Foto: (c) Sorin LUPȘA / Arhiva AGERPRES

Diferența dintre cele două competiții este legată de suprafața de concurs, în varianta cross se aleargă pe teren accidentat, iar bicicleta este de tip mountain-bike.

Bălănescu a obținut rezultate remarcabile și în competițiile internaționale unde a bifat titlul de campion balcanic, informează Radio România Actualități.

La Campionatul European de duatlon din Spania, el s-a clasat pe locul 8, iar la etapa de Cupa Europeană din Olanda s-a situat pe locul 7, la o diferență de 18 de secunde de câștigător.

Ciprian Bălănescu este și triatlonistul numărul 1 țării, și va reprezenta România, alături de Antonela Manac, la Jocurile Europene de la Baku.

Duatlonul cuprinde două discipline: atletism și ciclism, iar tritalonul are în program și natația.

AGERPRES (editor: AS/Aristotel Bunescu)

Prof.dr. Irinel Popescu, directorul Centrului de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic Fundeni
Foto: (c) Vlad STAVRICĂ / Arhiva AGERPRES

Programul de transplant hepatic de la Institutul Fundeni a început după ce medicul Irinel Popescu a efectuat un stagiu de trei ani, fără întrerupere, la Spitalul Universității din Pittsburg și la Spitalul Mount Sinai din New York (SUA). Apoi programul a cunoscut un curs permanent ascendent. ”După o perioadă extrem de grea a începutului 1997-2000, la 15 aprilie 2000 a fost efectuat primul transplant după care pacientul — Gheorghe Penea — a supraviețuit, a declarat prof. dr. Irinel Popescu într-un interviu acordat AGERPRES, în 2009.

Între 2000 și 2006 numărul de operații a fost relativ redus, din cauza dificultăților financiare și mai ales a numărului mic de donatori. Atunci când au existat donatori, s-au efectuat și 4 transplanturi într-o singură zi (în 2001).

În 2008 s-au efectuat 20 de transplanturi, iar la finalul anului respectiv numărul total de transplanturi efectuate în institut ajunsese la 100.

Din 2006 până în 2009, datorită creșterii semnificative a numărului de donatori, programul de transplant hepatic a cunoscut o curbă ascendentă, ajungând la valoarea unor programe vest-europene, iar rezultatele de supraviețuire au ajuns la 90%.

Începând din 2000, mai mulți membri ai echipei de transplant hepatic au efectuat stagii de pregătire în Franța, Italia, Germania, Coreea de Sud.

Activitatea centrului este susținută de Fundația pentru Chirurgia Ficatului, înființată în anul 2000. Sponsorizările și donațiile colectate au permis modernizarea centrului prin dezvoltarea unei rețele de calculatoare și informatizarea evidentei pacienților, dotarea cu aparatură medicală performantă, precizează site-ul www.icfundeni.ro.

În cadrul modernizărilor înregistrate se înscrie și informatizarea Clinicii prin desfășurarea primului Centru Pilot de Telemedicină din România în colaborare cu Agenția Spațială Română. În Centrul de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic au fost create un compartiment de chirurgie toracică precum și două unități de diagnostic, de endoscopie și de ecografie, toate acestea având un efect benefic în abordarea multidisciplinară a pacienților operați.

Experiența de peste 800 de rezecții hepatice în decursul a 10 ani și cea în transplantul hepatic a permis redactarea tratatului ”Chirurgia Ficatului”, publicat în 2004, sub conducerea prof. dr. Irinel Popescu, cu colaborare internațională. De asemenea, activitatea universitară a fost perfecționată prin elaborarea unui curs pentru studenți, precum și un manual utilizat pentru admiterea în rezidențiat. În colaborare cu alte centre chirurgicale, Centrul de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic a organizat o serie de congrese cu participare internațională: simpozioanele și cursurile postuniversitare ale Secției Române a IASG (International Association of Surgeons and Gastroenterologists), congresele ARCE (Asociația Română de Chirurgie Endoscopică), potrivit site-ului www.icfundeni.ro.

La Institutul Clinic Fundeni s-au efectuat aproape toate procedeele de transplant cunoscute — transplant cu ficat întreg de la donator decedat, transplant cu ficat parțial de la adult la copil (utilizat în cazul copiilor sub 2 ani), dar și de la adult la adult (utilizat mai ales în cazurile de cancer hepatic), transplant cu ficat împărțit, cu ficat redus, transplant de tip ”domino”. Acest ultim tip de transplant a fost efectuat prima oară în 2002, unei paciente cu hipercolesterolemie ridicată, căreia i s-a transplantat un ficat normal, iar ficatul acesteia a fost transplantat unei bolnave cu ciroză.

Acest caz rar a fost publicat, în 2003, în revista ”Transplantation”, iar, în 2009, în publicația ”Clinical Transplantation”.

Institutul Fundeni a dezvoltat de-a lungul anilor o permanentă colaborare cu programe de transplant de la Spitalul Niguarda din Milano, condus de profesorul Domenico Forti, și cu Spitalul Universitar din Essen, condus de profesorul Cristoph Broelsch, explica profesorul Irinel Popescu în interviul acordat AGERPRES.

Alte colaborări au fost cu Spitalul Lozenec din Sofia și Spitalul Universitar din Novisad, de această dată pentru ca prin programul românesc de transplant să poată fi dezvoltat programul de transplant din Bulgaria și Serbia.

Centrul de Chirurgie generală și transplant hepatic Fundeni este un centru metodologic pentru formarea în supraspecializarea de chirurgie hepatică și transplant hepatic pentru cursanți din centrele universitare de la Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Iași.

La 17 aprilie 2015 s-au împlinit 15 ani de la primul transplant hepatic reușit din România. ”Pacientul Gheorghe Penea, Jean cum îl știu toți, are 61 de ani și multe planuri de viitor. La 46 de ani, credea ca totul s-a sfârșit. Avea ciroză cu virusul hepatitei B, în ultimul stadiu. Iar transplantul de ficat era singura lui șansă. Fusese la Milano, în Italia, pentru un ficat sănătos, dar ajunsese pe lista de așteptare. Boala nu aștepta, însă… Salvarea i-a venit la Fundeni, când nu mai spera. Pe 15 aprilie 2000, a beneficiat de primul transplant de ficat reușit în România, de către profesorul Irinel Popescu.”, se arată pe site-ul medicului, irinel-popescu.ro.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea)

Photo credit: (c) Alex MICSIK / AGERPRES PHOTO

“I’m honoured to accompany these days to Bucharest a delegation including prestigious companies in the USA, from the IBM to Microsoft and Hewlett Packard. The US sees many opportunities in the further development of relations in the cybersecurity field with Romania. We want to create a much safer Internet cyberspace. One of the best ways to help Romania protect its networks is by continuing to implement new projects. Romania became a leader on the informational technology market. And, when I say this, I will give you just one example: here we have Bitdefender, a Romanian company that launched a revolutionary solution in cybersecurity named Box, strictly designed for domestic users. We already know that Romanian is the second language spoken in the Microsoft offices around the world,” Andrews underscored.

The representatives of the US Commerce Department specified that, in order for the further development of partnerships with Romania, it is important to not have new laws that could stop innovation.

“There is enough room for growth in what the development of partnerships between Romania and the USA is concerned. That’s why it is important to not have new laws that would prevent inter-operability and block innovation. The government and the industrial sector must cooperate smoothly. Cybersecurity is a place that can provide prosperity for both our countries,” said the US official.

The Romanian Government, via the Ministry for Information Society (MSI), together with the US Commerce Department and the Commercial Service of the US Embassy to Bucharest over May 11-13 are organizing at the Parliament Palace the Regional Cybersecurity Summit.

Participating in the event there are 17 Central and South-Eastern European states, either members or non-members of the EU and NATO. These countries will present their policies in what regards cybersecurity and will approach new themes, such as threats and cyber vulnerabilities, the identification of opportunities for international and regional cooperation and they will have an exchange of good practices in the field.

The Bucharest Summit brings together governmental officials, companies and specialists in the cybersecurity field from both the public and private sectors in Albania, Bosnia and Herzegovina, Bulgaria, Croatia, the Czech Republic, Estonia, Hungary, Latvia, Lithuania, Macedonia, the Republic of Moldova, Montenegro, Poland, Serbia, Slovakia, Slovenia, Ukraine, USA and Romania.

At the same time, the US Trade Department and the US Embassy in Bucharest’s Trade Service are conducting a trade mission made of 20 US companies to present solutions they can offer in the field. AGERPRES

Foto: (c) Alex TUDOR / Arhiva AGERPRES

“Medaliați în 2014 cu argint, Dan Ștefan Eniceicu elev în clasa a XI-a, Tudor Costel Crețu elev în clasa a XI-a și Cristian Alexandru Frunză elev în clasa a XII-a au cucerit acum medaliile de aur. Medaliile de argint au fost obținute de Ileana Rugină (clasa a XII-a) — mențiune la ediția precedentă — și Andrei Raduc (clasa a XII-a), iar cele de bronz de Gabriel Găitan (clasa a XII-a) și Mălin Stănescu (clasa a XI-a). Ovidiu Mihai Popa (clasa a XI-a) a fost distins cu mențiune. Toți cei opt elevi laureați studiază la Liceul Internațional de Informatică din București”, informează un comunicat de presă al Ministerului Educației remis marți AGERPRES.

Potrivit sursei citate, pregătirea olimpicilor a fost asigurată de profesoarele Rodica Ionescu și Delia Davidescu, precum și de cadrele didactice care au luat parte la stagiul de pregătire și selecție a lotului de fizică, provenite atât din unități de învățământ preuniversitar, cât și din facultățile de fizică din București, Iași, Craiova și Cluj-Napoca.

Competiția este destinată exclusiv statelor de pe continentul asiatic, România fiind singurul stat din afara acestui spațiu invitat să participe în semn de recunoaștere și apreciere a rezultatelor deosebite obținute în fiecare an la Olimpiada Internațională de Fizică.

“Delegația României a fost condusă de Delia Davidescu de la Liceul Internațional de Informatică din București și Sebastian Popescu, conferențiat universitar doctor și decan al Facultății de Fizică din cadrul Universității ‘Al.I. Cuza’din Iași”, a precizat MECȘ. AGERPRES/(AS — autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu)

Foto: (c) Alex TUDOR / Arhiva AGERPRES

Wanda-Florentina Motoroiu, câștigătoarea premiului special, va reprezenta România la concursul internațional “Podul limbii chineze”, care se va desfășura în iulie, în orașul Changsha, capitala provinciei Hunan. Și câștigătoarea premiului I la etapa regională va merge în China. Toate cheltuielile legate de transportul în China, cazare și masă sunt asigurate de Sediul General al Institutelor Confucius.

Potrivit organizatorilor concursului, anul acesta s-au înscris 20 de tineri care studiază limba chineză, iar tema a fost “Visul meu chinezesc”.

Concursul internațional de cunoștințe de limba chineză “Podul limbii chineze” pentru studenți este un concurs de nivel internațional, organizat de Hanban, și se care desfășoară anual, începând din 2002. Este alcătuit din două etape — etapa regională, care se desfășoară în afara Chinei, și etapa finală — în China. Până în prezent, aproape 400.000 de studenți din peste 90 de țări ale lumii au participat la acest concurs. Dintre aceștia, peste 1.300 au fost aleși să participe la repetiții și la faza finală, în China. Acest concurs este considerat o “olimpiadă a limbii chineze”.

”Podul limbii chineze”cuprinde patru probe: examinarea scrisă, discurs, proba de întrebări și răspunsuri și proba de aptitudini artistice (fiecare candidat poate să își dovedească aptitudinile artistice în următoarele sfere: cântec, dans, compoziție muzicală, acrobație, caligrafie, pictură, decupaje de hârtie, arte marțiale).

Biroul de Învățământ al Ambasadei Republicii Populare Chineze în România și Institutul Confucius din cadrul Universității din București s-au ocupat de organizarea celei de-a paisprezecea ediții.

AGERPRES/(AS — autor: Oana Ghiță, editor: Cristina Tatu)

Foto: (c) MIRCEA ROȘCA / Arhiva AGERPRES

Cosmin Bumbuț a lăsat în urmă o carieră de fotografie de advertising și modă pentru a documenta subiecte cu implicații sociale — viața deținuților în penitenciare, violența în familie, sărăcia.

De peste un an locuiește într-o autorulotă cu care se deplasează pentru a documenta, alături de jurnalista Elena Stancu, subiecte din țară și străinătate. Despre noul stil de viață, Cosmin Bumbuț spune că “nu este ușor”, dar este ceea ce își dorește și este metoda prin care poate realiza proiecte de care este mândru.

Unul dintre cele mai recente proiecte fotografice ale sale — “Camera intimă” — prezintă acest gen de încăperi din penitenciarele românești.

“Camera intimă” a primit Locul I la categoria “Arhitectură” a PremiilorSony World Photography, la sfârșitul lunii aprilie. Pentru că nu avea ținută de gală, Cosmin Bumbuț a mers la festivitatea de premiere, de la Londra, cu un costum împrumutat de la violonistul Alexandru Tomescu.


AGERPRES: Ai câștigat recent locul I la secțiunea “Arhitectură” aSony World Photography Awards, cu proiectul “Camera intimă”. Într-un interviu anterior, spuneai că seria aceasta de fotografii nu a început ca un proiect în sine… Care este, de fapt, povestea seriei “Camera intimă”?

Cosmin Bumbuț: Prima cameră intimă pe care am fotografiat-o a fost cea de la Aiud și am fotografiat-o în 2008, când cred că în zilele alea s-a dat în folosință. Și prima idee care mi-a venit a fost să o fotografiez cu oameni înainte și după folosirea camerei intime. Am așteptat pentru asta vreo două-trei zile să primesc toate aprobările și ce mai aveam nevoie. Am făcut fotografia și m-am gândit că ar fi bine să continui ideea. Dar inițiativa asta a venit după ce am plecat de la Aiud. Problema cu fotografiile de la Aiud era că personajele din cadru erau mult mai importante decât camera intimă și era mult mai importantă povestea lor decât decorul din acea încăpere și povestea ei, a încăperii respective. Și atunci m-am gândit că ar fi bine să folosesc camerele intime goale.

AGERPRES: Bănuiesc că prima fotografie, de la Aiud, a făcut parte din proiectul tău “Bumbata” (album cu mărturii foto și scrise ale deținuților din penitenciarele românești).

Cosmin Bumbuț: Da, am fotografiat pentru “Bumbata” și fotografia cu două persoane și fotografia cu cele două persoane care au folosit camera intimă chiar a apărut în album. Dar nu a apărut camera intimă goală. A apărut o cameră intimă folosită.

AGERPRES: Pentru proiectul acesta specific care a urmat, câte camere intime ai fotografiat și cât de greu a fost sau cât de ușor a fost să obții aprobări?

Cosmin Bumbuț: Vreau să spun că m-a ajutat foarte tare Dana Cenușă, fostul purtător de cuvânt al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) care, din păcate, a murit săptămânile trecute. Dana Cenușă, cum zicea Eugen Istodor, a deschis penitenciarele pentru presa din România. A avut o deschidere și o transparență care nu cred că au fost până la ea și sper să continue. Dana, în 2005, când m-a invitat să fotografiez la Aiud, atunci a invitat mai mulți fotografi și mai mulți jurnaliști să intre în închisori. Atunci, cei de la Jurnalul Național au scos un album foto despre deținuți și s-a scris foarte mult despre sistemul penitenciar din România, în perioada respectivă, 2005-2008.

Păstrând legătura cu ei, cu cei de la ANP, adică am mai făcut workshop-uri la Târgșor, nu mi-a fost greu să obțin aprobările, pentru proiectele mele, ajutându-i și în proiectele lor. I-am ajutat la festivalul de teatru, am avut expoziții fotografice la festivalul de teatru. Și atunci când am cerut aprobarea, ei m-au ajutat. Aprobări am avut din 2011, că atunci am început să lucrez serios. Aveam aprobări pentru 30 și ceva de penitenciare doar că, financiar vorbind și de timp… nu îmi permiteam să stau. Doar ca să mă deplasez și să dorm undeva lângă ele costa foarte mult.

În 2011 mi-am permis un fel de turneu și am fotografiat 16 penitenciare, după care m-am oprit și am fost nesigur, foarte nesigur: “Ce fac, le fotografiez pe toate?” Inițial mă gândeam să fac o expoziție cu vreo 20 de imagini, 24. Și după aceea m-am gândit: “Bun, dar ca să am o expoziție cu 24 de imagini, trebuie să le am pe toate”. Și așa am reînceput proiectul. Și în 2013 am cerut din nou aprobarea din 2011 pe care de fapt o aveam, am reînnoit-o și am mai fotografiat 16 sau 18 penitenciare. Și … cred că din comoditate, nu m-am dus la cele din București, pentru că stăteam în București — adică Jilava și Rahova, pe care cred că le-am fotografiat în 2014. La sfârșitul lui 2014, am aflat că mai sunt niște penitenciare, niște camere intime în țară, pe care nu le am. Și acum mă apropii de Tichilești, după care o să mă duc la o cameră intimă lângă Poarta Albă, nu chiar de la (Penitenciarul) de la Poarta Albă, ci de la o secție exterioară, și ultima cred că va fi una de la Ploiești.

AGERPRES: Pe Facebook, înainte de gala de premiere de la Londra, îl menționasei pe Alexandru Tomescu, pentru că ți-a dat costumul lui. A fost o glumă sau…nu?

Cosmin Bumbuț: Nu e nicio glumă. Nu am avut niciodată un costum, darămite “black tie”. Nu am purtat niciodată. Și cei de la Londra, când m-au anunțat și m-au chemat, au spus că e ținută obligatorie “black tie” și atunci m-am speriat, am zis: “De unde naiba fac rost de un ‘black tie’?”. Am tot întrebat diverși prieteni și pe urmă mi-am adus aminte de Tomescu, care are aproape statura mea. Și atunci, cu câteva zile înainte de Londra, m-am dus la Tomescu și am încercat costumele lui de concert, în afară de frac. Cu frac am zis că nu mă duc. Le-am încercat pe toate și a ieșit ăsta, cu care m-am dus.

AGERPRES: Spune-mi despre proiectul tău — Teleleu, care este unic, cel puțin în România, cred. Tu și jurnalista Elena Stancu v-ați mutat într-o autorulotă cu care circulați pentru a găsi povești pe care să le spuneți. Cât de greu a fost să iei această decizie de schimbare de mod de viață. La un moment dat, mărturiseai într-un interviu mai vechi că îți este destul de greu să te deplasezi.

Cosmin Bumbuț: Pentru mine, decizia de a mă muta Teleleu nu a fost așa de grea. Mai greu cred că i-a fost Elenei care a renunțat la job. Mie mi-a convenit această decizie pentru că ne deplasăm mai ușor și facem lucrurile mai rapid. Dar încerc să mă pun în pielea cuiva care a fost angajat. Cred că Elenei i-a fost mai greu. Decizia a venit… și puțin forțată și ne-a și plăcut. Elena a câștigat o bursă Balkan Fellowship, pentru care a lucrat în timpul ei de concediu. În același an, Elena și cu mine am câștigat bursa Carter. Și nu mai aveam deloc timp liber, pentru că trebuia să facem în același an două burse. Și atunci aveam mașina asta și am zis: “Hai să ne mutăm în mașină! Reducem cheltuiala din București, pleci de la serviciu și putem să ne deplasăm și oricum avem de documentat o grămadă de lucruri prin țară și o să facem asta cu mașina”. Asta a fost, pe scurt. Asta a fost hotărârea, dar practic a durat până să ne mutăm. Alesul lucrurilor folositoare a durat cam trei săptămâni — o lună.

AGERPRES: Lucrurile esențiale pentru un jurnalist care locuiește într-o autorulotă care ar fi?

Cosmin Bumbuț: Elena lucrează pe iPad, folosește două reportofoane, multe carnețele, multe pixuri… Eu am un aparat… mi-am redus foarte mult trusa foto, am miniaturizat-o și am renunțat la multe aparate. Am un singur aparat. Și lucrez și eu foarte mult pe iPad, din cauza curentului electric.

AGERPRES: E vreun lucru pe care îl regretați referitor la viața voastră trecută de la bloc… apa curentă, de exemplu?

Cosmin Bumbuț: În rulotă trebuie să intri într-o rutină pe care trebuie să o respecți zi de zi, pentru că nu îți permiți… adică, de exemplu, nu poți să îți lași lucrurile împrăștiate. Pentru că dacă îți lași lucrurile împrăștiate nu mai poți să urci în pat sau să speli vasele și nu mai poți să lucrezi. Organizarea poate părea ceva normal pentru o persoană, dar pentru mine e greu, pentru că sunt foarte dezordonat. După care, într-adevăr, mai sunt lucrurile care țin de apă, gaz, canalizare… care trebuie făcute. Într-o casă normală nu îți pasă de unde vine apa și cum consumi.

Noi trebuie să știm exact un consum al apei și cât este rezervorul de apă. Noi știm cu cât facem duș, facem duș cu opt litri de apă. Apoi gazele… sunt niște lucruri care trebuie făcute o dată la două zile, importante pentru casa asta….Și trebuie să ne gândim de unde luăm apă. Pentru că în România nu e ca în celelalte țări, unde apa e la orice colț de stradă. Nu, în România trebuie să ceri apă de la oameni. Trebuie să te întâlnești cu niște oameni, să le intri în curți, să iei apă.

AGERPRES: Aveți un sistem de finanțare a proiectului Teleleu și printr-un abonament la vederi pe care le trimiteți admiratorilor, regulat. Cum a venit ideea acestor vederi?

Cosmin Bumbuț: Ideea vederilor Teleleu a venit înainte să ne mutăm, dar aveam mașina. Teleleu ne-am mutat în noiembrie și mașina o aveam din mai. Și mașina am folosit-o așa, să mai mergem vara la mare. Și cred că vara, la mare, în 2013, am trimis de la Corbu vederi mamelor noastre cu niște fotografii și “Dragă mamă, salutări de la Corbu, noi suntem bine etc”. Le-am pus în plic și atunci mi-a venit ideea: “Ce-ar fi dacă ne-am finanța o parte din drumurile astea cu aceste vederi?” Vederile pe care le trimitem sunt așa “dragă…Georgel … salutări de la … unde suntem”.

Asta era ideea, că ne-am gândit cum să le printăm. A fost o idee să le trimitem de la București, dintr-un centru de printare… dar ideea e să vină vederea de la Corbu sau dintr-un centru din Grecia, din fața pușcăriei sau de la Corcova, adică să ai pe acea vedere un timbru din localitatea respectivă. Că așa, să vină toate din același loc e simplu. Dar nu era așa de intim, nu era așa de poveste.

AGERPRES: Cât la sută din costurile voastre se poate finanța din aceste vederi?

Cosmin Bumbuț: În momentul de față… ne finanțăm doar 30 și ceva la sută din vederi, nu foarte mult, iar restul, mai vând fotografii din când în când, Elena mai are colaborări, cam așa ne susținem.

AGERPRES: Cu fotografiile din proiectul “Camera intimă” ai vrea să faci o expoziție după ce se încheie proiectul?

Cosmin Bumbuț: Cu “Camera intimă” nu mi-a cerut nimeni să fac o expoziție. Adică, e un proiect frumos, dar … sunt convins că nimeni nu și-ar cumpăra o astfel de imagine să și-o pună în casă. Imaginile pe care le vând eu sunt mult mai decorative și implică altceva. Dar sunt aproape convins că nimeni nu o să cumpere nicio imagine cu o cameră intimă să o pună în casă.

AGERPRES: În același interviu pe care l-am menționat înainte spuneai că vrei să afli la un moment dat dacă poți să trăiești și din altceva decât din fotografia de modă, de revistă… Te-ai mai întoarce acolo?

Cosmin Bumbuț: Nu m-aș întoarce și nu mă întorc. Mai primesc oferte de colaborare pentru publicitate — de modă mai puțin — pentru care nici nu trimit estimate. Le spun că nu sunt în zonă și nici nu o să mă întorc în zonă, chiar dacă ar fi să fie. Iar celelalte (fotografii — n.r.) sunt cu prețurile din 2008, dar prețurile au scăzut foarte mult, deci nu le iau. Nu, dar nu vreau, prefer să fim aici undeva… eu cel puțin fac exact ce îmi place și lucruri de care sunt mândru. De ultimele joburi în publicitate care mi-au fost propuse nu aș fi fost mândru. Fotografia de publicitate, cu mici excepții, e într-o criză totală. Asta vreau să spun, că mi-e bine în ceea ce fac și nu vreau să fac așa ceva.

AGERPRES: Dar e ușor?

Cosmin Bumbuț: Nu, nu e ușor. Pe de altă parte stau să mă gândesc ce ar fi mai ușor? Să stau la București și să mă întâlnesc cu diverși oameni, să primesc diverse comenzi de publicitate… asta e ușor. Pe de altă parte, nu mai vreau să fac asta, nu mai am stomac. Ca să fotografiezi publicitate și modă trebuie să ai stomac, trebuie să înghiți niște oameni pe care nu mai vreau să îi înghit, să fotografiez niște oameni pe care nu mai vreau să îi fotografiez… începând de la pseudovedetele pe care probabil le știți. Nu mai vreau să le înghit. Timpul ăsta din viața mea îl dedic și Elenei și copilului meu și prietenilor apropiați.

AGERPRES/(A, AS — autor: Oana Ghiță, editor: Georgiana Tănăsescu)

Foto: (c) Reproducere / Arhiva AGERPRES

Copilăria și-a petrecut-o în satul natal, “sub semnul unei fabuloase absențe a cuvântului”, așa cum el însuși se descrie, “mut ca o lebădă”, având în vedere că nu a vorbit până la vârsta de patru ani, notează site-ul www.arspoetica.ro.

După ce și-a terminat studiile primare la școala germană din Sebeș (1906), a urmat liceul “Andrei Șaguna” la Brașov, absolvit în 1914. Pe perioada liceului, tânărul Lucian are o situație financiară precară, adâncită și mai mult de moartea tatălui, în 1908, după care întreaga familie s-a mutat la Sebeș. În această perioadă, descoperă operele lui Schiller și Goethe, scrise în limba germană, dar și pe cele ale scriitorilor români: Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Alexandru Odobescu, Mihail Sadoveanu, Octavian Goga și Nicolae Iorga, notează www.lucianblaga.eu.

După terminarea liceului, a urmat Facultatea de Teologie din Sibiu, absolvită în 1917. A luat parte la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Și-a continuat studiile universitare la Viena, unde a urmat Facultatea de Filosofie, obținând, în 1920, titlul de doctor în filosofie cu teza ”Kultur und Erkenntnis” (Cultură și cunoaștere). După terminarea studiilor, s-a stabilit la Cluj.

Casa Memoriala “Lucian Blaga'”
Foto: (c) Angelo BREZOIANU / Arhiva AGERPRES

A debutat cu versuri în revista “Românul” (poezia “Noapte”, 1910), continuând să colaboreze cu articole și studii filosofice la “Convorbiri literare”, “Gazeta Transilvaniei”, “Adevărul literar și artistic”, Cugetul Românesc”, “Cuvântul” etc. Editorial, a debutat în 1919, cu o culegere de versuri (“Poemele luminii”) și cu un volum de notații filosofice (“Pietre pentru templul meu”). Inițial, primele versuri fuseseră publicate de Sextil Pușcariu în “Glasul Bucovinei” și ulterior au fost reunite în volum. Cel de-al doilea volum de versuri, “Pașii profetului”, a apărut în 1921 și a fost distins cu premiul “V. Adamachi” al Academiei Române. În dramaturgie, a debutat cu piesa de teatru “Zamolxe” (1921), distinsă cu premiul Universității din Cluj.

Lucian Blaga a fost membru fondator al revistei “Gândirea”, apărută în 1921, în care a publicat mare parte din operele sale, iar între 1943-1944 a scos, la Sibiu, revista “Saeculum”.

Scriitor foarte prolific, Lucian Blaga a publicat mai multe volume de versuri: “În marea trecere” (1924), “Lauda somnului” (1929), “La cumpăna apelor” (1933), “La curțile dorului” (1938), “Nebănuitele trepte” (1943) și piese de teatru: “Tulburarea apelor”(1923), “Daria” (1925), “Fapta” (1925), “Învierea” (1925), “Meșterul Manole” (1927), “Cruciada copiilor” (1930), “Avram Iancu” (1934) etc. Lucian Blaga a scris importante eseuri și studii filosofice: “Filosofia stilului” (1924), “Fețele unui veac” (1925), “Daimonion” (1930), “Despre personanță” (1935), dar mai cu seamă “Trilogia cunoașterii” (1931-1934); “Trilogia culturii” (1936-1937); “Trilogia valorilor” (1939-1942) și “Trilogia cosmogonică” (1940-1948), potrivit volumului “Membrii Academiei Române” (2003).

Din 1926, a îmbrățișat cariera diplomatică, devenind atașat de presă pe lângă legațiile române de la Varșovia (1926-1927), Praga (1927-1928), Berna (1928-1932); consilier de presă la Legația română din Viena (1932-1937); consilier de presă la Legația română din Berna (1937-1938); ambasador și ministru plenipotențiar al României la Lisabona (1938-1939).

La 28 mai 1936, a fost ales membru titular al Academiei Române, fiind repus în drepturi la 3 iulie 1990. A fost numit profesor la Catedra de Filosofia Culturii, la Universitatea din Cluj-Napoca (1938). Din 1951 a fost numit bibliotecar-șef la Biblioteca Academiei Române, filiala Cluj, al cărei director adjunct a devenit în 1954. I s-a încredințat de Academia Română (1949) redactarea a două capitole din ”Istoria filosofiei românești”. În 1930, a întocmit, împreună cu poetul Hermann Hauswirth, o “Antologie de poezie populară românească”. Lucian Blaga a lăsat o serie de traduceri din Goethe (“Faust) și Lessing (“Natan înțeleptul”). Opera sa a fost tradusă în mai multe limbi străine.

Casa Memoriala “Lucian Blaga'”
Foto: (c) Angelo BREZOIANU / Arhiva AGERPRES

A încetat din viață la 6 mai 1961, la Cluj-Napoca și a fost înmormântat în cimitirul din satul natal, Lancrăm, despre care scria, în versuri: “Sat al meu, ce porți în nume/ sunetele lacrimei, […] Spre tine cine m-a-ndrumat/ din străfund de veac,/ în tine cine m-a chemat/ fie binecuvântat,/ sat de lacrimi fără leac”.

AGERPRES/(Documentar-Andreea Onogea, editor: Horia Plugaru)

Foto: (c) Alex TUDOR / Arhiva AGERPRES

”Eu m-am născut la Reșița, dar când aveam 2 ani părinții mei s-au mutat la Timișoara, așa că sunt mai mult timișorean, acolo am făcut grădinița, școala elementară de muzică și liceul de muzică, venind mai apoi la Conservator în București. (…) În ’68 am terminat Conservatorul din București, fiind numit profesor co-repetitor la clasa reputatei și regretatei profesoare Florica Orăscu, unde am avut marele noroc să am o serie întreagă de elevi extraordinar de talentați care deveneau apoi mari vedete în muzica ușoară românească — Angela Similea, Mihai Constantinescu, Olimpia Panciu, Dida Drăgan, Mirabela Dauer, Ioan Luchian Mihalea și alții”, mărturisea Marius Țeicu într-un interviu acordat AGERPRES.

S-a remarcat în 1966 ca membru al grupului Dixie 67, devenit Modern grup, alături de Petre Magdin și Marcel Dragomir. Modern grup îi lansează primele compoziții, care atrag atenția realizatorilor de emisiuni muzicale de la radio și televiziune. Devine astfel un nume și o figură familiară a programelor de divertisment ale televiziunii.

Compozițiile sale, peste 500 la număr (”Am alergat după o stea”, ”Iubire”, ”Doar pacea”, ”Clipe de viață”, ”Da, da, da”, ”O portocală”), marchează cariera unor interpreți de succes ai muzicii ușoare românești — Mihai Constantinescu, Olimpia Panciu, Anda Călugăreanu, Margareta Pâslaru, Marina Voica, Dida Drăgan, Angela Similea, Adrian Romcescu, Carmen Trandafir, Silvia Dumitrescu, Anca Țurcașiu, Mirabela Dauer, Monica Anghel, Corina Chiriac — dar și repertoriul unor soprane ca Bianca Ionescu sau Daniela Vlădescu.

”Am avut parte de norocul să găsesc niște interpreți care să-mi pună în valoare piesele. Marele Enescu spunea la un moment dat că actul de creație se termină odată cu interpretarea. Toți artiștii mi-au fost colegi extraordinari, ne-am înțeles bine, am cântat cu pasiune, cu plăcere, uneori cu sacrificii, dar era o bucurie să vedem că publicului îi place ce facem”, își amintea compozitorul în interviu.

A semnat partiturile muzicale pentru filme artistice de lung metraj, filme muzicale, musicaluri (”Omul care a văzut moartea”, ”Divanul Persan”, ”Micuța Dorothy”), show-uri de televiziune, spectacole de teatru, muzică pentru copii, spectacole de revistă, operetă etc.

În perioada 1968-1974 a fost profesor al Școlii Populare de Artă — secția canto-muzică ușoară. Aici i-a avut elevi pe Angela Similea, Dida Drăgan, Olimpia Panciu, Mirabela Dauer, Adrian Romcescu, Mihai Constantinescu, Ioan Luchian Mihalea.

De-a lungul anilor, a interpretat 40 dintre propriile compoziții, singur sau în duet cu Olimpia Panciu, Angela Similea, Corina Chiriac.

”Prima piesă pe care am cântat-o a fost în duet cu Olimpia, ‘Frumoasele duminici’. Aveam niște emoții groaznice, în loc să mă țin de stativul microfonului, mă țineam de ea. Apoi am mai scris o piesă în duet cu Olimpia și abia apoi am avut curaj să cânt o piesă singur. Acum, când te gândești la 40 de piese, par multe, dar 40 din 500 nu mai par așa de multe…”, spunea Marius Țeicu în interviul acordat AGERPRES.

Din 1974 este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor și are numeroase participări la concursuri și festivaluri muzicale de gen, precum și premii în țară sau străinătate. În aprilie 2002, a fost ales membru în Consiliul de conducere al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, la secția muzică ușoară și jazz. Din același an, a fost profesor al Facultății de Teatru din cadrul ”Universității Spiru Haret” din București, unde i-a avut studenți pe Monica Anghel, Anca Țurcașiu, Fuego, Daniela Gyorfi și Narcisa Suciu.

Rememorând amintiri… 
Foto: (c) Angelo BREZOIANU / Arhiva AGERPRES

Marius Țeicu a obținut sute de premii la secțiunile Creație și Șlagăre ale tuturor festivalurilor și concursurilor de gen și a lansat o mulțime de albume (discuri, CD-uri, casete de autor). ”Plouă cu soare”, ”Telegrame”, ”Fotografii”, ”Angela Similea și Marius Țeicu” (volumele I și II), ”Guliver în Țara Piticilor”, ”Parada vedetelor”, ”Te aștept draga mea”, ”Chemarea dragostei” sau ”Flacăra nestinsei iubiri” sunt doar câteva dintre acestea.

La ediția din 2003 a Festivalului de la Mamaia, Marius Țeicu, alături de alte ”legende” ale muzicii ușoare românești, a primit Premiul special, o distincție aniversară, prilejuită de împlinirea a 40 de ani de la începerea festivalului.

În septembrie 2004 a lansat CD-ul ”Chemarea dragostei”, album ce conține 20 de piese din creația proprie, interpretate, printre alții, de Aurelian Andreescu, Angela Similea, Marina Voica, Mirabela Dauer, Corina Chiriac. I-au mai apărut albumele ”Best of Marius Țeicu” (2006) și ”The Best Romanian Music Collection — Marius Țeicu”.

Semnează muzica pentru comedia muzicală “O premieră furtunoasă”, adaptată după piesa “O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale (Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”, 2010), precum și pentru spectacolul pentru copii ”Prostia omenească”, după Ion Creangă (Teatrul ”Jean Bart” din Tulcea, 2011).

În studioul unde se ”nasc” șlagărele, 2015
Foto: (c) Angelo BREZOIANU / Arhiva AGERPRES

A fost, în ultimii ani, președintele juriului Festivalului Internațional de Muzică Ușoară “George Grigoriu”, care are loc anual la Brăila și care a ajuns în 2014 la ediția a X-a.

În mai 2004 a fost decorat de președintele țării, Ion Iliescu, cu Ordinul ”Meritul Cultural” în grad de Cavaler.

La Gala de premiere a Festivalului Callatis din august 2009, Marius Țeicu a fost răsplătit pentru întreaga sa activitate cu Premiul de Excelență al UCMR-ADA (Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și Asociația Drepturilor de Autor).

Se numără printre câștigătorii Premiilor UCMR pe anul 2010, decernate la 25 februarie 2011 (premiul pentru spectacolul muzical — “O premieră furtunoasă”). A primit, la 7 noiembrie 2011, Premiul de Excelență la cea de-a 108-a ediție a Galei Premiilor VIP și, de asemenea, se numără printre artiștii care au primit diplome de excelență la Gala Premiilor de Excelență Electrecord din 9 decembrie 2011.

În 2014, a fost lansată, la Târgul Gaudeamus, cartea ”Marius Țeicu — compozitor de top”, scrisă de Daniela Caraman Fotea, despre care compozitorul spune: ”E o mare bucurie de-a mea, e o realizare, e prima și ultima carte”.

Compozitorul prezintă cartea ”Marius Țeicu — compozitor de top”, 2015
Foto: (c) Angelo BREZOIANU / Arhiva AGERPRES

La 70 de ani, Marius Țeicu este un om împlinit, cu o familie frumoasă — alături de Rodica, soția sa, se bucură de cei doi nepoți pe care li i-a dăruit Patricia, fiica lor — este un compozitor plin de idei și de creativitate.

”Acum compun niște piese pentru câțiva copii care îmi plac mie, trebuia să mai compun și un musical, dar e vreme de criză și e cam greu cu decoruri, cu costume… (…), am compus două piese pentru Mirabela (Dauer — n.r.), pentru Monica Anghel, mai muncesc la un site, am compus un duet pentru Fuego și Mirabela, adică nu stau. Sunt și dublu bunic, am o nepoțică de 5 ani, un nepot de 8 ani, familie mare, am grijă de toți”, mărturisea Marius Țeicu în interviu.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Andreea Onogea)

Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES FOTO

În finala la sabie individual masculin, Tiberiu Dolniceanu (CS Dinamo) l-a învins pe Alin Badea (CSA Steaua) cu 15-10. În semifinale, Alin Badea îl întrecuse pe Iulian Teodosiu cu 15-12, în timp ce Tiberiu Dolniceanu s-a impus în fața colegului său Mădălin Bucur, cu 15-11, potrivit Federației Române de Scrimă.

Dolniceanu și-a luat astfel revanșa în fața lui Alin Badea, care îl învinsese în finala campionatului național de anul trecut. Dolniceanu l-a învins pe Alin Badea și în finala din 2013.

În finala probei individuale feminine de spadă, Simona Pop (CSA Steaua) a învins-o pe colega sa Anca Măroiu cu 10-6. În semifinale, Simona Pop trecuse de Loredana Dinu (CS Dinamo) cu 10-9, în timp ce Anca Măroiu câștigat în fața altei steliste, Ana-Maria Brânză, cu 5-4.

Anul trecut, într-o finală stelistă, Simona Gherman a învins-o pe Ana-Maria Brânză, iar în 2013, într-o altă finală care a opus două componente ale CSA Steaua, Ana-Maria Brânză s-a impus în fața Mariei Udrea.

Sâmbătă, Sala Steaua va găzdui proba pe echipe a Campionatului Național feminin de spadă.

AGERPRES (AS/editor: Mihai Țenea)

Acest gând i-a călăuzit ultimii 25 de ani de viaţă.

Îndrăgostit de Sarmizegetusa încă din copilărie, Nunu a devenit cel mai aprig susţinător şi cel mai înfocat admirator al cetăţii. Pentru Nunu, zilele trec aproape la fel. E mai mereu sus, în cetate, pregătit să rezolve eventuale probleme. Primii care îl întâmpină de fiecare dată când urcă acolo sunt cei 3 căţei pe care îi creşte de mici şi cărora nu uită niciodată să le aducă mâncare.

Cetatea este în patrimoniul UNESCO, însă legislaţia naţională e prea stufoasă, iar, de multe ori, birocraţia îngreunează treaba bătrânului străjer.

Vladimir Brilinski: „Îmi place să cred că sunt o treaptă, o treaptă pe care alţii, care vor veni din urmă, vor călca, şi vreau să fiu o treaptă solidă, pe care să se poată călca, şi să se poată continua demersurile pe care le-am început aici”.

N-a fost singur în demersul lui. A avut alături prieteni, turişti, familia. Şi bâta cu care i-a întâmpinat mereu pe vizitatori – fie ei bine intenţionaţi sau nu.

Vladimir Brilinski: „Am avut 9 miniştri ai culturii în vizită aici, şi cu bâta în mână le-am explicat, mai frumos sau mai urât, că Sarmizegetusa trebuie ajutată. Din păcate, ajutor am avut foarte puţin din partea lor, mai mult promisiuni”.

În urmă cu doi ani, Consiliul Judeţean Hunedoara l-a făcut pe Vladimir administratorul oficial al cetăţii. El a acceptat, convins că doar aşa va putea sprijini locul pe care îl iubeşte atât de mult.

Vladimir Brilinski: „Mai de frica amenzilor, mai de frica bâtei, mai de frica jandarmilor, mai de frica firmei de pază, pot să spun că procentul celor tentaţi să se urce pe monumente a scăzut simţitor”.

Nunu a avut parte la Sarmizegetusa şi de una dintre cele mai frumoase surprize din viaţa lui. Se întâmpla acum 2 ani, în iulie 2013, după o furtună puternică.

Vladimir Brilinski: „La rădăcina unui copac am descoperit o piesă fabuloasă, o piesă care nu poate fi evaluată, are o valoare inestimabilă, o matriţă de bronz în care dacii turnau bijuterii, sau probabil meşterii chemaţi aici, în capitala Daciei”.

Nunu îi cunoaşte pe turiştii care revin de dragul zonei.

Iar pentru cei care ajung pe aceste plaiuri prima oară, devine cel mai bun ghid.

„Se cam luptă cu morile de vânt, din câte am putut observa ca turist. Oamenii oricum rămân la stadiul de da, hai să facem, numai că el este singurul care chiar a făcut ceva. L-am văzut în urmă cu vreo 2 ani cărând cu maşina personală gunoaiele din Sarmizegetusa”.

„Un om care a început curăţenia cetăţii, un om care a început să protejeze siturile, un om mai dac decât dacii”.

Sarmizegetusa Regia, prima formaţiune statală de pe teritoriul ţării noastre, mai are multe secrete de dezvăluit. Arheologii au scos la lumină abia 5 la sută din aşezările civile, amplasamentele militare sau din templele de sacrificii ale dacilor. Odată ce săpăturile vor continua, ele vor dezvălui o civilizaţie fabuloasă, comparabilă cu cea grecească şi cea romană, spune cu convingere Vladimir Briliniski.

Sursa: digi24