Romani azi

Facebook Twitter Email

Delegația României care a participat la Campionatul European de karate kyokushin pentru tineret și seniori, desfășurat weekend-ul acesta în capitala Poloniei, Varșovia, și la care au participat 370 de sportivi din 27 de țări, s-a întors cu șase medalii, două de aur și patru de bronz, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

Foto: (c) Eugenia PAȘCA / Arhiva AGERPRES

Prima zi de concurs destinată categoriei tineret și kata seniori a adus primele satisfacții lotului național, Andreea Merca de la CSC Sînmartin, antrenată de orădeanul Marius Ilaș, a reușit să cucerească pentru a doua oară în activitatea ei, titlul european în proba de luptă la categoria 65 kg. Pe podium a urcat și Ioana Vaida de la același club, clasată pe locul trei la categoria 60 kg, tot o medalie de bronz câștigând și Cristian Bolduț, de la Vidalis Zalău, la categoria kata seniori.

În ziua a doua de concurs, imnul României a răsunat din nou în capitala Poloniei grație sportivului orădean de la CS CSU Gym Oradea, Marius Ilaș, care, după un parcurs ireproșabil din toate punctele de vedere, a reușit să câștige titlul de campion european la categoria mijlocie pentru a opta oară, într-unul dintre cele mai disputate concursuri continentale. În semifinale, Marius a trecut de polonezul Gerard Will, dublu campion european și campion mondial, în cadrul unei organizații paralele, iar în finală l-a învins în doar trei minute pe georgianul Tenghiz Bastoiani.

Alte două medalii de bronz au fost obținute de Viviana Chirilă, tot de la CSU Gym Oradea, la categoria senioare peste 65 kg și George Suciu de la CSC Sînmartin, la 70 kg seniori. 


”A fost unul dintre cele mai disputate și valoroase campionate europene la care am asistat vreodată. Rezultatele sunt cu atât mai importante pentru Federația Română de Karate Kyokushin, cu cât aceasta competiție este ultima de mare anvergură înaintea Campionatului Mondial, care va avea loc în luna octombrie a acestui an în capitala Japoniei, Tokyo, și vine ca o confirmare a sportivilor români”, a declarat Anca Wallmen, președinta FRKK.

AGERPRES (AS/autor: Teodora Oprea, editor: Mihai Țenea)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

O expoziție a pictorului român Gabriel Grama, stabilit în Grecia de peste 14 ani, se va deschide marți la Centrul Cultural Melina din Atena.

Foto: (c) Radu BURAGA / Arhiva AGERPRES

Potrivit unui comunicat al Ambasadei României la Atena, organizatorul evenimentului, în colaborare cu Organizația pentru Cultură, Sport și Tineret a Primăriei Atena, lucrările artistului român vor putea fi vizionate timp de două săptămâni.

Expoziția se înscrie în seria evenimentelor culturale inițiate de Ambasada României la Atena pentru a ilustra valorile culturale ale comunității românești din Grecia, prin promovarea artiștilor români din Grecia, care activează în diferite domenii artistice.

Criticul de artă Ira Papapostolou vede în pictura lui Grama ”o îmbinare de imagini și amintiri colorate tradițional, unde dansurile și obiceiurile de iarnă românești se îmbină cu mitologiile mediteraneene și balcanice”. “Formele sunt sculpturale, contrastele sunt puternice și liniarismul bizantin este prezent în toate lucrările sale. În opera sa, uneori omul este apăsat de civilizația creată chiar de el, alteori se eliberează de ea, dansând frenetic”, afirmă Papapostolou.

Originar din Piatra Neamț, Gabriel Grama este membru al Uniunii Artiștilor Plastici Eleni și lucrează în Grecia de peste 14 ani, fiind profesor de arte.

Prin lucrările sale promovează atât valorile școlii române de arte plastice, cât și o sinergie a culturii și tradițiilor române, elene, balcanice dar și universale, printr-o pictură modernă și originală care impresionează prin culoare, dinamism, mesaje și simbolism, menționează sursa citată.

AGERPRES/(AS — autor: Daniel Popescu, editor: Andreea Rotaru)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Inginerul Corneliu Birtok Băneasă, cunoscut pentru preocupările sale inovative din domeniul industriei auto, a reușit să obțină medalia de aur și două premii speciale – din partea delegațiilor din Iran și Republica Moldova, pentru o nouă invenție pe care a prezentat-o la ediția din acest an a Salonului internațional de invenții de la Geneva.

Foto: (c) Corneliu Birtok Băneasă/Arhivă Personală

Juriul internațional al Salonului a apreciat cu medalie de aur și ‘cu felicitări’ un dispozitiv creat de inventatorul din Deva, cu ajutorul căruia se poate alimenta selectiv cu lichid de parbriz orice tip de autovehicul, unul dintre principalele beneficii ale invenției fiind eliminarea clasicelor bidoane de plastic în care era stocat agentul de curățare.

Denumită Good Fill, invenția se poate aplica în toate stațiile de carburanți, service-uri auto, parcări sau refugii de pe autostradă și permite umplerea controlată a rezervorului de lichid de parbriz cu soluția de curățare pe care o dorește utilizatorul. În paralel, se poate face alimentarea cu carburant a mașinii.

‘Juriul internațional a apreciat impactul ecologic asupra mediului pe care îl va avea renunțarea la ambalajele PET folosite în prezent pentru lichidul de curățare a parbrizelor. Mulți șoferi aruncă aceste ambalaje din plastic și nu le reciclează, contribuind astfel la poluarea mediului înconjurător. Prin această invenție nu mai este nevoie să ducem în portbagajul mașinii clasicele bidoane din plastic umplute cu lichid de parbriz, iar beneficiul pentru mediu este evident’, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, inventatorul Corneliu Birtok Băneasă.

Invenția a fost recompensată cu un premiu special de către delegația Agenției de Stat pentru Proprietate Intelectuală din Republica Moldova (AGEPI), pentru versatilitatea și aplicabilitatea ei în funcție de piața de consum.

De asemenea, delegația Iranului (FIRI) i-a acordat inventatorului român Premiul pentru ‘Cea mai bună invenție’ din cadrul salonului, apreciind metoda și ergonomia procedurii de alimentare oferite de invenția Good Fill.

În opinia inventatorului, utilizarea standului Good Fill aduce beneficii financiare importante și pentru companiile care dețin flote de transport auto, atât în ceea ce privește pregătirea mașinilor care pleacă în cursă, dar și prin alimentarea controlată a acestora cu lichidul de curățare a parbrizului.

‘Aș dori să remarc evenimentul de promovare a invențiilor românești în mediul de afaceri elvețian, prin intermediul unei acțiuni organizate în cadrul Salonului de către Ambasada României și Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare (ANCSI). De altfel, ANCSI s-a ocupat direct de organizarea și prezența delegației României la Salonul internațional de la Geneva. Este un lucru deosebit pentru că inventatorii români și-au putut face cunoscute realizările într-un cadru atât de select’, a apreciat Birtok Băneasă.

Noul echipament a fost dezvoltat și experimentat de inginerul din Deva în circa un an și jumătate, invenția fiind prezentată pentru prima oară la un salon de inventică.

Salonul internațional de invenții de la Geneva (15-19 aprilie) a reunit peste 1.000 de invenții, România fiind reprezentată la acest eveniment cu 25 de invenții.

AGERPRES/(AS — autor: Sorin Blada, editor: Adrian Drăguț)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Sportiva româncă Andreea Aanei a obținut două medalii de bronz, la stilul smuls și la total, la categoria +75 kg, sâmbătă, în ultima zi a Campionatelor Europene de haltere pentru seniori de la Tbilisi.

Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

La total, Andreea Aanei a intrat în posesia bronzului, cu 261 kg, departe de învingătoare, rusoaica Tatiana Kașirina (322), în timp ce argintul a revenit ucrainencei Anastasia Lîsenko (280), a anunțat FR Haltere.

Aanei a obținut bronzul la stilul smuls, cu 120 kg. Aurul a fost câștigat tot de Tatiana Kașirina (142), urmată de Anastasia Lîsenko (126).

Cu 141 kg, Aanei a fost a 4-a la aruncat, unde aurul a fost obținut de asemenea de Kașirina (180), ce le-a devansat pe Lîsenko (154) și pe armeanca Hripsime Hurșudian (141).

Campionatele Europene de la Tbilisi au luat astfel sfârșit pentru delegația României cu un bilanț de trei medalii de argint și cinci de bronz. În afară de Andreea Aanei, au mai obținut
medalii: Monica Csengeri, bronz la categoria 48 kg, la stilul aruncat, Florin Ionuț Croitoru, o medalie de argint, la stilul aruncat, și una de bronz, la total, în limitele categoriei 62 kg, plus cele două de argint (aruncat și total) și una de bronz (smuls) obținute de Irina Lepșa, la cat. 58 kg.

AGERPRES (editor: Mircea Lazaroniu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Inginerul Corneliu Birtok Băneasă face parte din delegația României ce va fi prezentă la ediția din acest a Salonului internațional de invenții de la Geneva (15-19 aprilie), inventatorul din Deva urmând să se prezinte în fața juriului cu un echipament ce permite alimentarea selectivă cu lichid de parbriz a oricărui tip de autovehicul.

Foto: (c) Sorin BLADA / Arhiva AGERPRES

Invenția a fost denumită Good Fill, se poate aplica în stațiile de carburanți, service-uri auto, parcări sau refugii de pe autostradă. Instalația permite umplerea controlată a rezervorului de lichid de parbriz cu soluția de lucru pe care o dorește utilizatorul, în paralel putând fi efectuată și alimentarea cu carburant a mașinii.

“Această invenție oferă posibilitatea de reîncărcare foarte ușoară și precisă a rezervoarelor pentru lichid de parbriz, în sensul că nu mai trebuie să folosim metoda clasică, cu bidoane. Printr-un selector mobil putem alege tipul de soluție dorit în funcție de iarnă-vară, nonalergic sau cu mirosuri diferite”, a declarat marți pentru AGERPRES Corneliu Birtok Băneasă.

Potrivit acestuia, metoda elimină clasicele bidoane din plastic folosite de șoferi pentru reîncărcarea rezervoarelor de lichid de parbriz, un prim efect fiind și cel de protejare a mediului de PET-urile abandonate în diferite locuri.

“Suntem obișnuiți să ducem bidoanele în portbagaj, dar nu toți le reciclează. Unele se aruncă, iar impactul asupra mediului înconjurător este foarte mare. Majoritatea acestor bidoane din plastic ajung pe marginea drumului, în păduri sau pe malul râurilor și poluează foarte mult mediul. Prin utilizarea instalației eliminăm acest impediment asupra mediului. Cred că ar fi cazul să ne gândim la protejarea mediului pentru că am ajuns la o saturație de PET-uri și alte materiale plastice abandonate în natură”, a explicat Birtok Băneasă.

În opinia sa, utilizarea standului Good Fill va aduce beneficii și pentru firmele cu un parc auto important, în sensul că permite controlarea cantității de lichid de parbriz pe care o are o mașină la plecarea în cursă. Acest aspect va genera la economii pentru companiile utilizatoare.

“Dacă ne gândim la flotele de autocamioane, timpul și consumul sunt foarte mari. Este un segment de aplicabilitate al instalației. Fiecare autobază are stația de carburanți proprie, în care se poate integra și standul Good Fill. În timp ce se face alimentarea cu motorină se poate face și alimentarea cu lichid de parbriz”, a spus inventatorul.

Noul echipament a fost dezvoltat și experimentat de inginerul din Deva în circa un an și jumătate, invenția fiind prezentată pentru prima oară la un salon de inventică.

Corneliu Birtok Băneasă este cunoscut în mediul tehnic prin invențiile sale ce au ca obiect industria auto, cu referire la reducerea consumului de carburant la autovehicule.

România este prezentă la actuala ediție a Salonului internațional de invenții de la Geneva cu 25 de invenții.

AGERPRES/(A, AS — autor: Sorin Blada, editor: Ștefan Gabrea)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Românca Simona Halep, numărul trei mondial în tenisul feminin, a ocupat locul al doilea în anchetele realizate de site-ul WTA pentru cea mai bună jucătoare a lunii martie și cea mai bună lovitură.

Foto: (c) Silviu MATEI / Arhiva AGERPRES

Americanca Serena Williams, liderul mondial și câștigătoarea turneului de la Miami (cu 6-2, 4-6, 7-5 în finala cu Simona Halep), a obținut 52% dintre voturile exprimate de iubitorii tenisului, Halep fiind a doua, cu 40%, iar spaniola Carla Suárez Navarro a ocupat locul al treilea, cu 8%.

Halep a câștigat în martie turneul de la Indian Wells, primul din cariera sa de categoria Premier Mandatory, după ce în semifinale beneficiase de retragerea Serenei Williams, dinc auza unei accidentări.

În martie, Simona Halep a avut un bilanț de nouă victorii și un eșec (de fapt înfrângerea cu Serena a fost pe 2 aprilie, n. red.). La Indian Wells, Halep a trecut în trei seturi de Daria Gavrilova, Varvara Lepchenko și Carla Suárez Navarro, iar după ce a beneficiat de retragerea Serenei Williams în semifinale, a învins-o în ultimul act pe sârboaica Jelena Jankovic, campioana din 2010. A fost al treilea titlu din 2015 pentru româncă, după cele de la Shenzhen și Dubai.

Serena Williams a revenit în martie la Indian Wells pentru prima oară din 2001 și a ajuns până în semifinalele turneului californian, fază în care a fost nevoită să se retragă din cauza unor probleme la genunchiul drept. Ulterior, Serena și-a adjudecat titlul al Miami Open, după ce a învins-o categoric în finală pe Carla Suárez Navarro (6-2, 6-0). Acest titlu, al treilea consecutiv la Miami, a adus-o pe americancă pe primul loc în clasamentul Road to Singapore, care contează pentru calificarea la Turneul Campioanelor.

Carla Suárez Navarro s-a oprit în sferturi la Indian Wells, eliminată în trei seturi de Simona Halep, dar a ajuns până în finală la Miami Open, după ce a trecut pe rând de Alizé Cornet, Agnieszka Radwanska, Venus Williams și Andrea Petkovic. Iberica a pierdut fără drept de apel prima sa finală WTA Premier Mandatorry, însă performanța i-a adus intrarea în top 10.

Laureatele acestui titlu în primele două luni ale anului au fost Serena Williams în ianuarie (a câștigat Australian Open) și Simona Halep în februarie (victorioasă la Dubai).

Poloneza Agnieszka Radwanska a ieșit învingătoare (40%) în ierarhia pentru cea mai frumoasă lovitură a lunii martie, după un lob reușit în meciul cu Irina Begu, în turul al treilea la Miami Open, câștigat de poloneză cu 6-2, 4-6, 6-2.

Halep a ocupat locul al doilea, cu 36%, pentru cu un schimb cu Carla Suarez Navarro, la Indian Wells, turneu pe care l-a câștigat. Faza respectivă s-a petrecut în setul al treilea, la scorul de 5-7, 6-1, 1-0 și 30-0 pentru Simona, care a reușit un punct splendid. Halep a câștigat meciul din sferturi cu iberica în trei seturi, cu 5-7, 6-1, 6-1.

Pe locul al treilea a fost votată o minge câștigată de Serena Williams (10%) în fața Simonei, în semifinalele turneului de la Miami, la scorul de 6-2, 2-2, 15-15. Liderul mondial s-a impus în cele din urmă cu 6-2, 4-6, 7-5.

Au mai fost nominalizate mingi reușite de italianca Francesca Schiavone la Monterrey (9%) și de germanca Sabine Lisicki la Indian Wells (5%).

AGERPRES (editor: Mihai Țenea)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Sportiva română Monica Csengeri a cucerit o medalie de bronz la categoria 48 kg, la stilul aruncat, sâmbătă, în prima zi a Campionatelor Europene de haltere pentru seniori de la Tbilisi (Georgia).

Foto: (c) Monica Csengeri / Facebook

Csengeri a ridicat 98 kg, ratând medalia de argint în favoarea franțuzoaicei Anais Michel, care a ridicat și ea 98 kg, dar a fost mai ușoară la greutatea corporală (47,52 kg față de 47,90 kg). Aurul a fost adjudecat de turcoaica Sibel Ozkan Konak, cu 99 kg.

La smuls, Csengeri s-a clasat doar pe locul 6, cu 76 kg (câte a avut și Michel, locul 5). Aurul a revenit turcoaicei Nurcan Taylan, 81 kg, câte a avut și italianca Genny Caterina Pagliaro, în timp ce bronzul a fost adjudecat de Ozkan, 80 kg.

La total, Ozkan a ocupat prima poziție, cu 179 kg, compatrioata sa Taylan a fost a doua, cu 178 kg, Pagliaro a ocupat locul al treilea, cu 176 kg, Michel a fost a patra, cu 174 kg, iar Csengeri a cincea, tot cu 174 kg.

România mai are șapte reprezentanți la Europenele din Georgia, Irina Lepșa (cat. 58 kg), Andreea Aanei (+75 kg), Florin Croitoru (62 kg), Alexandru Roșu (77 kg), Florin Bejenariu Carp (77 kg), Marius Danciu (94 kg) și Leonard Cobzariu (105 kg).

AGERPRES (editor: Mihai Țenea)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Sportivii români au cucerit trei medalii de aur, două de argint și una de bronz, sâmbătă, în prima zi a Cupei Balcanice de lupte de la Bursa (Turcia), potrivit paginii de Facebook a Federației Române de Lupte.

Foto: Federatia Romana de Lupte / Facebook

La stilul greco-roman, Mihai Mihuț a cucerit aurul la cat. 60 kg, Vlad Mariea a ocupat primul loc la cat. 74 kg, Irinel Botez s-a clasat pe locul al doilea la cat. 60 kg, iar Nicu Ojog pe locul al treilea la cat. 74 kg.

În concursul de lupte libere, Juon Mihaly s-a impus la cat. 50 kg, iar Ștefan Asan a luat argintul la cat. 60 kg.

Au mai concurat pentru România Bogdan Tiba (cat. 60 kg), la greco-romane, și Marian Lungu (96 kg), stilul liber.

Sportivii au fost asistați de antrenorii Anton Arghira și Claudiu Tămăduianu. Din partea delegației romane au oficiat arbitrii internaționali Cătălin Berbec și Constantin Dima.

AGERPRES (AS/editor: Mihai Țenea)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

La 10 aprilie 1970, s-a născut, la Ploiești, pugilistul Leonard Dorin Doroftei, președinte al Federației Române de Box, fost campion mondial de box profesionist, deținător al centurii la categoria semiușoară (versiunea WBA) în intervalul 5 ianuarie 2002 – 23 octombrie 2003.

Foto: (c) Alex TUDOR / Arhiva AGERPRES

A fost descoperit de antrenorul emerit Titi Tudor. A început boxul în 1984, la clubul “Prahova” din orașul natal, continuându-și cariera la “Steaua”, apoi la “Freedom Star Farul” Constanța, avându-i ca antrenori de-a lungul timpului pe Relu Auraș, Emil Popa și Ilie Dascălu.

Dotat cu o mare forță de atac, lovitura laterală de stânga fiind arma lui de temut, Doroftei a obținut primele succese la juniori, devenind campion național în 1986 și 1987.

Leonard Doroftei la Premiile pentru cei mai buni sportivi ai României. 12 decembrie 1995
Foto: (c) Aurel VÎRLAN / Arhiva AGERPRES

Au urmat cinci titluri la seniori (1992, 1993, 1994, 1996 și 1997), dar mai ales succesele în competițiile internaționale. Campion mondial la Berlin (1995), campion european la Vejle (1996), două medalii de bronz la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992) și Atlanta (1996), precum și medalie de bronz la Campionatele Europene de la Bursa (1993).

Sosirea din Germania a campionilor mondiali la box, Leonard Doroftei (stg.) și Francisc Vaștag (dr.). 15 mai 1995
Foto: (c) Mihai SAVU / Arhiva AGERPRES

În 1998, după 13 ani de box ca amator, unde a disputat peste 250 de meciuri dintre care a câștigat 239, Leonard Doroftei trece la profesionism. Cariera lui Doroftei în postura de profesionist a fost una la fel de strălucitoare.

În cei șase ani la profesionism, “The Lion”, cum a fost supranumit Leonard Doroftei, care a activat la clubul canadian Interbox din Montreal și a fost antrenat de Stephane Larouche, a disputat 24 de partide, terminând învingător de 22 de ori, de opt ori prin K.O., pierzând o dată și obținând un meci egal.

Debutul său în boxul profesionist s-a petrecut la 24 aprilie 1998, în Quebec, împotriva americanului Jerry Villareal.

Pugilistul român Leonard Doroftei (în imagine) și-a păstrat titlul de campion mondial de box profesionist la categoria semiușoară — versiunea WBA, învingându-l la puncte, după 12 reprize, pe argentinianul Raul Balbi. 2 iunie 2002
Foto: (c) Artur MUSTAȚĂ / Arhiva AGERPRES

Cele mai importante confruntări le-a avut începând din 2002, la 5 ianuarie, la San Antonio (SUA), îl deposedează de titlul mondial la categoria ușoară, versiunea WBA, pe argentinianul Raul Balbi. A urmat apoi revanșa acordată boxerului argentinian. La București, la 31 mai 2002, Leonard i-a încântat pe cei 8.000 de spectatori prezenți în sala “Ioan Knust Ghemănescu”, câștigând din nou în fața lui Balbi.

Campionul mondial la box profesionist Leonard Doroftei 24 ianuarie 2002
Foto: (c) ARTUR MUSTATA / Arhiva AGERPRES

La 17 mai 2003, în orașul american Pittsburg, Leonard Doroftei boxează pentru unificarea titlurilor WBA și IBF împotriva americanului Paul Spadafora, meciul încheindu-se la egalitate. Românul rămâne în posesia centurii versiunea WBA. Totuși, pierde titlul mondial la 25 octombrie 2003, la București, fără să boxeze, nereușind să intre la cântarul oficial. Ultimul meci al său la profesionism, înseamnă, din păcate, primul și ultimul eșec. Nord-americanul Arturo Gatti îl învinge, la 25 iulie 2004, prin K.O. în repriza a doua în meciul desfășurat la Atlantic City (SUA). După acest meci, campionul român se retrage din box.

Revine în țară, iar la sfârșitul anului 2004 Biroul Federal al Federației Române de Box aprobă cooptarea lui Leonard Doroftei în colectivul de antrenori al lotului național, condus de Francisc Vaștag.

A fost ales la 23 noiembrie 2012 în funcția de președinte al Federației Române de Box, în cadrul Adunării generale extraordinare a acestui for.

Leonard Doroftei a fost decorat, de către președintele Ion Iliescu, cu Ordinul Național “Pentru Merit” în Grad de Cavaler. 22 ianuarie 2002
Foto: (c) Simion MECHNO / Arhiva AGERPRES

La 22 ianuarie 2002, a fost decorat de către președintele României cu Ordinul Național “Pentru Merit” în Grad de Cavaler. La 20 decembrie 2004, Federația Română de Box i-a oferit Premiul de excelență pentru întreaga activitate sportivă. Leonard Doroftei s-a numărat printre bărbații de succes premiați în cadrul galei Celebrity Awards, organizată de Luxury Events, la 21 octombrie 2014.

Numele său se regăsește în volumul “De ce m-am întors în România”, coordonat de Sandra Pralong și lansat la 13 iunie 2010, la Târgul de Carte Bookfest, cartea reunind poveștile unor români celebri care s-au întors și au ales să trăiască în România.

Deține restaurantul Doroftei-Pub din Ploiești, local decorat cu fotografii și obiecte ce amintesc de cariera sa sportivă. Este căsătorit și are trei copii.

AGERPRES (Documentare — Horia Plugaru, editor arhivă foto: Elena Bălan, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

image-2007-11-28-2033038-41-alina-fratila

Alina Frățilă este prima femeie președinte din istoria Societății Internaționale de Chirurgie Dermatologică. Patru academii medicale din SUA si Germania o numara printre membrii sai, fiind invitata sa sustina prezentari de-a lungul timpului la peste 300 de conferinte nationale si internationale. In 2007 a primit Premiul German pentru Inovatie, devenind cu un an inainte cetatean de onoare al orasului ei natal, Otelu-Rosu. Periodic, Alina Fratila se intoarce in Romania unde este profesor asociat la disciplina de dermatologie din cadrul U.M.F. Bucuresti.

Vlad Mixich: Ati absolvit Facultatea de Medicina din Timisoara, urmand apoi un traseu profesional impresionant. Ati fost mai degraba o studenta silitoare sau o studenta foarte pasionata de medicina?

Alina Fratila: Fiind nascuta intr-o familie cu foarte multi medici, medicina in general este o pasiune. In timpul studentiei la Timisoara, datorita talentului didactic al profesorului Pius Brinzeu, pot spune ca am facut o adevarata pasiune pentru specialitatile chirurgicale. Insa pentru a fi luata in serios ca femeie, in specialitatea de chirurgie, trebuie sa fii de doua ori mai silitoare decat un barbat, ceea ce am si facut cu mare placere.

Nationalitatea mea nu a contat

V.M.: Ce efect are asupra relatiei cu pacientii faptul ca sunteti romanca? Nationalitatea a fost un avantaj sau un dezavantaj pentru cariera dumneavoastra?

Alina Fratila: Nationalitatea nu a fost niciodata o tema de discutie, nici nu m-a avantajat, dar nici nu m-a dezavantajat. De fapt, nu am simtit niciodata ca as fi fost tratata ca o straina. Din contra, cand am primit primul meu post de medic in sectia de chirurgie a unui spital din Bavaria, iar seful m-a asistat la o operatie de hernie, mi-a spus: „nici nu am ce sa va mai invat, aveti o educatie chirurgicala deosebita”.

V.M.: Stiu ca sunteti la curent cu situatia tinerilor medici din Romania. Salarii mizerabile, spitale mizerabile, perspective asemenea. Foarte multi viseaza sa emigreze. Ce ii sfatuiti?

Alina Fratila: Daca as trai acum in Romania, as incerca sa ma specializez in strainatate. Asa am facut si eu acum 20 de ani, participand la multe cursuri in SUA. Apoi m-as reintoarce in tara pentru a contribui la dezvoltarea si modernizarea invatamantului medical romanesc. Satisfactiile vor fi mult mai mari si, desigur, si aprecierea din partea pacientilor va creste exponential.

V.M.: Ati primit recent un important premiu german pentru inovatie. Despre ce este vorba?

Alina Fratila: Este vorba despre un premiu pentru o lucrare stiintifica care descrie operatia de lifting de pleoape (blefaroplastie) cu ajutorul bisturiului cu lumina, “UltraPulse CO2 Laser”, care este mult mai putin dureroasa. Hematoamele, edemul si durerile sunt mult reduse si, prin urmare, pacientul se poate reintegra rapid in viata cotidiana.

Am găsit de cuviință că trebuie să sacrific dorința de a avea copii și familie pentru a mă putea dedica 100% profesiei mele

V.M.: Gustul succesului este mai dulce sau mai amar printre straini?  

Alina Fratila: Mi-a fost foarte greu sa fiu asa de departe de parinti, dar dragostea lor m-a ocrotit permanent pana si aici. Fratele meu locuieste si el in Germania, asa incit nu sint chiar singura.

Am sacrificat familia pentru profesie

V.M.: Clinica dumneavoastra din Bonn este una dintre cele mai renumite din vestul Germaniei. Ce ati sacrificat pentru a atinge acest varf profesional?

Alina Fratila: Am gasit de cuviinta ca trebuie sa sacrific dorinta de a avea copii si familie pentru a ma putea dedica 100% profesiei mele. Ca femeie si mama as fi dedicat foarte mult timp copiilor, asa cum au facut si parintii mei. Anii din urma mi-au solicitat insa o angajare deosebita pe toate planurile, nu numai medical, avand ca finalitate infiintarea clinicii de care vorbiti, „Jungbrunnen-Klinik” (in traducere „Fintina tineretii”),  asa incit a trebuit sa-mi neglijez chiar si prietenii.

V.M.: Practic, v-ati casatorit cu bisturiul. Este bisturiul mai fidel decat orice barbat?

Alina Fratila: Fidelitatea este de dorit doar daca este reciproca. Eu am avut si am in continuare un sprijin deosebit din partea prietenului meu care se incadreaza si se adapteaza perfect in viata mea de fiinta dependenta de munca. In privinta fidelitatii bisturiului exista anumite tehnici operatorii in care eu sunt cea care inseala bisturiul cu…laserul. Chirurgia moderna opereaza cu un „bisturiu de lumina” (“lichtskalpell”) care poate taia si coagula in acelasi timp. Avantajul enorm este ca nu exista sangerare post-operatorie.

V.M.: Cum va simtiti atunci cand reusiti sa readuceti frumusetea sau tineretea in viata unui pacient?

Alina Fratila: Ma simt ca un artist. Cea mai mare satisfactie este sa primesc aprecierile din partea pacientului care este multumit de rezultat si de multe ori spune cu bucurie: „nimeni nu si-a dat seama ca am fost operat, m-au intrebat chiar daca am fost in concediu caci arat foarte odihnit”.

V.M.: Ciopliti in fete de oameni vii. Cat la suta este arta si cat la suta este tehnica in aceasta meserie?

Alina Fratila: Talentul si intuitia estetica sunt cele mai importante calitati ale unui chirurg, si asta tine de arta chirurgicala; dar si spiritul autocritic si dorinta permanenta de perfectiune, dorinta de a inventa noi tehnici cat mai blande si atraumatice. Apoi vine munca, experienta si exercitiul, care sunt cu atat mai importante cu cat talentul este mai deficitar.

V.M.: Ce preferati: un geniu urat sau un mediocru frumos?

Alina Fratila: Excesele si extremele, atat in privinta genialitatii cat si a frumusetii, sunt dificile prin definitie. De obicei se simt neintelese, ca si cand ar tine de supranatural. Eu prefer o eleganta atractiva si vesela.

În cartierul rezidențial al fostelor ambasade din Bonn, pe zidul unei clădiri cochete poate fi citit următorul nume: “Prof. Dr. Alina Fratila (medic – Romania)”. Această clădire este clinica privată a primei femei care a reușit să devină președintele Societății Internaționale de Chirurgie Dermatologică.

Sursa: ziare.com

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva