Fotografii: (c) Paula Neamțu / AGERPRES FLUX

Banatul, peninsulă apărată din trei părți de apă (Mureș, Tisa și Dunăre), dispune, pe lângă diversitatea bio-geografică, etnică și culturală, și de un enorm potențial de patrimoniu, iar instituția chemată să-l valorifice și să-l conserve este muzeul.

În acest sens, Muzeul Banatului Montan este reprezentantul județului Caraș-Severin, derulând o activitate arheologică și de cercetare pentru un spațiu geografic de aproximativ 9.000 km. pătrați.

Povestea Muzeului Banatului Montan din Reșița începe în anul 1957 când, pe fondul unui oraș eminamente industrial, societatea civilă a solicitat înființarea unei ”oaze culturale”.

Importanța instituției a crescut din anul 1968, deoarece, muzeul orașului Reșița devenea Muzeul de Istorie al județului Caraș-Severin. Industrializarea în forță a orașului în perioada comunistă a marcat nefericit și destinele muzeului reșițean, care a fost nevoit să-și mute sediul și patrimoniul în mai multe locații, începând cu anul 1976 și până în anul 1987, când a fost finalizată construcția actuală a muzeului din Reșița.

Patrimoniul muzeal s-a înfiripat prin donații particulare, într-o primă fază apoi, prin cercetările de teren, s-a îmbogățit și cu artefacte din descoperiri arheologice de pe întreg teritoriul județului.

Muzeul adăpostește în depozitele sale colecția de arheologie, care cuprinde peste 19.000 de artefacte ce ilustrează locuirea în acest spațiu încă din Paleolitic, o bogată colecție de numismatică, ce grupează 15.000 de monede, dar și costume populare, dovezi vii ale simțului estetic al bănățencelor, plăci foto și fotografii, ”martorii oculari” ai trecutului industrial al zonei, dar și afișe de cinema și, mai nou, discuri audio, adică tot atâtea valențe date trăirilor și trecerii, simțurilor și bucuriei de a te întâlni cu alte vremuri.

PUBLICITATE

”Sălile de expunere oferă mostre ale colecțiilor în fața publicului fiind — rânduite — în spirală, caracteristică dată de arhitectura imobilului, varianta reșițeană a Muzeului Guggenheim. Expozițiile comprimă în mesajul lor diversitatea culturală, etnică, și chiar geografică. Astfel, suntem întâmpinați de expoziția — Portul popular la Dunărea de Jos apuseană. Identitate și alteritate — al cărei mesaj este că Banatul a ființat întotdeauna ca un spațiu multietnic și multicultural, consecință a melanjului de populații care au conviețuit aici. Piese deosebite, aparținând fondului etnografic al Muzeului Banatului Montan, sunt însoțite de o documentație fotografică ce ilustrează ipostaze de ieri și de azi ale portului popular’, explică Livia Magina, cercetător în cadrul Muzeului Banatului Montan.

Periplul se continuă cu o expoziție deosebită de artă naivă cu tablouri din colecția pictorului reșițean Mihai Vintilă, inspirate din viața satului. Expoziția ”Europa în flăcări” a fost montată pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la începerea Primului Război Mondial. Prin intermediul obiectelor simbolice și a instrumentarului de luptă — armament, obiecte personale ale soldaților, fotografii de pe front, medalii, insigne, hărți, documente și cărți — se încearcă și o conturare a viziunii soldatului, dar și a celor de acasă, cu toții aflați sub impactul conflagrației.

”Muzeul Banatului Montan găzduiește și expoziția ‘Bogăția din adâncuri’. Florile de mină reprezintă un pretext de a arăta cât de fantastic poate fi subsolul acestei regiuni. Cu o imensă baghetă magică, în creuzete neștiute și fierbinți, natura, mare alchimist, creează de mii de ani, dinainte de dinozauri și mamuți, bijuterii pe care le ascund în subteran aceste flori de mină. Niciun alt meșteșug de pe lume nu dă naștere unor asemenea splendori, cu atât mai mult cu cât trebuie căutate în măruntaiele pământului, labirintic, febril. Luând forme bizare, ca-ntr-un vis de copil, fiecare dintre acestea este unică și te determină, într-un impuls al imaginației, să le botezi: Valurile mării, Mica Sirenă, Palatul de sub ape, Pânza de păianjen, Dalia neagră, Kilimandjaro, Ploaie de aur…’, spune cercetătorul Livia Magina.

Mineralele provin din minele de la Dognecea și Ocna de Fier.

Trecând mai departe, muzeul oferă o poveste și mai fascinantă, prin intermediul expoziției ‘De la piatră la… computer. Investigații în lumea scrisului’. Practic, este vorba despre trei povești într-o poveste: a caracterelor, a materialului-suport, a instrumentelor de scris. Dacă la început a fost Cuvântul, mai apoi el a fost dat pietrei, lemnului, metalului, pergamentului ori hârtiei, în latină, în maghiară, germană, cu litere chirilice ori latine, cu stylusul ori cu tastatura, toate reflectând evoluția și necesitatea de schimbare a societății. Cărămida cu scris cursiv de la Gornea, una dintre puținele de acest fel de pe teritoriul țării noastre, argumentează prin prezența sa în vitrină o tehnică aparte de scriere. Diploma militară sau monedele romane definesc o altă latură a impactului scrisului în societate.

De toate aceste expoziții se pot bucura toți cei care trec pragul Muzeul Banatului Montan din Reșița, acolo unde un mic, dar inimos personal, condus de prof. univ. dr. Dumitru Țeicu, face muncă de cercetare asiduă. Mai exact, în perioada post-comunistă, muzeul s-a integrat perfect prin cercetări, expoziții, conferințe științifice internaționale, prin programe europene, în fluxul cultural al acestui spațiu dunărean și european.

Activitatea departamentului de cercetare din cadrul muzeului s-a evidențiat prin elaborarea de lucrări privitoare la istoria și arheologia regiunii și prin editarea de documente. Cooptarea cercetătorilor instituției în echipe de cercetare din marile centre universitare și academice (Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, Institutul de Istorie George Barițiu, Cluj—Napoca), dar și derularea propriilor proiecte de cercetare transfrontaliere în cooperare cu vecinii din Serbia, dovedesc o calitate profesională deosebită a acestora. Banatica, anuarul muzeului, cu o tradiție de peste 30 de ani, reunește între coperțile sale studii și articole ale cercetătorilor din țară dar și din străinătate (Anglia, Ungaria), fiind indexat în mai multe baze de date de profil.

AGERPRES/(AS — autor: Paula Neamțu, editor: Adrian Drăguț)

Foto: (c) VLAD STAVRICA / AGERPRES ARHIVĂ

Potrivit Paulei Popoiu, care a trecut în revistă activitatea muzeului din anul care se încheie, cele mai multe dintre acțiunile instituției au fost expozițiile, la care au venit în special elevi și studenți, atelierele pentru copii și festivalurile.

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ

“În 2014 au trecut pragul Muzeului Satului 346.718 vizitatori, printre activitățile cu număr mare de vizitatori numărându-se ‘Școala Altfel’, cu 12.000 de oaspeți, și ‘Ziua internațională a păsărilor’, cu 8.333 de vizitatori într-o zi, ‘După-amiaza muzeului’, cu 8.000 de vizitatori, ‘Festivalul Culturii Indiene’, cu 6.989 de vizitatori în două zile, ‘Târgul de Sfântă Mărie’, cu 4.000 de vizitatori în două zile”, a spus Popoiu, care își propune ca în 2015 instituția să atingă 400.000 de vizitatori.

Înființat în 1936, Muzeul Satului a fost unul dintre primele muzee etnografice în aer liber din România și din lume. În anii ’30, în Europa existau două astfel de muzee: muzeul Skansen, înființat la Stockholm în 1891, și muzeul Bigdo din Lillehamer, Norvegia. În România, profesorul Romulus Vuia înființase la Cluj Muzeul Etnografic al Transilvaniei (1929).

Printre cele mai vechi exponate care pot fi văzute în muzeu se numără o gospodărie de la 1775 din Berbești, județul Maramureș, una de la 1800 din județul Hunedoara și o biserică din lemn de brad de la 1722 din Dragomirești, județul Maramureș. 

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ

Dincolo de patrimoniu, galeria de artă populară contemporană a muzeului reunește în expoziția permanentă cu vânzare obiecte realizate de țărani anonimi, meșteri populari: ceramică, textile, icoane pe lemn și sticlă, obiecte de lemn, jucării și mobilier.

În anul 2008, muzeul a intrat în posesia a trei hectare de teren, destinate amenajării de construcții tradiționale specifice principalelor minorități din România. Proiectele de dezvoltare privesc, pe de o parte, amenajarea sectorului nou al muzeului, respectiv a unui teren de 2,85 hectare, cuprins între Palatul Elisabeta și Arcul de Triumf.

AGERPRES/(AS, A — autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin)a

Foto: (c) Paul BUCIUTA / AGERPRES ARHIVĂ

Ortodoxe
Sf. Proroc Daniel și Sfinții trei tineri: Anania, Azaria și Misail

Greco-catolice
Pf. Daniel; Sf. Anania, Azaria și Misael

Romano-catolice
Sf. Cristofor, călug.

Sfântul Proroc Daniel și Sfinții trei tineri: Anania, Azaria și Misail sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la 17 decembrie.

Apărător al dreptei credințe în Vechiul Testament, Sfântul Proroc Daniel este prăznuit cu șapte zile înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului întrucât provenea din seminția lui David, din care făceau parte și rudele după neam ale Mântuitorului.

Sfântul Proroc Daniel a fost dus împreună cu regele Ioachim al iudeilor și cu alți tineri iudei, între care și trei prieteni ai săi: Anania, Azaria și Misail în robia babiloniană (597-538 î.Hr.).

Pentru a și-i apropia pe iudei, împăratul Nabucodonosor a poruncit mai marelui palatului său, să-i învețe carte și limba haldaică pe cei mai reprezentativi dintre tinerii acestui neam aflat în robie. Nabucodonosor vroia să facă din ei slujitori credincioși tronului. Le-a fost schimbat și numele: Daniel a fost numit Baltazar, Anania — Sedrah, Azaria — Abdenago, iar Misail — Misah.

Sfânta Scriptură arată că Daniel și prietenii lui țineau foarte mult la legea părintească. Deși aveau dreptul să mănânce și să bea din masa împăratului, ei s-au hrănit cu mâncăruri de legume ca să nu se pângărească. Dumnezeu le-a răsplătit curăția cu înțelepciune și frumusețe.

Datorită intrigilor slujitorilor babilonieni, care i-au spus împăratului Nabucodonosor că cei trei prieteni ai lui Daniel au refuzat să se închine unei statui ridicată de împărat, aceștia au fost aruncați într-un cuptor încins, însă Dumnezeu i-a ocrotit și focul s-a prefăcut în rouă (Daniel III, 17).

Sfântul Proroc Daniel era cunoscut pentru darul de a tălmăci visele. În Vechiul Testament, cartea care îi poartă numele cuprinde tâlcuirea viselor ultimilor doi regi ai Babilonului, Nabucodonosor și Baltazar, precum și vedenia Sfântului Proroc Daniel despre timpul care va trece până la venirea lui Mesia, descoperirea despre vremurile din urmă ale omenirii, despre Antihrist și învierea morților.

După cucerirea Babilonului de către regele Darius I al perșilor (anul 518 î.Hr.), Sfântul Proroc Daniel nu s-a întors în țară cu frații săi iudei pentru că n-a vrut să-i lase singuri pe cei care nu puteau pleca.

Din cauza intrigilor noul cuceritor a fost nevoit să poruncească ca Sfântul Proroc Daniel să fie aruncat într-o groapă cu lei, însă Dumnezeu a avut grijă de robul său și leii nu s-au apropiat de el (Daniel VI, 17-29).

Sfântul Prooroc Daniel a trăit aproape 90 de ani și a fost ales de Dumnezeu să susțină poporul evreu pe lângă stăpânitorii săi și să facă cunoscut printre păgâni pe adevăratul Dumnezeu.

AGERPRES/ (Documentare — Mariana Zbora-Ciurel; editor: Irina Andreea Cristea)

Foto: (c) IONUT ANGHEL/ AGERPRES ARHIVA

Fostul fotbalist va sta ultima oară pe banca echipei Al-Ahli, al cărei președinte este șeicul, sâmbătă, înainte de a se alătura triplei campioane a Asiei.

”Treaba mea este să pregătesc echipa Arabiei Saudite pentru Cupa Asiei, dar nu mă voi gândi la altceva până la partida lui Al-Ahli cu Baniyas”, a declarat Olăroiu, luni, pentru cotidianul The National din Emirate, după victoria cu scorul de 2-1 în fața formației Al-Wahda, în campionat.

”A fost o decizie luată de către președintele clubului și trebuie să o respect”, a explicat tehnicianul.

”Al-Ahli nu a avut până acum un sezon prea bun, dar dar sunt bucuros pentru cele trei puncte luate cu Wahda și sper că dacă vom câștiga meciul cu Baniyas vom fi într-o poziție mai bună, pentru cine va urma în locul meu la echipă”, a mai spus Olăroiu.

Cosmin Olăroiu, fost antrenor al Stelei, este un tehnician de succes în zona Golfului, după ce a câștigat titlul în Arabia saudită cu Al-Hilal, în 2008, Qatar Stars Cup cu Al-Sadd în 2010, înainte de a pleca în Emiratele Arabe Unite, unde a luat două titluri de campion cu Al-Ain, plus unul cu Al-Ahli, sezonul trecut.

Olăroiu a preluat-o pe Al-Ahli Dubai în luna iulie a anului trecut, semnând un contract pe trei ani și i-a condus la câștigarea titlului Ligii Golfului Arab. În prezent, Al-Ahli se află pe locul șase în campionat, după 12 etape, la cinci puncte de lider.

Cosmin Olăroiu ar putea reveni la Al-Ahli după Cupa Asiei (9-31 ianuarie), în care naționala saudită se află în Grupa B, alături de China, Uzbekistan și Coreea de Nord.

Românul îl înlocuiește la naționala Arabiei Saudite pe spaniolul Juan Ramon Lopez Caro (ex-FC Vaslui), care a fost demis luna trecută după ce saudiții au pierdut acasă, cu 1-2, finala Cupei Golfului, în fața echipei Qatarului.

AGERPRES (editor: Mihai Țenea)

Photographs by Paula NEAMTU / AGERPRES ARCHIVE

However, the Oravita town is famous not only for the first mountain railroad in Romania, dating back in 1863, but also for a whole series of other such firsts. Besides the first theatre that was established here as early as in 1817, Oravita also had the first train station (equipped with an elevator), the first natural pharmacy (1793), the first vocational mountain school (1729) and the first exhibition ever devoted in Romania to industry and trade (1869).

The first mountain railway in Romania, Oravita-Anina, is also known under the name of Banat Semmering, taking after the famous Semmering train route in Austria. It is still considered to this day to be a work of art and a masterpiece in the field of rail construction, with no less than 14 tunnels having been carved into the hard rock of the mountain, overcoming an altitude difference of 340 metres. The constructors needed to carve into the stone for a distance of a total 21 kilometres, with the retaining walls also summing a long 10 kilometres.

Some of the curves measure a 114-metre curvature radius, compared with 150 the usual value. This railway represents a true engineering masterpiece, unique in Romania and in south-east Europe. In fact, the great art of its construction relies in the fact that its average gradient of 14 per thousand.

Despite an aerial distance of only 15 kilometres between Oravita and Anina, the railway measures 33.4 kilometres, more than double that is. However, the beauty of the landscape along the route takes the traveler’s breath away, be it in the summertime or the winter.

One of the tunnels bears the name of architect Johann Ludwig Dier Dollhoff, who blamed himself for one of the first failures in carving the tunnel at Garliste when he saw that, in the end, the two galleries they were carving failed to meet, because of a vertical deviation of almost three metres, which in the end led him to suicide. More precisely, he jumped off a cliff, from one of the viaducts, as according to University Professor Dr. Gheorghe Popovici from the Eftimie Murgu University of Resita, as he wrote in his book ‘Through the Banat Mountains — Travel Guide.’

‘Any passenger who travels through the mountains in Banat should take the train from Oravita to Anina, at least once in a lifetime. It will be for the first time when he/she will want that his/hers travel by train would never end. The beauty of the landscape along the entire route to which it adds the emotion given by the numerous surprises that he/she encounters with almost every new kilometre done: tunnels carved into stone, viaducts built across the deep valleys and narrow crossings through the mountain, also built by men, opening up to the sky. Everything built in stone with the cleverness of the mind and the hand of the skilled workers in cutting the limestone, since the dynamite was yet to be invented at that time and they didn’t use cranes back then either,’ said Gheorghe Popovici.

Today, the leadership of the Caras-Severin County Council is in search for a solution to rebuild the Oravita-Anina railway and have it function again at its best. Thus, the County Council President, Sorin Frunzaverde, has recently discussed the matter with the representatives of the Timisoara branch of the National Railway Company (CFR) — Infrastructure and Passengers, in order to identify a way to access European funds. The President of the County Council stated that it is natural for such a partnership between institutions to exist, for the purpose of accessing European funds.

‘It is natural that this institution, the County Council that is, to make all the efforts to save this masterpiece that belongs to the Banat historical heritage,’ said Sorin Frunzaverde.

The representatives of the CFR say that they have no intention to stop traffic on the Oravita-Anina segment.

Today, the train that travels on this route is made of a Romanian Diesel electronic locomotive that was especially built for the Oravita-Anina railroad and two second class uncompartmented cars, with wooden benches made in 1914. A third car of this type is currently waiting to be repaired at the Oravita Car Overhaul.

The engine is different from the other wagons, through the fact that from the four axes that it has the first and last one are inclined toward the right and toward the left respectively, which allows it to enter such curve with smaller radius. The cars are designed to carry passengers and are also equipped with a rotation device. The basic rule is that two of the four axes should be always with their brakes on.

Although the cars have been rebuilt many times, they did not suffer any chance on neither or outside or the inside. The heating is done with steam, with an oven for that purpose being located in the very middle of the car. The average speed of the train is 17 km per hour, which means that train needs around two hours to travel between Oravita and Anina. Besides this train, there is also a track car that travels on the same route, pushing an uncovered freight car, a platform with two seats for passenger transport, which is meant for tourists visiting the area.AGERPRES

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

Fructul comestibil cărnos, cu gust dulce-acrișor, este inclus în rândul plantelor medicinale datorită calităților fructului său, din care se extrage un suc foarte plăcut la gust, dulce și aromat.

Fructele de ananas conțin un ferment digestiv bromelina, acid cinamic, pectine, polizaharide, vitamina C, triptofan, serotonina, minerale și vitamine. Din punct de vedere medicinal, bromelina este cel mai prețios compus al acestui minunat fruct, care digeră în câteva minute de 1.000 de ori greutatea ei de proteine și care este comparată cu pepsina și papaina. În compoziția ananasului nu se întâlnesc grăsimi, iar în ceea ce privește mineralele și vitaminele, acestea sunt în cantități foarte reduse.

În scop fitoterapeutic se utilizează frunzele tinere, fructele și tulpina. Datorită bromelinei, fructul de ananas este foarte util în asigurarea unei bune funcționări a tractului gastro-intestinal, sucul de ananas putând chiar înlocui sucul gastric.

Pentru eficiența terapeutică se recomandă consumarea sucului de ananas în stare proaspătă, imediat ce a fost stors din fruct. Ananasul are efect: antiiflamator, efect revigorant, purgativ, detoxifiant, antidepresiv. Este folosit intern în: tulburări digestive, afecțiuni inflamatorii cronice, constipație, obezitate, tratarea celulitei, cancer, răceli, infecții, febră, astm, dismenoree, hipertensiune, efecte neplăcute ale menopauzei, artrită, reumatism, ateroscreloză, enterocolite, infecții, purificarea sângelui. În ceea ce privește uzul extern, fructul este folosit în răni și arsuri, tratamente de înfrumusețare și întinerire a pielii, plăgi, sub formă de suc și creme preparate din fruct.

Consumul de ananas nu este recomandat în caz de ulcer gastric.

Există sute de varietăți ale acestui fruct, de la foarte mari până la dimensiuni miniaturale. Soiurile pitice provin din Thailanda și Africa de Sud. O variantă medie, Abacaxi, poate cântări până la 5 kg. Varianta extremă este Giant Kew, cunoscut pentru cele 20 de kg.

Principalele țări producătoare la nivel mondial sunt: Mexic, Honduras, Republica Dominicană, Filipine, Thailanda, Costa Rica și China.

Se crede că fructul de ananas a fost descoperit de Cristofor Columb, în 1493, în Guadalupe, deși el era cultivat de multă vreme în America de Sud. El este și cel care l-a numit ”pina de Indes” (pinul indienilor) datorită asemănării cu un con de pin. Începând cu 1555, ananasul ajunge în Anglia, iar, mai apoi, în India, Asia și Indiile de Vest.

În 1903, James Drummond Dole începe să conserve ananasul, făcându-l accesibil în mai toată lumea. În prezent, îl găsim tot timpul anului, în orice parte a globului și în orice supermarket.

Atunci când cumpărăm ananas proaspăt, trebuie să alegem un fruct care este greu pentru dimensiunea lui, ceea ce înseamnă că este suficient de suculent. Gradul de coacere se testează rupând una dintre frunzele de la bază. Dacă iese suc, este copt. De altfel, partea inferioară a ananasului este și cea mai dulce. Atunci când este copt, este moale și are o textură plăcută.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Photo credit: (c) Paula NEAMTU / AGERPRES ARCHIVE

Archeological research unearthed the existence, within this space, of signs of inhabitance dating back to the Neolithic period, as well as the Dacian and Roman period. The city developed on the place of an older settlement, dating back to the Roman age, namely the 2nd century AD. The vestiges showed the existence of a Roman castrum, fortified by two defensive moats, and dating back to the 2nd-3rd century.

The city was first mentioned in the 15th century, under the name of Rechyoka an Rechycha. In 1673 it is mentioned with the name of Reszinitza. At that time, its inhabitants paid dues to the Timisoara Eyalet. In the 1690-1700 period, it belonged to the Bocsa District. In 1717 it appears by the name of Retziza, then Reschitza (1738), and Olah Resicza (Romanian Resita) (1779).

The city started its industrial development after 1769, becoming on July 3, 1771, the home of the oldest and most important metallurgic center on the European continent. Initially, two villages in close proximity existed, the Romanian Resita and the Mountain Resita. The factories were placed in Mountain Resita, that was initially, the home of Romanian coal miners. In 1776, however, 70 German families originating from Styria, Carinthia and Upper Austria were colonized here, while in 1782-1787, German families from the Rhine region settled here.

Becoming an important center of the steel and automotive industry in the country, Resita was declared a town in 1925, becoming a city and a county seat in 1968. It is one of the oldest and most important metallurgic in the country and southeastern Europe. According to the official website of the city, in 1872, the St. E. G. plants were producing materials for European railways (cranes, reservoirs for water towers, railway turntables, buffers, etc.). In 1872, the first locomotive for internal factory transport was produced here, under the name of Resita 2, using the design of John Haswell, the director of the St. E. G. locomotive plant in Vienna. In 1926, the city’s plants turned out the first steam engine built in Romania in the interwar period, bearing the name King Ferdinand.

Photo credit: (c) Paula NEAMTU / AGERPRES ARCHIVE

Resita also developed from a cultural point of view, the city’s attractions including the History Museum of the Mountainous Banat region; the Steam Engine Museum; the Cultural Palace (1928); the German Casino (1862); the Romanian Casino (20th century); the Roman-Catholic Church (1848); the Evangelic Church (19th century), the Neff I House and the public baths (19th century); the Synagogue (19th century); the Grebla Hydroelectric Plant (1903-1909); the ‘Dormition of the Holy Theotokos’ Romanian Orthodox Cathedral, situated in Mountain Resita (1936); the Resita Sud train station; and the Border Bridge, the first bridge to be riveted and welded (1931).

The city of Resita had, at the 2011 Census, 73,282 inhabitants.AGERPRES

Ruins of a Roman construction — Caras-Severin County
Photo credit: (c) Paula NEAMTU / AGERPRES ARCHIVE

In the heyday of Dacia, during the reign of kings Burebista and Decebalus, this area was well populated and incorporated many localities and citadels of great importance. After the Daco-Roman wars (101-102 and 105-106) and the conquest of Dacia by the Romans, the province of Banat (including the present territory of Caras-Severin) was part of Dacia Superior, and after the year 156 AD it became part of Dacia Malvensis.

During the Roman rule, this region experienced a significant development proven by the presence of numerous Roman camps discovered at Varadia (Arcidava), Mehadia (Ad Mediam), Berzovia (Berzobis), Jupa (Tibiscum), Teregova (Ad Pannonios) and by Dacian settlements, including Aizis (today’s Farliug) or Acmonia (Zavoi) etc.

The rock drawings discovered in the Gura Chindiei cave in Alibeg are of major importance, as they confirm the continuity of the habitation of this region by the indigenous population; this is also where one of the oldest Cyrillic inscriptions in Romania was discovered, dating from the 10th — 11th century. Traces of blast furnaces to reduce iron ore were uncovered within the boundaries of the localities Ghertenis, Ramna, Bocsa etc.

The present-day territory of Caras-Severin County has experienced some early forms of indigenous socio-political organization. Thus, at the end of the first millennium and in the early second millennium, this area saw the voievodeship of Glad — a strong Romanian social-political formation having its center most likely at the Cuvin (Keve) citadel and with other fortifications at Carasova, Coronini, Bocsa etc. and which is mentioned in the chronicles of the time (Gesta Hungarorum or ”The Deeds of the Hungarians”, and the Legend of Saint Gerard). According to the information chronicler Anonymus set down in the Gesta Hungarorum, Glad’s voievodeship was conquered by the Hungarians, and Glad’s successor Ahtum (10th — 11th century), who moved the capital from Cuvin to Morisena (present day Cenad) was defeated after heavy battles by the Hungarians in the early eleventh century.

In 1230 the ‘Banatus Severinensis’ was founded, a military-administrative unit that included southern Banat, the Severin area and a small part of Oltenia, with the center at the Severin fortress.

The first documentary mention of the ‘Banat of Severin’ dates from 1233; governed at first by ‘ban’ Luca, the Banat became later (beginning with the reign of voivode Basarab I) a feudal estate of the rulers of Wallachia Basarab I, then Vlaicu Voda (who also called himself “banus of Zeverino”, 1368) and Mircea the Elder.
The Romanians of Banat made an active contribution to the anti-Ottoman fight, participating in the campaigns conducted first under the command of General Pippo Spano of Ozora, then under that of John Hunyadi and, in the second half of the 15th century, in the army of Timisoara stadtholder Pavel Chinezu.

The Ottoman Empire rapidly expanded north of the Danube, with the Turks occupying Buda in 1541 and Timisoara in 1552, so that a part of the territory of Banat came under the suzerainty of the Ottoman Porte and the other, known as the Banat of Lugoj and Caransebes, was under the suzerainty of the Prince of Transylvania.

The series of military conflicts opposing the Habsburg and the Ottoman Empire continued into the early 18th century, when after more than one century and a half of Ottoman rule, Banat becomes Austrian ownership under the administration of the Imperial Court in Vienna.

In the seventeenth and eighteenth centuries, as a result of the intense political ties between southern Banat and the other Romanian provinces, culture develops effervescently in the county of Caras-Severin, which can be proven by the dissemination of books published in Transylvania, Moldova and Wallachia. Many of the nineteen Romanian books that were put out between 1640-1699 circulated in the territory of southern Banat too. “The Homiliary of Varlaam” or “The Romanian Book of Teaching” printed in Iasi in 1643 reached Vermes, and another copy was found by historian Nicolae Iorga in the attic of the church of Domasnea. The “New Testament from Belgrade” was introduced in the entire territory of Romania and got to the church of Mehadia between 1704-1705. Around 1750, a certain Peter, “a grammaticist of the Caransebes School”, owned the “Psalter” printed in Alba Iulia in 1651. The Gospel published in Bucharest in 1682, during the reign of Serban Cantacuzino, had a wide circulation on the Romanian territory, reaching the church of Zagujeni in Banat and the Luncavita church.

After the Peace of Passarowitz (1718) the Habsburg rule sets in in Banat, which is converted into an estate of the Crown. The massive deposits of coal and iron ore favored the development, earlier than in other parts of Romania, of metallurgy. The first industrial plants were built at Oravita (1718, a high blast furnace for smelting iron ore), Bocsa (1719, smelter) and Resita (1769). As of the same period, strong mining centers organize and develop at Dognecea, Bocsa, Anina, Moldova Noua etc.
Beginning with the nineteenth century, the Romanians’ struggle for the state unity and independence intensified. These goals were pursued by Tudor Vladimirescu and the participants in the Revolution of 1821, which although quashed, gave a strong new impetus to national liberation movements that culminated with the 1848 Revolution.

One of the leaders of the Romanians in Caras-Severin County, Eftimie Murgu, actively participates alongside Nicolae Balcescu and Dumitru Filipescu, beginning with 1840, in the organization of a revolutionary movement to create a unified and independent Romanian state. Caras-Severin locals fought enthusiastically for the achievement of the ancient goal of the Romanians, and Eftimie Murgu joined his former students Ion Ionescu de la Brad, Nicolae Balcescu, C.A. Rosetti in this battle. On the occasion of the meeting of June 15/27, 1848 in Lugoj Eftimie Murgu was proposed “the supreme commander of Banat”.

The Union of the principalities in 1859, a decade after the defeat of the Revolution, had a strong reverberation in Banat. After the start of the 1877-1878 military operations for acquiring state independence, despite the prohibitions, banned books and maps circulated in Caras-Severin, as in the entire region of Banat, titled ‘The Romanian Country and Modern Dacia’, which included all Romanian territories, as well as those under the Habsburg domination. Many Caransebes locals enrolled in the Romanian army.

In the coming decades they were actively involved in the fight for the national liberation, supporting the actions of the Memorandists, and at the end of WW I they took decided steps for the establishment of the Romanian national unitary state. On December 1, 1918 in Alba Iulia, the delegates of Banat too signed the historical Union Act reinforced by the more than 100,000 participants in the impressive Assembly on ‘Horea’s Field’.

After the Belgrade armistice signed in October 1918, the entire Banat was occupied by the Serbian forces. In January 1919, the Serbs withdrew from the area and the French army took over instead. Banat came under Romanian administration on July 28, 1919 and after the Paris Peace Conference of August 1919, the territorial delimitation between Serbia and the Kingdom of Romania was nailed down.

In the late nineteenth century there were two administrative units in southern Banat (Caras and Severin) which were joined in 1880) into a single administrative unit called Caras-Severin.

In 1926, the great Caras-Severin County was divided into Caras (with the rural divisions Bocsa, Bozovici, Moldova Noua, Oravita, Racasdia, Resita, and 129 communes) and Severin (with the rural divisions Balint, Birchis, Caransebes, Faget, Lugoj, Marginea, Orsova, Sacu, Teregova, with 224 communes). This organization was preserved until September 1950, when they were incorporated as districts (Mehadia, Moldova Noua, Oravita, Resita, Caransebes) in the region of Timisoara (named as of 1960 the region of Banat).

Law No. 2/17 February 1968 reinstated the county of Caras-Severin, which has since evolved within the current boundaries, and which includes two municipalities, 6 towns and 69 communes. AGERPRES

Timișoara
Fotografii: (c) CONSTANTIN DUMA/ AGERPRES ARHIVA

În după-amiaza și seara zilei, numărul manifestanților crește substanțial prin alăturarea studenților din campusul universitar. Protestatarii formează un lanț viu împrejurul bisericii pastorului Tökés din Piața Maria pentru a împiedica accesul forțelor de ordine.

Caracterul demonstrației capătă tot mai clar accente împotriva autorităților comuniste și regimului totalitar. Paleta revendicărilor se diversifică de la cele cu caracter economic și social până la cele de natură politică. Mulțimea scandează ”Libertate”, ”Dreptate” și intonează marșul revoluționar ”Deșteaptă-te, române!”, devenit, apoi, imnul național al României.

Coloane de manifestanți se îndreaptă spre Comitetul județean PCR; au loc ciocniri violente cu forțele de miliție și securitate și numeroși manifestanți sunt arestați. Protestatarii, în număr de câteva mii, se retrag în fața Catedralei Mitropolitane din Piața Operei.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; redactori Arhiva foto: Mihaela Tufega, Elena Bălan; editor: Anca Pandea)

Foto: (c) globi.ro/Bahrain

Clima este aridă, cu precipitații scăzute (sub 100 mm/an) și temperaturi relativ mici iarna (16 grade Celsius în ianuarie) și foarte ridicate vara (34 grade Celsius în iulie; ating deseori 42 grade Celsius în august). Vegetația naturală este aproape inexistentă, iar fauna săracă.

Foto: (c) turistik.ro

Teritoriul Regatului Bahrain a constituit un câmp de luptă pentru portughezi, care l-au ocupat în 1507. În perioada, în care sub-continentul indian a devenit o importantă colonie în cadrul Imperiului britanic, importanța strategică a Bahrainului a sporit datorită situării sale pe drumul principal către India. În 1820 devine protectorat britanic, alături de alte state din Golful Persic. În 1932, Bahrainul este primul stat din Golf unde se descoperă petrol. Bahrainul devine independent în 1971.

Foto: (c) turistik.ro

Puterea executivă este deținută de rege, care numește și membrii Cabinetului. Puterea legislativă este exercitată de Consiliul Consultativ, format din 40 de membri numiți de rege, și de Consiliul Reprezentanților, format din 40 de membri aleși prin vot pentru o perioadă de 4 ani. Șeful statului este Majestatea Sa șeicul Hamad Bin Isa Al-Khalifa, iar prințul moștenitor este Alteța Sa șeicul Salman Bin Hamad Al-Khalifa. Prim-ministru: Alteța Sa șeicul Khalifa Bin Salman Al-Khalifa.

Capitala, Manama este un oraș modern, dominat de un orizont în stil newyorkez. Principalele atracții turistice: movilele de înmormântare Aali, probabil cel mai mare cimitir preistoric din lume, cu aproximativ 170.000 de morminte datând din perioada 3000 î.Hr. — 600 î.Hr.; cea mai mare moschee din Bahrain — Marea Moschee al-Fateh, construită din fibră de sticlă ce prezintă un spectacol de lumini la lăsarea nopții; “Turnurile Vântului” ale caselor antice din Manama — construite la o înălțime de 5-6 m deasupra casei și deschise din toate părțile, acestea serveau ca sisteme de aer condiționat primitive; întinderile de nisip și recifurile de coral din Al Jazair, completate de cabane pe plajă, pavilioane și spații pentru picnic; templele barbare, construite pentru adorarea zeului Enki și a soției sale; Bait al Quran (Casa Coranului) un fel de muzeu al Coranului, ce prezintă o colecție de manuscrise cu exemple frumoase de artă și caligrafie islamică.

Foto: (c) turistik.ro

În ceea ce privește gastronomia, servirea mesei este o activitate extrem de serioasă. În timpul mesei nu se vorbește deloc. Alimentele obișnuite sunt legumele proaspete, carnea de miel, pui și pește. Cea de porc, precum și alcoolul, sunt interzise. La masă se află întotdeauna un fel făcut din orez. ”Khoubz” este o lipie, iar ”samouli” este o pâine albă, glazurată cu apă sau ou și presărată cu sare, susan sau semințe de chimen. Unul dintre cele mai populare feluri este ”ghouzi” — un pui umplut cu orez, ceapă, condimente și ouă fierte tari, care este pus într-un miel întreg. Apoi mielul se coase, se trage pe o țeapă și este pus la fript. După masă se servește cafeaua și invitații pleacă imediat. Cafeaua este și un mijloc de a întâmpina oaspeții. Cel mai adesea se bea amară și cu nucșoară.

AGERPRES/(Documentare — Suzana Cristache Drăgan; editor: Irina Andreea Cristea)