de amenajare a traseului turistic în Galeria Principală.

Foto: (c) Gina ȘTEFAN / AGERPRES FOTO

Peștera Șugău, potrivitwww.sugo.ro, este împărțită în patru etaje de galerii dispuse pe mai multe nivele. Galeria Principală are intrarea protejată. Există mai multe săli, printre care ”sala Vestiar”, ”sala Sfatului”, ”Culoarul Descoperitorilor”, unde se pot observa interesante speleoteme cu forme specifice: Meduza, Șirul de stâlpi, Bastionul, Broasca țestoasă cu Delfinul, Lumea fermecată. În tavan se pot admira forme de coroziune ce poartă denumirea de ”Ochii bufniței uriașe”. Ramificația sudică continuă cu ”sala Hornurilor”, ”sala lui Edmund” și ”sala Muzicii”. O altă ramificație se deschide din ”sala Buzduganelor” denumită ”Brațul Preaplin”, care adăpostește stalactite, stalagmite și coloane cu aspect gulerat.

”Brațul Preaplin” are o lungime de 40 metri, care continuă cu săli deosebit de ornamentate: ”sala Stâlpului” cu o coloană înaltă de 4 metri și diametrul de 0,8 metri, cea mai înaltă formațiune din peșteră. Tot aici pot fi admirate speleotemele ”Candelabrul Minunat” și ”Pagoda”. Dorindu-se conservarea acestei zone, această parte a peșterii a fost declarată rezervație interioară și ocrotită.

Nivelurile inferioare sunt greu accesibile, fiind deschise doar celor care doresc să practice un turism extrem.

Foto: (c) Gina ȘTEFAN / AGERPRES FOTO

În 1980, Consiliul Popular al județului Harghita, conform deciziei nr.12 din 14 aprilie, a declarat rezervația naturală Șugău pe o suprafață de 17 hectare. În 1995, Hotărârea nr. 13 a Consiliului județean Harghita stabilea din nou protecția zonelor naturale și a monumentelor naturii de pe zona județului Harghita.

Rezervația Naturală Șugău totalizează 18,30 ha, unde pe lângă diferite specii de rășinoase și foioase pot fi întâlnite și alte specii deosebit de rare din familia orhideelor: ”Papucul Doamnei” — Cypripedium calceolus (specie rară de orhidee, unică în Europa, aflată pe cale de dispariție, ocrotită prin lege), Cephalantera rubra, Epipactis atrorubens, Epipactis helleborine, Gimnadenia conopseea, Gimnadenia adoratissima.

În prezent, Rezervația Naturală Șugău este administrată de Asociația ”Lacu roșu Adventure”, fondată în 2005 cu scopul de a promova turismul ecologic, turismul sportiv-extrem (canyoning, alpinism, ciclism montan, turism speologic).

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) Dorina MATIȘ / AGERPRES FOTO

Amplasat în Piața Muzeului nr. 1 din Sighișoara, județul Mureș, muzeul și-a deschis porțile la 24 iunie 1899 sub denumirea de “Alt Schassburg” (Sighișoara Veche). Este adăpostit de Turnul cu Ceas, monument istoric din secolul al XIV-lea.

Turnul face parte din complexul porții din față ce asigură accesul din Orașul de Jos în în Cetatea Sighișoarei, așa cum arată ghidulmuzeelor.cimec.ro. Are o înălțime de 64 de metri și numără șase nivele (110 trepte) cu galerie deschisă din lemn la ultimul nivel. Parterul Turnului este alcătuit din piatră de râu cu pereți groși de 2,30 metri, iar primele nivele au ferestre mici și goluri de tragere înguste. La cel de al treilea nivel, are console de zidărie spre Cetate și Orașul de Jos, ce susțin etajele superioare evazate. Afectat de un incendiu în 1676, Turnul a fost refăcut în secolul al al XVI-lea și apoi în 1678 și 1894, de către meșteri de formație barocă — Veit Gruber, Philipp Bonge și Valentinus Zimmermann. De asemenea, Johan Kirschel din Königsberg a refăcut, potrivit site-ului www. muzeusighisoara.ro, orologiul prevăzut, după moda orașelor Europei Centrale, cu statui din lemn de tei înalte de 0,80 de metri, înfățișând zeii ce reprezentau zilele săptămânii — Diana, Marte, Mercur, Jupiter, Venus, Saturn și Soarele. Aceste figurine au fost restaurate între anii 1999 — 200, iar mecanismul ceasului este unul executat în Elveția și instalat la 1 aprilie 1906. Turnul cu Ceas a servit reuniunilor Sfatului și depozitării arhivei, a fost până în 1556, Primăria orașului, iar din 1889 adăpostește muzeul de istorie Sighișoara.

Foto: (c) Dorina MATIȘ / AGERPRES FOTO

Inițiatorul și primul custode al muzeului a fost medicul Josef Bacon (1857-1941), un colecționar pasionat care, prin colaborarea cu Karl Seraphin, Betty Schuller, Friederich Meltzer, Julius Hollitzer, Julius Misselbacher (1903-1963), a avut o importantă contribuție la sistematizarea științifică a primelor colecții ale muzeului, așa cum relevă infosighisoara.ro. Lui Julius Misselbacher i se datorează realizarea machetei cetății Sighișoara ce înfățișează orașul în anul 1735.

Foto: (c) Dorina MATIȘ / AGERPRES FOTO

Din anul 1904, sprijinită de Asociația Sebastian Hann din Sighișoara (o asociație culturală a sașilor transilvăneni), instituția muzeală și-a îmbogățit colecțiile de la an la an cu piese de arheologie, textile, cu o valoroasă colecție de icoane pe lemn și sticlă din Târnava Mare, aparținând etnografului ardelean Gheorghe Cernea, potrivit infosighisoara.ro.

Colecțiile Muzeului de Istorie Sighișoara sunt grupate și prezentate, potrivit www.muzeusighisoara.ro în săli tematice: arheologie (preistorie, daco-romană, medievală), etnografie (mobilier, unelte de uz gospodăresc, textile, ceramică, icoane pe lemn și pe sticlă, arme albe și arme de foc, numismatică), farmacie și instrumentar medical, mobilier din diferite perioade istorice, meșteșuguri și bresle, ceramică transilvăneană, artă decorativă, ceasuri de epocă și elemente de orologerie, inclusiv mecanismul actual al ceasului din turn. De la ultimul nivel al muzeului vizitatorul poate admira orașul în toată splendoarea sa.

Exponatele de la primul nivel al muzeului sunt prezentate în trei săli: Sala Arheologie, Mobilier Țărănesc și Sala Farmacie. În Sala Arheologie sunt expuse: ceramică cu decor incizat și motive spiralo-solare aparținând culturii Sighisoara-Wietenberg (2200-1500 î.Hr.), copia unei vetre-altar (unul din cele mai vechi calendare din spațiul sud-est european), obiecte rituale, arme din epoca bronzului, descoperiri aparținând civilizației dace (vase rituale, fructiere, ceramică casnică, obiecte de podoabă și unelte) provenite din așezarea dacică de pe Dealul Wietenberg, obiecte din perioada romană din secolele II-III d. Hr (ceramică fină, opaițe, un altar închinat zeului Mithra, vârfuri de sulițe romane, monede).

Foto: (c) Dorina MATIȘ / AGERPRES FOTO

De asemenea, pot fi văzute aici obiecte de ceramică de secolele VIII-X aparținând Culturii Plaiurilor Transilvane care se remarcă prin decorul specific, unic în spațiul carpato-balcanic și sud-est european, constând din serii de impresiuni alungite realizate cu pieptenul, aranjate sub forma unor benzi orizontale, combinate cu striuri verticale și benzi de valuri tip ghirlandă.

Încăperea Mobilier Țărănesc prezintă, potrivit sursei amintite, piese de mobilier țărănesc din zona Târnavei Mari, de mare valoare fiind presa de ulei ce datează din anul 1767.

Sala Farmacie adăpostește obiecte medicale și farmaceutice provenite de la farmacia “La Vulturul”: recipiente din lemn (secolul XVII-XVIII), porțelan și sticlă (secolul XVIII), truse homeopatice, truse medicale (de chirurgie pentru amputări și ginecologică), diplome de medic eliberate de Universitățile din Viena (1865) și Cluj (1893).

Foto: (c) Dorina MATIȘ / AGERPRES FOTO

Următorul nivel, la care urcă printr-o scară în spirală, este dedicat Sălii Mobilier unde se face remarcată o frumoasă ușă din lemn datând anul 1536, decorată cu motive vegetale. Aceasta are în partea superioară inscripționat un text în limba latină “Filius Christis Maria Mater”. Pot fi admirate aici piese de mobilier din diferite perioade istorice, adevărate opere de artă, ce oferă o imagine asupra influențelor curentelor artistice și modului de decorație a mobilei. Printre cele mai reprezentative piese se numără o masă din secolul al XVI-lea cu influențe gotice și baroce, bufetul și lada de zestre (secolul XVII), dulapul de secol XVIII, care impresionează prin masivitate, dar și clavicordul realizat în secolul al XIX-lea de către meșterul Samuel Maetz.

Foto: (c) Dorina MATIȘ / AGERPRES FOTO

De un real interes sunt două vitralii, unul reprezentând stema Universității Saxone, iar celălalt stema Sighișoarei, patru picturi reprezentând portrete atribuite unor artiști anonimi și datând din secolul al XIX-lea, precum și o vitrină în care sunt prezentate cupele din argint parțial aurite (secol XVII-XVIII), aparținând breslei aurarilor.

Sala Breslelor, aflată la nivelul al treilea cuprinde unelte, însemne de breaslă și produse meșteșugărești aparținătoare principalelor bresle din Cetatea Sighișoara — fierari, lăcătuși, cizmari, croitori, dogari, cojocari, cositorari. Se remarcă aici două mecanisme pentru porțile Cetății, operă a meșterilor lăcătuși, o cană mare cu capac realizată de meșterii cositorari, însemnul breslei cojocarilor și obiectul—reclamă a unui atelier de pălărieri.

Printre piesele expuse în Sala Ceramică Transilvăneană de la etajul al patrulea, se numără cancee, căni, farfurii, ploști, interesante prin forme dar și prin decor: motivul lalelei aparținând ceramicii săsești din Transilvania și produse în ateliere de olari din Sighișoara, motivul garoafei reprezentat pe ceramica din zona Sibiului, sau motivul tablei de șah pe ceramica din Țara Bârsei.

Mecanismul Ceasului este încăperea de la nivelul al cincilea unde turiștii pot admira ceasuri din diferite perioade: ceasul solar (gnomon în limba greacă), o nisiparniță de secol XVIII, un ceas de perete cu arc de secol XVII-XVIII, ceasornice cu cuc din secolul al — XVIII-lea, precum și ceasornice de tip pendulă din secolul al XIX-lea (semibiedermeier). La acest nivel vizitatorii sunt atrași îndeosebi de mecanismul actual al ceasului din Turn cuplat la curentul electric și conectat la o platformă rotativă pe care sunt fixate cele șapte figurine reprezentând zei simboluri ale zilelor săptămânii.

Foto: (c) Dorina MATIȘ / AGERPRES FOTO

De la Standul Muzeului vizitatorii pot achiziționa obiecte de artă și artizanat, materiale publicitare, lucrări de specialitate, ilustrate, ghidurile muzeului și orașului, albume, DVD-uri.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Horia Plugaru)

Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES FOTO

Chimenul (Carum carvi) face parte din familia Apiaceae, din care face parte și morcovul. Este o plantă care crește în zonele deluroase și de munte, atât spontan, cât și în culturi, rodind numai în al doilea an. Originar din Orient, preferă solurile argiloase, uscate și expuse la soare. Planta are un aspect similar cu cel al mărarului, cu frunze fin ramificate, care cresc pe tulpini de 20-30 cm, după cum menționează site-ul terapiinaturiste.ro. Frunctele (numite greșit semințe) sunt achene mici de circa 5 mm lungime, cafenii, ovalare, alungite, ușor curbate, cu un gust și miros aromate, înțepătoare, caracteristice. Recoltarea se face în mai-iunie, cu puțin înainte ca fructele să ajungă la maturitate.

În România, chimenul este printre puținele condimente care cresc spontan, în diferitele lui varietăți, fiind întâlnit prin fânețele și pajiștile din zonele de deal, montane și subalpine. Deși omniprezent în aceste locuri, există un mare impediment pentru culegători: crește foarte răzleț, iar fructele sale, care sunt principala parte utilizată în terapie, sunt mult mai mici decât cele ale chimenului de cultură și se scutură pe măsură ce se coc.

Fructele de chimen sunt bogate în fier și conțin uleiuri volatile (carvonă, carveol, carvacrol), mucilagii, substanțe albuminoide, glucide, rezine, tanoizi, minerale, fitosteroli, potrivitwww.sanatatecuplante.ro.

De la această plantă se utilizează, în scop medicinal, în special fructele, sub formă de infuzie, decoct, pulbere sau tinctură.

Chimenul este un condiment aromatic foarte apreciat în arta culinară. Este presărat pe pâine, precum și pe unele brânzeturi tari, cărora le transmite un parfum delicios. Asezonarea mâncărurilor grase cu chimen stimulează, de asemenea, producerea fluidelor digestive, făcând astfel alimentele mult mai ușor de digerat. E folosit la prepararea a numeroase feluri de lichior.

Studii recente reflectă eficiența chimenului în afecțiuni precum colonul iritabil, colita și mirosul neplăcut al respirației. Potrivit unor cercetări recente, fructele de chimen ar putea avea, de asemenea, proprietăți anti-cancerigene.

Chimenul, bogat în ulei volatil, ulei gras și proteine, este indicat în fluidizarea secrețiilor bronhice. Ceaiul de chimen este eficient și împotriva răcelilor. De asemenea, fitoterapia cu chimen este indicată în caz de astm bronșic și de dureri de cap.

Infuzia de chimen este un bun stimulent digestiv pentru lipsa de poftă de mâncare sau calmarea colicilor la bebeluși. Are efecte antiinflamatoare intestinale puternice, ajutând la echilibrarea florei intestinale. Stimulează producerea sucului gastric, calmează și relaxează intestinele, potrivit www.sanatatecuplante.ro.

Există mai multe studii care susțin că 1 litru de ceai de chimen consumat în fiecare zi, o perioadă de 4 săptămâni, poate scădea nivelul de colesterol rău.

Infuzia de chimen este indicată și pentru spălături oculare, iar cataplasmele de frunze de chimen sunt eficiente în cazul unor umflături ale pielii. Primii care l-au asimilat ca medicament au fost egiptenii, potrivit frunza-verde.ro.

Cercetătorii și oamenii de știință au descoperit, în urma unui studiu, că ceaiul de chimen are proprietatea uimitoare de a intensifica capacitatea organismului de a arde grăsimile din corp cu până la 25%, fapt pentru care este indicat în curele de slăbire.

Astenia psihică și lipsa concentrării se înlătură cu ajutorul tincturii de chimen. Uleiul volatil conținut de fructele de chimen are efect tonic, favorizând circulația cerebrală și reinstalând starea de optimism și forța mentală, potrivit site-ului diversificare.ro.

Chimenul este un remediu pentru cei care suferă de balonări excesive. Recent, s-a dovedit că, pe lângă efectul antispastic, care combate “gazele”, are un efect de stimulare a enzimelor pancreatice, care ajută la asimilarea alimentelor indigeste, susțin medicii. În plus, efectul antimicrobian datorat uleiurilor eterice are efect în cazul dezechilibrelor în flora digestivă, diaree, toxiinfecții.

Unguentele pe bază de chimen sunt folosite pentru a ameliora aspectul pielii, elimină semnele de oboseală și hidratează intens pielea.

Ceaiul de chimen reglează ritmul cardiac, ajută la eliminarea viermilor intestinali și la absorția fierului în organism, stimulează secreția lactației prin conținutul de fitoestrogeni, îmbunătățește calitatea laptelui matern, calmează inflamațiile sânilor în timpul alăptării.

Trebuie menționat că această plantă, consumată în cantități mari, poate deveni toxică și poate avea efecte negative asupra sistemului digestiv. Ceaiul de chimen nu este recomandat femeilor însărcinate și nici celor care suferă de epilepsie, potrivit www.bioplant.ro.

AGERPRES/(Documentare — Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) Vasile MOLDOVAN / Arhiva AGERPRES

Relieful are aspectul unui platou, care se înclină ușor, de la 250-300 m altitudine în N și NV până la 80-100 m altitudine în E și SE.

Așezarea ce poartă în prezent numele de Nicorești se numea, în trecut, Policin, notează prof. Mihai Macici, în volumul ”Lumea vinurilor. Vinurile lumii”. Cel care i-a dat actualul nume se pare că a fost chiar domnul Moldovei, Ștefan cel Mare (1457-1504), care, după lupta de la Podul Înalt, în care i-a biruit pe turci, a făcut un popas pe dealul comunei Țepu, în locul numit ”Cornul Dracului”. Hatmanul Nicoară, comandantul oștirilor din ținutul de margine al Moldovei, ar fi dat un ospăț pentru a sărbători victoria, la care a servit un vin roșu produs pe acele meleaguri. Vinul i-a plăcut atât de mult domnului, încât a hotărât ca așezarea să poarte numele de Nicorești, în cinstea hatmanului.

Cea mai veche atestare documentară a Nicoreștilor datează din anul 1572, când este menționat la o vânzare din ținutul Fălciului, potrivit site-ului www.oniv.ro. De altfel, majoritatea documentelor Nicoreștilor fac referire la tranzacții cu vii. În secolul al XVIII-lea, podgoria este menționată de Dimitrie Cantemir, în lucrarea ”Descrierea Moldovei” (1716), ca fiind cea de-a IV-a din Moldova, în ordinea importanței, după Cotnari, Huși și Odobești. La vremea aceea, suprafețele cu viță-de-vie și numărul proprietarilor erau în continuă creștere. De-a lungul timpului, Nicoreștiul a avut mai mulți proprietari, printre care familiile boierești Catargiu, Sturza, Racoviță, Donici, Papadopol, Conachi, iar o perioadă a fost în proprietatea mănăstirilor Văratec și Agapia, notează site-ul experience-romania.ro.

Foto: (c) Arhiva AGERPRES

Podgoria este renumită pentru obținerea unor vinuri roșii de calitate foarte bună. Pe lângă vechile soiuri românești Băbească neagră și Fetească neagră, în sortimentul pentru vinuri roșii de la Nicorești au intrat, după invazia filoxerei, și soiurile Cabernet Sauvignon și Merlot. Într-o descriere a vinurilor produse la Nicorești, prezentată pe site-ulwww.oniv.ro, regăsim următoarele:

Băbeasca neagră este vinul cel mai reprezentativ nu numai pentru vinurile roșii, ci pentru întreaga gamă de vinuri produse în podgoria Nicorești. Este un vin sec, de culoare roșie strălucitoare de coacăze și cu aromă de strugure bine copt. Cabernet Sauvignon este un vin roșu-rubiniu închis, care se caracterizează printr-o notă robustă, ceea ce face ca acest vin să fie o excepție a vinurilor de Nicorești. Feteasca neagră are o culoare roșu-cărămiziu, intensă, care se datorează vinificării prin macerație de lungă durată, căpătând astfel tipicitatea de Nicorești. Merlot este un vin roșu, de intensitate intermediară între cea a vinului de Cabernet și cea a vinului de Băbească neagră. Este folosit și în amestec tehnologic sau cupaj, fie cu Băbeasca neagră și cu Cabernet Sauvignon, fie cu Oporto și Băbească neagră, notează www.oniv.ro. Oporto este un vin roșu, de o culoare cu o intensitate moderată, cu aromă delicată de afine și gust plăcut.

Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Dintre soiurile pentru vinuri albe, cel mai reprezentativ pentru Nicorești este Feteasca albă. Se caracterizează printr-o onctuozitate gustativă și senzație de catifelare, exprimând aroma soiului. Feteasca regală este un vin alb, cu o aciditate mai ridicată decât a vinului de Fetească albă. Riesling-ul italian este, de asemenea, unul din cele mai bune vinuri ale podgoriei Nicorești, caracterizat prin fructuozitate, prospețime și o aromă deosebită. Aligote este un vin alb, de culoare galben-pai cu nuanțe verzui. De regulă este un vin sec, echilibrat și armonios, dar se recomandă a fi vinificat cu struguri din soiurile Muscat Ottonel și Chasselas, pentru obținerea unor vinuri foarte bune.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, redactor arhivă foto: Mihaela Tufega; editor: Irina Andreea Cristea)

Stalactite, stalagmite și coloane în Peștera Șugău, din Munții Giurgeului, jud. Harghita
Foto: (c) Gina ȘTEFAN / AGERPRES FOTO

Renumele peșterii se datorează galeriilor strâmte, formațiunilor și formelor de peșteră, cum ar fi stalactite conice, stalagmite, stalactite și stâlpi cu guler (tip buzdugan deosebit de rare), stalactite fistulare, coralite, stalactite lumânări și altele. Sub aspect mineralogic se pot studia spectaculoasele cristalizări ale calciului în formă aragonitică, precum și formațiuni helictite (formațiune calcitică ce se ramifică în toate direcțiile, neținând cont de gravitație). În timpul iernii, zonele de la intrare sunt folosite de specii de fluturi (precum Scoliopterix libataix), iar în perioadele de toamnă târzie, iarnă și în lunile reci de primăvară, peștera adăpostește mai multe specii de lilieci, ca Plecotus auritus, Miniopterus schreibersi, Myotis myotis.

Foto: (c) Gina ȘTEFAN / AGERPRES FOTO

Accesul la peșteră, potrivit aceluiași site, se realizează dinspre Gheorgheni de pe DN 12 (Gheorghieni — Miercurea Ciuc) km 8 +200 m pe drumul forestier Heveder (localitate componentă a comunei Voșlobeni) sau din comuna Voșlobeni apoi pe drumul forestier sus menționat (6 km de pe DN).

Dezvoltată într-o klippă de calcar cristalin cu intruziuni dolomitice, potrivit site-ului dedicat acestei peșteri — www.sugo.ro, acest strat petrografic are o lungime de 10 km, o lățime de 2 km și o înălțime care pe alocuri depășește 200 m. Lungimea vizitabilă este de 1.021 m, cu o diferență de nivel de 67 m. Altitudinea de intrare în Galeria Principală este de 1 060 m, ieșirea fiind la 993 m. Doar o porțiune a peșterii poate fi vizitată, în alte zone fiind permis doar accesul speologilor. În peșteră, temperatura medie este de 7-9°C, cu o umiditate de peste 90% și conține dioxid de carbon CO2 într-o concentrație mai mare decât cea normală.

Primele lucrări de derocare au fost efectuate în 1934, când a fost lărgită galeria de intrare. În 1961 a început o cercetare sistematică speologică a arealului carstic. În 1965, s-a realizat intrarea în Galeria Principală (etajul superior), fiind executată prima hartă topografică. Tot în acest an, specialiștii Margareta Dumitrescu și Traian Orghidan cercetează sub aspect biospeologic peștera. Începând cu 1974, se fac lucrări de amenajare a traseului turistic în Galeria Principală.

Foto: (c) Gina ȘTEFAN / AGERPRES FOTO

Peștera Șugău, potrivitwww.sugo.ro, este împărțită în patru etaje de galerii dispuse pe mai multe nivele. Galeria Principală are intrarea protejată. Există mai multe săli, printre care ”sala Vestiar”, ”sala Sfatului”, ”Culoarul Descoperitorilor”, unde se pot observa interesante speleoteme cu forme specifice: Meduza, Șirul de stâlpi, Bastionul, Broasca țestoasă cu Delfinul, Lumea fermecată. În tavan se pot admira forme de coroziune ce poartă denumirea de ”Ochii bufniței uriașe”. Ramificația sudică continuă cu ”sala Hornurilor”, ”sala lui Edmund” și ”sala Muzicii”. O altă ramificație se deschide din ”sala Buzduganelor” denumită ”Brațul Preaplin”, care adăpostește stalactite, stalagmite și coloane cu aspect gulerat.

”Brațul Preaplin” are o lungime de 40 metri, care continuă cu săli deosebit de ornamentate: ”sala Stâlpului” cu o coloană înaltă de 4 metri și diametrul de 0,8 metri, cea mai înaltă formațiune din peșteră. Tot aici pot fi admirate speleotemele ”Candelabrul Minunat” și ”Pagoda”. Dorindu-se conservarea acestei zone, această parte a peșterii a fost declarată rezervație interioară și ocrotită.

Nivelurile inferioare sunt greu accesibile, fiind deschise doar celor care doresc să practice un turism extrem.

Foto: (c) Gina ȘTEFAN / AGERPRES FOTO

În 1980, Consiliul Popular al județului Harghita, conform deciziei nr.12 din 14 aprilie, a declarat rezervația naturală Șugău pe o suprafață de 17 hectare. În 1995, Hotărârea nr. 13 a Consiliului județean Harghita stabilea din nou protecția zonelor naturale și a monumentelor naturii de pe zona județului Harghita.

Rezervația Naturală Șugău totalizează 18,30 ha, unde pe lângă diferite specii de rășinoase și foioase pot fi întâlnite și alte specii deosebit de rare din familia orhideelor: ”Papucul Doamnei” — Cypripedium calceolus (specie rară de orhidee, unică în Europa, aflată pe cale de dispariție, ocrotită prin lege), Cephalantera rubra, Epipactis atrorubens, Epipactis helleborine, Gimnadenia conopseea, Gimnadenia adoratissima.

În prezent, Rezervația Naturală Șugău este administrată de Asociația ”Lacu roșu Adventure”, fondată în 2005 cu scopul de a promova turismul ecologic, turismul sportiv-extrem (canyoning, alpinism, ciclism montan, turism speologic).

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) Simion MECHNO / AGERPRES FOTO

Inițiat de CIADO România, programul va debuta pe 9 mai la Palatul Național al Copiilor cu spectacolul-eveniment “Amadeus”, care va informa publicul spectator asupra simptomatologiei tinerilor consumatori de droguri. În acest context, va avea loc și o expoziție de fotografii cu tema “Tentația drogurilor și efectul lor”.

Președintele CIADO România, Gigel Lazăr, a declarat cu această ocazie că drogurile sunt o problemă a tinerei generații, datele statistice arătând că 11% dintre elevi și 21% dintre studenți sunt consumatori.

“Programele de combatere a consumului de droguri nu se aplică prea eficient, dorim cu acest program să sensibilizăm și să atragem cât mai mulți tineri. Ne bucurăm că avem alături de noi mari actori și sportivi, senatori care ne susțin proiectul”, a spus Lazăr, cu ocazia lansării acestui program.

Ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, a subliniat că dependența și abuzurile de droguri sunt în creștere și a dorit să tragă un semnal de alarmă în acest sens.

“Drogul nu te face campion. Educația este crucială în combaterea drogurilor, MTS își asumă responsabilitatea de a încheia parteneriate cu scopul susținerii acestor programe. (…) Promovarea sportului, un regim de viață sănătos, susținerea artei — acesta este îndemnul meu pentru tineri”, a spus Szabo.

Academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici a susținut că în prezent consumul de droguri a suferit “o mutație culturală”.

“Consumul de droguri nu este un viciu, ci face parte din cultura de discotecă. (…) Din păcate, drogul îmbolnăvește creierul”, a arătat Stolnici.

Prezentă la lansarea programului, senatoarea Ecaterina Andronescu a vorbit la rândul său despre riscurile consumului de droguri, recomandând tinerilor ca după școală să facă sport și să participe la activități culturale.

“Orice act de cultură ne îmbogățește sufletul și ne ajută să ne construim viața și cariera mai departe. Dacă mulți tineri merg în sala de spectacol, este o reușită a noastră, a tuturor”, a spus Andronescu.

Programul “Artă contra drog” este realizat în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Educației și Cercetării Științifice, cu sprijinul Primăriei Cluj, și atinge palierele informal și educațional. El a atras personalități ale vieții artistice, precum Sebastian Papaiani, Ion Dichiseanu, Victoria Cociaș, George Piștereanu.

Spectacolele “Amadeus” vor mai fi susținute pe 11 mai la Teatrul Național de Operă și Balet din Constanța, 12 mai — Casa de Cultură a Studenților din Cluj, 13 mai — Casa de Cultură a Sindicatelor Satu Mare, 14 mai — Casa de Cultură a Sindicatelor Oradea, 18 mai — Casa de Cultură a Sindicatelor Galați, 19 mai — Casa de Cultură a Studenților Iași, 20 mai — Casa de Cultură a Sindicatelor Bacău și pe 23 mai la Palatul Național al Copiilor București.

AGERPRES/(A, AS—autor: Mihaela Tudorache, editor: Florin Marin)

Biserica Sf. Dumitru din Pârâieni de Sus
Foto: (c) Florin Epure / Arhiva personală

De puternicul neam al boierilor Pârâieni se leagă fapte de arme, zidirea de lăcașuri sfinte sau povești fascinante, cum ar fi legenda comorii blestemate sau inelul cu însemnul voievodal ‘IO’, descoperit în mormântul lui Tudoran de la Aninoasa.

‘Pârâienii au fost un puternic neam de boieri vlastelini, neînfricați, înțelepți și filotimi, care au avut proprietăți în Olt, Dolj, Gorj și Vâlcea, au deținut cele mai înalte dregătorii la curțile voievodale și chiar au intrat în relație de rudenie cu domnitorii țării. Ei nu sunt cu nimic mai prejos față de alte familii boierești, precum Craioveștii, Rudenii, Slăviteștii, Lahovăreștii, Pleșoienii sau Otetelișenii. Ca simbol heraldic, și-au ales ca să le împodobească blazonul familiei lor, leul, care reprezintă curajul, forța și ferocitatea. Hrisoavele și cronica țării vorbesc despre Danciu Zamona, deținătorul moșiei Pârâienilor de la Livezi în anul 1434, despre Banul Hamza Părăianul de la anul 1600, Stanciu Postelnicul și Danciu Pârâianu. Puțini mai știu astăzi că neamul acesta a dat mari personalități culturii românești: Gheorghe Tătărescu, Alexandru Macedonski, George Topârceanu, Alexandru Mitru, Bogdan Amaru, general Barbu Pârâianu, Teofil Pârâian și alții’, a declarat pentru AGERPRES prof. dr. Florin Epure, directorul Direcției Județene pentru Cultură Vâlcea.

Boierii Pârâieni au înălțat numeroase lăcașuri de cult în întreaga Oltenie, astăzi importante monumente istorice, dar, din păcate, multe dintre acestea au fost condamnate la uitare și la ruină. Biserica de la Pârâienii de Mijloc, din comuna Livezi, este una dintre ele. Această bijuterie veche de două veacuri se află astăzi în stare de colaps.

Biserica Întâmpinarea Domnului din Pârâieni de Mijloc
Foto: (c) Florin Epure / Arhiva personală

‘Numeroase lăcașuri de cult au fost zidite de boierii Pârâieni, care apar zugrăviți pe zidurile lor de piatră. Și aici amintim celebra Mănăstirile Polovragi, Lipovul, Corbii de Piatră; Schitul Crasna, bisericile ‘Sf. Dumitru’ din Craiova și Arhanghel de la Râmnicu Vâlcea. Pârâienii au ridicat, deci, adevărate bijuterii, lăcașuri de cult în Vâlcea, la Livezi și Grădiștea, unde își găsesc originea și unde își dorm somnul de veci. Friza acestor importante valori de patrimoniu cultural național îi înfățișează pe boierii Pârâieni cu soțiile și odraslele lor, mândri precum voievozii țării, cu care și-au împreunat sângele nobil”, spune prof. Epure.

Biserica ‘Întâmpinarea Domnului’ și ‘Sfinții Voievozi’ din satul Pârâienii de Mijloc, comuna Livezi, este cea mai veche, dar și cu cele mai grave probleme de conservare. Ea a fost ctitorită de Tănasie, fiul lui Statie Pârâianu, și de vărul său, Matei Pârâianu, și soția acestuia, Constantina, așa cum arată și textul pisaniei, scrisă la data de 31 august 1825.

Tabloul votiv de la Biserica Întâmpinarea Domnului de la Pârâienii de Mijloc-Livezi
Foto: (c) Florin Epure / Arhiva personală

Tot în comuna Livezi, în cătunul Meriș, din satul Pârâienii de Sus, se află o altă ctitorie a Pârâienilor: biserica cu hramul ‘Sfântul Dumitru’, ridicată pe temelia unui lăcaș mai vechi, la anul 1828, de către jupân Gheorghe Pârâianu, împreună cu frații săi Ioan, Ștefan și Stoian, la care se mai adaugă verii și nepoții acestora și preotul Ioan Ciorăscu. Și acest monument istoric necesită o intervenție de urgență pentru că, altfel, la primul seism s-ar prăbuși.

“Pârâienii au construit o biserică cu hramul ‘Sfinților Împărați’ și ‘Sfântul Matei’, la Grădiștea. Constantin Pârâianu și fratele său Matei au isprăvit această biserică la 18 septembrie 1840. Biserica a fost reparată în anii 1859, 1948 și 1951 iar pictura a fost refăcută în anul 1964′, mai spune Florin Epure.

De curând, la Râmnicu Vâlcea, a fost lansat volumul ‘Pârâienii Valahiei’ de Constanța Badea, Petronela Badea și Mihai Pârâianu, prima monografie a acestei familii boierești. Cartea cuprinde o radiografie, realizată științific, accesibilă publicului larg.

‘Pârâienii Valahiei este o lucrare amplă, documentată, care dă la o parte una dintre cortinele ce învăluie încă viața Evului Mediu românesc. Urmărind viața unei familii boierești, desfășurată pe multe veacuri, ea este un tablou al vieții în epoca feudală a Valahiei nu lipsită de culoare locală, privind îmbrăcămintea boierilor, a jupânițelor, aspectul conacelor, al așezărilor sătești. Monografia marilor familii boierești s-a îmbogățit, astfel, cu o lucrare cu profund caracter științific, rod al unei cercetări minuțioase, de confruntare a documentelor, de comparare a diferitelor surse de informație, de descifrare a unor texte nu o dată criptice. Toate s-au realizat prin silința și perseverența autorilor’, a scris în prefața volumului profesorul Carmen Farcaș.

‘Neamul Pârâienilor mai așteaptă încă readucerea numelui lor în cărțile de istorie, după un “damnatio memoriae” de aproape cinci decenii de comunism. Hrisoavele și monumentele istorice ne ajută să înțelegem cine au fost acești boieri români, cum au scris ei istoria țării și cum au îmbogățit cultura noastră, timp de câteva secole, dar pentru aceasta trebuie să le acordăm mai multă atenție și respect în viitor!’, a adăugat istoricul Florin Epure.

AGERPRES/(AS-autor: Liviu Popescu, editor: Diana Dumitru)

Fotografii: (c) Gil PIETRAR / AGERPRES FOTO

Cei care trec porțile castelului intră într-o altă lume, unde legendele și misterul, împreună cu o ambianță din perioada personajelor principale, devin de-a dreptul fascinante.

Cel mai important obiectiv turistic din județul Satu Mare ascunde multe “adevăruri”. Au rămas în amintirea localnicilor legende precum tunelurile impresionante în care Francisc Rakoczi al II-lea fugea călare de dușmani sau beciurile pline de bogății confiscate de naziști.

Istoria castelului este strâns legată de cea a nobiliarei familii Karolyi, care și-a construit prima reședință pe locul actualului castel în secolul al XV-lea. Inițial, era o clădire cu elemente de fortificație, ce ulterior a fost transformată în cetate de apărare împotriva turcilor.

În anul 1792 a fost transformată în castel în stil baroc, cu două etaje, cu câte 20 de camere pe nivel, având încăperi cu boltă decorate.

Castelul găzduia în jur de 60 de persoane, din care 30 erau grofii și urmașii lor, restul servitori. Castelul are săli de primire, de bal, de petrecere a timpului liber pentru oaspeți și o bibliotecă cu 2.000 de volume în română, maghiară, germană, latină.

Blazonul familiei Karolyi este un șoim care ține în gheare o inimă, înconjurat de un dragon.

De-a lungul timpului, castelul a fost transformat în garnizoană militară, fiind ocupat de naziști, după care a devenit sanatoriu TBC, liceu zootehnic. Toate bogățiile, tablourile, mobilierul, au fost furate, puține dintre acestea au fost recuperate.

În prezent, după renovare, castelul are mobilier din secolele trecute, arătând ca odinioară.

Pe lângă datele istorice și frumusețea castelului, legendele stârnesc curiozitatea vizitatorilor. Arheologul Hago Nandor, șef de secție Muzeul Județean de Istorie, responsabil cu castelul, spune că lumea întreabă de legende, mai ales dacă a auzit câte ceva despre familia Karolyi.

Cea mai cunoscută legendă este cea a tunelurilor și este legată atât de numele familiei Karolyi, cât și de cel al principelui Rakoczi, care, la rândul lui, a dat naștere multor legende. Karoly Sandor s-a alăturat răscoalei conduse de Rakoczi (1703-1711) și astfel principele a ajuns să locuiască o perioadă de timp în castelul din Carei.

“Legenda spune că acest castel Karolyi e legat printr-un tunel cu capela Sfânta Treime, care e la o distanță de 5 km, și există încă o ieșire la cetatea din Ardud. A fost construit de principele Rakoczi înainte de război pentru a putea scăpa de austrieci. (După ce principele Karolyi Sandor s-a alăturat răscoalei condusă de Francisc Rakoczi al II-ea, castelul a fost atacat de austrieci — n.r.) Fundul este la 8 metri, are o lățime de doi metri și trebuie să fie suficient de mare ca principele Rakoczi să circule călare… Mai sunt și alte legende — potcoavele pe cal au fost puse invers, astfel că, atunci când a intrat, inamicii au crezut că a ieșit.

Legendele încă trăiesc și în zilele noastre, adică, dacă întrebăm un bătrân din zona Ghenciului sau Careiului, le știe pe toate. Legenda e cunoscută în toate domeniile unde Rakoczi a stat. Și în orașul Tokaj din Ungaria există o legendă, sau la Sarospatak, unde era tot domeniul lui Rakoczi”, a declarat Hago Nandor.

În anul 2011, în curtea castelului s-au făcut săpături cu ocazia renovării acestuia, dar nu a fost descoperit niciun tunel de mărimea celui din legendă. S-a găsit un canal pentru apă, dar de dimensiuni mult mai mici decât al celui din poveste.

O altă legendă este despre fiica lui Rakoczi, blestemată după ce a dezvăluit unui austriac ieșirea secretă a tatălui său.

PUBLICITATE

“Mai este o legendă legată de fiica lui Rakoczi — care într-adevăr este o legendă — fiindcă Rakoczi a avut fiu și nu fiică. Fiica sa l-a trădat, adică a avut o relație cu un ofițer austriac și i-a explicat unde este ușa secretă — în spatele unui dulap, apăsând un buton sau o carte, se deschide o ușă. 

Din fericire Rakoczi a scăpat, a ieșit pe altă ușă și atunci a blestemat-o pe fiica sa, adică nu poate să se căsătorească doar dacă ea cu mâinile ei își face haina de mireasă și doar o dată pe an poate să stea și să coasă. Fata este închisă în pivniță, apare o dată la șapte ani când se deschid toate ușile și atunci, dacă cineva intră în pivniță, fata îi arată toate comorile, ușile, armele, camerele și aurul”, spune Hago Nandor.

Unele dintre legende au fost povestite unor etnografi, prin anii ’50 ’60, despre un copil care se juca în curtea capelei, s-a deschis o ușă secretă și acesta a intrat, după care ușa s-a închis din nou, iar după șapte ani a reapărut, mai în vârstă cu tot atâția ani.

“Am avut un domn care știa că tunelul există, spunea că a fost în tunel, și, că dacă apăsăm nasul leului de la șemineu se va deschide și putem să intrăm. Nu l-am lăsat, a plecat, și a spus că va veni prin beci de la Ardud. I-am sus că n-o să fie așa de simplu fiindcă în multe locuri sunt demolați pereții, dar el spunea că trebuie să ajungă aici într-o săptămână. Îl mai așteptăm”, a mai spus arheologul.

Alte legende își au izvorul mult mai aproape de zilele noastre, și anume în cel de-al Doilea Război Mondial, când naziștii cu ocupat castelul.

“Și despre pivniță sunt legende. În al doilea Război Mondial, înainte să fie eliberat orașul Carei, armata germană, mai ales naziștii, au stat aici și au ascuns o comoară în pivniță. Nu în pivnița actuală ci în pivnița din pivniță, unde sunt încăperi ascunse, zidite, unde au ascuns armele și aurul.

Dacă întrebăm oameni mai în vârstă, o să povestească cum au intrat acolo când au fost copii, au desfăcut o ușă zidită și au văzut steagul cu zvastica, aur și alte minuni. Eu am fost în pivniță și înainte de renovare și nu există”, mărturisește cel care cunoaște foarte bine castelul.

Fiind cea mai înstărită din zonă, de-a lungul timpului, mai multe persoane ar fi încercat să pătrundă în rândul familiei, astfel că la un moment dat a apărut un bărbat ce s-a prezentat drept fiul grofului, despre care se știa că a murit pe câmpul de luptă.

“Se spune că baronul Karolyi Laszlo, care era primul comite, prefect al comitatului Sătmar, a avut trei băieți, Șandor, Mihaly și Istvan. Istvan moare în lupta cu turcii iar Mihaly când au cucerit înapoi de la turci cetatea de la Buda. După luptă a sosit vestea că cei doi copii au fost uciși.

După 10 ani, a apărut un om care a spus că este Karolyi Istvan și, fiind băiatul cel mai în vârstă, a fost o problemă, pentru că Șandor a moștenit toată averea. Atunci a început căutarea documentelor, a martorilor. Au trecut între timp 15-20 de ani, omul s-a schimbat. După ani de procese și discuții, s-a dovedit că era un impostor, nu avea nicio legătură cu familia Karolyi”, a mai spus arheologul.

Astăzi, castelul găzduiește trei expoziții permanente, cea privind breslele locale, obiecte descoperite în zonă, mai există o expoziție cu mobilier de epocă, de la sfârșitul secolului al XVIII-lea sau începutul secolului XIX, cumpărate din diferite castele din Europa, și o expoziție impresionantă de trofee din Africa de Sud, donată de Sir Panczel Tibor, un important om de afaceri ai cărui bunici au fost careieni.
Grofii au plecat din zonă în urma războiului, însă urmașii lor mai revin din când în când. Au înființat o fundație prin care sprijină activitatea Centrului Cultural care administrează castelul, dar și biserica din Căpleni, unde se află cripta familiei cu sicriele înaintașilor.

Oriunde au murit în lume, nobilii familiei Karolyi au dorit să-și doarmă somnul de veci în cripta din Căpleni. Cenușa contesei Karolyi Consuelo, decedată în 1976 la Geneva, a fost depusă în cripta familiei în 2010, unde urmau să ajungă și rămășițele ultimului deținător al titlului de conte, Karolyi Lajos, decedat în 2009 în Brazilia.

Dincolo de datele istorice, în memoria localnicilor s-au păstrat legendele. Și cum unele aspecte din istoria familiei nu vor fi cunoscute niciodată, misterul din jurul legendelor va fascina pentru totdeauna. Probabil nici nu merită să strici povestea, de dragul adevărului…

AGERPRES/(A — autor: Gheorghe Pietrar, editor: Diana Dumitru)

Foto: (c) Dorina MATIȘ / AGERPRES

Printre piesele care suscită interesul se regăsesc fibula cu butoni în formă de ceapă, o serie de aplice de harnașament, catarame și capete de curea folosite la încălțăminte, o catamară mare încrustată cu granate, cercei din aur cu capete poliedrice ajurate, precum și un inel sigilar, pe care specialiștii le atribuie familiilor regale ale gepizilor.

Foto: (c) Dorina MATIȘ / AGERPRES

Toate aceste piese din aur, expuse la Târgu Mureș, prezintă o variantă specială de folosire a stilului Cloisonne, care suprinde prin perfecțiune, piesele fiind adevărate mozaicuri în miniatură, decorate, brodate pe margine cu granate mici, semisferice, cu casete cu pereții ondulați și sunt încrustate cu granate inclusiv pe cant.

Șefa secției de Arheologie a Muzeului Județean Mureș, Nicoleta Man, a declarat pentru AGERPRES că pentru intervalul dintre secolele al V-lea și al VII-lea în centrul Transilvaniei se detașează trei tezaure impresionante ca dimensiune, calitate artistică și atribuire etnică și culturală — tezaurele de la Apahida, Someșeni și Florești, toate din județul Cluj.

‘La Apahida, în apropierea orașului roman Napoca, au fost descoperite de-a lungul timpului în 1889, 1968 și 1979 trei morminte princiare atribuite neamului germanic al gepizilor (migratori de origine germanică care în secolul al V-lea s-au stabilit în Bazinul Pannonic, ajungând și în Vestul Transilvaniei, n.r.). Nu se păstrează informații amănunțite despre condițiile de descoperire a lor, dar natura pieselor descoperite ca inventar funerar este grăitoare. Primul mormânt a fost descoperit accidental la marginea estică a cimitirului din Apahida în anul 1889. O parte a inventarului a fost recuperat și a intrat în patrimoniul muzeului clujean, iar două piese au fost achiziționate de pe piața de antichități de către Muzeul Național Maghiar (inelul sigilar cu monogramă și un pandantiv cu clopoței)’, a spus Nicoleta Man.

Foto: (c) Dorina MATIȘ / AGERPRES

Potrivit arheologului, din acest mormânt s-au păstrat mai multe obiecte din aur: o fibulă cu butoni în formă de ceapă, o brățară, trei inele dintre care unul sigilar cu numele posesorului OMAHARUS și unul gravat cu trei cruci, o cataramă de centură încrustată cu granate, șase pandantive cu clopoței, două căni de argint, unele dintre acestea fiind prezentate la Târgu Mureș.

Nicoleta Man a arătat că inelul cu numele OMAHARUS poate fi interpretat ca un atribut al statutului moștenitor al posesorului, în timp ce crucile existente subliniază proveniența dintr-un mediu care cunoștea valorile creștinismului.

Al doilea mormânt princiar de la Apahida a fost descoperit în 1968 de către muncitorii care săpau o groapă pentru un stâlp electric. ‘Au ascuns descoperirea, aflându-se despre ea în februarie 1969, când au fost recuperate parțial piesele și s-au executat săpături de recuperare a restului de inventar din mormânt. Inventarul era format din podoabe, aplici, garnituri, catarame, 15 piese de joc, zăbale și piese de harnașament. Toate piesele sunt din aur și bogat decorate cu granate. Obiectele depuse în mormânt ne vorbesc despre statutul aparte al celui înmormântat, astfel fibula cu butoni reprezenta o insignă purtată doar de un grup restrâns de oficiali ai Imperiului Roman, căpătând valoare simbolică numai în relațiile cu Imperiul Roman (…) Deși descoperite în afara granițelor politice ale Imperiului Roman, toate indică încadrarea personajului în sistemul ierarhic politico-militar roman’, a remarcat arheologul.

Potrivit Nicoletei Man, cel mai probabil datorită asemănării stilistice a execuției, piesele din cele două morminte au fost realizate în același atelier și anume undeva în Imperiu, probabil la Constantinopol, iar prezența lor la Apahida poate sugera ideea existenței unei legături privilegiate între Imperiu și comunitatea gepidică de la Apahida.

Foto: (c) Dorina MATIȘ / AGERPRES 

Un alt tezaur, cel de la Cluj-Someșeni a fost descoperit întâmplător în 1963, de către muncitorii care săpau gropi pentru răsadnițe. ‘Tezaurul a fost descoperit la marginea satului, la câțiva kilometri distanță de tezaurul de la Apahida. Toate piesele au fost depozitate într-un vas, inițial a avut peste un kilogram. Din această greutate s-au recuperat 618 grame. Tezaurul se compune din mai multe tipuri de pandantive, de perle și mărgele, un medalion masiv ornamentat pe față cu o cruce, patru inele, două brățări și două catarame. Toate sunt filigranate și decorate cu granate. Evident, contextul descoperirii sugerează ascunderea, depunerea tezaurului în mod voluntar în pământ, metodă folosită des în epocă datorită instabilității politico-militare’, a mai spus Man.

Arheologul a mai spus că în perioada septembrie 2006 — iunie 2007, cu ocazia construirii centrului comercial Polus din comuna Florești, județul Cluj, a fost descoperită și o necropolă din epoca migrațiilor compusă din 121 de morminte, care au fost atribuite tot gepizilor.

‘Un mormânt se remarcă prin inventarul funerar fastuos și poziția relativ izolată, fiind amplasat la 20 metri distanță de celelalte. Conform studiului antropologic, defuncta era o tânără care a decedat la vârsta de 18-20 de ani. Inventarul funerar este extrem de bogat, fiind singurul mormânt de epocă gepidă care conține aproape în totalitate obiecte din aur: podoabe și piese de port. Tânăra gepidă purta cercei din aur cu capete poliedrice ajurate, lăcașurile fiind umplute cu pietre, probabil almandine, care au dispărut încă din antichitate. De asemenea, purta un colier cu 9 pandantive din aur identice. Tunica se pare că era prinsă pe umeri cu două ace din aur, înlocuind clasicele fibule. Din cordonul care îi lega hainele pe talie s-a păstrat numai catarama din aur’, a precizat Nicoleta Man.

Arheologii cred că mormântul de la Florești — Polus aparține unei aristocrate est-germanice și se înscrie în rândul celor mai fastuoase morminte princiare descoperite nu numai în Transilvania, ci în toată Europa.

‘Prin bogăția și diversitatea obiectelor de inventar, mormântul aduce noi contribuții referitoare la moda aristocrației feminine din a doua jumătate a secolului al V-lea. Alături de importantele descoperiri din zonă (mormintele regale de la Apahida, tezaurul de la Someșeni, mormântul princiar de la Turda etc.), mormântul de la Florești — Polus aduce argumente importante în privința existenței regatului gepid din Transilvania, al cărui centru de putere se afla în zona orașului antic Napoca’, a subliniat arheologul.

Nicoleta Man a precizat că toate aceste trei tezaure clujene — alături de alte sute de piese din aur și argint, expuse la Sala de Oglinzi a Palatului Culturii, în Expoziția ‘Aurul și argintul antic al României’ — încântă prin măiestria execuției, putând fi așezate în rândul pieselor cu o valoare artistică deosebită.

Foto: (c) Dorina MATIȘ / AGERPRES

‘Făcând abstracție de aceste evaluări, aurul și argintul, atât cantitativ cât și calitativ, ne oferă indicii despre elemente de viață — economice, statut social și cultural, rit și ritual funerar — prin interpretarea contextului descoperirilor (…) În zorii Evului Mediu, când granițele culturale și etnice nu erau bine delimitate la hotarele Imperiului Roman, obiectele lucrate din aur și argint s-au bucurat constant de un statut special, putând fi tezaurizate sau în perioade de cumpănă reduse la valoarea intrinsecă a metalului. Unele dintre ele, încărcate de valoarea prestigiului sau simbolică, s-au păstrat în rândul familiilor sau comunităților timp de mai multe generații, unele au fost uzate, considerate demodate și atunci au fost topite și refolosite pentru confecționarea altor piese. Ceea ce pe noi ne încântă astăzi într-o mare măsură reprezintă de fapt pentru purtătorii lor piese de podoabă, simple accesorii ale vieții acestor oameni. Evident că podoabele, în funcție de calitatea și cantitatea lor, denotă atât statutul cât și situația economică a deținătorului, chiar și gradul de prosperitate al comunității când e vorba de obiecte de cult sau însemne ale puterii. Oricum, o podoabă cu lucrătură fină se pretează la veșminte pe măsură, cu alte cuvinte o anumită etichetă, un cadru adecvat în care aceste podoabe să fie purtate, arătate, văzute și admirate’, a conchis Nicoleta Man.

Morminte ale gepizilor au mai fost descoperite în 2004, la Vlaha — 202 morminte datând în secolul al VI-lea d.Hr — și la Turda în județul Cluj, precum și în județul Sibiu la Miercurea Sibiului, Brăteiu, Șeica Mică, Sibiu, dar și în județul Mureș, la Morești, însă comorile de la Apahida, Florești și Someșeni nu au fost nicicând egalate.

AGERPRES / (A — autor: Dorina Matiș, editor: Marius Frățilă)

Foto: (c) Radu TUTA / AGERPRES FOTO

Cele mai multe dintre tablouri sunt de dimensiuni medii și mici, realizate în ulei pe carton, ulei pe pânză și pe lemn, pictorul abordând o tematică obișnuită pentru cei care îi cunosc pictura — naturi statice, peisaje, interioare—, unele teme fiind reluări ale unor teme anterioare, preluări.

Pictorul a declarat, pentru AGERPRES, că încearcă “sentimente de confuzie după avalanșa de felicitări”: “Am un vag sentiment de confuzie. E plăcut. Am uzajul unor asemenea experiențe. Nu e ceva nou, iar pauza de 21 de ani, dacă e să catalogăm după ultima expoziție avută nu e atât de gravă ca emotivitate”.

Directorul Muzeului de Artă Constanța, Doina Păuleanu, a afirmat în deschiderea evenimentului, că în lucrările lui Zamfir Dumitrescu “cele mai multe scene pictate de artist se petrec în interior: spațiul evoluează spre adâncime prin culisele laterale — de obicei perdele din materiale transparente, mătăsuri sau brocarturi cu falduri grele—, dar și prin pavimente sau plafoane, adeseori casetate, pentru a ridica gradul de dificultate al meșteșugului bine stăpânit”.

Prezent la vernisaj, fostul premier Adrian Năstase a declarat presei că a venit “în primul rând din prietenia pe care i-o poartă artistului și apoi din pasiunea constantă pentru artă” și a elogiat “stilul inimitabil” al maestrului Dumitrescu.

“Privesc lumea prin ferestrele pe care le desenează Firu Dumitrescu, îmi plac lucrările lui, ele sunt într-un fel imagini tridimensionale ale lumii pe care nu știm s-o privim și fiecare dintre noi adaugă a treia dimensiune practic imaginația cu care privește aceste lucrări”, a apreciat Năstase, care a venit la vernisaj însoțit de băiatul cel mare, Andrei.

Pentru Adrian Năstase, lucrările pictorului reprezintă “o suită de fotograme care dau o anumită imagine despre lumea în care trăiește el și uneori descoperim că este și lumea în care trăim noi”.

La vernisaj au fost prezente personalități ale lumii culturale, academice și politice românești, colegi de școală ai maestrului.

Ucenic al maestrului Corneliu Baba, Zamfir Dumitrescu, pentru care pictura a devenit “un mod de viață, un alt fel de a explora și a înțelege lumea”, face parte, alături de Ștefan Câlția, Sorin Ilfoveanu, Cornel Antonescu, Wanda Mihuleac, Victor Teodorov, Mihai Buculei, Napoleon Tiron, Florin Codre, din generația de aur a Institutului de Artă Plastică “Nicolae Grigorescu” din București.

AGERPRES/(AS, A — autor: Daniel Popescu)