Prin proiectul ‘Model meșteșugit de formare și ocupare în Regiunea Sud-Est’, 60 de persoane din județul Tulcea au participat în ultimele luni la cursuri de formare în meseria de modelator ceramică, țesător manual și împletitor în papură.

Cu o populație în scădere și îmbătrânită, fără locuri de muncă, Luncavița se mândrește însă cu tradițiile populare păstrate de bătrânii satului. ‘Târgul meșteșugit’, găzduit recent de localitate și organizat printr-un proiect finanțat de Uniunea Europeană, le-a oferit localnicilor prilejul de a aduce în prim-plan marca identitară a zonei, olăritul, un meșteșug păstrat de la cea mai spectaculoasă civilizație a Europei preistorice, precum și alte meserii tradiționale.

‘Am decis să facem un desant exclusiv pe meșteșuguri doar în comuna Luncavița, pentru că aici este un foarte vechi și important centru tradițional de olărit. Filozofia noastră este că meșteșugurile pot să fie o sursă viabilă măcar de completare a veniturilor, în mediul rural, oportunitățile de angajare fiind foarte reduse. Prin acest proiect vrem să demonstrăm că dacă există calificare sau posibilități de formare profesională, oamenii pot avea ei inițiative’, a declarat pentru AGERPRES reprezentantul asociației ‘Moara de hârtie’, Ion Georgescu.

Potrivit acestuia, tulcenii au fost la cursuri mai mult din curiozitate, dar și din nevoie.

‘Eu sunt șomeră. Am fost angajată la o croitorie din Măcin timp de șase luni și am lucrat trei ani ca vânzător la un magazin din Luncavița. În sat, nu sunt locuri de muncă. Cine deschide un magazin, îl și ține, așa că acest curs a fost bine-venit. Am țesut, am croșetat, am făcut ii, gentuțe, brâie’, a menționat Florentina Sănducu, în vârstă de 36 de ani, participantă la cursul de țesător manual.

Alți localnici au participat la proiect în calitate de formatori. ‘Elevii mei au avut tragere de inimă, cu atât mai mult cu cât nu au locuri de muncă. Noi, bătrânii, mai avem o casă, o masă, dar tineretul… La început, normal că tuturor li s-a părut greu, dar nimeni nu s-a născut învățat’, a afirmat Florica Arion, în vârstă de 62 de ani, formator la cursul de împletituri din papură.

Spune că lucrează în papură din anul 1969. ‘Cum am terminat opt clase, am plecat la papură. Atunci, în Luncavița era o secție a statului care s-a desființat după Revoluție. Am fost în prima tură de șomeri din sat și tot timpul am visat această meserie. Nu am uitat-o niciodată, numai că nu prea avem papură pe aici. Dar merg pe unde este, iar iarna lucrez, că vara merg la câmp, iar când e ger îmi fac de lucru. Dacă fetele care au participat la curs vor avea ambiție, le voi ajuta să facă o afacere din papură’, a mai spus Florica Arion.

Cursurile de olărit au avut de asemenea căutare, iar profesor le-a fost localnicilor Marcel Mocanu, în vârstă de 61 de ani, din Braniștea, județul Galați, care cunoaște secretele olăritului de la vârsta de șapte ani.

‘Tatăl meu a avut aici, în Luncavița, un atelier de olărit, așa că am venit cu drag la Luncavița. Am găsit oameni entuziaști și câțiva din ei îmi calcă pe urme’, a afirmat profesorul cursului organizat de asociația ‘Moara de hârtie’.

A avut elevi și la mănăstirea Agapia, iar produsele sale participă la târguri internaționale și naționale. ‘Produsele noastre sunt migăloase. Cele expuse sunt mici și la prețuri potrivite, pentru că puterea de cumpărare în România este mică și ne adaptăm pieței’, a mai spus Marcel Mocanu.

La finele cursurilor, toți participanții vor primi certificate de calificare, iar în baza unei selecții, 13 dintre aceștia se vor bucura de premii, în valoare de câte 7.000 de lei impozabili, pentru începerea unor afaceri în domeniu, potrivit reprezentantului asociației ‘Moara de hârtie’.

‘Primul nostru proiect s-a derulat la Comana, acolo unde am înființat un atelier muzeu și avem legătorie de carte și tipar manual. Încercând să ne implicăm în comunitate, ne-am dat seama că există capacitate de muncă, oamenii pot fi motivați, dar nu există oportunități, iar meșteșugurile sunt o șansă. Apropo de pariul nostru legat de viabilitatea meșteșugurilor tradiționale, acum, la Comana, implementăm un alt proiect susținut din fonduri norvegiene, prin care vom construi șapte ateliere de meșteșuguri — cele trei de aici, împletituri din papură, țesătorie manuală și olărit, plus lucru în lemn, moară și brutărie, conserve tradiționale și fierărie. Fiecare atelier va fi gestionat de o persoană din comunitate care-și va crea propria afacere. Vom crea, astfel, un mic incubator de afaceri meșteșugărești care vor fi gestionate coerent pentru un produs unic la nivel național. Acest incubator va fi deschis publicului ca un muzeu, se vor organiza cursuri pentru cei doritori să învețe meșteșugurile, dar vom avea și micro-producție’, a mai spus Ion Georgescu.

Înființată în anul 2012, asociația ‘Moara de hârtie’ a derulat până în prezent în diferite zone din România șapte proiecte finanțate de Uniunea Europeană.

Proiectul ‘Model meșteșugit de formare și ocupare în Regiunea Sud-Est’ a început în luna martie a anului 2014, este derulat în colaborare cu Universitatea ‘Ovidius’ din Constanța, Structural Consulting Group și Primăria comunei Luncavița și se implementează în județele Brăila, Buzău, Constanța, Galați și Tulcea.

Obiectivul proiectului este dezvoltarea unui model antreprenorial integrat și sustenabil, generator de dezvoltare rurală non-agricolă în domeniile turistic și meșteșugăresc, 340 de presoane din mediul rural beneficiind de servicii de informare și consiliere profesională gratuite în turism și agro-turism.

Valoarea totală a proiectului, finanțat prin Programul Operațional Sectorial Dezvotarea Resurselor Umane, este de 2.171.106,5 lei, iar cea nerambursabilă, de 2.127.684,37 lei.

Satul Luncavița se află la 4 kilometri de locul în care, într-o depresiune dominată de culmile Munților Măcin și dealurile Niculițelului, cercetările arheologice au dus la descoperirea unui sit în care se regăsesc complexe de locuire atribuite culturii Gumelnița din mileniul V î. Hr. Numeroasele materiale arheologice identificate la punctul Cetățuia au permis cunoașterea elementelor de viață cotidiană caracteristice unei comunități preistorice capabilă să administreze în mod eficient resursele naturale. Pe baza dovezilor istorice, se spune despre această cultură că a fost una dintre cele mai spectaculoase civilizații ale Europei preistorice.

AGERPRES/(A, AS-autor: Luisiana Bîgea, editor: Diana Dumitru)

Unul dintre cei mai cunoscuți chefi din Transilvania, Cosmin Toma, nu s-a limitat doar la a inventa sau a reinterpreta diverse rețete, ci a și realizat un “periplu culinar” prin Alba, în diverse sate, în urma căruia a așternut pe hârtie modul în care, din fericire încă, se mai prepară mâncăruri altădată de bază în gospodăria țărănească. Odinioară, oamenii se hrăneau în general cam cu ce aveau în jurul gospodăriei, având astfel la dispoziție o gamă de ingrediente destul de limitată. Un astfel de ingredient de bază era făina de mălai, care era transformată în mămăligă, ce putea fi folosită în mai multe feluri.

Din volumul “Atelierul lui Toma” am aflat câteva rețete ale unor astfel de feluri de mâncare.

Pentru topșă este nevoie de un litru și jumătate de apă, o jumătate de kilogram de făină de mălai, o jumătate de kilogram de brânză de oaie, 20 de grame unsoare de porc și sare.

“Într-o oală se pune apa la fiert împreună cu sarea. Când începe să dea în clocot se adaugă făina de mălai și se lasă la fiert la foc potrivit, timp de 20 de minute. Se ia oala de pe foc, se scurge cirul și se amestecă mămăliga. În tot acest timp se adaugă din când în când cir atât cât vrem de moale sau de vârtoasă să fie mămăliga. După ce este gata amestecată se mai pune pe foc mic până dă un clocot, după care se ia jos și se răstoarnă pe cârpător (dog de lemn — n.r.). Se ia o cratiță în care se pune unsoare de porc. Se taie mămăliga cu ajutorul unui fir de ață în felii groase de 2-3 centimetri, care se pun peste unsoare de porc, acoperind-o ca și o pătură, după care se presară un strat de brânză și iar se acoperă cu mămăligă și iar un strat de brânză, astfel încât ultimul strat să fie de mămăligă. Se nivelează cu o lingură de lemn și se pune la cuptor preț de 15 minute. Se servește de preferință caldă”, menționează Cosmin Toma.

Produsele necesare pentru miezurei sunt unsoare de porc — 150 de grame, ceapă albă — 300 de grame, o jumătate de kilogram de mămăligă și 30 grame de sare.

“Se pune unsoarea de porc într-o cratiță la încins, după care se adaugă ceapa tăiată mărunt, se călește și se adaugă sarea. Se ia o bucată de mămăligă preparată anterior și se sfarmă cu mâna, după care se adaugă peste ceapa călită în unsoare de porc, fiind gata de servit caldă”, explică modul de preparare Cosmin Toma.

O altă rețetă tradițională pe bază de făină de mălai este cea de “mămăligani”, care necesită pentru preparare doi litri și jumătate de apă, 800 de grame de făină de mălai, 300 de grame de brânză telemea, 300 de grame slănină, 10 grame de unsoare de porc și 20 de grame de sare.

“Într-o cratiță se pun apa cu sarea la fiert. Când apa dă în clocot, se adaugă mălaiul în ploaie, amestecând continuu până se îngroașă. Când mămăliga este gata o lăsăm să se odihnească. Slănina se taie mărunt și se prăjește. Se ia o altă cratiță, care se unge în interior cu unsoare de porc și se pune un strat de mămăligă, un strat de brânză sfărâmată, iar un strat de mămăligă, iar un strat de brânză sfărâmată, astfel încât ultimul strat să fie de mămăligă, iar deasupra se pune slănina prăjită. Se dă la cuptorul încins cinci minute. Se mănâncă cu varză murată”, precizează chef Toma.

AGERPRES/(AS — autor: Marinela Brumar, editor: Cristian Anghelache)

Foto: (c) www.facebook.com/Disneyland

Walt Elias Disney este un nume de referință în istoria desenului animat, cel care a imaginat o paletă foarte diversificată de personaje nemuritoare. Născut la 5 decembrie 1901, la Chicago, a studiat o perioadă la Kansas City Art Institute, dar după intrarea Statelor Unite în Primul Război Mondial s-a înrolat voluntar în armată. La începutul anilor ’20 a început să facă filme de animație, iar prin anii ’30 era preocupat să găsească o posibilitate prin care să-și poată prezenta tridimensional întreaga creație.

Pe când cele două fiice ale sale erau mici și se plimbau prin diverse parcuri de distracție, a remarcat sărăcia acestora și lipsa de imaginație cu care erau construite. De pe atunci a început să viseze la fel de fel de locuri frumoase, în care copiii și adulții să se poată plimba fericiți în lumea basmelor de altădată. Își dorea un loc care să creeze această lume mirifică, în care să se integreze perfect toate personajele sale, unde Mickey și Donald, Pluto și Goofy să poată zburda netulburați în căsuțele lor și pe străzile dintre ele, pirații să-și aibă insula lor cu comorile ascunse, Tom Sawyer — vaporașul lui și Cenușăreasa — castelul ei. Abia în 1952, Walt Disney a reușit să înființeze WED Enterprises, o organizație de design și dezvoltare, care poartă inițialele propriului său nume, precursoarea actualei companii Walt Disney Imagineering, potrivit www.designingdisney.com.

În 1932, Walt Disney își dorea să deschidă acest parc de distracții chiar vis-a-vis de studiourile sale, dar ideea nu a fost agreată de municipalitatea din Burbank. Mai mult decât atât, foarte multe persoane se opuneau acestui proiect, printre care chiar fratele său, Roy, care considera că un parc atât de costisitor îi va ruina. Walt Disney nu a fost descurajat și a perseverat în a găsi o soluție. În 1953 a găsit terenul cu o suprafață de 160 de acri, acoperit cu o plantație de portocali, aflat în Anaheim, oraș situat la mai puțin de 30 de minute de Los Angeles, în California. La finanțarea construcției a participat televiziunea ABC, care a cerut, în schimb, dreptul de proprietate pentru o treime din Disneyland și o emisiune Disney săptămânală, potrivit site-ului mai sus menționat.

Foto: (c) www.facebook.com/Disneyland

Construcția a început la 16 iulie 1954 și, treptat, jungle tropicale și castele frumos ornamentate au luat locul vechii plantații de portocali. La 27 octombrie, a început și emisiunea tematică pe canalul ABC, care era găzduită chiar de Walt Disney și care transmitea și imagini de pe tărâmurile Fantasyland, Adventureland, Frontierland și Tomorrowland. De asemenea, se prezenta stadiul lucrărilor cu imagini de la fața locului. Niciun alt loc de agrement nu se mai bucurase vreodată de o astfel de publicitate. După un an de la începutul lucrărilor și după o investiție de 17 milioane de dolari, Disneyland a fost inaugurat la 17 iulie 1955.

Deși se așteptau la aproximativ 11.000 de persoane, la eveniment au participat peste 30.000 de vizitatori, producând o supraaglomerare a parcului. Festivitatea de deschidere a fost transmisă în direct de către canalul de televiziune ABC. La vremea aceea, era una dintre cele mai complexe transmisiuni tv, urmărită de aproximativ 90 de milioane de telespectatori. Porțile Disneyland s-au deschis pentru publicul larg în ziua următoare, la 18 iulie 1955.

Foto: (c) www.facebook.com/Disneyland

Parcul de distracții Disneyland a fost gândit până în cele mai mici amănunte. Era înconjurat de o cale ferată în miniatură, care avea stația principală chiar la intrare. Odată intrat în acest univers magic, vizitatorul ajungea pe strada principală (Main Street), care reproducea centrul unui orășel din Vestul Mijlociu, cadrul pe care Disney l-a cunoscut de mic. De altfel, Disneyland a ajuns să cuprindă, în prezent, opt zone tematice: Main Street USA, Adventureland, Frontierland, Fantasyland, Tomorrowland, Mickey’s Toontown, Critter Country și New Orleans Square.

Toate clădirile — cele mai multe din lemn — erau construite solid și respectau până în cele mai mici amănunte elementele vechii arhitecturi americane. Ele nu erau formate numai din fațadă, ca binecunoscutele decoruri din filme, ci erau funcționale; toate aveau la parter diferite magazine, restaurante, cofetării, ceainării, mici centre de amuzament. Traficul era asigurat de tramvaie electrice și de vagoane trase de cai. Fiecare stradă conducea vizitatorul spre noi surprize și distracții, toate pline de o atmosferă specifică.

Cu toate că, încă de la bun început, Disneyland s-a bucurat de un succes enorm, Walt Disney găsea mereu lucruri care puteau fi îmbunătățite. În prezent, la 60 de ani de la inaugurare, parcul de distracții Disneyland a devenit un fenomen cultural, cu o mare răspândire în întreaga lume, cuprinzând noi parcuri de distracții și resorturi cu specific tematic pe întregul glob: Walt Disney World Resort din Florida, Disneyland Resort Paris, Tokyo Disney Resort, Hong Kong Disneyland Resort, Shanghai Disney Resort (care va fi inaugurat în 2016), dar și o linie de croazieră, Disney Cruise Line.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) www.facebook.com/WaltDisneyWorld

La începutul anilor ’60, după succesul înregistrat cu parcul de distracții Disneyland din California, frații Walt și Roy Disney au pornit în căutarea unui nou loc pentru cel de-al doilea parc de distracții pe care doreau să-l construiască. Până la sfârșitul anului 1963, echipa WED Enterprises selectase deja Florida, datorită condițiilor meteo favorabile unui astfel de parc de distracții și datorită numărului mare de vizitatori de aici. La 16 noiembrie 1965, Walt și Roy Disney, împreună cu guvernatorul Floridei de la acea vreme, Hayden Bruns, au anunțat intenția de a deschide, în Orlando, un centru unic de divertisment și de relaxare, notează www.wdwmagic.com. Walt Disney a murit, însă, la 15 decembrie 1966, dar proiectul a continuat.

Foto: (c) www.facebook.com/WaltDisneyWorld

În octombrie 1971, Roy Disney a participat, în amintirea fratelui său, la inaugurarea parcului Walt Disney World, care se întindea pe mai mult de 27.000 de acri. La vremea aceea, cuprindea doar un parc tematic, Magic Kingdom, și două hoteluri, dar în prezent cuprinde patru parcuri tematice (Magic Kingdom Park, Epcot, Disney’s Hollywood Studios, Disney’s Animal Kingdom Theme Park), două parcuri acvatice (Disney’s Blizzard Beach Water Park, Disney’s Typhoon Lagoon Water Park), zone de divertisment, hoteluri, complexuri comerciale, restaurante și terenuri de sport.

Întregul parc a fost construit având ca model originalul din Anaheim, clădirile fiind funcționale, la fel ca acelea din California, iar traficul fiind asigurat tot de tramvaie electrice și de vagoane trase de cai.

După Walt Disney World Resort, a urmat Tokyo Disneyland Resort, primul parc tematic Disney deschis în afara Statelor Unite. A fost construit la începutul anilor ’80 și inaugurat la 15 aprilie 1983.

Tokyo Disneyland a fost realizat după modelul Disneyland din California și Magic Kingdom din Florida și cuprinde șapte parcuri tematice: World Bazaar, o replică a Main Street cu un acoperiș de sticlă, Adventureland, Westernland (o replică a Frontierland), Critter Country, Fantasyland, Toontown și Tomorrowland. De asemenea, paradele și decorațiile variază în funcție de anotimp. Este singurul parc care nu este înconjurat de un trenuleț. Există, totuși, un trenuleț, Western River Railroad, care îi plimbă pe vizitatori prin Adventureland, Critter Country și Westernland.

Disneyland Paris

La 12 aprilie 1992, a fost inaugurat primul parc Disney din Europa și cel de-al doilea din afara Statelor Unite, Euro Disney, numit în prezent Disneyland Paris. Este situat în Franța, în orășelul Marne-la-Vallée, la 32 km est de Paris. Ideea de a construi un parc Disney în Europa s-a conturat încă din 1972, după succesul parcului Walt Disney World din Florida, pe care îl are, de altfel, ca model. Până în 1985, au existat mai multe propuneri cu privire la locul în care să fie construit, rămânând, spre final, patru variante: două în Spania și două în Franța. A fost ales, în final, orășelul Marne-la-Vallée, datorită proximității față de Paris și poziționării centrale în Europa Occidentală.

Construcția a început în august 1988, iar în decembrie 1990, s-a deschis un centru de informații, “Espace Euro Disney”, pentru a face cunoscut proiectul publicului larg. Disneyland Paris ocupă o suprafață de 4.800 de acri și cuprinde două parcuri tematice: Disneyland Park, parcul inițial, deschis în 1992, și Walt Disney Studios Park, care a fost deschis ulterior, în 2002. Pe lângă acestea, în prezent se mai află câteva complexuri hoteliere, restaurante, magazine, terenuri de sport. În 1994, Euro Disney și-a schimbat numele în Disneyland Resort Paris, noteazăwww.disneyholidays.co.uk.

Vasile Șirli, directorul muzical al parcului de distracții Disneyland Paris

Directorul departamentului muzical al parcului Disneyland Paris este compozitorul român Vasile Șirli. Din 1990, de când a fost numit în această funcție, el compune muzica pe care dansează, în Europa, Mickey Mouse și celelalte personaje ale lui Disney. Într-un interviu acordat AGERPRES în anul 2007, Vasile Șirli declara: ”În rolul meu de director muzical al parcului din Paris, este o împăcare a gustului american, pentru că este un parc american, în care trebuie să existe un tip de expresie muzicală americană, un tip de entuziasm care este propriu muzicii americane, adresat unui public european, extrem de eteroclit. Era important să împac pe toată lumea și împăcarea vine din jocul de stiluri.”

La 12 septembrie 2005, a fost inaugurat cel de-al doilea parc Disney din Asia, Hong Kong Disneyland Resort. Intenția construirii unui parc cu tematică Disney în Hong Kong a fost anunțată în anul 1999 și prevedea un proiect pe o suprafață de 300 de acri. Hong Kong Disneyland a fost realizat după modelul parcului Disneyland din Anaheim, California.

Foto: (c) www.facebook.com/disneyland.hk

Construcția a început în ianuarie 2003 și s-a acordat o atenție deosebită principiilor feng shui. Astfel, parcul este amplasat în golful Penny, pe insula Lantau, și este înconjurat de dealuri și de mare, elemente care aduc noroc. De asemenea, poarta de intrare, dar și toate celelalte intrări la atracțiile din incintă au și ele o poziționare ”norocoasă”. Hotelurile nu au etajul patru, cifră considerată ghinionistă în cultura chineză, potrivit www.hkdlsource.com. Ceremonia de deschidere a avut loc la 12 septembrie 2005, la ora 13.00, de asemenea o oră favorabilă în calendarul chinezesc. Parcul s-a extins treptat, ajungând să găzduiască 7 parcuri tematice: Main Street USA, Adventureland, Fantasyland, Tomorrowland, Grizzly Gulch, Mystic Point și Toy Story Land. De asemenea, Hong Kong Disneyland Resort cuprinde și el hoteluri și magazine.

În primăvara anului 2011, a început construcția parcul de distracții Shanghai Disneyland. Situat în zona economică specială Pudong, la circa 21 kilometri de centrul metropolei Shanghai, acesta va fi al șaselea parc tematic al grupului Disney și al patrulea în afara teritoriului SUA, după cele din Paris, Tokyo și Hong Kong. Proiectul prevede ca, la deschidere, parcul să cuprindă o suprafață de 963 de acri. Întregul complex va include parcul de distracții propriu-zis, proiectat în spiritul tradiției Disneyland, două hoteluri, spații special destinate restaurantelor, magazinelor etc. În mijlocul parcului, se va înălța Enchanted Storybook Castle, prevăzut a fi cel mai mare castel Disney construit până acum. Deschiderea parcului Shanghai Disneyland era programată inițial pentru anul acesta, dar a fost amânată pentru 2016.

Foto: (c) www.facebook.com/DisneyCruiseLine

O altă creație Disney este linia de croazieră Disney Cruise Line. Aceasta a fost înființată în 1995 și cuprinde, în prezent, patru ambarcațiuni: Disney Magic, Disney Wonder, Disney Dream și Disney Fantasy. Disney Cruise Line oferă o gamă largă de călătorii într-o atmosferă de basm, cuprinzând destinații din Europa, canalul Panama, Marea Caraibilor, Alaska & Coasta Pacificului, Canada & New England și Bahamas.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Ziua de 17 iulie îi unește pe toți cei care doresc să susțină justiția, să promoveze drepturile victimelor și să ajute la prevenirea crimelor care amenință pacea, securitatea și bunăstarea lumii.

Pentru a marca în acest an Ziua Justiției Penale Internaționale, Curtea Penală Internațională a lansat, pe Facebook, o campanie social-media pentru o perioadă de două săptămâni (6-17 iulie) denumită #justicematters. În același timp, CPI a lansat un blog nou Outreach,www.tumblr.com, pentru a face cunoscute întâmplări din misiunile personalului CPI, care lucrează direct cu comunitățile afectate de conflicte în care au fost comise crime împotriva umanității și crime de război, aflate sub jurisdicția Curții.

Cu prilejul primei Conferințe de revizuire a Statutului de la Roma al Curții Penale Internaționale, care a avut loc la Kampala, în Uganda, în 2010, statele părți ale CPI au decis să marcheze ziua de 17 iulie ca Ziua Justiției Penale Internaționale recunoscând, astfel, eforturile comunității internaționale în vederea consolidării sistemului în curs de dezvoltare al justiției penale internaționale.

La 17 iulie 1998, comunitatea internațională a ajuns la un punct de reper istoric, atunci când 120 de state au adoptat Statutul de la Roma, temeiul juridic pentru stabilirea permanentă a Curții Penale Internaționale. Statutul de la Roma a intrat în vigoare la 1 iulie 2002, după ratificarea de către 60 de țări.

Curtea Penală Internațională este prima și totodată singura instanță penală internațională permanentă. CPI este complementară jurisdicțiilor penale naționale, competența acesteia incluzând crimele cele mai grave care privesc ansamblul comunității internaționale.

CPI reprezintă singura instanță penală internațională permanentă care are jurisdicție universală, reunind, până în prezent, 123 state părți, conform site-ului instituției www.icc-cpi.int. Este o organizație internațională independentă și nu este parte din sistemul Organizației Națiunilor Unite. Sediul acesteia se află la Haga, în Olanda.

România a semnat Statutul de la Roma la 7 iulie 1999 și l-a ratificat prin Legea nr.111 din 28 martie 2002. Instrumentul de ratificare a fost depus în luna aprilie 2002, dată de la care România se numără astfel printre statele părți. Depunerea instrumentului de ratificare de către România a contribuit la intrarea în vigoare a Statutului CPI, la 1 iulie 2002, potrivit www.mae.ro.

AGERPRES/ (Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu)

“Vă voi prezenta un desert, care mie îmi place foarte mult, fiind apreciat și de toți cei care l-au gustat. Este vorba de tortul de spumă sau de bezea”, spune autoarea de cărți de bucate.

Se bat spumă opt albușuri, la care se adaugă, încet, sub formă de ploaie, 500 grame de zahăr farin și vanilie. La final se adaugă o lingură de oțet și se mai bate puțin. Cantitatea se împarte în trei părți și se coc încet, trei foi de bezea, între trei sferturi de oră și o oră, fie pe spatele unei tăvi dreptunghiulare, fie rotundă, pe foaie de copt. Focul nu trebuie să fie foarte iute. În timpul coacerii, ușa cuptorului se lasă un pic întredeschisă, pentru ca bezeaua să se usuce și să nu devină cleioasă. Când sunt coapte foile, se ung cu marmeladă de coacăze ori caise”, explică Viorica Cheregi.

Pentru cremă, se iau cele opt gălbenușuri rămase și se amestecă cu opt linguri de zahăr farin și un 15 ml de cafea foarte concentrată. Cafeaua se face în felul următor: se pune apa, se adaugă zahăr și cafea și se fierb astfel încât să rezulte un lichid concentrat. Când este gata, se ia de pe foc și se pun două — trei picături de apă rece, pentru a decanta. Aceasta se adaugă la gălbenușuri. Crema se pune la fiert, pe plită, iar când s-a îngroșat se mai freacă puțin și se lasă la răcit. Se adaugă, treptat, 400 grame de unt frecat, din care, în prealabil s-a scos apa. Se mai adaugă și un ou întreg, crud, și se freacă foarte bine, cu putere, pentru a deveni mai spumoasă.

Pe prima foaie se pune cremă, pe cea de-a doua, marmelada de coacăze, apoi din nou cremă.

“Este un tort foarte bun, dar foarte dulce, ceea ce înseamnă că o felie de persoană este de ajuns. De câte ori prepar și servesc o felie din tortul de spumă, îmi aduc aminte de tot ce a fost frumos în viața mea. Eu sper ca toți cei care ne citesc să aibă plăcerea să îl încerce”, spune Viorica Cheregi.

AGERPRES/(AS — autor: Paula Neamțu, editor: Diana Dumitru)

La 151 de ani de la înființarea Universității din București și după un an în care au fost efectuate lucrări de renovare, modernizare și reorganizare, Muzeul UB a fost redeschis în clădirea Facultății de Drept, la ceremonie fiind prezenți ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, fostul președinte Emil Constantinescu, care a deținut funcția de rector al UB în perioada 1992 — 1996, precum și actualul rector Mircea Dumitru.

“Un proiect interesant, pe care a trebuit să îl adaptăm continuu unui spațiu expozițional destul de restrâns, dar care, credem noi, arată o față luminoasă, strălucitoare, un dinamism pe care Universitatea din București îl cunoaște, mai ales în ultimii 20 — 25 de ani”, a afirmat, la ceremonie, Mircea Dumitru.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a subliniat că “existența acestui muzeu reprezintă un moment de bucurie și reușită pentru întreg învățământul superior românesc, care se găsește între tradiție și modernitate”.

“Documentele despre care am înțeles că vor fi expuse reprezintă o referință nu numai pentru Universitatea București, în primul rând pentru Universitatea București desigur, dar și pentru întregul învățământ românesc, și acesta este într-adevăr un moment de bucurie”, a spus Cîmpeanu.

Fostul președinte Emil Constantinescu și-a amintit, în cadrul ceremoniei, că primul drum pe care l-a făcut în clădirea Facultății de Drept a fost la muzeu, pe care l-a găsit “închis” și “prăfuit”.

“În ’90, când eram prorector, primul drum pe care l-am făcut în această clădire a fost la muzeu, care era închis, era prăfuit, și îmi amintesc că am luat atunci de aici portretul fondatorului primei forme a universității, l-am pus în biroul rectorului, alături de portretul lui Alexandru Ioan Cuza, cel care a ctitorit noua universitate, și apoi am convins o persoană să preia acest muzeu și așa mi-a venit ideea să aniversăm 300 de ani de la prima formă a universității”, a povestit Emil Constantinescu.

Conf. univ. dr. Florentina Nițu, prodecan al Facultății de Istorie din cadrul Universității București, cea care s-a ocupat de proiectul de renovare, modernizare și reorganizare, a declarat că muzeul “este o carte de vizită a istoricului, a trecutului, a prezentului și viitorului UB”.

Întreg proiectul aduce în atenția vizitatorilor exponate deosebit de importante din punct de vedere istoric. Momentul fondator este marcat prin decretele lui Alexandru Ioan Cuza cu privire la înființarea Universității din București, precum și la confirmarea primului rector al Universității și a decanilor celor trei facultăți.

Printre piesele valoroase ale muzeului se numără piatra fundamentală a vechii clădiri a Universității, așezată la fundația edificiului pe data de 10 octombrie 1857, precum și acvila de pe frontonul vechii clădiri (fronton realizat Karl Storck și distrus în timpul bombardamentelor aeriene anglo-americane din aprilie 1944), primul drapel al Universității sau o machetă a instituției așa cum arăta ea la început.

AGERPRES/(AS — autor: Petronius Craiu, editor: Andreea Rotaru)

Aria Naturală Protejată Valea Cetății protejează și conservă elementele naturale cu valoare și semnificație ecologică, științifică, peisagistică deosebite, reprezentate de fenomene carstice (Peștera Valea Cetății, stâncăriile și lapiezurile din Poiana Dracului), arborii seculari, flora, pierderile de apă în ponorul Fundățica, potrivit site-ului oficialwww.pestera-valeacetatii.ro.

Peștera, cu o lungime de aproximativ 958 de metri, a fost deschisă în 1949, când în urma unei explozii hidraulice i-a fost descoperită intrarea. Primul studiu complex al Peșterii Valea Cetății, menționează sursa amintită mai sus, a fost realizat de Margareta Dumitrescu și Traian Orghidan, în 1958, fiind publicate o descriere și o schiță a peșterii. În 1981, 857 m cu o denivelare de 36 m au fost topografiați de o o echipă a clubului de speologie ”Emil Racoviță” din București. În 1988 și 1989 s-au mai adăugat 63 m, respectiv 38 m, cu o denivelare de 38,5 m și o dezvoltare de 958 m.

De-a lungul anilor, datorită accesului necontrolat al vizitatorilor, peștera a suferit un continuu proces de distrugere. Începând cu 2010, peștera a fost supusă unor impresionante lucrări de amenajare. Astfel, au fost construite scări, trotuare, balustrade și a fost instalat un sistem pentru iluminat rece, unic în România, care poate să păstreze același microclimat de 8-9 grade Celsius indiferent de anotimp, au fost montate, totodată, data loggere pentru monitorizarea continuă a temperaturii și umidității relative, dar și a concentrației de CO2 din peșteră.

Site-ul www.pestera-valeacetatii.ro arată că formațiunea se încadrează în categoria cavităților cu ventilație unidirecțională, ceea ce înseamnă că sensul curentului de aer se inversează în funcție de sezon: ascendent iarna și descendent vara. Formele exocarstice observate în interiorul peșterii sunt: lapiezuri, trepte antitetice, ponoare temporar sau permanent active, vale oarbă și depresiune de captare carstică, vale cu aspect de cheie.

Captură Foto: (c) Horatiu Cojan / YouTube

Cel mai important spațiu din peșteră este Sala Mare, cu o înălțime de peste 20 m și aproximativ 2.500 mp. Tavanul Sălii Mari și-a păstrat relativ intactă gama de stalactite, diverse ca aspect și dimensiuni. Pereții sunt acoperiți, în general, cu scurgeri de calcit. În jumătatea sud-vestică a sălii există mari blocuri prăbușite. Tot aici se remarcă un planșeu stalagmitic, cu grosimi de 10 — 40 cm. De aici pleacă, în diferite direcții, galerii secundare de mai multe mărimi.

Pe teritoriul Ariei Naționale Protejate ”Peștera Valea Cetății din Râșnov” sunt întâlnite specii de mamifere: lupul cenușiu, ursul brun, linxul, cerbul, căprioara, jderul de piatră, vidra; de păsări, printre care corbul, cocoșul de munte; specii de amfibieni și reptile: tritonul cu creastă, buhaiul de baltă cu burta galbenă, șopârla, salamandra de uscat (una dintre cele mai colorate specii de salamandră).

În interiorul peșterii, datorită degradării la care a fost supusă aceasta, mai pot fi întâlniți doar liliecii. În prezent, este semnalată o singură specie: liliacul mare cu potcoavă (Rhinolophus ferrumequinum) reprezentat de indivizi izolați.

Peștera Valea Cetății este localizată pe povârnișul vestic al Masivului Postăvaru, în bazinul Țării Bârsei, la 3,5 km distanță de Râșnov, la 1,5 km distanță de Cetatea Râșnov și la o altitudine de 790 m (intrarea principală).

Accesul cu mijloace auto se face dinspre șoseaua DN1E Brașov-Poiana Brașov-Râșnov, urmând Valea Cetății, până la confluența ei cu Valea Fundata, unde la kilometrul 19,4 există o parcare special amenajată pentru deservirea ariei naturale protejate. Accesul cu bicicleta și pe jos se poate face din parcarea amenajată, urmând drumul sau poteca de acces amenajată în lungul Văii Fundata sau pe traseele turistice sau tematice dinspre Poiana Brașov, Cetatea Râșnov-Valea Cetății, Bisericuța Păgânilor.

Peștera Valea Cetății este, totodată, și o destinație culturală. Aici, aproape la fiecare sfârșit de săptămână, artiștii de la Filarmonica Brașov susțin câte un concert, în special de muzică clasică, în Sala Mare supranumită și ”Catedrala”, pentru acustica sa deosebită.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) www.szalmakalapmuzeum.ro

Muzeul este adăpostit de o casă țărănească tradițională aparținând fondatorului muzeului, Szocs Lajos, cel a cărui familie se ocupă de patru generații de confecționarea pălăriilor de paie și care s-a decis să arate tainele acestui meșteșug înființând acest muzeul în anul 2001.

Prima încăpere expune aproximativ 150 de modele de pălării de paie din România. În a doua încăpere pot fi văzute diverse obiecte decorative sau de uz caznic precum: decorațiuni pentru pomul de Crăciun, sacoșe, coșuri și tăvi.

Foto: (c) korispatak.ro

În ultima încăpere vizitatorul este familiarizat cu tehnica de realizare a pălăriilor de la seceratul paielor până la produsul final — pălăria gata de purtat. Tot aici sunt prezentate diverse utilaje vechi și moderne folosite la confecționarea pălăriilor din paie.

Foto: (c) korispatak.ro

Atracția muzeului este ce mai mare pălărie purtabilă din lume. Aceasta are un diametrul de doi metri și o greutatea de 2,65 kilograme, iar la fabricarea ei s-au folosit 500 metri de împletitură de paie și 1,5 kilometri de ață. Pălăria poate fi probată de toți cei care trec pragul muzeului.

Vizitatorii pot admira, de asemenea, în curtea muzeului și o impresionantă colecție de pietre sculptate de natură, provenind, în starea lor naturală, din albia pârâului Cușmed ce curge în apropierea muzeului. Peste 600 de astfel de exemplare se află expuse aici și au forme dintre cele mai variate, de la rață și porumbel, până la chipuri umane și chiar pălării sau șepci.

Tot în curte se află peste 400 de indicatoare, care arată locurile de unde au venit oaspeții pentru a admira muzeul, acest obiectiv turistic inedit, cel mai îndepărtat loc din lume de unde au venit vizitatori fiind Shanghai, China.

Vizitatorii pot achiziționa și suveniruri de la magazinul amplasat în curtea muzeului care este vizitat în fiecare an de sute de turiști.

Anual, la Muzeul Pălăriilor de Paie din Crișeni se organizează tabere de împletit paie și confecționare de pălării în care participanții sunt introduși în acest univers deosebit, iar în luna iulie are loc și un festival al pălăriilor de paie.

AGERPRES/(Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Ca să avem o carne bună de rață, pasărea trebuie “aromată” încă de când mai poate măcăi! Adică, dacă-i punem “gând rău” unei rațe, mai înainte cu vreo două-trei zile “o cinstim” cu niște rom sau coniac, să-i frăgezim carnea.

Viorica Toader din Dudeștii Noi explică pentru AGERPRES că rața pe varză este foarte gustoasă.

Pentru prepararea raței pe varză este nevoie, pe lângă carnea păsării, de piper, sare, boia, ulei, două verze potrivite, (1-1,5 kg) ceapă, cimbru, mărar.

“Rața curățată se freacă cu sare, piper, boia și puțin ulei și se lasă în baițul acesta la rece, vreo oră. Varza se toacă mărunt și se freacă cu sare ca să se înmoaie. Într-o cratiță punem ulei și călim toată ceapa tocată. Apoi adăugăm varza stoarsă de zeama lăsată, amestecăm și lăsăm să se călească la foc mic. Adăugăm cimbrul și mărarul și mai amestecăm din când în când. Într-o tavă cu pereții groși punem puțin ulei, apoi varza și deasupra, rața băițuită. Ungem rața cu puțin ulei. Acoperim vasul cu o folie de aluminiu și o lăsăm să se coacă vreo oră și jumătate”, spune doamna Viorica.

AGERPRES/(AS — autor: Otilia Halunga, editor: Cristian Anghelache)