Potrivit unui comunicat de presă remis luni, AGERPRES, un număr de 1.250 de fete vor participa, pe stadionul municipal din Bistrița, la o defilare de modă în cadrul căreia va fi expusă o colecție de 2.500 de zadii (catrințe, pânzături), din diverse zone ale țării.

“Zadia era folosită de fete și femei ca o piesă a portului tradițional, mai ales în sărbători, dar și la evenimentele semnificative din viața lor personală. Toate aceste creații au caracter de unicat, fiecare femeie adăugând un ornament, o floare sau o frunză, respectând totuși o grafie specifică zonei. Din păcate, în ultimii 25 de ani, această practică a dispărut, motiv pentru care încercăm să determinăm un interes special pentru zadie, manifestându-se similar cu interesul pentru ia reintrată în portul cotidian”, se arată în comunicat.

Evenimentul, denumit “Manifest. Zadia”, își propune să valorizeze estetic, într-un context urban, această colecție de zadii, alegând ca formă de reprezentare instalația-performance, “o modalitate de exprimare artistică a timpului nostru”, potrivit organizatorilor, ” prin care se urmărește un dialog autentic cu spectatorul secolului 21″.

Fondul muzical va fi asigurat de trupa de percuție SENZOR.

Manifestarea este organizată în colaborare cu Inspectorul Școlar Județean Bistrița-Năsăud și Fundația Culturală “Societatea de Concerte” Bistrița, sub patronajul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

AGERPRES/(AS—autor: Tina Țucui, editor: Diana Dumitru)

Pornind de la moto-ul campaniei din 2015 “Astăzi, Împreună”, au fost create patru sub-mesaje specifice pentru patru direcții țintă. Fiecare mesaj reprezintă un puternic “apel la acțiune” destinat să mobilizeze publicul țintă. Astfel, mesajele sunt: pentru publicul larg “Astăzi trăim, Împreună vom lupta”, pentru pacienți și rude “Astăzi vorbim, Împreună trăim”, pentru specialiști și domeniul sănătății “Astăzi ascultăm, Împreună putem ajuta” și pentru factorii de decizie “Astăzi vom cere, Împreună ne pasă”. De asemenea, pagina dedicată zilei pune la dispoziția celor care doresc să marcheze Ziua internațională a informării cu privire la leucemia mieloidă cronică, pliante, postere, afișe, comunicate de presă și alte materiale de campanie în mai multe limbi, potrivit www.cmladvocates.net. Aceste materiale au fost furnizate de membrii rețelei “CML Advocates Network”, care s-au alăturat campaniei “Astăzi, Împreună”.

Fundația Internațională pentru Leucemia Mieloidă Cronică (Leukemia Patient Advocates Foundation), este o fundație non-profit, cu sediul în Elveția. Misiunea sa este de a îmbunătăți condițiile de viață ale pacienților afectați de leucemie, precum și ale rudele acestora. Fundația colaborează cu toate părțile interesate și implicate în cercetare, tratament și îngrijirea pacienților cu leucemie. Fundația acționează ca o platformă pentru organizațiile de pacienți — concentrându-se pe educarea, conectarea și sprijinirea liderilor grupurilor de pacienților. Fundația găzduiește rețeaua “CML Advocates Network” (http://cmladvocates.net), cu peste 100 de organizații de pacienți din aproximativ 80 de țări de pe toate continentele.

Nevoile pacienților cu LMC din întreaga lume diferă în mod esențial, în funcție de sistemul național de sănătate, accesul la metodele de diagnostic și tratament, dar și în funcție de informațiile pentru pacienți și îngrijitori.

Data aleasă pentru marcarea acestei zile nu este întâmplătoare, ea reprezentând modificarea genetică a cromozomilor 9 și 22, care cauzează leucemia mieloidă cronică. Este o boală de sânge și a măduvei osoase, care apare atunci când se produce o transformare canceroasă a unei celule stem. În cazul LMC are loc o translocație reciprocă între celule, o parte detașată din cromozomul 22 se mută la cromozomul 9, rezultând astfel așa numitul cromozom Philadelphia, care a fost descoperit în 1960. Fuziunea acestor gene conduce la o creștere necontrolată a celulelor albe din sânge. Netratată această boală duce la deces în 2-3 ani.

La nivel mondial, leucemia mieloidă cronică are o incidență de 1,6 cazuri la 100.000 de persoane pe an, potrivit www.pfizer.com. Cel mai adesea afectează oamenii de vârstă mijlocie și înaintată, diagnosticul fiind pus frecvent între 55 și 60 ani, cu rata de diagnostic la copii de 2%. Este mai frecvent la bărbați. LMC reprezintă 15% din toate tipurile de leucemii diagnosticate la adulți.

AGERPRES/(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Cerasela Bădiță)

Potrivit unui comunicat al World Vision Romania transmis luni AGERPRES, proiectul își propune să investească în revigorarea tradiției meșteșugărești.

La cursurile gratuite și concursul de planuri de afaceri organizate prin “Made in Rural” au luat parte, până în prezent, peste 1.600 de oameni din comunitățile vulnerabile. Finalul concursului cu premii pentru cele mai bune planuri de afaceri a adus câte 10.000 de lei celor 180 de antreprenori rurali care s-au remarcat prin profesionalism și spirit inovativ.

Cei mai mulți dintre câștigători au ales să deschidă ateliere de țesut, prelucrarea lemnului, confecționare bijuterii sau accesorii care îmbină tradiționalul cu elemente moderne. Cei cu simț practic s-au orientat către nișele pieței locale deschizând frizerii, centre de copiere sau spălătorii în zonele în care astfel de servicii lipsesc.

Dezvoltarea primei rețele naționale de sprijin al meșteșugarilor din mediul rural este “firul roșu” prin care World Vision Romania și-a propus să străbată limitele proiectelor pe termen scurt, împuternicind oamenii să-și reprezinte și să-și promoveze interesele, alături de alți artiști populari, se arată în comunicatul organizației.

Rețeaua de cooperare poate deveni platforma de lucru care reunește artizanii și organizații preocupate de păstrarea tradiției pentru a pune în comun resurse, informații și experiență și a promova obiectivele breslei.\

AGERPRES/(AS — autor: Oana Ghiță, editor: Andreea Rotaru)

Această zi este marcată, din 1999, în tot mai multe orașe de pe continentul european, fiind o inițiativă a Comisiei Europene, susținută de Uniunea Europeană. În ultimii ani, a câștigat teren și în alte părți ale lumii, în orașe precum Seul, Tokyo, Montreal.

Ziua europeană fără mașini este precedată de evenimentul amplu denumit “Săptămâna Europeană a Mobilității”, care se marchează din 2002. Astfel, pe parcursul unei săptămâni, sunt organizate evenimente pentru promovarea mijloacelor de transport nepoluante. Campania din 2015 desfășurată sub motto-ul “Alege, Schimbă, Combină”, a pus accentul în mod deosebit pe “multimodalitate”, care permite cetățenilor să aleagă, să modifice și să combine modalitățile de transport, potrivit www.mobilityweek.eu. Acțiunile se încheie culminând cu celebrarea pe 22 septembrie a Zilei europene fără mașini cunoscută, în prezent, și ca Ziua mondială fără mașini sau Ziua fără mașini, datorită extinderii la nivel mondial.

În prezent, peste 1.700 de administrații locale din 42 de țări și-au înregistrat participarea lor online și desfășoară activități axate pe tema “multimodalității” cu rolul de a încuraja găsirea unor soluții inovatoare la problemele actuale de mobilitate urbană, care să contribuie în același timp la atingerea obiectivelor UE în materie de reducere a emisiilor cu efect de seră și combaterea schimbărilor climatice.

Evenimentele planificate de orașe includ ateliere de sensibilizare și de informare asupra acestui aspect cotidian. Alte acțiuni își propun să ilustreze măsuri inovatoare menite să încurajeze mersul pe jos, mersul cu bicicleta și folosirea transportului public în locul celui personal. În Tallinn, de exemplu, cetățenii beneficiază în această perioadă de servicii gratuite de transport public, prezentând permisul de conducere. În orașul portughez Aveiro, inițiativa cetățenească “Ciclaveiro” organizează o serie de evenimente, printre care o expoziție, un atelier și o vânzare de biciclete de ocazie, pentru a promova mersul cu bicicleta, potrivit site-ului ec.europa.eu.

Această zi, precum și evenimentul “Săptămâna Europeană a Mobilității” sunt marcate în România, în 29 de orașe, prin organizarea de concursuri cu role, cu biciclete, alergări, desene cu tematică. Manifestările din 2015 includ și difuzarea de pliante și afișe în vederea responsabilizării și promovării diverselor forme de deplasare și un seminar pe tema “multimodalității”.

Statisticile efectuate arată că gazele de eșapament sunt principala sursă de poluare a marilor orașe, care afectează dramatic sănătatea oamenilor și contribuie semnificativ la efectul încălzirii globale. În lume, peste un miliard de oameni inspiră aer foarte poluat, în special cu monoxid de carbon și dioxid de sulf, gaze rezultate din procesele industriale. Creșterea spectaculoasă a numărului de autovehicule a dus la creșterea efectelor negative asupra planetei și implicit asupra oamenilor.

AGERPRES /(Documentare — Daniela Dumitrescu; editor: Marina Bădulescu)

Roua-cerului, o planta carnivora recomandata in afectiunile respiratorii

Roua cerului (drosera rotundifolia) este o plantă acvatică, erbacee, insectivoră, care face parte din familia Droseraceae. În popor mai este cunoscută și sub numele de iarba cerii, iarba-fiarelor, roua sau roua-soarelui. Se dezvoltă în locuri mlăștinoase, pe zăcăminte de turbă. Se găsește mai ales în nordul Europei, mai rar în centrul și sudul continentului european, în America de Nord, în toată Siberia, Coreea, Japonia și Noua Guinee.

Este una din puținele plante carnivore întâlnite în țara noastră. Apare în rezervațiile naturale și este ocrotită de lege.

Drosera are rădăcinile slab dezvoltate. Frunzele cresc culcate pe pământ și sunt acoperite pe fața superioară și pe margini de niște perișori fini, care au la vârf un lichid cu aspectul unei picături de rouă, potrivit www.fs.fed.us. Din mijlocul rozetei de frunze apare tulpina florală, înaltă de până la 25 de centimetri. Florile sunt de obicei de culoare albă sau roz, sunt solitare, grupate într-o inflorescență scorpioidă. Înălțimea maximă atinsă de plantă este de 10—80 cm. Fructul este o capsulă. Semințele sunt fusiforme, galbene-deschis, lungi până la 2 mm.

Cu ajutorul unor perișori lipicioși, drosera își capturează prada (insecte de mici dimensiuni) pe care o digeră mai apoi cu ajutorul unor substanțe secretate de perișorii de pe frunze.

În scop terapeutic, se utilizează întreaga plantă, care trebuie recoltată în lunile iulie-august și uscată rapid la întuneric.

Compoziția chimică a plantei este: 1% compuși naftochinonici, 1,5% tanin, acizii: formic, propionic, butiric, citric, benzoic, galic, un ferment proteolitic asemănător pepsinei, un glicozid scindibil de emulsină, enzime, compuși flavonici, un antocianozid, 4-9% substanțe minerale, potrivit www.carnivorousplants.org.

Fitoterapia recomandă această plantă în tratarea afecțiunilor respiratorii și a colicilor intestinali.

Sub formă de infuzie se folosește în tratarea bronșitei, tusei uscate sau nervoase și a tusei convulsive. De asemenea, este un bun antitusiv și posedă proprietăți expectorante și diuretice. Planta împiedică și apariția spasmelor bronșice. Acțiunea medicinală a plantei este dată de plumbalgina, care are efect antispastic asupra tractului respirator și este un antibiotic eficient contra streptococului și pneumococului.

Sucul obținut prin presarea plantei proaspete este folosit ca remediu naturist împotriva negilor.

În general, extractul de roua cerului se asociază cu unele preparate antiaterosclerotice. Frunza proaspătă este rubefiantă (determină încălzirea și înroșirea pielii), potrivit www.sfatulmedicului.ro. Consumată în cantități mari, planta este toxică.

AGERPRES/(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Andreea Onogea)

Sursa: youtube.com

Între fluviile Senegal și Niger se succed, între secolul al IV-lea și al XVI-lea, Imperiile Ghana (secolul IV-XI), Imperiul Mali (1200-1400) și Imperiul Songhai (secolele XIII-XVI), cel mai puternic dintre toate, distrus la sfârșitul secolului al XVI-lea de o invazie marocană, potrivit volumului ”Mica enciclopedie de Istorie Universală” (2002).

Trupe franceze ocupă, în ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea, teritoriul statului Mali, care devine cunoscut sub numele de Coloniile Franceze ale Senegalului Superior și Nigerului, iar din 1920 sub cel de Sudanul Francez, parte a Africii Occidentale Franceze. În 1958, Sudanul Francez devine republică autonomă în cadrul Comunității Franceze.

În 1959 ia ființă, prin unirea Sudanului Francez cu Senegalul, Federația Mali, care își proclamă independența la 20 iunie 1960. Două luni mai târziu, Senegalul, condus de Leopold Sedar Senghor, se retrage din federație și se proclamă stat independent (20 august 1960), iar Sudanul Francez adoptă numele de Republica Mali și își declară, la rândul său, suveranitatea, la 22 septembrie 1960.

Sursa: youtube.com

Mali este națiunea cea mai mare din vestul Africii, mărginită de șapte țări și traversată, în partea sa centrală și în sectorul sud-estic, de marele fluviu Niger.

Orașul Bamako este capitala țării. Cu o populație ce numără 2.515.000 locuitori (2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), Bamako este unul dintre cele mai importante orașe din Africa de Vest. Principalele locuri de interes sunt Grădina Botanică, piețele, printre care cea mai mare piață de ambarcațiuni din vestul Africii, Muzeul Național, Grădina Zoologică și Centrul de meșteșuguri Maison des Artisans.

Un eveniment important are loc în fiecare an, la sfârșitul lunii ianuarie, în capitală. În această perioadă, Bamako găzduiește finalul celui mai important rally-raid destinat amatorilor, Budapesta-Bamako, o cursă caritabilă intercontinentală. Competitorii parcurg distanța dintre capitala Ungariei, Budapesta, și cea a statului Mali, Bamako, trecând prin Deșertul Sahara, iar încasările sunt donate comunităților din Mali și Mauritania.

Sursa: youtube.com

Cel mai faimos oraș al țării este fantasticul Timbuktu, odată centrul cel mai puternic și mai bogat al acestui teritoriu, potrivit globi.ro, astăzi parte a Patrimoniului Mondial al UNESCO. În orașul medieval Djenne există o moschee impresionantă, cea mai mare clădire din lume construită din chirpici și, totodată, centrul religiei islamice a țării.

Localitatea Mopti, construită pe trei insule, este locul de unde se pleacă în croaziere pe fluviul Niger, care culminează cu Delta Nigerului, unică prin frumusețea ei.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Andreea Onogea)

Cu o medie de 18.000 de turiști/an, Parcul Național Cheile Nerei — Beușnița adună la porțile sale circa 20% vizitatori de peste hotare. De altfel, pentru finele acestui an, media generală pare că va crește până la 25.000 de turiști.

Dezvoltarea zonei nu se poate realiza fără sprijin financiar pentru derularea de noi investiții. În acest context, Regia Națională a Pădurilor — Romsilva alocă în fiecare an un buget de 600.000 lei, pe baza contractului de administrare aflat în vigoare cu administrația Parcului Național Cheile Nerei — Beușnița, după cum reiese din datele puse la dispoziție pentru AGERPRES de către Vasile Constantin, directorul obiectivului turistic.

Ecosistemul cascadelor și al lacurilor
Parcul Național este arie protejată administrată în special pentru protejarea ecosistemelor și recreere. Începând cu anul 1943, s-a început protecția pădurii din Valea Beușnița și Nera, obiectivul peisagistic principal fiind cascadele Beușnița. În anul 1973, s-a instituit regimul de protecție asupra versanților împăduriți ai dealului Rol, iar în 1982 au fost create alte trei zone protejate în care nu se întreprind lucrări silvice.

După revoluție, în anul 1990, pentru prima dată se configurează Parcul Național Cheile Nerei — Beușnița, urmând ca, abia în anul 2004, să se întemeieze și Administrația Parcului Național Cheile Nerei — Beușnița. Administrația parcului s-a format în baza unei Ordonanțe de Urgență emisă în anul 2000, cu referire la regimul ariilor protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.

Frumusețea sălbatică a Parcului Național Cheile Nerei — Beușnița se întinde pe aproape 37.000 de hectare și formează, astfel, meleagurile Banatului Montan. Pădurile, apele, câmpiile și dealurile zonei sunt situate în sud-vestul României, în județul Caraș-Severin. Străbătând Parcul, râul Nera sapă în calcare jurasice cele mai lungi chei din România, care se întind pe aproape 23 de kilometri.

Cheile Nerei, împreună cu numeroasele izvoare petrifiante cu formare de travertin, care dau naștere la impresionante cascade și mirifice lacuri naturale, constituie farmecul acestei zone.

Nu mai departe de zona muntoasă, Lacul Ochiu Bei, cu luciul său de cleștar, aduce la viață povești demult apuse. Legenda spune că un nobil otoman (bei) tânăr și frumos ajuns pe aceste meleaguri s-a îndrăgostit de o mândră ciobăniță. Tatăl lui, împotrivindu-se iubirii lor, hotărăște moartea fetei. Găsindu-și iubita înjunghiată, beiul se sinucide înfigându-și hangerul în inimă. De aici și povestea că lacrimile sale au format lacul ce-i poartă numele, în timp ce apele spumoase ale Cascadei Beușnița ar reprezenta voalul de mireasă al păstoriței.

Un alt fapt inedit este că Parcul Național Cheile Nerei — Beușnița adăpostește în desișurile sale ascunse unele dintre cele mai reprezentative păduri seculare și semi-virgine de fag din Europa. Locul reprezintă, de sute de ani, casa numeroaselor specii protejate de nevertebrate, care depind pentru dezvoltarea lor de arbori bătrâni și cantități însemnate de lemn mort.

Originalitatea locului este dată și de Lacul Dracului, un fenomen unic în țară, format prin surparea tavanului unei peșteri. Ochiul de apă albastru turcoaz are o adâncime de 12 metri, iar nuanțele sale lucitoare se schimbă în funcție de iluminarea produsă în diferite momente ale zilei.

“Podurile din lemn suspendate, Lacul Dracului, Ochiul Bei, cascadele Beușniței și Șușarei, tunelele Dealului Cărăula sunt printre cele mai căutate obiective turistice, acesta fiind motivul pentru care devin vulnerabile și sunt afectate de turismul necontrolat și de lipsa unei educații ecologice în rândul vizitatorilor’, susține Vasile Constantin, directorul Parcului Național Cheile Nerei — Beușnița.

Albumul cu flori și faună al zonei
Bazinul Nerei prezintă o bogăție floristică încă din cele mai vechi timpuri, însă o cercetare amănunțită este prezentată abia în anul 1968 de L. Schrot, în teza sa de doctorat. În urma acestor cercetări, s-au identificat 1.086 de specii de plante superioare aparținând unui număr de 98 de familii.

După cum se menționează pe pagina dedicată Parcului (cheilenereibeusnita.ro), numărul cel mai mare de specii aparține elementului european (în sens larg), respectiv 603 specii. Dintre acestea, cele mai numeroase sunt specii eurasiatice, urmate de specii europene, central europene și circumpolare.

În parc se întâlnesc asociații vegetale caracteristice pentru partea de sud-vest a țării. Printre acestea se află făgetele cu alun turcesc, tufărișurile de liliac, mojdrean și scumpie, cu numeroase specii însoțitoare saxicole, pajiștile de pe stâncării și asociațiile de stâncărie.

Pe segmentul faunei, Parcul Național Cheile Nerei — Beușnița contorizează specii de amfibieni, chiroptere, vertebrate și nevertebrate, păsări și reptile. Printre acestea se remarcă: libelula, salamandra, vipera, acvila și căprioara.

Dezvoltare și infrastructură
Fondurile alocate anual din bugetul Romsilva, conform contractului de administrare, sunt de aproximativ 600.000 de lei, potrivit datelor oficiale.

Începând cu anul 2004, au fost demarate proiecte în parteneriat cu diverse ONG-uri de mediu, Fundația pentru parteneriat Miercurea Ciuc și Mol România.

În prezent, RNP-Romsilva — Administrația Parcului Național Cheile Nerei — Beușnița derulează, în parteneriat cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului Timișoara, proiectul “Elaborarea planului de management al Parcului Național Cheile Nerei — Beușnița (ROSCI 0031 și ROSPA 0020 Cheile Nerei — Beușnița)’, inițiativă finanțată prin Fondul European de Dezvoltare Regională /FEDR/, în cadrul Programului Operațional Sectorial Mediu (Axa prioritară 4 — Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecția naturii, Domeniu major de intervenție — Dezvoltarea infrastructurii și a planurilor de management pentru protejarea biodiversității și rețelei Natura 2000).

Valoarea totală a proiectului este de 2,976 milioane de lei, din care 2,751 milioane de lei sunt cheltuieli eligibile (finanțare nerambursabilă din FEDR și buget de stat), iar 224.983 lei, contribuția solicitantului.

Conform șefului Parcului Național Cheile Nerei — Beușnița, în perioada imediat următoare, va începe proiectul “Amenajare Ecoturistică Cascada Bigăr’, desfășurat în parteneriat cu Asociația pentru dezvoltare durabilă ViitorPlus, ca organizator, și Coca-Cola HBC România, în calitate de sponsor.

“Prin prisma proiectelor implementate sau aflate în curs de implementare, Administrația Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița a realizat, printre altele: cursuri de formare profesională a personalului administrației și îmbunătățirea și modernizarea infrastructurii de vizitare prin amenajarea a patru poteci tematice și dotarea acestora cu panouri de informare și conștientizare care să prezinte specii și habitate conservate în această arie naturală protejată’, a subliniat Vasile Constantin.

Turism în natura Cheilor Nerei — Beușnița
În anul 2015, șefii Parcului Național Cheile Nerei — Beușnița au estimat un număr de 20.000 — 25.000 de vizitatori, din care aproximativ 20% sunt reprezentați de turiști străini. Odată cu aplicarea tarifului de vizitare se face și o monitorizare a ecoturiștilor în punctele de acces principal.

Media pe anii 2012, 2013 și 2014 a fost de aproximativ 18.000 de turiști. Începând cu anul 2013, s-a observat o creștere semnificativă față de anii anteriori, până la 20.000 de turiști.

“Acesta se datorează promovării în mass-media națională, cât și internațională, a unui obiectiv turistic din parc: Cascada Bigăr. Cascada a fost clasată de revista ‘The World Georgraphy’ pe locul I în lume, la categoria ‘Cea mai frumoasă cascadă’, loc prin care trece și paralela 45. De asemenea, a fost declarat și cel mai vizitat obiectiv în anul 2013, în județul Caraș-Severin’, a menționat Constantin.

În ultimii 3 — 4 ani, datorită unor activități outdoor, de tipul festivalurilor rock sau folk în zona Sasca Romană, s-a observat creșterea numărului de vizitatori din Europa de Vest din țări precum: Ungaria, Cehia, Polonia, Germania și Slovacia.

Cu toate acestea, directorul Parcului Național consideră că “promovarea existentă, în acest moment, instrumentele relativ limitate de promovare, slaba integrare a acestora, modul de distribuire a materialelor, calitatea și accesibilitatea informației fac ca zona să nu fie percepută de turiști și de tour-operatori ca o destinație turistică, având o imagine proprie, clar diferențiată de alte destinații’.

Printre obiectivele de rezonanță ce merită admirate se află: Râul Nera (cu o lungime de 131 km), lacurile naturale Lacul Dracului și Ochiul Beiului, mănăstirea Călugăra sau Cascada Bigăr.

Cheile sălbatice ale zonei sunt cele mai lungi din țară (20 de kilometri), cu toate fenomenele carstice posibile (lapiezuri, doline, văi seci, văi oarbe, peșteri, izbucuri etc.). Peisajul cheilor este dominat de pereți abrupți surplombați pe alocuri, la baza cărora Nera a creat numeroase meandre încătușate, marmite de eroziune și sectoare de tunele și praguri de acces săpate de om. Altitudinea zonei variază între 160 și 1.160 de metri.

În tăcerea naturii, Lacul Dracului clipocește pe cei 700 de metri pătrați ai săi, iar speciile de pești și moluște își duc traiul în adâncimile sale ce ajung până la 12 metri. La rândul său, un alt lac natural, Ochiul Beiului, se dezvăluie în toată splendoarea sa pe aproximativ 284 metri pătrați.

Nu mai departe de Valea Miniș, pe DN 57B, în dreptul paralelei 45, se află izvorul Bigăr, cu debit permanent, ce izvorăște de la poalele unei stâncării de lângă peștera cu același nume.

Natura continuă să-și lase, zi de zi, amprenta pe locuri legendare, iar unul dintre acestea este, fără doar și poate, Parcul Național Cheile Nerei — Beușnița. Foșnetul frunzelor, ușor de deslușit în bătaia discretă a vântului, acompaniat de acordurile agitate ale apelor căzătoare, conturează tabloul idilic pe care orice turist îl poate descoperi și admira în locuri unice, pline de legendă…

AGERPRES/(AS — autori: Daniel Badea, Mariana Nica, editor: Oana Tilică)

După aproape patru decenii de muncă în mijlocul naturii, inginerul silvic Petre Crișan și-a dorit ca la vârsta pensionării să nu se îndepărteze prea mult de natură, motiv pentru care, în urmă cu câțiva ani, a cumpărat gospodăria unui fost morar, din localitatea Almașu. Situată la marginea satului, gospodăria nu era racordată la rețeaua electrică, iar în momentul în care noul proprietar a dorit acest lucru, s-a lovit de refuzul furnizorului dar și de costurile mari pe care ar fi trebuit să le suporte pentru o astfel de investiție, obligatorie, de altfel, pentru un trai civilizat în secolul XXI.

“N-au vrut să extindă rețeaua și atunci a trebuit să mă descurc singur. În capătul satului curentul e slab și Electrica nu mi-a dat aprobare să mă racordez la ultimul stâlp, ci doar din centrul satului. Pe vremea aceea, m-ar fi costat 12.500 de lei din capătul satului până aici, iar dacă făceam racordul din centrul satului, 50.000 de lei. Eu am spus că nu sunt investitor strategic, ci doar vreau să-mi fac o casă”, afirmă Petre Crișan.

Soluția a venit în cele din urmă de firul de apă ce asigura și funcționarea fostei mori, pe care, de această dată, silvicultorul pensionar l-a pus nu să învârtă roata pentru a măcina făina, ci pentru a produce energie electrică verde. După mai multe încercări nereușite, în urmă cu circa un an de zile, a reușit să pună la punct un sistem care îi asigură toată energia electrică necesară, ba chiar ar mai avea să dea și altora.

“Instalația funcționează de circa un an de zile. A fost mai greu până am găsit un generator. Am încercat cu un dinam, cu alternator, dar nu produceau aproape nimic. Instalația am făcut-o eu, artizanal. Generatorul l-am găsit în țară și m-a costat 3.500 de lei. Restul componentelor le-am făcut la un atelier mecanic de la Șaula. Roata a făcut-o fiul meu, cu un tâmplar din sat. A măsurat înălțimea, a luat un placaj mare, și-a făcut un compas, a desenat-o la dimensiune, ca să nu greșească din calcule, și pe urmă a copiat-o. A venit cu tâmplarul, care a lucrat la ea vreo două săptămâni și a făcut-o. Apa care pune în funcțiune instalația provine din pârâul Sfăraș. Acum, alimentez pompa de recirculare de la centrala termică, două televizoare, becuri și aș mai avea capacitate”, afirmă Petre Crișan.

În prezent, instalația produce 24 kWh zilnic, în condițiile în care necesarul mediu de energie electrică pentru o familie cu patru membri, care locuiește într-o casă de 150 metri pătrați, este de 4-6 kWh pe zi.

Sigur, au mai fost și probleme, cum ar fi aceea că iarna trecută a înghețat roata, dar și aceasta s-a rezolvat cu un acoperiș construit deasupra instalației și, cel puțin pentru moment, totul merge bine. Iar dacă apar noi probleme, există ca rezervă un generator de energie electrică ce funcționează cu benzină.

Planurile fostului inginer silvic nu se opresc, însă, aici. Și-ar dori ca, în timp, să achiziționeze un generator de putere mai mare și, de ce nu, acumulatori pentru a înmagazina surplusul de energie electrică produsă.

“Acum avem aici trei pensii — eu, soacra și nevasta, le cumulăm și poate cumpărăm acumulatori. Avem nevoie cam de cinci mii de euro, pentru acumulatori cu o capacitate bună de stocare”, calculează Crișan.

Până atunci însă, acesta s-a gândit să-și valorifice cunoștințele în domeniul plantelor, plantând în jurul casei o livadă cu meri, gutui și peri, dar și câte o cultură mică de coacăz și goji.

“Am lucrat în silvicultură 36 de ani, am fost șef de ocol la Almaș, șef de district și cu doi înainte de vârsta de pensionare, m-am retras ca să pot să-mi fac o livadă, o plantație de coacăz, una de goji și așa mai departe. Goji am pus numai experimental, iar coacăz pe 15 ari”, afirmă Petre Crișan.

Una peste alta, energie verde cu costuri minime, produse ecologice, aer curat și liniște în mijlocul naturii… unii oameni știu să transforme problemele în oportunități.

AGERPRES/(A — autor: Sebastian Olaru, editor: Diana Dumitru)

Sursa: Captură foto / youtube.com

Popor indo-european stabilit în Asia Mică la sfârșitul mileniului II — începutul mileniului I î.Hr., armenii ocupă în secolele VII-VI î.Hr., teritoriul fostului regat Urartu, după cum se menționează în volumul ”Mica Enciclopedie de Istorie Universală” (2002). Înglobată în Imperiul Persan (c. 550 î. Hr.), cucerită de Alexandru cel Mare (331 î.Hr.), inclusă apoi în Regatul Seleucid, Armenia a devenit în 189 î.Hr., regat independent, puternic influențat de civilizația elenistică. În timpul domniei lui Tigrane II cel Mare (95-55 î.Hr.), Armenia cunoaște o afirmare fabuloasă, atingând apogeul puterii și expansiunii teritoriului.

În 301 d.Hr., regale Tiridate III a adoptat creștinismul, Armenia fiind primul stat în care acesta devine religie oficială. În 387, Armenia a fost împărțită, printr-un tratat romano-sasanid, între Imperiul Roman (1/5) și Persia (4/5), iar în 651 este cucerită de arabi.

Sursa: Captură foto / youtube.com

Prin Pacea de la Turcmanceai, care a încheiat războiul ruso-persan din anii 1826-1828, Armenia de răsărit, cu orașul Erevan, a fost anexată Imperiului Țarist. Teritoriul armean se află din nou la confluența unor mari puteri — Rusia, Turcia, Persia.

La 28 mai 1918, Republica Democratică Armenia și-a proclamat independența față de Imperiul Rus. Statul a avut o existență efemeră, fiind anexat de Rusia Sovietică în decembrie 1920 și încorporat, la 4 martie 1922, în URSS, potrivit www.mae.ro.

Și-a redobândit independența la 23 august 1991, în contextul destrămării URSS, când Sovietul Suprem de la Erevan a adoptat declarația de suveranitate a Armeniei și noua titulatură a statului — Republica Armenia.

Referendumul din 21 septembrie 1991, prin care 99,3% din votanți s-au pronunțat pentru o Armenie independentă și democratică, în afara granițelor URSS, a fost urmat de proclamarea oficială a independenței de stat la 23 septembrie 1991.

Armenia este împărțită administrativ în 11 regiuni — Aragatsotn, Ararat, Armavir, Gegharkunik, Lori, Kotayk, Shirak, Siunik, Vayotz Dzor, Tavoush și Erevan.

Capitala este Erevan, oraș situat de-a lungul râului Hrazdan și are o populație de 1.044.000 locuitori (2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov). Erevan este cel mai mare oraș al Armeniei și unul dintre cele mai vechi ale lumii, fiind centrul administrativ, cultural și industrial al țării. Fortificat încă din secolul al VIII-lea î.Hr. și parte a Armeniei încă din secolul al VI-lea î.Hr., Erivan, cum se numea inițial, s-a dezvoltat ca important centru comercial. De-a lungul secolelor s-a aflat sub mai multe stăpâniri, printre care cea a romanilor, arabilor, turcilor, iar din 1827 a rușilor. În 1920 a devenit capitala Armeniei independente și a rămas astfel și în timpul conducerii sovietice, recăpătându-și independența în septembrie 1991.

În 2012, Erevan a fost declarată capitala mondială a cărții.

Din vechiul orașul s-au păstrat foarte puține clădiri, majoritatea fiind demolate în anii ’30. Orașul a fost reconstruit în stil sovietic, cu bulevarde largi, folosindu-se din plin o piatră vulcanică de culoare roz, care, în prezent, reprezintă o caracteristică a capitalei armene, potrivit www.turistik.ro.

Unul dintre cele mai faimoase obiective culturale din Erevan este Institutul Matenadaran de manuscrise antice, un centru de cercetare unde se află depozitate mai mult de 16.000 de documente și manuscrise străvechi.

La Muzeul Național de Istorie al Armeniei se află expuse cele mai vechi obiecte descoperite pe teritoriul actual al Armeniei. De asemenea, pot fi vizitate ruinele vechii fortărețe Erebuni construită de regele Argishti în anul 782 î.Hr., care au fost parțial restaurate, zona fiind transformată într-un muzeu în aer liber.

Sursa: Captură foto / youtube.com

Complexul memorial Tsitsernakaberd, situat pe o colină la periferia Erevanului, include o flacără veșnică în memoria celor un milion și jumătate de armeni ce au pierit în perioada Imperiului Otoman (1915). Situl include și un muzeu cu fotografii realizate de germanul Armin Vegner, martor al tragediei, pe timpul când servea ca soldat și medic în Siria și Mesopotamia în timpul Primului Război Mondial.

În capitala Armeniei se mai poate vizita Casa memorială a regizorului Serghei Parajanov, apoi Muzeul Sarayan, Muzeul de Artă Modernă Cafesjian, care adăpostește colecții valoroase care au aparținut lui Gerard Cafesjian sau Arshile Gorky; Galeria Națională de Artă; Muzeul Artizanatului în Lemn, unde sunt expuse obiecte de artizanat popular, precum și mobilier vechi, toate lucrate în stil armenesc; clădirea Operei, care adăpostește și Teatrul de Balet din Erevan; Moscheea Albastră, singura din oraș, care datează din secolul al XVIII-lea.

În ceea ce privește lăcașurile de cult, cea mai veche biserică din Erevan este Katoghike, închinată Maicii Domnului, iar Biserica Sfântul Sargis este mereu plină, sfântul fiind ocrotitorul copiilor și îndrăgostiților. Catedrala Sfântul Grigorie a fost ridicată pentru a marca cei peste 1.700 ani de creștinism neîntrerupt pe tărâmurile Armeniei, și a fost terminată în 2001.

Sursa: Captură foto / youtube.com

Alte obiective turistice în Erevan: clădirea originală din Piața Acoperită, care adăpostește o piață pitorească, de un se pot cumpăra numeroase soiuri de fructe și legume, atât proaspete, cât și uscate sau conservate; Parcul Victoriei cuprinde monumentul Mamei Armenia, precum și numeroase vestigii și piese de armament rămase aici din perioada sovietică; monumentul cunoscut sub numele de Cascade, un monument reprezentativ al capitalei armene, are numeroase trepte, iar la fiecare nivel al construcției, există sculpturi și un spațiu verde, iar de sus, se poate admira panorama orașului; cel mai vechi parc din oraș este Parcul Îndrăgostiților.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)