Manifestările dedicate acestei zile includ diverse expoziții, prezentări video și infografice și anunțarea câștigătorului concursului ”Land for Life Award”.

Tema pentru ediția din 2015 este “Obținerea securității alimentare pentru toți prin sisteme de alimentare durabile”. Prin aceasta se urmărește realizarea unei schimbări în practicile de utilizare a terenurilor, printr-o agricultură inteligentă și adaptarea la schimbarea climatică, mai ales în zonele fragile și uscate ale planetei, în care penuria de alimente devine din ce în ce mai severă. De gestionarea durabilă a terenurilor depinde atât creșterea rezistenței ecosistemelor, cât și dezvoltarea comunităților prin îmbunătățirea condițiilor de viață. Un alt obiectiv al campaniei vizează accesul la tehnologie și acordarea drepturilor asupra terenurilor agricultorilor care dețin ferme mici.

Aproximativ 805 milioane de oameni din întreaga lume nu aveau hrană suficientă între 2012 și 2014, se menționează în Raportul pentru insecuritate alimentară din 2014. Estimarea arată că o persoană din opt a suferit de foame. Marea majoritate a aceste populații face parte din țările în curs de dezvoltare. Deși s-au înregistrat progrese semnificative în direcția obiectivului de eradicare a foametei, înscris în Obiectivele de Dezvoltare a Mileniului, progresul între regiuni și țări este încă inegal, potrivit www.un.org.

Schimbările climatice pot precipita procesul de deșertificare, însă activitățile umane sunt cauza principală cea mai frecventă. Supracultivarea epuizează solul. Despăduririle înlătură copacii care susțin solul fertil de pământ. Pășunarea în exces dezgolește pământul de iarbă. Unul dintre principalele instrumente de combatere a extinderii deșertificării este plantarea de arbori și alte plante care mențin calitatea solurilor.

Potrivit datelor UNCCD Brochure, publicate de ONU, 2,6 miliarde de oameni depind direct de agricultură, iar 52% din terenul folosit pentru agricultură este moderat sau sever afectat de degradarea solului. Degradarea terenurilor afectează 1,5 miliarde de oameni la nivel global, 74% din săraci (42% foarte sărăci și 32% moderat săraci) sunt afectați în mod direct de degradarea terenurilor la nivel global.

Pentru prima dată Ziua mondială pentru combaterea deșertificării și a secetei a fost marcată cu ocazia împlinirii unui an de la semnarea, la 17 iunie 1994, la Paris, a Convenției internaționale privind lupta împotriva deșertificării. În 1994, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a declarat, prin Rezoluția 49/115, data de 17 iunie ca fiind Ziua mondială pentru combaterea deșertificării și a secetei.

Potrivit Națiunilor Unite, o treime din suprafața planetei este amenințată cu deșertificarea și peste un miliard de persoane din aproximativ 100 state sunt expuse efectelor nefaste ale acestui fenomen. Pierderile economice sunt evaluate la circa 42 miliarde dolari anual. Fenomenul deșertificării, la originea căruia se află seceta, schimbările climatice, dar și acțiunea omului, este mai grav în Africa și Asia.

AGERPRES/ (Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Este actor al Teatrului Bulandra din anul 1965. Dintre numeroasele spectacole în care s-a remarcat menționăm: ”Șase personaje în căutarea unui autor” de Luigi Pirandello (1995), ”Scandal la Palermo” de Carlo Goldoni (1997), ”Petru” de Vlad Zografi (1998), ”Turandot” de Carlo Gozzi, (1999), ”Odiseea 2001” (2001), ”Richard al III-lea se interzice” de Matei Vișniec (2006), ”Tatăl”, de August Strindberg, toate în regia Cătălinei Buzoianu. Tot pe scena Teatrului Bulandra s-a remarcat în ”Roberto Zucco” de Bernard Marie-Koltes (regia Benjamin Walther, 2002).

Pe scena Teatrului Național ”I.L. Caragiale” Virgil Ogășanu a interpretat rolurile principale din ”Omul din La Mancha” de Dale Wasserman (r. Ion Cojar, 1999) și ”Moartea unui comis voiajor” de Arthur Miller (r. Horea Popescu, 1998). Tot la Teatrul Național din București face parte din distribuția spectacolului “Scrisoarea”, după “O scrisoare pierdută”, de I. L. Caragiale (r. Horațiu Mălăele, premiera în 2012).

A jucat, de asemenea, la Nottara, în spectacolele ”Sirena și Victoria” de Aleksandr Galin (r. Diana Lupescu) (2009), ”Uzina de plăceri S.A.” de Valentin Nicolau (r. Alexandru Berceanu).

Din bogata sa filmografie enumerăm: ”Răutăciosul adolescent” (r. Gh. Vitanidis, 1969), ”Facerea lumii” (r. Gh. Vitanidis, 1971), ”Tufă de Veneția” (r. Petre Bokor, 1976), ”Al treilea salt mortal” (r. Alecu Croitoru, 1980), ”Cântec pentru fiul meu” (r. Constantin Dicu), ”Ministerul comediei” (r. Horațiu Mălăele, 1999), ”Păcală se întoarce” (r. Geo Saizescu, 2006). A mai jucat în seriale de televiziune: ”Cu un pas înainte” (2007), ”Regina” (2008).

Printre filmele mai recente din a căror distribuție face parte se numără “Q.E.D.” (r. Andrei Gruzsniczki, 2014), primul film realizat pe peliculă alb-negru după 1989, și “De ce eu?”(r. Tudor Giurgiu, premiera în februarie 2015).

În prezent, Virgil Ogășanu joacă la Teatrul Bulandra în piesele ”La Grande Magia”, de Eduardo de Filippo (r. Alexandru Darie), ”Însemnările unui necunoscut”, după F.M. Dostoievski (r. Alexandru Darie), ”Voiajul domnului Perrichon”, de Eugene Labiche (r. Dinu Cernescu).

Virgil Ogășanu este, totodată, și profesor la Facultatea de Teatru a Universității Hyperion.

La Gala Festivalului Comediei Românești din iunie 2013 a primit premiul pentru cel mai bun actor, pentru rolul Zaharia Trahanache, din piesa “O scrisoare pierdută”.

Actorii Virgil Ogășanu și Mircea Albulescu la Festivalul Marin Sorescu de la Craiova (2009)

A fost decorat la 30 mai 2002 cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler ”pentru prestigioasa carieră artistică și talentul deosebit prin care a dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.

AGERPRES (Documentare — Ruxandra Bratu; editor: Marina Bădulescu)

Captură foto: (c) Carl Mullen / YouTube

Insula a fost descoperită de exploratori irlandezi în jurul secolului al IX-lea. Cei dintâi coloniști au fost celții, cărora le-au urmat vikingii, în anul 874. În anul 930, potrivit mae.ro, a fost înființat cel mai vechi sistem parlamentar al Europei (Althingi), care a marcat sfârșitul perioadei de colonizare.

Perioada de independență a Islandei, până în secolul al XIII-lea, când a trecut sub stăpânire norvegiană, a fost cea mai rodnică din punct de vedere cultural și spiritual. În 1397, prin Uniunea Kalmar, Islanda a trecut sub autoritatea Coroanei Daneze. Între secolele XV — XVIII, molimele, exploatarea comercială și catastrofele naturale au redus populația Islandei la mai puțin de 40.000 de locuitori.

Revigorarea națiunii islandeze s-a produs abia în secolul al XIX-lea. Întrerupte de regele danez la 1800, întrunirile Althingi-ului au fost reluate în 1843, odată cu renașterea naționalismului islandez. În 1874, Islanda a adoptat o constituție proprie.

La 1 decembrie 1918, Danemarca a recunoscut Islanda ca stat suveran. Islanda și-a declarat deplina independență la 17 iunie 1944, la Tingvellir.

Capitala statului este Reykjavik, iar principalele orașe sunt Hafnafjordur, Kopavogur.

Reykjavik, cu o populație de 184.000 de locuitori (2014), conform publicației online The World Factbook (www.cia.gov), și o suprafață de 274 kmp, este, totodată și centrul economic, cultural și guvernamental al țării. Orașul a fost fondat în 1786, dar s-a dezvoltat rapid ajungând să fie cel mai important oraș al țării.

Cea mai nordică capitală din lume, înconjurată de fiorduri plutitoare, este un amestec de farmec tradițional și elemente scandinave. Aceasta a fost desemnată de UNESCO drept capitala literaturii, alături de alte patru orașe precum Edinburgh, Melbourne, Iowa și Dublin, potriviticeland.is.

Printre simbolurile orașului se află Althingi, primul Parlament al Islandei înființat la Thingvellir, în anul 930, mutat la Reykjavik, în 1881, într-o clădire de bazalt, Galeria Națională de Artă a Islandei, Muzeul de Fotografie Reykjavik, singurul muzeu independent de fotografie, Radhus, primăria impunătoare care merită vizitată pentru harta uriașă, în relief, a Islandei, Biserica Hallgrímur, Muzeul Sigurjon Olafsson ș.a.

Captură foto: (c) Carl Mullen / YouTube

Clădirea care domină orașul cu înălțimea ei de 73 de metri este Hallgrimskirkja (Biserica Hallgrímur), o biserică luterană faimoasă pentru arhitectura sa, potrivit www.icelandtravel.is. Lucrările au început în 1946 și au durat 40 de ani. Turnul a fost renovat în 2009. Numită după poetul islandez Hallgrimur Petursson (secolul XVII), biserica are o acustică deosebită și împreună cu orga sa (cu o înălțime de 15 metri și o greutate de 25 de tone), formează locul ideal pentru un concert de muzică clasică.

În fața celei mai mari biserici din Islanda, se află statuia vikingului Leifur Eiriksson, primul european care a pus piciorul pe continentul nord-american, în anul 1000, descoperind America mai devreme cu 500 de ani. Impresionanta statuie a fost un dar din partea SUA, pentru a marca, în 1930, împlinirea unui mileniu de la fondarea Parlamentului islandez Althingi.

Observatorul Perlan, cu domurile sale de sticlă argintie, a fost construit în 1988 pe dealul Öskjuhlíđ. Construcție multifuncțională, aceasta servește drept observator, restaurant, centru de conferințe și atracție turistică. Domul este așezat pe 4 rezervoare gigantice de apă ce conțin 4.000 de litri de apă din sistemul geotermal al orașului.

La Muzeul Național din Reykjavik, copiii ”interacționează” cu vikingii, fiind create mici scenete demonstrative despre cum luptau sau petreceau aceștia. Actorii îi poartă din trecut până în prezent, punctând foarte bine momentele de dezvoltare ale Islandei.

Piața Austurvollur, din centrul orașului Reykjavik, este cunoscută din 1930 drept loc pentru adunările publice. Vremea însorită din zilele de vară umple mica piață, dar și cafenelele din jurul său. În luna decembrie, un pom de Crăciun dăruit de vecinii din Oslo este împodobit în piață. Tot aici se află și o statuie a lui Jon Sigurdsson, considerat liderul mișcării de independență din Islanda.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Daniela Drăgan, din Miercurea Ciuc, fiică de diplomați, iubește ciorba de lobodă pentru că îi aduce aminte de copilărie, de mama sa, care tânjea după această mâncare atunci când era pleacă în străinătate, dar și de bunica sa, care i-o gătea frecvent atunci când era mică. Rețeta pe care ne-o dezvăluie Daniela nu este deloc complicată, iar produsul final are un gust minunat.

“Se iau 5-6 legături de lobodă roșie, două legături de ceapă verde, două legături de usturoi verde și un morcov. Cine dorește poate să pună păstârnac, care este mai dulce decât rădăcina de pătrunjel, țelină sau ardei gras. Eu nu pun aceste legume, pentru că prefer o ciorbă de lobodă de primăvară, care să fie verde și care să-mi aducă în bucătărie toată primăvara. Mai trebuie un litru și jumătate sau doi litri de apă, în funcție de cât de groasă vrei să iasă, o legătură de leuștean și pentru acrit zeamă de lămâie, oțet sau borș și sare pentru gust”, spune Daniela Drăgan.

Prepararea acestei ciorbe durează foarte puțin și este la îndemâna oricărei gospodine.

“De la lobodă se iau frunzele, se spală bine, în câteva ape, care să iasă nisipul și pământul de pe ele, apoi se taie fideluță și se pune deoparte. Între timp, ceapa verde și usturoiul verde se taie rondele, un morcov se rade sau se taie pătrățele, la fel și celelalte legume, cine dorește să folosească. Ceapa se călește foarte puțin, în 4 linguri de ulei, se adaugă usturoiul, morcovul și abia la final ardeiul, după care se toarnă apa”, precizează Daniela Drăgan.

Aceasta afirmă că unele persoane călesc și loboda, dar ea preferă să nu fac asta pentru că vrea “să-și păstreze toate vitaminele cu care a fost binecuvântată de Dumnezeu!”.

Legumele se fierb și după ce sunt făcute al dente, atunci se adaugă loboda și se lasă să dea doar în câteva clocote.

“Se pune zeama de la o lămâie, borșul sau oțetul, fiecare ce dorește, iar la final se adaugă leuștean tăiat, dar numai în momentul în care focul este stins. Oala se acoperă, pentru ca toate gusturile să se împrietenească. Se drege, la final de sare și ciorba este gata”, mai spune Daniela.

Aceasta recunoaște că a fost ciorba copilăriei sale, care-i aduce aminte de bunica și de mama sa.

“Iese o minunăție de ciorbă, la care mama râvnea și îi aducea aminte de România, atâta timp cât era plecată în străinătate. A fost ciorba copilăriei, care îmi aduce aminte de bunica și de mama. Este o ciorbă răcoroasă vara, când e căldură afară, este o ciorbă care îți încălzește sufletul când vii de afară, dintr-o ploaie mocănească”, a adăugat Daniela Drăgan.

Nu trebuie ignorate nici proprietățile lobodei, cunoscută și sub denumirea de spanacul francezului sau spanac nemțesc de munte și care este folosită, încă din antichitate, pentru deosebitele proprietăți detoxifiante și antioxidante.

“Ciorbița de lobodă se servește de obicei cu mămăliguță rece și cu un ardei iute lângă sau cu ceapă verde. Este o ciorbă frumoasă, colorată, foarte aromată și în afară de asta este extrem de sănătoasă, pentru că loboda conține de două ori mai multă vitamina C decât spanacul sau decât lămâia. În plus, este bogată în antioxidanți și ajută la detoxifiere primăvara și de aceea este extrem de folositoare în perioadele de post și reglează digestia”, mai arată Daniela Drăgan.

Prepararea ciorbei de lobodă diferă de la o zonă la alta, iar gospodinele sunt libere să fie cât mai creative.

“În zona de sud, mai ales, se face o ciorbă combinată de lobodă și ștevie, sunt persoane care înlocuiesc usturoiul cu leurda sau se mai poate face o combinație din toate frunzele primăverii: loboda, ștevie, leurdă, salată verde. Unele ciorbe se fac cu orez, alții preferă să pună cartofi. Specifică Moldovei este cea cu cartofi și cu foarte multe legume și nu predomină atât de mult loboda, iar în zona Ardealului se face o ciorbă foarte consistentă, cu afumătură, care se drege cu smântână, iar leușteanul se înlocuiește cu tarhon și orice altă acritură cu oțet”, a conchis Daniela Drăgan.

AGERPRES/(AS — autor: Gina Ștefan, editor: Cristian Anghelache)

“Este într-adevăr o mare onoare pentru noi. Cred că turiștii care au scris pe site-ul de călătorii TripAdvisor, al doilea cel mai accesat după Facebook, păreri numai de excelență și de foarte bine au fost mulțumiți de ceea ce au văzut la Cetatea Făgărașului. Din cele 85 de încăperi ale Cetății se pot vizita în prezent 40, iar de săptămâna viitoare și Sala Tronului care va fi inaugurată vineri, după ce a fost reabilitată mai multe luni de zile și a fost scoasă din circuitul turistic. În restul încăperilor se află biblioteca municipală, birourile obietivului turistic și depozitele de patrimoniu care nu se vizitează”, a afirmat, pentru AGERPRES, directorul Cetății Făgărașului, Elena Bejenaru.

Ridicată la sfârșitul secolului al XV-lea, în stil renascentist, Marea Sală a Tronului a străbătut veacurile și a dat Cetății Făgărașului însemnătatea unui edificiu grandios, respectat și admirat de generații de domnitori, de principi ori de călători.

În această impresionantă sală, denumită în documente și Marele Palat, au fost primite soliile din Țara Românească și din Moldova, ale marelui hatman al Poloniei, ori ale Porții. Tot aici și-a desfășurat lucrările Dieta Transilvaniei, au fost primiți soli ai Regelui Franței, Ludovic al XIV-lea, ai împăratului austriac Leopold I sau ai regelui Poloniei și a fost acceptată Diploma Leopoldină, care a servit drept Constituție a Transilvaniei, până la 1848. Între anii 1948-1960, Sala Tronului a fost închisoare comunistă. De atunci, vreme de o jumătate de secol, a rămas o încăpere degradată, închisă, aproape uitată. Acum după restaurare, Sala Tronului care înseamnă o latură a Cetății Făgărașului și care păstrează elemente arhitecturale ale secolului al XVII-lea va fi redată de săptămâna viitoare circuitului turistic, iar în interiorul acesteia vor fi organizate conferințe naționale și internaționale, susțin reprezentanții monumentului istoric.

Aflată în mijlocul municipiului Făgăraș, Cetatea a fost vizitată anul trecut de 55.000 de turiști, dintre care 30% turiști străini, a precizat directoarea Cetății Făgărașului Elena Bejenaru, care a adăugat că pentru vizitarea întregului edificiu,turistul are nevoie de aproximativ două ore.

Turiștii care vizitează acest obiectiv au la dispoziție ghiduri și audio-ghiduri în limbile română, engleză, franceză, germană și maghiară. Pe șanțul de apărare din jurul Cetății pot fi admirate 10 lebede albe și negre, dar și rațe sălbatice. Programul de vizitare ale Cetății Făgărașului este de marți până vineri între orele 8,00-19,00, iar sâmbătă și duminică între orele 10,00-18,00. Biletul costă 15 lei pentru adulți și șapte lei pentru copii, elevi, studenți și pensionari.

AGERPRES / (AS — autor: Jana Pintili, editor: Marius Frățilă)

Lupinul (Lupinus polyphyllus) este o plantă erbacee din familia leguminoaselor, Fabaceae, din care face parte și mazărea. El se regăsește pe continentele americane de nord și de sud, precum în zona europeană și africană a Mediteranei. În țara noastră este cunoscut sub denumirile populare: niprală (lupinul galben), cafele sau cafeluțe (lupinul alb).

Crește de la 30 cm până la un metru și jumătate în înălțime. Frunzele sunt de obicei palmate și de culoare verde închis. La maturitate, planta formează flori dispuse în chiorchine la vârful tulpinii, care au o paletă largă de culori — alb, galben, albastru, liliachiu, violet și culoarea caisei. În mod obișnuit, ele înfloresc în iunie-iulie. Fructele lupinului cresc sub formă de păstaie, iar aceasta conține aproximativ cinci boabe (semințe), numite lupine.

Din cele peste 200 de specii, pe lângă toate varietățile sălbatice, există și specii cultivate pentru consumul uman, altele pentru valoarea ornamentală, iar cele mai multe ca hrană pentru animale. Progresul geneticii din secolul XX a contribuit la completa domesticire a speciilor de lupin, prin hibridizarea celor cu conținut scăzut de alcaloizi și a celor cu semințe moi, dând naștere unor varietăți noi, dulci, mult mai potrivite consumului uman.

Între varietățile de lupin folosite în alimentație, în special în zona mediteraneană, se numără: lupinul alb, lupinul galben, lupinul albastru. Toate tipurile de lupine trebuie preparate după o metodă specifică înainte de a fi consumate. Aceasta presupune înmuiatul lupinelor în apă sărată un anumit număr de zile. În țările mediteraneene și orientale, sunt consumate la fel de des precum consumăm noi alunele.

Aceste boabe conservate pot fi făcute pastă, la fel ca humusul din năut sau iahnia din fasole. Tot din ele se pot face crochete de lupin, un delicios produs vegetarian căutat prin alte țări. Lupinele se consumă și prăjite cu sare și condimente (boia).

Semințele conțin: glucide, lipide, proteine, alcaloizi, ureide, fosfolipide, lectine, triterpene, flavone, aminoacizi, vitamine, acizi organici, acizi grași.

În medicina populară, semințele se folosesc în uz intern ca diuretice, febrifuge, cicatrizante, iar în uz extern la tratarea abceselor și a afecțiunilor cutanate. Lupinul albastru este cunoscut ca având proprietăți de calmare și de inducere a somnului, potrivit site-uluiwww.shfnow.com. Lupinul alb contribuie la regenerarea pielii și menține hidratarea acesteia.

Lupinele au un conținut bogat de proteine vegetale, de patru ori mai mare decât boabele de grâu. Au, de asemenea, una dintre cele mai mari concentrații de fibre. Nu conțin colesterol, gluten și nici iritanți gastrici, spre deosebire de soia, care are o cantitate destul de mare de saponine. Sunt probiotice, ajutând dezvoltarea bacteriilor bune în organism. Conțin cantități apreciabile de animoacizi esențiali. Făina de lupine are foarte multe proprietăți nutritive și este o bogată sursă de proteine de cea mai bună calitate.

Plantă recunoscută pentru proprietățile sale terapeutice, lupinul poate înlocui cu succes carnea, au descoperit oamenii de știință de la Institutul Fraunhofer din Freising, Germania.

Aceștia au căutat alternative ieftine și sănătoase la carne, cunoscut fiind faptul că în următorii 40 de ani se estimează că necesarul de carne pentru consum al populației globului va crește, iar resursele sunt limitate. Lupinul corespunde tuturor cerințelor pentru a fi folosit la scară largă de vegetarieni și nu numai, deoarece conține proteine ce pot fi utilizate atât pentru producerea înlocuitorilor de lactate, cât și a înlocuitorilor de carne, potrivit site-ului sanatate.bzi.ro. Avantajele sunt că lupinul nu are un gust specific, nu conține colesterol și este bogat în acizi grași polinesaturați.

Lupinul neameliorat, sălbatic sau din culturi tradiționale, trebuie preparat cu atenție înainte de consum. În caz contrar, poate afecta sistemul nervos, generând intoxicarea cu lupin. De asemenea, lupinul, precum alunele, este un alergen și trebuie tratat cu atenție de către cei ce sunt sensibili.

AGERPRES/(Documentare — Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu)

Programul propus de interpretul american conține lucrări baroce și romantice ale compozitorilor germani Dietrich Buxtehude, Johann Sebastian Bach și Felix Mendelssohn Bartholdy.

William (Bill) Wilson a crescut la Philadelphia, Pennsylvania SUA, și a urmat cursurile universitare de orgă la Hope College cu profesorul Roger Davis, obținând ulterior titlul de Doctor în Muzică la Eastman School of Music sub îndrumarea lui David Craighead.

Între timp a servit în Armata Statelor Unite, fiind organistul capelei Fortului Richardson din Alaska. În activitatea sa muzicală de peste ani a deținut și posturile de director muzical la Biserica Lutherană St. Olaf din Austin, Minnesota, și organist dirijor la Biserica Lutherană Bethlehem din Minneapolis.

După două decenii în care a servit și ca pastor hirotonit în Minnesota și Wisconsin, a ieșit la pensie,continuând să susțină periodic concerte în Statele Unite și în străinătate.

Biletul de intrare la concert costă 10 lei, iar copiii cu vârsta mai mică de șapte ani și elevii au intrare gratuită.

Reamintim că a 63-a stagiune a Concertelor de Orgă la Biserica Neagră se desfășoară în perioada 2 iunie-29 septembrie. Concertele au loc în fiecare zi de marți, în lunile iunie și septembrie, și în zilele de marți, joi și sâmbătă, în lunile iulie și august. La stagiunea estivală din acest an vor veni artiști din Germania, SUA, Italia, Japonia, Elveția, Ungaria, Norvegia și din România.

AGERPRES / (AS — autor: Jana Pintili, editor: Marius Frățilă)

”Premiul TripAdvisor se acordă în urma analizei calitative a opiniei celor care au vizitat Muzeul Național de Artă al României și reflectă imaginea pozitivă a instituției. În anul 2014 numărul total de vizitatori a fost de 88.150. Muzeul Național de Artă al României este deținătorul celui mai bogat patrimoniu de artă românească și universală din țară. Înființat în anul 1948, el funcționează în fostul Palat Regal, ocupând un loc important în ierarhia instituțiilor culturale din București”, se arată în comunicatul MNAR.

Potrivit sursei citate, în 2014 au fost organizate la sediul muzeului 210 programe pentru școli, pentru familii și pentru adolescenți și 107 programe pentru adulți, la care au participat în total 16.182 de persoane.

Demersul de accesibilizare a instituției pentru toate categoriile de public a inclus și lansarea tururilor virtuale, prezentate în mod gratuit pe website-ul muzeului. Realizate în colaborare cu Imago Factory, tururile cuprind, alături de galeriile permanente ale MNAR (Galeria de Artă Veche Românească, Galeria de Artă Românească Modernă și Galeria de Artă Europeană), și muzeele-satelit: Muzeul Colecțiilor de Artă, Muzeul K.H. Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady.

De asemenea, MNAR a lansat în 2014 și un tur multisenzorial al Galeriei de Artă Europeană, care cuprinde trei aplicații multimedia și de realitate augmentată, replici tactile, mostre textile, o ”bibliotecă de sunete” și ”o bibliotecă olfactivă”, realizate în cadrul proiectului ARTtouch, dedicat persoanelor cu dizabilități de vedere și auz, finanțat de Fundația Orange România.

TripAdvisor.com este un cunoscut website de promovare turistică, al cărui scop este să ofere informații punctuale și de actualitate despre diverse locații turistice, pe baza experienței vizitatorilor. De asemenea, include și un forum interactiv dedicat călătoriilor.

AGERPRES/(AS-autor: Cristina Tatu, editor: Antonia Niță)

Ortodoxe
Sf. Proroc Amos; Sf. Mc. Isihie; Fericiții Ieronim și Augustin

Greco-catolice
Pf. Amos; Sf. Ieronim

Romano-catolice
Ss. Amos, profet; Abraham, călug.

Sfântul Proroc Amos pomenit în calendarul creștin ortodox la 15 iunie, este unul din prorocii mici ai Vechiului Testament. Originar din Tecoa, era păstor și cultiva sicomori (arbore de dimensiuni mari care produce fructe asemenea smochinelor).

Profețiile sale au fost spuse între anii 780-740 î.Hr. Sfântul Proroc Amos vorbea împotriva neamurilor, care au săvârșit multe nedreptăți și fărădelegi, și împotriva poporului israelit, ce s-a îndepărtat de Dumnezeul viu și adevărat, nesocotind legile lui “… fiindcă ei au vândut pe cel drept pentru argint și pe cel sărac pentru o pereche de încălțăminte”.

“Ei zdrobesc în pulbere capul celor sărmani și calcă în picioare pe cei în necazuri. Feciorul dimpreună cu tatăl său la aceeași desfrânată își află calea, ca să pângărească numele Meu cel sfânt. Pe veșmintele luate zălog, pe lângă jertfelnice, se tolănesc și vinul celor năpăstuiți îl beau în templul dumnezeului lor”. (Am. 2; 6, 7 8).

Astăzi este pomenit și Sfântul Mucenic Ishie, ostaș creștin ce făcea parte din legiunea armatei romane de la Dunăre, staționată în orașul Durostor din provincia Moesia Inferior.

Sfântul Ishie a pătimit împreună cu alți cinci sfinți mucenici: Pasicrat, Valentin, Nicandru, Marcian și Iuliu veteranul, în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor declanșate de împăratul Dioclețian (285-305).

Sfinții Pasicrat și Valentin au primit moarte martirică la 24 aprilie, iar Sfântului Iuliu veteranul la 27 mai. În ziua pătimirii veteranului Iuliu, Sfântul Isihie, care se afla în închisoare cu el, i-a adresat o rugăminte ca să-și aducă aminte de el când va ajunge în fața Domnului, căci curând va urma și el aceeași soartă. Sfântul Isihie a primit cununa muceniciei prin tăierea capului la 15 iunie.

AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel; editor: Irina Andreea Cristea)