inShare1

Legendarul AHILE, eroul Războiului Troian, este legat de pământul României de astăzi prin scrierile autorilor antici. Oricât ar părea de surprinzător sau de “protocronist” (după cum ar spune manipulatorii antiromâni), izvoarele istorice ne vorbesc clar despre insula lui Ahile, pe care o situează la gurile Dunării.

Acum peste 3.000 de ani, o mare parte a Europei era ocupată de neamurile tracilor, tracii fiind prezenți în Războiului Troian, așa cum o spune cât se poate de clar Homer în Iliada, de nenumărate ori. În acest context, nu ar trebui să ne mire că spațiul Mării Negre și teritoriile neamurilor tracice din jur făceau parte din… circuitul eroilor antici.

Așa cum cred că este limpede pentru toți, implicațiile identificării templului lui Ahile din insula Leuce, la gurile Dunării, ar fi extraordinare pentru noi…

Să vedem însă ce ne spun autorii antici:

Pausanias: “Se află o insulă în Pontul Euxin (Marea Neagră), la gurile Istrului (Dunării), închinată lui Ahile. Aceasta se numeşte Leuce şi are un perimetru de douăzeci de stadii, este acoperită de o pădure deasă şi plină de animale sălbatice şi domestice. În ea se află un templu şi o statuie a lui Ahile.”

Pindar: “În Pontul Euxin, Ahile locuieşte într-o strălucitoare insulă.”

Euripide: “Ahile, care locuieşte într-o insulă, pe ţărmul de argint, în interiorul Pontului Euxin.

Maximus din Tyr: ”Ahile se odihnește pe o insulă care se află față în față cu râul Istru, iar acolo se află templul și altarul lui Ahile”.

Scylax din Carianda: “Călătoria pe mare de la Istru pînă la Criumetopon este de trei zile şi trei nopţi, iar de-a lungul ţărmului de două ori mai lungă. Căci acolo se află un golf. În interiorul acestui golf există o insulă pustie, numită Leuce, care este închinată lui Ahile.”

Ptolemeu: ”Insulele de lângă Moesia Inferior, lângă țărmul Pontului Euxin, se numesc Boristene si Leuke, aceasta din urmă fiind cunoscută și ca insula lui Ahile.”

Arctinos: “După ce Ahile pune pe fugă pe troieni şi pătrunde în oraş, este ucis de Paris şi Apolo. În jurul leşului se încinge o luptă înverşunată. Aias îl ia şi-l duce la corăbii, în vreme ce Odiseu ţine piept troienilor. Apoi ei îl înmormântează pe Antiloh şi expun cadavrul lui Ahile. Sosind Thetys(mama lui Ahile – n.m.), însoţită de Muze şi de surorile ei, îşi plânge copilul. După aceea Thetys răpeşte de pe rug pe fiul său şi-l poartă în insula Leuce.”

Filostrat: “în Pont se află o singură insulă, aşezată mai mult spre coasta ospitalieră pe care o ai la stânga când intri în Pont. E lungă de treizeci de stadii şi lată nu mai mult decât de patru. Arbori cresc acolo: plopi albi, ulmi şi alţii – cum se întîmplă -, iar cei din jurul templului sînt sădiţi în rînduială. (…) Statuile din templu reprezintă pe Ahile şi Elena uniţi de pace.”

Deși izvoarele sunt mai multe, ne vom opri aici pentru că ceea ce a fost prezentat deja este cât se poate de convingător. Așadar, izvoarele antice ne vorbesc despre faptul că insula Leuce, de la gurile Dunării, este “insula lui Ahile”, că este “închinată lui Ahile”, că el “locuiește” aici sau că aici a fost înmormântat…

INSULA SERPILOR

Deși unii cercetători au căutat să identifice Insula lui Ahile cu Insula Șerpilor, studiul lui Cașin Popescu “Insula lui Achile, Leuce: localizare şi precizări istorice” vine cu o ipoteză mult mai credibilă, identificând-o cu insula Letea. Argumentele sunt cât se poate de serioase:

1. După cum ne spun Pausanias și Filostrat (vezi citatele de mai sus) dar și alți autori antici, Insula Leuce era mult mai mare decât Insula Șerpilor, era acoperită de păduri, avea animale sălbatice și multe păsări, ceea ce nu este posibil să fi existat pe Insula Șerpilor – o insulă mică, stâncoasă, cu puțină vegetație.

2. “Grigore Antipa admite că pe locul actualei delte ar fi existat înainte un golf al mării. Acesta, cu timpul, a fost izolat de restul mării prin cordonul litoral Jibireni-Istria şi transformat în liman. Cu timpul, limanul a fost aluvionat şi adus în faza actuală, cu terenuri uscate, mlaştini şi bălţi. Dunărea ar fi debuşat în mare prin şase guri, din care trei duceau apele în Razelm; acestea din urmă ulterior s-au împotmolit.”(Cașin Popescu “Insula lui Achile, Leuce: localizare şi precizări istorice”)

Cai sălbatici în pădurea Letea. Sursa Foto: lataifas.ro

Așadar, acum aproximativ 2.000 de ani, pe vremera când autorii citați au trăit, configurația gurilor Dunării era diferită de cea de acum, existând un golf navigabil în locul unei părți din actuala Deltă a Dunării, unde se găsește și insula Letea.

Cașin Popescu ne mai spune următoarele: “Insula Leuce s-a aflat în golful pe care Marea Neagră îl făcea pe locul actualei delte a Dunărei, prin urmare localizarea ei trebue făcută în Deltă. Toate informațiile despre insula Leuce pe care le găsim în izvoarele antice conduc unanim la identificarea Insulei lui Achile, Leuce, cu insula Letea. Aici deci, în această insulă, azi a Deltei, ar trebui intreprinse in mod serios şi sistematic cercetări arheologice, dacă întradevăr se vrea a se descoperii templul şi statuia lui Achile de care vorbeşte Pausanias.”

Întrebarea este: se vrea așa ceva? Vor autoritățile “românești” să cerceteze fabuloasa istorie a acestor meleaguri și să o aducă la lumină? Din păcate, știm răspunsul: Nu vor , nu știu că există sau nu-i înțeleg importanța!

Să sperăm, totuși, într-un viitor mai bun în care eroii legendari care au trăit sau au trecut pe aici și culturile extraordinare ale căror urme le vedem la tot pasul, vor avea parte de prețuirea pe care o merită!

Daniel Roxin

Studiul lui Cașin Popescu, “Insula lui Achile, Leuce: localizare şi precizări istorice”, poate fi citit aici: https://cumpana.wordpress.com/2007/07/05/insula-lui-achile-leuce-localizare-si-precizari-istorice/

Vizionează filmul TRA

Instituită în anul 1994, prin Hotărârea nr. 364 a Guvernului României, Ziua Justiției se sărbătorește, potrivit articolului 2 al acestei Hotărâri, în prima duminică a lunii iulie.

Ziua Justiției are menirea de a marca rolul și importanța puterii judecătorești, a partenerilor justiției, a tuturor oamenilor legii în încercarea de consolidare a statului de drept. Ea constituie, totodată, și un bun prilej pentru consolidarea relațiilor instituționale.

La 27 iunie 2014, Uniunea Juriștilor din România a organizat, cu ocazia aniversării Zilei Justiției, simpozionul “Priorități actuale ale profesiilor juridice în înfăptuirea justiției”. Evenimentul a avut loc la Academia Română, iar ministrul Justiției Robert Cazanciuc a declarat că țara noastră are parte de “vremuri interesante”, însă tocmai de aceea adresează actorilor sociali și clasei politice rugămintea de a manifesta reținere și de a apăra independența justiției. Acesta a mai adăugat că anul care s-a scurs de la ultima celebrare a Zilei Justiției nu a fost deloc un an ușor, iar intrarea în vigoare a noilor coduri penale a reprezentat o provocare în sistemul de Justiție. Ministrul a mulțumit tuturor magistraților, grefierilor și întregului personal, pentru eforturile depuse ca intrarea în vigoare a acestor coduri să se facă fără probleme și și-a exprimat regretul că nu a reușit să convingă în ultima vreme suficient de mulți parlamentari să voteze proiecte propuse de Ministerul Justiției și de sistemul judiciar.

În anul 2013, Uniunea Juriștilor din România a marcat Ziua Justiției prin organizarea simpozionului cu tema “Rolul autorității judecătorești în sistemul puterilor statului”, la care care au luat parte magistrați și reprezentanți ai profesiilor juridice liberale — avocați, notari publici, consilieri juridici, executori judecătorești—, personalități ale vieții publice și juridice. Lucrările simpozionului au fost deschise Ioan Chelaru, președintele Uniunii Juriștilor și Robert Cazanciuc, ministrul Justiției, în prezența premierului Victor Ponta. La manifestare au mai fost prezenți Oana Schmidt-Hăineală, președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, Livia Doina Stanciu, președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Tiberiu Nițu, procuror general al României.

În anul 2014, ministrul afacerilor externe Titus Corlățean a participat la ”Ziua Justiției”, organizată de Consiliul Superior al Magistraturii la Palatul Justiției din București. La manifestare au participat președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Adrian Bordea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Tiberiu Nițu, președinții Comisiilor juridice a Camerei Deputaților și. respectiv a Senatului, Liviu-Bogdan Ciucă și Cătălin Boboc, din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene, Camelia Toader, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, consilier de conturi de la Curtea de Conturi Verginia Vedinaș, reprezentantul Consiliului Superior al Magistraturii din Republica Moldova, Dumitru Visternicean.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Personalitate de primă mărime a scenei românești, numele său devine sinonim, în perioada interbelică, cu teatrul de revistă. Primul contact cu teatrul l-a avut prin frecventarea spectacolelor de la Grădina “Pîrjoala”, unde se juca teatru popular, cu actori precum Zaharia Burienescu și I.D. Ionescu. Acest lucru l-a inspirat în crearea unui grup de teatru de amatori împreună cu prietenii, cu care juca scene din piesele Meșterul Manole, Căpitanul Valter Mărăcineanu sau Constantin Brâncoveanu, prima lor scenă fiind beciul casei.

Prima experiență profesională ca actor a fost în cadrul trupei de teatru de limba idiș condusă de Mordechai Segalescu: aveau nevoie de un actor pentru un spectacol în Vaslui și a fost ales tânărul Tănase, care era deja nelipsit de la repetiții, potrivit site-ului www.cinemarx.ro. În 1896 termina școala gimnazială și s-a înscris la liceul militar din Iași, unde a fost respins la examenul medical. A plecat la Brăila, unde a frecventat o scurtă perioadă liceul “Nicolae Bălcescu”. Aici s-a împrietenit cu învățătorul și scriitorul Ion Adam, care i-a oferit catedra sa din Cursești, Rahova, întrucât Adam urma sa plece la cursuri în Belgia. Tănase și-a dezvoltat repede propriul stil de predare, promovând muzica și gimnastica.

La 14 octombrie 1899 s-a înrolat voluntar la Regimentul 1 Geniu București. După efectuarea stagiului militar s-a înscris la cursurile Conservatorului de Artă Dramatică, pe care l-a absolvit în 1905. A început să lucreze în teatru și s-a căsătorit cu Virginia Niculescu în 1917.

Talent autentic, Tănase a avut privilegiul să-și facă ucenicia actoricească laolaltă cu un grup de tineri înzestrați, ca Maria Filotti, Marioara Voiculescu, Tony Bulandra, Gh. Storin, Ion Manolescu, V. Maximilian, (care apoi au contribuit deopotrivă la strălucirea teatrului românesc în perioada dintre cele două războaie) și să joace încă din tinerețe alături de artiști uriași ca C. I. Nottara, Iancu Brezeanu, Petre Liciu, Ion Petrescu, N. Soreanu, Ion Livescu, Aristide Demetriade, Ion Morțun și Vasile Toneanu, arată site-ul www.cinemarx.ro.

Constantin Tănase visa un teatru popular, cu ample rezonanțe în mulțime, iar actorul trebuia, în opinia sa, să fie înălțat la demnitatea de artist-cetățean, capabil să exprime nemulțumirile și aspirațiile oamenilor simpli, dragostea lor de viață, optimismul și umorul lor sănătos. Din acest motiv s-a îndreptat spre revistă — gen de teatru cu necontestate virtuți satirice și cu puternice tradiții în viața noastră teatrală, care fusese slujit de-a lungul deceniilor de actori iluștri ca Matei Millo, Mihail Pascaly, Aristizza Romanescu, Grigore Mărculescu.

De-a lungul unei cariere de succes, a devenit, grație tipului de personaj popular și repertoriului său constituit din pamflete sociale pline de vervă, un actor de o enormă popularitate. A lansat, prin companiile ”Cărăbuș” și ”Savoy”, genul revistei muzicale, cu montări strălucitoare, pline de fast, care au avut o mare priză la public. Aceste spectacole muzicale, bazate pe subiecte comice de cele mai multe ori facile, simple pretexte, îi vor oferi prilej acestui mare actor să-și susțină cupletele sale celebre, în fapt șarje caustice la adresa oficialităților, vădind inteligența scenică dublată de conștiință civică.

Cupletul a fost îndreptat asupra năravurilor epocii, pentru a face din ele substanța spectacolului de revistă și a-i da o funcție socială. A satirizat moravurile, abuzurile, încercând să rostească, printre opreliștile cenzurii, problemele cetățeanului.

Încă de la începuturile Companiei “Cărăbuș”, înființată la 2 iulie 1919, Tănase a creat un tip de personaj, acela al cetățeanului simplu, umil și necăjit, mereu în contradicție cu birocrația aparatului de stat. Personajul său, unic în costumul său clasic, cu pătrățele, crizantemă la butonieră și bastonaș, s-a făcut purtătorul de cuvânt al unei întregi categorii sociale, ceea ce l-a adus de multe ori în atenția cenzurii.

”Savoy-Savoy”, spectacol de revistă la Teatrul ”Constantin Tănase’, 1988

Împreună cu “Cărăbuș”, Constantin Tănase a făcut numeroase turnee prin țară și un turneu în Turcia. Tănase a jucat, de asemenea, și la Paris. La “Cărăbuș”, Tănase a lansat carierele a numeroși artiști, cum ar fi doamna muzicii Maria Tănase sau actorul de comedie Horia Șerbănescu, amintește site-ul www.teatrultanase.ro.

În afara numeroaselor producții teatrale, a cochetat și cu cinematograful, atât ca actor, cât și ca regizor, aducând în cele câteva filme care-l au drept protagonist, propriul său personaj: ”Călătoriile lui Rigadin de la Paris la București” (1924), ”Visul lui Tănase” (1932), ”Răbdare, Tănase!” (1943).

Monumentul actorului Constantin Tanase din Cimitirul Bellu

A murit la 29 august 1945. Una dintre cele două case de cultură din Vaslui îi poartă numele, iar arhivele sale personale și multe dintre obiectele care i-au aparținut au fost donate de soția actorului către muzeul județean Vaslui. Din anul 1970 la Vaslui a început să fie organizat un festival de teatru de comedie sub conducerea lui Valentin Silvestru. Din 1980, manifestarea a devenit festival internațional.

În clădirea fostului ”Cărăbuș” astăzi funcționează Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase”.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Cerasela Bădiță)

Sursa: youtube.com

Cu o suprafață de 4.033 kmp și o populație de 538.535 locuitori (est. iulie 2014), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), Republica Capului Verde sărbătorește la 5 iulie Ziua Națională, marcând obținerea Independenței în 1975.

Insulele nelocuite din Capul Verde au fost descoperite abia la mijlocul secolului XV, unele dintre acestea de către venețianul Alvise Mosto, aflat, la acea vreme, în serviciul coroanei portugheze, potrivit infotour.ro, iar altele de către navigatorul portughez Diogo Gomes. Acestea au fost transformate în colonii lusitane conduse de un guvernator până în 1817.

Arhipelagul Cabo Verde a cunoscut prosperitatea în secolul XVII, datorită comerțului cu sclavi și la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu deschiderea drumurilor transatlantice.

Capitala Praia (145.000 locuitori), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), este situată pe insula Santiago, cea mai mare din arhipelag. Atestat în 1615, orașul, al cărui nume întreg este Praia de Santa Maria a devenit un important port comercial al țării.

Atracțiile principale din centrul orașului colonial sunt: Piața Albuquerque, Monumentul ridicat în onoarea lui Diogo Gomes, primăria veche construită în 1920 și Palatul Prezidențial ridicat la sfârșitul secolului al XIX-lea, Palatul de Justiție, clădirea Parlamentului și vechea fortăreață din Bateira. De asemenea, Muzeul de Etnografie, Palatul Culturii și Arhiva de Istorie Națională își așteaptă vizitatorii, înainte de a purcede spre strada Avenida Cidade de Lisboa, cea mai modernă din Praia, potrivit infotour.ro.

Orașul Cidade Velha, înscris în 2009 pe lista patrimoniului mondial UNESCO, se află la 15 km de Praia. Aici se găsesc ruinele celei mai vechi biserici din lume, construite în 1495, în perioada colonizării. Tot aici se află și ruinele fortăreței Real de Săo Filipe.

Cei care vizitează aceste locuri vor fi însoțiți atât în Praia, cât și în restul Republicii Capului Verde, de muzică, o componentă esențială a vieții locuitorilor acestui arhipelag. În plus, merită amintit că Republica Capului Verde a dat lumii una dintre cele mai bune voci, pe renumita Cesaria Evora.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

Sursa: youtube.com

Situată în America de Sud și având o suprafață de 912. 050 kmp se învecinează cu Guyana, Brazilia, Columbia, Oceanul Atlantic (Marea Caraibilor).

Sursa: youtube.com

Republica Bolivariană a Venezuelei are capitala la Caracas, iar principalele orașe sunt: Maracaibo, Valencia, Puerto Cabello, Puerto Ordaz, Ciudad Gayana, Cumana, San Cristobal, San Fernando.

Sursa: youtube.com

Venezuela înseamnă în limba spaniolă ”Mica Veneție”, nume dat de exploratorul spaniol Alonso de Hojeda, impresionat de locuințele lacustre ale popoarelor din Golful Maracaibo, care aminteau de orașul dogilor. Cunoscută pentru relieful pitoresc și peisajele variate, Venezuela este o țară cu oameni prietenoși și zâmbitori și este considerată un tărâm al extremelor.

Sursa: youtube.com

Țara are un peisaj divers, de la kilometri de plajă caraibeană până la câmpii deschise, munți înalți, pădure tropicală amazoniană și chiar un mic deșert. În sud-est se regăsește Parcul Național Gran Sabana care adăpostește spectaculoasa cascadă Angel, cea mai înaltă din lume, potrivit turistik.ro.

Sursa: youtube.com

Orașele sunt pitorești, în special capitala Caracas, o metropolă modernă care se întinde de-a lungul unei văi lungi și înguste, lângă munții maiestuoși Avila. Caracas este animat, verde și curat, cu o viață culturală bogată, o viață de noapte vibrantă, cu restaurante și mall-uri spectaculoase și obiceiuri culinare fabuloase. Orașul mai beneficiază de o gamă de muzee de talie mondială.

Între atracțiile turistice amintim: Biserica Sf. Francisco, Centrul de Arte La Estancia, Capitolio Nacional, Grădina Botanică, Muzeul de Artă Contemporană, Palatul Guvernului, Parcul Național Cerro el Copey, Parcul Național La Restinga, Parcul Național Mochima, Parcul Național Canaima, cascada Angel, orășelul Tabai, Parcul Național La-Mucui, orașul Koro.

În ceea ce privește gastronomia, chimionul și șofranul sunt arome des întâlnite în bucătăria venezueleană, însă felurile preferate sunt aromate cu rădăcini și legume locale.

Specialitățile naționale sunt: arepas (pâine făcută din porumb măcinat, apă și sare), pabellon criollo (carne tocată servită cu banane prăjite și fasole neagră sau orez), hallaca (porumb amestecat cu carne de vită, porc, șuncă și ardei verde, învelite în frunze de banan și fierte în apă), parilla criolla (carne de vită marinată și gătită pe grătar) și hervido (supă cu bucăți de carne de vită, pui sau pește și rădăcini sau legume locale).

Merengada este o băutură din pulpă de fruct, gheață, lapte și zahăr. “Lisa” este un pahar de bere la draft și “tercio” este bere la sticlă.

AGERPRES/(Documentare — Suzana Cristache Drăgan, editor: Marina Bădulescu)

Sursa: tchaikovskycompetition.com

Competiția — care a omagiat împlinirea în 2015 a 175 de ani de la moartea marelui compozitor rus Piotr Ceaikovski — reunește o dată la patru ani aproximativ 120 de candidați la patru categorii: pian, vioară, violoncel și canto. Laureații desemnați de juriu pentru fiecare domeniu au fost anunțați într-o ceremonie desfășurată miercuri seara la Moscova, în care primii clasați au primit câte o medalie de aur și 30.000 de dolari.

Tânărul muzician Andrei Ioniță are 21 de ani și studiază la Universitatea de Arte din Berlin. Are deja un palmares important, fiind câștigătorul unor concursuri internaționale precum ‘David Popper’ de la Varpalota (Ungaria, 2009), Aram Haciaturian din Erevan (Armenia, 2013). În 2014, el a ocupat locul al doilea la concursul internațional ARD din München și la “Grand Prix Emanuel Feuermann” din Berlin. Este cunoscut pentru concertele susținute cu orchestre din Germania, Franța și Rusia, scrie Reuters, menționând că muzicianul român cântă la un violoncel realizat în 1671 de Giovanni Battista Rogeri, ce i-a fost oferit de fundația Deutsche Stiftung Mnusikleben.

Mezzo soprana Iulia Matocikina, de 32 de ani, din Rusia, de la Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg, a fost câștigătoarea categoriei de canto, împreună cu baritonul mongol Ariunbaatar Ganbaatar, de 27, de ani, ambii fiind recompensați cu medalii de aur.

La ediția din acest an, la categoria vioară nu s-a acordat premiul I, ci doar premiul al II-lea. Aceasta a revenit taiwanezului Yu-Chien Tseng, de 20 de ani, care a primit o medalie de argint și 20.000 de dolari.

Laureații concursului vor oferi două concerte de gală în cele două mari orașe din Rusia în care s-a desfășurat competiția. Primul concert va avea loc joi seara, la Moscova, iar al doilea, care va marca și închiderea oficială a manifestării, este programat vineri, la Sankt Petersburg.

AGERPRES/(AS-autor: Cristina Mac, editor: Mariana Ionescu)

Conferință organizată de Agenția Națională pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și Cooperație (2003)

Potrivit paginii ONU dedicate Zilei Cooperativelor, scopul evenimentului este: să contribuie la conștientizare în acest domeniu; să evidențieze complementaritatea țintelor și a obiectivelor Organizației Națiunilor Unite și a mișcării internaționale cooperatiste; să sublinieze contribuția mișcării la soluționarea problemelor majore adresate de ONU; să întărească și să extindă parteneriatele între mișcarea internațională cooperatistă și alți actori, inclusiv guverne, la nivel local, național și internațional.

”Cooperativele sunt importante, în special, pentru agricultură, siguranța alimentară și dezvoltarea rurală. În sectorul financiar, cooperativele deservesc mai mult de 857 de milioane de persoane, inclusiv zeci de milioane care trăiesc în sărăcie”, a declarat secretarul general al ONU, Ban Ki-moon.

Potrivit Alianței Cooperației Internaționale — COOP (http://ica.coop), cooperativa este o asociație autonomă de persoane reunite voluntar pentru a răspunde aspirațiilor și nevoilor economice, sociale și culturale, prin intermediul întreprinderilor cu proprietate comună, controlate în mod democratic. Conform COOP, cooperativele se bazează pe următoarele valori: folosirea forțelor proprii, responsabilitate, democrație, egalitate, echitate și solidaritate. După tradiția fondatorilor, membrii cooperativelor cred în onestitate, deschidere, responsabilitate socială și grija pentru ceilalți. Liniile directoare prin care cooperativele își pun în practică valorile constituie principiile cooperației: apartenența voluntară și deschisă; controlul democratic al membrilor; participarea la capital a membrilor; autonomie și independență; educație, pregătire și informare; cooperare și cooperație; preocupare față de comunitate.

În 2015, Ziua internațională — International Co-operative Day — este celebrată la 4 iulie, având tema ”Alege cooperația, alege egalitatea”. Mișcarea care promovează cooperația aduce în prim plan o îmbinare unică de accesibilitate la nivel global cu o conduită în afaceri bazată pe nevoi. De asemenea, principiile promovate de acest concept vizează și rolul important în reducerea sărăciei prin extinderea proprietății și șansa populației de a lua cuvântul, atât în interiorul organizațiilor, cât și în societate.

Conferința globală pentru cooperație internațională din 2015 (International Co-operative Global Conference) va avea loc în Antalia, Turcia, între 10 și 13 noiembrie 2015.

AGERPRES/ (Documentare—Roxana Mihordescu, editor: Horia Plugaru)

Printre semnatarii actului de înființare a Crucii Roșii Române (CRR) se regăseau importante personalități ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr. G. Cantacuzino și dr. Carol Davila.

Primul președinte al Crucii Roșii Române (CRR), care își avea sediul într-o aripă a actualului Spital Colțea din București, a fost prințul Dimitrie Ghica (1876-1897).

În 1919, Societatea Națională de Cruce Roșie din România (SNCRR) adera la Liga Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie, în 1954, la Convențiile de la Geneva din 12 august 1949. Principiile adoptate la Conferința Internațională a Crucii Roșii, de la Viena, în 1965 și reactualizate, în 1985, au stat la baza întregii activități a SNCRR, începând cu 22 decembrie 1989.

La 20 iulie 1876, prima ambulanță a CRR a plecat într-o misiune umanitară pe frontul sârbo-turc de la sud de Dunăre. A urmat Războiul de Independență (1877-1878), când Crucea Roșie a intervenit cu personal sanitar, ambulanțe și trenuri sanitare în sprijinul trupelor de campanie. A înființat așezăminte spitalicești în București și în diferite orașe din țară.

Participarea voluntarilor Crucii Roșii Române la un exercițiu aplicativ organizat de Detașamentul de Pompieri ”Dămăroaia” din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București, 2008

Între anii 1888 și 1892, societatea și-a extins activitatea prin organizarea de cursuri speciale pentru pregătirea surorilor de caritate. În 1891, s-a înființat școala permanentă pentru infirmiere, iar un an mai târziu s-a înființat un spital școală cu 10 paturi.

Prin Statutul Crucii Roșii, adoptat în 1876, femeile nu puteau face parte din conducerea Societății. De aceea, în 1906, au pus bazele ”Societății de Cruce Roșie a doamnelor din România”, prima președintă aleasă fiind Irina Câmpineanu. Societatea era activă în paralel cu cea înființată în 1876 și se ocupa cu strângerea de fonduri pentru ajutorarea în caz de război și calamități, pregătind personal voluntar. În 1915, Adunarea Generală a SNCRR a aprobat fuziunea celor două entități. Cu acest prilej, Regina Maria, sub al cărei patronaj se afla Crucea Roșie la acea vreme, a adresat românilor următorul mesaj: ”Crucea Roșie, nădejdea tuturor în timp de pace, ca și în război, nu trebuie să piară. Cu toții, de la mic la mare să o sprijinim cu evlavie, cu însuflețire, cu nesfârșită dragoste”, arată site-ul www.crucearosie.ro.

În timpul Primului Război Mondial, misiunea Crucii Roșii a fost aceea de a completa serviciul militar al armatei prin organizarea a 58 de spitale în București și în țară. Însăși Regina Maria s-a implicat în operațiunile desfășurate în sprijinul răniților. Ulterior, CRR a oferit asistență miilor de prizonieri eliberați din captivitate, care încercau să se întoarcă la casele lor, dar și invalizilor, bolnavilor și orfanilor de război. SNCRR și-a concentrat eforturile, cu prioritate, în direcția sprijinirii acțiunilor de combatere a bolilor contagioase — tuberculoza, malaria, holera — și ridicării gradului extrem de scăzut de educație sanitară a populației.

O echipă a Crucii Roșii Române a participat la Concursul internațional de prim ajutor ”Massiomo Ghio 2007”, desfășurat în localitatea Castiglione, din nord-estul Italiei, 2007

Un moment deosebit, care a marcat evoluția Crucii Roșii în România, l-a constituit crearea Crucii Roșii a Tinerimii. În 1939, Crucea Roșie avea ca membri 72.000 de tineri. Între anii 1930 — 1937, în incinta Spitalului Militar s-a construit un pavilion destinat funcționării școlii de infirmiere voluntare, apoi, în cadrul coloniei de vară de la Mangalia, s-a mai construit încă un pavilion. Numărul filialelor a crescut de la 84 în 1926 la 100 în 1938, iar numărul membrilor a crescut în aceeași perioadă de la 18.000 la 30.000.

În 1940, în urma ultimatului dat de URSS, a Dictatului de la Viena și a Tratatului cu Bulgaria, când România a pierdut o parte din teritoriile sale, Crucea Roșie Română, aflată sub înaltul patronaj al Reginei Elena, a ajutat miile refugiați. Tot în 1940, la 25 iunie, prin Convenția de la Geneva din 1929, care reglementa situația aviației sanitare aflată sub emblema Crucii Roșii pe timp de conflict armat, a fost posibilă apariția Escadrilei Albe a Crucii Roșii Române, prima escadrilă sanitară pilotată de femei.

După intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial, CRR și-a mobilizat toate resursele materiale și umane pentru a acorda sprijin neîntrerupt răniților, bolnavilor, prizonierilor și refugiaților, acționând astfel în condiții de război total. 2.754 de surori voluntare de Cruce Roșie și 2.430 de auxiliare sanitare ale Crucii Roșii au muncit pe front și în spital și au fost organizate șase spitale de campanie, 16 spitale de zonă interioară, 55 cantine de gară și 40 de infirmerii.

Membrii ai Crucii Roșii împărțind ceai cald și hrană în Gara de Nord, 1942

Instaurarea dictaturii comuniste a marcat și destinul CRR, care până în 1989, și-a pierdut autonomia.

Sfârșitul anului 1989 și anul 1990 au reprezentat pentru CRR începutul revenirii la misiunea de bază a organizației. A început o perioadă de democratizare și de aliniere la standardele internaționale ale Mișcării de Cruce Roșie și Semilună Roșie. După 1990, Crucea Roșie Română a început un proces de reorganizare a activității pe baza celor 7 Principii Fundamentale ale Mișcării Internaționale: Umanitate, Imparțialitate, Neutralitate, Independență, Voluntariat, Unitate, Universalitate, notează site-ul amintit.

În 1995, a fost adoptată și promulgată Legea nr. 139 privind activitatea Societății Naționale a Crucii Roșii Române. Legea recunoaște organizația ca fiind persoană juridică de drept public, autonomă, neguvernamentală, apolitică fără scop patrimonial, bazată pe ajutor voluntar. Strategia CRR vizează, în prezent, întărirea capacității sale operaționale. Cu sprijinul financiar și moral al Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie, Crucea Roșie Română a început un program de dezvoltare organizațională pentru a răspunde tot mai prompt și corespunzător situațiilor de urgență.

Membrii ai Crucii Roșii, în misiunea ONU din Angola,1996

Anul 2003 a marcat un nou reper în evoluția și repoziționarea Crucii Roșii Române în societatea românească. Prin adoptarea unui nou Statut prin care s-a reușit separarea legislativului de deliberativ și prin derularea unui program de dezvoltare organizațională cu sprijinul Federației Internaționale și al Comitetului Internațional al Crucii Roșii, s-a mai făcut un pas în direcția alinierii la standardele internaționale actuale. Cu sprijinul financiar și moral al Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie, CRR a început un program de dezvoltare organizațională pentru a răspunde tot mai prompt și corespunzător situațiilor de urgență.

În 2007, Crucea Roșie Română a lansat seria Galelor Crucii Roșii, eveniment umanitar cu scopul strângerii de fonduri și ajutoare în sprijinul persoanelor vulnerabile. Prin aceste Gale au fost lansate proiecte generoase precum Banca de alimente, Puncte de prim ajutor în localitățile izolate, Ajutor la domiciliu pentru vârstnici, proiecte cărora li s-au alăturat numeroase personalități din lumea artistică, sportivă, a mediului de afaceri. De-a lungul anilor au devenit voluntari sau susținători ai Crucii Roșii artiști și sportivi ca Margareta Pâslaru, Ilie Năstase, Răzvan Lucescu, Sergiu Nicolaescu, Adrian Păunescu, Florin Piersic, Stela Popescu, Corina Chiriac, Leonard Doroftei, Nadia Comăneci, Angela Similea, Luminița Anghel, Monica Anghel, Smiley, Andra, Dinu Iancu Sălăjanu, Maria Dragomiroiu, Carmen Rădulescu, Ovidiu Lipan Țăndărică, Ovidiu Komornyk, Marcel Pavel, Andra, Loredana, Elena Gheorghe, Sofia Vicoveanca, Nicolae Voiculeț, Paula Seling, Nicola, Smiley, Alex Velea, membrii trupelor Iris, Direcția 5, Voltaj, Animal X, Hi-Q, Oana Pellea, Monica Davidescu, Florina Cercel, Andrei Păunescu, Dinu Iancu Sălăjanu, Matilda Pascal Cojocărița și multe alte persoane publice care și-au asociat imaginea cu Crucea Roșie Română.

În septembrie 2012, realizatorul tv Iuliana Tudor a devenit primul Ambasador al Crucii Roșii Române. Distincția i-a fost acordată la Gala Crucii Roșii — ediția a V-a.

Iuliana Tudor, ambasador al Crucii Roșii Române, 2012

La 15 mai 2015 Principesa Moștenitoare Margareta a României a fost aleasă președinte al Societății Naționale de Cruce Roșie, continuând o tradiție a Familiei Regale începută de Regina Maria.

”Pe 4 iulie se împlinesc 139 de ani de activitate umanitară a Crucii Roșii Române și se aniversează centenarul acordării Înaltului Patronaj de către Regina Maria Societății Naționale de Cruce Roșie a României. Cu aceasta ocazie, vom organiza Ziua Crucii Roșii la Palatul Elisabeta unde vom invita cele șase filiale din București”, declara într-un interviu acordat AGERPRES Principesa Moștenitoare Margareta a României, președintele SNCRR.

În mesajul președintelui Crucii Roșii Române se arată că ”prezența Familiei Regale alături de Crucea Roșie Română este o realitate istorică, respectată de societatea românească”.

Principesa Margareta, președintele Crucii Roșii Române, alături de Mihaela Geoană, fost președinte al CRR, și Iuliana Tudor, ambasador CRR, 2015
Sursa: facebook.com

”Sunt sigură că vom putea acționa, în anii care vor veni, în spiritul Valorilor Fundamentale ale Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie. O perioadă lungă de timp activitatea organizației s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Reginei Maria. Suverana a avut o extraordinara activitate caritabilă în timpul Primului Război Mondial. Regina Elisabeta, Regina Elena și Regina Ana au avut, în diferite epoci, propria lor participare la război și o activitate medicală susținută, pentru tratarea răniților, și o activitate socială dedicată familiilor care pierduseră pe cei dragi. (…) Este rândul meu să relansez acest apel și să îndemn populația să fie alături de Crucea Roșie, mai ales acum când lumea este într-o schimbare continuă și rapidă, iar Crucea Roșie Română trebuie să facă față noilor provocări cu aceeași promptitudine ca și până acum”, afirmă președintele Crucii Roșii Române în mesajul său postat pe site-ul www.crucearoșie.ro.

Crucea Roșie Română este singura organizație umanitară cu o rețea funcțională pe întreg teritoriul țării. Având 47 de filiale, 1.996 subfiliale și 1.307 comisii, Crucea Roșie beneficiază de o structură unică, construită în cei 139 de ani de activitate umanitară. Astfel, organizația este prezentă la fiecare nivel teritorial: județ, municipiu, oraș, comună și sat.

AGERPRES (Documentare — Marina Bădulescu, Irina Andreea Cristea, editor: Horia Plugaru)

National Mall, Washington

SUA ocupă partea centrală și de nord-vest a Americii de Nord și este unul dintre cele mai întinse state din lume. Are ca limite — Canada în Nord (inclusiv Alaska), Oceanul Atlantic în Est, Mexic și Golful Mexic în Sud și Oceanul Pacific în Vest.

Pe coasta Atlanticului iau ființă, între 1607 și 1733, potrivit mae.ro, 13 colonii engleze — Massachusetts (1620), Maryland (1634), Pennsylvania (1682), Georgia (1733) ș.a. În urma măsurilor discriminatorii adoptate de Londra, la 4 iulie 1776, cele 13 colonii engleze își proclamă independența. Thomas Jefferson redactează ”Declarația de independență” care este adoptată de Congresul american. Independența este recunoscută prin Tratatul de la Paris din 3 septembrie 1783.

În 1787 este adoptată Constituția SUA (în vigoare, cu amendamente, până astăzi), care proclamă SUA stat federal și introduce sistemul prezidențial de guvernământ — George Washington (1789-1797) — primul președinte al țării.

În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, SUA continuă expansiunea pe continent prin adăugarea unor noi state, numărul lor ajungând la 50. Contradicțiile dintre statele sudice, partizane ale sclaviei, și cele nordice, aboliționiste, conduc la părăsirea uniunii de către 10 state sudice și la izbucnirea Războiului de secesiune (1861-1865). După victoria nordului, SUA cunosc o dezvoltare economică rapidă, devenind, la sfârșitul secolului al XIX-lea, prima putere industrială a lumii.

În Primul Război Mondial, SUA, după trei ani de neutralitate, intervin de partea Antantei (1917), însă nu semnează Tratatul de la Versailles (1919) și nici nu devin membru al Societății Națiunilor. În perioada interbelică adoptă o politică de izolaționism.

În urma izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, SUA își proclamă neutralitatea, dar sprijină economic, militar și moral statele aflate în luptă cu puterile fasciste. În urma atacului japonez de la Pearl Harbour (1941), SUA intervin în război, luptând pe fronturile din Pacific, Africa de Nord și Europa.

Politica postbelică este condiționată de confruntarea dintre cele două superputeri ale lumii — SUA și URSS, de cursa înarmărilor și de lupta pentru extinderea sferelor de influență. Statele Unite sprijină redresarea economică a statelor vest-europene prin lansarea Planului Marshall, inițiază o serie de alianțe militare — NATO (1949), ANZUS (1951), SEATO (1954), CENTO (1955). După destrămarea URSS, SUA rămân prima putere economică și militară de la sfârșitul secolului XX.

Capitala Statelor Unite este Washington D.C. cu o populație de 5.949.859 locuitori în zona metropolitană (Washington-Arlington-Alexandria, DC-VA-MD-WV Metro Area), situată în Districtul Columbia (district federal cu regim distinct, care ocupă o suprafață de 177 kmp, pe ambele maluri ale râului Potomac, între statele Virginia și Maryland) sau 658.893 locuitori în cadrul districtului (www.census.gov, dec. 2014), după cum menționează www.mae.ro.

Washington


Numit după primul președinte, George Washington (1732-1799), orașul fondat la 16 iulie 1790, găzduiește nenumărate memoriale și monumente, biblioteci și muzee, galerii și grădini, printre care se află cele mai importante simboluri americane: Casa Albă, Clădirea Capitoliului, Lincoln Memorial, Monumentul Washington, Memorialul Thomas Jefferson, toate reunite sub forma unui parc uriaș — National Mall.

Casa Albă este reședința oficială a președinților Statelor Unite ale Americii, fiind ridicată pe un loc ales de președintele George Washington și Pierre Charles l’Enfant, arhitectul care a creat planul pentru noua capitală americană, potrivit www.portalturism.ro. Construcția clădirii în stil georgian, din gresie vopsită în alb, a început în 1792, pe baza planurilor arhitectului irlandez, James Hoban, și s-a încheiat în 1800. Primul președinte care a locuit aici a fost John Adams.

Casa Albă, Washington 


Clădirea, cu 132 de camere, nu a purtat numele de Casa Albă de la început. A fost numită ”Palatul Prezidențial”, ”Casa Președintelui” sau ”Conacul Executiv”. În 1901, președintele Theodore Roosevelt a oficializat acest nume. Thomas Jefferson a fost primul președinte care a permis tururi publice ale Casei Albe în 1805.

Capitoliul Statelor Unite ale Americii este sediul Congresului american. Senatul ocupă aripa nordică a clădirii, iar Camera Reprezentanților pe cea sudică, potrivit www.portalturism.ro. Construcția Capitoliului a început în 1793, proiectul original fiind creat de scoțianul William Thornton. Construcția clădirii a fost supervizată de James Hoban, arhitectul Casei Albe. El avea să fie urmat de mulți alți arhitecți, pe o perioadă de 200 de ani.

Clădirea Capitoliului, Washington

Clădirea a fost finalizată în 1826 de către Charles Bulfinch, un arhitect din Boston, cunoscut pentru proiectul său Massachusetts State House. În ciuda numărului mare de arhitecți și modificări, arhitectura Capitoliului este surprinzător de omogenă. Dimensiunile clădirii neo-clasice sunt impresionante: 229 de metri lungime și 107 metri lățime. Domul, împreună cu statuia de 6 metri, atinge o înălțime de 57 de metri. Clădirea conține 540 de camere împărțite pe 5 etaje. Cele mai impresionante sunt Camera Rotundă din centrul clădirii și National Statuary Hall, unde sunt expuse statui ale celor mai influente și reprezentative persoane ale societății americane. Capitoliul este situat în vârful unui deal, numit acum Dealul Capitoliului, pe partea estică a National Mall.

Monumentul Washington este un obelisc înalt de 169 de metri, construit între anii 1848 și 1884, în onoarea primului președinte american, George Washington. A fost deschis publicului în octombrie 1888 și este cea mai înaltă structură de zidărie din lume. Monumentul Washington este localizat pe National Mall și este înconjurat de steagurile tuturor statelor americane. Turiștii pot urca în observatorul din vârful obeliscului, pentru o panoramă magnifică asupra întregii capitale americane.

Monumentul Washington

Memorialul Lincoln este înfățișat de un templu în stil doric, iar coloanele ce încadrează, la exterior, monumentul reprezintă statele în număr de 36, la momentul președinției lui Abraham Lincoln (1861-1865). Clădirea cu o înălțime de 30 m și o suprafață totală de peste 8.000 mp a fost construită între anii 1914-1922, arhitect fiind Henry Bacon. În interiorul Memorialului se află statuia impunătoare din marmură albă a președintelui Lincoln șezând, operă realizată de sculptorul Daniel Chester French.

Washington este, totodată, gazda ambasadelor statelor cu care SUA are relații diplomatice, precum și a sediilor a numeroase organizații internaționale, cum ar fi Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional (FMI), Organizația Statelor Americane (OSA), Banca de Dezvoltare Inter-Americană (BDIA) și Organizația Americană a Sănătății. Tot aici se află și sediile principalelor uniuni sindicale, grupuri de lobby și asociații profesionale.

Alte puncte de interes ale capitalei SUA: Biblioteca Congresului, cea mai mare bibliotecă din țară, inaugurată în 1800, Catedrala Sfinților Petru și Paul sau Catedrala națională din Washington este a doua cea mai înaltă catedrală din SUA și a patra din lume, Galeria Națională de Artă fondată în 1937, Muzeul Național Aero-Spațial, care deține cea mai mare colecție de exponate din domeniul aero-spațial din lume, Muzeul Memorial al Holocaustului, Institutul Smithsonian, Muzeul Internațional de Spionaj, Parcul Național Zoologic, Newseum, un muzeu unic interactiv, Observatorul Naval, Muzeul Național al Poștei, Muzeul Național Amerindian, Parcul Lafayette, Old Stone House, o casă din piatră construită în 1765, cea mai veche structură originală din Washington, Grădina Botanică Americană — National Arboretum, unde se află coloanele originale de la Clădirea Capitoliului, o grădină japoneză și o colecție de bonsai, faimoasa Union Station, construită în 1907, Tudor Place (1815), o clădire care se află în cartierul istoric Georgetown și care adăpostește expoziții permanente de mobilier din secolele XVIII — XIX, precum și obiecte ce au aparținut lui George și Martha Washington.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Academicianul a împărtăşit celor prezenţi câteva întâmplări din viaţa sa:

“Am fost propus de Ceaușescu și profesorul Arsenie să-l operez pe Kim Bir, care a fost primul ministru al lui Kim Ir Sen. A avut o operație foarte dificilă, eu eram tânăr, drept să spun, nu mi-am dat seama de importanța chiar atât de mare a acestui fapt. Acum parcă mi-e frică de faptul că… dacă nu era bine, ce se întâmpla?”

Supranumit doctorul fără de arginți de oamenii pe care i-a făcut bine, zeci de pacienți din împrejurimi au venit să-l felicite și să-i mulțumească.

“Făceam anumite crize și am ajuns la dumnealui la București, tumoarea era deja destul de mare, operația a fost destul de dificilă și am fost salvată de dumnealui, de două ori am fost operată,” povesteşte o pacientă.

“Operația a fost o reușită și trăiesc datorită lui, am avut o tumoră de 5 centimetri pe creier. Mi-a redat a doua șansă să trăiesc,” a spus un pacient.

Academicianul Leon Dănăilă s-a născut în orașul botoșănean Darabani și, în prezent, încă profesează în București. Profesorul este o somitate în neurochirurgie și, datorită lucrărilor sale în domeniu, figureaza printre cele 500 de genii ale secolului XXI.