În această săptămână vă propunem ”Ouă surpriză cu sos picant” și ”Prăjitură ardelenească”, rețete care au fost publicate în volumul ”Bufet rece și cofetărie” (1936) scris de doamna Lucreția Dr. Opreanu, profesoară de gospodărie la Liceul ”Regina Maria” din Cluj, licențiată în științe.

Ouă surpriză cu sos picant
Cantități: 6 ouă, 30 gr. unt, 1 lingură șuncă tocată și trecută prin sită, 1 linguriță pastă de sardele, 1 linguriță capere tocate mărunt, 1 linguriță muștar, 1 linguriță pătrunjel verde tocat, sare, piper, 2 pahare cu sos picant.

Ouăle fierte bine se curăță de coajă. Dela baza oului (adică dela partea mai lată) se taie o felie din albuș până să ajungem la gălbenuș. Acum cu ajutorul unei rondele foarte mici (cu care se scobește și gulia) se scoate cu mare grijă gălbenușul așa ca albușul să rămână întreg și să nu se strice.

Untul se freacă spumă, se adaugă gălbenușul trecut prin sită și cele mai amintite mai sus cu cari se amestecă bine. Compoziția se pune în cornet. Din acest cornet prin apăsare, se umplu albușele de ou. În farfurie se pune sosul, ouăle se așază în farfuria cu sos în formă de zigzag. Se garnisește după gust.

Prăjitură ardelenească




Cantități pentru foi: 250 gr. unt, 100 gr. zahăr praf, 350 gr. făină, 1 gălbenuș de ou, o jumătate de linguriță praf vanilat. Cele de mai sus puse pe planșetă se amestecă și se frământă bine. Coca se împarte în două și se întinde de grosimea muchiei de la cuțit. O parte din ea se pune în tavă, iar peste ea se întinde următoarea compoziție: 8 gălbenușe, 15 linguri zahăr praf, puse în castron de porțelan, se freacă bine cu lingura de lemn. Se adaugă zeama dela o jumătate de lămâie, 2 linguri de pesmet, 3 linguri griș, 4 linguri smântână, 100 gr. stafide, spuma dela albușe de ou bătută tare și amestecată ușor. După ce aceasta e pusă în tavă și întinsă ușor, deasupra punem a doua foaie întinsă, străpungem puțin cu furculița și coacem la foc potrivit. Se taie în bucăți de lățimea a două degete și deasupra se pudrează cu zahăr praf. Cantitatea se poate reduce la jumătate.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

“Toate acestea sunt prilejuite de sărbătorirea Zilei Internaționale a Copilului și a Zilei Castelului Bran, Contele Dracula invitându-i pe cei mici să se bucure de toate darurile sale în regim de gratuitate, de dimineață de la ora 9.00, până aproape de înserat, la ora 18.00”, se precizează într-un comunicat de presă transmis AGERPRES de Administrația Castelului Bran.

Petrecerea cu tematică medievală, care se va desfășura în curtea exterioară a Castelului Bran, va cuprinde ateliere tematice, turnir, pavilionul medieval, atelier de tir cu arcul, de luptă cu spada și scutul, atelier de olărit și ceramică medievală, atelier de dans și de pictură pe sticlă și pe lemn.

Cei care dau dovadă de răbdare și îndemânare sunt invitați să coase păpuși și să realizeze câteva modele de broderie.

Nu vor lipsi atelierele de spadă și jucării din lemn. Copiii care vor învăța sub îndrumarea meșterilor populari să confecționeze diverse obiecte vor primi cadou obiectul finit.

O atracție deosebită va fi în acest an concursul de mers printre scuturi legat la ochi, dar și costumarea în armuri și rochii medievale, pentru a imortaliza momentul pentru cei dragi. Atmosfera va fi întregită de un fond muzical specific perioadei medievale, se mai arată în comunicatul de presă.

Programul zilei va continua cu o expoziție de pictură, lucrările fiind realizate de elevii Liceului de Artă “Carmen Sylva” din Ploiești, sursa de inspirație fiind “Poveste de Crăciun”, scrisă de Regina Maria. Acestea vor sta la baza publicării cărții cu același nume, ca parte a proiectului demarat de Castelul Bran, care are ca scop reînsuflețirea chipului uneia dintre cele mai îndrăgite personalități feminine care ne-a marcat istoria, Regina Maria.

La ora 13.00, elevii Liceului de Artă din Târgu-Mureș vor asista la lansarea cărții “Orfana”, scrisă de Regina Maria, pentru care au imaginat ilustrațiile.

În programul zilei dedicate celor mici, dar și iubitorilor de istorie și legendă, își vor spune povestea și actorii Teatrului de păpuși pentru copii “Strada”, cu piesa “Cei trei purceluși”.

De asemenea, ansamblurile folclorice “Mugurașii Râșnovului”, “Crăișorii Pietrei Craiului”, “Sub Cetina Bradului”, “Plaiuri Măgurene” și “Voinicelul” vor aduce în inima Castelului Bran portul și dansul tradițional din zonă, într-un joc viu și antrenant. Petrecerea va continua cu o prestație de excepție copiilor care cântă cu talent sub denumirea de “Ambasadorii Branului”.

Ca și în anii anteriori, accesul copiilor și a cadrelor didactice însoțitoare este gratuit pe toată durata evenimentului, se menționează în comunicatul de presă.

AGERPRES/(AS-autor: Jana Pintili, editor: Diana Dumitru)

Sursa: secure.edps.europa.eu

Sediul Autorității Europene pentru Protecția Datelor se află la Bruxelles.

Dreptul la protecția datelor personale este un drept fundamental. Este diferit dar strâns legat de dreptul la respectarea vieții private și a vieții de familie. Această diferență este făcută în mod special în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, unde cele două drepturi sunt menționate separat dar apar alăturat, în Articolele 7 și 8, după cum indică site-ul EDPS.

Principalele domenii de activitate ale AEPD sunt: supravegherea prelucrării datelor cu caracter personal efectuate de administrația UE; oferirea de recomandări pentru Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliu în ceea ce privește politicile și textele legislative care aduc atingere vieții private; cooperarea cu alte autorități din domeniu pentru a garanta o protecție a datelor personale coerentă în toată Europa.

Sarcinile de supraveghere îmbracă diferite forme, precum verificare prealabilă a operațiunilor de procesare a datelor susceptibile de a prezenta riscuri specifice, luarea în evidență a diverselor plângeri, efectuarea de anchete. În funcție de aspectele care îi sunt supuse atenției, AEPD verifică felul cum s-a făcut procesarea datelor cu caracter personal ținând cont de regulamentul privind protecția datelor (Regulamentul (CE) nr. 45/2001). Regulamentul are ca scop protejarea libertăților și a drepturilor fundamentale ale persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal care le vizează. Totodată acest regulament are ca obiect facilitarea liberei circulații a informațiilor într-un cadru care să garanteze drepturile persoanelor și așteptările lor legitime cu privire la respectarea vieții private. De cele mai multe ori, în urma acestei verificări se fac niște recomandări pe care instituțiile și organele comunitare trebuie să le implementeze, obiectivul fiind respectarea regulilor în materie de protecție a datelor.

AEPD primește sesizări de la membrii personalului UE, ca și de la oricare alte persoane care consideră că datele lor cu caracter personal nu au fost prelucrate în mod corect de una dintre instituțiile sau organele europene. Dacă plângerea este admisă, AEPD efectuează o anchetă. Ulterior concluziile acesteia sunt comunicate celui care a făcut sesizarea, fiind luate totodată măsurile necesare.

Datele cu caracter personal pot fi prelucrate numai cu un scop specific și legitim, care trebuie să fie specificat atunci când datele sunt colectate, menționează site-ul amintit. Persoana ale cărei date sunt prelucrate beneficiază de mai multe drepturi garantate, cum ar fi dreptul de a fi informat în ceea ce privește prelucrarea datelor și dreptul de a corecta datele.

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor publică orientări tematice privind probleme de bază, care să servească drept documente de referință pentru administrația europeană. În decembrie 2010 AEPD a adoptat un document strategic intitulat ”Controlul și garantarea respectării Regulamentului (CE) 45/2001” .

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor îndrumă Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul în ceea ce privește propunerile privind noi texte legislative, precum și o serie de alte probleme cu impact asupra protecției datelor. Misiunea de consultant constă în principal în analizarea modului în care politicile influențează drepturile cetățenilor în cadrul vieții private.

Sursa:secure.edps.europa.eu

Persoana care îndeplinește funcția de AEPD este numită de comun acord de către Consiliul UE și Parlamentul European. În prezent această funcție este îndeplinită de Giovanni Buttarelli (Supervisor), adjunct fiind Wojciech Wiewiórowski (Assistant Supervisor). Aceștia au preluat mandatul — a cărui durată este de cinci ani — la 4 decembrie 2014.

AEPD își exprimă opiniile, în mod regulat, în diferite tipuri de publicații. De asemenea, în rapoartele anuale face o trecere în revistă a principalelor realizări din anul precedent, cuprinzând cele trei domenii de activitate ale AEDP precum și evoluțiile în domeniile comunicare, administrație, buget și resurse umane.

În fiecare an au loc două conferințe importante privind protejarea datelor: o Conferință europeană, care are loc primăvara și care reunește responsabilii cu protecția datelor de pe lângă autoritățile statelor membre ale UE și ale Consiliului Europei, și o Conferință internațională, care are loc toamna și care reunește un mare număr de experți în protecția datelor, atât din sectorul public, cât și din cel privat.

AGERPRES (Documentare — Ruxandra Bratu; editor: Marina Bădulescu)

Ortodoxe
Sf. Sfințit Mc. Eutihie, episcopul Melitinei; Sf. Ier. Nichita Mărturisitorul, episcopul Calcedonului; Sf. Mc. Eliconida

Greco-catolice
Sf. ep. m. Eutichie

Romano-catolice
Sf. Gherman, ep.

Sfântul Ierarh Nichita Mărturisitorul, episcopul Calcedonului, este pomenit în calendarul creștin ortodox la 28 mai.

S-a făcut monah încă din tinerețe, fiind ales episcop al Calcedonului, datorită înțelepciunii și faptelor lui bune. A păstorit comunitatea creștină în vremea tulburărilor iconoclaste, când la conducerea imperiului era Leon Isaurul (813-820).

Pentru că a mărturisit dreapta credință, a fost surghiunit departe de cetatea episcopală și a murit în exil. După multe suferințe, Sfântul Ierarh Nichita Mărturisitorul s-a retras într-o mănăstire din Palestina, și de aici a trecut la Domnul.

AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel; editor: Irina Andreea Cristea)

Sursa: Youtube.com

Etiopia este statul african cu cea mai veche organizare statală independentă potrivit volumului ”Mica Enciclopedie de Istorie Universală” (2002). În Antichitate, teritoriul Etiopiei a fost influențat de civilizațiile egipteană, apoi elenistică. Creștinismul (monofizit) a devenit în secolul IV, religie de stat. Statul feudal etiopian, un adevărat bastion creștin, s-a constituit în secolul XIII, și a rezistat cu succes, în secolele XV-XVI, invaziei triburilor galla, sprijinite de turcii otomani.

Negusul Theodoros II (1855-1868) a reunificat și centralizat statul, respingând tentativele anexioniste britanice. Italia a declarat, în 1890, litoralul etiopian, sub numele de Eritreea, colonie, dar încercarea de ocupare a întregii țări a eșuat în urma victoriei repurtate în Bătălia de la Adua (1 martie 1896) de către negusul Menelik II (1899-1913), ”părintele Etiopiei moderne”. Tratatul italo-abisinian de la Addis Abeba (26 octombrie 1896) a recunoscut independența statală a Etiopiei. Victimă a agresiunii italiene inițiate de Mussolini în 1935-1936, Etiopia s-a eliberat cu sprijin britanic, în 1941, de sub ocupația străină.

Capitala și cel mai mare oraș al Etiopiei, Addis Abeba sau Addis Ababa, este așezat pe un platou, în centrul geografic al țării, la o altitudine de 2 450 m. Are o suprafață de 527 kmp și o populație de 3 168 000 milioane locuitori (iulie 2014, ”The World Factbook” — www.cia.gov).

Orașul a fost fondat în 1887 ca o consecință a așezării necorespunzătoare pe care o avea fosta capitală, Entoto, aflată pe muntele cu același nume. A fost capitala Africii de Est Italiene între 1935 și 1941.

Addis Abeba, principal centru economic și cultural al Etiopiei, este supranumit și capitala politică a Africii datorită importanței sale politice, diplomatice și istorice pentru continentul african. Aici se găsesc sediile mai multor agenții specializate ale ONU, printre care Comisia Economică pentru Africa a Națiunilor Unite (UNECA), dar și Centrul de Conferințe al Națiunilor Unite (UNCC-AA).

Sursa: Youtube.com

Principalele obiective turistice ale capitalei etiopiene sunt, potrivitinfotour.ro: Muzeul Național al Etiopiei, Muzeul de Etnologie, Muzeul Național Poștal, Muzeul Căilor ferate, Piața Merkato (cea mai mare piață în aer liber din Africa), Catedrala Sfânta Treime (la un moment dat cea mai mare biserică ortodoxă din Etiopia), Catedrala Sfântul Gheorghe, Palatul Național (reședința președintelui etiopian), Teatrul Hager Fikir (cel mai vechi teatru din țară), clădirea Parlamentului, vechiul palat imperial Menelik (sediu al Guvernului) etc.

În interiorul Muzeului Național sunt expuse descoperiri arheologice și istorice, reprezentativă fiind replica fosilei ”Lucy”, descoperită în 1974, un australopitec ce a trăit acum 3 milioane de ani.

În campusul principal al Universității Addis Abeba se află Muzeul Etnologic, care alături de Institutul de Studii Etiopiene păstrează resursele culturale și istorice ale țării. Muzeul conține colecții complete, care descriu aproape toate grupurile tribale din Etiopia, prezentând astfel o vedere de ansamblu asupra istoriei, culturii și tradițiilor poporului etiopian.

Catedrala Sfânta Treime a fost ridicată cu ocazia eliberării Etiopiei de sub guvernarea italiană. Totodată, catedrala este și cel de-al doilea lăcaș de cult din întreaga Etiopie, ca importanță, după Biserica Sfânta Maria din Axum. Stilul baroc al acesteia o face unică în Etiopia și Africa. Aici se pot vedea cărți aparținând familiilor imperiale, statui grecești, vitralii cu scene din vechiul și Noul Testament, precum și cripta împăratului Haile Silassie I și a soției sale, ctitorii catedralei.

În schimb, Catedrala Sf. Gheorghe este o construcție tipică, tradițională etiopiană. Împăratul Menelik II a construit această biserică octogonală, în 1896, după victoria asupra italienilor din bătălia de la Adua. Pictura bisericească din această catedrală atrage atenția vizitatorilor, fiind realizată atât în stil tradițional, cât și în stil modern.

O altă construcție impresionantă este Biserica Be’ata Mariam sau Mausoleul Menelik. A fost ridicată în 1911, fiind o clădire pătrată din piatră de granit, cu o cupolă centrală și alte patru la colțuri. Aici se află osemintele împăratului Menelik II, ale soției sale Taytu și ale fiicei Zewditu.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

Daniela Cerba ne asigură că cine o gustă o dată o va trece în meniul duminical sau în cina din serile mai răcoroase.

Avem nevoie de 300 gr de carne de porc tocată, două cepe, două ouă, orez, apă, zarzavat (morcovi, pătrunjel, păstârnac, țelină), 200 ml zeamă de varză murată, 50 gr smântână, sare, piper, o legătură de frunze (pătrunjel, mărar, leuștean).

‘Se pune apa la fiert cu o ceapă și cu zarzavatul, toate tocate mărunt. Între timp, tocăm carnea și preparăm perișoarele: carnea tocată o frământăm cu orezul, ceapa tăiată mărunt, oul, sarea, piperul și verdeața (frunzele de pătrunjel). Se fac perișoarele mici și se pun la fiert în ciorbă’, afirmă Daniela Cerba.

După 20-30 de minute, se verifică dacă orezul este fiert.

”Se gustă de sare și adăugăm zeama de varză cu gălbenușul de ou bătut cu smântână. Apoi, se adaugă leușteanul tocat mărunt și mai lăsăm un clocot-două, după care se poate servi”, ne asigură Daniela Cerba.

AGERPRES/(AS — autor: Otilia Halunga, editor: Mihai Simionescu)

Sursa: wgnrr.org

În acest an, campania desfășurată sub sloganul “Sănătatea noastră, drepturile noastre, viețile noastre!” este condusă de Rețeaua Internațională a Femeilor pentru Drepturile Reproducerii (Global Network for Reproductive Rights — WGNRR) și partenerii săi. Acest slogan ne îndeamnă să luăm atitudine față de violența împotriva femeilor în toate formele sale. WGNRR face apel la autoritățile din întreaga lume pentru a respecta, proteja și a asigura dreptul femeilor la sănătate, demnitate și integritate corporală.

Potrivit OMS, la nivel mondial, în fiecare an, producerea de avorturi este estimată între 40-50 de milioane, ceea ce înseamnă aproximativ 125.000 de avorturi pe zi. În prezent, peste 60% din populația lumii trăiește în țări în care avortul permis este justificat de un număr mare de motive sau nu este restricționat în niciun fel. În contrast, peste 25% din populație locuiește în țări în care avortul este în general interzis iar aproximativ 14% din populație se află în țări unde avortul este permis doar pentru a salva sănătatea femeii.

Organizația Națiunilor Unite evidențiază că “una dintre formele cele mai prevalente de încălcare a drepturilor omului la nivel mondial” o reprezintă constrângerea emancipării femeilor, împiedicând, astfel, dezvoltarea durabilă. Cu toate acestea, “violența instituțională” continuă să se manifeste față de femei, în numeroase părți ale lumii, atunci când dreptul la serviciile de sănătate, în special în domeniul sănătății sexual-reproductive, le este refuzat. Declarația Organizației Națiunilor Unite din 1993 privind eliminarea violenței împotriva femeilor definește ”violența instituțională” ca fiind “violența fizică, sexuală și psihică comisă sau tolerată de către stat sau de agenții săi, indiferent de locul în care acesta se produce.” Cu toate acestea, exemple de violență și discriminare, care rezultă din încălcarea dreptului femeilor la sănătatea sexuală și reproductivă, au rămas mult prea larg răspândite.

Decizia de a lansa o campanie pentru sănătatea femeilor a fost luată la 28 mai 1987, în cadrul celei de-a V-a Reuniuni Internaționale pentru Sănătatea Femeilor, desfășurată în Costa Rica. De atunci, organizațiile de femei din toată lumea desfășoară anual diverse activități pentru a scoate în evidență probleme majore legate de acest aspect.

Rețeaua Internațională a Femeilor pentru Drepturile Reproducerii este o rețea la nivel mondial, formată în 1984. În cei peste 30 de ani de experiență a mobilizat și desfășurat campanii ale mișcărilor care luptă pentru asigurarea sănătății sexuale și reproductive. WGNRR are statut consultativ în cadrul Organizației Națiunilor Unite. Rețeaua este formată din peste 1.000 de membri individuali și organizații din 105 de țări, după cum se menționează pe site-ul acesteia, wgnrr.org.

WGNRR va acționa în sensul reunirii tuturor guvernelor pentru a permite accesul universal la serviciile de sănătatea reproductivă și pentru a elimina violența împotriva femeilor în toate formele sale, obiective ce vor fi incluse în Agenda de dezvoltare post-2015 a ONU, considerate esențiale în realizarea dezvoltării durabile.

AGERPRES/(Documentare — Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu)

Povestea soiului Braghină se regăsește într-o legendă consemnată în volumul ”Metamorfozele vinului. Legende și povestiri despre vița-de-vie și despre vin”, coordonat de acad. Gherasim Constantinescu, și este strâns legată de povestea soiului Gordan, originar din aceeași podgorie.

Se pare că numele de Braghina ar proveni de la Bagrina, numele uneia dintre fetele regelui dac Burebista (cca 82 î.Hr.-cca 44 î.Hr.), iar soiul Gordan ar cinsti pe un vestit ostaș, Gordan, al cărui tată era stegarul regelui. Tatăl era un ostaș foarte curajos, care nu dăduse înapoi în nicio luptă, oricât de grea ar fi fost, păzind mai întâi viața regelui și ducându-i-se, astfel, vestea în întreaga Dacie. Avea însă un secret care-l făcea de nebiruit: înainte de a porni la luptă, soția sa, Cârlogana, îi dădea să bea un ulcior din vinul numai de dânsa știut.

La vremea aceea, vinurilor de pe meleagurile Daciei li se dusese vestea în lumea întreagă pentru savoarea lor deosebită, atrăgând, astfel, hoardele barbare dornice de această băutură. Mai mult decât atât, înșiși ostașii lui Burebista începuseră să consume cam mult vin, deseori fără măsură. Și așa, cu inima strânsă, regele a dat ordin să fie scoase toate viile roditoare din țară. Cu toate acestea, Dacia a fost din nou atacată de puhoaie de năvălitori, cărora Burebista trebuia să le țină piept. De obicei, el ieșea la luptă în fruntea ostașilor, iar alături de el se afla mereu stegarul. Iată, însă, că, într-una dintre lupte, stegarul își pierdu viața. Cu toate că Burebista a câștigat bătălia, nu s-a putut bucura pe deplin de aceasta, gândindu-se la atâtea vieți pierdute și, mai ales, la cea a credinciosului stegar.

Foto: (c) Alex TUDOR / Arhiva AGERPRES

În timpul acesta, creștea, acasă la stegar, fiul acestuia, Gordan, în grija maicii sale, Cârlogana. Când a venit vremea ca și acesta să plece la luptă, Cârlogana l-a dus în beciul casei, unde ascunsese, sub o lespede, un butoi cu vin din care se întărise, pe vremuri, tatăl său. După ce a băut din acest vin, lui Gordan i-a dispărut orice fel de teamă de moarte, iar la luptă s-a dovedit de un curaj deosebit. Impresionat de vitejia lui Gordan, regele a dat ordin să-i fie adus pentru a-1 lăuda.

Când a ajuns Gordan la curtea regelui, Burebista se afla pe tronul său, iar la picioarele tronului, era așezată, pe un scaun, fiica sa, Bagrina, de o frumusețe extraordinară. Gordan a rămas impresionat la vederea fetei, iar aceasta, la rândul ei, s-a simțit cucerită pe dată de frumusețea ostașului. Întrebându-l regele de unde are atâta putere și curaj, Gordan a povestit taina mamei sale, care ascunsese un butoi cu vin, nedând ascultare poruncii regelui. Din acel moment, regele a dat ordin să se cultive din nou viță-de-vie pe toate dealurile țării, iar celor doi tineri le-a spus: ”(…) iar voi, copii, fiindcă văd că vă iubiți, să vă uniți și să fiți fericiți. Vă binecuvântez ca rege și ca tată!”. Și astfel, poporul dac a dat aceste două nume, Braghina și Gordan, unor soiuri de struguri care au intrat în sortimentul vinurilor de Drăgășani, la care se asociază și Cârlogana — Crâmpoșia.

De asemenea, alte surse documentare fac referire la faptul că Bagrina era atrasă de frumusețea acestor struguri, iar viticulturii, observând acest lucru, au botezat soiul cu numele Braghina.

În timp, Braghina și celelalte soiuri românești au fost cultivate pe malul stâng al Oltului, în apropierea cetății Buridava, cunoscut centru politic geto-dacic. Vinurile produse aici au fost apreciate atât de populația dacă, cât și de legiunile romane care au trecut prin zonă, în drumul lor spre Buridava (anul 101). Se spune că Braghina ar fi fost un vin apreciat de domnii Mircea cel Bătrân (1386-1418) și Mihai Viteazul (1593-1601), pe care l-ar fi băut alături de frații Buzescu (Radu, Preda și Stroe), pentru a-și sărbători victoriile.

Soiul Braghină, alături de alte 10 soiuri autohtone românești, este prezentat în ”Traité de Viticulture-Ampelographie”, amplă lucrare în 7 volume, semnată de specialiștii Pierre Viala și Victor Vermorel și publicată la Paris, la începutul secolului trecut, între 1901 și 1910. Mai recent, soiul apare și în volumul ”Wine Grapes” (2012), de Jancis Robinson, Julia Hardening și José Vouillmoz, fiind cunoscut nu numai la Drăgășani, în renumitul sortiment, ci și pe Valea Timocului, în estul Serbiei și în Bulgaria, sub numele de Bagrina.

Fiind un soi autosteril (florile viței nu pot crea rod cu polen propriu), Braghina a fost cultivată în sortiment biologic cu soiul românesc Gordan. Este cultivată îndeosebi în Oltenia, unde este cunoscută sub sinonimele Braghină roșie rară, Braghină de Drăgășani, Poamă roșie, Braghină cu bobul mare, Braghină mare.

Strugurii sunt mari, rămuroși, cu boabe rare, de formă sferică, având pielița de culoare roșu deschis. Se caracterizează printr-o maturare târzie, recoltându-se în cursul lunii octombrie, când acumulează 170-190 g/l zaharuri, uneori chiar 210 g/l, notează I. Pușcă în volumul ”Vechi soiuri românești de viță-de-vie”. Vinificați după o tehnologie tradițională, din strugurii de Braghină se pot obține excelente vinuri rozé, cu o tărie alcoolică medie de 10-11% vol. și cu o aciditate naturală destul de ridicată, de 5-6 g/l.

Vinurile rozé de Braghină, seci, se armonizează cu mâncăruri pe bază de pește, carne de pasăre și brânzeturi proaspete.

AGERPRES/(Documentare — Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Sursa: castel-nako.blogspot.ro

Istoricul Ioan Hațegan relatează pentru AGERPRES că istoria castelului din Comloșul Mare se leagă de numele fraților Cristofor și Ciril Nacu (maghiarizat Nako), negustori înstăriți de origine aromână, din Macedonia. În 1781, la îndemnul împăratului Ioszef al II-lea, cei doi au cumpărat la licitație mari suprafețe de teren în Banat și și-au împărțit moșia, astfel că domeniul din Sânnicolau Mare le-a rămas urmașilor lui Cristofor, iar Comloșul, fiului lui Ciril, Iosif Nacu.

Din castelul Nako de la Comloș se mai păstrează o parte din vechea construcție, pe care Primăria a modificat-o. În spatele castelului era un parc unde a fost amenajat primul teatru sătesc din Monarhie. Pentru îngrijirea luxuriantului parc, Iosif Nacu (Nako) a adus grădinari din străinătate, iar porțile din fier forjat, realizate în atelierele vieneze, purtau blazonul familiei, fiind distruse, însă, în perioada comunistă.

Castelul își datorează numele — San Marco—Bertei Mileva, soția ducelui San Marco, de care îl leagă o poveste frumoasă și în concordanță cu adevărul istoric. Se spune că aceasta era atât de fermecătoare încât însuși împăratul Franz Josef al II-lea a făcut o mare pasiune pentru ea, făcându-i cadou de nuntă parcul din jurul castelului, o copie a unei grădini vieneze, amenajate de mari specialiști din Imperiu.

‘În 1838, soția contelui Ioan Nako a adus pe lume o fetiță, pe Berta Mileva, care avea să fie ultima descendentă a lui Ciril Nacu. Era o fată foarte frumoasă, înzestrată cu dar artistic și căreia tatăl i-a angajat un pictor din Germania care să o învețe să mânuiască penelul. Doar că între pictorul care era și tânăr și Berta s-a înfiripat o poveste de dragoste și au vrut să fugă împreună. Pictorul, care a trecut și prin Timișoara, a lăsat o descriere frumoasă a orașului de pe Bega. Tatăl Bertei s-a prins, l-a pus în diligență pe pictor și l-a trimis înapoi, iar fata (care avea 18 ani, n.r.) a fost destul de repede măritată, în 1856, cu Giulio Capece Zurlo Duca di San Marco, un bărbat mult mai în vârstă decât ea. Au avut o căsătorie normală și s-au remarcat atât la Sânnicolau, cât și la Budapesta și la Viena, prin Salonul artistic. Berta era o femeie frumoasă, impozantă, mânuia penelul, mai scria și poezii și în casele lor de la Budapesta și de la Viena se adunau, de toamna până primăvara, cât stăteau acolo, pleiade de artiști budapestani și vienezi. Erau celebri în epocă”, relatează cercetătorul Ioan Hațegan.

La 50 de ani, Berta Mileva a rămas văduvă și a trăit singură la Comloș, până la 88 de ani. Neavând urmași, ea a donat conacul statului român în anul 1926 cu condiția îngrijirii acestuia. După moartea ducesei Berta Mileva de San Marco, această condiție nu a fost, însă, din nefericire, îndeplinită. Potrivit legendelor locale, Berta își iubea atât de mult caii încât, la moartea sa, a decis ca toți să fie împușcați, deoarece ea considera că un cal de sânge nobil nu trebuie să fie pus la jug. Cenușa lor — pentru că au fost incinerați — a fost împrăștiată în parcul castelului.

Castelul Nako din Sânnicolau Mare a avut o stea mai norocoasă, având șansa de a se fi păstrat intact. Clădirea nu a fost doar un monument arhitectural, ci și un veritabil muzeu în care erau expuse mii de obiecte de o valoare inestimabilă, aflate în colecția personală a familiei Nako. În salonul domnesc erau expuse picturi realizate de Nako Kalman, renumit în epocă, dar și picturi ale maeștrilor Lenbach și Schrottsberg, din anii 1840-1850, precum și piese de mobilier sculptate, cu încrustații, din Țările de Jos, o statuetă Carducci din Veneția etc. Într-o cameră erau expuse trofeele nobilului, aduse după prima expediție pe care o efectuase în Africa.

Salonul de primire a oaspeților era împodobit cu obiecte de artă din argint, un giuvaer vechi german, sculpturi în bronz și dulapuri încrustate, picturi din secolul al XV-lea. Sufrageria era decorată cu o colecție de porțelan antic japonez, precum și cu câteva copii după Rembrandt și Tizian, care completau valorile muzeului. După 1919, toate acestea s-au pierdut fără urmă. După Primul Război Mondial, familia Nako s-a mutat în Ungaria, iar vasta proprietate, înconjurată de o imensă pădure de brad, precum și cele 1.500 de jugăre de pământ, cu ferme, grădini, sere de iarnă și livezi, au fost vândute pe parcele. Castelul a fost împărțit în două, pădurea a fost devastată, iar mobila a fost împrăștiată cu bucata.

La începutul veacului trecut, castelul a servit drept primă școală agricolă din România, iar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a folosit ca sediu al gărzii fasciste, cazarmă și depozit de armament. Între anii 1949 — 1951 și 1953 — 1955, aici a funcționat școala de tractoriști, din nou, școala agricolă, iar în 1975, castelul a fost preluat de Primăria Sânnicolau Mare, care a amenajat Muzeul Bartok Bella, inaugurat în 1981.

În prezent, castelul adăpostește Casa de Cultură și Muzeul Orașului.

Aflată pe Dealu Farcu din zona cu același nume, în apropierea comunei Roșia din județul Bihor, peștera a fost descoperită în 1978, în urma avansării frontului de lucru a Galeriei miniere Farcu. A fost amenajată și deschisă în anul 2012, oferind turiștilor și posibilitatea de a vizita o veche galerie de mină, în care sunt expuse numeroase obiecte legate de munca oamenilor din subteran.

Sursa: Facebook

Zona Farcu este situată în partea central-sudică a Munților Pădurea Craiului, în bazinul superior al Văii Roșia (bazinul Crișului Negru), pe teritoriul administrativ al comunei Roșia din județul Bihor, fiind parte a sitului Natura 2000 Defileul Crișului Repede — Pădurea Craiului (ROSCI 0062), potrivit prezentării făcute pewww.facebook.com/PesteraFarcu și www.welcometoromania.ro. Platoul carstic Dealul Farcu are o altitudine de 375 metri și este delimitat de Valea Steazelor la nord și Valea Lazuri la sud.

Peștera se dezvoltă pe o lungime de 251 de metri și o denivelare de 16 metri. La momentul descoperirii a fost considerată o adevărată bijuterie, prin prisma bogăției speleotemelor, diversității și formelor cristalelor deținute, însă peștera a fost în nenumărate rânduri deteriorată prin ruperea și distrugerea cristalelor.

În prezent, în Peștera cu Cristale sunt amenajate două sectoare, unul turistic și altul speoturistic. Traseul vizitabil traversează 200 de metri de galerii miniere, unde poate fi vizitat și un muzeu minier și 100 de metri de galerii de peșteră cu pereți modelați de apă și împodobiți cu formațiuni și cristale inedite.

Întregul parcurs este amenajat, cu poteci, scări și balustrade din plastic ranforsat cu fibră de sticlă, cu sistem de iluminare LED, care ghidează turistul spre misterele uimitoare ale peșterii. Temperatura în interiorul peșterii este de 9-12 grade Celsius. Traseul se încheie cu aven subteran ce coboară la 80 de metri sub nivelul de circulație al minei, de unde poate fi admirată rezervația cu cristale cu celebrele discuri de Farcu și “libelulele de cristal”, așa cum arată www.tarabeiusului.ro și sursele menționate mai sus.

Pe lângă cele două sectoare, în peșteră există și un sector cu statut de rezervație științifică ce poate fi vizitat numai cu programare prealabilă.

AGERPRES/ (Documentare-Cerasela Bădiță; editor: Irina Andreea Cristea)