Romani celebri – toti

Facebook Twitter Email

Deşertul care ameninţă 100.000 de hec­tare de teren în sudul Olteniei bate în retragere. De trei ani, plantări succesive au făcut ca aproape 4.000 de hectare de teren degradat să fie acum acoperite cu păduri. S-a ocupat Dan Popescu, un ingi-ner silvic care a ştiut să strângă în jurul său locuitorii satelor din apro­pierea de­şertului, pe primarii acestora, dar şi au­to­ri­tăţile centrale şi locale.

O arată datele Agenţiei Europene pentru Mediu: din cauza încălzirii globale şi a defrişărilor masive, tot sudul României se deşertifică. Deocamdată, afectate grav sunt aproximativ 100.000 de hectare de teren din Olt, Dolj şi Mehedinţi.

Fenomenul se extinde cu rapiditate, astfel încât modelele realizate de experţii europeni arată că, până în anul 2035, întreaga parte de sud a Româ­ni­ei, de la Drobeta Turnu-Severin la Ga­laţi, se va transforma în deşert. Copiii europeni studiază la geo­gra­fie despre felul cum se deşertifică Ro­mâ­nia şi despre cauzele care au dus la această si­tuaţie gravă.

În România se ştie foarte pu­ţin despre pericolul care pân­deş­te so­lu­r­i­le din partea de sud a ţării. Ca în toate do­me­niile, guvernanţii s-au ocupat şi nu prea. Există o strategie naţio­na­lă, există şi bani pentru stoparea feno­me­nului (până acum bugetul a fost asigurat de Ministe­rul Agriculturii, acum bani mai sunt doar la Ministerul Mediului).

Documentele ara­tă că în toată România sunt circa două milioane de hectare de terenuri degrada­te, iar în situaţia cea mai gravă se află 100.000 de hectare din cele trei judeţe din Oltenia, unde nisipurile au pus deja stăpânire.

Împădurirea este soluţia cea mai la îndemână, avantajele ei fiind rapide şi incontestabile. “Problema cu aceste împăduriri este că în momentul de faţă, în România, nu prea mai ai unde să îm­pădureşti. ­Terenuri degradate se mai află, ici şi colo, la Agenţia Domeniilor Statului.

Cheia rezolvării problemei se află la proprietari, la oamenii obişnuiţi proprietari de terenuri. Asta a fost ideea mea şi pe baza ei am realizat proiectul împăduri­rilor din Sahara Olteniei”, îşi începe povestea inginerul silvic Dan Popescu.

“UNIREA TERENURILOR”
La jumătatea anilor 2000, după o lungă carieră la “stat”, olteanul a decis să re­nun­ţe la postul pe care îl avea şi să se dedice unei afaceri private, încercându-şi noro­cul pe cont propriu. A găsit imediat “piaţă de desfacere” pentru puieţii pe care îi cul­tiva: terenurile deşertificate. A început în 2006, iar acum sunt aproape 4.000 de hectare de pădure care cresc văzând cu ochii, aducând ploaia în zonă şi “înfrân­gând” nisipul.

“Sunt 100.000 de hectare în partea de sud a Olteniei care au nevoie de îngrijire imediată. Am început să pros­pec­tez lucrurile, am luat legătura cu mai mulţi primari din zonele afectate şi le-am propus să lucrăm împreună la acest proiect care, iată, după ce a fost pus în practică, ne aduce tuturor o multitudine de beneficii. Ideea a fost de a-i convinge pe oameni să îşi «unească» terenurile, astfel încât să obţinem parcele suficient de mari pentru a deveni păduri”, po­ves­teşte Dan Popescu.

La început circumspecţi, primarii olteni au început să creadă apoi din ce în ce mai mult în ideea ingi­ne­rului silvic. După aceea a urmat pasul cel mai important: convingerea oamenilor. “Cum să le ceri oamenilor să-ţi dea pământul? Chiar dacă era numai nisip şi nu creştea nimic acolo, ei tot nu voiau, cre­deau că vrem să facem o nouă colectivizare”, îşi aduce aminte Ion Spiridon, primarul comunei Urzica (Olt), unul dintre primii susţinători ai proiec­tu­lui de reîmpădurire. A mers împreună cu Dan Popescu la fiecare familie în par­te, le-a vorbit şi la biserică, a insistat chiar şi la serbările care se organizau în sat. Oame­nii au început să fie de acord unul câte unul, în faţa promisiunii că pe te­re­nul lor, acum plin de nisip, vor avea în câţiva ani o pădure pe care o vor putea exploata.

Aceleaşi demersuri urmate de rezultate încurajatoare şi la Mârşani şi Daneţi, în judeţul Dolj. În toamna lui 2006 s-a trecut la împădurirea cu salcâmi, plopi şi alte specii puţin pretenţioase. Aşa se face că după o lună încheiată de muncă, în Urzica s-au plantat 188 de hectare, la Mârşani alte 431 de hectare, iar la Daneţi alte 450 de hectare. Încurajaţi de rezultatele foarte bune, operaţiunile au continuat, astfel că în 2008 s-au împădurit 2.422 de hectare în Olt şi Dolj.

În cifre, asta înseamnă că în următorii 20 de ani vor fi absorbite câte 10 tone de dioxid de carbon/hectar în fiecare an. Acumularea totală de CO2 (gaz cu efect de seră, res­pon­sabil pentru schimbările clima­tice) este de 240.000 de tone pentru urmă­toa­rele două decenii. Din punct de vedere al masei lemnoase obţinute, se estimează că producţia totală pentru perimetrele existente va fi de 230.100 de metri cubi de lemn, adică 95 de metri cubi pe fiecare hectar.

Din această producţie, proprie­ta­rii pădurii vor putea folosi lemnul şi pentru foc. Estimările arată că fiecare familie consumă în fiecare an pentru încălzirea locuinţei şi gătit circa 5 metri cubi de lemn. Asta înseamnă că populaţia va consuma doar 35.900 de metri cubi de lemn pentru foc, restul până la 230.000 de me­tri cubi putând fi folosit pentru alte acti­vităţi industriale.

În momentul de faţă, s-au indentificat 4.316 de hectare de teren degradabil perimetre ce pot fi plantate. Dintre acestea, aproximativ 800 de hectare au documentaţia întocmită şi aşteaptă banii pentru a putea fi împădurite. Proiectele întocmite de primării au fost până acum finanţate dintr-un fond al Ministerului Agriculturii, care însă nu mai poate fi accesat. Doar Ministerul Mediului mai pune la dispoziţie bani pentru împăduriri atât prin fonduri de la buget, cât şi prin fonduri structurale.
Bogdan Iuraşcu/Jurnalul NaţionaOmul care a adus ploaia în Sahara Olteniei

ASOCIAŢIA ASOCIAŢIILOR
Asociaţiile Mârşani, Urzica, Daneţii şi Celaru au format o asociaţie-mamă, de­nu­mită “Renaşterea Pădurii”. “Oamenii care lucrează la stat şi ar trebui să apere pă­du­rea, s-o îngrijească, nu-şi fac treaba cum trebuie. Este o bătaie de joc şi acest lucru mă supără foarte tare. Noi, prin aceste asociaţii, am reuşit să remediem această situaţie şi nu ne vom opri aici”, spune Alexandru Dunoiu, de la asociaţia de proprietari din Mârşani. Mai trebuie spus că toată campania de împă­du­riri nu a beneficiat de participarea vreunei ve­de­te sau a vreunui politician. O cam­panie similară, mediatizată excesiv de un post tv a dus la plantarea a doar 30 de hectare de pădure.

Sursa: jurnalul 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

Avem români cu care să ne mândrim. O româncă a obţinut o poziţie în conducerea Agenţiei Spaţiale Japoneze.

La numai 33 de ani, Aurora Simionescu a fost numită profesor asociat la Agenţia Spaţială Japoneză.

Este prima dată când o persoană de altă naţionalitate decât cea japoneză primeşte o asemenea funcţie.

Brăileanca Aurora Simionescu e astrofizician, cu un CV bogat.

În timp ce îşi făcea doctoratul în Germania, ea a primit o bursă de studii de 3 ani de la NASA. Tot o bursă a adus-o la Agenţia Spaţială Japoneză, în 2013.

Românca declara recent, pentru o publicaţie germană că, zilnic, încearcă să depăşească limitele cunoaşterii sale şi să înţeleagă mai bine Universul în care trăim.

Tinerei românce îi revin meritele unei descoperiri importante. A făcut parte dintr-o echipă de cercetatori care au putut observa pentru prima dată unul din filamentele de gaz care leagă roiurile de galaxii. Aurora Simionescu este una dintre cele 10 persoane din lume alese pentru bursa Einstein Fellowship, parte din programul NASA. De asemenea, cercetătoarea face parte din topul celor 100 de lideri ai inovaţiei din Europa Centrală şi de Sud.

Sursa: stiriletvr

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Ne mândrim deseori cu faptul că româncele sunt printre cele mai frumoase femei din lume. E un adevăr care nu poate fi contestat şi e într-adevăr un motiv de mândrie naţională. Totuşi, poate uităm uneori că nu doar frumuseţea caracterizează o femeie. Şi sunt femei care au reuşit să se impună şi chiar să schimbe lumea, mai mult decât mulţi dintre bărbaţi.

Iar dacă bărbaţii români, caracterizaţi de o doză destul de mare de misoginism, nu le acordă femeilor respectul pe care îl merită, iată că o fac străinii. Într-un top 60 al femeilor de pretutindeni care au schimbat lumea figurează 6 românce (10% !).

Smaranda Brăescu

smaranda-braescuPe locul 2 în acest top o găsim pe Smaranda Brăescu, prima femeie parașutist cu brevet din România, campioană europeană la parașutism (1931) și campioană mondială (în 1932, cu recordul de 7200 m la Sacramento, SUA).

Între anii 1924-1928 a absolvit cursurile Academiei de Belle Arte din București, secția de Artă Decorativă și Ceramică, iar la 5 iulie 1928 a executat primul salt cu parașuta, de la înălțimea de 600 de metri.

La 2 octombrie 1931 câștigă titlul european la parașutism, în urma unui salt de la înălțimea de 6000 de metri, depășind și recordul american de 5384 metri. În urma acestui succes a fost decorată cu Ordinul Virtutea Aeronautică – clasa Crucea de Aur.

Proprietară a două avioane, un biplan de tip Pevuez și un bimotor de tip Milles Hawk, cu cel de-al doilea, în 1932 a stabilit primul record de traversare a Mării Mediterane în 6 ore și 10 minute, străbătând distanța de 1100 km, între Roma și Tripoli. În acealași an 1932, la 19 mai, devine campioană mondială la parașutism, în urma unui salt realizat cu o parașută de construcție românească, de la înălțimea de 7400 de metri, cu durata de 25 de minute, acest record fiind depășit cu doar câțiva metri, abia peste 20 de ani. Recordul său a fost omologat de aeroclubul din Washington. Recordul precedent, deținut de un american, fusese de 7233 de metri.

A fost una din puținii instructori de parașutiști militari. A activat ca instructoare la Batalionul 1 de parașutiști de la Băneasa.

În timpul războiului a fost activă ca pilot în celebra „Escadrilă Albă” de avioane sanitare, pe frontul de Răsărit. Semnatară, alături de alte 11 personalități, a unui memoriu prin care se condamna falsificarea alegerilor din noiembrie 1946, document înaintat Comisiei Aliate de Control, de fapt delegatului american, care l-a predat celui sovietic, a fost condamnată de comuniști la închisoare în contumacie. Ascunsă de oameni de suflet, nu a mai fost găsită niciodată. O versiune acceptată în general este că a decedat pe data de 2 februarie 1948, la Cluj.

Ana Aslan

ana-aslanÎn topul american, pe locul 7 o întâlnim pe Ana Aslan, medic român specialist în gerontologie, academician din 1974, director al Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie (1958 – 1988).

A evidențiat importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă în clinica de geriatrie, sub numele de Gerovital. Numeroase personalități internaționale au urmat tratament cu Gerovital: Tito, Charles de Gaulle, Hrusciov, J.F. Kennedy, Indira Gandhi, Imelda Marcos, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Charlie Chaplin, Kirk Douglas, Salvador Dali. Ana Aslan a inventat (în colaborare cu farmacista Elena Polovrăgeanu) produsul geriatric Aslavital, brevetat și introdus în producție industrială în 1980.

Printre numeroase premii şi titluri acordate de universităţi şi institute de cercetare, în 1952 este recompensată cu Premiul internațional și medalia „Leon Bernard”, prestigioasă distincție acordată de Organizația Mondială a Sănătății, pentru contribuția adusă la dezvoltarea gerontologiei și geriatriei.

Eliza Leonida Zamfirescu

Elisa_Leonida_ZamfirescuPe locul 11 în top o întâlnim pe Eliza Leonida Zamfirescu, o ingineră și inventatoare din România, șefă a laboratoarelor Institutului Geologic al României. A fost membră a Asociației Generale a Inginerilor din România și membră a Asociației Internaționale a Femeilor Universitare, unanim recunoscută drept prima femeie inginer din lume.

După terminarea liceului, s-a înscris la Școala de Poduri și Șosele din București (Politehnica de astăzi), dar a fost respinsă din cauza prejudecăților vremii, care refuzau dreptul femeilor de a urma o astfel de facultate. Aceste prejudecăți nu au oprit-o însă din opțiunea de au urma o facultate de inginerie. Astfel, în anul 1909, pleacă la Berlin și se înscrie la Academia Regală Tehnică din Berlin, devenind prima femeie studentă a acestei universități.

Dar și acolo a fost acceptată cu greu, din cauza acelorași prejudecăți. Rectorul s-a simțit obligat să-i atragă ferm atenția că „nu cumva să dea prilej de nemulțumire, ea fiind un caz aparte”. La cererea ei de înscriere, decanul Hoffman s-a lăsat convins cu greu, invocând ca argument chemarea esențială a femeii, cei trei K – Kirche, Kinder, Kuche (biserica, copiii, bucătăria). Același decan, dar și alți profesori, în timpul studiilor și în laboratoare, o ocoleau, ignorându-i prezența. Cu răbdare, cu dârzenie și cu silință, a transformat prejudecățile, ostilitatea și privirile batjocoritoare în admirația generala și chiar a decanului Hoffman, care, înmânându-i diploma, a declarat, printre altele: „Die Fleissigste der Fleissigsten” (cea mai silitoare dintre silitori).

Deși i s-a oferit un post de inginer la firma BASF din Germania, Elisa s-a întors în țară, așa cum făceau cei mai mulți dintre tinerii români care studiau în străinătate. A reușit, cu greu, să obțină un post de inginer la laboratorul Institutului Geologic din București.

Contribuția sa la cercetarea bogățiilor minerale ale României îi asigură un loc de cinste în galeria marilor figuri ale științei naționale, europene și mondiale.

În calitate de președinte al Comitetului de luptă pentru pace din Institutul Geologic, a luat atitudine față de înarmarea atomică, adresând un protest competent și justificat comisiei de dezarmare de la Lancester House din Londra, insistând asupra pericolului armei atomice. Aceasta intervenție a fost comunicată oficial la ONU.

Nadia Comăneci

Nadia_ComaneciPe locul 31 în top se află Nadia Comăneci, prima gimnastă din lume care a reuşit să obţină nota 10. Este câștigătoare a cinci medalii olimpice de aur. Este considerată a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX și una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, din toate timpurile, „Zeița de la Montreal”, prima gimnastă a epocii moderne care a luat 10 absolut. Este primul sportiv român inclus în memorialul International Gymnastics Hall of Fame.

La vârsta de 13 ani, primul succes major al lui Comăneci a fost câștigarea a trei medalii de aur și una de argint la Campionatele Europene din 1975, de la Skien, Norvegia. În același an, agenția de știri Associated Press a numit-o „Atleta Anului”.

La 14 ani, Comăneci a devenit o stea a Jocurilor Olimpice de Vară din 1976 de la Montreal, Québec. Nu numai că a devenit prima gimnastă care a obținut scorul perfect de zece la olimpiadă (de șapte ori), dar a și câștigat trei medalii de aur (la individual compus, bârnă și paralele), o medalie de argint (echipă compus) și bronz (sol). Acasă, succesul său i-a adus distincția de „Erou al Muncii Socialiste”, fiind cea mai tânără româncă distinsă cu acest titlu.

Sofia Ionescu-Ogrezeanu

sofia-ionescuO altă româncă inclusă în top, pe poziţia 38, este Sofia Ionescu-Ogrezeanu. Supranumită “doamna neurochirurgiei româneşti”, Sofia Ionescu-Ogrezeanu a devenit prima femeie neurochirurg din lume după o operaţie făcută în al doilea război mondial, recunoscută ca premieră mondială de Congresul Mondial al Femeilor Neurochirurg din 2005. La 17 septembrie 2005 la Congresul Mondial de Neurochirurgie din Maroc (Marakesh) a fost atestat faptul că doamna doctor Sofia Ionescu este prima femeie neurochirurg din lume.

În anul V de facultate, în 1944, a făcut prima sa operaţie pe creier unui copil care fusese victima unui bombardament, intervenţia sa fiind recunoscută ca premieră mondială de Congresul Mondial al Femeilor Neurochirurg din 2005. Reuşita a îndemnat-o să facă o carieră în neurochirurgie.

A făcut parte din prima echipă neurchirurgicală, considerată echipa de aur, alături de Prof. Dr. Dimitrie Bagdasar, întemeietorul neurochirurgiei româneşti şi doctorii Constantin Arseni şi Ionel Ionescu (care i-a devenit ulterior soţ).

În 1945 şi-a luat licenţa şi un an mai târziu, şi-a susţinut doctoratul în medicină şi chirurgie. Primul stagiu de practică din studenţie l-a făcut la secţia de oftalmologie, al doilea stagiu fiind realizat în calitate de medic de circă rurală în comuna Baia, de lângă Fălticeni.

A făcut echipă cu Constantin Arseni şi Ion Ionescu, soţul ei, la Spitalul Nr. 9 din Capitală, unde a activat până în 1990.

A avut pacienţi celebri, soţul Mariei-Tănase, soţia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, una dintre soţiile şeicului Zaed-Bin sultan al Nohaian din Abu-Dhabi, artişti, prinţi, poeţi.

Sarmiza Bilcescu

Sarmiza_BilcescuPe poziţia imediat următoare, 39, o întâlnim pe Sarmiza Bilcescu, prima româncă avocat, prima femeie din Europa care a obținut licența în drept la Universitatea din Paris și prima femeie din lume cu un doctorat în drept.

S-a născut la București la data de 27 aprilie 1867, în familia lui Dumitru Bilcescu (din Bilcești-Mușcel), fost șef al Controlului Finanțelor în vremea domnitorului Barbu Știrbey. A obținut licența în științe juridice în 1887. În 1890, în vremea când 71% dintre studentele din universitățile franceze proveneau din alte țări, Sarmiza Bilcescu a fost prima femeie din Europa care a obținut un doctorat în drept. Teza sa s-a intitulat De la condition légale de la mère („Condiția juridică a mamei”).

În 1891, ca urmare a unei campanii derulate în favoarea sa de renumitul jurist român Constantin Dissescu, Sarmiza Bilcescu a fost admisă în Baroul Ilfov (care, la acea vreme, includea și Bucureștiul), și era prezidat de renumitul avocat și om politic Take Ionescu).

S-a numărat printre fondatoarele Societății Domnișoarelor Române care își propunea să lupte pentru creșterea gradului de educație în rândul femeilor.

Sursa: banatulazi

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Într-un apartament din Bucureşti, doi tineri programatori plănuiesc să cucerească lumea cu invenţia lor.

„Cum ar fi ca, în momentul în care pleci din casă, luminile să se stingă în spatele tău, televizoarele să se închidă, fără ca tu să faci nimic?”, se întreabă Ştefan Răducan, student şi antreprenor în IT.

La câteva străzi distanţă, din camera sa de cămin, Ionuţ Budişteanu, student şi inventator, visează că va schimba industria cu inovaţiile sale high-tech, premiate peste hotare.

„După ce am câştigat marele premiu în America (…) a fost un impuls foarte mare pentru mine”, spune el.

La Cluj, o echipă de români dezvoltă tehnologii de navigaţie prin GPS, folosite pe întreg mapamondul, iar în laboratoarele Bitdefender din Bucureşti se dezvoltă tehnologii antivirus folosite de peste 500 de milioane de oameni.

Aceştia sunt doar câţiva dintre antreprenorii români din IT. Unii sunt la început de drum, alţii au devenit nume “grele” în industrie. Domeniul IT a devenit “copilul teribil” al economiei româneşti.

„Piaţa românească s-a dezvoltat foarte mult”, spune Florin Talpeş, antreprenor IT.

„Pentru noi, faptul că am venit în România este o poveste de succes”, spune şi Philipp Kandal, un alt antreprenor în IT.

„Programarea pentru mine înseamnă pasiune. Cu siguranţă ăsta este viitorul”, afirmă studentul Ionuţ Budişteanu.

Anul trecut, contribuţia segmentului IT&C la PIB a depăşit-o pe cea a agriculturii. Concret, doar cei 93.000 de angajaţi în IT şi telecom aduc valoare adăugată la Produsul Intern Brut, cât 350.000 de salariaţi în construcţii şi 2,6 milioane de persoane active în agricultură. Practic, în următorii ani, IT-ul poate deveni locomotiva economiei.

„L-aş descrie, în momentul ăsta, ca un loc foarte aglomerat. Un loc în care se întâmplă foarte multe lucruri care nu se întâmplau până acum. Au apărut foarte multe firme, atât cu capital autohton, cât şi cu capital străin, în această industrie. S-au căutat specialişti chiar şi în criză, în România. Şi a început să crească numărul de companii venite din România. Am început să auzim de poveşti de succes cam o dată la două luni, cam aşa. Este într-o creştere foarte mare”, declară Andrei Pitiş, preşedintele asociaţiei patronale a industriei de software şi servicii, ANIS.

Trei tineri români creează tehnologii pentru “casele inteligente”

O cutie neagră şi lucioasă, al cărei prototip a fost executat la comandă în China: pe aceasta pariază trei studenţi din Bucureşti. Ştefan Răducan, Mihai Răţoiu şi colegul lor, Robert Marinescu, au construit, la nici 25 de ani, primul dispozitiv wireless românesc care controlează, prin telefon sau smart-watch, orice obiect care se găseşte în “casele inteligente” – tehnologie care interconectează electronicele dintr-o locuinţă. Cutia celor trei români poate controla wireless un program special de lumini, poate fixa temperatura din frigider sau poate stinge televizorul, toate după obiceiurile de zi cu zi ale utilizatorului. Tinerii programatori bucureşteni cochetează cu antreprenoriatul încă din liceu. Semnalul că fac bine ceea ce fac a venit în anul 2013, când au câştigat un concurs.

„Zeno este un device care nu trebuie decât băgat în priză şi nu vei interacţiona niciodată cu el”, spune Ştefan Răducan.

„Am aplicat către mai multe concursuri locale şi am fost acceptaţi în cadrul unui concurs care s-a ţinut la Universitate. Am reuşit să luăm premiul care ne interesa, consta într-o sumă de bani şi pentru noi asta era cel mai important. Suma aia ne-a ajutat foarte mult. Pentru că aşa am reuşit să intrăm în discuţii şi cu alţi programatori, care au reuşit să ne ajute în dezvoltarea produsului”, mai spune tânărul.

Ştefan şi colegii săi îşi împart timpul între şcoală, dezvoltarea proiectului şi întâlniri online cu posibili investitori din Vest. Visul rămâne însă dezvoltarea unei companii, în ţară.

„Aş vrea să-mi creez o echipă mult mai mare şi să rămânem totuşi local. Întotdeauna am avut o pasiune pentru tehnologie şi, cu trecerea timpului, au apărut tot felul de mijloace care să ne ajute. Fie că-ţi dai un doctorat, fie că eşti la un nivel foarte mic, tot poţi să ai o idee care să împingă linia tehnologiei. Şi asta am încercat să facem şi noi”, explică Ştefan.

Administratorul de bloc tehnologizat: Un software ar putea schimba viaţa la bloc

Pe Bogdan Ioan, un alt antreprenor aflat la început de drum, l-a inspirat oraşul în care trăieşte. A observat că Bucureştiul este copleşit de blocuri comuniste, de zeci de mii de imobile, administrate după un sistem învechit.

„Mă plimbam pe stradă şi am zis “Uite, în Bucureşti sunt foarte multe blocuri” şi poate putem să le oferim oamenilor ăstora ceva, să-i aducem cumva împreună pe toţi sub umbrela software-ului”, afirmă Bogdan Ioan, antreprenor în IT.

Bogdan şi partenerul său de afaceri, Valentin, au creat un software şi o platformă online care reduc la doar câteva clickuri tot ce presupune administraţia unui bloc. Facturile, contabilitatea, totul se face online, pe baza unui abonament anual.

„În momentul de faţă, programul îl ajută pe administrator să-şi facă lista de plată, dar şi toată contabilitatea pe care el ar trebui să o facă pe lista asta de plată. Şi după aia, pentru că e online, le permite şi proprietarilor să intre cu conturile lor. Pot să vadă cum s-a calculat întreţinerea, de ce mă costă 30 de lei gazul… Şi să o şi plătească online”, explică el.

Peste 10.000 de apartamente din întreaga ţară sunt în prezent administrate prin software-ul dezvoltat de Bogdan şi Valentin la ei acasă. Bogdan încă îşi face timp să se întâlnească cu adminstratorii de bloc, ca să-i convingă de beneficiile tehnologiei. Pe unii, chiar dacă sunt mai în vârstă, nu i-a speriat deloc schimbarea.

Bogdan Ioan speră ca ideea administratorului-online să schimbe felul în care românii trăiesc la bloc. Asta, spune el, este mai important decât banii.

„Mi-ar plăcea să fie un produs care să atingă cât mai mulţi oameni din ţară. Asta m-ar face cel mai fericit”, spune tânărul.

De pe coperta “Time”, în antreprenoriat

Dintr-o cameră de cămin din complexul Grozăveşti, Ionuţ Budişteanu încearcă şi el să intre în lumea antreprenorilor.

„Să fii corporatist, să lucrezi la o corporaţie foarte mare e destul de uşor. Mult mai interesant este să încerci să dezvolţi un produs de la zero.

Numele tânărului programator a devenit cunoscut tuturor românilor în anul 2013. Revista americană “Time” l-a inclus în “Top 20 cei mai influenţi adolescenţi din lume”. În acelaşi an, a primit marele premiu Intel ISEF, pentru proiectarea unei maşini low-cost, fără şofer, condusă prin inteligenţă artificială.

„A fost un impuls foarte mare pentru mine, pentru că mi-a dat de bănuit şi de gândit foarte mult că ceea ce fac eu acasă, în garajul meu, în căminul meu, în camera mea de cămin sunt lucruri interesante şi cândva vor avea aplicaţie. Am avut foarte multe întâlniri remarcabile. O experienţă foarte interesantă a fost când m-am întâlnit cu fostul preşedinte Jose Manuel Barroso, am fost invitat la întâlniri private cu el şi inventatorul cubului Rubik. A fost o discuţie foarte interesantă între un inventator consacrat, cum era Rubik, şi un tânăr din Hackerville din Râmnicu Vâlcea, care face tot felul de chestii pe calculator”, povesteşte Ionuţ.

În prezent, Ionuţ lucrează la un robot industrial, care, speră el, va revoluţiona fabricarea plăcilor electronice.

„E gândit mai mult pentru garaj, pentru afaceri şi volume mai mici. Maşinăria asamblează maxim 75.000-100.000 de unităţi”, explică Ionuţ Budişteanu.

Un robot similar poate costa şi 100.000 de dolari şi este accesibil doar marilor companii. Cel proiectat de Ionuţ nu va depăşi însă 2.000 de dolari. Recent, Ionuţ a fost din nou premiat, la Salonul de Inventică de la Geneva, pentru un dispozitiv electronic capabil să detecteze jefuitorii de bănci. Ionuţ este încântat că trăieşte într-o “epocă digitală”.

„Programarea pentru mine înseamnă pasiune şi consider că este un drum în viaţă. Chiar am fost surprins să văd că în anii în care trăim noi este o epocă a programatorului, o epocă a “computer-geek”-ului. Cu siguranţă asta este viitorul”, spune studentul.

De la IT în comunism, la idei folosite de milioane de persoane

Această masă de tineri români pricepuţi în IT nu a apărut însă peste noapte… Pe Florin Talpeş, fondatorul Bitdefender, căderea regimului comunist l-a propulsat în lumea celor mai cunoscuţi antreprenori. A înfiinţat, chiar în anul 1990, una dintre primele firme româneşti de IT. Înainte de 1989, Florin Talpeş şi soţia sa, Măriuca, au fost cercetători pe platforma Pipera.

„România nu a plecat de la 0 în 1990. Aş putea spune că platforma Pipera a apărut cam în acelaşi timp cu Silicon Valley. Sfârşitul comunismului a prins România cu o masă de specialişti în IT foarte consistentă. Era un rezervor de specialişti excepţionali”, spune Florin Talpeş.

După 1989, cei mai mulţi specialişti au plecat peste hotare. A fost un adevărat “exod al creierelor”. Şi soţii Talpeş au fost tentaţi să emigreze.

„Ţin minte că mi-a amintit, Măriuca mi-a amintit, soţia mea, că şi ea a pus problema asta, dacă nu facem şi noi pasul ăsta. Măriuca îmi zice că răspunsul meu a fost “Hai să încercăm doi-trei ani şi, dacă nu merge, atunci plecăm”, mărturiseşte Florin Talpeş.

S-a dovedit a fi decizia corectă. În anul 1990, afacerea cu software a familiei Talpeş începea cu un joc pe calculator.

„Exista o firmă care făcea jocuri în Franţa, avea o problemă cu un joc de tenis de câmp. Au zis: dacă în două săptămâni veniţi cu o soluţie, aveţi primul contract de la noi. Noi am venit în două zile, după două nopţi am venit cu soluţia deja către ei. Aşa că am luat primul contract. Unul din primele lucruri pe care le-am făcut a fost să merg la oameni care erau excepţionali, care lucrau în ITCI. De lucrat, lucra fiecare pe unde putea. Primele întâlniri, ca să zic aşa, le-am făcut în sufragerie la noi, aia era sala de şedinţe”, îşi aminteşte fondatorul Bitdefender.

Ideea unui antivirus românesc a venit însă mai târziu, dintr-o necesitate.

„S-a întâmplat de vreo două ori ca dischetele noastre să fie infectate, noi să nu ştim, cu viruşi. Viruşii ăştia veneau pas cu pas, dischetă cu dischetă de pe un calculator, chiar se plimbau aşa, cu sacoşa, ca să zic, veneau din Bulgaria. Tinerii talentaţi în informatică erau îndoctrinaţi şi unii dintre ei jucau rolul de activişti. Şi atunci erau unii tineri buni programatori care voiau să se răzbune pe capitalismul ăsta, pe Vest, scriind viruşi. Scriau viruşi ca activism. Şi atunci am început să studiem viruşii, să găsim instrumente”, spune Talpeş.

Astăzi, antivirusul produs de echipa lui Florin Talpeş la Bucureşti este pe primele locuri în topurile produselor de securitate IT de pe întreg mapamondul. Peste 500 de milioane de oameni de pe întreaga planetă folosesc tehnologia dezvoltată de români.

La Bucureşti se dezvoltă în prezent o soluţie de securitate pentru “internetul tuturor lucrurilor” – concept care apare din ce în ce mai des în dezbaterile pe teme IT.

„O soluţie de securitate pentru aşa numitul “internet of things”, internetul lucrurilor. Ai o grămadă de alte device-uri în casă, care rămân neprotejate. Mă refer la smart-tv-ul pe care l-ai cumpărat, mă refer la tabletele, la un e-reader, la toate device-urile pe care le ai în casă şi care trebuie protejate. Este un produs 100% românesc, produs de români”, spune Dan Berte, designer IT la Bitdefender.

Florin Talpeş se mândreşte cu faptul că business-ul său este „made in Romania”. Drept dovadă, ca logo al firmei a fost ales lupul dacic.

„Suntem o multinaţională, da? Dar putem să afirmăm: grupul e pornit din România”, spune Talpeş. Întrebat dacă a fost tentat vreodată să vândă compania, acesta a răspuns: „N-am dat un răspuns la întrebarea asta. Vrem să demonstrăm că, cu inteligenţă din România, poţi să ajungi să fii lider pe anumite segmente de înaltă tehnologie”.

Cum este să faci business cu “giganţii” din IT

Nu toţi antreprenorii cunoscuţi din IT dezvoltă afaceri care să rămână în România. Radu Georgescu s-a făcut cunoscut drept omul care dezvoltă business-uri în serie, pe care, ulterior, le vinde la preţuri uriaşe, către parteneri străini. Anul trecut, compania Axigen a fost cea de-a patra tranzacţie reuşită de Radu Georgescu, după RAV – cumpărat de Microsoft, Gecad ePayment – cumpărat de Naspers – şi Avangate – achiziţionat de Francisco Partners. Deşi i-au adus bani şi faimă, Radu Georgescu vorbeşte cu modestie despre afacerile sale.

„Asta e cel mai mişto lucru care ne face să ne sculăm dimineaţa: să iei o foaie de hârtie albă, pe care să o transformi într-un business-plan, pe care să o transformi după aceea într-un produs. Asta este satisfacţia. Faptul că cineva îţi plăteşte pe acel produs este argumentul suprem că ai făcut ceva bine. După care, din punctul meu de vedere, compania trebuie pusă în mâinile cuiva care ştie să facă mai bine mai departe”, spune antreprenorul român.

Radu Georgescu a pornit în afacerile IT încă din anul 1992, când în România se dezvolta capitalismul sălbatic.

„Atunci nu se ştia ce înseamnă o companie, ce înseamnă o firmă, cum se ţine contabilitatea”, spune Georgescu. El mărturiseşte că întâlnirile de afaceri se ţineau chiar la el în dormitor.

În anul 2003, ziarele economice anunţau că RAV, antivirusul dezvoltat de echipa lui Radu Georgescu, este cumpărat de gigantul Microsoft. Un succes nemaiîntâlnit în România până atunci. La negocieri, antreprenorul român a purtat discuţii cu Bill Gates, fondatorul companiei americane, cel mai bogat om de pe planetă la acel moment. Pentru Radu Georgescu, însă, succesul înregistrat la Microsoft rămâne un business ca toate celelalte, care nu i-a schimbat cu nimic modul de viaţă.

„Nu cred că este ceva “out of the ordinary”. Şi nu ar trebui să fie “out of the ordinary”. Oamenii din zona America sunt oameni la fel de normali ca oamenii din zona Europa şi din România. Faptul că se numesc Bill Gates, Steve Ballmer sau mai ştiu eu cum nu face nicio diferenţă. Este o experienţă foarte bună, dacă vrei să faci business global, trebuie să te întâlneşti cu astfel de oameni. Trebuie să fii cu mintea deschisă”, mai spune Radu Georgescu.

În prezent, acesta mizează pe moneda virtuală, bitcoin, dar şi pe dezvoltarea unui smart-watch, care ar putea concura cu produsul similar lansat de gigantul Apple. Rămâne convins că românii talentaţi din industrie nu ar trebui să se simtă inferiori nimănui.

„Percepţia asta de “Noi suntem în România”, de câte ori aud că firma asta românească este cea mai tare, a avut cea mai mare lansare, a avut cea mai mică lansare, a reuşit să iasă afară din România. Păi, da! E ca şi cum s-ar lăuda o firmă din Arad că a reuşit la Bucureşti. Foarte bine, bravo, felicitări! Trăim într-o lume în care Londra este la trei ore distanţă, este mai aproape decât Arad. Trăim într-o lume globală. Trăim într-o lume cu foarte multe companii mişto. Şi cred că ar trebui să ne bucurăm de fiecare companie care a început de jos şi se face mare. Sunt companii făcute de copii, fie că ei se cheamă Mark Zuckerberg sau Bobby Voicu şi mi se pare foarte-foarte mişto!”, e de părere Radu Georgescu.

Viaţa într-o firmă de jocuri pe calculator: Între muncă şi distracţie

În România, ultimii ani au adus pentru segmentul IT sume uriaşe de bani. Din ce în ce mai mulţi români trăiesc poveşti de succes. Unii dintre ei fac bani chiar şi în joacă.

Cristi Badea, Bobby Voicu şi Elvis Apostol au pariat pe un joc de cărţi online, după un brand celebru: Solitaire. A devenit în doar doi ani un adevărat fenomen social. Solitaire Arena a adunat peste un milion de utilizatori la nivel mondial. Jocul produs la Bucureşti a fost remarcat inclusiv de cei de la Facebook.

„Nu cred că a pornit exact ca o glumă, pur şi simplu căutam un titlu. Am văzut ironia să faci un joc la dublu care se cheamă “Solitaire”, care înseamnă “Singur”, dar focusul nostru în perioada aia era foarte mult pe eficienţă. Investiţia iniţială nu a fost foarte mare. Cred că a fost câteva zeci de mii de dolari, care au fost economiile noastre”, spune Bobby Voicu, co-fondator al unei firme de jocuri.

„Am început acum trei ani de zile. Am fost la Dublin, la un accelerator de business. În Irlanda am început, au fost probabil 200 de aplicaţii, au ales probabil 10 echipe, noi am fost una dintre el, eram singura din România. Şi în Irlanda am dezvoltat foarte, foarte mult proiectul”, spune, la rândul său, Cristi Badea, co-fondator la aceeaşi companie.

Al treilea partener în afacere, Elvis Apostol, spune că şi-a dat demisia de două ori de la locul de muncă pe care îl avea. „Pentru că nu-mi doream doar atât, nu era suficient să-ţi doreşti doar să câştigi nişte bani. Voiam să fac ceva, voiam mai mult, mult mai mult”, spune el.

În prezent, jocul dezvoltat la Bucureşti se află în Top 3 în Europa. Românii au fost felicitaţi de fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg.

„Specific legat de Mark, am avut ocazia chiar săptămâna trecută să ne întâlnim şi ne-a felicitat pentru ce rezultate avem în momentul de faţă”, spune Cristi Badea.

Este mult de muncă, dar este timp şi pentru distracţie. Pe modelul marilor giganţi IT din Silicon Valley, birourile programatorilor sunt locuri unde găseşti jocuri, mâncare şi spaţii de relaxare.

Sursa: digi24

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Româncele s-au făcut remarcate peste hotare atât prin frumuseţe cât şi prin ambiţie. Fie că sunt fotomodele, actriţe sau sportive, le cunoaşte şi le respectă o lume întreagă.

Catrinel Menghia a devenit cunoscută în lumea modellingului din Italia, dar şi din întreaga Europă pentru reclamele la costume de baie şi lenjerie intimă. Este una dintre cele mai frumoase şi celebre românce de peste hotare, frumuseţea ei impresionându-i pe cei de la Sports Illustrated din America de Sud, care au ales-o să le fie copertă în 2006.

La 29 de ani se simte o femeie împlinită: are o carieră de succes, o situaţie financiară de vis şi un mariaj cât se poate de fericit cu omul de afaceri italian Massimo Brambatti.

30044

Nadia Comăneci este primul sportiv român inclus în memorialul International Gymnastics Hall of Fame. Succesul ei este unul colosal. “Întotdeauna am avut dorinţa de a excela. (…) Atunci când simţi că eşti la capătul puterilor trebuie să te gândeşti tot timpul la scopul tău, ‘de ce faci ceea ce faci?’ şi îţi cauţi pasiunea pentru ceea ce faci, iar dacă ai răspunsurile, de aici totul este foarte simplu“, declara Nadia într-un interviu acordat Eva.ro.

NadiaComaneci_MG_9576

Madalina Ghenea este una dintre cele mai apreciante fotomodele din Italia, are o carieră promiţătoare ca actriţă şi are dragostea unuia dintre cei mai vânaţi burlaci de la Hollywood. Românca Mădălina Ghenea, inclusă în “Top 100 cele mai frumoase femei din lume”, nu s-a născut celebră şi a fost nevoită să muncească mult pentru a cunoaşte succesul.

Cariera în modă a debutat la 15 ani. Mădălina a devenit celebră în Italia graţie spoturilor publicitare pentru o companie de telefonie mobilă în compania lui Raoul Bova şi a rolului din filmul “Razza Bastarda”. În 2010, ea a participat la concursul “Ballando con le stele”, difuzat de televiziunea italiană Rai Uno.

Madalina-Ghenea-mondeno.ro_

Monica Bârlădeanu sau Dean, aşa cum este cunoscută peste Ocean a ales să devină actriţă, după o carieră de succes de fotomodel în România. Este frumoasă şi extrem de ambiţioasă, figurând în topul celor mai sexy vedete din România. După ce a urmat câteva cursuri de actorie în SUA, Monica a avut o apariţie în serialul “Lost – Naufragiaţii”, a jucat rolul unei lesbine în ”Nip/Tuck” – ”Prietenie pe muchie de cuţit”, ca să amintim doar câteva succese de-ale ei.

2124056.monica-barladeanu-actrita

                                                                                                                                                                             

Ramona Bădescu a plecat în Italia la începutul anilor ’90 după ce a câştigat un concurs de miss în România.Pe meleaguri străine a cunoscut succesul foarte rapid, fiind prezentatoare TV, actriţă şi chiar implicându-se în politică. La primăria Romei a fost consilier şi a lucrat ca voluntar, luptând pentru a promova aspectele pozitive ale imigraţiei româneşti în Peninsulă. La cei 40 de ani este una dintre cele mai frumoase şi mai sexy femei din România şi din Italia.

Ramona-Badescu_1101-e1381500357770

Irina Lăzăreanu este unul dintre cele mai apreciate manechine din lume. A fost descoperită de Kate Moss, care a convins-o să pozeze în ediţia franceză a revistei Vogue. Au urmat prezentări pentru Chanel, Karl Lagerfeld, Christian Lacroix, Fendi, JP Gaultier, John Galliano, Kenzo, Cavalli, Louis Vuitton, Lanvin, Versace, Emilio Pucci, Balenciaga. Este şi o cântăreaţă foarte talentată, iar în 2008, împreună cu Sean Lennon, fiul lui John Lennon a lansat pe piaţă un album de muzică folk.

irina-kate

Inna este una dintre cele mai de succes cântăreţe ale momentului. Deşi este considerată “cel mai bun produs muzical de export al României”, Inna este o prezenţă discretă, apariţiile sale publice sau televizate fiind limitate. S-a lansat în 2008, băieţii de la Paly&Win fiind cei care au avut încredere în talentul ei.

În 2010, la 23 de ani, Inna ocupa primul loc în topul Billboard Hot Dance Airplay din America, devansând-o chiar şi pe Lady Gaga, poziţionată pe locul 6. În august 2010, cântareaţa acumulase, conform revistei Bravo, aproximativ 800.000 de euro, în doar doi ani de când a debutat în showbiz.

Inna ia pentru un concert cel puţin 10.000 de euro, iar pentru evenimentele de amploare din străinătate, românca are un tarif special, care poate depăşi chiar 40.000 de euro pentru o oră de concert.

INNA

Maria Lucia Hohan este o creatoare de moda care a reusit sa depaseasca barierele tarii, creatiile sale le-a cucerit pe celebritatile internationale. Unele dintre cele mai rasunatoare nume au aparut pe covorul rosu intr-o creatie a designer-ului roman. Selena Gomez, Kristin Cavallari, Sharon Osbourne, Nicole Scherzinger, Demi Lovato si Jennifer Hudson sunt doar cateva dintre celebritatile care au ales creatiile sale.

maria-lucia-hohan

Sursa – realitatea.net

 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

„Totul începe cu mine”. Sunt cuvintele cu care şi-a început eseul tânăra de 14 ani. Fata a reuşit să cucerească juriul de pestre mări şi ţări, inspirându-se din vorbele lui Dalai Lama.

Laura-Maria Dumbravă, elevă: Prima oară trebuie să îţi găseşti pacea interioară, apoi să o extinzi către prieteni, către familie, iar apoi spre tot globul.

Tema concursului, „Clădirea păcii în inimi şi în minte”, i s-a potrivit ca o mănuşă tinerei. Eseul său a fost ales dintre alte 13.000 depuse, online, de elevi din întreaga lume. În eseu, fata a mai vorbit şi despre alte proiecte ale sale.

Laura-Maria Dumbravă, elevă: Am contribuit la păstrarea păcii prin proiectarea a două staţii spaţiale pentru care am fost răsplătită, doi ani la rând, cu premiul întâi.

Este vorba despre concursurile organizate de NASA, la care Maria a participat alături de colegii săi. Profesorul Ion Băraru, cel care, de 11 ani, îi pregăteşte pe campionii concursurilor organizate de NASA, spune că a fost surprins că Maria, elevă în clasa a VIII-a, a participat la o competiţie din domeniul uman.

prof. Ion Băraru, şeful Centrului de Excelenţă, Constanţa: Are o inteligenţă peste medie. Este ceea ce se cheamă un elev de excelenţă.

Fata nu s-a hotărât încă dacă va urma o facultate în România sau peste hotare.

Laura-Maria Dumbravă, elevă: Vreau să fiu medic. Mă gândeam la chirurgie pentru că îmi place să salvez vieţi.

Colegii Mariei s-au bucurat când au aflat că ea a reuşit să aducă un nou premiu.

Ştiam că lucrează la un proiect, dar nu ştiam despre ce este vorba. Când a văzut, am fost foarte mândră de ea.

M-am bucurat foarte tare şi am felicitat-o”, au spus colegii fetei.

Sursa : digi24

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

echipa Oculus 1
 Scris de Oana Dan
Cinci elevi de liceu din Bucureşti au creat un prototip de ochelari – care poartă numele Mitra – bazaţi pe o tehnologie ce îi ajută pe nevăzători să se deplaseze în siguranţă în orice mediu, atenţionându-i asupra obstacolelor de tot felul. Proiectul a câştigat marele premiu la cel mai apreciat concurs de antreprenoriat pentru tineri – Junior Achievement – şi cei cinci se pregătesc să reprezinte ţara noastră la finala europeană din Elveţia, între 25-28 iulie. Din păcate, premiul acoperă costurile de participare, transport şi cazare doar pentru trei dintre ei. Ca să meargă şi ceilalţi doi, e nevoie de 1.690 de euro, bani pe care adolescenţii încearcă să îi adune până la începutul lunii iulie.

Un concept inovator

Tudor Popa, Alex Simion, Miruna Gafencu, Diana Canghizer şi Adrian Conete au creat un prototip de ochelari care, prin intermediul unei tehnologii bazate pe un ansamblu de senzori poate ajuta o persoană nevăzătoare să se deplaseze în siguranţă.

oculus-2

Foto: Tudor

S-a întâmplat aşa: Tudor, în vârstă de 17 ani, elev la Colegiul I.L. Caragiale din Bucureşti, discuta, de 1 Decembrie anul trecut, cu Adrian, elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic de Arhitectură “I.N. Socolescu”, despre sinestezie. Nu vă miraţi să aflaţi asta! Aceşti liceeni au adesea discuţii pe astfel de teme, îi preocupă subiecte complicate ca infinitul. Atunci şi-au pus întrebarea cum simt nevăzătorii culorile şi s-au gândit să creeze o soluţie tehnică prin care să îi ajute să perceapă culorile.

În ideea iniţială, era vorba de o mască de faţă şi de o altă echipă de lucru. După ce l-a cunoscut pe George, unul dintre adolescenţii de la Şcoala de Nevăzători, Tudor a înţeles că nu culorile sunt principala prioritate pentru cei cu probleme de vedere, ci deplasarea în siguranţă. Aşa că ideea s-a transformat şi Tudor şi-a strâns o altă echipă de lucru: Adrian, care e grafician şi se pricepe la 3D, Alex Simion, zis Simi, coleg de şcoală cu Tudor, pasionat de robotică, Miruna, care învaţă la Colegiul “George Coşbuc” şi excelează deopotrivă la germană şi informatică şi Diana, elevă la Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”, care are experienţă în comunicare şi PR dobândită prin voluntariat şi activităţi în organizaţia Interact Cişmigiu, parte din Clubul Rotary.

Viitorulromaniei.ro s-a întâlnit cu trei dintre cei cinci membri ai echipei: Tudor, Diana şi Simi. Tudor a venit pregătit să ne explice cum, prin dezvoltarea tehnologiei folosite, ochelarii Mitra rezolvă cele mai importante probleme ale nevăzătorilor, adică deplasarea în locuri noi, aprecierea distanțelor, menținerea unei traiectorii în linie dreaptă.

Din nefericire, spune el, trăim într-un oraş aglomerat – Bucureştiul – şi plin de obstacole. În plus, în România, numărul nevăzătorilor a crescut în ultimele trei decenii, ajungând la peste 100.000 astăzi. Aşa că produsul dezvoltat de cei cinci – sub numele de echipa Oculus – are toate şansele să facă o diferenţă reală în viaţa nevăzătorilor. Funcțiile ochelarilor Mitra sunt încă în teste, mai spune Tudor, și căutăm soluții tehnice mai bune pentru fiecare, muncă ce implică programare, matematică și fizică.

oculus-3

Foto: Simi și Diana

Cum funcţionează invenţia

Ochelarii – prima invenţie brevetată în 2016 în România – au design futurist, iar toate informaţiile sunt citite de senzori, interpretate şi transmise utilizatorului prin intermediul unor sunete. Utilizatorul ştie când are obstacole în faţa lui (gropi, stâlpi de parcare, animale etc.), este avertizat dacă vine o maşină cu viteză, poate aprecia distanţele şi poate menţine o traiectorie în linie dreapta. Kit-ul cuprinde şi un microcontrolerul şi o baterie externă, ataşate pe cureaua utilizatorului şi care sunt conectate la ochelari prin intermediul unui cablu.

Mitra ar costa cel mult 400 de euro, odată lansaţi pe piaţă, iar banii acoperă costurile de producţie, care depăşesc 200 de euro, iar restul merg către dezvoltarea de noi funcţii, ţinând cont de feedbackul utilizatorilor.

Cu acest proiect echipa Oculus a obținut locul întâi la etapa naționala a concursului Social Innovation Relay 2016 şi a câştigat trofeul Compania Anului, la concursul de antreprenoriat Junior Achievement. La acesta din urmă a ajuns datorită profesoarei Mihaela Găvănescu, de la Colegiul “I.L. Caragiale”, cu care Tudor şi Simi au urmat cursul de educaţie antreprenorială. Au trecut cu succes de toate etapele concursului, au participat la sesiuni de mentorat în cadrul cărora au învăţat cum să îşi transforme ideea în business, cum să facă un plan de afaceri, ce fel de promovare să aleagă, noţiuni de marketing, de pitch, de vânzări şi tot aşa.

Ideea echipei Oculus a câştigat marele premiu la concursul de anul acesta şi merge la finala europeană din Elveţia, între 25-28 iulie. Problema e, spune Diana, că au primit doar trei burse de la Junior Achievement pentru această deplasare, ceea ce înseamnă că doi dintre ei nu ar putea participa la finală. Liceenii caută sponsori care să le acopere suma de 1.690 de euro, necesară transportului, cazării şi achitării taxei de participare şi pentru ceilalţi doi membri ai echipei.

Concursul din Elveţia, mai spune Diana, e o mare oportunitate pentru ei din mai multe motive: e cel mai mai mare de acest gen la nivel european, juriul e format din personalităţi reputate pe zona de antreprenoriat, iar la eveniment prototipul va fi testat de multiple organizaţii pentru nevăzători din Elveţia.

Echipa Oculus

team-oculus

Foto: Tudor, Diana și Simi

Tudor Popa, CEO & Developer, are 17 ani, a participat la diverse concursuri de robotică, e pasionat de tehnică din copilărie – datorită conversaţiilor pe care tatăl său, fizician, le avea cu prietenii care veneau în vizită. A făcut pian, chitară, îi plac blues-ul şi rockul alternativ – a avut o trupă timp de două săptămâni, era serios, făceau şi repetiţii, completează Diana, râzând –  e pasionat de schi, de scufundări, dar şi de mersul pe bicicletă. Planul lui este să urmeze Universitatea Politehnică, Automatică sau Electrotehnică. O altă opţiune e Informatica, la Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti. Tudor, însă, nu exclude nici varianta studiilor peste graniţă.

Alex Simion, producţie & developer, are rezultate excepţionale la concursuri de informatică software (aplicaţia de transfer GCode care a obţinut medalia de bronz la concursul internaţional Informatrix) şi e pasionat de fotbal. Când era mic a şi jucat la un club, de unde i se trage şi porecla de Simi.  Anul trecut a creat un robot care urmăreşte o linie neagră pe un plan alb, robotica fiind o pasiune descoperită la liceu, în clasa a X-a. E decis să rămână în ţară şi să meargă ori la Politehnică, ori la Informatică la Universitatea din Bucureşti.

Miruna Gafencu, marketing & developer, face parte din lotul olimpic naţional la limba germană şi a câştigat, anul trecut, Premiul II la faza naţională individuală şi Premiul III pe echipe. Totodată, e pasionată de programare. Miruna cântă în Corul Operei, ştie să cânte şi la pian şi e pasionată de schi.

Adrian Conete, designer, are experienţă în modelarea 3D, e pasionat de fotografie şi, potrivit Dianei, e un spirit liber şi nonconformist, ceea ce, spune ea, e clar o calitate. E singurul vegan din echipa Oculus, completează Tudor, şi are un bichon care se aude lătrând în fundal ori de câte ori vorbeşte cu el la telefon.

oculus-trofeu

Foto: Diana

Diana Canghizer, PR, e activă în bordul asociaţiei Interact Cişmigiu, parte a clubului Rotary şi are experienţă în organizarea de evenimente. Deşi e elevă la design la Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”, Diana vrea să dea la Medicină şi face meditaţii la biologie şi chimie. E, însă, pasionată şi de artă, de istoria artei – merge la olimpiada naţională chiar – de desen, pictură, sculptură, dar şi de voluntariat şi gătit. Marea ei nemulţumire e că în sistemul de învăţământ liceal voluntariatul nu e încă apreciat la justa lui valoare şi că profesorii nu pun accent pe internshipuri şi pe învăţarea practică.

Sursa: viitorul romaniei

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

Omul cât trăieşte învaţă, nu-i aşa? Deşi se află la o vârstă înaintată, bărbatul nu se lasă şi vrea să-şi ia şi masteratul

Ilie Uţă, foto centru. Sursa: libertatea.ro
Ilie Uţă, foto centru. Sursa: libertatea.ro

Are prin urmare 81 de ani, numele său este Ilie Uţă şi e din judeţul Gorj. Un oltean. Este student la a doua facultate de la 79 de ani iar acum se află în anul 3. Locuieşte în comuna Câlnic, în apropiere de Tg. Jiu deci la o distanţă de 20 de kilometri. Bărbatul este un ambiţios de felul lui şi poate că prin eforturile sale poate fi un exemplu şi pentru tinerii care nu doresc să îşi mai continue studiile, informează libertatea.ro

Este văduv de vreo 5 ani şi locuieşte singur acasă. Omul este pasionat de tehnologie. Acum o jumătate de veac, el a absolvit prima facultate. Cadrele universitare sunt mândre că le este elev şi unele povestesc cu umor că au fost oarecum toţi încurcaţi când au avut de a face cu diploma sa de bacalaureat. Mediile se interpretau altfel  pe timpul lui Ilie Uţă nu ca astăzi dar până la urmă acest “obstacol” a fost depăşit, povesteşte Luminiţa Popescu, rector la Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Tg. Jiu: ” „Am avut o oarecare dificultate în interpretarea mediilor de la bacalaureat, deoarece dânsul are o diplomă foarte veche, unde rezultatele sunt consemnate în mod diferit”.

 Profesorii mai spun că octogenarul student nu întârzie niciodată la ore şi mai mult, învaţă foarte bine. Din acest motiv pensionarul a obţinut şi o bursă de merit de 400 lei pe care-i primeşte lunar. Este dat şi ca model celorlalţi colegi.

Pensia lui obişnuită este de 1300 de lei şi este nevoit să plătească totuşi suma de 2900 lei anual (Deoarece se află la a doua facultate), ca taxă de studii dar spre cinstea lor, fiicele lui îl mai ajută.

Singurii care nu prea înţeleg efortul bătrânului sunt chiar vecinii săi. O vecină a declarat pentru jurnalişti: ” „Eu nu văd care e scopul, om bătrân să mai facă el facultate la vârsta asta”.

Ilie Uţă vrea să facă şi masteratul. Culmea, el vrea să o înceapă şi a treia facultate. În trecut a fost subinginer şi ulterior profesor la un liceu.

Când a studiat acum 50 de ani Facultatea de subingineri, a ales specialitatea “Utilaje”. Cea mai mare dorinţă a sa este să se perfecţioneze continuu

Sursa: blastingnews

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

• Profesorii Emil Poenaru, Cornel Samoilă şi Şerban Bobancu de la Universitatea din Braşov sînt autorii unicei teorii ştiinţifice care a reuşit să interpreteze corect calendarul de piatră al dacilor
Calendarul de la Sarmizegetusa este unul dintre cele mai precise instrumente de măsurare a timpului din antichitate. Piesele care îl compun, pietre sau buşteni, au anumite semnificaţii, desluşite abia după 2.000 de ani, de trei cercetători braşoveni. Emil Poenaru, Cornel Samoilă şi Şerban Bobancu de la Universitatea din Braşov au reuşit să spargă „codul dacic“. Mai precis, au descifrat rostul fiecărui stîlp din acest complex megalitic, reuşind astfel să citească misteriosul calendar astronomic. Aşa am aflat că dacii calculaseră mai precis decît mayaşii lungimea anului, diferenţa dintre anul dacic şi cel antropic fiind de numai 0,000001 zile. Lespezile şi stîlpii antici, care înseamnă zile, săptămîni, ani şi secole dacice (de altă durată decît cele cunoscute), i-au condus pe braşoveni la concluzia că strămoşii noştri au reuşit să stocheze la Sarmizegetusa informaţii de astronomie, matematică, trigonometrie extrem de exacte care, odată înţelese, nu doar că măsoară timpul, dar aruncă o privire şi în viitor.

Mesajul dacic, desluşit de trei profesori

Dacii au măsurat timpul cu ajutorul unui calendar care indica timpul, dar servea şi la îndeplinirea ritualurilor religioase. Erau astronomi pricepuţi. Au făcut măsurători pe stele, utilizînd coordonate orare, şi nu orizontale, aproape de nivelul mării, aşa cum procedau, de exemplu, egiptenii. Sarmizegetusa, capitala regatului dac, cel mai amplu complex de locuire dacică, a fost construită la mijlocul sec. I î.Hr. şi cuprindea în perimetrul său cetatea, zona sacră şi aşezarea civilă. Calendarul de la Sarmizegetusa este unul în aer liber, pentru a nu ascunde Soarele, venerat de daci. Găsim aici un soare de andezit, cu un diametru de 7,1 m, avînd în centru un disc de 1,5 m diametru. Se pare că ajuta la stabilirea orei exacte a meridianului locului. Dar calendarul este compus din mai multe grupuri de piese, constituind două sanctuare rotunde şi două patrulatere. Acest complex a atras atenţia profesorilor braşoveni Emil Poenaru, Cornel Samoilă şi Şerban Bobancu, care au publicat în revista „Magazin istoric“ (nr. 123-124, iunie 1977) o teorie care a buimăcit lumea ştiinţifică, dar care a elucidat o enigmă veche de 2.000 de ani. Practic au reuşit să citească ceasul pe imensul calendar dacic. Concluziile lor au rămas valabile pînă în ziua de azi.

Un stîlp înseamnă o zi

Cei trei profesori au pornit de la analiza cercurilor. Astfel, micul sanctuar rotund este alcătuit din 114 piese: 13 lespezi şi 101 stîlpi. Un stîlp reprezintă 1 zi, cea mai mică unitate de măsurare a timpului din acest calendar. Lespezile erau elemente de separare pe care se însemnau săptămînile şi anii. Au observat 8 grupe de cîte 8 stîlpi, 1 grupă de 7 stîlpi, 3 grupe de cîte 8 stîlpi, 1 grupă de 6 stîlpi. De aici au dedus, prin calcule riguroase, că „13 ani astronomici corespund cu 47 circumferinţe ale micului sanctuar, după care mai este necesară o singură zi de corectură (e posibil să fi fost o zi de sărbătoare). Avem, astfel, prima concluzie importantă: calendarul dacic avea la bază un ciclu de 13 ani, încheiat cu o zi de corectură. Aceleaşi calcule arată că un an dacic avea 47 săptămîni“. Cu aceste rezultate n-ajungem nicăieri, nu seamănă cu sistemul de măsurare a timpului cu care sîntem obişnuiţi. Dar profesorii Bobancu, Poenaru şi Samoilă au mers cu calculele mai departe, reuşind în cele din urmă să decripteze complet calendarul. Ei au constatat că utilizatorii acestui calendar au punctat 8 săptămîni de 8 zile, urmate de o săptămînă de 7 zile, trei săptămîni de 8 zile şi o săptămînă de 6 zile. În consecinţă, anul avea, la daci, cînd 365, cînd 364, cînd 367 zile, exact în această ordine.

Anul nu începea la dată fixă

Cercetătorii au mai constatat că anul nu începea la dată fixă, ca în calendarul gregorian de azi, ci în aceeaşi zi a săptămînii. „Pe lîngă faptul că dacii au realizat unul din cele mai exacte calendare ale antichităţii, acesta are o proprietate unică: anul începe cu prima zi a unei săptămîni şi se termină în ultima zi a alteia“. „Divizarea micului sanctuar în 13 grupe nu este, deci, întîmplătoare, ci căutată, şi are calitatea că, datorită ei, anii dacici încep totdeauna în prima zi a unei grupe, sfîrşindu-se, deci, totdeauna în ultima zi a unei grupe, iar toate cele 13 zile de început ale celor 13 grupe sînt, în decursul unui ciclu, o singură dată zile de început de an. Faptul că anii dacici nu începeau şi nu se sfîrşeau cu oricare dintre zilele săptămînii (fiindcă se propune echivalenţa: o grupă egal o săptămînă), este o proprietate interesantă, o calitate pe care nu o are nici calendarul actual“. Părerea autorilor este că „prin eleganţa, funcţionalitatea şi simplitatea soluţiilor matematice pe care le încorporează (şi exprimă geometrizat), micul sanctuar circular este cea mai frumoasă operă de artă pe care a creat-o gîndul uman în strădania sa de a cuantifica timpul“.

Ziua curentă, marcată cu cursor

Ca să citim un an, trebuie să alegem o lespede, nu contează care, să parcurgem micul sanctuar rotund de trei ori şi să adăugăm 8 săptămîni. Se marchează anul scurs pe lespedea la care s-a ajuns şi se începe noul an de la stîlpul următor, în sens trigonometric (anti-orar). Toate lespezile vor fi marcate în 13 ani (exact cîte lespezi sînt). În acest interval, anul dacic rămîne în urmă cu 1 zi faţă de anul tropic şi se aplică corecţia de o zi. Faptul că acest imens calendar putea fi citit din oricare punct cardinal ai fi venit, pornind de la oricare stîlp, „vrea, parcă, să ne pună că noi, oamenii, care intrăm în viaţă, fiecare într-o zi oarecare, ne trăim timpul nostru (dintre naştere şi moarte), putînd începe numărătoarea zilelor de oriunde (aşa cum şi facem), înscriindu-ne, pentru o vreme, cît durează viaţa noastră, în scurgerea timpului“. Însemnarea zilelor se făcea cu un cursor (un obiect atîrnat de un cîrlig în vîrful stîlpului). Cînd se epuiza o săptămînă, se marca pe absida marelui sanctuar circular. Cînd se termina anul, „pe circumferinţa micului sanctuar circular, se însemna lespedea dintre ultimul stîlp al ultimei perioade parcurse şi primul stîlp al noului an“.

Vara dacică avea 21 de săptămîni

Lespedea are rolul de a face corectura cu o zi la un ciclu de 13 ani, nu la 4, cum sîntem obişnuiţi azi. La patru lespezi se obţine „unitatea de timp superioară unui asemenea ciclu şi anume perioada dacică de 52 de ani“. Respectînd ciclurile agrare, „anul dacic era subîmpărţit în trei părţi (trimestre), avînd durata şi succesiunea 13-21-13 săptămîni“. Deci vara are 21 de săptămîni, toamna 13 săptămîni, iarna 13 săptămîni. Primăvara lipseşte. Marele sanctuar rotund este structurat pe 3 cercuri concentrice şi ar fi, spre deosebire de primul (civil), unul cu destinaţie religioasă. Cercul exterior este alcătuit din 104 lespezi care formează un cerc perfect închis. Lipit de primul, al doilea cerc este format din 210 piese: 180 de stîlpi despărţiţi în 30 de grupuri de cîte 6. Al treilea cerc, la o distanţă considerabilă de primele două, este format din 68 de stîlpi aranjaţi în 4 grupuri despărţiţi de lespezi în următoarea ordine: 17 stîlpi – 4 lespezi – 18 stîlpi – 3 lespezi – 16 stîlpi – 4 lespezi – 17 stîlpi – 4 lespezi. Lespezile din cercul mic şi cele din absidă formează 2 axe perpendiculare. Pe direcţia celei orizontale, se află pragul de acces, un pătrat de 4×5 lespezi. Sanctuarul mare întruchipează de asemenea un calendar solar: un an se obţine prin două rotaţii ale cercului mijlociu, concomitent cu parcurgerea cercului mic. Un stîlp din absidă reprezintă un an. Rotindu-ne de 13 ori în jurul cercului mare, obţinem, în 13 ani, o diferenţă de 68 de zile. Exact atîţia stîlpi sînt în cercul mic. Fiind un calendar religios, profesorii braşoveni au presupus că acesta era şi numărul zilelor de sărbătoare.

13, „unitatea temporală sacră“ a dacilor

Numărul 104 (cercul mare) este, la rîndul lui, multiplu de 13, şi ar simboliza „secolul dacic“. Cît despre cursoare, spre deosebire de calendarul civil, accesibil oricui, în calendarul religios acestea nu erau vizibile. Numai preoţii ştiau „unde a început şi unde s-a sfîrşit un an, în ce an al ciclului sîntem, cîţi ani mai sînt pînă la terminarea ciclului, sau cîte cicluri de 13 ani au trecut dintr-un secol dacic“. Cum aceste cursoare au dispărut, nici noi nu putem afla aceste repere temporare. Dintre sanctuarele patrulatere, singurul care conţine repetitiv numărul 13 este cel cu patru şiruri de cîte 13 tamburi (un an). Calculele i-au condus pe cei trei braşoveni la o nouă concluzie: „ciclul superior secolului dacic (de 104 ani) ar avea 5 secole (520 ani), avansul calendarului dacic devenind egal cu o zi după 8.840 ani“, precizie fantastică pentru ştiinţa de acum două milenii! Cercetătorii au numit ciclul de 13 ani „unitate temporală sacră“, dar au constatat că unitatea superioară, de 520 de ani, nu este doar un calcul pe hîrtie, ci este marcată şi în calendar. Şi încă prin cele mai mari piese de piatră, situate pe terasele cele mai înalte. „Este suficient să privim cel mai mare şi mai impresionant dintre toate monumentele Sarmizegetusei, şi anume sanctuarul mare dreptunghiular, format din 4 aliniamente de cîte 10 tamburi de andezit. Pentru acest sanctuar, propunem deci echivalenţa: 1 tambur = un ciclu de 13 ani“.

O precizie uimitoare

Universitarii braşoveni au mai calculat şi cîte secole dacice (104 ani) ar trebui să se scurgă pentru ca măsurătorile dacilor să coincidă cu cele ştiinţifice. S-a ajuns la concluzia că sînt necesare 25 de secole, deci în anul 2275, după mai multe corecţii succesive prevăzute de savanţii daci, calendarul de la Sarmizegetusa va indica ziua şi ora exactă (timpul astronomic). Calendarul gregorian, fiind mai lung cu 0,0003 zile decît anul tropic, întîrzie faţă de acesta cu o zi la 3.300 ani. „Exactitatea calendarului era atît de mare încît, teoretic vorbind, ar mai fi fost nevoie de încă o zi de corectură abia la 5.055.555,55505 ani“. Autorii compară precizia calendarului dacic cu celelalte sisteme cunoscute şi observă că strămoşii noştri au făcut cea mai bună aproximare, mai bună decît cea a calendarului gregorian, unde anul are 365,242500 zile. Calendarul dacic are 365,242197 zile, iar valoarea anului tropic este de 365,242198 zile. Dar uimitorul calendar conţine şi alte surprize care dovedesc cunoştinţele avansate ale locuitorilor acestor meleaguri. Calendarul megalitic a pornit cu un secol de 104 ani, dar universitarii braşoveni au observat că sistemul a suferit o reformare, secolul ajungînd la 91 de ani. „Niciun calendar creat de om nu a dovedit o asemenea calitate, să aplice o reformă fără să afecteze mecanismul propriu-zis al calendarului.“

Dacii au găsit soluţia pe care noi încă o căutăm

Reformarea calendarului are o logică impresionantă, care îi uimeşte pe specialiştii de azi, pentru că oferă o soluţie pe care noi nu am găsit-o încă. „Am zice că prea înţelepţii arhitecţi ai sanctuarelor au procedat la reformarea sistemului cu secole de 104 ani nu numai din motive de a spori exactitatea calendarului (care, oricum, era superioară oricărui alt calendar din antichitate), ci şi pentru un alt motiv: în sistemul cu secole de 104 ani, prin corectura cu o zi ce se aplica la mileniul de 520 ani, timpul calendaristic devansa timpul astronomic cu aproximativ 1,5 ore, de aici rezultînd că, vreme de aproximativ un an, timpul calendaristic mediu mergea înaintea timpului astronomic exact. Această defecţiune, a devansării timpului astronomic exact în momentul corecturii cu o zi, o are şi calendarul nostru actual, dar noi, oamenii civilizaţiei secolului XX, nu am găsit încă o modalitate de reformă a calendarului pentru a o remedia“. Cît despre identitatea reformatorului, se presupune că ar fi fost Zamolxe însuşi sau Dromihete sau regele Oroles sau Deceneu, marele preot al strămoşilor noştri. Cert este că ansamblul de la Sarmizegetusa este încărcat de mesaje pentru generaţiile viitoare. Primul, cel al măsurării trecerii timpului, a fost descifrat. Nu există o interpretare mai bună. Chiar dacă e greu de urmărit, metoda de numărare şi marcare a unităţilor de timp explicată de Bobancu, Poenaru şi Samoilă este chiar cea originală. Cei trei universitari braşoveni ne-au învăţat să citim corect timpul de la Sarmizegetusa.

Cei trei profesori de la Braşov

• Emil Poenaru (1932-2012) s-a născut la Blaj, într-o familie de intelectuali. În 1955 a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Între 1955 şi 1959 a fost asistent la Cluj, după care a îndeplinit, pînă în 1963, funcţia de procuror la Procuratura Regiunii Braşov. Între 1966 şi 1974 a fost redactor al Revistei „Astra“, iar din 1974 a predat la Universitatea din Braşov. Profesorul Emil Poenaru a fost un prolific autor de cărţi de specialitate, părerile şi opiniile sale fiind recunoscute drept contribuţii valoroase la dezvoltarea dreptului. A scris sute de articole de specialitate, dar şi eseuri, studii şi comunicări şi trei romane, şapte piese de teatru jucate pe scenele din România şi alte opt piese de teatru publicate în volum.
• Prof. dr. ing. Cornel Samoilă s-a născut pe 11 octombrie 1941, la Focşani. A absolvit Liceul „Andrei Şaguna“ şi Institutul Politehnic Braşov. În 1979, a obţinut titlul de doctor inginer cu teza: „Contribuţii asupra dezbaterii prin oscilare a formelor de turnare“. În prezent, predă cursurile de Cuptoare Metalurgice, Tratamente Termice, Transferul de căldură, Managementul Proiectelor, la Universitatea „Transilvania“ din Braşov. În perioada 1982-1990, a fost Prodecan al Facultăţii TCM, apoi Prorector, iar azi este Decan al Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor.
• Prof. univ. dr. ing. Şerban Bobancu este în prezent tot la Universitatea „Transilvania“, unde coordonează lucrări de doctorat în specialitatea „Creativitate şi inventică“.

Autor: Camelia Onciu
Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Talentul nu e suficient pentru a fi celebru în România. O demonstrează povestea unui violonist român. Răzvan Stoica a primit cea mai importantă distincţie din branşă: premiul New Talent, acordat celui mai bun interpret sub 28 de ani din lume.

Chiar dacă i-a fermecat pe străini cu talentul său, autorităţile din România n-au auzit de el. Aşa se face că artistul n-a cântat niciodată pe o scenă din ţara noastră.

Răzvan a urcat pe culmile succesului în Olanda, unde locuieşte de 10 ani. Talentul său şi vioara Stradivarius, câştigată într-o competiţie internaţională, i-au adus, luna aceasta, cel mai important titlu: premiul New Talent din Bratislava, oferit celui mai bun interpret sub 28 de ani.

„Este un premiu unic. Nu există premiul 2, 3. Este, poate, cel mai important premiu câştigat vreodată de un artist român”, a afirmat Cezar Marin, expert instrumente patrimoniu în Ministerul Culturii.

Cei de la Carnegie Hall, din New York, s-au grăbit să-l invite să susţină un concert anul viitor. Violonistul are agenda plină, dar nicio apariţie în România.

Tot un anonim e şi pentru Ministerul Culturii. Oricum, aici interesul pentru muzică e aproape inexistent: nu există consilier în domeniu de ani buni.

Sursa: all4rlomania

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva