Este vorba despre Jean Negulesco, născut pe 26 februarie 1900 la Craiova. Despre el se știe că a fost pictor, regizor de film, scenarist și producător.

Era atât de talentat la desen, încât George Enescu a fost impresionat de un portret semnat de Negulesco. Pleacă la Paris ca să studieze artele și ajunge să se împrietenească cuBrâncuși,Modigliani și alți artiști de renume.

Intră în cercurile dadaiștilor în frunte cu Tristan Tzara. Ulterior se mută în Statele Unite, unde reușește să se afirme în cadrul unor expoziții. În scurt timp se lansează și la Hollywood, scriind scenarii și fiind asistent de regie pentru producții precum „Captain Blood” și „A Farewell To Arms”.

Datorită talentului său devine angajat al studiourilor Paramount Pictures. Devine regizor și pentru cei de la Warner Brothers. Printre succesele sale se numără și filmul „How to Marry a Millionaire” cu Marilyn Monroe, Lauren Bacall și Betty Grable în distribuție. (sursa: a1.ro)

Tabloidele vremii au scris atunci despre aventura pe care a avut-o cu Marilyn Monroe, pe care o considera actrița și diva lui preferată.

Se pare că Negulesco a fost printre primii care au ajutat-o pe artistă să se afirme la Hollywood, ajutând-o astfel să devină celebră în toată lumea.

Are o stea pe Walk of Fame și a fost desemnat membru în Academia Americană de Film, fiind unul dintre cei mai apreciați cineaști ai vremii sale.

Sursa: disapora romania

Foto: (c) Stefanie Loos / REUTERS

Un al doilea premiu pentru regie a fost acordat regizoarei Małgorzata Szumowska, pentru “Body”.

“Dacă aș fi știut că voi câștiga un asemenea premiu, aș fi fost mai serios când l-am filmat”, a declarat Radu Jude pe scena Berlinalei. Regizorul român a subliniat că premiul aparține întregii echipe care a lucrat la acest proiect și că își dorește ca autoritățile române să susțină, în viitor, mai mult, filmul românesc de calitate.

Președintele juriului festivalului de la Berlin, în 2015, a fost regizorul Darren Aronofsky.

“Aferim!” este singurul film românesc selectat în Competiția Oficială a Berlinalei 2015, alături de producții precum “Queen of Desert” (regia Werner Herzog), “Taxi” (regia Jafar Panahi), “Knight of Cups” (regia Terrence Malick), “Eisenstein în Guanajuato” (regia Peter Greenaway).

Considerat unul dintre cele mai de amploare proiecte cinematografice românești din ultimii ani, “Aferim!” în regia lui Radu Jude este un un film istoric a cărui acțiune are loc în Țara Românească a începutului de secol XIX. Personajul principal, un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoțit de fiul său (Mihai Comănoiu), caută un rob țigan fugar (Cuzin Toma).

Din distribuție mai fac parte, printre alții, Alexandru Dabija, Luminița Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Alberto Dinache, Alexandru Bindea, Mihaela Sârbu, Adina Cristescu, Șerban Pavlu, Gabriel Spahiu, Dan Nicolaescu.

Scenariul filmului este scris de Radu Jude și Florin Lăzărescu, Marius Panduru a realizat imaginea, montajul este semnat de Cătălin Cristuțiu, iar sound design-ul, Dana Lucreția Bunescu. Costumele au fost realizate de Dana Păpăruz, iar scenografia de Augustina Stanciu, consilier istoric a fost Constanța Vintilă-Ghițulescu, iar producător, Ada Solomon.

“Aferim!” este o producție Hi Film, în coproducție cu Klas Film Bulgaria, Endorfilm Cehia, Mulberry Development România, cu participarea Nu Boyana Film Studios, U-Films, Production XMG Media, Abis Studio, Division Camera, în asociere cu EZ Films și cu participarea HBO România.

Filmul a fost finanțat de Centrul Național al Cinematografiei, Bulgarian National Film Center, Czech Cinematography Fund, Programul MEDIA al Uniunii Europene și susținut de Eurimages — fondul Consiliului Europei alocat cinematografiei.

Radu Jude este regizorul scurtmetrajelor “Lampa cu căciulă”, “Alexandra”, “O umbră de nor”, “Trece și prin perete”, producții care au câștigat numeroase premii. Lungmetrajul său de debut — “Cea mai fericită fată din lume” — a fost distins cu Premiul CICAE la Festivalul de la Berlin, Premiul FIRESCI la Festivalul de la Sofia, Premiul pentru Cel mai bun scenariu la B-EST International Film Festival și Premiul FIPRESCI la IndieLisboa.

Cel de-al doilea lungmetraj realizat de Radu Jude, “Toată lumea din familia noastră”, a fost proiectat în premieră mondială la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, în secțiunea Forum, și a avut premiera în cinematografele din România în luna aprilie 2012.

“Toată lumea din familia noastră” a obținut, printre altele, Marele Premiu al Festivalului de la Sarajevo, Marele Premiu Bayard d’Or și Premiul pentru Cel mai bun actor la Namur IFF, Marele Premiu la CinEast IFF, Trofeul Festivalului Internațional de Film Anonimul, Premiul Zilelor Filmului Românesc la TIFF și Premiul pentru regie alături de Premiul Publicului la B-EST IFF.

AGERPRES/(AS — autor: Oana Ghiță, editor: Diana Dumitru)

Foto: (c) facebook.com/iffrotterdam

Acest festival încearcă să ofere o selecție atentă de filme de ficțiune, documentare și scurtmetraje, de-a lungul a 12 zile, în fața unei largi audiențe. România este reprezentată la festival prin scurtmetrajele cu valoare de document realizate de Irina Botea, prin filmul “Autoportretul unei fete cuminți”, în regia lui Ana Lungu și de documentarul “Toto și surorile lui”, de Alexandru Nanau.

Cu Elena Popa, Emilian Oprea, Andrei Enache și Iris Spiridon în distribuție, filmul “Autoportretul unei fete cuminți” este inspirat din propria experiență de viață a regizoarei Ana Lungu și spune povestea Cristinei, o femeie în vârstă de 30 de ani care provine dintr-o familie de tip burghez și care studiază pentru doctorat încercând să-și construiască propria viață. Rămasă singură după ce părinții ei se mută, Cristina își ia un câine, se vede cu prietenii și începe o relație cu un bărbat căsătorit. Filmul oferă o observație intimă, personală a “pubertății la vârsta de 30 de ani”, după cum este prezentat pe site-ul Festivalului de Film de la Rotterdam.

Prin “Toto și surorile lui” cineastul Alexandru Nanau deschide o tulburătoare fereastră spre viața unei familii de romi condamnată de spectrul omniprezent al drogurilor. Mama lui Toto este din nou în închisoare pentru vânzare și consum de droguri. Chiar dacă este vorba despre o familie dezbinată, disfuncțională, aflată dincolo de pragul sărăciei și care nu poate ieși de sub stigmatul drogurilor, filmul reușește să propună totuși o observație subtilă și tandră a copilăriei, a iubirii dintre frați și a relațiilor de familie. “Un documentar care-ți frânge inima”, conform prezentării publicate pe site-ul festivalului. Camera de filmat este acolo când cei trei copii fără tată își vizitează mama la penitenciar sau când cei doi unchi care ar trebui să aibă grijă de copii își injectează heroină într-un apartament murdar din București, dar și când Ana (17 ani), sora mai mare a lui Toto (10 ani), începe din nou să se drogheze iar sarcinile mamei îi revin surorii mijlocii, Andreea (14 ani). “Toto și surorile lui’ este un proiect sprijinit de Uniunea Europeană, în parteneriat cu Policy Center for Roma and Minorities și OSF (Open Society Foundation).

Irina Botea figurează în programul festivalului de Film de la Rotterdam cu cinci scurtmetraje: “Before a National Anthem (How Do You Compose a National Anthem Today?)”, “Film Postale”, “It Is a Matter of Learning Hope”, “Phalanstere” și “We, in the Year 2000”.

Scurtmetrajul “Before a National Anthem (How Do You Compose a National Anthem Today?)” încearcă să analizeze forma și conținutul unui imn național, așa cum sunt acestea văzute de români din diferite domenii de activitate.

În “Film Postale” Irina Botea se oprește asupra castelului Iulia Hașdeu, oferind o prezentare a acestei bijuterii arhitectonice dedicată de B.P. Hașdeu memoriei fiicei sale, Iulia.

Scurtmetrajul “It Is a Matter of Learning Hope” oferă o perspectivă de interpretare a utopiilor lui Constant Nieuwenhuys, Thomas More și Karl Marx.

“Phalanstere” este un eseu asupra utopiei comunismului ca societate ideală bazată pe structuri formate din comunități autosuficiente.

Ultimul dintre scurtmetrajele cu care Irina Botea este prezentă în festival, “We, in the Year 2000”, oferă o analiză deconstructivă a cântecului propagandistic “Anul 2000” despre viitorul luminos al pionierilor români în societatea socialistă multilateral dezvoltată.

România mai este prezentă la Rotterdam și în producțiile unor cineaști străini. Fotograful și regizorul olandez Jaap de Ruig susține că și-a dedicat cariera folosirii în principal a mijloacelor video pentru a investiga un bizar fenomen denumit “viață”. El a povestit că a avut nevoie de 17 ani pentru a pregăti scurtmetrajul “The Source — One Day in a Roma Settlement in Romania” pe care apoi l-a filmat într-o singură zi. Acest scurtmetraj prezintă o comunitate de romi din Hetea, iar Jaap de Ruig a precizat că a dorit să nu subtitreze dialogurile din film pentru că “aș fi dat o prea mare importanță cuvintelor, ceea ce l-ar fi îndepărtat pe spectator de caracterul universal al imaginilor”.

Un alt scurtmetraj, “Postcard from Somova, Romania”, realizat de cineastul austriac Andreas Horvath, încearcă să ofere un crâmpei din viața în Delta Dunării, de la Samova, unde timpul pare că stă pe loc iar activitățile și întâmplările mundane care disturbă pacea locurilor “conferă un înțeles strălucitor materialului cinematografic”, conform prezentării de pe site-ul festivalului.

AGERPRES/(AS — autor: Codruț Bălu, editor: Mariana Ionescu)

Placa indicatoare: Str. Jean Negulescu din Municipiul Craiova
Foto: (c) MARIA MITRICA / AGERPRES FOTO

A fost angajat de studiourile “Paramount Pictures”, “Warner Brothers”, “20th Century-Fox”, a lucrat cu mai toate marile staruri ale Hollywoodului de la acea vreme — Marilyn Monroe, Lauren Bacall, Bette Davis, Joan Crawford, Leslie Caron, Sophia Loren, Richard Burton, Alec Guineess și mulți alții și i-a avut ca scenariști pe Faulkner, Hemingway Clifford Odets, Romanin Gary, Francoise Segal. A fost pe lista primilor zece regizori de la Hollywood, unde “a urcat scara succesului prăbușindu-se”, după cum spunea regizorul, și are propria stea pe celebrul bulevard Walk of Fame.

“E bine de amintit de câte ori avem prilejul că marele Jean Negulescu, născut la Craiova în 1900, pe o stradă din apropierea centrului, actualmente Str I.L.Caragiale (Str I.L.Caragiale nr.8 n.red.), a făcut 40 de filme de lung metraj la Hollywood, cu cele mai râvnite și cele mai talentate vedete masculine și feminine. Și a mai făcut și vreo sută de scurt metraje, și ele foarte apreciate, dar mai puțin cunoscute. Pentru cel care citește monografia Manuelei Cernat (n.red.: Manuela Cernat — “Jean Negulescu”) e simplu de aflat că Jean Negulescu a avut o viață tumultoasă, o trăire intensă pe tot parcursul vieții, că el și-a intuit drumul pe care avea să-l parcurgă. Și, ca și Brâncuși, nu a admis să pâlpâie. El și-a dorit să ardă intens și a și ars, nu ca o lumânare, ci ca o torță. Pentru cei care în ziua de azi se fac că nu îl cunosc, sfidându-i filmografia, și mă refer în primul rând la unii tineri cineaști din ziua de azi, se va demonstra în timp că este o greșeală, dacă nu cumva o rușine. În alte țări, asemenea cineaști, care nu au filmografia lui Jean Negulescu, sunt apreciați și ținuți la rang de cinste”, susține regizorul de film George Obrocea, animatorul Filialei Unice Craiova a Fundației Culturale Internaționale “Jean Negulescu”.

După ce are o contribuție enormă la succesul filmului “Adio, arme” în calitate de regizor secund, Jean Negulescu a urcat pas cu pas în ierarhia Hollywoodului, spirala succesului social trăgându-l în sus, tot mai sus, spre vârful piramidei unde, odată ajuns, “nu-ți mai aparții”. “Jean Negulescu, pentru cine citește, este cunoscut ce calități avea. Pentru cine nu citește am să spun două-trei vorbe în încercarea de a-i determina să citească despre Jean Negulescu, pentru că biografia sa este savuroasă, viața sa artistică nu mai puțin — viața de artist plastic și de cineast, dar și el ca om este savuros. Mai rar un om și frumos, și deștept și talentat, și bun și generos. A fost generos nu numai cu femeile. I-a ajutat pe mulți, ca și Brâncuși la Paris, care, în atelierul lui, îi chema și îi ospăta și se bucurau împreună. E mare lucru să împarți bucuriile și tristețile cu cineva. Să ai capacitatea de a comunica. Am mai spus că am putea porni oricând o discuție despre Jean Negulescu plecând de la ideea de model, de la ideea de experiență reușită, care, dacă am vrea să ținem cont, ne-ar ajuta foarte mult pe noi, românii, care suntem niște risipitori de valori. De ce să nu mergem pe o cărare deja cunoscută și plină de succes? De ce să căutăm, să bâjbâim de fiecare dată? E bine să ținem cont de experiențele reușite ale lui Brâncuși, ale lui Jean Negulescu, ale lui Țuculescu, ale lui Sorescu. Nu prea știm să ne valorificăm valorile. Și uitați-vă că au ajuns să ne spună străinii “promovați asta, faceți asta, dregeți asta” și nu pornește inițiativa de la noi. Am ajuns să pornească inițiativa promovării valorilor de la străini. Mi se pare dramatic și…paradoxal”, susține regizorul George Obrocea.

Fundația, întemeiată pe lângă Uniunea Cineaștilor (fundația ființează la București, în sediul Uniunii Cineaștilor de pe Bld.Magheru unde, într-o încăpere, se și află câteva lucrări de artă plastică și alte obiecte recuperate de la familie), a avut un grup de inițiatori în frunte cu acad. Mihnea Gheorghiu, președintele Uniunii Cineaștilor din România (UCIN), alături de alți cineaști , între care maestrul Geo Saizescu, prof.univ.dr. și criticul de film Manuela Gheorghiu-Cernat, Sergiu Nicolaescu, prof.univ.dr. Laurențiu Damian, Nicolae Cabel, Carmen Zamfirescu, Ioana Popescu și alți oameni de cultura și artă. Actualmente fundația este condusă de noul președinte al Uniunii Cineaștilor, Laurențiu Damian, și are în componență și alți membri importanți, cineaști de valoare, care îl prețuiesc pe Jean Negulescu. La Craiova, în orașul natal al lui Jean Negulesco, numele cu care a semnat după plecarea din țară, a fost înființată o filială unică a fundației, iar cei care au făcut parte din comitetul de conducere (Alexandru Firescu, Gabriel Bratu, Nicolae Marinescu, Nicolae Andrei, Dan Lupescu și alții) au dorit să onoreze această calitate de filială unică și au avut câteva inițiative lăudabile în cinstea memoriei marelui artist.

“Academicianul Mihnea Gheorghiu, decedat de doi ani și înmormântat la Craiova, în cimitirul Ungureni (craiovean la obârșii), l-a întâlnit pe Jean Negulescu de nenumărate ori în viață, la festivaluri internaționale, la San Sebastian, de exemplu, în America, în Europa și, ca olteni adevărați, au pus bazele unei prietenii trainice. Tot în anii ’90, Mihnea Gheorghiu, Geo Saizescu, Carmen Zamfirescu și alți oameni de valoare care au pus bazele fundației, au poposit la Craiova și ne-au încredințat misiunea și titlul de onoare de Filială Unică a Fundației “Jean Negulescu”. Craiovenii, oamenii de cultură, artiști de valoare, printre care, cu modestie, mă număram și eu, i-au primit cu brațele deschise. De fapt, am și primit funcția de secretar general și am făcut câțiva pași ca să onorăm calitatea de filială unică, pași pe care ar fi trebuit să-i facem oricum. Eu îl descoperisem în studenție pe Jean Negulescu, într-o enciclopedie franțuzească. Am aflat cu timpul mai multe. Înainte de ’89 apăreau în “România Literară” și “Contemporanul” fragmente din volumul care va apărea peste ani în străinătate, și care va fi tradus și în țară, “Drum printre stele”, pe care îl recomand tuturor celor avizi de cultura… Așteptam vinerea să citim pe nerăsuflate acea pagină. Și atunci, noi, încântați să onorăm calitatea care ne-a fost conferită, de filială unică, am avut și noi câteva inițiative… Am promovat ideea de a i se conferi titlul de Cetățean de Onoare post-mortem. Evenimentul a avut loc în timpul mandatului primarului Vasile Bulucea. Am montat, de asemenea, o placă pe casa în care s-a născut Jean Negulescu, am dat numele unei străzi, am dat numele unui cinematograf”, își reamintește regizorul George Obrocea.

Numai că în anii următori multe dintre inițiativele filialei unice s-au risipit. “Noi, oltenii, mai ales, zic eu — deși zic și alții din alte zone ale țării, că și alte zone au parte de așa ceva-, uităm repede și, sub lozinca “merge și așa” și că putem să supraviețuim și fără Jean Negulescu sau fără poezie adevărată sau artă adevărată. Placa de pe casă a fost dată jos, pentru că între timp casa a fost cumpărată de către cineva (în acel moment aparținea RAADPFL și avea mai mulți chiriași). Legile țării au permis ca acea casă să fie achiziționată de o persoană fizica. De ce oare n-o fi achiziționat-o Primăria Craiova, mai ales că noi am insistat ?! Ce bine ar fi fost, că tot vorbim de Capitală Culturală Europeană, să fi fost transformată în casă memorială. Câte case memoriale are Craiova? După știința mea una singură, și aceea simbolică, într-o cameră. E vorba de Casa poetei Elena Farago, care are o cameră în clădirea Bibliotecii Județene ‘Alexandru și Aristia Aman’. Păi cum să vină străinii în Craiova, ce să viziteze? E adevărat, sunt două muzee foarte importante și frumoase și bine dotate. Dar e nevoie de case memoriale, e nevoie de nume de străzi, e nevoie de plăci memoriale, de specific, originalitate, insolit. Asta face farmecul, asta dă aura unui mare municipiu și unei posibile, să dea Dumnezeu, Capitale Culturale Europene. Noii proprietari nu își doresc să păstreze acea placă pe casă. Eu cred că ar fi trebuit să impună Consiliul Local obligativitatea păstrării însemnelor valorilor care au dus faima acestor locuri în lume. Am discutat — era depozitată într-o magazie, să sperăm că mai exista și nu au distrus-o, ca să se piardă urma. Noi am făcut acea placă cu bani din buzunar, nu am beneficiat la vremea respectivă de subvenție din partea cuiva”, povestește regizorul Obolea.

Clădirea din Municipiul Craiova în care a funcționat Cinematograful ‘Jean Negulescu’
Foto: (c) MARIA MITRICA / AGERPRES FOTO

Cinematograful “Jean Negulescu” din Craiova nu mai există astăzi, pentru că proprietarul și-a recuperat clădirea și nu a dorit ca acolo să mai fie cinema, iar de numele marelui regizor mai amintește o plăcuță amplasată de fațada clădirii. Fundația ‘Jean Negulescu’ a făcut demersuri către România Film pentru ca unul dintre cinematografele care mai sunt în Craiova — Patria sau Modern — să se numească Jean Negulescu și încă așteaptă un răspuns. Casa părintească din Craiova a marelui regizor, casă de negustori înstăriți, mai păstrează încă vechiul acoperiș și tocăria de mai bine de o sută de ani, semn că a fost bine construită și conservată în timp. Imobilul, situat pe strada I.L.Caragiale, a fost însă vândut în anii ’90 de Regia Fondului Locativ în baza Legii 112 din 1995, iar plăcuța memorială care amintea că aici s-a născut Jean Negulescu a fost dată jos de noii proprietari, care încă nu au fost convinși că aceasta ar spori valoarea locuinței. La câțiva zeci de metri de strada pe care a locuit, există o stradă care amintește că marele regizor era craiovean — Strada Jean Negulescu — cineast american născut la Craiova — 1900-1993.

AGERPRES / (A-AS-autor: Maria Mitrică, editor: Marius Frățilă)

Foto: (c) GRIGORE POPESCU/AGERPRES ARHIVA

Cei doi proaspeți părinți au explicat alegerea prenumelor pentru copilul lor: ‘Lucian este un nume de origine română, ca mine, iar Augustus a fost ales în cinstea bunicului lui Weston’, a spus tânăra mamă.

Tatăl lui Nicolas Cage, August Coppola (fratele regizorului Francis Ford Coppola), a fost autor, profesor de literatură și unul din conducătorii American Zoetrope, casa de producție a fratelui său. A murit în 2009.

Nicolas Cage a intrat cu un pseudonim în lumea cinematografică, numele său real fiind Nicolas Kim Coppola. Nepot al regizorului celebrelor filme ‘Nașul’, este vărul Sofiei Coppola și al lui Jason Schwartzmann.

Danielle Cage este a doua soție a lui Weston Cage, care se căsătorise în 2011 cu cântăreața sud-africană Nikki Williams, la numai două săptămâni după ce se cunoscuseră. Această primă căsnicie a fost una agitată, cuplul fiind arestat pentru violențe conjugale reciproce. În luna noiembrie a aceluiași an a fost înaintată cererea de divorț, iar despărțirea s-a pronunțat oficial în iunie 2013. Weston își refăcuse deja viața alături de Danielle.

AGERPRES/(AS — autor: Lelia Bretan, editor: Mariana Ionescu)

Filmul “Pozitia copilului”, regizat de Calin Peter Netzer, a primit, in aceasta seara, trofeul Ursul de Aur pentru cel mai bun film, la cea de-a 63-a editie a Festivalului International de Film de la Berlin.