Romania on TOP 10

Facebook Twitter Email

România are o medalie de argint, obținută de Alin Alexandru Firfirică, în proba de aruncare a discului Under-23, cu performanța de 59,28 metri, din a cincea încercare, sâmbătă, după prima zi a Cupei Europei la aruncări lungi de la Arad.

 

Pe primul loc s-a situat suedezul Simon Pettersson, cu 60,28 metri, iar pe locul al treilea s-a situat Domantas Poska, din Lituania, cu 58,08 metri.

Mai multe detalii pe agerpres

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Boxerul român Flavius Biea l-a învins prin KO tehnic în repriza a patra pe mexicanul Ulises Jimenez, sâmbătă, într-un meci desfășurat la categoria welter și programat pentru opt reprize, în gala profesionistă de la Montreal (Canada).

Biea (26 ani) a reușit astfel a zecea sa victorie la profesioniști din tot atâtea meciuri, cinci încheiate înainte de limită.

Mai multe detalii pe agerpres

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Prima doamnă a Canadei, Sophie Grégoire-Trudeau, i-a impresionat pe americani prin ținutele vestimentare alese pentru vizita oficială în Statele Unite alături de soțul său, premierul Justin Trudeau, relatează online publicația britanică Huffington Post.

Pentru cina oficială de joi seară, soția premierului canadian a ales o rochie lungă fără mâneci violet, cu aplicații florale oranj, semnată de designerul canadian de origine română Lucian Matis, care i-a creat și rochia pe care o purtase mai devreme în cursul zilei.

Mai multe detalii pe agerpress

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Intrarea în Postul Sfintelor Paști, cel mai aspru dintre cele patru mari posturi de peste an, rânduite de Biserica Ortodoxă, este precedată de ziua în care se lasă sec, ultima zi în care se mai poate mânca “de dulce”. Postul Sfintelor Paști, cunoscut și ca Postul Mare, este singurul pentru care există două date de Lăsat al secului, una pentru carne (Duminica Înfricoșătoarei Judecăți), anul acesta la 6 martie, iar cealaltă pentru lactate, ouă și pește (Duminica Izgonirii lui Adam din Rai), anul acesta la 13 martie. În ziua următoare, respectiv la 14 martie anul acesta, se intră în Postul Sfintelor Paști.

Având în vedere faptul că Sărbătoarea Sfintelor Paști este celebrată întotdeauna într-o zi de duminică, Lăsatul secului pentru acest post are loc tot într-o zi de duminică. Sărbătoarea de Lăsatul secului prezintă variații calendaristice, în funcție de zonă, ea fiind celebrată fie în duminica lăsatului sec de carne, fie în cea a lăsatului sec de brânză. În unele zone, pregătirile încep din ziua de sâmbătă, care este marcată în special de obiceiuri legate de cultul morților.

Mai multe detalii pe agerpres

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Sfântul Scaun sărbătorește ziua națională la 13 martie (data alegerii actualului suveran pontif – Papa Francisc). Sfântul Scaun este o entitate recunoscută în raporturile internaționale, cu autoritate spirituală și universală, subiect suveran de drept internațional, de caracter religios și moral. Subiectul care intră în contact cu alți actori ai vieții internaționale este Sfântul Scaun, iar nu Biserica Catolică în calitate de comunitate de credincioși și nici Statul Cetății Vaticanului.

Vatican-Piața Sf. Petru

Cetatea Vaticanului asigură o bază fizică/teritorială minimă Sfântului Scaun, potrivit www.mae.ro. Situată în partea de vest a Romei (Vaticanus Ager), cuprinde Bazilica Sf. Petru, palatele și grădinile Vaticanului (0,44 hectare și aproximativ 800 rezidenți). Autoritatea efectivă a Statului Vatican se exercită pe 142 kmp.

Mai multe detalii pe agerpres

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

20160308_152918

    E locul unde oamenii  trăiesc minimum 90 de ani, e locul unde echilibrul de aerosoli este mai bun decât la Govora, este locul unde vara plouă câte puţin în fiecare zi, este locul unde corcoduşii înfloresc chiar pe 1 martie, este cel mai frumos loc din România, este, de departe, locul unde minunile se întâmplă cu adevărat.

    Firijba. Cel mai vechi sat din ţara noastră, loc care, după unii istorici, ar veni de pe vremea dacilor, mai jos de Firijba fiind satele Daia şi Meia, adică Dăeşti şi Meieni. Firijba este comoara  din mijlocul Vâlcii, satul aflat chiar în punctul geometric al axelor care străbat judeţul. Firijba l-a dat pe Dicu la NASA, copilul amărât al unei familii cu 7 fraţi, şi pe Dragoş, jurnalist la Paris Match.

    Firijba1Aceasta este Firijba…

    Povestea începe pe malul stâng al Luncavăţului, în mijlocul comunei Popeşti. Un drum care urcă pe dealurile moi ale marginii de sat duce într-un loc de mister. Habar n-ai că, la doar 4 km distanţă, după prima pădure de stejari, se află ceva unic în România.

    Se află satul tăietorilor de lemne. Satul firejurilor, al ferăstraielor, al celor care lucrau cel mai bine talpa caselor, talpa bisericilor. Primii uriaşi ai mileniului. Aici este legenda oamenilor de 2 metri, care cărau buştenii cu spinarea şi care arareori erau văzuţi coborând la lunca râului.

    Firijba2

    „Oamenii din Firijba erau aprigi. Muierile lor era vânjoase, masculine, femei care aveau o uitătură aspră. Era o comunitate extrem de închisă, de oameni ai codrilor”, se spune despre firijbeni.

    La început, colibele acestora erau printre copacii din pădure. Oamenii pădurii nu lucrau la câmp. Tăiau lemne, pe care le lăsau apoi să cadă spre Luncavăţ. Asta pe la 1.500. Apoi au defrişat pe alocuri pădurea să-şi facă o mică grădină. Aşa a apărut satul din mijlocul pădurii.  Departe de restul lumii, dar, de fapt, chiar în mijlocul lumii.

    Firijba devine cunoscută lumii abia după 1850, atunci când Cuza o aduce în nomenclator şi apare ca un cătun de sine stătător, care nu numără mai mult de 100 de suflete. Abia la 1900, cătunul ajunge la 150 de suflete. Atunci se decide crearea unie şcoli elementare, azi pustiită.  Tot acolo, în mijlocul pădurii. Aici a învăţat şi Dicu, cum îi spun bătrânii, 20160308_153134cel care a ajuns mai târziu la NASA.

    Azi, sunt 32 de case şi 11 famili. Restul caselor sunt părăsite. „Suntem numai babe. Toate avem peste 90 de ani. Da, ar fi o idee să ne ţină Dumnezeu încă pe atât, dar sănătoase ca acum”, spune tanti Dina, care are 91 de ani. De fapt, toţi bătrânii de aici lucrează câmpul, cară lemne şi sunt sănătoşi, nu au nevoie de doctor. Cel mai tânăr are 80 de ani.

    Până jos fac cam o oră. Vin mereu cu 30 de pâini. Că e iarnă, că e ploaie. Că e zăpadă. Oamenii muncesc singuri grădinile, au, pe lângă casă, pisoi, căţei, vite şi multă linişte.

    Ceva greu pluteşte în atmosferă. Aerul curat, zumzetul albinelor care au umplut corcoduşii. Aici nu se folosesc 20160308_153659îngrăşăminte chimice. Apa vine direct din fântână. Iar cei mai mulţi prisăcari aduc albinele la Firijba. Păi o lună de pastoral în Firijba produce miere cât trei jos, în alte părţi.

    Firijba este raiul Vâlcii şi al României. Este locul unde austriecii care au venit în vizită au rămas muţi.

    Unic, magic, autentic, pur… au fost cuvintele celor care au ajuns la Firijba.

    Azi se asfaltează drumul spre Firijba. Aici va fi satul de vacanţă al Vâlcii. Există zeci de cereri de pământ. Dar cei care vor veni aici trebuie să respecte Firijba. Pentru că acest sat a rămas aşa timp de 2000 de ani. Ar fi păcat să-l distrugem.

    Mihai IONESCU

    Sursa:ramnicuvalceaweek

    Facebook Twitter Email
    Facebook Twitter Email

    Când am auzit despre un nou brand românesc de produse cosmetice, handmade și naturale, primul meu gând a fost „Încă unul?“. Apoi am intrat în povestea extraordinară, întinsă pe opt decenii, a farmacistei Mariei Ardelean.

    Maria Ardelean 3
    Nu știu alții cum sunt, dar pe mine m-au fascinat dintotdeauna farmaciile de modă-veche, cele în care bunica mă purta în copilărie și pe care mi le amintesc aievea și după mai bine de 20 de ani. Cu mirosul lor înțepător de plante și substanțe, cu imaginea farmacistelor în halate albe și cu infinitele sertărașe din care ieșeau pliculețe, flacoane și cutiuțe.

    Am crescut imaginându-mi universul din culise, laboratoarele cu pahare Berzelius, unde aceleași doamne în halate albe amestecau substanțe și testau ingrediente, pentru a obține creme și leacuri pentru aproape orice. Pe vremea când nu existau brandurile de lux la care râvnim în prezent, mamele și bunicile noastre foloseau unguente, tincturi și creme preparate în farmacie, după rețete ieșite din imaginația unor femei inspirate și pasionate de munca lor. Femei precum Maria Ardelean, o farmacistă de 84 de ani, care și-a petrecut ultimii 60 de ani preparând creme și produse din ingrediente naturale.

    Înainte s-o cunosc pe viu, am cunoscut-o din poveștile Suzanei Vasilescu, cea mai tânără protagonistă a poveștii numite „NN Natural Nutrition“ și cea care a făcut posibilă apariția brandului în sine. Având probleme cu tenul și fiind dezamăgită de produsele de pe piață, a încercat o mostră primită de la o prietenă… care avea o prietenă a cărei mamă își prepara singură cremele, în bucătărie, în Germania.

    După ce starea tenului i s-a schimbat radical, tânăra de profesie istoric de artă și manager cultural a pus mâna pe telefon și a solicitat o întâlnire cu Cristina, fiica „doamnei cu cremele“. Fără vreun background în domeniu și fără nicio prospectare de piață, a abordat-o direct: „Nu vrei să investim și să facem un brand din aceste creme?“. Privind înapoi, știe că a fost un gest din impuls, care nu avea nimic de-a face cu planurile ei de viitor – o galerie de artă, respectiv un muzeu de istorie recentă – dar se felicită acum pentru inspirație.

    În mai puțin de un an, apăreau pe piață produsele „NN Natural Nutrition“, realizate manual într-un laborator înființat de Suzana, Cristina și Maria la București. Creme nutritive cu ulei de argan și acid hialuronic, cu ulei de rosa mosqueta și colagen, ulei de chimen negru, pepene kalahari, extract de acmella și alte denumiri absolut fascinante, care populează lumea farmacistei Mariei Ardelean.

    Cu ele în brațe, Suzana a bătut la ușa farmaciilor din București, pentru a le convinge să așeze pe rafturi și produsele „NN“. Chiar dacă, spre deosebire de alte branduri de cosmetice, cremele lor naturale expiră în jumătate de an, tocmai istoria lor și ingredientele inedite au convins marile lanțuri farmaceutice, precum Sensiblu, să le dea o șansă. „Mi-au spus că alte branduri se chinuiesc să creeze câte o poveste în jurul produselor lor, în timp ce noi avem povestea de-a gata, autentică“, explică Suzana, bucuroasă. Maria fiind, după cum aveam să aflu curând, o poveste în sine.

    „Să știi că e mai modernă, conectată la nou și plină de energie decât oameni care au un sfert din vârsta ei“, mi-a zugrăvit-o Suzana, iar în momentul în care a apărut în fața mea, în cafeneaua bucureșteană în care ne-am dat întâlnire, mi-am dat seama că „modern“ era cuvântul corect, dar totuși incomplet. Unul mai potrivit fiind „cool“. Relaxată, cu ochelari mari de soare și purtând un compleu primăvăratic, s-a așezat la masă și mi s-a prezentat, cu un zâmbet larg, „Maria Ardelean, fostă farmacistă“. N-am îndrăznit s-o corectez, dar – va afla acum – nu sunt de acord nicidecum cu termenul de „fostă“.

    Pentru cineva pentru care farmacia a fost o aspirație din copilărie, apoi o carieră și un mod de viață, o asemenea vocație nu poate deveni niciodată „fostă“. Niciodată. Absolventă a Facultății de Farmacie din Cluj, promoția 1956, doamna Maria recunoaște că și-a dorit de mică să lucreze cu substanțe, sticluțe și prafuri, o carieră care – i se părea ei atunci – i-ar fi asigurat independența.

    „Tata fusese deportat, mama rămăsese cu doi copii, iar farmacia mi-a părut o profesiune potrivită pentru o femeie“, își amintește ea. „În plus, mă fascinau cele două farmacii din Făgăraș, unde am făcut liceul“. A intrat cu bursă la facultate și a avut ocazia să învețe de la unii dintre cei mai buni specialiști ai vremii – Erwin Popper, Cristian Maiorovici, Ionescu Stoian Petre – adevărate somități în domeniu.

    A studiat cinci ani, cu tot cu stagiile în farmacie, partea practică reprezentând, de la bun început, cea mai mare atracție pentru tânăra farmacistă. „Studiam despre tincturi, cataplasme, pulberi, dar marele meu interes era pentru ceea ce în latină se numea unguenta“. Altfel spus, unguente medicinale, diferite de cremele clasice prin faptul că au mai puțină apă și principii active mai puternice.

    Plăcerea de a lucra printre mensuri din porțelan și mojare nu avea legătură doar cu lumea substanțelor, ci și cu cochetăria nativă a Mariei. „Recunosc, mi-au plăcut mereu femeile aranjate“, zâmbește ea. „Nu femeile frumoase, ci acelea care știau cum să-și facă charisma, dregându-și neajunsurile prin creme“.

    120 UNT CORP 01După un stagiu făcut la Târgul Cărbunești și mai multe experiențe ca diriginte de farmacie, atât în circuit închis (spital), cât și deschis, Maria a fost aleasă pentru a deschide și a conduce o farmacie nou-nouță în Craiova. Farmacia 13, cea mai mare din oraș. Regretă și acum că, după Revoluție, nu a reușit să-și îndeplinească visul de a o cumpăra, dar încă visează cu ochii deschiși la cele 14 încăperi largi, unde existau inclusiv un laborator, depozite, o cameră de spălat halatele și absolut tot ce trebuie într-o farmacie adevărată.

    Deși făcea muncă de diriginte, momentele preferate din zi erau cele în care, odată terminate sarcinile administrative, se putea așeza la „receptură“, pentru a prepara rețetele. „Făceam foarte mult ceea ce se chema elaborare“, își amintește ea. „Când nu primeam medicamente și loțiuni, le preparam chiar noi în farmacie“. Făcea de toate, de la banalul Extraveral și până la ape de păr, infuzii sau preparate pentru transpirația picioarelor.

    Fiindcă și produsele cosmetice erau puține la număr și se reduceau în principiu la paste de dinți și săpun, Maria a început, în anii ‘70, să prepare creme de față. „Făceam cremă de întreținere și așa-numita cremă de albit“ își amintește ea. „La acea vreme nu apăruse încă moda bronzului, iar femeile își doreau creme care să le facă pielea cât mai albă și curată“.

    După ce s-a pensionat, la 55 de ani, Maria a plecat în Germania, luând viața – și studiile – de la capăt. Pentru că acolo vârsta de pensionare era mai înaintată, iar diploma ei era recunoscută doar pe jumătate, s-a înscris la facultate, unde a învățat, în germană, cot la cot cu studenți care aveau jumătate din vârsta ei. Și-a găsit apoi de lucru la o farmacie din Nürenberg, unde a continuat să lucreze încă zece ani, până la vârsta nemțească de pensionare, apoi încă vreo câțiva ani în regim de colaborare, în weekenduri. „A fost un efort pentru mine să bat la uși și să-mi caut job, în condițiile în care în România, pe vremea mea, totul se întâmpla cu repartizare“, recunoaște ea. „A fost o treabă cam aspră, dar m-am descurcat“.

    La 84 de ani, Maria încă își dedică cel puțin 45 de minute pe zi masajului facial cu propriile creme („Foarte-foarte rar mai încerc câte ceva de la Shiseido, în rest nu“, zâmbește ea) și se plimbă ore în șir prin pădurea din apropierea casei. Întâlnirea noastră a avut loc de Paști, când venise pentru câteva zile în România, și mi-a mărturisit din start că în București îi lipsesc cel mai mult plimbările. Descoperise un parc frumos, dar de la ultima vizită încoace l-a găsit schimbat în rău, aproape distrus. E fericită, însă, că toate cremele pe care le lucrează de-o viață se găsesc acum în rafturile farmaciilor moderne. „Farmaciștii din ziua de azi au niște condiții extraordinare“, crede ea.

    „Poți lucra atât de frumos, ai atâtea lucruri la dispoziție“. Din nefericire, acel gen de activități la care visează Maria s-a pierdut în prezent, în lumea brandurilor mari și a laboratoarelor industriale care aduc totul „de-a gata“. În timpurile pe care le-a trăit ea, farmacistul încă mai avea prestanța „poticarului“ de altădată, care știa exact ce să dea și să prepare ca să vindece diferite afecțiuni.

    Își iubește amintirile, tot așa cum iubește să vindece în continuare, prin cremele ei, mici sau mari probleme ale tenului. „Am fost mereu ambițioasă, ceea ce în viață e bine și rău în același timp“, zâmbește ea. „Miza e foarte mare când îți dorești mult, pentru că și dezamăgirile pot fi pe măsură“.

    Autor ,

    Sursa: forbes

    Facebook Twitter Email
    Facebook Twitter Email

    Arta fericirii este un magazin de dezvoltare personală, cu subiecte axate pe cele patru direcţii de  acţiune pentru echilibru şi dezvoltare individuală: fizic, emoţional, mental şi spiritual. Dezvoltarea personală holistică este un subiect de actualitate al acestui secol, în care oamenii încearcă din ce în ce mai mult să se detaşeze de stresul zilnic şi de limitările şi restricţiile materiale.

    Este motivul pentru care zilnic, de la ora 13.20, Mirela Vaşadi stă de vorbă cu personalităţi importante ale vieţii publice, oameni care au reuşit să transforme în artă, propria lor existenţă.

    „Dacă, după un sezon, vom reuşi să avem în noi măcar un dram de fericire în plus, atunci înseamnă că demersul nostru îşi va fi atins scopul. Nu-i uşor să fii fericit, dar fiecare dintre noi, cei care suntem implicaţi în acest proiect, am descoperit că nu e nici atât de greu pe cât ar părea”, adaugă co-producătorul emisiunii, Alexandra Tiniche.
    Fiecare zi este dedicată discuţiilor pe un plan de dezvoltare: lunea este abordată dezvoltarea fizică, marţi se vorbeşte despre aspectele din plan moţional, miercuri despre cele din plan mental, joi sunt discutate subiectele din plan spiritual,  iar vinerea este ziua unei abordări holistice, cu accent pe problemele fundamentale care ne afectează viaţa: sărăcia, corupţia, boala, stresul, depresia.
    „Să te cunoşti, să vrei în permanenţă să fii mai bun şi să şi lupţi pentru asta, să iubeşti, să fii iubit, să vezi mereu şi ce e dincolo de tine, să călătoreşti, să ştii să-ţi spui povestea, să asculţi, să înveţi, să înţelegi, să indrăzneşti, să descoperi şi să te descoperi, să reinventezi totul, să nu te temi să o iei de la capăt, să fii în echilibru cu tine şi cu ceilalţi… Cam asta înseamnă, pentru noi, drumul spre a cunoaşte ARTA FERICIRII şi cam asta ne dorim să vă transmitem şi vouă. Fiţi alături de noi în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 13:20, pe TVR 2!”, continuă Diana Dumitru, co-producătorul emisiunii.
    Vizionati emsiune AICI
    Sursa: tvrplus
    Facebook Twitter Email
    Facebook Twitter Email

    Ziua mondială a rinichiului este marcată, anual, în cea de-a doua zi de joi a lunii martie. În 2016, această zi este 10 martie.

    Foto: (c) www.facebook.com/worldkidneydayofficial/

    Prin intermediul acestei zile, marcată începând cu anul 2016, Societatea Internațională de Nefrologie intenționează să atragă atenția asupra bolilor specifice rinichilor, celor mai recente metode de tratament, măsurilor preventive și evoluției bolilor de rinichi în lume.

    Mai multe detalii pe agerpres

    Facebook Twitter Email
    Facebook Twitter Email

    Facebook Twitter Email
    Cauta
    Articole - Romania pozitiva