Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

În această săptămână — Săptămâna Mare din Postul Sfintelor Paști — vă propunem ”Plăcintă de drob de miel”, ”Stufat de miel” și ”Cozonaci muntenești” rețetele fiind publicate în ”Carte de bucătărie — 1501 feluri de măncări” (1935), cu o prefață de Constantin Bacalbașa.

Plăcintă de drob de miel
Fierbi bine bojocii, îi toci mărunt, prăjești ceapă tocată, moi puțin miez de franzelă în lapte, pătrunjel și puțin mărar, pui sare, piper și puține cuișoare pisate.

Întinzi prapurul, pui umplutura la mijloc, închizi bine. Într ‘o tavă înfierbânți unt sau untură, așezi drobul și pui la coptor. Din când în când iei cu lingura grăsimea și stropești drobul.

Stufat de miel
Rumenești bucățelele de carne în unt, apoi pui o lingură de făină, o rumenești, stingi cu zeamă de carne, adaogi sare, puțin ardeiu roșu, și lasă să fiarbă.

Rumenești în altă cratiță ceapă verde și usturoiu verde (6 părți ceapă și o parte usturoiu). Când carnea va fi pe jumătate fiartă, adaogi legumele și pui puțin oțet. Se poate pune și puțin zahăr. Această mâncare se poate face și cu arpagic, și cu carne de vacă.

Foto: (c) Dorina MATIȘ / AGERPRES FOTO

Cozonaci muntenești
Un kgr. făină, 1 kgr. lapte, 250 gr. zahăr, 250 gr. unt proaspăt, o linguriță sare, coajă rasă de la o lămâe, 8 ouă, puțină vanilie, 1 linguriță rom, drojdie de bere și stafide.

Iei 8 gălbenușuri de ouă și 4 albușuri bătute bine împreună cu o linguriță de sare. Ei apoi o bucată drojdie de bere groasă cât un deget și o pui în laptele fiert numai călduț. Drojdia va sta în lapte până ce se va dospi și va începe să se ridice.

Făina pusă într ‘o copăiță, o ții într ‘o cameră caldă, peste ea torni laptele cu drojdia înăuntru. Adaogi zahărul pisat și ouăle bine bătute. Amesteci viguros toate acestea timp de o jumătate de oră. Amestecul se face cu mâna.

Untul îl pui să se topească, apoi torni din el în făină, puțin câte puțin, amestecând mai departe. În fine începi amestecul cu amândouă mîinile pe care le moi mereu în untul topit ce ‘l ai alături într ‘o cratiță pusă pe mașină. Amesteci încă o oră. Apoi adaogi stafidele și coaja de lămâe care trebue introdusă în aluat de la începutul frământatului. Romul se pune către sfârșitul amestecului.

Aluatul se lasă o jumătate de oră să se odihnească, într ‘o cameră caldă, apoi se amestecă puțin. Din masa aluatului se iau cantități după dorință, se așează în forme sau tăvi unse cu unt și se bagă la coptor nu prea fierbinte. Dacă coptorul e prea iute se pune peste aluat o coală de hârtie pe partea unsă cu unt.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Andreea Onogea)

Foto: (c) Radu TUȚĂ / Arhiva AGERPRES

Peste 1 000 de voluntari au pregătit, la complexul expozițional Exporom din Pantelimon, o salată uriașă. Aceștia au început, la ora 10.00, să spele, să curețe și să taie cele 20 000 kg de legume, într-o atmosferă muzicală, potrivit foodstory.ro. Acțiunea s-a încheiat la ora 17.00.

Foto: (c) Radu TUȚĂ / Arhiva AGERPRES

La pregătirea celei mai mari salate din lume au fost folosite șase tone de roșii, patru tone de salată verde, patru tone de castraveți, două tone de ardei, două tone de ceapă, două tone de morcovi, 400 kilograme de măsline, 800 litri de ulei de măsline și 400 kilograme de sare.

Vasul, în care a fost așezată toată salata, a avut o lungime de 17 m și 92 cm, o lățime de 2 m și 94 cm, o adâncime de 53 cm și cântărea 400 kg.

Foto: (c) Radu TUȚĂ / Arhiva AGERPRES

Voluntarii și vizitatorii au savurat o parte din uriașa salată, iar o parte a fost donată centrelor de plasament, cantinelor și mănăstirilor sau căminelor de bătrâni.

Până în acel moment, recordul mondial la categoria Cea mai mare salată din lume îl deținea, potrivit aceluiași site, localitatea Ierapetra, Grecia, care la 19 iunie 2010, a realizat o salată grecească de 13.417 kg. Aceasta a fost realizată într-un vas care măsura 25 m în lungime, 3.4 m în lățime și o înălțime de 26 cm.

Recomandarea de a consuma zilnic o salată de legume are la bază peste 20 de motive, printre care se află conținutul mare în fibre, vitamine și enzime, dar și numărul redus de calorii.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

Cascada Duruitoarea
Foto: (c) Nicolae BADEA / Arhiva AGERPRES

Cascada este accesibilă pe traseul marcat cu cruce roșie pe fundal alb, fiind unul dintre primele șapte trasee care au fost marcate în Masivul Ceahlău (din 1936). Traseul pornește din Stațiunea Durău (800 m) — Poiana Viezuri (1.200 m) — Cascada Duruitoarea (1.210 m) — Poiana Scăiuș (1.400 m) — Polița cu Ariniș (1.650 m) — Curmătura Piciorul Șchiop (1.780 m) — Cabana Dochia (1.750 m), are o lungime de 7,5 km și poate fi parcurs în aproximativ 5 ore, potrivit viziteazaneamt.ro.

Stațiunea Durău
Foto: (c) Nicolae BADEA / Arhiva AGERPRES

Cascada Duruitoarea se găsește pe pârâul Rupturii, care se varsă în Valea Schitului și de aici în Lacul Bicaz. Debitul de apă al cascadei este asigurat de pârâul Rupturii și afluenții acestuia. Cascada are o cădere impresionantă de apă de 25-30 m înălțime, apele sale fiind despărțite în două de un prag.

Cascada Duruitoarea
Foto: (c) Nicolae BADEA / Arhiva AGERPRES

Numele cascadei provine de la zgomotul puternic produs de căderea de apă, sunet care se aude de la mare depărtare. Zgomotul apei devine asurzitor, în special în perioadele ploioase, când debitul pârâului crește, conformwww.wonderfulromania.ro.

Muntele Ceahlău este emblema județului Neamț, fiind unul dintre elementele principale ale stemei județului. Cel mai înalt vârf al muntelui este Ocolașul Mare, cu 1.907 m, în timp ce vârful Toaca măsoară 1.900 m. Masivul Ceahlău, în cuprinsul căruia se încadrează Parcul Național Ceahlău (din 1955, cu o suprafață de 7.742,5 ha), este situat în grupa centrală a Carpaților Orientali, în partea de sud-est a Munților Bistriței.

Muntele oferă și o faună bogată, din care se disting ursul carpatin, lupul, cocoșul de munte, capra neagră sau vipera, dar și o floră deosebită reprezentată de floarea de colț.

Parcul Național Ceahlău
Foto: (c) Nicolae BADEA / Arhiva AGERPRES

Potențialul turistic natural din Masivul Ceahlău a determinat, încă din secolul trecut, amenajarea unor trasee și locuri de popas. În jurul anului 1860, familia Cantacuzinilor a amenajat prima potecă spre înălțimile Ceahlăului, iar primele adăposturi au fost construite, în 1906, lângă Fântâna Rece și, în 1914, la Fântânele.

Relieful conglomeratic din zona centrală reprezintă, de asemenea, o atracție turistică, printre cele mai spectaculoase forme numărându-se Toaca, Panaghia, Căciula Dorobanțului, Piatra cu Apă, Detunatele, Dochia, Clăile lui Miron.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Andreea Onogea)

Foto: (c) Eugenia PAȘCA / Arhiva AGERPRES

Atât Vechiul cât și Noul Testament evidențiază diferite etape ale producerii strugurilor și vinului, notează prof. dr. Liviu Dejeu, pornind de la plantarea viței-de-vie și întreținerea ei (”șase ani să semeni ogorul tău, șase ani să lucrezi via ta și să aduni roadele lor”, Leviticul 25: 3; ”Orice mlădiță care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; și orice mlădiță care aduce roadă, El o curățește, ca mai multă roadă să aducă”, Ioan 15: 2), la culesul strugurilor, zdrobirea lor, producerea vinurilor (”La teascul bogatului, ei storc untdelemnul, ei calcă jghiaburile cu struguri și tânjesc de sete”, Iov 24: 11; ”Câmpiile Heșbonului au sărăcit, asemenea și via de la Sibma; stăpânitorul popoarelor a distrus cele mai bune vițe ale ei, care se întinseseră până la Iazer și acoperiseră pustiul; lăstarii lor se întinseseră și trecuseră marea”, Isaia 16: 8; ”De aceea, spune-le cuvântul acesta: Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Tot urciorul se umple de vin. Și ei toți vor zice: Au doară noi nu știm că tot urciorul se umple de vin?”, Ieremia 13: 12) și până la păstrarea acestora (”Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; alminterea burdufurile crapă: vinul se varsă și burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi și amândouă se păstrează împreună”, Matei 9: 17).

Vinul este amintit în Sfânta Scriptură abia după potop, când dreptul Noe, primul viticultor, a început să muncească pământul, împreună cu fiii săi, sădind și vița-de-vie, notează site-ul www.crestinortodox.ro. Însă, acesta a băut din vin și s-a îmbătat, stând gol înaintea fiilor săi: “Atunci a început Noe să fie lucrător de pământ și a sădit vie. A băut vin și, îmbătându-se, s-a dezvelit în cortul său” (Facerea 9: 20, 21).

În Biblie, se vorbește despre vin sub două aspecte: ca băutură sacră, simbol al legăturii dintre om și Dumnezeu, dar și ca atenționare asupra riscului abuzurilor, cu numeroase referiri la pericolul consumului excesiv de vin, care-l duce pe om în păcat: ”Și nu vă îmbătați de vin, în care este pierzare, ci vă umpleți de Duhul” (Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel 5: 18).

Vinul poate fi asociat cu bucuria: ”Du-te și mănâncă cu bucurie pâinea ta și bea cu inimă bună vinul tău, pentru că Dumnezeu este îndurător pentru faptele tale’ (Ecleziastul 9: 7); ”Și Efraim va fi ca un viteaz. Inima lor se va bucura ca de vin și copiii lor vor vedea și se vor bucura și inima lor va tresălta de bucurie în Domnul” (Zaharia, 10: 7).

În Vechiul Testament, Sfântul Proroc Moise a trimis emisari care să descopere Țara Făgăduinței, iar Caleb și Iosua s-au întors cu un strugure uriaș, legat de o prăjină și purtat pe umeri, din Valea Eschol, din ținutul Cannanului.

În Cartea Judecătorilor se povestește că s-au dus odată copacii să-și ungă împărat peste ei ”și au zis către vița de vie: vino tu de domnește peste noi! Și vița de vie a zis către ei: Cum să-mi las eu mustul meu care veselește pe Dumnezeu și pe oameni și să mă duc să cârmuiesc copacii ?” (Cartea Judecătorilor 9: 12, 13).

Vița-de-vie este unul dintre simbolurile care exprimă relația dintre Dumnezeu și poporul său: ”Dumnezeul puterilor, întoarce-Te dar, caută din cer și vezi și cercetează via aceasta,…. și o desăvârșește pe ea, pe care a sădit-o Dreapta Ta, și pe fiul omului pe care l-ai întărit ție” (Psalmi 79: 15, 16).

Foto: (c)crestinortodox.ro

În Biserica Creștină, fără Hristos nu se poate face nimic, căci din El și prin El avem viață, notează site-ul citat. Aceasta reiese chiar din vorbele Mântuitorului: “Eu sunt vița cea adevărată și Tatăl Meu este lucrătorul (…) Rămâneți în Mine și Eu în voi. Precum mlădița nu poate să aducă roada de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne întru Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădița și se usucă; și le adună și le aruncă în foc și ard. Dacă rămâneți întru Mine și cuvintele Mele rămân în voi, cereți ceea ce voiți și se va da vouă” (Ioan 15: 1, 4,5,6,7).

Nu întâmplător este aleasă această plantă de Iisus Hristos, vița-de-vie având nevoie de ajutorul omului pentru a se dezvolta, precum și omul are nevoie de Hristos.

Vinul apare în Noul Testament în repetate rânduri, unul din aceste momente este cel al transformării miraculoase a apei în vin la Nunta din Cana. Dar vinul este mai cu seamă legat de Sfânta Euharistie, instituită de Hristos la Cina cea de Taină.

Foto: (c) crestinortodox.ro

Cina cea de Taină, evocată în Noul Testament, a avut loc în joia dinaintea Paștilor, astăzi Joia Mare. Atunci, Iisus, înconjurat de apostoli, a prefăcut pâinea în Trupul Său, iar vinul în Sângele Său. ”Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine și binecuvântând, a frânt și, dând ucenicilor, a zis: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Și luând paharul și mulțumind, le-a dat, zicând: Beți dintru acesta toți, Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor.” (Matei 26: 26, 27, 28).

Vinul împreună cu pâinea servesc la săvârșirea Tainei Euharistiei. Pâinea se preface în Trupul Mântuitorului, iar vinul se preface in Sângele Mântuitorului, cu care se împărtășesc astăzi creștinii. Apostolii și urmașii lor, respectiv episcopii și preoții, îl folosesc în cadrul Sfintei Liturghii, urmând, astfel, porunca Domnului: “Aceasta să faceți spre pomenirea Mea” (Luca 22: 19).

Vinul servește însă drept materie liturgică și la alte slujbe, precum la Cununie, la Litie, la sfințirea unei biserici, la înmormântări și la parastase. Vinul liturgic trebuie să fie asemănător cu cel folosit de Însuși Mântuitorul la Cina cea de Taină, adică un vin curat, roșu și dulce. El trebuie să fie numai din struguri, neoțetit, fără niciun adaos suplimentar. Începând din secolul al XIII-lea, în apus se folosește și vinul alb.

Dar al lui Dumnezeu făcut omului, vinul este asociat binefacerilor dumnezeiești: ”Ce fericire și ce belșug va fi atunci. Grâul va veseli pe flăcăii lui și vinul pe fecioarele lui” (Zaharia 9: 17); ”Să-ți dea ție Dumnezeu din roua cerului și din belșugul pământului, pâine multă și vin” (Geneza 27: 28); ”Și Domnul Savaot va pregăti în muntele acesta pentru toate popoarele un ospăț de cărnuri grase, un ospăț cu vinuri bune, cărnuri grase cu măduvă, vinuri bune, limpezite!” (Isaia 25: 6).

Foto: (c) Romulus BRUMĂ / Arhiva AGERPRES

Vinul de inspirație biblică a constituit tema multor capodopere ale picturii universale, el fiind prezent în capodopere semnate de Michelangelo, Leonardo da Vinci, Veronese și mulți alții.

Vița-de-vie este foarte bine reprezentată atât în iconografia românească, cât și ca element decorativ în biserici din toate regiunile țării. Ea apare și pe multe dintre catapetesmele vechilor biserici, ilustrând mlădițe care îmbrățișează icoanele împărătești, pe ale Sfinților Apostoli și pe ale celorlalți sfinți. O altă reprezentare este aceea în care Hristos este înfățișat ca tulpina, iar Sfinții Apostoli sunt reprezentați ca mlădițe. În bisericile maramureșene, în icoane este reprezentat un ciorchine mare de strugure, purtat pe o prăjină sprijinită pe umerii a doi oameni.

Foto: (c)crestinortodox.ro

Una dintre temele principale abordate, însă, de pictorii bisericești este ”Iisus și vița-de-vie”, care face trimitere la Jertfa mântuitoare, drept pentru care ea este zugrăvită îndeosebi în Sfântul Altar, în zona Proscomidiarului, notează site-ul citat. În aceste icoane, este reprezentat Iisus, așezat pe o ladă ce simbolizează mormântul, în fața Sfintei Cruci. Trupul Său este înfățișat ca în momentul răstignirii, având numai un acoperământ, iar din coasta Lui iese un butuc de viță-de-vie ce se înfășoară în jurul Crucii, apoi coboară cu vârful in jos. Iisus Însuși presează strugurele într-un pahar al suferinței și al mântuirii, simbolizând sacrificiul Mântuitorului, dătător de viață.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Expoziție tematică cu tema “Pâinea și Vinul — corespondente istorice, etnologice, tehnologice si culturale”
Foto: (c) Mihaela LETA / Arhiva AGERPRES

Pasca se face din făină de grâu de cea mai bună calitate. Cel mai adesea, pasca are o formă rotundă pentru că se crede că scutecele lui Hristos au fost rotunde. Aluatul dospit se pune în tăvi speciale pentru pască, după care, de jur împrejur, se așează aluatul împletit din două sau trei sucituri și se lasă totul la crescut. În mijlocul tăvii se așează, apoi, brânză de vaci, pregătită cu zahăr, ouă, mirodenii și stafide. Peste brânză se face o cruce, din același aluat împletit, împodobită cu ornamente în formă de floare. Se unge totul cu ou și se coace în cuptorul încălzit.

Pasca și cozonacii se mai pot prepara și în Sâmbăta Mare, din ajunul Sfintelor Paști, fiind duse, apoi, la biserică în noaptea de Înviere, pentru a fi sfințite.

Pască a fost numită la început pâinea sfințită care se împarte în biserică după slujba Învierii.

În noapte Sfintelor Paști, este obiceiul să se sfințească pâine numită Paști, fie sub formă de anafură sau anafură amestecată cu vin, pe care credincioșii o consumă după slujbă.

Legenda pascăi spune că, în timp ce predica împreună cu apostolii, Iisus a fost găzduit de un om foarte primitor care le-a pus în traistă, la plecare, pâine pentru drum fără știrea lor. Întrebându-L pe Hristos când vor fi Paștile, Mântuitorul le-a spus că atunci când vor găsi pâine în traistă. Căutând apostolii, au găsit în traistă ce le pusese acel om. De atunci fac femeile pasca.

AGERPRES/(Documentare-Mariana Zbora-Ciurel, editor: Andreea Onogea)

Foto: (c) Lucian TUDOSE / Arhiva AGERPRES

A fost proclamată în 1990, în cadrul celui de-al IV-lea Congres al Uniunii Internaționale a Romilor, care s-a desfășurat la Varșovia. A fost aleasă această dată în amintirea zilei de 8 aprilie 1971, când a avut loc, lângă Londra, prima reuniune la nivel internațional a reprezentanților etniei rome. Cu acea ocazie, au fost puse bazele unei organizații internaționale a romilor, denumită ”Uniunea Internațională a Romilor” (IRU). La congres, au participat delegații din 14 țări. Potrivit site-ului internationalromaniunion.org, cu această ocazie, au fost adoptate, ca simboluri internaționale, drapelul și imnul ”Djelem, Djelem” (”Mergeam, mergeam”), compus de muzicianul francez Jarko Jovanovic, împreună cu medicul de origine slovacă Ján Cibulka.

Potrivit celor stabilite la Congres, această zi este pentru romii de pretutindeni și un moment de comemorare a celor uciși în anii celui de-Al Doilea Război Mondial. În timpul regimurilor fasciste din numeroase țări europene, romii au suferit persecuții, au fost închiși și deportați în lagăre de exterminare. Drapelul era inițial compus din două culori, albastru și verde, dar la Congresul de la Londra s-a decis adăugarea unei roți roșii în mijloc.

Din 1993, IRU are statut de organizație consultativă pe lângă Organizația Națiunilor Unite, notează site-ul menționat.

Scopul acestei zile este acela de a atrage atenția societății asupra problemelor cu care se confruntă romii, pentru îmbunătățirea situației educaționale și, deopotrivă, pentru revendicarea drepturilor civile ale romilor. Manifestările prilejuite de această zi includ evenimente de promovare a valorilor culturale și a limbii romani, dar în mod special a identității romilor. Unul dintre principalele obiective este, de altfel, recunoașterea internațională a minorității rome ca minoritate națională de origine indiană.

În anul 1983, a fost organizat, la Chandigargh, în India, primul Festival Mondial al Romilor, care s-a bucurat de prezența lui Indira Ghandi, cel ce avea să devină, ulterior, prim-ministru al Indiei. Potrivit site-ului internationalromaniunion.org, prezența acestuia la eveniment reprezintă o recunoaștere a faptului că etnia romă are origine indiană.

La 8 aprilie 2002, a fost celebrat jubileul milenar, reprezentând 1.000 de ani de atestare a romilor în Europa, eveniment ce a prilejuit desfășurarea, în numeroase țări de pe toate continentele, a ”Ceremoniei Râului”. Cu această ocazie, au fost aruncate pe ape flori și lumânări aprinse, în memoria strămoșilor romi care și-au început, cu o mie de ani în urmă, drumul către Europa, apoi către cele două Americi și mai departe.

În România, la data de 8 aprilie se marchează ”Sărbătoarea etniei romilor din România”, în urma adoptării de către Parlamentul României a Legii nr. 66/2006, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 276 din 28.03.2006. Legea prevede celebrarea, în data de 8 aprilie a fiecărui an, a acestei sărbători, implicarea autorităților administrației publice centrale, cu atribuții în domeniul asigurării egalității de șanse și al combaterii discriminării, precum și a celorlalte autorități centrale și locale, pentru a sprijini organizarea de manifestări publice și a unor acțiuni social-culturale dedicate acestei zile a etniei romilor. În același timp, Societatea Română de Televiziune și Societatea Română de Radiodifuziune vor reflecta, în cadrul programelor special destinate minorităților naționale, manifestările respective.

Prima atestare documentară a comunităților de romi datează din anul 1068, din vremea Imperiului Bizantin. Despre locul de origine al romilor, există mai multe teorii. Unii specialiști consideră că aceștia ar proveni din Egipt, în timp ce alții avansează ipoteza venirii lor din zona de nord-vest a Indiei, din provincia Punjab. De altfel, s-a constatat că limba romani seamănă foarte mult cu hindi, argument în favoarea originii lor indiene. Se estimează că plecarea lor din India s-a petrecut în urmă cu cel puțin 1.000 de ani. Unii cercetători consideră că au existat mai multe valuri de migrație din India. Și astăzi există triburi nomade sau seminomade în India, care susțin teoria că romii au fost nomazi de la început, au părăsit India în timpul unei invazii și apoi au fost împinși spre Europa de războaie și invazii ulterioare.

AGERPRES/ (Documentare-Andreea Onogea, editor: Horia Plugaru)

Foto: (c) Dan MIHAESCU / Arhiva AGERPRES

Potrivit datelor centralizate de juriul World Record Academy, aflat la București, oul realizat din 475 de kilograme de ciocolată a fost ornat cu 20.580 de cuburi de zahăr, în greutate totală de 90 de kilograme, are 2,24 metri înălțime și un diametru de 2,24 metri, fiind conceput sub forma unei căsuțe, cu ușă de acces pentru copii și fereastră de vizitare.

Maestrul cofetar Silviu Miron a primit certificatul de autenticitate din partea Academiei Mondiale a Recordurilor (World Record Academy), în cadrul Campionatului național de gătit în aer liber, pentru realizarea celui mai mare ou pictat, din ciocolată, ornat cu cuburi de zahăr. — 10 mai 2010
Foto: (c) Dan MIHAESCU / Arhiva AGERPRES

Nu este singurul record legat de ouăle de ciocolată. Conform site-uluiwww.guinnessworldrecords.com, la 20 martie 2012, a fost vândut, în cadrul unei licitații organizate la Londra, cel mai scump ou de ciocolată, fără a fi ornat cu bijuterii prețioase. ”Desertul”, realizat de o echipă de șase cofetari britanici și unul japonez, a costat 7.000 de lire sterline. A cântărit peste 50 de kilograme și a măsurat 107 centimetri înălțime și 54 în diametru.

Cel mai greu ou de ciocolată a cântărit 7.200 kg și a fost realizat de firma Tosca din Italia. Acesta a fost și cel mai înalt ou de ciocolată, măsurând 10.39 m. Circumferința sa măsura 19.6 m. Recordul a fost înregistrat la 16 aprilie 2011.

AGERPRES (Documentare — Horia Plugaru, editor: Andreea Onogea)

Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Directorul unui complex turistic a declarat pentru AGERPRES că încearcă să-i convingă pe turiștii care preferă să mănânce doar pește prăjit că este la fel de bun și crapul preparat la proțap, motiv pentru care ne dezvăluie rețeta.

“Pentru rețeta de crap la proțap avem nevoie de un crap de trei sau patru kilograme, de preferință proaspăt, pe care-l curățăm de solzi, urechi, de osul amar de la cap și pe care apoi îl tăiem în două pentru a-l eviscera. Îl spălăm și-l tamponăm cu un șervet pentru a scoate surplusul de apă”, spune directorul.

Crapul astfel pregătit este împănat cu usturoi și slănină afumată tăiată în felii subțiri, dar, potrivit sursei, are anumite secrete. “Împănarea trebuie să se facă la o distanță de două degete și pe o parte și pe alta a peștelui tăiat.

Apoi se sărează și se pune piper. Se badijonează pe partea despicată cu bulion sau sos de tomate într-un strat de aproape un centimetru, după care se pune din nou sare și piper într-o cantitate chiar mai mare decât s-a pus în interior”, continuă prezentarea rețetei directorul complexului turistic.

Peștele se așează pe grătar, iar coacerea este gata atunci când crusta de bulion devine dură. “Se recomandă ca aperitiv sau ca fel de bază al unei mese, alături de apă sau vin sec alb din belșug”, conchide directorul complexului turistic.

AGERPRES/(AS — autor: Luisiana Bîgea, editor: Cristian Anghelache)

Foto: (c) Li Mangmang / XINHUA FOTO

Cu ocazia marcării Zilei Mondiale a Sănătății — 7 aprilie 2015—, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) încurajează eforturile care vizează îmbunătățirea securității sanitare a alimentelor de la fermă în farfurie și în toate etapele intermediare, relatează site-ul who.int.

Potrivit estimărilor, alimentele produse sau servite în condiții neigienice se află la originea a circa 2 milioane de decese pe an, printre care un mare număr de copii.

Alimentele care conțin bacterii, viruși, paraziți sau diferite substanțe chimice provoacă peste 200 de boli, de la diaree la diverse forme de cancer.

Apar mereu noi amenințări la adresa securității sanitare a alimentelor: schimbările care intervin în producție, în distribuirea și consumul alimentelor, modificările de mediu, agenții patogeni noi și emergenți, rezistența la medicamente antimicrobiene pun numeroase probleme sistemelor naționale de securitate a alimentelor, iar sporirea numărului de călătorii și dezvoltarea comerțului cresc probabilitatea unei propagări internaționale a contaminării.

OMS sprijină statele membre să prevină și să depisteze escaladarea bolilor de origine alimentară, ajutându-le să le facă față conform Codex alimentarius, care cuprinde norme internaționale, directive și coduri de practici vizând alimentația și care acoperă principalele alimente și procese de prelucrare. Alături de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), OMS avertizează statele în cazul unor urgențe la nivelul securității sanitare a alimentelor, prin intermediul unei rețele de informare internațională.

Securitatea alimentară a alimentelor este o responsabilitate comună și este importantă colaborarea pe întreaga filieră de producție alimentară — de la agricultor și producător la distribuitor și consumator.

De exemplu, Manualul OMS “Cinci chei pentru alimente mai sigure” conține recomandări practice destinate distribuitorilor și consumatorilor în privința manipulării și pregătirii alimentelor. Prima este curățenia, a doua — separarea alimentelor crude de cele preparate, a treia — o tratare termică suficientă a alimentelor (fierbere, prăjire, etc.), a patra — menținerea alimentelor la o temperatură adecvată și a cincea cheie — utilizarea unor produse sigure (inclusiv a apei).

Ziua Mondială a Sănătății 2015 este o bună ocazie pentru sensibilizarea celor care lucrează în diferite sectoare guvernamentale, a agricultorilor, producătorilor, vânzătorilor și personalului din sănătate — și a consumatorilor în aceeași măsură — cu privire la importanța siguranței sanitare a alimentelor și la rolul pe care îl poate juca fiecare din cei enumerați pentru ca nimeni să nu se îndoiască de alimentele pe care le consumă, încheie who.int.

AGERPRES/(AS — autor: Lelia Bretan, editor: Mariana Ionescu)