In timp ce pacientii se joaca, programul inregistreaza toate datele de care medicii au nevoie ca sa prescrie tratamente personalizate in functie de problemele fiecaruia.

Inventia lor a fost laudata de presedintele Microsoft in Statele Unite, iar acum spitalele din Marea Britanie au inceput sa o testeze produsul. Investitorii britanici spun ca ideea romanilor poate valora milioane de lire sterline.

La 2 kilometri de centrul orasului Alba Iulia, intr-o dimineata friguroasa de noiembrie, cu pasi marunti, Darius, insotit de mama sa, intra in curtea singurului centru de recuperare kinetoterapeutica pentru copiii cu afectiuni neuromotorii din judet.

Mira nu este numele asistentei medicale, ci al unui soft de recuperare fizica pe care Darius si inca o mana de copii veniti din judetele din jur il testeaza.

Putini stiu ca jocul de care se bucura are sanse sa revolutioneze lumea medicala mondiala. Autorii lui sunt patru tineri romani proaspat absolventi de facultate. Ei au gandit un soft care face exercitiile salvatoare mult mai usoare si placute. Totul a pornit de la o experienta personala.

Cosmin Mihaiu, CEO Mira: “Atunci cand am avut 7 ani mi-am rupt mana si dupa ce am stat 6 saptamani cu ea in ghips mi-a luat inca 6 saptamani sa ma recuperez. Exercitiile erau foarte plictisitoare si chiar dureroase.”

Realizarea lor e importanta, pentru ca in sfarsit este pe baza unor indicatori furnizati de soft, medicii, pot personaliza tratamentul pentru fiecare bolnav in parte. Inventia lor le-a adus un premiu important la NEW York …. Unde inclusiv presedintele Micorsoft Steve Balmar s-a aratat impresionat.

Steve Ballmer, presedinte Microsoft: “Excelent, sper sa nu am nevoie de el, dar daca am , o sa apelez la voi… Multumesc, este excelent, felicitari!”

2 ani mai tarziu programul lor este pe cale sa se transforme in afacere. Au infiintat o firma in Cluj si inca una la Londra. Inventatorii MIRA nu sunt insa nici doctori, nici oameni de stiinta ci 4 tineri informaticieni : Andrei, Alina si Andrei – care muncesc in Romania – si Cosmin care cauta solutii la Londra.

Cu ideea lor au convins o companiei britanica sa ii finanteze, iar finantatorii sunt convinsi ca stau acum pe o comoara.

Yashu Reddy, director Healthbox Europe: “Cred ca MIRA valoreaza milioane. Trebuie sa fie milioane, altfel nu am fi investit, pentru ca si noi vrem sa recuperam bani multi din investitie. Nu spun asta din politete. Eu nu spun lucruri gratuite.”

Anul trecut au primit 50.000 de lire pentru 10% din actiuni. Asta inseamna ca inca de pe atunci compania lor valora jumatate de million de lire. Despre eiThe Guardian a scris ca sunt una dintre cele mai promitatoare tinere companii din Marea Britanie. Au fost votati de doctorii si investitori britanci, care le-au dat si un premiu de inca 10.000 de lire. Bani care au fost reinvestiti tot in companii.

Acum, un renumit chirurg ortoped, considerat printe cei mai inovativi 50 medici din Marea Britanie, le priveste inventia cu admiratie.

Doctor Bibhas Roy, chirurrg Trafford Hospital: “Conceptul lor ma va inlocui pe mine, ca doctor, sau pe terapeut. Nu in totalitate, ci partial. Ne va complementa pe noi si va imbunatati tratamentele, deoarece pacientii sunt motivati prin joc sa exerseze mai mult.”

Tocmai de aceea o companie din SUA le-a oferit cateva sute de mii de dolari pentru inventia lor. Au refuzat oferta, avand incredere ca, intr-o zi, din Romania va pleca spre toata lumea solutia de care au nevoie cei cu probleme locomotorii din intreaga lume.

Inovatia tinerilor romani, aparent e simpla: un senzor de miscare monitorizeaza pacientul in timp ce acesta se joaca si ii ofera doctorului informatii pretioase care permit conceperea unui tratament personalizat.

Cand s-au intors in Romania au cautat solutii cu kinetoterapeuti care sa imbunatateasca softul. Asa au ajuns sa-l cunoasca pe Sebastian Onac. Un profesor de informatica din Alba Iulia cu o poveste impresionanta. Fiica lui a fost diagnosticata cu paralizie cerebrala infatila inca de la nastere. Dupa ce a dus-o la tratament in Germania si Ucraina a decis sa copieze ce a vazut acolo si sa construiasca un centru de recuperare in Romania.

A cerut primariei un spatiu parasit, a cautat finantari si a pus pe picioare unul dintre cele mai moderne centre de recuperare din Romania. Orice parinte isi poate aduce copilul aici contra unei taxe din care sunt platiti angajatii si intretinerea. Sebastian nu castiga nimic din asta.

Inapoi in Regatul Unit. Intr-un birou cu scaune goale, Cosmin a ramas ultimul la lucru. S-a mutat la Londra anul trecut pentru a cauta investitori si spitale dispuse sa testeze inventia.

Cosmin: “Odata pe saptamana in ultima perioada e un mic castig, iese ceva, iese o sedinta cu cineva, iese o conversatie telefonica cu cineva. Este foarte clar ca avanseaza businessul nostru. Si acea sedinta, acele 10 minute sau jumatate de ora sau o ora, sunt atata de placute..”

Dupa 12 de ore munca, tanarul pleaca acasa, pentru ca a doua zi are o intalnire importanta.

Bybhas Roy: “Cand le descriu programul altora, sunt foarte impresionati. Daca vor continua, atunci pot transforma medicina moderna.”

Pun pe picioare o afacere, fac bani din asta, dar mai presus de toate le dau o sansa la viata normala copiilor cu probleme. Au ajuns departe si totusi sunt la inceput.

Romania a exportat pana acum creierele tinerilor programatori. Ei au ales sa ramana aici si sa lucreze pentru o lume intreaga.

Considerat cel mai bun actor al anului sau, Eugen Jebeleanu a plecat dupa facultate la Paris pentru un master in dramaturgie. Impreuna cu un regizor francez, a pus bazele unei companii de teatru independent, iar cele 7 piese ale lor se joaca acum atat in Franta si in Romania.

Traieste pe un vapor pe Sena, dar nu vrea sa ramana ancorat intr-un singur loc. Face naveta des spre Romania, unde crede ca are de jucat un rol mai mare decat oriunde altundeva: sa le puna prin piesele lui intrebari romanilor despre societatea moderna, valori, tabuuri, prejudecati.

La 17 ani, Eugen Jebeleanu era deja cu un pas inaintea celor din generatia lui: vedeta intr-un serial pentru adolescenti si, de cand se stia, dansator de performanta.

Eugen Jebeleanu: “Eu am trait de mic intr-un spirit competitiv fara sa vreau, am facut dans sportiv de mic, in care chiar daca imi placea sau nu, la un moment dat nu mai imi placea, singura placere era de a castiga, devenise obsesional. Ramai intr-o competitie nasoala si nu poti evolua, ramai in niste repere mici, fara sa te gandesti realmente la ce vrei tu sa faci.”

A terminat UNATC tot ca un castigator, “cel mai bun actor” al anului sau. Considerat descoperirea regizorului Radu Afrim, juca deja din facultate in zeci de piese. S-a gandit bine si nu unul, ci mai multi pasi a facut intre timp: avea sa plece la Paris pentru un master in Arta Dramatica.

Instalat pe un vechi vapor pe Sena, Eugen Jebeleanu, astazi actor, coregraf, dar si regizor si scenarist, face de fapt naveta intre Romania si Franta pentru piesele scrise sau regizate de el si care se joaca in ambele tari.

“Chiar traiesc intre 2 tari si chiar nu vreau sa renunt la asta si imi place ideea asta de a nu fi implementat intr-un singur loc si sa raman acolo definitiv. Adica pentru mine pericolul cel mai mare ca actor era sa raman angajat intr-un teatru de stat la Timisoara, Bucuresti sau oriunde altundeva.”

In capitala franceza, impreuna cu regizorul Yann Verburgh a pus bazele companiei de teatru 28. Cu prima piesa in care a distribuit 3 actori romani si 3 francezi a ajuns la Festivalul de teatru de la Avignon. Iar regizorul francez a ajuns sa invete limba romana.

Yan Verbugh: “Am calculat cate drumuri am facut. 34 intre Paris si Bucuresti, Paris si Timisoara, si cat timp am stat acolo. Mai putin de 1 an. Si in tot timpul asta am invatat. Si mai ales iarna asta, cand am jucat prima data in limba romana intr-un spectacol acolo si am avut nevoie sa vorbesc mai bine si sa studiez un pic.

Am cumparat o carte si dupa repetitive, cand toata lumea merge la bere, am fost la bere cu cartea. Ceva s-a schimbat. Cand nu vorbeam romana, nu eram foarte bine primit cand mergeam sa cumpar ceva. Ceream in engleza, imi dadeau asa, aruncau si restul, erau foarte rai. Si cand am inceput sa vorbesc limba romana frumos, spuneam buna ziua, as dori bla bla bla, multumesc, oamenii au devenit foarte draguti. Pentru ca am facut si eu un efort sa vorbesc si sa intru in contact cu ei si pentru asta sunt mai bine primit, pentru ca incep sa vorbesc si mai bine limba asta. E frumos.”

In frumoasa limba romana, Eugen Jebealeanu a ales sa faca teatru independent. In afara scenelor oficiale. Framantarile lui, preocuparile sale sociale, adesea despre tara in care s-a format, le exorcizeaza pe scena.

Eugen Jebeleanu: “Romania este tara occidental xeroxata. De ce? Eu cred ca dupa tot ce ni s-a intamplat in comunism, nu stiu daca cel mai bun pas este sa imitam ce este afara, Romania se americanizeaza foarte tare, enorm si incearca sa se adapteze unui sistem. Calea cea mai buna ar fi sa-si gaseasca propria identitate. Nu stiu daca mai exista sau daca ar mai trebui sa existe, avem atat de multe lucruri de spus in Romania si de facut, eu simt chestia asta, pentru mine asta ramane visul romanesc.”

Vorbeste inca despre parinti la un fel de prezent. Eugen Jebeleanu a a facut un multi pasi inainte, dar si cativa inapoi, cand si-a pierdut tatal.

“A fost super socant pentru mine, pentru ca a fost o despartire reala, eu am plecat in cantonament de dans la Reghin, am plecat, ne-am luat ramas bun la tren si dupa cateva ore eu am aflat ca a murit. De-aia eu acum am mult de luptat cu tot ce inseamna sfarsit, finalul unei intalniri, al unui spectaol, nu pot sa accept ca exista un final.”

Poate si din acest motiv nu se desparte de Romania. Face drumurile astea cu convingerea ca are de invatat din lumea larga si de adus in Romania.

Eugen Jebeleanu: “Eu ma bucur ca vin in Romania si lucrez, vreau sa vin in Romania sa lucrez, pentru ca simt ca acolo e ceva si oamenii au nevoie, e o chestie in spectatorii din Romania, au reactii reale.”

Yann Verburgh: “E o generozitate, cand am lucrat in Romania am avut din partea publicului o generozitate. Aici, oamenii sunt artivori, sunt consumatori mari de arta si te mananca tot. In Franta eu sunt mancat de public si pleaca acasa .. si m-a lasat fara…  Romania inseamna luprta tinerete curaj si multe posibilitati, asta e Romania pozitiva, am zis ca despre asta trebuie sa vorbesc.”

Romania lor este pozitiva. A fost scena pe care s-a lansat Eugen Jebeleanu si unde se intoarce sa joace ori de cate ori ii este dor, pentru cei care au inteles ca tanarul artist a fost mereu inaintea cliseelor si prejudecatilor de tot felul.

Peste tot in lume melomanii ii iubesc interpretarile. Alexandra ne povesteste despre drumul ei cu multa bucurie si cu dragoste, desi printre randuri tot ea vorbeste despre sacrificii si ore de repetitii care incepeau inaintea zorilor.

Intotdeauna e mandra sa se prezinte cunoscatorilor, publicului, ca romanca. Si intotdeauna spune ca un concert reusit, o scena cucerita, e parte a Romaniei pe care ea o face.

“Dariescu este profund impresionanta“ The Sunday Times
“Muzica ei este recomfortanta, rafinata si superba balansata” BBC Music Magazine
“Alexandra a dat publicul pe spate, este un talent pur“ Financial Times

Alexandra Dariescu si-a inceput carierea profesionista la celebra Carnagie Hall in New York, fara sa aiba insa propriul pian pe care sa exerseze.

Alexandra Dariescu: “Daca n-ai pian, nu esti pianist. Inainte mergeam si stateam la coada. Ca de obicei. Toata viata mea am stat la coada la sali de studiu. Acasa, in Ias,i ma sculam la 4 dimineata si mergeam la conservator ca sa studiez inainte sa inceapa orele la 8“.

Asa si-a inceput Alexandra Dariescu cariera de pianist concertist. Pana la 28 de ani a cantat deja pe patru continente si a ridicat in picioare cele mai rafinate si dificile audiente din lume.

Alexandra Dariescu: “Pentru mine, cel mai frumos este momentul cand ajung sa cant pe scena. Asta-i cea mai mare bucurie, probabil mult mai mare decat ar fi sa castig la loto. Fiecare are valorile lui proprii. Pentru mine conteaza sufletul unui om, faptul de a canta pe o scena foarte mare si de a avea un concert reusit“.

Visul i s-a implinit in iunie, cand a devenit prima pianista din Romania care a cantat la Royal Albert Hall, acompaniata de Filarmonica Regala Britanica. Pe aceeasi scena au urcat de-a lungul anilor de la Wagner, Verdi sau Rachmaninov, pana la The Beatles, Frank Sinatra si Jay Z. Acolo, iesanca Alexandra Dariescu a interpretat Bethoveen in fata familiei, a prietenilor si a altor 6.000 de persoane, intr-un spectacol cu casa inchisa.

Alexandra Dariescu:“Bineinteles ca in viata in oricarui artist stii unde vrei sa ajungi, dar niciodata nu sti cand vei ajunge acolo. Si asta-i frumusetea muzicii. Tot timpul aspiri la o perfectiune la care nu ajungi niciodata. Pentru ca daca ai fi multumit cu tine insuti nu mai ai spatiu de imbunatatit”.

Pe Alexandra am intalnit-o intr-un cartier select din Londra. Era oaspetele de onoare la aniversarea a 500 de ani de la infiintarea scolii in care a invatat in Marea Britanie.

Oriunde concerteaza, inainte de fiecare piesa, comunica cu publicul. Pentru ea e important sa le spuna cateva cuvinte despre compozitor, isi doreste ca cei prezenti sa inteleaga mai bine piesa.

Alexandra Dariescu: “A fost emotia publicului pe care i-am simtiti in fiecare clipa cu mine ceea ce este foarte important pentru fiecare artist in momentul in care este pe scena sa creeze o legatura cu publicul“.

S-a mutat din Iasi in Regatul Unit, in timpul liceului, dupa ce a primit o bursa de studiu de 30.000 de lire.

La 7 ani ani, mama ei, de profesie invatatoare, i-a facut cunostinta cu pianul.

Alexandra Dariescu: “M-am indragosti de pian inca de la inceput. Pur si simplu nu mai vroiam sa ies afara la joaca cu alti copii. In clasa a V-a, ai mei hotarasera ca mergem la mare in vacanta si eu am zis nu nu eu stau acasa si studiez“.

Dupa liceu a mai primit doua burse de cate 100.000 de lire fiecare, prima de la conservatorul din Manchester, iar a doua pentru un masterat la Londra.

Alexandra Dariescu: “Le-am dat CV-ul, tot dosarul, si au spus bursa integrala pe 4 ani. A fost incredibil. Toata munca aia si toata pasiunea cu care am investit in pian a dat foarte multe rezulltate“.

Insa cel mai important premiu l-a castigat in Elvetia: banii din care si-a cumparat primul pian. Data i-a ramas bine intiparita in minte memorie.

Calatoreste peste tot in lume, dar are putin timp sa se bucure de locurile unde ajunge. Nimic nu se compara insa cu fericirea de pe scena.

Craciunul si Anul Nou si le petrece tot pe scena.

Alexandra Dariescu: “La mine era cel mai furmos ca eu eram pe scena… Nu trebuie neaparat sa fie la ora 10 sau la ora 12“.

Desi stapaneste pianul cu maiestrie, iar camera de filmat de abia poate sa tina pasul cu degetele pe clape, inca exerseaza inainte de fiecare concert cate 8 ore pe zi.

Alexandra Dariescu: “De fiecare data sa descoperi ceva nou. Si asta e la muzica. Desi canti aceeasi piesa de mai multe ori, de 20 de ori, traiesti cu ea toata viata si de fiecare data cand o canti in public este diferita“.

In 2012, Alexandra a semnat un contract cu o casa de discuri si a lansat si primul sau album, primit foarte bine de presa britanica, care l-a clasat intre primele 10 ale anului. In viata a invatat ca fiecare detaliu conteaza. Pentru ca ales sa cante preludii, iar tema preludiilor lui Schopin este ploaia, s-a gandit ca poza de pe coperta sa fie o interpretare moderna a tabloului lui Renoir – Umbrelele.

Pentru talentul, determinarea, dar mai ales pentru atitudinea pozitiva pe care o are fata de orice provocare, anul acesta a fost desemnata Women of The Future.

Si peste tot pe unde se duce se mandreste ca vine din Romania.

Face asta inca de cand era mica. La liceu si-a convins profesorii sa ne viziteze tara. Unul dintre ei a ajuns la Petrosani si a fost incantat.

Va continua sa promoveze Romania, acum in alte cercuri, mult mai influente. Anul acesta, romanca Alexandra Dariescu a fost desemnata Women of the Future, un premiu primit doar de cele mai promitatoare tinere femei din Marea Britanie. A fost la concurenta cu silista lui Beyonce si a Angelinei Jolie, dar si cu o tanara producatoare de succes care a lansat mai multe documentare in Anglia.

Munceste de cand se stie pentru visul ei: sa cante pe cele mai mari scene din lume. Interpreteaza cu mainile, dar mai ales cu inima. Asta o face fericita. Dupa ani de sacrificii, succesul a venit. Umbla acum prin toata lumea si se mandreste cu locul de unde a inceput totul: din Romania.

N-are averi. N-are casa ei, n-are pamanturi, n-are un sot, n-are copii. Dar are ceva ce suplineste lipsa oricaror averi materiale: o cauza in care crede si care pana acum a salvat de pe strazi zeci de batrani fara adapost.

A crezut ca poate schimba lumea
Daca n-ar fi intalnit-o pe Dana Borcea, zeci de batrani s-ar fi prapadit prin gari sau pe guri de canale. I-a salvat punand la punct din nimic o retea de case de batrani si un spital social. S-a bazat doar pe credinta si pe bunatatea oamenilor. Pana si ea e suprinsa de toata constructia din jurul ei. Nu e singura, are alaturi prieteni care au crezut in puterea ei de a schimba lumea in vremuri in care faptele bune rareori sunt rasplatite.

31 de ani avea Dana Borcea cand a hotarat sa lase in urma tot. Tocmai divortase de sotul alaturi de care traise 11 ani. Dupa divort, nimic n-o mai tinea in tara. Asa ca a hotarat sa plece la sora ei care muncea de cativa ani in Spania si sa isi schimbe viata. In materialul video puteti vedea toata povestea ei.

In casa cu oamenii strazii
Dupa cateva luni de voluntariat in strada, Dana Borcea a inteles ca nu e suficient. Asa ca a decis sa inchirieze o casa la 100 de kilometri de Madrid si sa se mute impreuna cu sase oameni de pe strada: 4 romani ajunsi in aceasta situatie pentru ca fusesera pacaliti de angajatori si doi straini.

„A fost greu sa ma acomodez cu niste oameni carora le lipsea si igena elementara. Unii dintre ei erau violenti, periculosi chiar”, spune Dana Borcea. „Dar, incetul cu incetul, oferindu-le incredere si incercand sa ii accept si sa ii pretuiesc asa cum erau ei, s-au atasat de mine si s-a creat o atmosfera frumoasa acolo in casa. Incetul cu incetul s-au orientat catre un loc de munca, si-au inchiriat apartamente si consider ca fiecare s-a integrat in societate in felul lui.”

Atunci si-a luat primul concediu si a revenit in tara. Odata ajunsa in Bucuresti a mers in Gara de Nord, unde a vazut mai ales batrani abandonati. S-a intors in Spania cu un gand: sa deschida un azil de batrani. Prietenii ei au ajutat-o sa adune 5000 de euro cu care au cumparat o casa in satul natal. Dana Borcea s-a intors definitiv in tara si s-a mutat acolo cu cinci batrani luati de pe strada.

Casa Painii
O vreme au trait din economiile ei. Aveau gradina, amenajasera si o brutarie si zilnic imparteau paine oamenilor saraci din sat. Batranii nimanui devenisera dintr-o data utili si pentru prima data dupa multi ani simteau ca au o familie.

Atunci a infiintat impreuna cu prietenii ei fundatia Casa Painii. Despre viata ei alaturi de batrani a facut un film care a fost prezentat comunitatii de romani din Spania. La scurt timp a primit telefoane de la oameni care voiau sa doneze fundatiei casele lor parintesti pentru a fi transformate in camine. In Braila, Teleorman, Galati, Buzau, Botosani, Timis se deschideau rand pe rand case de batrani renovate de voluntari. Vezi in materialul video cum arata aceste case.

Andreea Zoia: “Mama mereu imi spune asa: Nu esti cea mai frumoasa, nu esti cea mai desteapta, dar pentru mine esti cea mai curajoasa!”

Andreea Zoia este model, imaginea unor faimoase produse arabesti, prezinta evenimente, joaca in reclame si filme. Acum 10 ani a inceput o aventura in Dubai: o cariera spectaculoasa pe care o continua in fiecare zi cu munca, ambitie si curaj. O moldoveanca focoasa, mandra de originile ei de la Cotesti, Vrancea.

Andreea:  “Eram acolo, taiam vita in fiecare primavera si ajutam oamenii si parintii sa faca vin in fiecare toamna si am venit cu spirit de munca aici in Dubai, am venit sa ma construiesc”.

Desi majoritatea rudelor au plecat in Italia sa lucreze, Andreea isi dorea altceva: “Cand eram inca in liceu, profesoara de geografie ne-a adus o revista si ne-a spus ‘wow, este acest hotel pe apa, Burj al Arab, in Middle East, si eu am avut asa un simtamant co sa ajung acolo! Toata clasa a ras!”

Andreea: “Aveam parul scurt, aveam problem hormonale, crescusem brusc dintr-o data si aveam sanii foarte mari. Dupa aia am vazut ca sunt apreciata pentru corpul meu, pentru frumusetea mea, tot raul spre bine!”

In 2002 a fost Miss Podgoreanca, titlu de care este foarte mandra. In Dubai a venit in 2004 cu un contract de hostessa, fata care pofteste clientii in restaurant. A prezentat marci de tigari prin cluburi si a inceput sa predea si fitness si aerobic.

Fiecare zi este extrem de incarcata pentru Andreea: intalniri pentru evenimentele pe care le prezinta sau castinguri pentru diverse produse. Kal Nouilati este unul dintre cei mai mari producatori de evenimente din Dubai. Este prieten, agent, dar si asociat in proiectele pe care le are Andreea: “Cand am evenimente, ea le prezinta pentru evenimentele mele. Facem de obicei ceremonii de deschidere la evenimente sportive.”

Este serioasa si asta se vede in tot ceea ce face. Nu-i e rusine de evolutia ei si recunoaste ca nu i-a fost usor de la inceput.

Andreea Zoia: “Foarte multe persoane mi-au spus: esti foarte frumoasa, ai un look arabesc, dar trebuie sa schimbi ceva, ai nasul cam mare. Si pentru ca eram ambitioasa si voiam sa dau inainte am strans vreo 3000, 4000 de dolari si cu foarte mult curaj mi-am corectat nasul. Dupa care altcineva mi-a spus: ai simetrie, ai zambet cald, dar dintii, ai dintii foarte strans. Si 2 ani de zile am purtat aparat dentar.“

A facut cursuri de arta teatrala in Statele Unite si Marea Britanie si este intr-o continuua evolutie. A jucat in seriale arabesti si chiar in cateva episoade dintr-o productie Americana, “Dragoste si putere”. Sistemul din Dubai nu permite alunecari si greseli. Daca esti harnic si corect, esti rasplatit, daca nu .. esti invitat sa pleci de urgenta.

Andreea Zoia: “Sigur, sigur, cu masina am terminat de platit acum 3 ani, e in jur la vreo 18.000 – 20.000 de dolari, apartamentul e, cum se zice, average, ceva ca un fel de rata, suma rotunda, in general in Dubai se plateste intre 800 si 1000 de euro pe un apartament bun intr-o zona frumoasa, curata cu gradina, modern. Iar parintilor, mamei si surorii, trimit sume de la 500-1000-1500, depinde de ce este nevoie. Si bineinteles ca economisesc, bineinteles ca am planuri de afaceri, vreau sa investesc in educatia mea, ti-am spus ca vreau sa ma fac life coach, antrenor, si tot timpul imi place sa calatoresc, sa investesc in mine si atunci…“

Reporter: “Adica ai cheltuieli de 3-4-5 mii de euro pe luna?”

Andreea: “Mai putin”

Este mandra de originile ei: “Ma simt un milion la suta romanca pentru ca toata lumea vorbeste foarte frumos de romani. Aici, toate romancele de la Emirates Airline sunt frumoase, sunt apreciate.”

Atunci cand i se descarca bateriile se intoarce acasa, in Vrancea, macar pentru cateva zile.

Andreea Zoia: “Imi lipseste energia pura, frumoasa, oamenii credinciosi din Romania, imi lipseste bunatatea si caldura oamenilor. Nu-mi pot alimenta bateriile creative din mediu. Pentru ca mediul este de trading, de … Imi dai nuci, iti dau mere, imi dai o masina, iti dau o cladire-comert – este o energie de comert in jur si atunci oamenii o duc bine. Ei, imi lipseste Romania pentru ca atunci cand ma duc in parc imi lipseste natura, manastirile, mamaliga, branza aia buna, florile..”.

Dar Romania este prezenta peste tot in Dubai. Mihai Dascaliuc este directorul general al unui mare lant de distributie de produse de lux in mallurile din Emiratele Arabe Unite. In Romania vindea electronice, acum a schimbat departamentul, tara, produsele si… veniturile. Andreea s-a intalnit cu Mihai pentru un nou proiect. Au mai lucrat impreuna, iar proprietarii arabi ai galeriei conduse de roman au fost foarte multumiti. Imaginea pe care o reprezinta Andreea se potriveste cu parfumul pe care vor sa-l promoveze.

Diferentele culturale nu sunt foarte mari, mai ales intr-un oras cosmopolit ca Dubaiul in care traiesc 200 de nationalitati. Andreea si-a facut un nume prin propria munca: “Nu mi se pare corect sa-mi gasesc un barbat bogat, ii fac un copil si gata, m-am aranjat…Nu, nu pot. Sunt activa, am nevoie sa-mi produc  eu materialele mele, sa am cariera mea, nu vreau sa fiu reprezentata de sotul meu.”

Reporter: “Ti-ai gasit un iubit?”

Andreea: “Mai multi. Am avut. Acum sunt fericita si singura.“

Reporter: “Arabi, europeni?”

Andreea: “De toate culorile. Sunt tanara, sunt independenta, am reputatie si vreau sa gust viata. Sa am prietenii, relatii si sa aleg ce-mi place. Inca n-am ales ce-mi place..”

Andreea face o gramada de lucruri. Are si propriul curs de modeling la mai multe agentii in Dubai: “Am facut multe reclame imbracata in abaya. Norocul meu a fost ca clientilor le-a placut lookul meu arabesc. Eu tot le-am spus eu sunt romanca, ba, romanca din Focsani, de la Cotesti, moldoveanca.”

In tara exista prejudecati fata de viata din Emirate si de cum se descurca tinerele acolo. Andreea stie un lucru: ca nu trebuie sa-I fie rusine sa se uite in oglinda.

“Dubaiul si-a facut o reputatie de zona turistica, ei invita, excita oamenii bogati sa vina aici sa aiba de toate, stiu ca exista prostitutie si ei inchid asa ochii, ca bogatii sa vina sa aiba de ce pleca sa primeasca tot din meniu. Si acuma depinde de fiecare cum isi vede viata, ce relatie are cu Dumnezeu, ce viziune are pentru viitorul ei. Viata arunca tot timpul cu tot felul de lectii, de situatii in care trebuie sa stii ce faci, dar daca tu nu ai un cod, daca nu-ti stii valoarea foarte bine. Este experienta ta de viata, esti responsabil de ce faci cu ea si bineinteles ca cumva vei raspunde ca nu ti-ai protejat sufletul cumva.”

Curajul si ambitia, dar si foarte multa munca si seriozitate au facut-o pe Andreea Zoia un model de succes in Dubai. Cu o atitudine de invingatoare, ea este cautata si apreciata: “Toata lumea aici in Dubai stie ce inseamna sa fii roman, iar eu sunt foarte mandra ca sunt romanca!”

Indrazneala ei de cand avea 20 de ani si erastudenta la Universitatea de Arte din Bucuresti e azi trend. Imprimeul inspirat din covorul bunicii si digitalizat a devenit patternul Lana Dumitru: nu doar pe creatiile semnate de ea, dar si intr-o colectie exclusivista a unui cunoscut brand de articole. Mai nou, e si pe scaune. New York Times a scris despre ea, la fel si Time Out din Londra.

Teoretic, e greu de facut o legatura intre cimitirul de la Sapanta, „ciobul” – cea mai noua sculptura aparuta la Londra – sau mai batranul Tower Bridge. Tinerii romani au dus cu ei in lume multe lucruri romanesti, unele mai bune, altele nu prea. Lana Dumitru a dus talent, multa culoare si umor: a pus Cimitirul Vesel de la Sapanta pe o colectie de haine, iar comenzile au intrecut orice asteptari. Unde ajunge, e suficient sa-si poarte creatiile si atrage imediat atentia. Si oferte. Se intretine singura, datorita tinutelor pe care le creeaza.

Lana si-a dus optimismul si veselia molipsitoare la Londra, in anul in care englezii au fost foarte atenti si precauti cu valul de romani pe care si-l imaginau ca vine din Romania. A venit aici pentru ca incepuse un stagiu in cadul doctoratului ei, la celebra casa de moda Mary Katrantzou.

Inainte sa vanda in toata lumea, Lana a copilarit intre Bucuresti si cele doua perechi de bunici din Apuseni si Curtea de Arges. „La scoala eram un personaj foarte ciudat, aveam coronita, 10 pe linie, dar eram totusi copilul care punea intrebari, nu reusea, sa fiu cuminte, parerea le-o spuneam si profesorilor” isi aminteste acum.

Recent, la Londra a primit oferta sa se angajeze la Mary Katrantzou, celebra casa de fashion unde si-a facut stagiul pentru doctorat. A preferat sa ramana libera si sa faca exact ce-i place ei, pentru ca a deprins in familie cat de importanta este aceasta libertate. „Poate nu esti bogat financiar, nu ai o situatie ideala, dar ai libertatea sa faci multe alte lucruri care pentru mine sunt important. Libertatea penru mine inseamna puterea de a crea, de a face ce-mi place, traduc asta in munca”.

Nascuta in 1988, a trait toata viata cu libertatea la indemana. „Am profitat de ea practic, am plecat, am explorat, am invatat din alte parti, totul tinde sa se globalize, lumea se globalizeaza, poti sa pierzi identitatea nationala”. Lana insa nu a pierdut-o. Spune ca indiferent unde ar merge, intotdeauna se va intoarce acasa, iar intre timp aduna bogatii… spirituale. Le aduna din locurile in care a ajuns sa traiasca in lume, dar in care a dus tot bagajul ei, colorat si vesel, de romanca. „A merge oriunde inseamna a merge cu tara mea, sunt legata de ea, nici nu-mi doresc sa ma fi nascut in alta parte”.

Cu o bucata din covorul bunicii ei purtata azi de oameni din toata lumea, cu povestea desfasurata pe haine a Cimitirului de la Sapanta pe care, va spun un secret, n-a apucat sa-l viziteze inca, cu spiritul liber si creativ, Lana Dumitru stie exact ce inseamna sa fii de Romania. Si ii determina si pe altii sa afle.

Sursa: protv

A inceput sa faca afaceri la 10 ani, cand le vindea carti de vizita profesorilor de la scoala. Astazi este CEO-ul unei companii de de milioane de euro.

Se trezeste la 6:30 in fiecare dimineata, citeste o carte pe saptamana, ii place sa experimenteze, sa joace tenis, sa inoate si sa savureze ciocolata. Emi Gal, bucuresteanul de 26 de ani cu afaceri in Romania, Marea Britanie si Statele Unite ale Americii, tine fraiele unui afaceri de multe milioane de euro.

Imbracat la patru ace, dar cu un zambet sugubat, Emi Gal e un fel de Mark Zuckerberg al Romaniei. S-a apucat de treaba devreme si a reusit sa-si cladeasca o companie aproape din nimic. La 10 ani facea deja afaceri, iar clientii ii erau profesorii, carora le fabrica, pe bani, seturi de carti de vizita. La 15 ani se angaja prima data, la o companie care se ocupa cu crearea de site-uri.

De aici, lucrurile au mers de la sine. Tanarul Emi Gal si-a deschis, la 18 ani, prima firma, care avea sediul in apartamentul parintilor, iar la terminarea liceului isi putea trece in CV cateva firme din SUA impreuna cu care a avut diverse proiecte.

Astazi, la 26 de ani, este CEO-ul Brainient, o companie care opereaza in Romania, Marea Britanie si Statele Unite ale Americii. Se lauda insa si cu crearea uneia dintre primele televiziuni online din tara noastra, Brain TV, a unui motor de cautare in domeniul imobiliar, Vertimo, si a primului serviciu legal de streaming de muzica din Romania, eOk. “Brain TV a fost cea mai tare idee de afacere in IT pe care am avut-o. Pacat ca a fost prea devreme”, spune Emi Gal.

Milionar datorita tehnologiei 

“Aveam 7 ani si tatal meu i-a cumparat calculator surorii mele mai mari. Doua ore mai tarziu stiam Windows 3.1 pe dinafara”, povesteste Emi Gal. Primul lui calculator a fost un 386, un aparat fantastic pentru vremea respectiva, pe care a incercat sa il foloseasca la maximum.

Geek-ul nascut in cartierul bucurestean Berceni in 1986 a stiut sa se faca repede remarcat. “Eram provider-ul de jocuri al blocului in care am crescut. Inca imi amintesc cum asteptam cate 30 de minute pentru a transfera un joc de 4MB arhivat pe 12 dischete”, isi aminteste Emi Gal.

Dar jocurile n-au fost deloc unica lui preocupare. Copilul era fascinat de limbajul de programare BASIC, in care scria programe aproape zi de zi.

O idee care i-a venit pe neasteptate

Emi Gal a creat compania Brainient, specializata in tehnologie pentru piata de video advertising. La scurt timp si-a dat seama ca ideea lui n-are prea multe sanse in tara, asa ca a decis sa plece. Intai la Londra, apoi la New York. „In Marea Britanie si in Statele Unite ale Americii sunt multi bani si multi clienti. In Romania sunt putini bani si putini clienti. I rest my case. (n.r. In Romania) piata pentru startup-uri, nu prea. Talent, o gramada”, spune Emi Gal.

Cand i-a venit ideea de baza a afacerii, era in avion si urmarea pe ecranul laptopului un film de animatie. O fetita de cativa ani care statea langa el, a vrut de asemenea sa priveasca imaginile. Emi Gal i-a dat si ei o casca si s-au uitat impreuna. La scurt timp, insa, copila a inceput sa atinga personajele de pe ecran, ca sa interactioneze cu ele. Emi Gal a stiut atunci ca asta e domeniul pe care trebuie sa il dezvolte: videoclipurile interactive. Asa s-a nascut Brainient.

Cum sa ajungi antreprenor

“Ambitie, curaj, inteligenta si (un pic de) noroc”, de atat ai nevoie ca sa reusesti, crede Emi Gal. Ar fi insa o simplificare brutala, caci tanarul antreprenor face mai mult de-atat. Se trezeste devreme in fiecare zi lucratoare, la 6 si jumatate, si nu lasa sa treaca vreo saptamana fara sa termine de citit o carte. E la curent cu site-urile precum Hackernews sau Techmeme si cu forumurile pentru adolescenti care “imi ofera doza de stiri geeky de care am nevoie pentru a fi la curent cu trendurile”, spune el.

Emi Gal crede ca tinerii pot ajunge departe cu doua conditii: sa-si urmeze visul, nu banii si sa stie sa se ridice indiferent de cate ori cad la pamant. <<“Why do we fall, Master Wayne?”/”So we can learn how to pick ourselves up”>>, spune Emi Gal, care citeaza din “Batman Begins” / “Batman – Inceputuri”.

Una dintre marile lui dorinte este sa sustina si alti copii geniali sa ii calce pe urme. Emi Gal este mentor laTech School, proiectul care incurajeaza elevii sa vina cu proiecte in programare, robotica si astronomie.

Sursa: protv

Company name: Brainient

Company age: 4.5 years

Number of employees: 40

Elevator pitch: Create, deliver and measure interactive video ads across any device.

How, when and where did you start out?

Brainient started out from a failure. About a year before I started Brainient, I founded an online TV channel called BrainTV – “TV for smart people”. After a year of building a production studio, hiring presenters, editors and producing a number of web shows, I realised we were never going to build a big enough audience to be able to actually make money. BrainTV failed, but there was a feature that was very popular – the ability to interact with the shows using various interactive features. So I decided to build a company all about interactive videos. It worked out quite well.

What digital technologies and innovations have helped you to establish and grow your company?

One of our unfair competitive advantages has been that our engineering team is located in Romania, which has enabled us to hire brilliant engineers much more cost effectively than in London. We wouldn’t have been able to do it if not for the wonderful collaboration tools out there – everything from Skype to Hangouts, Trello and so on. The world isn’t flat, but the internet is and that’s helped us a lot.

Are you a global company? And if so how have you been able to grow this side of your business?

We have customers that run campaigns in eight different markets, from Brazil to Singapore. We service all these clients from our two main offices in London and Bucharest, and have sales representatives or partners in many other locations.

Startups today can be both global and local from day one, thanks to things like the App Store (anyone in the world can buy your app from day one) or Skype In (create a physical phone number in Singapore that forwards to your UK mobile).

How and at what point did you begin to raise finance for the business?

We raised a seed round (£473,000) in 2009 and a Series A (£1.1m) in 2012. We raised the seed round when we knew we had product/market fit (had a product that the market wanted, for those uninitiated in startup slang) and raised the Series A when we were ready to scale our sales & marketing team.

Deciding when to raise capital for your business is a trick question that doesn’t have a right or wrong answer. The best way to do it is to think in milestones, and always raise 30% more than what you think you need in order to reach the next milestone.

What one piece of advice would you give to a home business or startup wanting to gain a foothold in your space?

There’s a wonderful speech Winston Churchill gave at a graduation speech in 1941, in the context of the second world war. He ended his speech with: “Never give in, never give in, never, never, in nothing, great or small, large or petty. Never give in to nothing except to convictions of honour and good faith. Never yield to force. Never yield to the apparently overwhelming might of the enemy.”

So, I’d say to never give in.

Author: Michael Berliner

sources: theguardian

Emi Gal are 28 de ani si de la Londra, unde s-a mutat de 4 ani, conduce Brainient, un imperiu online care se intinde in toata lumea. Cele mai mari televiziuni din 12 tari, printre care Germania, Franta si Marea Britanie, se sprijina azi pe platforma produsa de el ca sa-si puna publicitatea pe tablete si telefoane. Lucreaza cu ITV, Channel 4, Channel 5, M6, Dogan, Rutube sau Fox. Ce face el este sa dea solutia tehnica pentru ca publicitatea sa fie mai putin sacaitoare, ba chiar interesanta, pentru cei care se uita la programe tv pe gageturi moderne.

La 24 de ani, Gal era remarcat de cel mai cunoscut cotidian de business, Financial Times , intr-un articol despre tinerii promitatori lansati din Europa de Est. „Este varful de lance al unui trend in crestere, de antreprenori tineri si ambitiosi din Estul Europei care-si stabileasc firmele la inceput de drum in Marea Britanie“, scriau atunci jurnalistii.

www.stirileprotv.ro a scris despre copilul genial al online-ului romanesc, The Guardian i-a luat interviu, Forbes l-a pus pe coperta. De 4 ani, de cand a deschis birou si in Marea Britanie, el este un roman care le da de lucru englezilor. Investitorii in compania lui Emi spun ca au incredere in el, fiindca este „un rock star al business-ului”.

Logica nu l-ar fi plasat niciodata pe Emi Gal in liga celor care pot juca pe cai atat de mari. Nu a facut scoala in strainatate, nici MBA. E un autodidact de la cap la coada, nascut intr-o familie de romani obisnuiti, dar cu valori solide. ”Sunt norocos ca toata viata m-au lasat sa fac ce vreau eu, dar mi-au si recomandat sa invat, asta a fost mesajul toata copilaria mea”, povesteste Emi Gal.

Nu avea inca 5 ani cand mama lui pleca in Italia, sa gospodareasca in casele italienilor, ca sa-si ajute familia. Acolo este si in aceasta perioada, langa cea de-a doua fiica, sa-si creasca nepotul. Sunt legati cu totii strans, chiar daca e o famile impartita intre Romania, Italia si Maria Britanie.Tatal sau a ramas in Romania sa aiba grija de copii pana cand au crescut suficient de mari. Nu era ceva nou in viata lui, dat fiind ca provenea dintr-o familie cu 16 frati, el fiind cel mai mare.

Acasa, in Romania, CEO-ul Emi Gal intelege ascultandu-si tatal, mutat dupa o viata la bloc la casa, poate mai clar ca niciodata, ce a facut posibila povestea lui. Stefan Gal povesteste cum „dupa ’90 ne-a adus si noua computer de astea modern si el avea 4-5 ani. Duminica si sambata mergea ca incepusera sa apara jocurile si a avut mare performanta la jocuri. Noi ne chinuiam cate o saptamana sa trecem nivelele, el a venit si pac! In 2-3 zile trecea nivelele, era la nivelul 12, cel cu printesa”.

Inca de mic Emi Gal a fost pasionat de informatica. Tatal sau povesteste cum s-a legat la Internet cand avea doar 10 ani. „A speriat toti vecinii ca pe vremea aia nu eraasa ceva. A venit cu un cablu gros si a facut o gaura mare in perete la bloc. Au sarit vecinii: “Bai Fane, ce faci, strici blocul!” Iar apoi a ajuns sa le imparta Internetul vecinilor cu 10 dolari pe luna.

La 10 ani, a decis ca vrea sa faca bani pentru ciocolata si cum avea nu doar calculator, ci si imprimanta, s-a apucat sa creeze carti de vizita pentru profesorii din scoala sa. Apoi a invatat sa programeze si a facut site-uri, primul chiar pentru sora sa. La 19 ani a decis ca vrea sa-si faca o firma: si cum locuia cu sora sa cea mare, a mutat mobila din dormitor in sufragerie, ca sa aiba mai mult spatiu. Patru luni mai tarziu sora sa l-a dat afara, fiindca erau deja 4 oameni care lucrau in dormitor, avand contracte direct cu America. Asa ca a inchiriat un birou pe Calea Dorobanti. Intre timp acesta a devenit imens si colorat – are chiar o camera de jocuri pentru cei 30 de angajati.

Emi Gal este in mod cert un tanar de succes. Daca ar vinde maine compania sa, Brainient, nu ar da-o cu mai putin de 50 de milioane de lire sterline. El planuieste sa o vanda peste 2 ani, cu 100 de milioane de lire. Nu are insa masina, merge cu taxiul si cu metroul si sta in chirie. Spune ca toate lucrurile sale ar intra in 3 valize. Cele 3 valize sunt desfasurate pe un etaj din Soho, unde plateste 3000 de lire lunar, jumatatea lui de chirie, dintr-o casa pe care o imparte cu un amic, si el antreprenor de mare succes.

Dar zilele si le incheie adesea cu iubita lui Sabina, fie in oras, fie in apartamentul inchiriat de ea cu vedere spre Big Ben. S-au mutat in acelasi timp la Londra, dar fiecare s-a descurcat complet pe cont propriu. Ii uneste poate si faptul ca au povesti asemanatoare. Ea a venit la Londra la 19 ani si tot de atunci si munceste ca sa se intretina aici.

Emi Gal recunoaste ca si-ar dori sa porneasca o afacere care sa fie doar pentru consumatori, nu si pentru business-uri. Ii place sa creada ca a folosit libertatea castigata de romani acum 25 de ani pentru a construi ceva, un lucru pe care parintii lui nu au avut cum sa il faca. Si tatal sau recunoaste ca libertatea e lucrul la care a visat mereu si acum se bucura ca fiul sau are parte pe deplin de ea.

Familia Gal: doua generatii de romani, cu sanse diferite date de timpurile pe care le-au prins. Pentru ca sa fii de Romania, inseamna sa fii oriunde in lume cu bagajul inevitabil al emotiilor noastre, romanesti.

sursa: protv