Romania on TOP 10

Facebook Twitter Email

De Ziua Naţională a României a fost inagurat Monumentul Unităţii Spiritual-Creştine din Caransebeş, ridicat între Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi Biserica Romano-Catolică. Arcul, ce are în interior sculptat simbolul clopotului, simbolizează legătura milenară dintre cele două Biserici-surori şi reprezintă unitatea creştină dintre locuitorii oraşului, indiferent de confesiunile de care aparţin. De asemenea, monumentul, placat cu travertin, transmite, tuturor celor care trec prin Caransebeş, un mesaj de credinţă. Participant la inaugurarea monumentului, poetul Mircea Dinescu a recunoscut că vede pentru prima oară o astfel de construcţie aşezată între două Biserici-surori. „Monumentul este un model naţional. Faptul că o biserică catolică şi una ortodoxă sunt unite prin acest simbol, face ca această operă de artă să fie mai frumoasă decât Arcul de Triumf de la Bucureşti, şi cred că multe oraşe din România au să preia acest model”, a spus poetul.

De altfel, monumentul este singurul construit în locul cel mai apropiat din lume între o biserică catolică şi una ortodoxă, de respectiv 8,4 m.

La festivitatea de tăiere a panglicii şi-au adus aportul P.S. Lucian, Episcopul Caransebeşului, primarul Marcel Vela, părintele Martin Neagu – parohul Bisericii Romano-Catolice, şi poetul Mircea Dinescu.

Tiana MESNER

Sursa: http://www.7-zile.com, Written by admin on 08 December 2011

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email
Observatorul seismologic, inaugurat sâmbătă în zona Eforie în prezenţa a specialiştilor în domeniu, este unic în lume, a afirmat Gheorghe Marmureanu, directorul Institutului de Fizică a Pământului. Principalul avantaj al acestui aparat de măsurare este că ne va avertiza cu 200 de secunde înainte de producerea unui tsunami şi cu câteva zeci de secunde înainte de producerea unui cutremur important. Pe lângă acest fapt, observatorul seismologic de la Eforie va putea face măsurători solare, dar şi pe fundul Mării Negre.
“Sistemul va putea să monitorizeze cutremure, tsunami, mişcările de pe fundul Mării Negre?, a mai declarat Mărmureanu.
Adrian Grigore, specialist al Reţelei Naţionale Seismice, prezent la inaugurare, a afirmat următoarele: ?Observatorul asigură o mai bună supraveghere seismică a teritoriului Dobrogei, care are obiective economice importante. În zona de sud a Dobrogei, la bulgari, există un epicentru destul de periculos, care în 1901 a dat un cutremur de suprafaţă de 7,2 grade pe scara Richter. Efectele dure au fost simţite şi la Constanţa şi a fost generat un fenomen de tsunami în Marea Neagră?, a precizat Grigore.
Valoarea totală a investiţiei de la Eforie Nord se ridică la aproximativ un milion de euro, fonduri puse la dispoziţie de Ministerul Educaţiei Cercetării şi Tineretului, iar terenul, pe care a fost amplasat observatorul, a fost pus în mod gratuit la dispoziţie de către Consiliul Local Eforie.
Antena3.ro
Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email
La 27 km de Curtea de Arges, pe varful Muntelui Cetatea, se afla o fortareata care a servit drept resedinta voievodului Vlad Tepes si care a devenit sursa de inspiratie chiar si pentru celebrul Jules Verne. Este vorba despre Cetatea Poenari, cunoscuta si ca Cetatea lui Vlad Tepes.Ruinele cetatii se afla in apropierea Barajului Vidraru, pe raza Capatanenii Pamanteni, comuna Arefu. Prima mentiune legata de aceasta contructie a fost facuta in 1453, intr-un document emis de Ludovic al V-lea Postumul.Resedinta lui Vlad Tepes

Initial construita de Negru Voda, fortareata a fost refacuta ulterior de Vlad Tepes, care a transformat-o in reseinta secundara, ca post de fortareata contra turcilor. Cetatea Poienari are o forma alungita cu 5 turnuri, 4 rotunde si unul prismatic. Zidurile au 2-3 metri grosime.

In secolul XIV fortificatia a imbracat tot varful de stanca cu ziduri groase din piatra sparta, captusite, in partile superioare, cu caramida. O scara de beton, cu 1.480 de trepte, urca de la poalele muntelui, din sosea, pana la ruinele cetatii, aflata la o altitudine de 850 m.

Se spune ca pentru a-i pedepsi pe boieri si targoveti, voievodul a adunat locuitorii orasului, “juni si fete mari asa cum au fost impodobiti in ziua Pastelui si au tot lucrat la cetate pana li s-au spart hainele de pe ei”. Cetatea a fost ultimul refugiu al domnitorului inainte de a pleca in Transilvania.

Inspiratie pentru Jules Verne

Faima Cetatii Poenari a ajuns chiar si la urechile scriitorului francez Jules Verne, care a fost inspirat de fortificatie in crearea capodoperei „Castelul din Carpati / Le Chateau des Carpathes”.

Desi fusese finalizat in 1889, romanul de anticipatie al lui Jues Verne a fost publicat in 1892.

Sursa poza: http://www.circuiteturistice.com/

Sursa text: http://www.skytrip.ro

 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email
Judetul Hunedoara se mandreste si astazi cu o zona care starneste periodic interesul celor pasionati de dinozauri. Geoparcul Dinozaurilor Tara Hateguluieste o arie protejata de interes national, revalidata de curand in Reteaua Europeana a Geoparcurilor, sub egida UNESCO.Geoparcul Dinozaurilor se invecineaza la sud cu Parcul National Retezat si la sud-est cu Parcul Natural Cioclovina Gradistea Muncelului. Zona se intinde pe o suprafata totala de 102.392 ha, din care 23.940 ha protejate sub denumirea de “Situl Strei – Hateg”, ca propunere pentru reteaua ecologica europeana NATURA 2000, in scopul protejarii habitatelor naturale si a speciilor de plante si animale salbatice de interes comunitar.
Dinozauri unici in lume 
Printre descoperirile care au adus faima Geoparcului Dinozaurilor se numara dovezile privind existenta unor diozauri pitici, unici in lume. Siturile cu resturile fosile sunt protejate, mai ales datorita descoperirilor de cuiburi cu oua si embrioni de dinozauri.

Primele cercetari asupra dinozaurilor din zona Hategului au fost facute de baronul maghiar Franz von Nopcsa (1815 – 1904), aducand contributii deosebite la studiul acestor exemplare.

Au fost descoperite acolo 4 specii de dinozauri ierbivori, fragmente de oase atribuite unui crocodil, unei broaste testoase si altor vertebrate – pesti, amfibieni, mamifere.

Uriasul cu aripi

Cea mai importante descoperire, in afara urmelor de dinozauri, a fost cea a resturilor unui pterozaur gigant, numit Hatzegopteryx tambena sau “uriasul cu aripi din Hateg”.

Resturile au fost descoperite la Valioara, in nord – vestul bazinului Hateg. „Uriasul” a trait la sfarsitul Cretacicului, acum circa 70 milioane de ani si avea o dimensiune de 12 m.

Revalidata in REG

Geoparcul dinozaurilor din Hunedoara a fost acceptat in anul 2005 in Reteaua Europeana a Geoparcurilor (REG) si in Reteaua Globala UNESCO. In urma cu cateva luni, in cadrul reuniunii reprezentantilor REG, Geoparcul Dinozaurilor Tara Hategului a fost revalidat pentru urmatorii 4 ani ca facand parte din aceasta retea.

Revalidarea s-a facut prin votul unanim al reprezentantilor celorlalte geoparcuri, care s-au intalnit in localitatea Brecon din Tara Galilor.

In prezent, Reteaua Europeana include 42 de geoparcuri, intre care si Geoparcul Dinozaurilor Tara Hategului, aflat in administrarea Universitatii din Bucuresti.

Sursa: http://www.skytrip.ro
Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Vindecând Cancerul, arată cum cancerul poate fi vindecat cu succes cu tratamente bazate pe diete și suplimente naturale. Acest film explica concepția comună greșită despre cancer, arăta cum dietele destinate să lupte împotriva cancerului sunt mai de succes decât tratamentele convenționale, discută despre surprinzătoare descoperiri în cercetarea cancerului cu T. Colin Campbell (The China Study) și are interviuri cu oameni care și-au revenit din cancer folosind diete. Vorbește de asemenea despre folosirea suplimentelor și de ce atitudinea este importantă în vindecarea nu doar a cancerului ci a oricărei boli.”

Puteti viziona un film de exceptie accesand aici

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email
În 1961, în localitatea Tărtăria din judeţul Alba, arheologul român Nicolae Vlasa făcea o descoperire epocală, recunoscută de străini, dar negată de unii istorici din România. E vorba de trei plăcuţe de lut ars, inscripţionate cu o scriere pictografică asemănătoare cu cea sumeriană, dar mult mai veche. În 2003, la iniţiativa lui Napoleon Savescu, fondator şi preşedinte al “Dacia Revival International Society of New York”, a fost ridicat la Tărtăria un monument închinat primului mesaj scris din istoria omenirii.

Celebrele inscripţii de la Djemer-Nasr, Kis şi Uruk, de la Sumer, care-i determinaseră pe istorici să considere scrierea sumeriană drept cea mai veche de pe pământ, erau datate pe la 3300 i.H. Plăcuţele de lut ars descoperite de Nicolae Vlasa la Tartaria, au fost datate, la rândul lor, prin metoda cercetării cu carbon radioactiv, la o vechime de aproximativ 7000 de ani, deci cu peste un mileniu mai “bătrâne” decât cele de la Sumer.
Unii dintre istoricii români s-au aratat destul de sceptici în faţa acestei descoperiri, avansând teoria puerilă că plăcuţele au fost aduse în traistă de un negustor din Sumer! Alţii, mai serioşi, au tratat descoperirea cu toată responsabilitatea şi au ajuns la o concluzie stupefiantă: sumerienii au ajuns în Mesopotamia, migrând de pe teritoriul vechii Dacii şi ducând cu ei o scriere deja cunoscută. Iar cercetatoarea Maria Gimbutas din Statele Unite ale Americii consideră că spaţiul carpato-danubiano-balcano-pontic este leagănul culturii europene.

 

 

Geto-dacii din Mesopotamia

Marile migraţii s-au produs încă din mileniul IV i.H. “Potrivit opiniei generale, sumerienii au venit în Sumer aproximativ pe la jumătatea mileniului IV… În general, există o concordanţă de opinii privind faptul că sumerienii au venit din ţinuturi muntoase. Potrivit religiei pe care şi-au adus-o din ţara de origine, zeii lor sălăşluiau în vârful munţilor, iar dacă în noua lor ţară nu au găsit munţi, ei au ridicat zeilor temple în formă de munţi artificiali – ziguratele” – scria V. Zamarowsky în celebra sa carte “La început a fost Sumerul”. În continuarea acestei idei, istoricul rus N. Jirov declara în revista Znanie Sila (1971) că sumerienii au migrat din zona peninsulei balcanice (Geto-Dacia). Sumerienii au migrat cu tot cu calendar. Dar, pentru că acesta nu se mai potrivea la mărimea zilelor şi nopţilor de pe latitudinea lor, l-au schimbat. Acelaşi argument a fost folosit şi de astronomul polonez Ludwig Zaidler în cartea “Istoria ceasurilor”, pentru a demonstra migraţia sumeriană din zona carpatică. N. Jirov mai sublinia faptul că limba sumeriană era total diferită de cele ale vecinilor semiţi, iar scrierile lor plasau originea strămoşilor într-o ţară montană sau submontană. Datările cu carbon radioactiv realizate de savantul american Marija Gimbutas (care stabiliseră că tăbliţele carpatice sunt mai vechi cu peste un mileniu decât cele din Sumer), au fost confirmate în anul 1972 şi de academicianul bulgar Vladimir I.Georgiev.


Scrierea gotică – “furată” de la geţi

Savantul belgian Bonaventura Vulcanius Brugensis analizează în cartea sa „Despre literele şi limba geţilor sau a goţilor”, publicată în 1957 la Lyon, mai multe alfabete aşa-zis gotice prin comparaţie cu cel getic primitiv. El mărturiseşte că s-a inspirat din lucrarea arhiepiscopului de Uppsala, Joannes Magnus Gothus, intitulată „Istoria tuturor regilor goţi şi finlandezi” (publicată la Roma în 1554), în care se prezenta pentru prima dată alfabetul getic. În această lucrare, Joannes Magnus Gothus demonstra că episcopul Wulfila (303-383 d. H.) inventase alfabetul gotic inspirându-se din cel getic. În acest alfabet (gotic), considerat a fi cel mai nou din acea vreme, Wulfila a tradus Biblia, cunoscută sub numele de Codex Argenteus. Atât Vulcanius Brugensis, cât şi Joannes Magnus au avut la dispoziţie surse antice şi medievale foarte rare şi de o valoare inestimabilă, care astăzi nu mai sunt disponibile. Printre acestea se numără şi discursurile lui Cato cel Bătrân (234-149 i. H.), din care citează: „… faptele de vitejie ale geţilor fuseseră cântate de poeţii lor, acompaniaţi la flaut, cu mult înainte de întemeierea Romei…”. Şi nu numai Cato cel Bătrân, ci şi poetul erudit Publius Ovidius Naso (43 i. H. -17d. H) est martori autentic. Timp de 10 ani a trăit exilat printre geţii din nordul Imperiului Roman, le-a învăţat limba, ba chiar a scris în limba getă şi sarmată mai multe poeme, din care ne-a parvenit unul păstrat în Pontica, în rezumat. În mod surprinzător, cei care au susţinut cel mai mult ideea că Tăbliţele de la Tărtăria reprezintă primul alfabet al omenirii nu au fost oamenii de ştiinţă români, ci străinii. La Tărtăria nu s-au mai făcut săpături din anul descoperirii enigmaticelor plăcuţe. Acestea sunt depozitate la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj. Peste semnificaţia lor istorică şi ştiinţifică s-a aşternut, în toţi aceşti ani, un misterios val de tăcere. Din fericire, în ultimii ani, câţiva cercetători încearcă din nou să readucă la lumină adevărul despre trecut, repunând în discuţie valoarea inestimabilă a Tăbliţelor de la Tărtăria.

 

 

Descifrarea

Specialiştii susţin că ceea ce este caracteristic acestor plăcuţe este o identitate comună, cunoscută sub denumirea de Cultură Turdaş-Vinca (4500-3700 i.H.), râspandită în ţara noastră (în Banat şi Oltenia), în sudul Serbiei, sud-estul Ungariei şi nord-vestul Bulgariei. S-a ajuns la concluzia că cel mai vechi texte din lume (cele de pe plăcuţele de la Tărtăria), descifrate deja, ar suna astfel: BAB-SARRU/RABU-DU-KI-USU-EN/ZU- GIRA-PATESI-III-BANSUR-MU-NANNAR-RABU/ZU-II-DINGIR-II-DINGIRANA” şi se traduce prin: “Poarta de acces a marelui rege care conduce cele patru districte ale ţării puternicilor zei ai Lunei şi Focului, a prinţilor care slujesc masa mare pentru jerfele închinate triadei sacre (AN, ENKI, ENLIL-I) şi renumitului zeu al Lunii de nord, cel care face să prospere mâncarea şi băutura, după dispariţia celor doi zei şi două zeiţe (Igigi)”

 

 

Cultura Turdaş-Vinca

Localitatea Tărtăria (com.Salişte, jud.Alba) de la poalele versantului nordic al Munţilor Sureanu, e situată pe cursul mijlociu al râului Mureş, la 50 km N-E de Peştera Bordu Mare (unde s-au găsit fragmente osteologice ale omului de Neanderthal), la 40 km.N-E de Peştera Cioclovina (care adăpostea fragmente osteologice ale Omului de Cromagnon). Mai exact, în apropiere de străvechea aşezare Turdaş, situată la 12 km.S-V de Tărtăria. Aici, la Turdaş, săpăturile arheologice din anii 1895 şi 1910 au scos la iveală vatra unei aşezări cu materiale specifice asemănătoare celor de la Tărtăria. La Daia Română, de pildă, s-a găsit un vas cilindric a cărui vechime este anterioară cilindrilor-sigilii din Sumer). Caracteristicile materialelor descoperite în aceste staţiuni au determinat specialiştii să-i creeze o identitate proprie, sub denumirea de Cultura Turdaş-Vinca (4500-3700 i.H.).

(Compilaţie de Miron Manega. Bibliografie: Magazin istoric, Flacara, Dacia, Gardianul, Jurnalul National)

Puteti viziona un film cu placutele aici
Sursa :  http://www.certitudinea.ro,
Autor:Miron Manega,
Data publicarii: 09.11.2009 17:29:00

 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Puteti vizona filmul accesand link-ul aici sau alt film cu Oreste si Tereoaca aici

Mai puteti vedea un film cu parerile profesorului Savescu accesand aici

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Scris de : Marin Neacșu     2011-12-20 08:36

Popor român ,

Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum, de Crăciun , odată pe an să îţi aminteşti cine  ai fost, cine eşti  şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi.

Eşti singurul popor european  care trăieşte încă acolo unde s-a născut. Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor.  O fi mult, o fi puţin, nu ştiu dar ştiu că eşti  unic în Europa, această Europă care te loveşte, te jigneşte şi te umileşte. De ce o laşi să facă asta,  când tu eşti singurul popor născut , crescut şi educat în graniţele sale ?

Eşti primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun tăbliţele de la Tărtăria, şi o recunosc toţi cei care  le-au studiat. Acum 7000 de ani, când alţii nici nu existau ca popor, pe aceste meleaguri locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima civilizaţie care se  semnează pe acest pământ. Scrierea sumeriană a apărut 1000 de ani mai târziu şi totuşi mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc adevărul. Cât timp o să te laşi neglijat ?

Ai fost singurul popor pe care nici o putere din lume nu l-a cucerit chiar dacă ai fost împărţit, despărţit şi asuprit de mai multe imperii. Nici unul nu a putut să te cucerească cât ai fost unit, nici romanii care au stăpânit doar o parte din vechea Dacie, cealaltă fiind stăpânită de Dacii liberi,  nici turcii care nu au reuşit niciodată să îţi transforme teritoriul în paşalâc. Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare. NIMENI NU A REUŞIT SĂ TE SUPUNĂ CÂT AI FOST UNIT. De ce te laşi dezbinat ?

Ai fost scut creştinătăţii, când întreaga Europă tremura de teama islamului. Sângele tău a salvat Europa iar românul Iancu de Hunedoara a salvat Viena şi întreaga Europa de furia semilunii. Acum, tu popor de salvatori ai creştinismului, eşti tratat ca un paria. Când îţi vei revendica drepturile ?

Din tine au apărut Eminescu, Enescu,  Brâncuşi, Gogu Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu,  Spiru Haret, Herman Oberth, Conrad Haas. Dar ce păcat, cei mai mulţi şi-au pus minţile sclipitoare în slujba altor ţări pentru că acasă nu i-a ascultat nimeni. De ce ai lăsat să se întâmple asta ?

Astăzi, popor român  pentru tine se rescrie istoria. Cum vrei să se facă asta ? Cum vrei să te vadă cei ce îţi vor urma ?

–          Astăzi, ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi divăniţii nu au nici o legătură cu tine. Sunt străini de interesele şi dorinţele tale tot ce doresc este să stea cât mai mult în funcţie şi să câştige cât mai mult. Tu taci;

–          Astăzi , ca şi pe vremea cuceririi romane, bogăţiile tării, aceleaşi mine de aur, argint sare, mierea acestui pământ sunt exploatate de alţii cu braţele tale şi se duc pentru a umple visteriile străinilor de neam.Tu taci;

–          Astăzi, ca şi pe vremea asupririi austro – ungare, drepturile românilor sunt călcate în picioare, iar cei puţini fac legea pentru cei mulţi. Tu taci;

–          Astăzi, ca şi în vremuri de restrişte, românii pleacă din ţară, să muncească, sau să îşi vândă inteligenţa pentru că ţara lor nu are nevoie de ei. Câţi dintre ei sunt viitorii Brâncuşi, Coandă, Conrad Haas, te-ai gândit la asta ? Conducătorii acestei ţări au nevoie de slujbaşi proşti, lipsiţi de educaţie, lipsiţi de caracter, lipsiţi de voinţă, lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi poată îndoi şi face figurine de plastilină din ei. Tu taci;

–          Astăzi, ca şi pe vremea bolşevismului, la mare preţ sunt trădătorii, linguşitorii, vânzătorii de neam şi conştiinţă, traseiştii politici, gata să calce pe cadavre pentru a parveni şi a îşi păstra privilegiile. Tu taci;

–          Astăzi, parlamentul şi guvernul  ţării, divăniţii de azi, arendează pământurile  şi întreprinderile  “nerentabile “ la indicaţiile unor străini de neam cărora le cântă osanale, unor arendaşi străini, spunând că asta se numeşte privatizare. Pentru aceste arende, ei primesc peşcheşul iar ţara rămâne pe butuci. Tu taci;

–          Astăzi, urmele civilizaţiei străbunilor voştri sunt şterse pentru ca fii tăi să nu mai ştie niciodată cum au apărut ei pe acest pământ, cine le sunt strămoşii şi care le sunt meritele:

  1. Vechile situri arheologice sunt distruse, se construiesc şosele experimentale peste ele, Sarmisegetuza, Grădiştea, Munţii Buzăului, sunt vândute sub pretextul impulsionării turismului, unor privaţi care habar nu au că în pământul pe care îl calcă zace istoria ta încă nedescoperită. Tu taci;
  2. Elemente din tezaurul ţării sunt trimise “ la expoziţie“ în afara ţării şi uită să se mai întoarcă, iar cei ce le-au scos nu dau nici un răspuns, se fac că au uitat de ele. Tu taci;
  3. Arhivele tării sunt cedate printr-o lege a arhivelor străină de interesele naţionale, celor ce vor să scoată din mintea românilor ideea şi dovezile de unitate naţională.Tu taci ;

–          Slujbaşii ţării, căftăniţii vând la preţ de piatră seacă şi fier vechi bunurile realizate de tine, sub oblăduirea şefilor lor, împart banii, apoi sunt “judecaţi” de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare, adică “mulţumesc, la revedere, te mai chemăm noi când avem nevoie de serviciile tale”. Tu taci ;

–          Oştirea ţării este batjocorită, decimată, dezarmată, pusă în slujba altora, copiii tăi mor pe pământuri străine iar Hatmanul Suprem vine în faţa ta şi spune că suntem într-o mare încurcătură, vom fi nevoiţi să împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană, de parcă asta s-a întâmplat peste noapte şi nu este urmarea politici sale dezastruoase , de parcă nimic din ceea ce se întâmpla românului azi nu i se datorează lui. Tu taci;

–          Dispar din instituţii ale statului arhive cu invenţii şi inovaţii de interes strategic privind cercetarea nucleară. Cei puşi să le păzească nu păţesc nimic, iar cei ce trebuie să investigheze  spun că nu e nimic deosebit. Tu taci;

–          Ţi se fură voturile iar comisia care trebuia să investigheze pe cei care au fost prinşi cu vot dublu, nu dă nici un răspuns deşi există dovezi că ai fost furat şi voinţa ta răsturnată.Tu taci;

–          În divan, se fură la 2-3 mâini, unii chiulesc alţii se fac că lucrează, iar alţii mânuiesc legile după bunul plac, în văzul tuturor şi nu li se întâmplă nimic. Tu taci;

–          Sistemul educaţional se reduce la bani, bani la înscriere, bani la examene, bani la absenţe, bani la promovare, bani la angajare, bani la reexaminare. Copiii tăi nu mai ştiu nici cum îi cheamă dacă nu se uită pe internet sau nu primesc un SMS. Tu taci;

–          Dacă te îmbolnăveşti , nu ai unde să te duci, s-au închis spitalele , s-au scumpit medicamentele, trebuie să mergi dacă eşti operat cu faşele şi anestezicul de acasă, altfel mori neoperat sau deschis şi neînchis. Intri în spital pentru o unghie lovită şi ieşi cu 10 boli pe care nu le aveai  la intrare. Tu taci;

–          Un copil de 15 ani, român sportiv, este bătut de colegii de echipă maghiari, pentru că e român , chiar de Ziua Naţională a României. Nu se întâmplă nimic. Ceva mai târziu, Hocheiştii Naţionalei României, ( de naţionalitate maghiară) la un meci cu selecţionata Ungariei tac când se intonează imnul României, dar cântă cu foc imnul Ungariei şi pe cel al ŢINUTULUI SECUIESC, imn care nu avea ce căuta la o manifestare oficială. Toţi tac. Tu taci;

–          Guvernanţii nu fac altceva decât să te jupoaie, îţi bagă mâna în buzunar şi îţi iau banii  pentru că eşti prea bogat în viziunea lor sau nu meriţi ce ai câştigat , iar ţara nu are bani. Se împrumută lăsându-te dator pe sute de ani fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti datoriile cei ce le vor urma.Tu taci;

–          Duşmanii tăi, cei ce vor să te vadă dispărut pentru a îţi lua locul, îţi impun ce să mănânci, ce să bei, ce medicamente să iei, fac experimente cu tine, te folosesc drept cobai cu avizul şi ajutorul trădătorilor din fruntea ţării,  care le aplică legile într-un Codex Alimentarius care te duce la pieire. Tu taci;

–          Parlamentarii îşi votează legi speciale, se protejează împotriva judecăţii pentru hoţiile şi prostiile pe care le fac, se acoperă cu legi făcute numai pentru ei, şi fură acoperindu-se unul pe altul. Tu taci;

–          Preşedintele ţării îşi exprimă oficial acordul de modificare a Constituţiei ţării, la cererea unor străini, care îşi urmăresc propriile interese, fără a consulta măcar parlamentul dar să mai te consulte pe tine . Tu taci ;

–          Un român plecat de acasă, descoperă peste hotare că ţara lui are de recuperat  o sumă mare de bani de la alt stat. Ce fac parlamentarii români? Refuză să investigheze cazul pentru că nu vor să îi supere pe cei ce îi ţin pe jilţuri fără să le pese de interesul naţiunii trădând jurământul făcut la investire. Tu taci;

Asta se întâmplă astăzi, popor român, şi tu taci. Dacă ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai asupra ta, românul de azi, nu ţi-aş scrie un cuvânt. Te-aş lăsa să lâncezeşti, să dormi până se aşterne praful peste tine şi mătura istoriei te va scoate afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o întâmplare neplăcută. Dar tu popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi de cel de mâine şi odată cu tine piere nu numai trecutul, dar şi viitorul acestui neam.

Cât o să mai taci ? Trezeşte-te popor român, trezeşte-te român adormit şi nu lăsa să se şteargă dintr-o trăsătură de condei tot ce ti-au lăsat părinţii, nu îţi lăsa copiii pe drumuri, sclavi ai  celor ce nici nu existau pe când tu ştiai să scrii. Acesta este mesajul nedescifrat până acum, al tăbliţelor de la Tărtăria!

Sursa: http://www.ziuaveche.ro

 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Firma cu relatii foarte vaste cu producatori resemnati din domeniul echipamente frigorifice,mobiliere comerciale,echipamente gastronomice ,cu experienta relevanta in proiectare ,montaj ,Supermarkete,Magazine,

Depozite frigorifice etc. cautam colaboratori sau parteneri de afaceri in Kurdistan.
Informatii in Webb Site ……

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Denumirea licitatie
LICITATIE INTERNATIONALA

Numarul licitatie/cod de identificare la organizator
N° 2/2012

Obiectul licitatiei
Furnizarea de traverse din beton armat bi bloc, echipate cu legaturi si talpi elastice, conform prescriptiilor si specificatiilor tehnice detaliate din caietul cu clauze tehnice CCTP, conform caietului de sarcini.

Produsele licitate
Furnizarea de traverse din beton armat bi bloc, echipate cu legaturi si talpi elastice, conform prescriptiilor si specificatiilor tehnice detaliate din caietul cu clauze tehnice CCTP, conform caietului de sarcini.

Numele firmei organizatoare
MINISTERUL TRANSPORTULUI, Societatea de Transport din Tunis (TRANSTU)

Adresa
33, Avenue du Japon-1073 Montplaisir – Tunis

Telefon
00216 71 25 94 22

Fax
00216 71 34 27 27

E-mail

Adresa paginii web
http://www.transport.tn/

Persoana de contact/functia

Garantia bancara de participare la licitatie (Tender Bond)
40.000 DT( cca 29.000 USD)

Documentele licitatiei
(caiet de sarcini, etc.: adresa de unde se poate obtine, pretul achizitiei)
Caietul de sarcini se procura de la Direction des Achats et Marches, adresa de mai sus  si costa 50DT (cca 36 USD)

Termenul de valabilitate a ofertelor
120 zile de la data primirii ofertelor

Termenul de depunere a ofertelor
(data si ora)
8/2/2012

Data si ora deschiderii licitatiei
29/2/2012

Conditii tehnice specifice
(certificari, standarde, etc.)
Ofertele  trebuie trimise conform prevederilor caietului de sarcini, intr-un plic prin posta recomandata sau posta rapida la adresa de mai sus in atentia Domnului Presedinte-Director general

Conditii contractuale specifice
(legislatie locala, etc.)
Pot participa furnizorii specializati in fabricarea de traverse

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva