Ministrul de Externe Titus Corlăţean, aflat într-o vizită oficială în Irak, a discutat cu preşedintele Jalal Talabani şi cu primul-ministru Nouri Al-Maliki despre importanţa consolidării cooperării economice şi comerciale, precum şi a realizării unor parteneriate sectoriale în domenii precum agricultură, energie, construcţii, transporturi, infrastructură.
Ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, a fost primit duminică, în vizita oficială în Irak, de preşedintele Jalal Talabani şi primul-ministru Nouri Al-Maliki, pe care i-a invitat să efectueze vizite în România, informează Mediafax. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Titus Corlăţean  a reiterat invitaţia către preşedintele irakian pentru efectuarea unei vizite în România, iar acesta a confirmat dorinţa de a da curs invitaţiei în viitorul apropiat. Şi premierul Al-Maliki a acceptat invitaţia transmisă de ministrul român de a face o vizită în România în cursul anului viitor.
Şeful statului irakian şi ministrul român de Externe au subliniat importanţa consolidării cooperării economice şi comerciale, precum şi a realizării unor parteneriate sectoriale în domenii precum agricultură, energie, construcţii, transporturi, infrastructură. Cei doi demnitari au fost de acord că deschiderea unei linii aeriene directe între România şi Irak va încuraja în mod special relaţiile economice şi schimburile comerciale bilaterale.
De asemenea, preşedintele Talabani a subliniat interesul ţării sale pentru atragerea investitorilor români în domenii precum: sectorul petrolier, construcţii, sectorul energetic, infrastructură, agricultură.
Corlăţean şi preşedintele Talabani şi-au manifestat susţinerea pentru o serie de proiecte legate de pregătirea studenţilor irakieni în România, care să reia, astfel, tradiţia specializării tinerilor irakieni în instituţiile de învăţământ superior românesc.

Acord asupra promovării unor parteneriate la nivel local

Cei doi au convenit asupra importanţei promovării unor parteneriate la nivel local, înfrăţiri între judeţe/guvernorate şi respectiv oraşe din cele două state, precum Bucureşti-Bagdad, Braşov-Erbil, Craiova-Suleymaniya, Arad-Dohuk.
Totodată, în întrevederea cu premierul Al-Maliki a fost subliniată “importanţa implicării şi contribuţiei Irakului în proiectul Nabucco, care va conecta direct cele mai bogate regiuni ale lumii în resurse de gaze naturale – Regiunea Caspică şi Orientul Mijlociu – cu pieţele din Europa”.
Şeful diplomaţiei române a exprimat satisfacţia faţă de deschiderea oficială a biroului consular al României la Erbil, ca parte a secţiei consulare de la Bagdad, menit să răspundă nevoilor comunităţii de români din Irak.
În acest context, Corlăţean a exprimat preocuparea pentru situaţia umanitară gravă care afectează populaţia din Siria şi din ţările vecine, exprimând, totodată, solidaritatea ţării noastre cu Irakul în eforturile de gestionare a situaţiei generate de afluxul de refugiaţi sirieni.
Şeful diplomaţiei a mai avut duminică, în prima zi a vizitei la Bagdad, întrevederi cu omologul Hoshyar Zebari, şi consilierul pentru securitate naţională, Falih Faisal Fahad al Fayyadh.

Autor  Roxana Dimache

Beduinii din tribul geabelilor nu par să se deosebească de ceilalţi sinaiţi. Arată la fel, vorbesc la fel, au aceleaşi tradiţii. Totuşi, când întâlnesc un român, se opresc şi îşi deapănă repede povestea: şi ei, geabelii, sunt de origine română, iar strămoşii lor valahi au fost aduşi acolo de către împăratul Iustinian, când a fost întemeiată mănăstirea Sfânta Ecaterina, adică în secolul VI. Au fost creştini până nu demult, prin sec. XVIII. Povestea lor este incredibilă. 

Până de curând, nimeni nu i-a luat în serios. Lingviştii români nu ştiu nimic despre ei, istoricii au vagi informaţii, care provin din notele de călătorie ale unor străini ce s-au perindat pe la locurile sfinte în secolele trecute. De curând, au fost făcute câteva cercetări amănunţite cu privire la această comunitate. Cercetatorul Andrei Popescu-Beliş a studiat o mulţime de izvoare, de la surse istoriografice bizantine, la manuscrise din biblioteca mănăstirii şi mărturii din evul mediu, renaştere şi epoca modernă, ţinând cont şi de tradiţia orală a beduinilor numiţi geabeli, adică “oameni de la munte”. Ce rezultă din cercetările sale? Într-adevăr, în secolul VI, când Iustinian a hotărât construirea Mănăstirii “Sfânta Ecaterina”, au fost trimise în Egipt o sută de familii de ‘abid-al-Rum, adică “servitori/ sclavi ai romanilor”, cum susţine cronicarul Eutychius din Alexandria (sec. X), cu scopul de a sluji mănăstirii şi de a o apăra. Descendenţii acestor servitori trăiau şi în vremea cronicarului, în preajma mănăstirii, iar printre ei se numărau şi aşa-numiţii Lahmiyin. Se pare că toate informaţiile ulterioare derivă din această mărturie, dar au fost reinterpretate şi modificate. Astfel că numele Lahm, care nu se ştie exact la ce neam se referă, a fost interpretat ca provenind din Valah (în araba nu există v la început de cuvânt), iar în loc de “sclavi ai romanilor”, prin care se arăta doar că cele o sută de familii proveneau din imperiu, s-a spus ca geabelii vin din Pont (Marea Neagră).

Un manuscris din mănăstire, considerat copie după un document din anul 530, care vorbeşte chiar despre fondarea acesteia, pomeneşte despre aducerea acestor creştini de la Marea Neagra, din ţara valahilor (bilad-al-Aflah). Unii cercetători consideră că acest manuscris a fost redactat abia în sec. XVII-XVIII. În sec. XVI, un călător ceh, pe nume Cristophe Harant, povesteşte despre aceşti beduini şi face o afirmaţie surprinzătoare: căpeteniile se numesc în limba lor capi.
În epoca modernă, beduinii geabeli au aflat tot mai multe despre această legendă a originii lor europene, integrând-o în tradiţia lor orală. Un cercetător japonez, Nishio Tetsuo, a alcătuit un inventar lexical al geabelilor, care nu conţine însă nici o trăsătură particulară, fiind vorba doar de cuvinte arabe. Prin urmare, nici un fir care să confirme legenda originii valahe a acestor beduini. Totuşi, exista un factor biologic care merită luat în seamă: cercetările făcute în anii ’70, pe eşantioane de sânge, prelevate de la toţi beduinii de pe muntele Sinai, au demonstrat că geabelii sunt diferiţi şi destul de neobişnuiţi faţă de celelalte triburi de beduini. Din păcate, nu s-au făcut comparaţii cu populaţiile din nordul sau sudul Dunării. În plus, chiar dacă s-ar face, nu ştim cât de relevante ar fi rezultatele, deoarece în Balcani au avut loc, de-a lungul timpului, multe amestecuri de populaţii. Iata si concluzia cercetatorului: este vorba de o interpretare eronata a textului lui Eutychius, care a luat proportii, asemenea telefonului fara fir, si a patruns chiar si in traditia beduinilor. In realitate, nu stim decat ca cele o suta de familii trimise de Iustinian sa ajute la treburile manastirii proveneau din imperiu, dar nu stim de unde anume. Etnonimul Lah nu stim la ce se refera. Valahii si Marea Neagra au fost introduse ulterior in poveste, printr-o interpretare eronata. Capi nu este un cuvant romanesc sau romanic. Nu exista urme romanice in limba geabelilor. Prin urmare, daca acesti beduini au, intr-adevar, o ascendenta europeana, acest lucru nu mai poate fi stabilit astazi decat pe baza unor analize de ADN.
O altă cercetare a fost întreprinsă de către Laura Sitaru, dar concluziile sale sunt diferite de cele ale lui Popescu-Beliş. Pe lângă mărturia lingvistică a călătorului ceh, mai aflăm şi de aventurile călătorului german Samuel Kiechel, tot în secolul al XVI-lea, care spune că aceşti beduini spun la păduchi pedoci. Mai trebuie să ţinem cont, afirmă cercetătoarea, de faptul că, la scurtă vreme dupa fondarea mănăstirii, în anul 570, pelerinul Antoninus Placentinus, vizitând acele locuri, susţine că la Sfânta Ecaterina se vorbeau latina, greaca, siriaca, egipteana şi bessa. Or, se ştie că bessi erau un trib tracic din Balcani. Există şi astăzi un trib de beduini numit bezya, care locuieşte în orasul Ter, nu departe de muntele Sinai. Este aceasta o coincidenţa? Oare acei “servitori romani (sau ai romanilor)” de care pomeneşte Eutychius erau traci care încă îşi păstrasera limba maternă şi se rugau în limba lor ori într-o limbă romanică în curs de formare? Pentru Andrei Popescu-Beliş, prezenţa bessilor la Mănăstirea Sfânta Ecaterina este extrem de improbabilă, în ciuda acestei mărturii. Pentru Laura Sitaru, este o cale importantă de cercetare.

În plus, spune cercetătoarea, existenţa celor două cuvinte cu aspect românesc în limba geabelilor în sec. XVI este o dovadă clară că aceşti beduini sunt romanici creştini care au fost arabizaţi. E posibil ca în limba lor să mai existe şi alte urme, dar încă nu au fost întreprinse cercetări serioase în acest sens. Inventarul lexical redactat de cercetătorul japonez nu este suficient de relevant, căci se bazează doar pe trei subiecţi intervievaţi, membri ai aceleiaşi familii, care, în plus, nu locuiesc în satul geabelilor, aflat chiar lângă mănăstire, ci în oraşul Ter.
Cercetările cu privire la misteriosul trib al geabelilor sunt abia la început. Să rezumăm: tradiţia afirmă că geabelii sunt creştini europeni, aduşi chiar la întemeierea mănăstirii, în sec. VI, pentru slujirea şi paza monahilor. Nu ştim exact din ce parte a imperiului provin, deoarece au avut loc interpolări în manuscrise. Din punct de vedere biologic, geabelii sunt, în mod sigur, un neam distinct de ceilalţi beduini de pe muntele Sinai. Din punct de vedere lingvistic, ei au fost arabizaţi complet, dar în sec. XVI, mai existau cuvinte romanice în limba lor. De altfel, încă nu au fost întreprinse anchete lingvistice serioase asupra graiului lor. Rezultă de aici multe semne de întrebare. Dar cel mai important lucru care trebuie luat în considerare este prezenţa bessilor la această mănăstire, dar şi la altele din zonă. Într-un articol intitulat ”Bessi în mănăstirile din Orient”, pr. prof. Dumitru Stăniloae inventariază toate izvoarele care se referă la prezenţa acestui neam la locurile sfinte. Astfel, pe lângă jurnalul de călătorie al lui Antoninus Placentinus, pomenit mai sus, din care am aflat că la Sfânta Ecaterina se vorbea limba bessă, mai aflăm, din Viaţa Sfântului Teodosie, că în mănăstirea întemeiată de acesta la răsărit de Betleem, în sec. VI, existau patru biserici: una pentru bolnavi mintal, una în care se slujea în limba greacă, una în care “neamul bessilor înalţă în limba lor rugăciunile Stăpânului comun” şi o alta, în care se slujea în limba armeană. Tot din sec. VI-VII ne provine o informaţie datorată lui Ioan Moscu, care spune că, în Palestina, existau două mănăstiri cu numele Soubiba, una de limbă bessa şi una de limba siriacă. De asemenea, în «Viaţa Sfântului Sava cel Sfinţit» se vorbeşte de mai multe mănăstiri besse în Palestina.

Mai mult, o mănăstire de bessi exista la 553 chiar în Constantinopol. Cine sunt aceşti bessi, prezenţi în număr aşa de mare în mănăstirile din Orient? Sunt traci care vorbeau o latină evoluată spre o limbă romanică? Se înţelege oare prin “limba bessă” limba autohtonilor traci? Semnalarea bessilor şi a limbii lor la o vreme când se presupune ca limba autohtonilor a murit demult şi că toţi tracii şi dacii romanizaţi vorbeau latina, ar fi uimitoare. Însă cel mai important lucru care trebuie reţinut este acela al prezenţei incontestabile a bessilor la locurile sfinte, inclusiv la Mănăstirea “Sfânta Ecaterina”. Atestarea lor coincide, în mod surprinzător, cu semnalarea celor o sută de familii plecate din imperiu să slujească mănăstirea, care stau la baza viitorului trib al geabelilor. De aici trebuie să pornească viitoarele cercetări.
Geabelii, “oamenii de la munte”, îşi duc viaţa mai departe, neştiuţi de fraţii lor de sange. E de mirare că nimeni nu i-a luat în seamă până acum. E de mirare că istoricii şi lingviştii români nici n-au auzit de ei. Astăzi, s-ar putea să fie prea târziu să se mai poată face ceva pentru a salva de la pieire adevărul. Arabizarea ultimilor beduini valahi pare să fie completă. Legenda va rămâne legendă, dacă nu se va găsi o echipă cu mult entuziasm şi cu fonduri, care să întreprindă cercetări aprofundate, să facă anchete lingvistice şi teste biologice. Va rămâne doar amintirea unei comunităţi de valahi, plecată acum un mileniu şi jumătate să slujească o mănăstire din Egipt.

text de Aurora Peţan

Sursa adevarul despre daci