ROMANIA

Turist in Romania

Munţii Călimani constituie bariera de stâncă între Ardeal şi Moldova. Este simbolul de piatră care uneşte patru judeţe – Harghita, Suceava, Mures şi Bistriţa. Atlasele geografice spun că este cel mai înalt şi cel mai spectaculos munte din Carpaţii Orientali. Călimanii ascund însă, dincolo de flora şi fauna lor, unice în România, câteva mistere greu de explicat: „megaliţii”.

Într-o lucrare prezentată în cadrul celui de-al VI-lea Congres Internaţional de Dacologie KOGAION 2005, Michaela Al. Orescu scrie:

«Unii dintre munţii sacri ai spaţiului carpatic, pe culmile cărora au fost construite din cele mai vechi timpuri centre sacre pentru rugăciune, ritualuri religioase, locuri de pelerinaj ale pelasgilor răspândiţi în lume, locuri de sfat şi de adunare a reprezentaţilor religioşi ai numeroaselor triburi pelasgo-trace şi locuri de sărbătoriri, au fost şi Munţii Călimani, care şi- au primit numele, ca şi Munţii Caraiman, de la “Cerus Manus”(“Cerus Magnus”).

Pe culmile munţilor Călimani au fost săpate în stâncă monumente megalitice, reprezentări ale divinităţilor (eroi civilizatori), reprezentări antropomorfe, dar şi zoomorfe, în ansamblul aproape circular (cromlech) al formaţiunii numite “12 Apostoli”, denumite astfel în accepţiunea ulterioară, creştină.

Dintre acestea, figura cea mai importantă este cea a “Moşului”, prevăzută cu trei feţe distincte ale chipului uman. Către poteca ce duce la Valea Haitii (satul Gura Haitii), în figura “Moşului” apare o faţă înaltă şi lată (cu acea “frunte înaltă a zeilor”), tradiţie perpetuată în marile civilizaţii antice, precum Egiptul, mai târziu Maya, ş.a.

Spre poteca ce vine dinspre Vârful Lucaciu, de la nord, apare un cap ceva mai redus, cu fruntea mai îngustă, mandibula mai alungită şi continuat cu o barbă ascuţită.

O a treia faţă, înaltă şi îngustă, cu un coif pe cap, apare în faţa potecii dinspre Vârful Tămădău.

Cele trei feţe distincte sunt orientate către toate cele trei căi de acces.

În apropierea “Moşului” apare o stâncă izolată, zveltă, reprezentând o figură cu părul buclat. Pe latura vestică a calderei, în sectorul Tămădău-Lucaciu, apar stânci cu aspect de turnuri sau piramide, asemenea unor piloni (“Podul de piatră”), stânci semeţe cu forme fantastice: ziduri de piatră, ciuperci, figuri de sfincşi grupaţi în jurul Vârfului Tihu, precum: “Cetatea Tămăului”, “Cezar”, “Dragonii” din “Pietrele Roşii”, grupul celor “Doisprezece apostoli”, cuprinzând: “Mareşalul”, “Moşul”, “Ramses II”, “Godzila” şi “Poarta Hârlei”, cu “Piciorul Hârlei” (o reprezentare a unui picior încălţat) şi grupul “Lucaciu”, cu “Guşterul”, “Cămila”, ş.a.

Pe flancul sudic al Pietrosului se înalţă Vârful Tinu, cu figurarea megalitică denumită “Nefertiti”».

Moşul din Călimani, asemănător cu Sfinxul din Bucegi

Despre “Moşul din Călimani” – figura cea mai reprezentativă dintre sculpturile megalitice din Rezervaţia “12 Apostoli” –  prof. Univ. Dr. Traian Naum scrie:

“Pe creasta terminală a Călimanilor, pe la cota 1770, frumuseţilor naturii li se adaugă o minune ce-şi aşteaptă dezlegarea: o aglomerare de sculpturi megalitice. Dintre ele se disting grupul de stânci ce închipuie forme antropormorfe şi zoomorfe, pe care localnicii le-au numit «Cei doisprezece Apostoli». Dintre aceştia se detaşează „Mosul ”, o replică a celebrului Sfinx din Bucegi.

Se pune întrebarea dacă putem face diferite analogii între Moşul din Calimani şi Sfinxul din Bucegi?

Desigur. Ambele stânci par sculpturi reprezentând figuri umane. Amândouă sunt modelate din materiale asemănătoare: conglomerate sedimentare, alcătuite din fragmente de mărimi diferite, prinse într-un ciment calcaros, în cazul Sfinxului, şi conglomerate vulcanice, constituite din fragmente andezitice, prinse într-un „ţesut” din cenuşă vulcanică, în cazul Moşului.

Totusi există o deosebire esenţială între cele două „sculpturi” megalitice: în timp ce Sfinxul îşi păstreaza asemanarea cu chipul uman numai când e privit dintr-o singură direcţie, Moşul nu-şi schimbă înfăţişarea umană, indiferent de unghiul din care este contemplat de pe cele trei poteci care duc la el”.

Sursa Financiarul

Localizare

La acest castel se poate ajunge usor cu trenul, autobuzul sau cu masina prin intermediul DE 7 pana in dreptul localitatii Santuhalm, dinspre est sau vest, iar de acolo urmand DN 68 B pana in orasul Hunedoara .Intrarea se face dinspre localitatea Santuhalm urmand bulevardele Traian, Republicii si Libertatii. Punctul terminus este Primaria orasului, iar de acolo urmand strada Constantin Bursan, va intampina silueta castelului.  Castelul Corvinilor.Contact:

Adresa: Str. Curtea Corvinestilor nr. 1-3, 331141, Judetul Hunedoara
Tel: +40 (254) 711423
E-mail: contact@castelulcorvinilor.ro
Programul Muzeului „Castelul Corvinilor”:
Sezon (1 mai – 1 septembrie)
Marti – Duminica (9.00 – 18.00),
Luni (9.00 – 15.00)
Extrasezon (1 martie – 30 aprilie)
Marti – Duminica (9.00 – 17.00),
Luni (9.00 – 15.00) Ultimul vizitator va intra cu 30 de minute inainte de ora inchiderii
Extrasezon (1 septembrie – 28 februarie)
Marti – Duminica (9.00 – 16.00),
Luni (9.00 – 15.00)
Tarife:
Taxa vizitare adulti – 6 lei
Taxa vizitare (elevi, studenti, pensionari – pe baza legitimatiei, carnetului sau cuponului) – 3 lei
Taxa foto – 5 lei
Taxa video – 10 lei
Taxa film documentar, artistic, reclame – 600 lei/ora
Taxa ghidaj – 10 lei
Taxa ghidaj specialiate – 20 lei
Taxa parcare – 1 leu

Marturii istorice
Numele castelului apare mentionat pentru prima data in istorie in 1443 in documente privitoare la confirmari de privilegii, linii de mostenire a cetatii, donatii etc.
Conform atestarilor istorice intemeietorul cetatii este Voicu, tatal lui Ioan de Hunedoara (Johannes de Hunyad). Inainte ca Voicu ca demareze extinderea ei aici era o fortificatie militara. Dupa ce acesta a fost numit Guvernator al Ungariei castelul a fost transformat in resedinta. Lucrarile de constructie continua si dupa moartea lui, sub supravegherea sotiei sale Elisabeta Szilagyi si a lui Matei Corvin – fiul sau, devenit ulterior rege al Ungariei. Momentul marcheaza de fapt desfiintarea garnizoanei si transformarea completa a castelului in resedinta.
Dupa ce Matei Corvin doneaza castelul lui Ioan Corvin, la Hunedoara se succed mai multi proprietari pentru scurte perioade de timp. Unul din posesorii ce au si intervenit asupra constructiei (1618-1623) a fost si principele Gabriel Bethlen, cel care a avut initiativa construirii a inca doua etaje pe latura de sud si a unuia pe latura de nord.
Castelul Huniazilor a suferit de-a lungul timpului mai multe incendii, fiind restaurat in 1870-1880, 1965-1970 si 1993-1995

Mitologia legata de castel
In jurul existentei castelului s-au urzit nenumarate legende insa dintre acestea vom aminti numai doua.
Se spune ca prezenta corbului (cu un inel in cioc) pe blazonul familiei Corvinilor este legata de o intamplare traita de Ioan de Hunedoara. Acesta primise de la tatal sau natural – Sigismund de Luxemburg – un inel de aur. Aflat intr-o calatorie, inelul i-a fost smuls de un corb. Pasarea a zburat cu obiectul in cioc insa Ioan ar fi reusit sa-l doboare si sa-si recupereze bijuteria.
Este cunoscuta si o alta legenda, legata de fantana din curtea castelului. Conform acesteia Ioan Corvin ar fi obligat trei prizonieri turci sa sape un put in curtea cetatii, promitandu-le in schimb eliberarea din robie. In 15 ani robii sapa pana la o adancime de 28 de metri si dau de apa. Intre timp cel ce le facuse promisiunea eliberarii murise iar sotia sa hotara ca turcii sa fie executati si nu eliberati. Avand dreptul la o ultima solicitare, turcilor li s-a permis ca inainte de executie sa inscriptioneze pe fantana cateva cuvinte in limba lor. Legenda spune ca acestia ar fi scris apa ai, inima nu, insa conform unei descifrari recente inscriptia spune de fapt Cel ce-a scris-o este Hassan, prizonier la ghiauri in cetatea de langa biserica.
Ridicat in secolul al XIV-lea, Castelul Corvinilor reprezinta una din cele mai frumoase si bine conservate constructii de acest gen din epoca medievala mari fiind cea mai vestita proprietate ale lui Iancu de Hunedoara impresionand prin prezenta sa ce domina orasul Hunedoara.

Iancu de Hunedoara a fost cel care i-a oprit pe turci la Belgrad, în avântul lor spre Europa, prin statele balcanice, dupa cucerirea Constantinopolului in 1456. Nu se mai prea stie ca, printr-o decizie a Vaticanului, si azi mai bat clopotele în bisericile catolice, la miez de zi, în cinstea acelei victorii.
Accesul in castel se face pe un pod de lemn, sustinut pe 4 piloni masivi de piatra, plasati in albia paraului Zlasti.Monumentul Castelul Corvinilor are un farmec aparte datorat stilurilor de constructie diverse, a prezentei unor inovatii in plan militar , precum si a vietii tumultoase de curte care l-a animat vreme de peste 400 de ani. Aceasta constructie a suferit de-a lungul timpului numeroase modificari devenind in timpul lui Iancu o somptuoasa locuinta nu numai un punct strategic.

Accesul in castel se face pe un pod de lemn, sustinut pe 4 piloni masivi de piatra, plasati in albia paraului Zlasti, lasand in urma curtea husanilor si nisa ce adaposteste statuia Sfantul Ioan de Nepomuk, protectorul podurilor si al trecerilor peste apa. De aici poti admira Turnul nou de poarta, de forma rectangulara, ce impresioneaza prin masivitate. Tot de aici se ajunge, cu usurinta, in inchisoarea castelului, care pastreaza o usa mare de lemn unde se spune ca ar fi fost “ gazduit” pentru o vreme chiar Vlad Tepes. Pe partea stanga, chiar la iesirea din Turnul nou de poarta, se afla Loggia Matia la etajul careia se mai pastreaza unica pictura laica in fresca din perioada Renasterii precum si Camera de Aur, in care se adaposteste expozitia “Obiecte din colectiile Muzeului Castelului Corvinilor Hunedoara”. Initial tematica expozitiilor din muzeu s-a concentrat pe perioada medievala, insa in scurt timp, paleta tematica s-a extins, punandu-se bazele colectiilor de arheologie, etnografie, arta decorativa si carte veche.

La primul nivel al Turnului nou de poarta se afla Camera Domnitelor unde se poate vedea un set de mobilier apartinand secolului al XIX- lea, stilului electric, compus dintr-o masa, servanta, dulap. Traversand Scara spirala dam de Sala Dietei construita in stil gotic tarziu. La iesire, scara din piatra conduce la etajul Turnului Capistrano. Prin partea dreapta se poate urca la al doilea etaj al Palatului sudic in camerele folosite in secolul al XVIII- lea ca si birouri pentru Administratia minelor de fier din Muntii Poiana Rusca.

In curte, pe langa fantana, se mai poate vizita terasa de artilerie, usor modificata in secolul al XIX-lea de unde se deschide o impresionanta priveliste spre groapa ursilor, Palatul Nordic, capela si curtea fantanii.

Ultimul obiectiv, Sala Cavalerilor, una din cele mai interesante spatii laice din Transilvania secolului al XV-lea, este la latura vestica a castelului la parterul Palatului Mare fiind impartita in doua sectoare de un sir de coloane octogonale. Functionalitatea acestei sali era aceea de sala de mese la ocazii festive sau sala de judecata si intruniri pentru nobili, dupa model germanic.
Legende:

“Apa aveti, suflet nu!“
In imediata apropiere a intrarii in biserica se afla fantana sapata în piatra de trei prizonieri turci. Legenda spune ca turcilor, luati prizonieri într-una din bataliile castigate de Iancu de Hunedoara, li s-a promis ca, daca sapa direct în piatra si dau de apa, vor fi eliberati. Timp de 10 ani au sapat turcii, au dat de apa, la o adancime de 20-25 de metri, dar, in loc sa fie eliberati, cum era intelegerea, au fost decapitati. Legenda este legenda si ea nu este specifica numai castelului din Hunedoara. Înainte de a fi executati se spune ca unul dintre prizonieri ar fi sapat intr-o piatra urmatoarele cuvinte: „Apa aveti, suflet nu!“. Adevarul este ca pe una dintre pietrele din zidul de langa fantana, unul dintre prizonierii turci, fiu de vizir, deci de rang înalt, a consemnat în limba turca faptul ca el, dimpreuna cu alti doi prizonieri, au sapat aceasta fantana in vremea în care erau „prizonieri la ghiauri“. Atât si nimic mai mult.

Fantana sapata In piatra de trei prizonieri turci.Calugarul spion, zidit de viu in peretele Turnului Capistrano

Povestea acestui turn este una extrem de interesanta: nu se stie daca Ioan de Capistrano l-a locuit vreodata, dar, de numit, asa se numeste. Este vorba de un turn scund, tesit, situat la imbinarea dintre castel si coridorul ce duce spre Turnul Neboisa. Turnul Capistrano gazduieste o camera rotunda, austera, mai mult mica decât mare, ceva in genul unei chilii. A fost tot timpul locuita, in acele timpuri, de capelanul castelului. Situata la nivelul plafonului Salii Dietei, legenda spune ca ultimul locatar a fost surprins spionând, printr-o gaura facuta in zid, tot ce se petrecea in Sala Dietei. Urmarea a fost ca in zidul camerei, gros cam de-o jumatate de metru, a fost sapata o firida si in acea firida a fost zidit de viu calugarul spion. Ca este adevarata sau nu, greu de spus

„Sa i se taie mustatile cu bomfaierul!“

In Sala Cavalerilor exista un bust, turnat in bronz, reprezentându-l, dupa o stampa de epoca, pe Iancu de Hunedoara. Multa vreme bustul, care are o copie la Muzeul Militar National din Bucuresti, a fost tinut ascuns intr-unul din beciuri pentru ca unul dintre prim-secretarii de partid ai Hunedoarei a constatat ca prea are mustati de ungur. Nu numai ca a constatat, dar a si propus ca sa-i fie taiate mustatile cu bomfaierul, sa arate si el a român. Pâna la urma bustul a ramas intreg, ca si fratele sau de la Muzeul Militar.

 

P.S Va recomand sa vizitati acest castel cu incredere este unul din putinele ce au fost restaurate in ultima perioada si de aceea arata spectaculos aproape ca in vremurile in care a fost construit.
Curiozitati:Exista cercetari cum ca acest castel este bantuit va puteti convinge sau nu de aceste spuse urmarind filmuletele sunt in numar de 8 aici aveti adresa la 3 dintre ele restul le puteti gasi pe you tube: http://www.youtube.com/watch?v=NTROwmxpj3o ,  http://www.youtube.com/watch?v=p4BOrIgFUGs&feature=related   ,   http://www.youtube.com/watch?v=v1CV3VhJvmg&feature=related

Sursa: Romania obiective turistice

Ideea de a pune piciorul intr-un palat, castel, conac sau orice alt loc care are legatura cu regalitatea inseamna afaceri de sute de milioane de euro in toata lumea. Pasionati de istorie sau fascinati de stilul de viata regal, milioane de turisti trec pragul palatelor deschise publicului. La mare cautare se afla locurile unde poti la propriu sa traiesti ca un rege, adica fostele case ale regilor sau ale nobililor care au fost transformate in hoteluri sau locuri de divertisment.

Valea Loarei (Val-de-Loire) este printre cele mai vizitate zone din Franta, tocmai datorita salbei de palate, si orice cunoscator stie ca o vacanta acolo nu are niciun farmec fara o noapte petrecuta intr-un castel. Viena, orasul imperial, atrage turistii cu vizite la fostele case ale imparatilor, transformate in hoteluri.

Romania nu duce lipsa de palate sau conace si in ultima perioada tot mai multe au intrat in circuitul turistic, deschizand portile pentru cei care vor sa guste din farmecul vietii la palat. Fie ca sunt ascunse in inima Transilvaniei sau in vazul lumii la Bucuresti, au in prim-plan istoria nobililor – proprietari sau oaspeti.

Conacul Miclosoara din Covasna a devenit faimos dupa ce printul Charles, mostenitorul tronului britanic, a petrecut aici cateva nopti intr-una dintre vizitele in Romania. Conacul, construit in secolul al XVI-lea in stil renascentist, a apartinut familiei grofului Kalnoky, ai carui descendenti l-au transformat in centru turistic. Familia Kalnoky este una dintre cele mai vechi din Transilvania, locuind in aceasta zona de 25 de generatii.

Singurul descendent al familiei nascut in afara Romaniei, Kalnoky Tibor, a inceput renovarea locului din 1997, iar lucrarile continua. “Avem 11 camere duble la Miclosoara si trei camere duble la casa printului Charles din Viscri. Incepand de anul viitor, vor fi disponibile alte cinci camere duble intr-un amplasament separat pe care il restauram”, spune Kalnoky Tibor.

Camerele sunt mobilate cu antichitati in stilul saxon si secuiesc. Mobila este pictata manual, sobele sunt vechi de 200 de ani, iar conacul este decorat cu portrete ale contelui Samuel Kalnoky, cancelarul Transilvaniei in jurul anului 1699. Pentru a contribui la ideea de loc rupt de lume, camerele nu sunt dotate cu televizor sau radio, dar complexul are sala de biliard sau sauna si o biblioteca.

Asezarea se afla pe drumul dintre Brasov si Covasna, iar accesul se face pe un drum nepietruit, plin de praf vara si de noroi in vreme ploioasa. Satul este pierdut in timp, iar turistii sunt atrasi de traiul arhaic al unor oameni care isi lucreaza pamantul cu pluguri trase de cai si isi mana cirezile de vaci la pasune. Acest specific, care atrage turistii straini, poate explica de ce locul este vizitat numai in proportie mica de romani. “90% dintre turisti sunt straini. Romanii incep insa si ei sa vina tot mai multi. Anul trecut am avut 3.700 de innoptari”, afirma Kalnoky Tibor, adaugand totusi ca anul acesta numarul turistilor a scazut cu 35%. “Clientii nostri sunt turisti individuali, in special din Marea Britanie, Statele Unite sau Australia, zone afectate de recesiune.”

Ziua turistilor se desfasoara dupa un program bine trasat. Un ghid profesionist ii invata sa ia urmele animalelor salbatice. Iarna se pot plimba cu sania trasa de cai sau pot traversa lacul inghetat pentru a ajunge la o pestera cu stalagmite de inaltimea unui om.

Tot in Covasna, la Zabala, un alt conac al nobililor din Transilvania a fost transformat in hotel. Conacul Zabola, care a fost construit in secolul al XVI-lea si in perioada comunista a fost folosit drept casa de copii, a fost renovat in 2006 de catre descendentii familiei Mikes. Aflat intr-un parc de 34 de hectare amenajat de peisagistul francez Achille Duchêne (in voga in inalta societate franceza la inceputul secolului al XX-lea), hotelul are camere cu seminee, paturi cu baldachin si antichitati. In 2010 urmeaza sa fie finalizate lucrarile la pavilionul de vanatoare (Dobrica Hunting Lodge). O camera costa in jur de 100 de euro, iar proprietarii, descendentii contelui Mikes, spun ca turistii sunt in general straini.

La Bucuresti, dupa cinci ani de renovari, palatul Ghika a fost restaurat si transformat anul acesta intr-un loc pentru evenimente, cu cinematograf in aer liber, terasa deschisa si acoperita si acces la lac. “In mod clasic, pe o piata saturata, singurele proiecte de succes sunt cele de nisa sau cele care ofera o alternativa – imaginatie, originalitate, avantaje”, sustine Alin Caraman, presedintele K Group, care a dezvoltat proiectul cinematografului in aer liber si al terasei.

Istoria palatului Ghika incepe in 1822, cand a inceput constructia ctitorita de domnitorul Grigorie Dimitrie Ghica, primul domn pamantean dupa domniile fanariote. Aici se afla resedinta de vara a domnitorului. La fel ca pe vremuri, si in zilele noastre te intampina la poarta doi vulturi din piatra, care strajuiesc padurea de tei seculari. Interiorul palatului a fost decorat de pictorul italian Alberto Giacometti. Intins pe 1.000 mp, pe un domeniu de 11.000 mp, palatul are patru niveluri. Arhitectura este neoclasica, cu elemente ale Renasterii franceze care aduc aminte de occidentalizare a Principatelor Romane la inceputul secolului al XIX-lea.

Conform estimarilor noastre, la palatul Ghika au venit aproape 6.000 de persoane in mai putin de doua luni”, afirma Caraman. Palatul a fost deschis in luna iunie, iar Caraman spune ca testeaza mai multe solutii adaptate locului, cum ar fi concerte, cinematograf in aer liber, seri de jazz, nunti sau prezentari de moda. Unul dintre cele mai importante evenimente organizate la palat a fost seara Leonard Cohen, o avanpremiera a concertului de la Bucuresti. “Toti clientii primesc un card de membru la palatul Ghika, urmand ca in scurt timp intrarea pe domeniu sa se realizeze exclusiv pe baza de card, valabil pe 1 an, in valoare de 100 euro. Ca orice card de membru, si cel distribuit de noi acorda drept de acces pe domeniu si la toate evenimentele organizate aici.” Managerul estimeaza pentru 2009 o cifra de afaceri de 300.000 de euro.

Pentru sezonul te toamna-iarna, terasa palatului se transforma intr-un “salon lounge”, unde se va asculta muzica veche sau se vor viziona filme vechi la focul semineului, iar in fiecare miercuri se vor organiza concerte de jazz.

Sursa: Business magazin

In plimbarile tale prin tara nu se poate sa nu fi fost macar o data fascinat cand te-ai apropiat de o cascada. Asemenea sufletului omului, cascadele susura lin sau sunt zgomotoase, se arunca cu putere din inaltimi imposibile sau se preling linistit. Le auzi freamatul de departe si abia dupa un timp le observi printre copaci sau in spatele stancilor… Si cu toate ca nu avem o Niagara, muntii romanesti ascund cateva cascade de o frumusete uluitoare. Imaginea lor iti ramane in suflet mult dupa ce te-ai indepartat de ele. Unele au fascinat in asa masura incat despre originea lor s-au tesut legende. Noi am ales sa iti spunem povestea a 5 dintre ele.

5. Cascada Urlatoarea

La Poalele Jepilor, deasupra Poienii Tapului se gaseste o cascada despre care s-au auzit multe de-a lungul timpului. Cascada Urlatoarea din Bucegi este o creatie impresionanta a naturii, prin debitul mare aruncat de la 15 metri inaltime. Stii ca te apropii de ea cand ii auzi vuietul sau prelung, care i-a dat si numele. La originea acestei cascade este o poveste tragica. Se spune ca o frumoasa pastorita, iubita de doi frati, s-ar fi aruncat de pe stanci inainte sa-l aleaga pe unul dintre ei. Legenda spune ca vuietul neintrerupt al cascadei este de fapt plansul tinerei, care nu-si va gasi niciodata linistea.

4. Cascada Balea

Cascada Balea numita si Urlatoarea Balei are o frumusete despre care nu s-a vorbit destul. La granita dintre varfurile Moldoveanu si Negoiu, aceasta cascada ajunge pana la 2040 m si are o cadere de 60 de metri. Din aceast motiv este considerata cea mai impresionanta cadere de apa din Romania. Este destul de dificil sa te apropii de cascada pentru ca nici un drum marcat nu ajunge pana la ea. Daca nu esti genul sportiv sau daca nu esti echipat corespunzator iti recomand sa admiri cascada, in toata splendoare ei, de la inaltimea telecabinei care trece prin zona.

3. Cascada Duruitoare

Cascada Duruitoare din Parcul National Ceahlau este una dintre cele mai zgomotoase cascade din tara noastra. Vuietul sau se aude la mare distanta. Cascada este situata in Masivul Ceahlau, la o altitudine de 1021 m, cu o cadere a apei de 30 m. Pentru senzatii tari, poti urca pe scara de la baza cascadei pana pe o platforma situata la 30m inaltime. Pasionatii de alpinism pot ajunge pana in varful cascadei.

2. Cascada Valul Miresei

Cascada Valul Miresei din comuna Rachitele, judetul Cluj, are 50 de metri si este una din cascadele in jurul careia s-au tesut cele mai multe legende. Cea mai cunoscuta spune ca in locul unde este astazi cascada s-ar fi aruncat demult o mireasa si ca valul ei ar fi ramas agatat de stancile din varful muntelui. Legenda mai spune ca tanara mireasa era atat de iubita incat la locul in care a cazut s-au adunat o multime de oameni sa o planga si din lacrimile lor s-ar fi nascut aceasta cascada care curge si astazi linistit pana la poalele muntelui Vladesa.

1. Cascada Cailor

Cascada Cailor este situata in apropierea statiunii Borsa din Maramures. Considerata cea mai mare cascada din Romania, Cascada Cailor se afla la o altitudine de 1300 de metri. Numele cascadei provine de la o legenda ce circula prin acele locuri. Se spune ca intr-o noapte zeci de cai au incercat sa scape de un urs si s-au prabusit de la inaltimea cascade, inrosind apele sale. Localnicii care au vazut tragedia i-au spus de atunci Cascada Cailor. Localnicii spun ca in linistea noptii se mai aude si astazi un nechetazat sfasietor.

Dincolo de povestea trista, peisajul Cascadei Cailor este salbatic si incantator si trebuie admirat macar o data in viata!

Publicat la August 24th, 2012 de Alexandra Mateuta

Sursa: Gotravel

De cele mai multe ori suntem foarte nemulţumiţi de ţara noastră. Înconjuraţi de corupţie, furturi, cuvinte urâte, minciună la nivel înalt am ajuns să vedem mai mereu partea goală a paharului.

Însă deşi ne-au criticat de multe ori din cauza romilor care au plecat de la noi din ţară şi le-au invadat oraşele, britanicii au făcut un reportaj uimitor în care povestesc minunile întâlnite în Transilvania, “Ţara lui Dracula”.

Pentru că voiau să vadă locurile mioritice care l-au fascinat pe Prinţul Charles, jurnaliştii britanici au venit în România şi au mers în Valea Zălanului, acolo unde stă prinţul când vine în România.

“Este uşor să îţi dai seama de ce prinţul s-a îndrăgostit de această parte a lumii. Peisajul îşi ia respiraţia. Este uimitor de liniştitor şi îţi dă o pace lăuntrică extraordinară”.

“Aici, în Valea Zălanului nu există acces la internet, aici te rupi de lumea pe care o cunoşteai. Nu există trafic, claxoane sau gălăgie. Singurele zgomote pe care le auzi sunt zumzetul făcut de insecte şi foşnitul florilor mişcate de vânt”, scrie jurnalistul britanic care a vizitat Transilvania.

“Locuitorii, cei mai mulţi bătrâni, lucrează câmpul, iar seara îşi fac timp să stea la poartă şi să salute trecătorii. În acest loc revoluţia tehnologică nu a avut loc. Lumea pare că trăieşte într-un alt timp”, spun britanicii de la The Telegraph.

Prinţul Charles a venit pentru prima dată în Transilvania în 1998, iar de atunci s-a îndrăgostit iremediabil de locurile acestea.

The telegraf film

film

7 centri energetici ( fostele cetati ale dacilor)

Chakra 1 Muladhara  muntii Parang – Petrosani

Reprezinta:

– conexiunea noastra cu credintele familiale traditionale

– temelia sanatatii emotionale si mentale

Fricile de baza:

– spaime legate de supravietuirea fizica

– frica de a fi abandonat de grup/ familie

– pierderea echilibrului fizic

Puteri fundamentale:

– identitate tribala/ familiala

– coeziune si cod tribal al onoarei

– sprijin si loialitate

Conexiuni energetice cu corpul fizic:

– coloana vertebrala,

– rect

– picioare

– oase

– sistem imunitar

Bolile care sunt activate aici sunt bolile psihice generate de disfunctiile familiale ( sindromul personalitatii multiple, tulburari obsesiv agresive, depresie, alcoolism)

Adevar sacru: TOATE SUNT UNA!

Chakra 2 Svadistana- Sinleul Silvaniei- Salaj- Dacidava

Reprezinta:

– chakra parteneriatului sau a relatiilor

– puterea de alegere

Frici de baza :

frica de a pierde controlul

– frica de a fi controlat de cineva prin dependenta, viol, tradare

– pierderea financiara

– abandonul din partea partenerului principal sau colegilor de profesie

Puteri fundamentale:

– capacitatea si puterea de a supravietui financiar si fizic pe propriile puteri si de a ne apara si proteja

– instinctul  lupta si fugi

– capacitatea de a risca

– capacitatea de a ne reveni dupa o pierdere ( membru de familie, partener, proprietati, serviciu, pierdere financiara)

– puterea de a ne revolta si reface viata

– abilitatea de a lua decizii personale sau profesionale

Conexiuni energetice cu corpul fizic:

– organe sexuale

– intestin gros

– vertebrele de jos

– pelvis, zona soldurilor

– vezica urinara

Bolile care isi au originea in acest centru energetic sunt activate de frica de a pierde controlul

Adevar sacru: ONORATI-VA UNII PE ALTII !

Chakra 3 Manipura  Polovragi- Tg. Jiu

Reprezinta:

– puterea personala in relatie cu lumea exterioara

– ne sprijina in procesul individualizarii, al formarii sinelui

Frici de baza:

– frica de respingere

– frica de a nu parea ridicol

– frica de a iti indeplini responsabilitatile

– fricile legate de aspectul fizic- obezitate, chelire, imbatranire

– frica ca altii ne vor descoperi secretele noastre

Puteri fundamentale:

– auto-apreciere

– respect de sine si autodisciplina

– ambitie si capacitatea de a genera actiune si a face fata unei crize

– curajul de a risca

– generozitatea, moralitatea si taria de caracter

Conexiuni energetice cu corpul fizic:

– stomac, pancreas

– suprarenale, partea superioara a intestinelor

– vezica biliara si ficat

– mijlocul coloanei vertebrale

Boala care isi are originea aici este activata de probleme legate de responsabilitatea fata de sine, autoapreciere, frica de respingere si o supersensibilitate la critica.

Adevar sacru: CINSTESTE-TE/ ONOREAZA-TE PE TINE INSUTI !

Chakra 4 Anahata- muntii Rarau- Campulung Moldovenesc

Reprezinta:

– puterea emotionala

– ajuta la dezvoltarea noastra emotionala

– incorporeaza lectia spirituala care ne invata cum sa actionam din iubire si compasiune si sa recunoastem ca cea mai puternica energie pe care o avem este iubirea

Frici de baza:

– frica de singuratate

– de angajament, de a ti urma inima

– incapacitatea de a te proteja emotional

– frica de slabiciuni emotionale si de tradare ( pierderea energiei de aici da nastere la gelozie, amaraciune, furie, ura si incapacitate de a-i ierta pe altii cat si pe sine)

Puteri fundamentale:

– iubire, iertare, compasiune

– devotament

– inspiratie

– speranta si incredere

– capacitatea de a te vindeca si de a-i vindeca pe altii

Conexiuni energetice cu corpul fizic:

– inima si sistemul circulator

– coastele

– sanii

– glanda timus

– plamanii

– umerii, bratele, mainile, diafragma

Bolile ce isi au originea aici sunt cele cardiace si pulmonare si sunt provocate de dureri emotionale, de nevoia nostra de a sti de ce lucrurile s-au intamplat in felul in care s-au intamplat si din incapacitatea de a elibera dorinta de judecata umana auto-determinata.

Adevar sacru: IUBIREA ESTE PUTEREA DIVINA !

Chakra 5 Vishuda- Sarmisegetuza

Reprezinta:

– puterea vointei

– incredintarea vointii proprii vointei lui Dumnezeu

– uniunea completa cu vointa divina

Frici de baza:

– frica de a nu avea autoritatea sau puterea de a alege in propria viata

– pierderea controlului cand e vorba de raspunsul nostru la lucrurile importante: bani, putere, controlul emotional al unei persoane asupra bunastarii noastre

– frica in fata vointei Divine

Puteri fundamentale:

– increderea

– cunosterea de sine si autoritatea personala

– capacitatea de a lua decizii

Conexiuni energetice cu corpul fizic:

– gat, glanda tiroida, trahee, esofag

– paratiroidele

– hipotalamusul

– vertebrele cervicale

– gura, maxilare si dintii

Toate imbolnavirile au legatura cu chakra 5 pentru ca alegerea este implicata in orice amanunt al vietii nostre si prin urmare in orice boala!

Adevar sacru: PREDAREA VOINTEI PERSONALE VOINTEI DIVINE !

Chakra 6 Ajna- Capidava ( intre Harsova si Cernavoda)

Reprezinta:

– puterea mintii

capacitatile mentale si de rationament si de aptitudine psihologica de a ne evalua convingerile si atitudinile

centru spiritual in care interactiunea dintre minte si suflet poate conducela perceptie intuitiva si intelepciune

puterea de a face deosebirea intre gandurile motivate de putere si cele motivate de frica si de iluzie

gandul este inainte de forma , iar creatia incepe in dimensiunea energeticane atrage atentia sa devenim constienti de ceea ce cream!

Frici de baza:

– lipsa dorintei de a privi inlauntrul si de a-ti dezgropa fricile

– frica de adevar atunci cand ratiunea este incetosata

– frica de o judecata realista exprimata

– frica de a te baza pe un sfat din exterior

– frica de disciplina

– frica de partea intunecata a sinelui si de atributele acestuia

Puteri fundamentale:

– capacitati si abilitati intelectuale

– evaluarea cunoasterii constiente si a celei inconstiente

– primirea inspiratiei

– generarea marilor acte de creativitate si inteligenta rational- emotional intuitiva

Conexiuni energetice cu corpul fizic:

– creier si sistem nervos

– glandele pituitara si pineala

– ochii, urechile, nasul

Adevar sacru: CAUTA NUMAI ADEVARUL!

Chakra 7 Sahasrara- manastirea Sambata de Sus

Reprezinta:

– racordarea la divinitate

– chakra rugaciunii

–  contul nostru din banca indurarii depozitul pentru energia stransa prin gandurile si actiunile noastre bune sau prin actele de credinta si rugaciune

Frici de baza:

– frica de  noapte intunecata a sufletului

– frica legata de abandonul spiritual, de pierderea identitatii si a conexiunilor cu viata si cu oamenii din jurul nostru

Puteri fundamentale:

– credinta in prezenta Divinului si tot ceea ce reprezinta credinta in viata noastra- ghidarea interioara, intelegerea vindecarii si un anumit tip de incredere care eclipseaza fricile omenesti obisnuite; devotiunea

Conexiuni energetice cu corpul fizic:

– forta care hraneste corpul, mintea si spiritul

– sistem nervos central

– sistem muscular

– tegument

Alfabete folosite de geţi pe tăbliţele de plumb

O parte din alfabetele geţilor şi . . . inspiraţiile altora

1. Alfabetul latin

2. O parte din semnele folosite de geţi în scrierile lor de pe tăbliţele de plumb aflate în prezent în mare strînsoare la Institutul de Arheologie Bucureşti.

3. Semne din scrierea cretană liniar B pe la 1500-1300 î.e.n. a căror valoare fonetică nu o cunosc.

4. Semne folosite  de plutaşii de pe Bistriţa pe la 1880, pentru crestarea lemnelor!

5. Alfabetul ,,chirilic” aşa cum l-au folosit rumunii timp de peste 3000 de ani.

6. Alfabet ionian folosit în secolele Vlll – Vl î.e.n.

7. Alfabet beoţian folosit în secolul Vl î.e.n.

8. Alfabet grec modern.

9. Alfabet folosit de secui pe la 1200.

10. Niscaiva rune maghiare folosite pe la 1500 în Transilvania şi Ungaria!

11. O parte din runele goţilor folosite începînd cu secolul lV.

În anul 1597, belgianul Bonaventura Vulcanius a scris în latină lucrarea Despre literele şi limba Geţilor sau Goţilor tipărită la Bruxelles, ajunsă şi pe plaiuri mioritice la Academia Română pe la anul 1900,  publicată parţial în revista Getica tom 1, nr. 5-6, anul 2005 p. 161-189, de unde dau cîteva  extrase.

prea învăţatului bărbat

BON. VULCANIUS

editor

Naso, locuitor al pămîntului tomitan

A învăţat să introducă în versuri romane cuvinte barbare

Iar tu, Vulcanius, scoţi la iveală din ţinutul îngheţat

Pe geţi, pentru ca neamul latin să le înveţe cuvintele,

Se întîmplă strămoşului nostru ceea ce nu s-a întîmplat nimănui

Să dea cuvintelor latine sunet hiperborean

Nici nu putea face ceea ce odinioară a făcut Naso,

Decît cel ce are inima şi sufletul lui Naso.

Din textul publicat de revista Getica, am reprodus pasajele de mai jos pentru că le consider mai mult decît acuzatoare faţă de cei care ne-au falsificat cu bună ştiinţă limba, istoria şi cultura strămoşească. ,,Rămâne ca eu să adaug câteva consideraţii despre limba getică, despre care aproape că nu se găsesc nimic arătat în monumentele literare, chiar dacă Iohanes cel Mare Gotul, arhiepiscop de Upsala, în a sa Istorie a goţilor şi suconilor ne-a arătat literele getice, ale căror forme de deosebită mărime mărturiseşte că stau la goţi sculptate în peşteri şi morminte, pe pietre care, fie înainte de potop, fie puţin după aceea, au fost ridicate de puterea giganţilor, aşa încât, poate cu mult înainte de invenţia literelor latine şi înainte de a fi ajuns Carmenta din Grecia la gurile Tibrului şi pe pământ roman cu Evandru, după ce au fost alungaţi băştinaşii şi înainte de a fi învăţat pe acest neam înapoiat obiceiurile şi scrierea, geţii şi-au avut literele lor….    (Îi aminteşte pe Iordanes, Ulfila şi Ricobaldus din Ferrara  care au scris în gotă) Iar eu, slavă acestor autori, aş putea socoti că folosirea literelor getice a existat la geţi înainte de venirea lui Ulfila, dar că a devenit cunoscută romanilor pentru prima dată prin Ulfila, ca unul care a tradus în limba gotică sfânta Biblie…Cele mai multe litere ale geţilor seamănă cu literele greceşti, cu care au avut şi limba amestecată… Despre această limbă a geţilor au ajuns până la mine nişte file rupte din bibliotecile belgice publice, ca nişte rămăşiţe dintr-un naufragiu… Dar oricât de mare este asemănarea dintre această limbă getică şi vechea teutonică se simt totuşi deosebirile, mai ales în denumiri… Dar a căuta aceasta în toate şi a voi să reducă toate cuvintele, fie getice, fie gotice, la teutonică(aşa cum caută să demonstreze Goropius) înseamnă a-ţi bate joc de muncă…Nu ştiu dacă acest Antonius Schoonhovius să-l numesc sau nu autorul comentariului despre limba getică. Dar, oricine a fost merită desigur laudă şi gratitudine pentru cel ce se mişcă uşor în domeniul scrierii getice şi în redarea ei corectă ca şi în greacă, latină şi ebraică…Am socotit că trebuie să vă ofer şi să vă dedic, iluştri şi prea însemnaţi bărbaţi, această osteneală depusă de mine întru arătarea limbii getice, necunoscută până acum, împreună cu o mostră de diferite limbi care are o afinitate cu gotica sau cu teutonica noastră…”

Zamolxei avea zece oi pe care le-a dat nouă să le păzim de duşmani ca o mamă, ogari răi precum şi doi cai sperioşi pe care îi ţinea într-un adăpost simplu. Oierii s-au întins pentru odihnă iar zece oi dădeau gata să iasă. Noi dormeam cînd s-a făcut hoţia. Când somnul ne-a înghiţit mintea, două oi au dispărut.

Când am fost în Egipt, aminteşte cu sfială Zamolxei nu am distrus turma de oi ca un nebun aşa cum m-a luat cu neruşinare puternică Pitagora, ascunzându-şi faptele. Din răutate acest pungaş a lăsat ocolul deschis să fugă căpriţele sacre cînd el dormea. Nu eu dormeam! Oile lui au ieşit fără a fi însoţite dar Pitagora nu recunoaşte. Dar la noi preoţii trebăluiesc împreună. Cînd ne-am trezit din somn cu însoţitorii, eram în mijlocul unui scandal cu bătaie iar soţul meu Ili Scitul a fost gonit şi certat pentru că a făcut fapta. Dar uite, nu el a furat. Nu fă critică cu adieri de vânt. (Nu judeca după bătaia vântului!). Darul făcut pentru rodie nu trebuie însoţit de bă-tăile tobei. Sabelio este ocrotitorul credincios al Mântuitorului. Rizuită(dăltuită, scrisă) de bătrânul Zamolxei.

T 3 Turnată pe la 560 î.e.n. Stânga IP(ipui: a face puieţi, a se înfrăţi din aceeaşi tulpină) PETOS(pietos: evlavios, cucernic) + IM(im: pământ) SIO(sii: a fi). TECAO(ticăi: a se frământa, a trudi) SICI(seci: loc defrişat într-o pădure folosit ca păşune sau ogor) I(i: a merge) IO GIE(vie) ROP(răpi: a fermeca, a minuna) +. MUSTEO(musti: a fi îmbibat cu un lichid sau cu sevă) I(i: a alerga) IG(ig: a cerceta, a boteza cu vin) IM(im: măsură) POI(poi: pleavă de cânepă, mulţime) IP(ipui: a face puieţi, a se înfrăţi) PEO(piu: credincios, evlavios). SAI(săi: cai sperioşi, a sări) ZAGI(a zace) + ILI(ili: a fi în frunte, a străluci, a salva) STIO(a şti) EI ER(er: a convinge, rugăciune, a da rod). ESI(a ieşi) EG(eg: a strânge la grămadă, a boteza cu vin) PORTIO(porţie: parte) ILEO(Mântuitorul) IG(ig: a spune, a cerceta) KABIRI (cabiri: cei mari; grup de 4 divinităţi pelasge preluate în religia grecilor avînd un cult în insulele Imbros, Lemnos şi Samotraches, descoperitorii metalurgiei, populaţie getică din Asia Mică) LO ++
Dreapta LOSI(lozi: a glumi, a spune snoave) ROI(roi: pui de căprioară) IGI(igi: ochi, faţă, a privi, a scânteia) MINO (mânie: supărare) SOG(sogi: a subţia, a rupe dintr-un întreg). + ISC(isca: a apărea, a porni) TIU(ţiu: vârf ascuţit de munte sau stâncă) GODI(godie: mireasă în ziua întâi) OI(uimire) ZOIN. ZAMOLXIO UE(uie: ulie) I(i: a alerga) GAI(gai: pădure de şes) TOG(tog: luminiş, adăpost în câmp) SIG(sâc: a face în ciudă, înfruntare) GIGOTIE(jigodie) SOI(soi: a murdări, jeg) EP (ipui: a face puieţi, a se înfrăţi) TICO(tic: râtul porcului, partea de dinainte încovoiată în sus, a tălpilor saniei; ticăi: a se frământa, a pune la cale o mişelie) PITAGO- RA. SOEME(şoime: şoimane, frumoasele) POPI (popi: a călugări, a păstori, a sprijini) I(i: a merge) IZI(izi: a se aprinde, strălucire) SAMOES(insula Samos unde s-a născut Pitagora şi unde locuiau o parte dintre cabiri) GI(gi: nobil, credincios) MERMODAME (mirmidoni: pitici).
Stînga. Pământul care este pătruns de veneraţie pentru puterea sfintei cruci a dat pui(s-a înmulţit). Eu am mers plin de nelinişte la neamul care trăieşte într-o mare poiană din pădure să văd aievea minunile crucii. Am alergat, am cercetat cu măsură şi am botezat cu vin mulţimea înfrăţită ce mustea de evlavie. Am făcut cu folos rugăciuni cu sfânta cruce a Salvatorului/Mîntuitorului pentru cei speriaţi(chinuiţi de duhuri) care zăceau. Toţi cabirii cînd au ieşit în poiană, au fost cercetaţi şi botezaţi cu vin în credinţa sfintei cruci a Mîntuitorului, ca un singur trup.
Dreapta. Jignirea devine scandal când se fac glume pe seama strălucitorului pui de căprioară. Cînd sfânta cruce a apărut în vârf de munte, Zoin ne-a dat minunata cunună a miresei. Ca un uliu, Zamolxe a alergat într-un luminiş de pădure şi i-a făcut în ciudă acestei jigodii jegoase de Pitagora care era înfrăţit cu râtul porcului(stătea numai cu nasul pe sus). Micile şi credincioasele zâne au mers pline de strălucire şi au păstorit(au ajutat credinţa) în insula Samos.

T 4 Turnată pe la anul 560 î.e.n. Stânga IG(ig: a judeca, a privi, a străluci) SIO(a fi) ZOIN(divinitate)

T 5 Turnată pe la 550 î.e.n. pentru că apar imaginile lui Zamolxe şi Pitagora de pe T 2. AG(ag: loc, a săvârsi) SLII(slei: obosire, vlăguire) E SAGEO(săgeac: pirostrii pentru foc) DAB + FI(fu) DUE(a duce) E ADETE(adet: datină, obicei) OSI (osi: tare ca osul, puternic) FI(a fi) EDO(ede: a se înălţa, a judeca) SO IP(ipen: întreg, sănătos). SEI(sâi: a fi) IO GEOI(gioi: vioi, plin de viaţă) I(i: a merge, a alerga) DUO(a duce) EDOC(edec: lucru necesar într-o gospodărie) SOI(soi: neam, a dormi) AG(ag: cinste, respect) SO. ISI(a ieşi) GAIS(gaiţă: lampă simplă) SEI(sâi: a se sfii) IOI(Mântuitorul) ARS. DAGIE(dage: adunare) GATE(găti: a se îmbrăca frumos, a se pregăti) SOTISZ(sotişă: dans popular, melodie după care se execută acest dans) SEL(sel: torent, şanţ prin care se scurge apa unui şuvoi). TITI(titii: a şopti) PIO(preot, credincios) TEI(tei: a curăţa teiul de coajă) I(i: a merge, a alerga) DUGI(a duce) IO SALOT(salut: salvare, bunăstare). LUO(a lua) TROPEU(tropez: a suferi o înfrângere, a da greş) SOE(soi: murdărie, a dormi) DUO(a duce) EDI (ede: a se înălţa, a judeca). OSO(osi: a se întări ca osul, puternic) NOBALO SIA (sia: comandă ce se dă unei ambarcaţiuni pentru a merge înapoi) LOSIEO(lozi: a glumi) PIE(piu: credincios) LIE(lie: minune) DIO(sfânt) ZOEI ILO(ila: a înălţa, a salva) DABO(cetate) GETO SOE(soi: neam, a dormi) LO SARMISETUZO. Alfabet religios: COA(coa: trebuie să) I(i: a merge) DIO(sfânt) BAICO MOI(moi: căldare, gaură mare) EDI(ede: a aduce mormanul) MITOC(mitoc: mănăstire mică, loc de găzduire la o mănăstire) I(i: a goni) DAB(cetate). Primele trei rânduri nu au fost desluşite. În colţul stânga jos sunt reluate imaginile lui Zamolxe şi Pitagora.

După săvârşirea chinului(morţii), au fost duse sfintele pirostrii ale cetăţii cum este datina străbună pentru a fi înălţat întreg la ceruri. Eu am fost vioi şi am alergat să-i duc cele necesare cinstitului somn de veci. Am ieşit şi plin de sfială am aprins candela Mântuitorului(IOI). Mulţimea adunată s-a îmbrăcat frumos şi a dansat cântînd ca un şuvoi. Preoţii şoptind(spunând rugăciuni) au curăţat pirostriile(de cenuşă) iar eu am alergat să-i duc salvarea. Suferinţa şi murdăria au fost luate şi duse la dreapta judecată. Puternicii nobili glumind, au dat comanda să se înalţe la credinciosul şi minunatul sfânt Zoei să-şi doarmă somnul de veci în Sarmisetuzo, cetatea geţilor. Baico trebuie să mergi fuga la sfîntul Zoei pentru un adăpost a cenuşii tale în mitocul cetăţii.

Constantin Olariu

Ariminia

va urma

Pentru traducerile a mai multor plăcuţe vizitaţi http://www.ariminia.ro/tablitele/tablitele-de-la-sinaia-i.html

 Sursa: Ramania

Spaţiul carpato-dunărean poartă în el cele mai vechi vestigii ale existenţei şi activităţii omului în Europa, indicând apartenenţa lui la marea arie a antropogenezei.

În judeţul Vâlcea, la Bugiuleşti, bogate resturi de oase de animale ne duc în faţa perioadei Villafranchiană.

Resturi osteologice umane din peştera de la Ohaba Ponor (două falange de la mână şi una de la picior) provenind de la tipul Homo sapiens neandertalensis ne poartă într-o altă perioadă istorică.

Aşezarea din “Peştera Cioarei” de la Boroşteni, judeţul Gorj, datată cu carbon radioactiv, se dovedeşte a fi fost locuită acum 47.550 ani. Despre aceşti strămoşi îndepărtaţi, ai poporului carpato-dunărean, sigur că nu putem spune prea multe azi.

Unele dintre cele mai deprimante aspecte ale istoriei spaţiului carpato-dunărean încep în momentul când istoricii-politicieni încearcă să manipuleze trecutul.

Te descoperi neputincios în faţa unor oameni de ştiinţă, care ajung la nişte concluzii aşa de ilogice despre istoria poporului carpato-dunărean, încât te întrebi cu teamă dacă nu cumva este bine să nu te amesteci în “afacerea” dumnealor. Dar, cum adevărului îi trebuie două lucruri – cineva să-l rostească şi cineva să-l audă – noi vom face primul pas vorbind despre adevăraţii strămoşi ai spaţiului carpato-dunărean, tracii, carpo-geto-dacii.

Şansa de a nu fi uitată istoria noastră s-a numit în antichitate Herodot, Dio Cassius şi Dio Chrisostomus. Dacă acea carte a V-a a lui Herodot este în mare parte dedicată poporului nostru carpato-dunărean, atmosfera pregătirii războiului daco-roman o găsim la Dio Cassius. Şi totuşi, adevăratul “reporter” al pregătirii războiului daco-roman a fost Dion, zis Dio Chrisostomus (“gură de aur”), mare orator şi filosof, stilist pompos şi moralist care, din pricina lui Domiţian, este exilat şi el, ca şi Ovidiu, în spaţiul nostru carpato-dunărean. Rătăceşte şi el printre geto-daci, începând de la anul 87 d.Hr. Se pare că a trecut şi pe la Sarmisegetusa, când se urzea un război în care unii luptau pentru jefuire şi putere, iar alţii pentru libertate şi demnitate. El a putut vedea cum Decebal a umplut Dacia cu fortificaţii, a întărit cuibul de şoimi din munţii Orăştiei, acolo unde Burebista şi Deceneu puseseră temelia cetăţii şi a sanctuarelor din Sarmisegetusa Regia; acolo unde se dezvolta şi se întărea un cuib de rezistenţă cum nici Hasdrubal n-a avut la Cartagina, nici Vercingetorix la Alesia.

Dacă am avea “De bello Dacico”, în care se spune că Traian şi-a descris campaniile împotriva lui Decebal, dacă ni s-ar fi păstrat “Getica” scrisă de Criton, medic al împăratului, participant şi el la acest război, dacă nu s-ar fi pierdut scrierea retorului Dio Chrisostomus – “Orationes” (Discursuri), din care au ajuns la noi doar câteva fragmente, dacă ar fi ajuns până la noi măcar cărţile lui Appian despre războaiele dacice, ne-ar fi fost mai uşor să ne înţelegem strămoşii şi să îi recunoaştem. Şi Tacit, formidabilul istoric al primilor împăraţi romani, şi-a propus să scrie o istorie a lui Nerva şi a lui Traian, dar n-a mai apucat. Poetul Caninius Rufus a plănuit să povestească în versuri războiul dacic. Plinius cel Tânăr îl va felicita pentru intenţia sa. Dar nici azi nu ştim dacă Caninius Rufus a scris sau nu ceea ce şi-a propus. S-a pierdut şi poemul lui Annaeus Florus despre triumful lui Traian asupra lui Decebal. Din cele 80 de cărţi ale lui Dio Cassius, scriitor al veacului al III-lea, tocmai din cărţile 67-68, care povesteau despre războaiele daco-romane din vremea lui Domiţian şi Traian, ne-au rămas numai nişte fragmente, rezumate jalnice şi incoerente, copii bizantine târzii. A dispărut până şi acea parte din istoriile lui Ammianus Marcellinus, care a trăit în secolul al IV-lea, unde se trata epoca lui Domiţian şi a lui Traian.

Putea fi ceva mai trist, mai vitreg pentru ştiinţa istorică, pentru rolul strămoşilor noştri geto-daci în istorie şi civilizaţie ? Să fie toate aceste “dispariţii” simple întâmplări ori indolenţa celor ce refuză să le caute?

Perioada medievală, prin scriitorii săi, va fi aceea care va hotărî direcţia în care se va orienta istoria acestui spaţiu carpato-dunărean. Un grup de cercetători consideră că, datorită asemănării limbii române cu cea italiană şi în special cu cea latină, românii sunt nepoţii târzii ai romanilor.

În special că aceştia din urmă, în anul 106 d.Hr. au cucerit Dacia (vechiul nume al spaţiului carpato-dunărean locuit azi de români) pentru 165 de ani. De ce oare nu observau ei o asemănare mult mai evidentă a limbii noastre cu sanscrita-vedică?

Celălalt grup argumentează că, în 165 de ani, trupele romane nu ar fi fost în stare să impună limba latină, până la completa dispariţie a celei locale. Dacia fiind cucerită în proporţie de numai 14%  de către romani şi cu nişte soldaţi care vorbeau orice limbă, numai limba latină nu.

Dar, de fapt, cum a apărut prima ipoteză, cea care este acceptată oficial în ziua de azi? Grigore Ureche (1560-1647), în “Letopiseţul Ţării Moldovei”, aminteşte că “noi de la Râm ne tragem”, datorită asemănării limbii vorbite de moldoveni cu cea a populaţiei peninsulei Italice. Ce informaţii savante o fi deţinut el acum aproape 500 de ani ca să facă o asemenea afirmaţie, nimeni nu ştie. De ce nu i-a trecut ideea că latinii sunt nepoţii târzii ai geto-dacilor? Poate s-a bazat pe o intuiţie de moment, stând închis într-o chilie şi visând la romani? Răul adus de el istoriei poporului român a fost şi este de neimaginat.

Dar ce putem spune de cei care i-au preluat ideea şi au început să o răspândească cu mândrie? Miron Costin (1633-1691), un alt savant al istoriei Moldovei, nevrând să rămână cu nimic mai prejos decât înaintaşul său, a început să popularizeze această idee chiar şi în alte limbi, ca poloneza, în lucrarea “Poema Polona”. El a emigrat din Polonia în Moldova, la vârsta de 18 ani, după ce studiase într-un colegiu iezuit nu numai limba poloneză, dar în special limba italiană şi latina clasică.

Dar ei nu sunt singurii promotori ai unei origini romane a poporului moldovean, vlah si transilvănean (care şi pe acea vreme, ca şi azi vorbea o limba unitară de rezonanţă latină).

Le urmează, în 1558, Nicolaus Olahus, cel ce a scris “Geografia Ungariei” şi care se mândrea că se trage din coloniştii romani ai Daciei. Aparent, originea dubioasă a poporului daco-român (faptul că fetele şi soţiile dacilor s-au repezit “să se alăture” soldaţilor romani, pentru a învăţa limba latină de la aceştia) i-a surâs şi Papei Pius al II-lea. În secolul XVII, alţi doi emeriţi savanţi, Dimitrie Cantemir şi stolnicul Constantin Cantacuzino, vor prelua şi populariza originea romană a poporului carpato-dunărean (cu toate că la un moment dat D. Cantemir spune: “limba noastră dacică”).

În secolele XVIII-XIX, apare şi Şcoala Ardeleană cu corifeii ei: Samuel Micu, Petru Maior şi Gheorghe Şincai. Acum ce se mai putea face? În şcoli, gimnazii şi universităţi se predă originea romană a poporului român!

În 1908, marele conferenţiar Nicolae Iorga (după mamă, Argiropol), la prima conferinţă de la Universitatea Populară de la Vălenii de Munte, a repus în circulaţie aşa-zisa “romanizare” a poporului dac, idee nefericită care a frânat cercetarea dacică pentru câteva zeci de ani.

Să nu uităm însă situaţia politică a celor trei principate în perioada 1859-1918. Ele încercau să se unească, nu mai doreau să fie o adunătură de “Slavi şi Rumunok”(vezi Marki Sandor, Ard vmgtort, vol. I., p.499-500 ), ci voiau să facă parte din ceata nobilă latină.

În anii aceia, istoricii noştri, prea mulţumiţi că ne cunoşteam acum originea romană (şi încă prilej de a ne făli cu această origine pe care şi celelalte naţiuni nu ne-o contestau), erau ocupaţi cu formularea unei istorii a Patriei, pe care încă nu o aveam în plinul ei.

Oare dacă ei ar fi acceptat că, de fapt, în anii 1859-1918, s-au reunificat doar câteva dintre provinciile Daciei, cum ne-ar fi privit Europa? Reapariţia pe harta Europei a celui mai vechi imperiu al ei, a Daciei, redeşteptarea conştiinţei unuia din cele mai vechi popoare ale Europei, poporul daco-român, nu ar fi fost confortabilă pentru nimeni, decât pentru noi.

Dar să-i vedem pe cei care-i consideră pe geto-daci drept cei mai viteji dintre traci, drept adevăraţi strămoşi ai poporului carpato-dunărean de azi. În anul 1554, la Roma apare “Historia de Omnibus Gothorum” a lui Joannes Magnus, care vorbeşte despre geto-daci ca despre poporul formator al Europei, despre Zamolxis drept acela ce prezintă primele legi scrise din istoria omenirii din care se vor inspira cele atheniene şi aproape toate legile antichităţii. El publică nu numai Legile lui Zamolxis, dar şi alfabetul getic. Oare de ce cărturarul moldovean Grigore Ureche nu a avut norocul să-l citească?

Cartea a fost scrisă în latina medievală când Grigore avea 6 ani. Vârsta să-l fi împiedicat pe acest erudit cărturar moldovean să intre în posesia cărţii sus amintite?

În anul 1597, apare la Lyon cartea eruditului Bonaventura Vulcanius, “De literis et lingua Getarum sive Gotharum”. Grigore Ureche, fiind de data aceasta un adult de 37 de ani, este, aparent, ghinionist din nou şi rămâne la nivelul cunoştinţelor dobândite acolo, undeva într-o chilie a unei mânăstiri izolate din Moldova.

Anul 1687 constituie un moment deosebit pentru istoria spaţiului carpato-dunărean, când apare, la Upsala, lucrarea preşedintelui Academiei de Ştiinte a Suediei, Carolus Lundius, “Zamolxis Primus Getarum Legislator”, o lucrare deosebit de documentată despre geto-daci şi care, desigur, nu a mai putut fi citită de Grigore Ureche, dar ar fi putut fi studiată de cărturarul Miron Costin, în vârstă de 54 de ani (cu 4 ani înainte de moartea-i violentă – a fost acuzat de domnitorul Moldovei drept spion polonez şi a fost decapitat).

Dar şi pe teritoriul spaţiului carpato-dunărean s-au găsit documente care atestă continuitatea dacilor în secolul XI; acest document este Codex Rohonczi, unde se poate vedea cum scriau dacii, de la dreapta la stânga şi de jos în sus.

Faptul că slujba în bisericile ortodoxe, la vremea aceea, era ţinută în limba dacică, “Latina prisca”, nu ne poate mira.

Găsim aici primele note muzicale din istoria Europei, “Imnul tinerilor blaki”, de credinţă faţă de Ţară şi domnitorul Vlad.

În Transilvania, se naşte una din cele mai erudite personalităţi ale poporului carpato-dunărean, Nicolae Densuşianu (1846-1911), care are curajul să-i înfrunte pe toţi şi să le dovedească o altă origine a poporului din care şi ei făceau parte, una care în loc să înceapă în anul 106 d.Hr., se întindea cu mii şi mii de ani în urmă, unde moşii şi strămoşii erau nişte eroi, nişte personaje demne de respect.

El, Nicolae Densuşianu, şi-a închinat toată puterea de muncă şi suflarea pentru neamul căruia i-a aparţinut şi cu care s-a mândrit. El era dintre aceia care iubeau cu patimă toată ţara locuită de daco-români, fără anume hotare decât acelea ale graiului. Dacia, Dacia protolatină, Dacia Pelasgă era patria pe care el a iubit-o, pentru a cărei înălţare a muncit şi s-a sacrificat. I-a fost publicată, post-mortem, “Dacia preistorică” în 1913.

Dar istoricii noştri nu au văzut şi încă nu văd cu ochi buni “noutatea” originii poporului nostru. Răsturnarea din temelie a adevărului asupra originii noastre ar fi fost un lucru cu urmări de neînchipuit. Am fi pierdut dragostea, sprijinul şi milostivenia de la unele naţiuni pentru ruda lor săracă şi care era ameninţată să fie înghiţită de masele ugro-slavice. Şi, de ce să nu recunoaştem, istoricii noştri şi-au pierdut cu desăvârşire capul, ba s-au înspăimântat în faţa unui asemenea studiu cu un cuprins cu adevărat monumental.

Nicolae Densuşianu se ivise ca un nimicitor de false forme vechi, dar şi ca un mare înnoitor şi reconstructor al adevăratei noastre istorii, a adevăratei noastre origini dacice.

Treziţi din uluială, istoricii noştri, îmboldiţi şi de acel instinct al conservării, şi-au pus întrebarea: “Cum noi, nişte cioflingari de Valahi, cari Dumnezeu ne mai ştie cum de ne mai purtăm “neatârnarea” între gurile lacome a două mari monarhii gata să ne sfâşie, să mai avem cutezanţa să mai spunem lumii că suntem cel mai vechi popor în Europa, că am avut cea mai minunată religie, că şi de pe plaiurile Carpaţilor noştri s-au împrăştiat razele culturii şi civilizaţiei în tot restul continentului? O, nu! Aceasta ar fi pieirea noastră!”. Deci lucrarea lui N. Densuşianu, printr-o înţelegere tacită, nu a fost şi nu este luată în seamă.

Nici un istoric nu cutează nici să-i preamărească “mărgăritarele”, nici să-i osândească “exagerările”. Vezi Dr. Nicolae Lupu,” Exagerări istorice”, în ziarul “Curentul” din 25 ianuarie 1942. Şi cum acelaşi autor ne spune că “Getul care nu se teme decât de cer, ca să nu cadă peste el, nici eu nu mă tem decât de a nu jigni adevărul”.

De ce să fim o naţiune mică şi neînsemnată, când suntem urmaşi ai celor mai drepţi dintre cei drepţi, când suntem DACI? Nimeni până acum nu a cutezat să scoată la lumină teoria lui N. Densuşianu, pentru că “ea există în stare latentă în miile şi milioanele de generaţii de geto-daci”, ne spune Cesar Pruteanu în “Cartea de Aur a Vitejilor”, Arad, 1941.

Acest adevăr îl simţim că zace de milenii ascuns în sângele nostru şi în firea noastră. Anii trec şi avem surpriza ca să apară în Statele Unite, California, Los Angeles, în 1974, cartea profesoarei de arheologie europeană, Marija Gimbutas: “The Goddesses and Gods of Old Europe”, care parcă în cunoaşterea scrierilor celor sus menţionaţi declara spaţiul carpato-dunărean drept vatră a vechii Europe, iar pe locuitorii acestui spaţiu drept autohtoni creatori de civilizaţie europeană, cu mult înainte ca acea civilizaţie a grecilor sau cea iudeo-creştină să înflorească.

Nu putem să negăm un adevăr evident: faptul că poporul carpato-dunărean nu a putut dispărea peste noapte, în urma unei invazii temporare, parţiale (ocuparea a 14% din teritoriul Daciei de către armatele romane) şi pe o foarte scurtă perioadă istorică, 165 de ani, el, cel mai mare popor din lume după indieni (vezi Herodot).

Nu putem accepta faptul că până în anul 106 d.Hr. poporul daco-român n-a existat, pentru că aşa se învaţă azi în şcolile şi universităţile româneşti.

Nu putem accepta faptul că legiunile romane au pătruns în Dacia, au cucerit 14% din teritoriul ei, pentru o perioadă istorică de neglijat şi peste noapte toată populaţia Daciei, ocupată sau neocupată de romani, a început să vorbească o limbă nouă, romanică (fără ca 86% din teritoriul Daciei să fi fost călcat de picior de soldat roman).

Chiar aşa să fie? Sunteţi siguri, domnilor profesori de istorie din România, că de la soldaţii romani, sosiţi din toate colţurile lumii – Africa, Palestina, Germania etc. – au învăţat ei, dacii, latina?

Sunteţi siguri că aceşti soldaţi romani, veniţi din toate colţurile lumii, vorbeau limba latină? Nu cumva este mai logic ceea ce ne dovedesc: Codex Rohonczi, Joannes Magnus, Bonaventura Vulcanius, Carolus Lundius, Nicolae Densuşianu, Marija Gimbutas, anume că dacii vorbeau “latina prisca” cu mii de ani înainte ca Roma să fi existat?

Napoleon Săvescu

Sursa : Ramania Rumana