ROMANIA

Romania on TOP 10

Patru eleve din Constanţa se pot mândri cu premiul cel mare la un concurs organizat de NASA. Fetele au realizat un proiect de staţie spaţială care ar putea găzdui peste zece mii de pământeni. Ele au fost deja invitate să-şi prezinte proiectul la o conferinţa NASA care va avea loc în San Diego.

Oamenii care ar locui pe staţia spaţială ar avea toate condiţiile de trai, spun elevele. Pentru a pune la punct detaliile proiectului, Teodora, Alexandra, Maria şi Iris au fost ajutate de un profesor de la Liceul Internaţional de Informatică din Constanţa.

Numele proiectului vine de la iniţialele numelor lor, dar fetele au avut surpriza să afle că acest cuvânt are şi o semnificaţie.

La concurs au fost înscrise 400 de proiecte asemănătoare.

Elevele au fost deja invitate să-şi prezinte proiectul în Statele Unite dar pentru a putea face acest lucru fiecare dintre ele are nevoie de 2200 euro.

Sursa: Realitatea 

Un tunel subteran, ţinut secret încă din Evul Mediu, leagă castele şi oraşe din judeţul Satu Mare. Acesta face legătura între castelele medie­vale din comu­na Medieşu Au­rit şi oraşele Ardud şi Carei.

Potrivit legendei locale, tunelul traversează oraşul Satu Mare, pe sub râul Someş. Castelul Lonyai din Medieşu Aurit a fost construit între anii 1620 şi 1657, de Zsigmond Lonyai, în cel mai pur stil renascentist, stil care mai poate fi întâlnit doar la câteva castele din Slovacia. Clădirea este alcătuită din patru aripi dispuse în jurul unei curţi centrale, cu fiecare turn-bastion de tip italian. Elementele de fortificaţie erau alcătuite dintr-un şanţ, vizibil încă, şi un pod mobil La parter, erau servitorii, bucătăria şi depozitele, iar primul etaj era destinat stăpânilor.

Legenda spune că salonul acestui etaj avea tavanul acoperit cu aur, motiv pentru care localitatea a fost numită Medieşu Aurit. Potrivit legendei, de sub acest castel ar porni un tunel care făcea legătura cu castelul din Ardud care, la rândul lui, ar fi legat, tot printr-un tunel, de castelul din Carei.

„Tunelul traversează râul Someş, cam pe unde se află Podul Decebal. Îmi amintesc că după ce pirotehniştii aduşi din Baia Mare au aruncat în aer podul vechi, la piciorul podului s-a găsit tunelul. Era cam în zona unde acum se află actualul sediu al Finanţelor Publice”, povesteşte scriitorul Felician Pop. Tunelul era construit din cărămidă, sub formă de boltă, şi avea înălţimea de aproximativ un metru şi jumătate, suficient ca să încapă un atelaj tras de cai.

După moartea lui Zsigmond Lonyai, întreaga avere, inclusiv castelul de la Medieşu Aurit, a ajuns în administrarea Cămării Regale. Mai târziu, a fost cumpărat de familia Wesselenyi, după care a fost moştenit de familia Teleki, iar în 1920 regele Carol al II-ea al României a cumpărat castelul.

În 1944, castelul a fost folosit ca spital militar, iar în timpul retragerii armatei germane a fost incendiat şi a ajuns o ruină. De-a lungul timpului, localnicii au furat cărămizile şi şi-au construit case cu ele. Astăzi, mai există doar câteva ziduri şi ancadramente ale ferestrelor şi uşilor.

Autor Cristina Cică

Citeste mai mult: adev.ro/mlgm1z

sursa : adevarul.ro

Au existat destule cazuri în care oamenii au atins suta de ani pe întinsul pământului românesc. Noi cităm aici numai o parte din aceia care au depăşit un veac, şi pe care i-am identificat cu ocazia cercetărilor documentare privitoare la istoria Transilvaniei.

Istoricul Petru Maior, în prefaţa cărţii sale Istoria bisericii românilor, tipărită la Buda, în 1813, scrie : „Din pruncie am auzit bucuros pe bătrâni, când grăiau despre lucruri vechi ale bisericii şi ale vlădicilor, în tinereţele sale văzute sau şi de la părinţii lor auzite. După aceea înadins cercam să aflu de acest feliu de bărbaţi vechi de zile şi însumi le dam ocazie (prilej) a vorbi despre lucruri de demult. Tocmai în protopopiatul mieu, în sat Ibăneşti, am avut un preot de acest feliu, anume Ursu, carele în anul 1786, când s-a mutat din lumea aceasta, plinise 118 ani de vârstă. Cu carele cu atâta mai mare plăcere aveam a cuvânta, că până la capătul vieţii sale mintea a avut nesmintită, memoria nescăzută şi toate simţurile întregi. Numai picioarele îi cam slăbise şi sprâncenele îi acopereau ochii„.
Într-o anchetă făcută în Bihor, în noiembrie 1619, se ascultă, sub jurământ, peste 20 de martori ţărani români din satele Cărpinet Leheceni, Sălişte, Cerişcior, Sohodul şi Călugărali care sunt „toţi bătrâni de 100 de ani„.

Din vremea guvernării generalului Marcy se menţionează, în Banat, un oarecare Ciortan Petruţi („Czartan Petracz„), care a murit la 1724, în oraşul Caransebeş, în vârstă de 185 de ani. în acel timp, fiul său din a treia căsătorie avea 90 de ani.
În mănăstirea Kukus din Cehoslovacia se află o pictură în ulei care reprezintă un bărbat şi o femeie, foarte bătrâni. Pictura are următoarea inscripţie în limba germană : „Iovas Rovin, de 172, şi soţia sa Sara, de 164 ani, de rit grecesc, căsătoriţi de 147 de ani, amândoi născuţi şi domiciliaţi în Kodo(c), din districtul Caransebeşului, cu copii adevăraţi, 2 băieţi 3 fete încă în viaţă, cel mai tânăr băiat de 116 ani, şi acesta are 2 strănepoţi unul de 35 de ani şi altul de 27 de ani ; zugrăvit în 25 august 1728„. În anul 1731, amândoi erau încă în viaţă. În mai 1912, am văzut personal, în cabinetul medicului dr. Virgil Budinţian din Caransebeş alte două tablouri, care înfăţişau pe cei doi soţi în port naţional bănăţean. Pictura aparţinea altui pictor german, care reda pe scurt în limba germană, biografia celor două personaje, dar întrucâtva deosebită de aceea existentă la Kukus. Sara a trăit mult timp după moartea soţului ei *.
În 1759, are loc o mare anchetă pentru dovedirea notabilităţii familiei Popa, din satul Poiana (judeţul Hunedoara), contestată fără temei de nobilul maghiar Nicolae Csiszár. Sunt ascultaţi, cu această ocazie, 54 de martori, între care cel din urmă e bătrânul Giurgiu Toader, în vârstă de 150 de ani, din satul Voia, care spune :
„Cum să nu fi cunoscut pe răposatul popa Ştefan, care mie mi-ar fi putut fi copil, fiindcă eu sunt un om aşa de bătrân, că pe vremea când, sub imperiul turcesc, s-a introdus în Transilvania darea pe porţi, eu eram atunci deja gospodar cu casă cu fum şi am dat eu însumi dare după poartă ; cu atât mai sigur a dat popa Ştefan. Pe fiul său, Avram, l-am cunoscut foarte bine şi pe tata lui popa Ştefan, pe popa Luca, l-am cunoscut foarte bine, fiindcă am trăit împreună în mare prietenie. Din mulţi copii ai lui popa Luca, unul — Ioan — s-a aşezat ca preot în Bobîlna şi fiul acestuia, Atanasie, nouă românilor din Transilvania ni s-a pus episcop. Am înţeles că mergând odată acest episcop la Viena a adus o astfel de diplomă de nobil pentru popa Ştefan (unchiul său) şi fiul său Avram, ca atât el, cît şi copiii săi, să fie scutiţi de orice poveri. (De fapt, diploma latină e din 10 martie 1701, când Atanasie era în realitate la Viena). Nu ştiu dacă unii sau alţii din aceştia aveau iobagi, dar destul că, de când îmi amintesc, ei n-au dat sau plătit la cineva ceva, nici slujbă ca iobagi n-au făcut. Începând cu popa Luca, din fiu în fiu, au fost toţi preoţi, stând pe pământul bisericesc din Poiană„.
Deci la vârsta de 150 de ani, moş Toader din Voia, iobagul nobilului Valentin Buda, da informaţii, care se pot confirma şi prin alte dovezi istorice.
Exista un ţăran din părţile Năsăudului, Tănase Todoran a lui Dănilă, din satul Bicigiu. Împlinise 120 de ani când, la 10 mai 1763, pe platoul Mocirla de lângă satul Salva, în prezenţa generalului Buccow a episcopului din Blaj, Petru Pavel Aron şi a celor două batalioane de infanterie şi 8 companii de cavalerie, chemate să depună jurământul ostăşesc — are tăria şi curajul să grăiască :
„De doi ani suntem cătane, adecă grăniţeri, şi carte n-am căpătat de la înălţata împărăteasă, că suntem oameni liberi. Ne-am scris iobagi, dăm dare, facem slujbe cătăneşti, copiii noştri vor merge până la marginea pământului să-şi verse sângele, dar pentru ce ? Ca să fim robi, să nu avem nici un drept, copiii noştri să fie tot proşti, or vor învăţa ceva or ba ? Aşa nu vom purta armele, ca şi sfânta lege să ne-o ciufuluiască tisturile. Jos cu armele ! Alungaţi afară păgânii din hotarele noastre ! Auziţi, creştini români — numai vom sluji, când vom vedea carte de la înălţata împărăteasă, unde-s întărite drepturile noastre ; până atunci nu, o dată cu capul ! Ce dă gubernia şi cancelaria din Beciu e nimica : îs minciuni goale de azi până mâine„.
Ca urmare a acestei cuvântări, generalul Buccow şi episcopul Aron părăsesc în grabă adunarea. Bătrânul Todoran, acuzat de instigaţie, a primit cumplită pedeapsă : el a fost ucis, tras pe roată, iar alţi câţiva ţărani au fost spânzuraţi pentru că au cutezat să ceară drepturi şi libertate pentru neamul lor oropsit.

Ziarul Erdelyi Hiradó, din Cluj, scria, în ianuarie 1839, că în judeţul Hunedoara „nu de mult a murit în Peştiş românul Juon Groza, de 120 de ani, care ar fi putut trăi încă mult timp, dacă împiedicându-se într-o buturugă, nu s-ar fi rănit mortal cu coasa ce o avea în mână. Lăsa după el pe fiul său Groza Juon, de 100 de ani, şi un nepot de 80 de ani, care de 50 de ani este jude domnesc şi care lucrează şi acum cu vigoarea unui bărbat de 50 de ani„.

Cunoscutul istoric maghiar Alex. Márki, în volumul al II-lea din Monografia judeţului Arad, scrie la sfârşitul cărţii sale următoarele cuvinte despre doi ţărani români :
În 1789, în cursul unei vânătoare în satul Cuied, un domn a intrat în casa unui ţăran român. Bătrânul gospodar însuşi povesteşte că nemţii i-au alungat pe turcii din Boroş-Ineu ; aşadar s-ar fi putut să aibă circa 130 de ani. În cursul îndelungatei sale vieţi, n-a ieşit niciodată din hotarul satului şi în viaţa lui pentru întâia oară vede un domn.
La 1 ianuarie 1894 moare un păstor din Madrigeşti, în vârstă de 107 ani, după alţii de 120 de ani. care în viaţa lui o singură dată a ieşit din satul său, când a fost în Gurahonţ, să vadă trenul, ce fusese pus în circulaţie în 1890„.
Învăţatul Alexandru Papiu-Ilarian spunea, în 1852 :
„În munţi se mai află oameni de pe timpul lui Horea, între alţii spune Iancu (Avram), că se află un popă bătrân, care a fost şi căpitan sub Horea. Acest popă, precum şi alţi contemporani, multe desluşiri ar putea face asupra acestei răscoale„.
Câte ştiri preţioase n-ar fi transmis preotul căpitan despre răscoala lui Horea, chiar şi la această vârstă de circa 100 de ani, dacă ar fi existat cineva care să-l întrebe şi să consemneze cele auzite !
Acum ne oprim la ultimul care, prin vârsta lui, depăşeşte cu mult pe toţi cei despre care am vorbit mai înainte. Acesta este iobagul Lupu Basa din satul Cărpinet (judeţul Bihor) pe care-l aminteşte şi urbariul domeniului Beiuş, din 1600. Cu ocazia anchetei din 9 noiembrie 1619, pentru a se dovedi — printr-o hârtie dată, se pare, de împăratul Sigismund (1382-–1438) — că preotul Pîrvu este scutit de slujba oştirii şi de plata dării după pământul bisericii, se ascultă peste 20 de bătrâni din 6 sate, dintre care mulţi sunt trecuţi de 100 de ani. Toţi depun mărturie în favoarea preotului Pîrvu. Printre aceşti martori se aminteşte unul, Lupu Basa, de circa 225 de ani, vârstă notată de două ori în actul de judecată. Lupu vorbeşte despre rolul lui la întemeierea bisericii din Cărpinet şi înţelesul avut cu popa Pîrvul cel bătrân, ca biserica să se facă pe locul popii, asigurându-l că preoţii urmaşi nu pot fi decât din neamul său, iar dacă cărpinetenii vor aduce un preot străin, să-i dea recompensă 500 de florini. Lupu Basa, în cursul vieţii lui îndelungate, ajunge de se înrudeşte cu urmaşii popii cel bătrân. Cu prilejul anchetei din 1619, el înşiră toată genealogia acestei familii.

sursa : Magazin Istoric, 1968

Larisa Iordache a primit nota 14.900 la prima săritură şi 14.033 la cea de-a doua, iar cu media de 14.466 a obţinut medalia de argint, pe care a împărţit-o cu olandeza Noel Van Klaveren, care a obţinut aceeaşi medie (14.466).

Medalia de aur a revenit sportivei Giulia Steingruber (Elveţia, 14.750).

Tot sâmbătă, Flavius Koczi a ratat medalia în finală la sol, clasându-se pe locul 4.

Duminică, în ultima zi a CE de la Moscova, vor mai intra în finale Flavius Koczi (sărituri), Andrei Muntean (paralele), Larisa Iordache şi Diana Bulimar (ambele la sol şi la bârnă).

Sursa: Mediafax

Albinele românești roiesc la export

Apicultura a luat amploare în România, producția de miere depășind 20.000 de tone/an. Consumul intern de miere fiind încă foarte redus, majoritatea producției ia calea exportului

În ultimii zece ani, apicultura s-a dezvoltat mult în România, numărul de familii de albine ajungând la peste 1,2 milioane, iar producția de miere la peste 20 de mii de tone/an. Cu toate acestea,  potrivit statisticii oficiale, consumul de miere pe cap de locuitor în România este printre cele mai scăzute din Europa, și anume, de doar 450 de grame/locuitor, faţă de 2,2 kg în Germania sau 1,5 kg în Olanda şi Belgia. Ca urmare, mai mult de jumătate din producția de miere de albine din România se vinde la export, cu deosebire în țări din Uniunea Europeană. Președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACAR), Ioan Fetea, a declarat pentru Capital că o parte din mierea care se vinde pe piața internă este contrafăcută, mai exact, este amestecată cu miere de import, de calitate mai slabă decât mierea românească. „Din păcate, cam 10% din consumul intern de miere provine din import, din China, din Argentina și din alte țări. Se amestecă cu miere românească și se vinde ca miere de calitate“, ne-a spus președintele ACAR.

1998 este anul în care Aurelia Costache şi-a început cariera în cadrul KPMG, companie unde este partener în departamentul de management consulting.

Aurelia Costache a dezvoltat de la zero departamentul de consultanţă IT al KPMG în România, iar de patru ani a preluat coordonarea departamentului de management consulting, specializându-se în industriile de telecomunicaţii şi servicii financiare. Este auditor certificat al sistemelor informatice (CISA) şi manager certificat în securitatea informatică (CISM). Ea a obţinut diploma de executive MBA în Franţa la École Nationale des Ponts et Chaussées şi are o diplomă postuniversitară în Afaceri Internaţionale, acordată de Universitatea Edinburgh, din Marea Britanie. De-a lungul anilor a fost implicată în proiecte de audit pentru mai mult de 100 de clienţi.

Ea este de părere că nu există discriminare în mediul de afaceri contemporan, iar abilităţile de lider se dezvoltă în mediul în care lucrezi. „Liderii din ziua de astăzi trebuie să lucreze cu oameni care provin din culturi şi generaţii diferite şi să reuşească să-i aducă la un numitor comun pentru a lucra împreună pentru atingerea obiectivelor.„ Un bun lider îşi creşte o echipă de valoare şi are tot timpul în vedere planificarea succesiunii astfel încât el, la rândul său, să poată merge mai departe. Toate aceste capabilităţi sunt trăsături care se potrivesc natural unei femei, care trebuie să-şi susţină copiii astfel încât aceştia să devină oameni de succes în societatea de astăzi şi specialişti mai buni ca părinţii lor, adaugă ea.

George Emil Palade, Nicoale Paulescu şi Justin Capra

Savanţii şi inventatorii români s-au remarcat de-a lungul secolelor, chiar şi în prezent, cu descoperiri care sunt folosite peste tot în lume. Bolnavii de diabet îi datorează insulina românului Nicolae Paulescu. Ion Cantacuzino este un alt savant român căruia lumea îi datorează descoperirea vaccinului antiholeric.

Nicolae Cornăţeanu, tulceanul care a condus agricultura în patru ministere, astăzi un nume pe un liceu de specialitate Născut în 1899 la Tulcea, Nicolae Cornăţeanu este tulceanul care a condus Ministerului Agriculturii în patru guverne, ca tehnician şi este considerat fondatorul economiei agrare şi al studiilor de contabilitate agricolă.

În 1935, a obţinut bursa Fundaţiei Rockefeller şi timp de un an a studiat organizarea agriculturii americane din marile regiuni agricole. Pentru România, el este cel a iniţiat cercetările de economie rurală, agroalimentară şi agrară, într-o formă instituţionalizată. Echipa condusă de el, creată în cadrul Secţiunii de Economie Rurală a Institutului de Cercetări Agronomice a României, a făcut primii paşi în domeniu, începând cu 1927.

A fost bursier al Ministerului Agriculturii la Viena – Hochschule für Bodenkultur, bursier la Politehnica din Zürich, apoi la Uniunea Plugarilor Elvetieni din Brugg. În 1935 obţine o bursă a  Fundaţiei Rockfeller (1935).

Ieşeanul George Emil Palade, primul român laureat cu premiul Nobel, pentru descoperiri epocale în medicină George Emil Palade, născut la Iaşi în 1912, a avut una dintre cele mai prestigioase cariere în Medicină ale unui român peste hotare, motiv pentru care a fost răsplătit cu cea mai importantă distincţie rezervată oamenilor de ştiinţă.

S-a născut la Iaşi în 1912, într-o familie de profesori, tatăl său fiind profesor de filosofie, iar mama sa profesoară de liceu. Mediul familial l-a încurajat în prodigioasa sa formaţie intelectuală. În 1930, este admis ca student la Facultatea de Medicină a Universităţii din Bucureşti, pe care o termină în 1940, obţinând titlul de Doctor în Medicină cu o teză asupra unor probleme de structuri histologice.

De mic copil, s-a evidenţiat ca un geniu, iar profesori şi oameni de ştiinţă importanţi ai vremii, ţineau să-l cunoască în persoană pentru a se convinge că poveştile auzite despre el sunt adevărate. Avea o creativitate şi o putere de memorare ieşite din comun. La Facultatea de Medicină avea anvergura unei vedete. Studenţii din anul I de la Medicină îi cereau să reproducă subsolul cu litere mici al unor pagini aleatorii din tratatul de anatomie al lui Testut-Latarjet şi, când răspundea, izbucneau în urale, necrezând că există cineva care poate memora atâtea amănunte.

George Emil Palade a absolvit Medicina primul, cu 10. Din anul 1936, a mers la Catedra de Anatomie condusă de profesorul Francisc Rainer şi a devenit, pe rând, preparator, asistent şi şef de lucrări, dar, concomitent, a urmat formarea medicală, devenind extern şi intern prin concurs.

Justin Capră, inventatorul vizionar. „Timpul invenţiilor mele nu a venit, dar va veni“

La 25 de ani, Justin Capră a inventat rucsacul zburător, o idee preluată de NASA pentru deplasările intercapsulare ale cosmonauţilor. Vizionar, a anticipat maşina eco, prin numeroasele prototipuri de maşini concepute cu un consum redus. Mai mult decât orice însă, Justin Capră, „român, de meserie“ a încercat să dărâme bariere şi mentalităţi.

Dacă s-ar fi născut în altă ţară şi pe alt continent, altundeva decât în Prahova, la Măgureni, Justin Capră ar fi fost unul dintre inginerii şi fizicienii preţioşi ai unui laborator sofisticat în care se pun la cale cele mai noi invenţii ale lumii moderne.

După 80 de ani de viaţă, pe care i-a împlinit anul acesta, Justin Capră nu este însă de acord cu acest scenariu.

„De meserie, eu sunt român, iar la asta eu nu voi renunţa niciodată, chiar dacă cei din jur te privesc ca pe un tataie ţicnit“, spune, de câte ori are ocazia, Justin Capră. Ar fi putut să lucreze în Germania sau Italia, dar a refuzat. Unul dintre cei mai prolifici inventatori ai României, inginer, profesor, fizician şi filosof, Justin Capră fascinează prin genialitatea invenţiilor, dar şi prin mesajele pe care le transmite ascultărilor, de câte ori are ocazia.

Hermann Oberth, sibianul care a lansat prima rachetă cu combustibil lichid, şi Friedrich Albert Bock, inventatorul fibrei textile sintetice

Hermann Oberth este considerat unul dintre părinţii astronauticii mondiale, fiind inventatorul conceptului de ardere în etape a combustibilului şi a „efectului Oberth” iar Friedrick Albert Bock a inventat fibra textilă sintetică. Hermann Oberth s-a născut la Sibiu în anul 1894, urmând studiile universitare în medicină la Munchen. A fost medic militar iar în 1917 a realizat un experiment bazat pe lansarea unei rachete, experiment la care a asistat şi ministrul german al războiului. A revenit ca şi cadru universitar la Munchen şi apoi la Gottingen şi şi-a definitivat lucrarea de doctorat despre ştiinţa rachetelor în 1923, la Universitatea din Cluj Napoca.

“Aceasta este respinsă de mediul ştiinţific fiind considerată utopică. Hermann Oberth îşi publică totuşi lucrarea cu eforturi financiare considerabile, născând astfel o dură polemică în presa de specialitate a acelor vremuri”, explică istoricul Răzvan Pop.

Savantul locuieşte la Berlin între 1928 şi 1929, fiind consultant ştiinţific al primului film SF din istorie, intitulat “Femeile de pe lună”. Oberth se mută definitiv din Sibiu în 1938, lucrează la Viena, la Colegiul Tehnic, apoi la Dresda, tot la Colegiul Tehnic, şi apoi la Peenemunde, în Germania, unde va fi implicat într-o serie de proiecte militare, primind chiar „Crucea de Merit” prima clasă.

Focşăneanul Mihai Panaitescu  a revoluţionat designul auto

În vârstă de 26 de ani, focşăneanul Mihai Panaitescu este cel mai titrat român în domeniul designului auto, el punându-şi amprenta asupra modelelor scoase de companii precum Peugeot, Maserati sau Lotus.

Mihai Panaitescu este un nume cunoscut în industria designului auto, în ciuda tinereţii sale, reuşind să uimească pe toată lumea, când a câştigat primul loc la Peugeot Design, una dintre cele mai importante competiţii din lume în domeniu.

Povestea de succes a lui Mihai a început în urmă cu 8 ani, când după ce a absolvit Liceul de Arte „Gh. Tattarescu” din Focşani a mers să studieze Design Industrial la Bucureşti.

„Eu sunt pasionat de designul auto încă de mic. Este meseria pe care am vrut să o fac pentru că îmi plăceau maşinile şi eram înebunit să desenez tot felul de modele. La Bucureşti, am studiat designul industrial timp de un an, dar mi-am dat seama că nu este ceea ce-mi doream şi am aplicat pentru burse în străinătate”, povesteşte designerul focşănean.

Academicianul Dan Mateescu, doar un nume pe un liceu. Inginerul a participat la ridicarea podului peste Prut

Personalitate marcantă a Universităţii „Politehnice“ şi a comunităţii ştiinţifice româneşti, Mateescu a trăit până la adolescenţă în oraşul de pe malul Borcei.

Dan Mateescu s-a născut la 15 noiembrie 1911, la Călăraşi, unde a urmat şcoala primară şi cursurile Liceului Ştirbei Vodă. Studiile superioare le-a făcut la Şcoala Politehnică din Berlin-Charlottenburg, devenind inginer în anul 1934.

Directorul liceului tehnologic “Dan Mateescu”, Olimpiu Moisescu, a avut onoarea să-l cunoscă personal pe academician. „Din anul 1999, şcoala nostră îi poartă numele. Am fost nevoiţi să ne alegem un nume şi ne-am gândit la dânsul, deoarece este şcoală de construcţii. În anul 2003 am mers la Timişoara şi l-am cunoscut personal“, a spus Olimpiu Moisescu, directorul şcolii.

În anul 2005, Dan Mateescu a fost numit cetăţean de onoare al oraşului, iar Moisescu a mers la Timişoara pentru a-i înmâna diploma. „A fost un om deosebit. Deşi era foarte bătrân şi suferea de diabet, academicianul încă era îndrumător pentru 20 de lucrări de doctorat”, a spus Olimpiu Moisescu. Tot atunci, aceasta i-a propus venerabilului academician să vină în vizită la Călăraşi, dar aceasta l-a refuzat.

„Nu a dorit pentru că se deplasa foarte greu şi era şi departe. A fost mulţumit că un liceu îi poartă numele. Ştiu că mai există un liceu în Caransebeş care se numeşte tot Dan Mateescu“, a mai precizat Moisescu.

Un inventator arădean a ajuns cunoscut la nivel internaţional după ce a înlocuit combustibilul cu apă

Gabriel Neculai este unul dintre arădenii care s-a făcut cunoscut atât în ţată, cât şi în afara ei. Este vorba despre arădeanul care a făcut posibil unul dintre visele şoferilor, acela de a înlocui combustibilul cu apă.

În urmă cu cinci ani, arădeanul a căutat modalitatea de a reduce consumul de energie, şi anume obţinerea gazului combustibil din apă. Invenţia a pornit din curtea casei sale, în momentul în care Gabriel a reuşit să transforme apa de la robinet în gaz combustibil, bun pentru motoarele maşinilor.

Abia în 2008, invenţia lui s-a finalizat, invenţie pe care arădeanul o filmat-o pas cu pas. Astfel, a reuşit să conceapă cel mai simplu dispozitiv cu apă, folosit pentru economisirea de combustibil.

„Recipientul se umple cu apă şi se adaugă o linguriţă de bicarbonat de sodiu la fiecare litru. Dispozitivul primeşte vacuum de la motor şi electricitate de la bateria maşinii şi produce gazul combustibil, prin descompunerea apei. Gazul este direcţionat către carburatorul sau injecţia maşinii, oferind aport de energie şi, automat, reducând consumul de carburant cu circa 50%”, a mai spus Gabriel Neculai.

Arădenul este cunoscut  acum şi în ţările vecine, dar şi în Republica Moldova, unde mii de şoferi din Republica Moldova care folosesc această metodă, consumă cu jumătate mai puţină benzină sau motorină. Inventatorul arădean afirmă că realizarea conexiunilor este simplă, iar instalaţia se plasează sub capotă, undeva lângă baterie.

Gheorghe Ţiţeica, unul dintre cei mai mari matematicieni ai lumii

Gheorghe Ţiţeica este primul matematician român care a publicat un mare număr de lucrări ştiinţifice, iar valoarea acestor lucrări, recunoscută în toată lumea constituie o cinste ce se răsfrânge asupra ţării noastre.

Gheorghe Ţiţeica s-a născut la Turnu-Severin, la 4 octombrie 1873. Tatăl său a fost fochist pe vapoarele dunărene şi a murit de timpuriu. Pentru meritele sale şi prin dorinţa puternică de a studia, manifestată încă din primii ani de şcoală, tânărul Ţiţeica reuşeşte să obţină o bursă.

El a urmat liceul din Craiova, unde s-a distins la toate obiectele. Cu mintea sa larg cuprinzătoare, el  se manifestă în toate activităţile culturale, îndemnându-şi colegii să colaboreze la  „Revista Şcoalei”.

La această publicaţie, elevul Ţiţeica redactează rubrica matematică. În timpul scurt cât a durat revista, el publică douăzeci de probleme, la care primeşte soluţii pe care tot el le redactează. Din punct de vedere al istoricului revistelor matematice, după revista „Recreaţii Ştiinţifice” din Iaşi, care a apărut între anii 1883 – 1889, aceasta este a doua publicaţie românească cuprinzând chestiuni de matematici. Totodată Ţiţeica colaborează la revistă prin studii literare şi filosofice. Aceste preocupări le-a avut Ţiţeica în tot cursul vieţii sale fiind totodată şi un iubitor de muzică.

Ionel Perlea, geniul muzical al Bărăganului care a vrăjit lumea

Bărăganul a oferit lumii muzicii o baghetă fermecată. Vorbim despre cea a marelui dirijor şi compozitor ialomiţean, născut în colbul satului Ograda, Ionel Perlea. Geniul său muzical a depăşit graniţele Europeni, ajungând până la Opera Metropolitană din New York.

Compozitorul şi dirijorul Ionel Perlea a fost născut la data de 13 decembrie 1990, în localitatea ialomiţeană Ograda. Neamţ la origine, după mamă, îşi petrece o parte din anii copilăriei la München, acolo unde ia şi primele lecţii de dirijat şi compoziţie muzicală.

La vârsta de 19 ani, susţine primul său concert, în calitate de interpret şi dirijor, la Ateneul Român din Bucureşti. Spectacolul a fost unul extrem de apreciat şi a reprezentat o rampă de lansare pentru geniul muzical al Bărăganului.

Bagheta dirijorului Ionel Perlea ajunge să fie apreciată de directorul celebrei Scala din Milano care, în anul 1945, i-a propus să rămână angajat cu normă întreagă.

Această propunere a însemnat consacrarea sa definitivă pe plan internaţional. Patru ani mai târziu, părăseşte Scala din Milano pentru a fi dirijor la Opera Metropolitană din New York. Cucereşte publicul american cu opera „Tristan şi Isolda” a lui Richard Wagner.

Periplul lui Ionel Perlea în Statele Unite ale Americii continuă, fiind numit director muzical al „Grand Opera Festival” din San Antonio, statul Texas. Muzica lui Ionel Perlea îl cucereşte chiar şi pe marele dirijor Arturo Toscanini, care îi dăruieşte propria lui baghetă. Anul 1970 este cel în care Ionel Perlea trece în nefiinţă, departe de Bărăganul natal, la New York.

Albert Einstein a călcat pe urmele unui matematician clujean în ceea ce priveşte teoria relativităţii

Unul dintre cei mai mari matematicieni ai lumii, János Bolyai, s-a născut la 15 decembrie 1802, în Cluj-Napoca. Lucrările lui în ceea ce priveşte geometria neeuclidiană fac din el un precursor al teoriei relativităţii descoperită de Einstein. Cunoscutul matematician Gauss spunea despre Bolyai că este „un geniu de primă mărime“.

Dorin Isoc, profesor în cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, a menţionat, pentru „Adevărul“, că „János Bolyai este printre puţinii oameni de ştiinţă clujeni de valoare mondială“.

Cea mai mare Universitate din Ardeal, Babeş-Bolyai, este numită după biologul Victor Babeş şi după matematicianul János Bolyai. „János Bolyai, (născut în 15 decembrie 1802, la Cluj, a murit în 27 ianuarie 1860, la Târgu-Mureş, este un matematician maghiar şi unul dintre fondatorii geometriei neeuclidiene – o geometrie care diferă de geometria euclidiană în ceea ce priveşte definiţia liniilor paralele. Descoperirea unei geometrii alternative consistente care ar putea corespunde structurii universului a ajutat la eliberarea gândirii matematicienilor în ceea ce priveşte studiul conceptelor abstracte fără a lua în seamă posibilele legături cu lumea fizică“, se arată în Encyclopaedia Britannica despre Bolyai.

Nicolae Paulescu, românul care merita Nobelul

Nicolae Paulescu şi Ion Cantacuzino sunt două nume sonore în medicina internaţională şi o mulţime de oameni le datorează chiar viaţa. Ce s-ar fi întâmplat cu bolnavii de diabet, dacă nu exista doza de insulină pe care şi-o administrează zilnic, sau bolnavii de holeră, dacă Cantacuzino nu ar fi descoperit vaccinul antiholeră? Cel mai probabil, mulţi ar fi pierit, sau ar fi trebuit să suporte chinuri îngrozitoare.

Nu s-au gândit niciodată să-şi părăsească ţara natală, deşi s-ar fi găsit ţări în lume care să-i găzduiască şi  să le ofere condiţii optime de cercetare. Cei doi savanţi au urmat studiile la cele mai bune şcoli din stăinătate, dar s-au întors în România imediat, pentru a face magie în laboratoarele din ţară.

În anul 1923, doi medici canadieni, Frederick G. Banting şi John Macleod, primesc premiul Nobel, pentru meritul care li se aduce ca urmare a descoperirii primului tratament eficace pentru diabetul la om.  Este vorba despre insulina de astăzi, pe care bolnavii de diabet o cunosc foarte bine, pentru că viaţa lor depinde de administrarea acestei substanţe, sau de pancreină, denumire dată de ilustrul Nicolae Paulescu, dinainte ca cei doi premianţi Nobel să primească toate aplauzele.

Anghel Saligny a garantat cu viaţa rezistenţa Podului de la Cernavodă

Anghel Saligny este reperul României în revoluţia construcţiilor, deoarece soluţiile tehnice ale faimosului inginer sunt viabile şi acum, la mai bine de un secol de la aplicare.

Saligny s-a născut la 19 aprilie 1854, Şerbăneşti, judeţul Galaţi, fiu al unui pedagog francez din Alsacia, stabilit în România. A studiat în Germania, contribuind la realizarea unei căi ferate, dar întreaga activitate şi-a dedicat-o ţării. Specializat în lucrări de anvergură, cum ar fi căi ferate, poduri şi silozuri, inginerul Anghel Saligny şi-a legat numele indestructibil – la propriu şi la figurat – de Constanţa. El a unit Dobrogea de restul ţării-mamă înainte de anii 1900, prin construcţia Podului de la Cernavodă, care acum îi poartă numele.

Cum negocierile cu Gustave Eiffel eşuaseră, Statul român i-a încredinţat lui Anghel Saligny măreţul proiect.

Ana Aslan a descoperit secretul “tinereţii fără bătrâneţe”

Medic geriatru, cercetător în domeniul fiziologiei, Ana Aslan a descoperit vitamina H3, gerovitalul de astăzi, a preparat poţiuni miraculoase anti-îmbătrânire care au fost promovate şi sunt folosite în peste 30 de ţări.

S-a născut la Brăila, însă a urmat Medicina în Bucureşti şi chiar a îngrijit soldaţi în timpul războiului. Mai multe instituţii din Brăila îi poartă astăzi numele.

Ana Aslan este geniul care a descoperit “tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte”. Astăzi, numele său este purtat de un colegiu sanitar, Colegiul Naţional “Ana Aslan” care încearcă să ducă mai departe, prin copiii formaţi aici, ştafeta promovată de Ana Aslan, respectiv lupta pentru îngrijirea vârstnicilor.

“Ana Aslan s-a născut la 1 ianuarie 1897, la Brăila, fiind cel mai mic dintre cei patru copii ai Sofiei şi ai lui Mărgărit Aslan, o familie de intelectuali. Urmează cursurile colegiului Romaşcanu din Brăila. La 13 ani, îşi pierde tatăl. Familia Aslan părăseşte oraşul natal şi se mută la Bucureşti. În 1915, Ana absolvă Şcoala Centrală din Bucureşti. La 16 ani, visează să ajungă pilot şi chiar zboară cu un mic aparat, tip Bristol – Coandă. În cele din urmă se decide să devină medic. Declară greva foamei pentru a înfrânge împotrivirea mamei şi se înscrie la Facultatea de Medicină”, se arată în documentele vremii de la Arhivele Naţionale.

A urmat o activitate didactică şi spitalicească la Filantropia, Institutul Clinico-Medical al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, Clinica Medicală din Timişoara, Spitalul CFR. Din 1949, iar mai apoi a devenit şeful Secţiei de fiziologie a Institutului de Endocrinologie din Bucureşti. Este punctul de plecare al carierei ei de gerontolog.

Medicul care a descoperit leacul ce vindecă ulcerul şi care i-a tratat pe dictatorul cubanez Fidel Castro şi pe consilierul preşedintelui american John Fitzgerald Kennedy

O legendă în viaţă. Cam aşa ar putea fi descris, pe scurt, doctorul Ioan Puşcaş, cel care a revoluţionat medicina în anii `60 descoperind primul medicament care vindeca ulcerul gastric în numai câteva zile. Printre cei care i-au fost pacienţi se numără lideri importanţi ai lumii printre care dictatorul cubanez Fidel Castro.

Medicul Ioan Puşcaş s-a născut în localitatea sălăjeană martir Treznea, în 1932, şi este unul dintre supravieţuitorii masacrului hortist ce a avut loc acolo în 9 septembrie 1940. Opt ani mai târziu, viaţa i-a rezervat o altă capcană, în perioada 1948-1949 fiind deţinut politic,arestat pentru „uneltire contra ordinii sociale“. A absolvit Facultatea de Medicină la Timişoara, după care a fost o vreme medic de circumscripţie în satul Plopiş.

După examenul de medic primar, a devenit profesor universitar la Facultatea de Medicină din Timişoara, apoi a fost chemat la Oradea, unde a fost prorectorul Universităţii, apoi conducător de doctorate. Tot acolo a fost făcut Doctor Honoris Causa. De la Oradea s-a mutat la Şimleu, în 1964, pentru a fi aproape de familia sa. Un an mai târziu, a descoperit medicamentul care avea să îl facă celebru: Ulcosilvanilul.

Medicul povesteşte că a descoperit leacul pentru ulcer pur întâmplător. “Tratam bolnavi cărora trebuia să le elimin apa din organism cu nişte substanţe pe bază de sulfonamide, care erau cunoscute ca având efecte diuretice şi de eliminare a apei.

Cel mai cunoscut inventator al Banatului, Traian Vuia, omul care şi-a îndeplinit visul de a zbura

Traian Vuia a fost un pionier al aviaţiei mondiale şi este creditat cu realizarea primului zbor autopropulsat cu un aparat mai greu decât aerul, chiar dacă dezbaterea asupra definiţiei de “primul aeroplan” durează de mai bine de 100 de ani. Inventatorul s-a născut într-un sat din Banat, localitate care acum îi poartă numele.

Traian Vuia s-a născut în 1872, în satul Surducu Mic, parte din comuna Bujoru, numită acum Traian Vuia. Localitatea aflată la 85 de kilometri de Timişoara şi la 20 de Lugoj se afla atunci în comitatul Caraş-Severin, parte a Imperiuui Austro-Ungar. După ce a terminat liceul la Lugoj, în 1892, Vuia pleacă la Budapesta pentru a-şi urma visul, adică pentru a studia a Universitatea Politehnică.

Dificultăţile financiare îl obligă, însă, să se înscrie la Facultatea de Drept şi să lucreze la birouri de avocatură petru a se întreţine. În cele din urmă va deveni chiar şi doctor în drept, în 1901, însă nu renunţă a pasiunea lui: înţelegerea zborului. După ani de zile în care a studiat problema zborului uman, schiţează şi apoi construieşte, nu fără dificultăţi, primul aparat de zbor, pe care l-a numit “aeroplan-automobil”.

Pe 18 martie 1906, la Montesson, lângă Paris, Traian Vuia avea dă devină primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, dotat cu sisteme proprii de decolare, propulsie şi aterizare. De-a lungul timpului, Traian Vuia avea să breveteze mai multe invenţii, printre care un generator de aburi încă folosit în centralele termice sau două modele de elicopter.

La acest articol au colaborat: Claudia Petraru, Cezar Pădurariu, Dana Mihai, Ramona Găină, Ştefan Borcea, Ionela Stănilă, Claudia Untaru, Corina Macavei, Mădălin Sofronie, Remus Florescu, Mădălina Mihalache, Sînziana Ionescu, Nicoleta Butnaru, Olimpia Man, Victor Silaghi

Sursa: Adevarul