Romania on TOP 10
Aproape o sută de stele căzătoare pe oră vor putea fi văzute pe cer în noaptea de miercuri spre joi, tradiționala ploaie de meteori din august atingând atunci apogeul, transmite duminică AFP.

“Show-ul promite să fie spectaculos în acest an”, declară AFP Morgan Hollis, astronom la Royal Astronomical Society.
Spectacolul, vizibil de pe tot globul, este oferit de Perseide, mici particule ale cometei Swift-Tuttle, care se intersectează în fiecare an cu orbita terestră între mijlocul lunii iulie și cel al lunii august. “Intrând în lumea noastră, Perseidele — mici bucăți de cometă — se lovesc de molecule din atmosferă și acest șoc, extrem de violent, produce lumină”, explică Jeremie Vaubaillon, astronom la Observatorul din Paris. “Fiecare bucată se transformă în stea căzătoare”, adaugă el.
“Se spune că aceste mici bucăți +se consumă+, dar nu ard. Încetul cu încetul, moleculele din aer le smulg pe cele de pe fragmentul ceresc, până când acesta nu mai există. Este capătul călătoriei sale, al vieții sale”, care lasă frumoase urme luminoase pe cer, adaugă omul de știință.
Spectacolul este variat fiindcă Perseidele au mărimi diferite, de la fragmente de stâncă la particule minuscule de praf, și călătoresc arbitrar, singure sau în grup, la distanțe de câțiva zeci de kilometri la câteva sute, și cu viteze diferite.
În acest an, apogeul activității Perseidelor are loc în noaptea 12-13 august. “Este data la care Pământul trece cu adevărat prin centrul norului și pot fi văzute cele mai multe stele căzătoare”, arată Clement Plantureux de la Asociația Franceză de Astronomie. “Se vor putea vedea și o sută pe oră”, adaugă el.
“Ele au putut fi văzute deja”, subliniază Jeremie Vaubaillon, afirmând că “fenomenul durează aproape două săptămâni, timp în care Pământul traversează norul”. Este un nor imens, de peste un milion de kilometri lungime, care conține miliarde și miliarde de particule lăsate în urmă de cometă. “Spectacolul va dura câțiva ani, fiind vorba de un adevărat rezervor de stele căzătoare”, spune Clement Plantureux.
Pentru observarea fenomenului nu este nevoie nici de binoclu, nici de telescop, drumul stelelor putând fi văzut cu ochiul liber, arată și Affelia Wibisono, astronom la Observatorul Regal din Greenwich.
AGERPRES/ (AS — editor: Lelia Bretan)
Ansambluri folclorice de copii din 10 state au dansat și cântat sâmbăta seara pe străzile orașului Tulcea, parada anunțând deschiderea celei de a XXIII-a ediții a Festivalului internațional de folclor pentru copii și tineret “Peștișorul de aur”.

Evenimentul, inițiat de coregraful Ștefan Coman, este inclus din anul 1995 în calendarul Comitetului Internațional de Organizare a Festivalurilor de Folclor al UNESCO și se dorește a fi o sărbătoare a folclorului de pretutindeni, iar anul acesta aduce în România, pentru prima dată, ansambluri artistice din estul Asiei.
Sub steagul Chinei, pe străzile orașului Tulcea, au defilat copiii membri ai ansamblului “Great River Arts”, înființat în anul 1999.
“Numele grupului nostru este o metaforă. Muzica și dansul ne leagă și vrem ca mesajele noastre să curgă ca un râu spre lumea întreagă. Spectacolele noastre au ca sursă de inspirație viața reală taiwaneză, procesele agricole și cred că misticismul Orientului, dansul care combină elemente de arte marțiale și folclorul vor fi foarte atrăgătoare pentru publicul din Tulcea”, a declarat pentru AGERPRES fondatoarea grupului din Taiwan, Hsiao-Jen Chang.
Ansamblurile “Choi Sun Dance” — Coreea de Sud și “Furnitz” — Austria se află, de asemenea, la prima participare la festivalul tulcean. La fel se întâmplă și pentru Diana Borisenko (Novozybkov, Rusia), chiar dacă de-a lungul timpului concursul a mai adus pe malul Dunării copii și tineri din țara păpușilor Matrioșka. “Am auzit multe despre acest festival și am vrut să văd cu ochii mei ce este aici. Dansez de la vârsta de 13 ani și nu știu ce altceva aș face dacă nu aș dansa. Dansul e viața mea, o parte din mine”, a afirmat Diana Borisenko, de 21 de ani, membră a Ansamblului folcloric “Kalinka”.
“Fen Bladi”, un ansamblu din Algeria, este la a doua participare la festivalul “Peștișorul de aur”, iar unul dintre membrii acestuia s-a declarat admirator al României. “La Tulcea, am fost pentru prima dată în anul 2013. Îmi plac foarte mult românii și mă bucur că am avut posibilitatea de a reveni aici. Sper să ne revedem și anul viitor”, a spus Badi Hichem, de 34 de ani, membru al ansamblului algerian din Sidi Bel Abbes.
La finele paradei, în Piața Mircea cel Bătrân, participanții la manifestare și-au făcut selfie-uri, au dansat pe muzică populară românească și s-au jucat cu instrumentele celorlalți colegi. “Eu cânt la contrabas, dar i-am dat unui coleg instrumentul meu și acum mă joc la vioară. Am învățat să cânt la contrabas de la tatăl și bunicul meu. Nu am făcut studii de specialitate și mai mult am furat muzica. Este pentru a patra oară când vin la Tulcea și îmi place foarte mult pentru că întotdeauna a fost lume multă aici. Cred că este cel mai frumos festival la care am participat”, a declarat Petrică Adam, în vârstă de 23 de ani, membru al Ansamblului “Păunița” din Sângeorz-Băi.
Bulgaria, Macedonia, Republica Moldova și Slovacia sunt alte state care au defilat în deschiderea celui mai mare festival de gen din România, spectacolele ansamblurilor folclorice urmând să fie găzduite în fiecare seară de centrul orașului Tulcea, începând cu ora 19,30.
“Festivalul ‘Peștișorul de aur’ cred că este cel mai vechi eveniment de gen de o asemenea amploare din România. În Europa, sunt foarte puține festivaluri de o asemenea anvergură și îmi doresc ca acești copii și tineri să devină prieteni, iar relația dintre ei să dăinuie în timp”, a afirmat directorul festivalului, Ștefan Coman.
Cea de a XXIII-a ediție a manifestării artistice este organizată Ansamblul artistic “Baladele Deltei”, cu sprijinul Ministerului Educației, al Consiliului Județean și al Primăriei municipiului Tulcea.
AGERPRES/(A, AS — autor: Luisiana Bîgea, editor: Andreea Rotaru)
La 9 august celebrăm Ziua internațională a grădinilor zoologice și a parcurilor, pentru a marca importanța conservării speciilor, pentru promovarea educației și a informării opiniei publice cu privire la conservarea biodiversității.

Cultivarea dragostei pentru natură și animale reprezintă un obiectiv important în formarea tinerelor generații. Parcurile și grădinile zoologice, dincolo de aspectul educativ reprezintă, în primul rând, șansa de a salva anumite specii aflate pe cale de dispariție. Parcurile joacă un rol deosebit de important în educația de mediu. Promovarea protejării parcurilor se face de multe ori în numele protejării calității vieții și pentru conservarea biodiversității.
Marcată anual, această zi este dovada interesului pe care comunitatea internațională îl acordă conservării biodiversității. Vizitarea unei grădini zoologice este o experiență educațională și un mod interesant de a-ți petrece timpul liber.
Mai multe grădini zoologice din țară s-au pregătit organizând diverse activități pentru a atrage cât mai mulți vizitatori. Astfel, grădina Zoo din Timișoara îi invită pe cei mici, părinți și bunici la fel de fel de activități dedicate în mod special copiilor, printre acestea o tombola specială, dar și posibilitatea de a da nume puilor de animale de la Zoo. La Pitești, ca în multe alte orașe din țară și din lume, intrarea la grădina zoologică este, în această zi, gratuită.
Grădinile zoologice au evoluat în decursul ultimilor ani și au devenit mult mai sofisticate. Acestea au fost îmbunătățite de-a lungul timpului, în așa fel încât să copieze habitatele naturale ale fiecărui animal, care să le permită să se dezvolte și să perpetueze specia. Grădinile zoologice furnizează informații asupra viețuitoarelor sălbatice și au rolul de a promova protecția mediului, a conservării naturii și a speciilor rare și pe cale de dispariție. Interesul oamenilor pentru parcuri ți grădinile zoologice este concretizat în numărul mare al acestora la nivel mondial.
Între cele mai vechi grădini zoologice din lume se află catalogate: Gradina Zoologică “Schonbrunner” din Viena, fondată în 1792, Grădina Zoologică din Berlin deschisă în 1844, dar și Grădina Zoologică din Frankfurt, care a fost înființată în 1858, potrivit www.delfinariu.ro. În top 10, al celor mai mari grădini zoologice din lume, pe primele locuri se află, după cum menționează www.therichest.com., locul 1—Grădina Zoologică din Berlin, reconstruită după 1952, cu peste 1.500 de specii de animale și 19.500 de animale în total, ea deține cea mai completă colecție de specii din lume și are anual peste 3 milioane de vizitatori; locul 2 — Zoo Columbus și Aquarium o grădină zoologică non-profit în Powell, Ohio, cu 793 de specii diferite și peste 9.000 de animale în total, se bucură de 2,3 milioane de vizitatori anual; locul 3 — Mitropolit Toronto Zoo, cea mai mare grădină zoologică din Canada cu 491 de specii de animale, găzduiește în prezent peste 5.000 de animale; locul 4 — Zoo Beijing fondată în 1906 are 950 de specii de animale și este renumită pentru colecția sa de animale rare endemice din China.
În 1929, în pădurea Dumbrava din Sibiu, a fost deschisă prima grădină zoologică din România. Muzeul de Științe Naturale Constanța a fost înființat, în 1958, odată cu stabilirea primului departament — Aquarium, lângă Casino. În iunie 1972 la Delfinariu au început demonstrațiile cu delfini. Lista rezervațiilor naturale din România cuprinde ariile protejate de interes național (rezervații naturale de tip științific, rezervații naturale declarate monumente ale naturii, rezervații naturale de tip geologic, floristic, faunistic, avifaunistic, peisagistic sau mixt și zone umede).
AGERPRES/(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Horia Plugaru)
Republica Singapore, singurul oraș-stat din lume care este așezat pe o insulă, cu o suprafață totală de 692,7 kmp și o populație de 5.674.472 locuitori (est. iulie 2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov) sărbătorește la 9 august Ziua națională. La această dată, în 1965, Singapore s-a retras din componența Federației Malaysiei și s-a proclamat republică independentă în cadrul Commonwealth-ului.

Parcul Merlion din Singapore
Singapore este alcătuit din 63 de insule, inclusiv insula principală Singapore. Jurong, Pulau Tekong, Pulau Ubin și Sentosa sunt cele mai importante dintre multele insulițe din Singapore. Cel mai înalt punct natural este Bukit Timah Hill, de 166 m.
Pe locul actualului stat a fost înființată în secolul II d. Hr. regiunea comercială Temasek, avanpost al Imperiului Srivijaya. În 1299, numele așezării a devenit Singapura — ”orașul leului” — odată cu înființarea Regatului omonim. În 1819, Anglia cumpără acest teritoriu de la Sultanatul Johor.
Templu budist în Singapore
După 1869, când s-a dat în exploatare Canalul de Suez, importanța insulei a crescut și mai mult ca oraș-port, aflat pe principala rută de navigație spre Extremul Orient. În scurt timp, Singapore a devenit principalul centru comercial din Asia de Sud-Est.
La începutul secolului al XX-lea, chinezii constituiau trei sferturi din populația teritoriului. Între cele două războaie mondiale, s-a reinstituit guvernarea colonială a Angliei. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Singapore a căzut sub ocupația Japoniei.
În 1946, a devenit colonie sub administrație separată (Malacca și Penang urmând să fie încorporate în Malayan Union), iar în 1959 a obținut dreptul la autoguvernare internă. Singapore a intrat, în 1963, în componența Federației Malaysia. Se retrage la 9 august 1965 și se proclamă republică independentă în cadrul Commonwealth-ului.
Fondat la începutul secolului XII și ocupat la începutul secolului XIV, de către Regatul indonezian Madjapahit, Singapore rămâne pentru mult timp, o regiune frecventată de pescari și pirați, potrivit infotour.ro.
Templu indian în Singapore
În 1819, Sir Thomas Stamford Raffles a fondat orașul Singapore, iar în 1867 regiunea a fost declarată colonie a Imperiului Britanic. Situat la punctul de întâlnire al căilor comerciale dintre China, India și Indonezia, Singapore a înregistrat o dezvoltare economică deosebită în secolul XIX-XX, devenind cel mai mare și important port din sud-estul Asiei.
Centrul politic, administrativ, economic și cultural se află în Singapore, capitala statului, situată în extremitatea sudică a insulei. Cu o populație de 5.517.000 locuitori (2014) potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), Sinagpore este unul dintre cele mai mari orașe-port din lume, fiind un punct important punct de tranzit, dar și gazda a peste 150 de companii maritime din peste 80 de țări.
Grădinile din Marina Bay
Singapore mai este numit și Orașul Grădină al Asiei, și combină zgârie-norii și mijloacele de transport specifice aglomerărilor citadine moderne, cu un amestec de influențe chineze, indiene și malaeziene, potrivit www.origotravel.ro. Centrul orașului este format din Orchard Road, Riverside și marele cartier Chinatown, ce păstrează și astăzi clădiri ridicate la mijlocul secolului XIX, fiind cunoscut și sub numele de Central Business District (CBD).
Punctele de atracție de pe malurile fluviului Singapore includ Boat Quay, Clarke Quay și Robertson Quay, locații proeminente și clădiri memoriale, precum Parcul Merlion și Clădirea Parlamentului, muzee ca Muzeul Civilizațiilor asiatice, temple ori moschee, cum ar fi templul Tan Si Chong Su și moscheea Omar Kampong Melaka, dar și oaze de verdeață precum Grădinile Botanice Singapore cu frumoasa Grădină Națională a Orhideelor renumită pentru
impresionanta colecție de orhidee.
În sudul insulei, atracția principală o constituie portul Marina Bay, cu clădiri rezidențiale și facilități turistice deosebite. Un alt punct de atracție este Singapore Flyer, cea mai înaltă roată de observație din lume (165 m), inaugurată în 2008, și din vârful căreia se poate vedea în larg, până la 45 de km, fiind observate Aeroportul Changi, Insula Sentosa și chiar zone din Malaysia și Indonezia.
Singapore Flyer
Singapore este unul din singurele două orașe din lume care au păstrat intactă pădurea tropicală, amenajând Rezervația Naturală Bukit Timah.
Insulele mai mici ca Sentosa, Pulau Ubin, Kusu sau Turtle, Lazarus și Sisters Islands, oferă turiștilor o binevenită oază de liniște, potrivit aceluiași site, dar în același timp și o incursiune în natură. În insula Sentosa se află Butterfly Park, unde se pot admira cei mai frumoși fluturi, Insect Kingdom, cu peste 3.000 de specii dintre cele mai frumoase și rare insecte, dar și Underwater World, cel mai mare oceanarium tropical din Asia, care coboară spre fundul mării printr-un tunel acrilic transparent de 80 m lungime, în care trăiesc peste 2.500 de vietăți marine.
AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)
În cadrul acestei rubrici vă prezentăm rețete culinare vechi, preluate din diferite ”tratate” de specialitate, precizând, de fiecare dată, sursa.

În această săptămână, vă propunem ”Supă de verdețuri” și ”Pătlăgele prăjite”, rețete care au fost publicate în seria ”Buna Menajeră — Carte de bucate, practică” (1907), scrisă de doamna Ecaterina Colonel Steriad.
Supă de verdețuri
Ia o bucată de țelină și o bucată de morcov și dă-le pe răzătoare; jumătate praz tăiat rotund, un cartof mic tăiat tot așa, o bucățică de varză tăiată mărunt și zeama dela cinci pătlăgele roșii. Pune-le să fearbă cu puțină zeamă de carne, împrospătează-le din când în când cu zeamă de carne și când vrei să dai supa la masă, ia felii de franzelă subțiri muiate în ou și prăjite în unt sau rumenite la foc, împărțite în bucățele foarte mici; aruncă-le în castron, toarnă supa și dă-o la masă.
Pătlăgele prăjite
Taie în două pătlăgele mici de aceeași mărime, scoate-le miezul în forma unei copăițe (covățele), sară-le și lasă-le să stea o jumătate de oră; apoi spală-le de sare și pune-le să fearbă până ce se vor înmuia.
Pregătește o tocătură din 900 grame de carne de vițel feartă și pisată foarte bine; pune-o în piuliță și piseaz-o cu o felie de franzelă muiată în lapte, 240 grame de parmezan ras, piper, sarea necesară, o ceapă tăiată foarte mărunt și prăjită cam albicios în unt și o lingură de unt. Pisează bine toate acestea în piuliță, pune-le într’o strachină, cu răzătura dela o lămâe și câteva foi de pătrunjel; amestecă toate acestea bine, umple pătlăgelele scobite, și așează frumos carnea deasupra, muind mâna în ou bătut.
Când vrei să le dai la masă, moaie-le tot în ou bătut, presară pesmete deasupra tocăturei, prăjește-le în unt, în grăsime sau în untdelemn, și dă-le la masă ferbinți.
AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Andreea Onogea)
Ziua internațională a berii este sărbătorită anul acesta pe 7 august. Începând din 2007, a fost celebrată în prima vineri a lunii august, în orașul american Santa Cruz, din statul California.

Tradiția acestei zile a început când Jesse Avshalomov a convins patronul barului local să declare ziua de 5 august drept Zi a berii. Încă de la începuturile sale, acest eveniment, desfășurat într-o zonă restrânsă la vestul Statelor Unite, a fost popularizat pentru a fi marcat ca o sărbătoare de nivel mondial. Astfel, în următorul an, a fost organizată o campanie de promovare în Marea Britanie și în America de Sud.
Impactul mondial a avut loc în 2011, când a fost creat un site web, care a publicat argumente ce susțineau celebrarea Zilei internaționale a berii. La început a fost folosit un hashtag pe Twitter, care a fost bine primit de către internauți. Prin popularizarea pe rețelele de socializare, evenimentul a fost creat, de asemenea, și pe Facebook. Toate aceste acțiuni au făcut posibilă, în 2011, organizarea a 276 de festivități în 138 de orașe din 23 de țări din întreaga lume, care au fost înregistrate pe pagina www.internationalbeerday.com.
După cum se menționează pe www.cute-calendar.com., printre scopurile declarate ale Zilei internaționale a berii, se numără acela de a “uni întreaga lume sub flamura berii, celebrând berile tuturor națiunilor, împreună, într-una și aceeași zi”.
Această zi este, de asemenea, dedicată celor care trudesc tot anul, pentru a asigura consumul de bere și care au făcut din aceasta una dintre cele mai populare băuturi din lume. Berea ocupă a treia poziție în topul mondial al băuturilor, doar apa și ceaiul fiind consumate în cantități mai mari.
Ziua internațională a berii a crescut, de la un mic eveniment local la unul internațional, sărbătorit în 2014, de pildă, în 207 orașe, din peste 50 de țări, de pe 6 continente, potrivit ww.lagaceta.com.ar.
Berea este o băutură alcoolică fermentată din cereale, caracterizată prin gustul amar și compusă din 4 ingrediente principale: orz, drojdie, apă și hamei. Răcoritoare, de diferite arome și chiar branduri, este consumată încă din vechime, potrivit unor surse care menționează crearea de bere în Mesopotamia, în urmă cu 6.000 de ani. Se vorbește despre o artă antică. La vremea respectivă, sumerienii nu aveau acces la această licoare aurie. Era o băutură divină destinată doar zeiței fertilității. Mult mai târziu, în Evul Mediu, călugării consumau bere mai ales în timpul postului, ca înlocuitor al cărnii. Astăzi, este consumată la nivel mondial.
AGERPRES/(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Andreea Onogea)
Scriitorul Lucian Dan Teodorovici a fost selectat printre semifinaliștii prestigiosului Premiu Literar al Europei Centrale “Angelus”, Polonia, ediția 2015, cu romanul “Matei Brunul”, anunță Editura Polirom.

Sursa: Lucian Dan Teodorovici / facebook.com
Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, din 66 de romane înscrise în competiția pentru marele premiu, juriul a selectat 14 titluri, printre care și “Matei Brunul”, semnat de Lucian Dan Teodorovici, unul dintre cei mai apreciați scriitori ai noii generații.
Ceilalți autori selectați în semifinala ediției din acest an a prestigiosului Premiu “Angelus” sunt: Adam Bodor (Ungaria), Jacek Dehnel (Polonia), Pawel Huelle (Polonia), Drago Jancar (Slovenia), Jaroslav Rudis (Republica Cehă), Wasyl Slapczuk (Ucraina), Andrzej Stasiuk (Polonia), Ziemowit Szczerek (Polonia), Natalka Sniadanko (Ucraina), Olga Tokarczuk (Polonia), Katerina Tuckova (Republica Cehă), Magdalena Tulli (Polonia) și Serhij Żadan (Ucraina).
La începutul lunii septembrie, juriul va anunța listă scurtă cu cei șapte finaliști nominalizați pentru marele premiu, urmând că Gala de decernare să aibă loc pe 17 octombrie, la Wrocław. Câștigătorul va fi recompensat cu un premiu în valoare de 150.000 PLN și o statuetă realizată de artistă Ewa Rossano.
Premiul “Angelus” este cea mai importantă distincție în domeniul creației de proză pentru volum tradus în limba polonă. De la prima ediție a Premiului “Angelus”, în 2006, România a mai obținut o singură nominalizare pe listă scurtă, în 2010: Norman Manea pentru romanul “Întoarcerea huliganului” (Polirom, 2003, 2006, 2008, 2011).
În luna februarie a acestui an, Lucian Dan Teodorovici a participat la un turneu de lansări și evenimente organizate cu prilejul recentei apariții în limba polonă a romanului “Matei Brunul” (Polirom, 2011, 2014), publicat la editurile Amaltea/ATUT, în traducerea Radoslawei Janowska-Lascar.
Matei Brunul a mai fost tradus și publicat în Franța (Ga’a Editions/Actes Sud), Bulgaria (Paradox) și Ungaria (Libri Kiado), fiind în curs de traducere în Turcia (Dedalus) și Macedonia (Bata Press). La editura americană Dalkey Archive Press va apărea traducerea în limba engleză a romanului.
Romanul a fost distins în anul 2012 cu Premiul literar “Augustin Frățilă”, Premiul revistei Observator cultural, Premiul Național de Proză al Ziarului de Iași, Premiul pentru Proză al revistei Ateneu, Premiul special al publicului la Gală Industriei de Carte din România și a fost desemnat “Cartea anului” de către revista Contrafort.
Născut pe 17 iunie 1975, la Rădăuți, Lucian Dan Teodorovici este scriitor, regizor de teatru și scenarist de film și televiziune. Este, totodată, coordonator al colecției “Ego. Proză” a Editurii Polirom și senior editor al săptămânalului Suplimentul de cultură.
A debutat ca regizor de teatru în 2013, cu spectacolul Prăpădul (după un text de Attila Bartiș), la Teatrul Național din Iași. Tot în 2013, a pus în scenă la Ateneul Tătărași din Iași spectacolul “Sunt o babă comunistă”, o dramatizare după cartea semnată de Dan Lungu.
Ca dramaturg, a fost selectat în volumul Antologia DramatIS (Editura Cartea Românească, 2008).
Cărțile sale au fost traduse și publicate în SUA, Franța, Germania, Spania, Italia, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Macedonia și Turcia.
AGERPRES/(AS — autor: Daniel Popescu, editor: Cristian Anghelache)
Soprana română Angela Gheorghiu va fi distinsă cu European Cultural Award 2015, decernat cu ocazia celebrării a 25 de ani de la unificarea Germaniei, pe 2 octombrie, la Dresda, informează un comunicat al reprezentanților artistei transmis miercuri AGERPRES.

În cadrul evenimentului de gală organizat cu prilejul acordării premiilor, printre câștigătorii care vor urca pe scenă alături de celebra soprană se numără și tenorul german Jonas Kaufmann și Orchestra Filarmonică de Tineret a Mării Baltice.
Soprana Angela Gheorghiu este un superstar al operei internaționale. Născută la Adjud, a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București, sub îndrumarea profesoarei Mia Barbu. Angela Gheorghiu și-a făcut debutul internațional în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, în “La Boheme”, la Metropolitan Opera din New York și la Opera de Stat din Viena.
De atunci, Angela Gheorghiu a cântat în toate marile scene ale lumii, la New York, Philadelphia, Londra, Paris, Milano, Salzburg, Berlin, Barcelona, Tokyo, Roma, Seul, Veneția, Atena, Monte Carlo, Chicago, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Viena, Shanghai și multe altele.
Pentru cariera sa, Angela Gheorghiu a primit mai multe distincții, printre care “La Medaille Vermeille de la Ville de Paris” și titlurile de Ofițer al Ordinului Artelor și Literelor și Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor, acordate de guvernul francez.
Angela Gheorghiu este Doctor Honoris Causa al Universității de Arte din Iași și al Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. În 2010, a fost decorată cu Ordinul “Steaua României” în grad de Comandor — cea mai înaltă decorație acordată de către Președinția României, iar doi ani mai târziu a primit Medalia “Nihil Sine Deo” din partea Regelui Mihai I al României, pentru promovarea valorilor culturii românești în străinătate.
AGERPRES/(AS — autor: Oana Ghiță, editor: Cristian Anghelache)
Fotograful Eduard Guțescu a câștigat un premiu de merit în cadrul concursului de fotografie National Geographic Traveler Photo Contest 2015, la secțiunea “Outdoor Scenes” (Peisaj) cu fotografia “Romania, Land of Fairy Tales” (România, țară din povești).

Sursa: facebook.com
Fotografia surprinde un peisaj hibernal din satul Peștera, din zona Bran.
Juriul competiției a trebuit să aleagă cele mai bune zece fotografii din cele aproape 18.000 înscrise în concurs la patru categorii Travel Portraits (portrete de călătorie), Outdoor Scenes (peisaj), Sense of Place (simțul locului) și Spontaneous Moments (momente spontane).
Fotografia lui Eduard Guțescu a primit una dintre cele 7 mențiuni speciale decernate în cadrul concursului.
Premiul întâi a fost câștigat de fotografia “Whale Whisperers”, a fotografului mexican Anuar Patjane. Imaginea surprinde o balenă cu cocoașă, înotând alături de puiul ei nou-născut sub supravegherea unor scafandri în apele insulei Roca Partida, cea mai mică dintre cele patru insule ale arhipelagului Revillagigedo, din Oceanul Pacific.
Premiul al doilea a fost câștigat de fotografia “Gravel Workmen” a fotografului Faisal Azim din Bangladesh, iar premiul al treilea i-a revenit lui Ahmed Al Toqi din Oman pentru o fotografie cu o cursă de cămile, “Camel Ardah”.
AGERPRES/(AS — editor: Codruț Bălu)
Jamaica, cu o suprafață totală de 10.991 kmp și cu o populație de 2.950.210 (est. iulie 2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), sărbătorește, la 6 august, Ziua națională. La această dată, în 1962, Jamaica și-a proclamat independența de stat în cadrul Commonwealth-ului.

Sursa: youtube.com
Locuită în vechime de indieni arawaki, a fost descoperită de Cristofor Columb la 5 mai 1494. În secolul al XVI-lea, Spania a început colonizarea insulei, aducând sclavi negri din Africa pentru munca pe plantațiile de zahăr.
Din 1665 a devenit posesiune engleză. În 1944, Jamaica a adoptat prima constituție, iar în 1953 și-a câștigat autonomia. Din ianuarie 1958, Jamaica a făcut parte din Federația Indiilor de Vest, componentă a Imperiului Britanic. În urma referendumului din septembrie 1961, statul a ieșit din Federație, iar la 6 august 1962 a devenit independent.
Capitala statului este Kingston, centrul politic, cultural și economic al insulei, și are o populație de 587.000 de locuitori (2014), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov). Orașul a fost fondat în 1692, în urma distrugerii orașului Port Royal de un cutremur. A devenit curând centrul comercial al Jamaicăi, fiind declarat capitală politică în 1872.
Orașul-port este situat în zona de sud-est a insulei, mărginit de faimoșii Blue Mountains, fiind cel de-al șaptelea cel mai mare port natural din lume și impresionează simultan prin dimensiune, zgomot și trafic.
Beneficiind de avantajele unui port natural, Kingston a fost, încă din perioada colonială, unul dintre porturile de referință din Caraibe. Și astăzi, orașul, cu bisericile, grădinile botanice, plantațiile de zahăr și grădinile tematice, mai păstrează trecerea colonizatorilor.
Sursa: youtube.com
Kingston găzduiește câteva muzee, printre care Devon House, Galeriile Naționale, Muzeul Arak, iar fanii Bob Marley pot vizita muzeul dedicat legendarului cântăreț. Kingston este locul unde se află principalul campus al Universității Indiilor de Vest, unde se află cele mai multe și importante facultăți ale Universității, potrivit www.turism-360.ro.
Tot aici se află grădinile botanice Castleton Botanical Gardens, Hope Botanical Gardens și Parcul Caymanas. În port, se poate vizita Fortul Charles, una dintre principalele fortificații ce au apărat Jamaica de invadatori.
AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Andreea Onogea)