1 august 2005
Foto: (c) CONSTANTIN CIOBOATĂ/AGERPRES ARHIVĂ

Principala piesă din ansamblu este piramida din marmură albă, numită ”Piramida Izbânzii”, înaltă de 25 m, ce semnifică trecerea timpului.

Obeliscul prezintă la baza sa, un grup statuar, care semnifică dorința de libertate a oamenilor. În partea superioară a obeliscului piramidal se găsește ”Coroana”, simbolizând jertfa celor căzuți în timpul evenimentelor din decembrie 1989, dar și amintirea acestora, amintire care trebuie să rămână vie în conștiința românilor.

10 februarie 2010
Foto: (c) LUCIAN TUDOSE/AGERPRES ARHIVĂ

A doua piesă este Calea Biruinței, simbol al drumului către democrație, început de cei care au înfăptuit Revoluția în 1989. Aleea este pavată cu bușteni de stejari.

A treia componentă, ”Zidul amintirii”, este înaltă de 170 cm, iar în partea superioară are un bandou din bronz, pe care au fost trecute numele celor 1.058 de eroi ai Revoluției. Ansamblul include și un loc de reculegere, intitulat simplu ”Piața Reculegerii”, cu paviment de granit și bănci din marmură albă.

Membrii Asociației Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 Timișoara, la manifestările dedicate memoriei eroilor Revoluției Române din Decembrie 1989; depuneri de coroane de flori la ansamblul monumental ‘Memorialul Renașterii’. 20 decembrie 2008
Foto: (c) CONSTANTIN DUMA/AGERPRES ARHIVĂ

Autorul memorialului este arhitectul și designerul Alexandru Ghilduș. Acesta a câștigat, la 16 martie 2004, concursul de machete lansat de Ministerul Culturii și Cultelor pentru realizarea unui monument închinat Revoluției din decembrie 1989.

Proiectul s-a numit inițial ”Glorie Eternă Eroilor și Revoluției Române din Decembrie 1989”.

Amplasarea lucrării în Piața Revoluției a fost aprobată de consilierii municipali la 27 august 2004, după ce Comisia de Urbanism tehnic din Primărie a respins cererea. Ceremonia punerii pietrei de temelie a ansamblului monumental a avut loc la 15 decembrie 2004, în prezența foștilor președinți ai României, Ion Iliescu și Traian Băsescu.

20 decembrie 2008
Foto: (c) CONSTANTIN DUMA/AGERPRES ARHIVĂ
Memorialul Renașterii a fost inaugurat la 1 august 2005. Cu acel prilej, Alexandru Ghilduș a explicat că ansamblul a fost conceput ca un memorial, fiind un obelisc ce reprezintă ”un tradițional ceas solar menit a marca ora astrală când, prin sacrificiu, România a intrat în fluxul istoriei”.

AGERPRES/ (Documentare — Horia Plugaru, editor: Irina Andreea Cristea)

Foto: ROSA/Facebook

În cadrul competiției, elevii vor fi provocați să proiecteze un robot capabil să mute o încărcătură de la un capăt al unui model al Stației Spațiale Internaționale la celălalt.

“Agenția Spațială Română (ROSA) invită elevii cu vârste cuprinse între 11-19 ani să participe la cea de-a doua competiție de robotică spațială organizată de Agenția Spațială Europeană (ESA). Aceștia sunt provocați să proiecteze un robot capabil să mute o încărcătură de la un capăt al unui model al Stației Spațiale Internaționale (ISS) la celălalt. Astronautul ESA Andreas Mogensen, care urmează să zboare la Stația Spațială Internațională pentru 10 zile în luna septembrie a acestui an în cadrul misiunii numite iriss, va fi implicat în competiție”, precizează Agenția Spațială Română într-un comunicat remis presei.

Termenul limită de primire a scrisorilor de intenție din partea echipelor de studenți este 6 februarie. Aceștia trebuie să trimită apoi un material video care va prezenta membrii echipei, strategia pe care o vor adopta pentru robotul lor și orice prototip hardware pe care l-au construit.

Totodată, 22 mai este data până la care echipele trebuie să depună documentația care cuprinde descrierea proiectului în detaliu, inclusiv partea de design a robotului, astfel încât proiectele lor să poată fi evaluate.

În luna decembrie, echipele rămase în competiție se vor reuni la ESTEC, Centrul European de Tehnologie și Cercetare Spațială, în Olanda, pentru marea finală. Pentru două zile echipele vor concura pentru a vedea care robot poate muta mai multă încărcătură dintr-o parte în alta a modelului ISS, evitând coliziunile pe drum.

“Andreas Mogensen se va afla acolo pe întreaga perioadă de timp, răspunzându-le studenților la întrebările cu privire la perioada pe care a petrecut-o în spațiu. La finalul competiției acesta va acorda premiile câștigătorilor”, precizează Agenția Spațială Română.

AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu)

Foto: (c) Liviu ȘOVA/AGERPRES ARHIVĂ

Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, evenimentul va începe pe data de 30 ianuarie, de la ora 22,00, programul proiecțiilor reunind o selecție de scurtmetraje recente cu tematici diferite: de la povești de dragoste, alienarea omului modern, situații extreme, crize existențiale, rivalitate, indecizii până la inimi zdrobite și naivități copilărești.

Filmele prezentate sunt: “Copacul”, regia: Mihai Șofronea; “Colecția de arome”, regia: Igor Cobileanski; “Plimbare”, regia: Mihaela Popescu; “Jurnal #2/, regia: Adina Pintilie; “12 minute”, regia: Nicolae Constantin Tănase; “Cai putere”, regia: Daniel Sandu; “Să mori de dragoste rănită”, regia: Iulia Rugină; “Fals pozitiv”, regia: Octav Chelaru; “O lume nouă”, regia: Toma Peiu & Luiza Pârvu și “Claudiu și crapii”, regia: Andrei Tănase.

Proiecțiile vor avea loc în prezența regizorilor Mihai Șofronea, Andrei Tănase și Octav Chelaru, care vor sta la dispoziția publicului pentru o sesiune de întrebări și răspunsuri, ICR Berlin invitând în mod special studenții de film ai prestigioaselor școli de cinema din Berlin (DFFB) și HFF Potsdam-Babelsberg pentru a crea o platformă de dialog între cele două țări.

ICR Berlin propune această lungă noapte de scurtmetraje pentru a prezenta nume noi din rândul regizorilor români, consacrați sau proaspeți absolvenți ai școlilor de film din România, profitând de selecționarea a două filme românești de lungmetraj în luna februarie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin.

Cinematograful fsk din Berlin-Kreuzberg face parte din rețeaua Europa Cinemas, finanțată de programul MEDIA al Uniunii Europene, și are în componență două săli de proiecție, una cu 100 de locuri, cealaltă cu 57. Proiecțiile ICR Berlin vor avea loc în sala mare a fsk Kino, mai precizează sursa citată.

AGERPRES/(AS — autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin)

Foto: (c) REPRODUCERE/AGERPRES ARHIVĂ

Cel care avea să devină unul dintre cei mai mari actori români de comedie a absolvit, în anul 1924, cursurile Liceului ”Nicu Gane” din Fălticeni, apoi s-a înscris la Facultatea de Drept din Cernăuți, iar în timpul studiilor a făcut și figurație la Teatrul Național din Cernăuți. Așa a fost remarcat de directorul Dragoș Protopopescu, la a cărui recomandare a fost distribuit de regizorul Aurel Maican în comedia ”Musca spaniolă” de Arnold și Bach. Ca urmare a succesului de care s-a bucurat în fața publicului a fost angajat ca actor la Teatrul Național din Cernăuți. Tot aici s-a mai remarcat în piesa ”Amanetul” de Holberg, sub îndrumarea regizorală a lui Victor Ion Popa, precum și în rolul Agamiță Dandanache din piesa ”O scrisoare pierdută”, de I. L. Caragiale.

După mai multe tentative nereușite a fost admis la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuți, ulterior mutându-se la Conservatorul din București.

Foto: (c) AGERPRES/AGERPRES ARHIVĂ

Calitățile actoricești, jocul inimitabil, expresivitatea îi sunt tot mai mult remarcate de regizori. Același Aurel Maican îl aduce în 1933 la București, unde avea să joace în anii următori, pe scenele diverselor companii particulare, în piese regizate de Sică Alexandrescu și Ion Iancovescu. S-a remarcat în această perioadă mai cu seamă pe scena Teatrului Vesel, înființat de regizorul Sică Alexandrescu împreună cu dramaturgul Tudor Mușatescu.

A jucat astfel în piesele ”Micul Weber” și ”Otto Elefantul” de Arnold și Bach, ”Arde nevastă-mea” de A. Vercourt și Jean Bever, ”Prostul din baie” de Ernest Fiese și Karl Fellman, ”Așternutul de mătase” de A. Birabeau și G. Dolley, ”Părintele cățeilor” de Glinger și Taussig, ”Împăratul” de Luigi Bonelli, având roluri în care se face din nou remarcat pentru comicul înnăscut.

Foto: (c) AGERPRES/AGERPRES ARHIVĂ

A urmat rolul titular din farsa ”Birlic” de Arnold și Bach, adaptată special pentru el de dramaturgul Tudor Mușatescu și de regizorul Sică Alexandrescu. Grigore Vasiliu înregistrează un succes uriaș, iar identificarea actorului cu acest rol l-a determinat să-și ia pentru totdeauna numele personajului interpretat.

Grigore Vasiliu Birlic a jucat în numeroase piese de teatru, precum și în numeroase filme, excelând în roluri în registru comic, cucerindu-și publicul fie și numai prin simpla sa prezență.

După naționalizarea teatrelor particulare în 1948, se întoarce ca actor la Teatrul Național din București. A jucat, de asemenea, și pe scena Teatrului de Comedie din București, una dintre piese fiind ”Burghezul gentilom” de Moliere (1961).

Foto: (c) AGERPRES/AGERPRES ARHIVĂ

Majoritatea pieselor lui Caragiale în care a fost distribuit au fost montate pe scena Teatrului Național din București de Sică Alexandrescu. A fost ‘Coana Eftimița’ în ”Conu’ Leonida față cu reacțiunea”, ‘Crăcănel’ din ”D’ale carnavalului”, ‘Iordache Brânzovenescu’ din ”O scrisoare pierdută”. A mai jucat în ”Doctor fără voie” de Moliere, ”Mielul turbat” de Aurel Baranga, ”Revizorul” de N.V. Gogol, ”Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, toate în regia lui Sică Alexandrescu, în ”Ultima oră” de M. Sebastian. A jucat, de asemenea, în ”Nunta lui Krecinski”, de Suhovo-Kobâlin, în piesa ”Topaze”, a lui Marcel Pagnol, și în ”Omul cu mârțoaga”, de Georghe Ciprian.

În cinematografie a debutat în anul 1934 în filmul ”Bing-Bang” (alături de Stroe și Vasilache, care semnează și regia), după care au urmat: ”Doamna de la etajul II” (1937), regia Dezideriu Major; ”Viața învinge” (1951), regia Dinu Negreanu; ”Vizita” și ”Lanțul slăbiciunilor” (1952), regia Jean Georgescu; Arendașul Român (1952); ”O scrisoare pierdută” (1953), regia Sică Alexandrescu, Victor Iliu (alături de Alexandru Giugaru, Marcel Anghelescu, Ion Finteșteanu); ”Directorul nostru” (1955), regia Jean Georgescu (alături de Al. Giugaru, Radu Beligan și H. Nicolaide); ”Două lozuri” (1957), regia Aurel Miheles, Gheorghe Naghi; ”D-ale carnavalului” (1958), regia Gheorghe Naghi, Aurel Miheles; ”Doi vecini” (1958), regia Geo Saizescu; ”Băieții noștri” (1959), regia Anastasia Anghel, Gheorghe Vitanidis; ”Telegrame” (1959) , regia Aurel Miheles, Gheorghe Naghi (alături de Ștefan Ciubotărașu, Al. Giugaru, Marcel Anghelescu, Mihai Fotino, Dem Rădulescu); ”Aproape de soare” (1960), regia Savel Stiopul; ”Bădăranii”(1960), după Carlo Goldoni, regia Sică Alexandrescu, Gheorghe Naghi; ”Întâlnirea” (1961), regia Aurel Miheles; ”Post-restant” (1961), regia Gheorghe Vitanidis; ”Doi băieți ca pâinea caldă”(1962), regia Andrei Călărașu; ”Lumină de iulie” (1963), regia Gheorghe Naghi; ”Pași spre lună” (1963), regia Ion Popescu-Gopo (alături de Radu Beligan, Florin Piersic ș.a.); ”Mofturi 1900” (1964), regia Jean Georgescu ; ”Titanic vals” (1964) de Tudor Mușatescu, regia Paul Călinescu; ”Les fętes galantes” (”Serbările galante”) (1965), regia Rene Claire; ”Corigența domnului profesor” (1966), regia Haralambie Boroș; ”Steaua fără nume” (1966), regia Henri Colpi.

Printre rolurile care l-au făcut celebru se numără Lefter Popescu din ”Două lozuri”, Crăcănel din ”D’ale carnavalului”, Costăchel Gudurău din ”Telegrame”, Spirache Necșulescu din ”Titanic vals”, Jupân Canciano din ”Bădăranii”, Brânzovenescu din piesa ”O scrisoare pierdută” ș.a.

”Spre deosebire de arta scriitorului, pictorului și muzicianului, aceea a actorului era perisabilă. Cinematograful biruie astfel o fatalitate, dând și actorului acces la un pic de nemurire…” , avea să spună Grigore Vasiliu Birlic.

A interpretat, de asemenea, numeroase roluri în piese de teatru radiofonic.

A fost căsătorit de două ori, mai întâi cu actrița Angela Mateescu, apoi cu actrița Valeria Nanci, dar nu a avut copii. Cea de-a doua soție, Valeria Vasiliu Birlic, a jucat alături de soțul ei în filmul ”Titanic vals” (1964), precum și la Teatrul Național în piesa ”Topaze” (1968) de Marcel Pagnol.

Marele actor Grigore Vasiliu Birlic a primit în 1953 titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne ”pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”, apoi și titlul de Artist al Poporului. În 1967 a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I ”pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

Monumentul actorului Grigore Vasiliu Birlic din Cimitirul Bellu.
Foto: (c) AGERPRES/AGERPRES ARHIVĂ

S-a stins din viață la 14 februarie 1970 la București, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu.

Pentru a marca o sută de ani de la nașterea marelui actor, membrii familiei și personalități marcante ale vieții culturale românești au înființat o asociație culturală care îi poartă numele — Asociația ”Grigore Vasiliu Birlic”, al cărei scop este conservarea operei și memoriei artistului, precum și promovarea spiritului său în arta teatrală și cinematografică.

Tot cu prilejul centenarului nașterii lui Grigore Vasiliu Birlic, Teatrul Național din București și Asociația Culturală ”Grigore Vasiliu Birlic” au organizat simpozionul ”Birlic la centenar — un geniu al comediei”, precum și expoziția documentară ”Birlic pe scena Teatrului Național din București”, a fost lansat un dublu CD apărut la Editura Casa Radio, Banca Națională a României a pus în circulație o monedă din argint (emisiunea ”100 de ani de la nașterea lui Grigore Vasiliu-Birlic”), iar Primăria Fălticeni i-a acordat post-mortem titlul de Cetățean de Onoare.

Foto: (c) LUCIAN TUDOSE/AGERPRES ARHIVĂ

În 2010, cu prilejul împlinirii a 105 ani de la nașterea actorului, a fost lansat filmul documentar “Măria Sa, Birlic!”, realizat de Carmen Olaru, realizatoare de televiziune la TVR Iași. Documentarul despre viața marelui actor relevă și aspecte mai puțin cunoscute, cum ar fi, de exemplu, faptul că Birlic era pasionat de mașini, de cursele de cai, că era generos și îi sprijinea pe tinerii actori.

Tot în 2010, a fost creat Festivalul Internațional de Teatru pentru Tineret “Grigore Vasiliu Birlic”, care are loc în fiecare an la Fălticeni.

AGERPRES/(Documentare — Ruxandra Bratu; editor: Horia Plugaru)

Foto: (c) VIOREL LĂZĂRESCU/AGERPRES ARHIVĂ

Este o mănăstire ortodoxă de călugări, cu hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, un lăcaș cu o istorie zbuciumată, cu un trecut deosebit. Aici, în 1573, a luat ființă prima tipografie din București și a treia din Țara Românească, în timpul ocupației țariste a fost transformată în închisoare și, tot aici, a funcționat un muzeu al epocii lui Matei Basarab.

Monument de arhitectură tipic muntenească cu influențe de tip gotic din secolul al XVI-lea, mănăstirea are aspect de curte domnească fiind împrejmuită de ziduri groase de cetate. A fost ctitorită de domnitorul Petru cel Tânăr (1559-1568), fiul lui Mircea Ciobanul și al Doamnei Chiajna. Acesta a început construcția lăcașului în anul 1560, dar a fost terminată de domnitorul Mihnea Turcitul (1577-1583, 1585-1591), care în 1585 a închinat așezământul mănăstirii Xiropotamu, de la Muntele Athos. Un al doilea rând de ctitori au fost Alexandru Vodă și Ecaterina Doamna, mama sa, care au înfrumusețat mănăstirea și au înzestrat-o cu averi: păduri, mori, vii, terenuri arabile și multe odoare bisericești — vase de cult, icoane, veșminte.

Prin așezarea sa strategică, în nordul orașului, pe drumul care ducea spre Moldova, a însemnat un punct important de apărare împotriva cotropitorilor, servind deseori ca cetate de apărare, marcând astfel viața religioasă și politică din Țara Românească. Mărturie stau ferestrele mici de la beciul din subsol și de la chilii, numai bune pentru flintele soldaților care o apărau.

Foto: (c) VIOREL LĂZĂRESCU/AGERPRES ARHIVĂ
Istoria acestui așezământ monahal este legată și de personalitatea lui Tudor Vladimirescu, care, în timpul Revoluției din 1821 și-a stabilit aici tabăra, pentru a opri ieșirea din oraș a boierilor vremii. De asemenea, în timpul Revoluției de la 1848, mănăstirea a fost transformată în închisoare, autoritățile vremii arestând și încarcerând în beciurile de la Plumbuita, o parte din capii Revoluției.

Numele Mănăstirii Plumbuita i-a fost dat, potrivit unor legende, de locuitorii de pe malurile Colentinei, uimiți de acoperișurile ei neobișnuite, făcute din tablă de plumb. Se spune că Matei Basarab, ajungând să nu mai aibă ghiulele de tun, a pus să se topească acoperișurile mănăstirii, pentru a-și face din ele muniția necesară.

Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL/AGERPRES ARHIVĂ

De-a lungul timpului, mănăstirea a cunoscut zile de glorie, dar și multe incidente și prefaceri. A fost distrusă de cutremurul din aprilie 1595 și de incendiul din 1614 fiind refăcută din temelii în timpul domniei lui Matei Basarab, în anul 1647, în forma în care se află astăzi, inspirată din cea a Mănăstirii Dealu, ctitorită de Radu cel Mare. Atunci i s-au adăugat și Casa Domnească, întărită cu ziduri mari de apărare și a fost fortificată ca o cetate, pentru a putea proteja, la nevoie, familia domnitorului și pe cele ale boierilor valahi.

În secolul al XIX-lea, secularizarea averilor mănăstirești a dus la o degradare treptată a lăcașului de cult, care mai apoi a devenit biserică de mir, dar nu înainte ca starețul Dionisie Ianina, fost stareț atonit la Xiropotamos, să își lase amprenta asupra zidurilor, din vremea sa dăinuind frumosul turn-clopotniță.

Așezământul are cu ziduri groase din cărămidă, din care se înalță turnul clopotniței. Poarta sculptată artistic cu motive florale, este decorată cu chipurile a patru domnitori: Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu, Ștefan cel Mare și Petru cel Tânăr.

Foto: (c) CONSTANTIN CIOBOATĂ/AGERPRES ARHIVĂ

În fața zidurilor se află mormântul arhimandritului Simeon Tatu. Dincolo de ziduri, în curtea interioară a complexului arhitectonic Plumbuita se află biserica propriu-zisă, Casa Domnească și chiliile. Biserica mănăstirii are plan triconc, cu turla pe naos, și prezintă atât caractere arhitecturale tipic muntenești, cât și ancadramente de tip gotic la ferestre, care evidențiază influența arhitecturii moldovenești. Casa Domnească are arcade pe masive de zidărie la parter și arcade mai numeroase, sprijinite pe coloane cilindrice, la etaj, fiind unul dintre exemplarele rare de arhitectură civilă anterioară secolului al XIX-lea păstrate în București. Casa Domnească găzduiește Muzeul, unde există numeroase busturi din piatră a unor domnitori români, picturi murale originale, precum și multe obiecte de artă religioasă. De asemenea, adăpostește Biblioteca, ce cuprinde o importantă colecție de cărți vechi de 500 de ani.

Foto: (c) wikigogo.org

Aici au apărut în 1582, primele cărți tipărite în București: două Tetraevangheliare și o Psaltire — din care se păstrează numai un fragment, în Biblioteca Națională din Sofia. Tiparul, executat sub îndrumarea monahului Lavrentie și a ucenicului Iovan, prezintă particularități specifice, unice în istoria tiparului românesc, ce nu pot fi confundate cu alte caractere poligrafice din Transilvania sau Țara Românească.

Printre figurile emblematice ale mănăstirii rămân stareții Sofian Boghiu — în vremea căruia, în anii 50, se termina amplul proces de restaurare — și părintele Simeon Tatu cel care a stărețit timp de 40 de ani la Mănăstirea Plumbuita și care a sculptat înaltele porți cu chipuri de voievozi și sfinți.

Foto: (c) ARMAND ROSETHAL/AGERPRES ARHIVĂ

În prezent, mănăstirea se află în grija binecuvântată a părintelui stareț Visarion Marinescu și adăpostește moaște ale Sfântului Ierarh Nicolae și ale Sfinților Mucenici Gheorghe, Pantelimon și Ioan cel Nou de la Suceava.

În cadrul apreciatului centru monahal funcționează din 1999, programul social medico-farmaceutic “Vasiliada” realizat cu sprijinul  Patriarhiei Române și  a Colegiul Medicilor și Farmaciștilor din România. De asemenea, funcționează Atelierele Secției de Pictură, Restaurare și Patrimoniu din cadrul Facultății de Teologie din București.

AGERPRES/ (Documentare — Cerasela Bădiță, redactor Arhiva foto: Vlad Rușeanu; editor: Irina Andreea Cristea)

Foto: (c) Stela Enache/Facebook

Pe lângă muzică, Stela Enache a fost pasionată de sport, actorie (făcea parte din cercul de teatru) și limba engleză.

În perioada 1964-1967 a urmat cursurile Școlii Populare de Artă din Reșița, secția Canto. După terminarea liceului, artista a trebuit să aleagă între teatru, muzică sau sport. În cele din urmă, s-a îndreptat spre muzică. Deși a dorit să studieze la București, părinții au insistat să meargă la Cluj, unde a și fost admisă, în perioada 1967-1972 urmând cursurile Conservatorului ”G. Dima” din Cluj-Napoca.

Artista în perioada studenției. 
Foto: (c) Stela Enache/Facebook

În urma unui examen, este acceptată în echipa Casei de Cultură a Studenților din Cluj. Tot la Cluj, Stela Enache cântă și cu formația Cromatic. În anul 1968, obține o mențiune la Festivalul Studențesc de la Iași.

În 1969 artista participă la Festivalul de Jazz ”Ploiești 69”. Un an mai târziu, în paralel cu Conservatorul, începe la București studiul cu maeștrii George Grigoriu și Fromi Moreno. Astfel, Stela Enache a început naveta Reșița-București-Cluj. L-a cunoscut pe compozitorul George Grigoriu prin intermediul unchiului său, scriitorul Ion Hobana. George Grigoriu a fost mentorul ei și compozitorul care i-a încredințat primul șlagăr — ”Pentru un sărut”.

Tot în 1970, îndrumată de Fromi Moreno, efectuează prima înregistrare la Radio România, celebra piesă ”Prieten drag” de Radu Șerban, lansată de Pompilia Stoian.

La ideea lui George Grigoriu, Stela Enache începe să cânte alături de solistul George Enache. Amândoi lansează un disc single la Electrecord, pe muzica lui George Grigoriu. În același an obține Premiul III la Festivalul Studențesc din Timișoara și Premiul III la Festivalul Studențesc din Târgu Mureș.

În 1971, după ce a fost la preselecțiile pentru concursul TV ”Steaua fără nume” și pentru Festivalul Cerbul de Aur, Stela Enache participă la secțiunea Interpretare a Festivalului Național de Muzică Ușoară Mamaia. Artista are succes și este distinsă cu Premiul II, interpretând piesele ”Să facem florile să cânte” (G. Grigoriu) și ”Ții minte” (Radu Șerban).

Stela Enache în concert, în anii ’80.
Foto: (c) Stela Enache/Facebook

În 1971 Stela Enache se căsătorește cu compozitorul Florin Bogardo. Momentul în care s-au cunoscut oficial a fost unul dintre cele mai emoționante din viața sa. Se întâmpla la Mamaia, în 1971.

”Mergând spre hotel cu domnul Grigoriu (George Grigoriu — n.r.) și cu soția dânsului, apare în fața noastră Florin Bogardo. Maestrul George Grigoriu a spus: ‘Florine, hai să-ți fac cunoștință cu o viitoare vedetă!’ Mie mi s-au tăiat picioarele, bineînțeles…”, povestea Stela Enache într-un interviu.

După numai trei zile a urmat o neașteptată cerere în căsătorie: ”El a plecat la București și eu am rămas la mare… Când am intrat în cameră nu era nimeni, geamantanul era în mijloc, cum l-am lăsat și pe geamantan era o scrisorică. Mi-a spus: ‘Dragă starule, despărțirile chiar și pentru puțină vreme nu-mi plac, dar dacă Dumnezeu vrea și tu vrei, iubirea noastră aș dori-o fără sfârșit!’. Și după câteva zile, când a venit la mare, a venit cu două verighete. (…) Pe 21 iulie ne-am cunoscut, pe 17 august ne-am logodit, iar pe 8 septembrie ne-am căsătorit”, mărturisea artista în interviu.

Din 1971, Florin Bogardo compune aproape în exclusivitate pentru Stela Enache. Stela Enache și Florin Bogardo au fost unul dintre cele mai de succes și longevive cupluri din muzica românească.

Stela Enache a înregistrat 76 de piese compuse de Florin Bogardo, cu un mare succes la public. Dintre acestea amintim ”Ani de liceu”, ”Apari iubire”, ”Balada pescărușilor albaștrii”, ”Ca un tren ne pare viața”, ”Cândva, o luntre albă”, ”Ce simți când ești îndrăgostit”, ”Cum pot să te conving și ce să fac”, ”Dansul e ca o vrajă”, ”Dăruiește-mi acest ceas de iubire”, ”Diminețile mele”, ”Dorul, flacără nebună”, ”E o poveste de amor”, ”Extemporal la dirigenție”, ”Hai, vino și stai lângă mine”, ”În numele iubirii”, ”Întâia oară”, ”Întrebare, întrebare”, ”La steaua”, ”N-ai să mă poți uita”, ”Printr-un sărut”, ”Să pot”, ”Trandafirul”, ”Vraja sărutului”, etc.

Vocea Stelei Enache, pe muzica lui Florin Bogardo, poate fi auzită și pe coloanele sonore ale unor filme românești. Cele mai cunoscute rămân coloanele sonore ale seriei ”Liceenilor”: ”Declarație de dragoste” (1985), ”Liceenii” (1986) și ”Extemporal la dirigenție” (1988).

De asemenea, Stela Enache a avut colaborări de succes și cu alți compozitori români: ”Ani fericiți” (Ion Cristinoiu), ”Ca frunzele târzii” (Gabriel Mărgărint), ”Când mi-e dor de tine” (Dan Dimitriu), ”Cântec pentru mama” (Mișu Iancu), ”Cântecul muzei” (Marcel Dragomir), ”Ceasul” (Vasile Veselovski), ”Dacă m-ai iubi” (Jolt Kerestely), ”De iubire” (Marcel Dragomir), ”Din atâtea iubiri” (Vasile V. Vasilache), ”Ești clipa mea de fericire” (Marcel Dragomir), ”Grea e dragostea” (Dan Stoian), ”Nu pleca” (Octav Firulescu), ”Până-n cea din urmă zi” (Edmond Deda), ”Pentru un sărut” (George Grigoriu), ”Pianul meu” (Dan Stoian), ”Plimbare prin ploaie” (Ionel Tudor), ”Romanță” (Ion Cristinoiu), ”Spună lumea ce o vrea” (Jolt Kerestely), ”Te iubesc numai pe tine” (Jolt Kerestely), ”Vom trăi și vom vedea” (Dan Dimitriu).

A înregistrat și piese din repertoriul internațional, majoritatea fiind adaptate în limba română: ”Ce-i iubirea?”, ”Doar mama”, ”Ding-Dong”, ”Să vii cu noi” sau ”Te cheamă iubirea”.

Stela Enache are o bogată activitate discografică, în perioada 1972-1990, artista figurează pe 18 compilații apărute la casa de discuri Electrecord.

Artista în concert, 2014. 
Foto: (c) Stela Enache/Facebook
La lansarea cărții despre compozitorul Jolt Kerestely, 2014.
Foto: (c) Stela Enache/Facebook

Din 1972 a întreprins numeroase turnee în țară și în străinătate: Germania, Austria, Elveția, Norvegia, Danemarca.

Este cooptată ca solistă a Orchestrei Electrecord condusă de Alexandru Imre, cu care face numeroase turnee în Germania, Rusia, Austria, Scandinavia și ulterior devine solista trupei Sunshine Band. A imprimat pentru Casa de discuri Electrecord două discuri LP (1985-1988). A participat la numeroase concursuri și festivaluri naționale, iar în anul 1977 a participat la Festivalul Orfeul de aur din Bulgaria.

În 1986 încheie primul contract pe un vas de croaziera, cu “Europa”, unul din cele mai selecte vase, făcând de patru ori ocolul Pământului.

Împreună cu Corina Chiriac, la Festivalul de muzică pentru copii și adolescenți ”Vocea Cetății 2014” de la Sighișoara (jud.Mureș).
Foto: (c) DORINA MATIȘ/AGERPRES ARHIVĂ

Apare alături de nume mari ale muzicii în diferite programe muzicale: Gilbert Becaud, Milva, Gloria Gaynor, Jennifer Rush, Tony Christie, The Platters, Lionel Hampton, Vicky Leandros, Al Bano etc.

În august 2009, soțul artistei, Florin Bogardo, a murit. Împreună cu regretatul compozitor are doi copii, Laura și Anton, stabiliți în Germania și Italia, și este de trei ori bunică.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Manifestări cu prilejul Zilei Imnului Național la Timișoara
Foto: (c) CONSTANTIN DUMA/AGERPRES ARHIVĂ

Versurile imnului național aparțin poetului de factură romantică Andrei Mureșanu (1816-1863), ziarist și traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluția de la 1848.

În acel moment, poetul Andrei Mureșanu se afla, la Brașov, în calitate de profesor la Gimnaziul romano-catolic din localitate și redactor la suplimentul literar ”Foaie pentru minte, inimă și literatură” al periodicului românesc ”Gazeta Transilvaniei”.

Poemul ”Un răsunet” publicat în numărul 25 din 21 iunie 1948 al ”Foii pentru minte, inimă și literatură”, viitorul imn al României, devine, mai târziu, sub titlul ”Deșteaptă-te, române!” și pe muzica adaptată după un cântec al lui Anton Pann, marșul revoluționarilor români din Ardeal, o ”adevărată Marseilleză a românilor”, cum o numea însuși Nicolae Bălcescu. Este, apoi, cântată în toate momentele mari ale istoriei, ca un îndemn fierbinte la deșteptare și unitate națională.

”Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croiește-ți altă soarte,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.


Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume 
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman, 
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!




(…)



Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune, ai voștri strănepoți, 
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine, 
“Viața-n libertate ori moarte!” strigă toți.




(…)



Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină, 
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt. 
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină, 
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ!’

Ca specie lirică solemnă, poezia întrunește caracteristicile imnului, în care este exprimată prețuirea față de eroi, față de evenimente de extremă importanță din viața unui popor.

Cu un titlu mobilizator, care concentrează mesajul întregului text, în cele 11 strofe ale sale, poezia conține atât un program de luptă pentru libertate și unitate națională, cât și emoția uriașă a chemării la luptă, acumularea de sentimente de revoltă față de o istorie nedreaptă, îndemnuri radicale de ieșire dintr-un ”somn de moarte” al istoriei, metaforă a uitării de sine, prin care un întreg neam își poate pierde identitatea.

Ceremonie publică dedicată Zilei Imnului Național 
Foto: (c) ALEX TUDOR/AGERPRES ARHIVĂ

Începând din 1848, “Deșteaptă-te, române!” i-a însoțit pe români, insuflându-le curajul în timpul momentelor cruciale, în timpul Războiului de Independență (1877-1878), cât și în timpul Primului și celui de-Al Doilea Război Mondial.

”Deșteaptă-te române!” a fost interzis după instaurarea regimului comunist, timp de aproape o jumătate de secol. A fost cântat, însă, în timpul revoltei de la Brașov, din 15 noiembrie 1987 și în timpul Revoluției din decembrie 1989, când acest “acum ori niciodată” a concentrat toate energiile vitale, mobilizând la maximum.

Un alt cântec reprezentativ al românilor este “Hora Unirii”, scris în 1855, de marele poet Vasile Alecsandri (1821-1890), care a fost cântat în timpul unirii Principatelor (1859), pe muzica compozitorului Alexandru Flechtenmacher, dar și, mai târziu, în toate momentele, în care românii au sărbătorit marile evenimente istorice, care au marcat destinul acestei țări.

Cântărețul Gheorghe Turda interpretează Imnul Național în cadrul ceremoniei publice dedicată Zilei Imnului Național 
Foto: (c) ALEX TUDOR/AGERPRES ARHIVĂ

Peste ani, în conformitate cu Legea nr. 99/1998, ziua de 29 iulie a fost proclamată Ziua Imnului Național al României — ”Deșteaptă-te române!”.

Conform Constituției României, Imnul Național este considerat simbol național, alături de drapelul tricolor, stema țării și sigiliul statului.

Intonarea Imnului Național a fost reglementată prin Legea nr. 75 din 16 iulie 1994, iar normele de aplicare ale acesteia au fost stabilite în 2001. Există mai multe variante de intonare a imnului. În interpretare vocală prescurtată, acesta se reduce la strofele 1, 2, 4 și 11 ale poeziei.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Anca Pandea)

Clădirea și Placa Memorială a Hotelului Concordia de pe strada Smârdan 39, situată în Centrul Istoric al Bucureștiului, unde în seara zilei de 23 ianuarie 1859, fruntașii Partidei Naționale au hotărât dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca Domn al Țării Românești și al Moldovei. 
Foto: (c) LUCIAN TUDOSE/AGERPRES ARHIVĂ

Foto: (c) LUCIAN TUDOSE/AGERPRES ARHIVĂ

Pe ordinea de zi a Congresului de Pace de la Paris din 1856, figura și chestiunea organizării Principatelor Române, dezbaterile care au avut loc în această privință consfințind caracterul internațional al problemei românești. Din cauza opoziției ireductibile a Austriei și Porții, Congresul de la Paris a hotărât însă, ca statutul definitiv al Principatelor să nu fie stabilit prin tratatul de pace, ci numai să se consulte dorința moldovenilor și muntenilor în problema Unirii.

Manifestări dedicate aniversării a 145 de ani de la Unirea Principatelor; dezvelirea statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza amplasată în parcul Alexandru Ioan Cuza.
Foto: (c) VIOREL LAZARESCU/AGERPRES ARHIVĂ

În acest context, în ambele Principate, conducătorii mișcări unioniste s-au organizat în câte o formațiune politică denumită ”partida națională”. După ce în Moldova și în Țara Românească s-au format Comitete ale Unirii, în primele luni ale anului 1857 s-a constituit un Comitet central al Unirii, care a făcut o largă popularizare programului politic național: autonomia și neutralitatea Principatelor, unirea, prinț străin, guvern reprezentativ cu o singură adunare generală, în care interesele tuturor forțelor social-politice ale societății să fie reprezentate.

Adunările ad-hoc din Moldova (22 septembrie/3 octombrie 1857-21 decembrie 1857/2 ianuarie 1858) și din Țara Românească (30 septembrie/12 octombrie-10/22 decembrie 1857) au întrunit deputați boieri și țărani, câte unul de județ (ținut).

Chemați să se pronunțe în problema unirii, participanții au dat răspunsul pozitiv prin cele două Rezoluții aproape identice votate (în Moldova la 7/19 octombrie 1857, iar în Țara Românească la 8/20 octombrie 1857), în care cereau: Unirea Principatelor într-un singur stat; neutralitatea Principatelor Unite; autonomia în temeiul vechilor tratate cu Poarta Otomană; prinț străin, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei, cu moștenirea Tronului, moștenitorii urmând a fi crescuți în religia țării; adunarea obștească cu adevărat reprezentativă, una singură, ca putere legiuitoare.

O comisie a Puterilor Garante, printre care Rusia, Franța și Anglia, a analizat hotărârile celor Două Divanuri. Pe baza acestora s-a semnat, în 1858, Convenția de la Paris, care a reprezentat cadrul constituțional pentru organizarea celor două principate. Conform prevederilor Convenției de la Paris, în zilele de 14, 16, 17 și 18 decembrie 1858, în Moldova, s-au desfășurat alegeri pentru Adunarea electivă.

La 28 decembrie 1858 s-au deschis lucrările Adunării Elective, care a validat mandatele a 55 dintre 58 de deputați aleși.

Partida Națională avea o majoritate confortabilă în cadrul Adunării, dar, din nefericire, nu se pronunțase încă asupra numelui candidatului. Aripa conservatoare era divizată între cei doi candidați: Mihail Sturdza, fostul domn al Moldovei (1834-1849) și fiul acestuia, Grigore Sturdza. După retragerea candidaturii lui Costache Negri, Mihail Kogălniceanu renunță și, în plus, în noaptea de 4 spre 5 ianuarie, în cadrul unei întâlniri a membrilor Partidei Naționale, propune drept candidat unic al acestei grupări pe colonelul Alexandru Ioan Cuza.

Monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza aflat pe Dealul Patriarhiei Române.
Foto: (c) RADU TUTA/AGERPRES ARHIVĂ

Fruntaș al luptei unioniste, Cuza se remarcase printr-o răsunătoare demisie din funcția de pârcălab de Corvului, în vara lui 1857, ca formă de protest față de abuzurile electorale ale caimacamului Nicolae Vogoride.

Fotoliu domnesc; Muzeul Unirii, Iași
Foto: (c) MIHAI ALEXE/AGERPRES ARHIVĂ

La propunerea lui Anastase Panu, deputații se angajaseră să voteze candidatul care ar obține majoritatea. De aceea nu este întâmplător faptul că până și adepții celorlalți doi candidați l-au votat tot pe Cuza. Domnul a depus jurământul, în care se angaja să apere ”drepturile și interesele patriei” și să asigure ”binele și fericirea nației române”.

Discursul lui Mihail Kogălniceanu, în numele Adunării Elective, exprimă cel mai bine speranțele care se puneau în noul domn: ”Prin înălțarea ta pre tronul lui Ștefan cel Mare, s-a reînălțat însăși naționalitatea română. Alegându-te de capul său, neamul nostru a vroit să împlinească o veche datorie către familia ta, a vroit să răsplătească sângele strămoșilor săi vărsat pentru libertățile publice.

Alegându-te pe tine domn în țara noastră, am vroit să arătăm lumei aceea ce toată țara dorește: la legi nouă om nou. O, Doamne! Mare și frumoasă îți este misia…Fii dar omul epohei; fă ca legea să înlocuiască arbitrariul, fă ca legea să fie tare; iar tu, Măria ta, ca Domn, fii bun, fii blând, fii bun mai ales pentru acei pentru cari mai toți domnii trecuți au fost nepăsători și răi. Nu uita că, dacă cincizeci de deputați te-am ales domn, însă ai să domnești peste două milioane de oameni!…Fii simplu, Măria Ta, fii bun, fii domn cetățean; urechea ta să fie pururi deschisă la adevăr, și închisă la minciună și lingușire”.

Depuneri de coroane de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Iași, prilejuite de centenarul Unirii Principatelor Romane din 1859 (1959)
Foto: (c) MIHAI ALEXE/AGERPRES ARHIVĂ

Alegerea lui Cuza a fost primită cu o bucurie fără margini. Vasile Alecsandri nota: ”A-ți spune entuziasmul pe care l-a produs această alegere este un lucru cu neputință … timp de trei zile populația din Iași s-a dedat la adevărate nebunii”.

Ultima reședință domnească de la Iași, a domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859 — 1862), în prezent Muzeul Unirii.
Foto: (c) SCHINDERMAN LAZAR/AGERPRES ARHIVĂ

Alegerile pentru Adunarea Electivă a Țării Românești s-au desfășurat între 8/20 și 12/24 ianuarie 1859. Partida Națională n-a reușit să obțină majoritatea mandatelor, în acest context, liderii Partidei Naționale și, în special liberalii-radicali, elementul cel mai dinamic al coaliției, și-au dat seama că singura cale de izbândă este apelul la masele populare. Au fost mobilizați bucureștenii, au fost chemați țăranii din preajma Capitalei.

Manifestări dedicate Unirii Principatelor Române; expoziția fotodocumentară “Alexandru Ioan Cuza — Domnul Unirii, Domnul Reformelor” organizată de Arhivele Naționale ale României. (2005)
Foto: (c) VIOREL LAZARESCU/AGERPRES ARHIVĂ

Lucrările Adunării Elective s-au deschis în ziua de 22 ianuarie/3 februarie într-o atmosferă incendiară. Clădirea din Dealul Mitropoliei era înconjurată de mii de oameni.

În noaptea de 23 spre 24 ianuarie, membrii Partidei Naționale s-au reunit la hotelul ”Concordia” din București unde, pentru prima oară, s-a formulat cu voce tare ceea ce până acum fusese doar o năzuință: alegerea lui Cuza ca domn al ambelor Principate.

În dimineața de 24 ianuarie, la ora 11.00, când lucrările Adunării s-au reluat, Vasile Boerescu a cerut o ședință secretă în cadrul căreia a precizat: ”A ne uni asupra principiului Unirii este a ne uni asupra persoanei ce reprezintă acest principiu.

Această persoană este Alexandru loan Cuza, domnul Moldovei ! Să ne unim asupra acestui nume și posteritatea ne va binecuvânta, țara ne va întinde mâinile și conștiința noastră va fi împăcată că ne-am împlinit… o dorință sfântă”. Deputații au jurat că vor vota în unanimitate pe domnul Moldovei. Reveniți în sala de ședințe au trecut la vot. Toate cele 64 de buletine purtau numele lui Cuza, unele având și urări adresate domnitorului: ”spre mărirea patriei”, ”spre fericirea românilor”.

Ieșenii s-au prins în Hora Unirii la împlinirea a 151 de ani de la Unirea Principatelor Române.
Foto: (c) ADRIAN CUBA/AGERPRES ARHIVĂ

După citirea voturilor, Alexandru loan Cuza a fost proclamat domn al Principatelor Unite. Imediat rezultatul a fost adus la cunoștința mulțimii de pe Dealul Mitropoliei.

Ziarul ”Românul” din 27 ianuarie/8 februarie, consemnează: ” … Nu se auzeau în toată capitala decât cele mai vii demonstrații de bucurie…singurul spectacol care se vedea pe toate ulițele, pe la toate răspântiile, pe toate locurile publice ale Bucureștilor. Frații noștri țărani… strigau acum cu toată puterea energică a sufletelor lor: Să trăiască Cuza! Să trăiască Domnul nostru! Se aruncau unii în brațele altora, fără deosebire de condiții, ca cum toți, în general, ar fi scăpat de jugul cel mai apăsător”.

La 8/20 februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza venea la București, după dubla sa alegere în calitatea de domnitor al Moldovei și Țării Românești. Domnul Unirii a fost întâmpinat la bariera din zona Băneasa cu pâine și sare, peste 100 000 de persoane, după estimările consulului belgian la București, Jacques Poumay, ieșind pe străzile Bucureștiului pentru a-l aclama.

În aceeași zi, Alexandru Ioan Cuza a depus jurământul în clădirea Catedralei Mitropolitane București, în care se angaja să respecte actul unirii, din 5 și 24 ianuarie: ”Jur în numele Preasfintei Treimi și în fața Țării că voi păzi cu sfințenie drepturile și interesele Principatelor Unite; că în toată Domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toți și în toate, și că nu voi avea înaintea ochilor mei decît binele și fericirea nației Române. Așa Dumnezeu și confrații mei să-mi fie întru ajutor!”

Aniversarea a 148 de ani de la Unirea Principatelor Române; statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Dealul Patriarhiei.
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU/AGERPRES ARHIVĂ

Situația creată în cele două Principate a fost dezbătută în cadrul Conferinței internaționale, deschise la Paris între 26 martie/7 aprilie — 25 august/6 septembrie 1861. Franța, Rusia, Anglia, Prusia și Sardinia au recunoscut dubla alegere. Imperiile austriac și otoman s-au arătat inițial nemulțumite, prima fiind neliniștită de perspectiva consolidării statului român, cealaltă urmărind unele avantaje materiale.

Manifestări dedicate împlinirii a 153 de ani de la Unirea Principatelor Române, în Piața Alexandru Ioan Cuza din Craiova.
Foto: (c) NICOLAE BADEA/AGERPRES ARHIVĂ

Manifestări dedicate împlinirii a 153 de ani de la Unirea Principatelor Române, în Piața Alexandru Ioan Cuza din Craiova.
Foto: (c) NICOLAE BADEA/AGERPRES ARHIVĂ

La 22 noiembrie 1861, Poarta emitea ”Firmanul de organizare administrativă a Moldovei și Valahiei”, prin care Puterile suzerane și garante erau de acord cu schimbarea Convenției și admiteau unificarea instituțiilor legislative și administrative ale celor două Principate. Rezerva asupra noului statut venea tot din partea Imperiului Otoman, acesta acceptând schimbarea numai pe timpul vieții domnitorului.

Alexandru Ioan Cuza adresează națiunii române, la 11 decembrie 1861, o proclamație, anunțând mesajul său: ”Unirea este îndeplinită, naționalitatea română este întemeiată”.

Foto: (c) ADRIAN CUBA/AGERPRES ARHIVĂ

Ca urmare, s-a trecut la unificarea guvernelor și a Camerelor celor două Principate. La 22 ianuarie 1862, s-a format primul guvern unic al Principatelor Unite, condus de Barbu Catargiu. Parlamentul unic își va deschide lucrările la 24 ianuarie 1862, an în care Al. I. Cuza proclama Unirea definitivă a Principatelor, iar orașul București devenea capitala acestora. Comisia Centrală de la Focșani își va înceta activitatea.

Din 1862, Principatele Unite adoptă oficial numele de România, iar orașul București devine capitala noului stat.

Muzeul Național de Istorie a României expune, cu ocazia celebrării Unirii Principatelor Române, o piesă de excepție ‘Ordinul Unirii în grad de Ofițer’ alături de proiectul ‘Ordinul Unirii în grad de Cavaler’. (24 ian. 2014)
Foto: (c) RADU TUȚĂ/AGERPRES ARHIVĂ

Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 sau ”Unirea Mică” este considerată a fi primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român, țelul comun fiind atins la 1 decembrie 1918, când a avut loc Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Anca Pandea)

Tulceana, Parâng sau Arădeana sunt doar câteva dintre mărcile care au rămas doar cu numele în istoria berii româneşti. Un fost angajat de corporaţie şi un publicitar speră să revitalizeze tradiţia producţiei de bere în micile fabrici locale şi să îşi facă loc printre giganţii care domină piaţa.

„Ne-am identificat cu zăganul, o pasăre vânată până la dispariţie, atât datorită proximităţii de vârful Zăganu, unde se află microberăria, cât şi printr-o paralelă cu faptul că fabricile mici de bere din România au dispărut asemenea zăganului“, descriu Laurenţiu Bănescu şi Alexandru Geamănu alegerea numelui produsului creat prin start-up-ul lor, Fabrica de Bere Bună. Cei doi au investit 250.000 de euro în aceasta şi au ajuns la break-even după un an, ajungând să îşi aducă berea nepasteurizată, îmbuteliată şi etichetată manual în 120 de spaţii.

Microberăria aflată la poalele munţilor din Măneciu-Ungureni, cu o capacitate anuală de producţie de 4.000 de hectolitri, este „o picătură în oceanul berii de pe piaţa locală de 16 milioane de hectolitri“, după cum observă cei doi antreprenori.  Ideea „năstruşnică“, după cum le place să spună, de a începe o astfel de afacere le-a venit din dorinţa de a se lansa în antreprenoriat, cu un produs pe gustul lor, fără să aibă până în acel moment tangenţe cu producţia berii. Laurenţiu Bănescu a absolvit Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune în cadrul Academiei de Studii Economice în 2001 şi, după absolvire, a lucrat vreme de zece ani pentru mai multe companii multinaţionale printre care Coca-Cola, Red Bull, Henkel şi Tuborg.

Alexandru Geamănu a studiat în cadrul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti. Nu a profesat niciodată însă în domeniu şi şi-a construit cariera în publicitate, în BTL, în agenţii precum D’Arcy, Saatchi & Saatchi, Mercury şi Odyssey. „Cred că a fost o combinaţie de timing foarte bun cu noroc şi perseverenţă“, descriu ei momentul când s-au hotărât să înceapă antreprenoriatul. De la prima discuţie, din decembrie 2012, a durat aproape un an până să vândă prima bere produsă în Fabrica de Bere Bună. Au căutat iniţial fabrici de bere din străinătate pe care să le aducă în România, dar costurile prea mari i-au îndemnat să îşi îndrepte atenţia spre piaţa locală.

Au găsit astfel fabrica de bere închisă, după ce îşi încetase producţia în urma unui faliment, şi aflată în conservare la poalele vârfului Zăganu (Carpaţii Orientali), aproape de staţiunea Cheia. Au descoperit pe parcurs că nu era foarte bine conservată, dar au reuşit să depăşească problemele echipamentelor, iar achiziţia şi modernizarea fabricii i-au costat aproximativ 250.000 de euro, parte fonduri proprii, iar restul, finanţare de la bănci. Primul pas în dezvoltarea afacerii a fost găsirea unui nume reprezentativ pentru berea lor, autentic şi românesc. „A fost un brainstorming intens, în care am trecut prin cel puţin 50 de nume, care mai de care mai neaoşe, iar în cele din urmă am ales să ne întoarcem la origini, la masivul Zăganu“, spun cei doi antreprenori. Au început producţia în extrasezon, în luna octombrie 2013, cu volume mici, din cauza autorizaţiei de a vinde berea primite după sezonul de vară, şi au reuşit să se apropie, în lunile de vară, de aproximativ 50% din capacitatea de producţie. În restul anului, produc la aproximativ 20% din capacitatea fabricii, îmbuteliind doar la cerere.