Romania on TOP 10

Facebook Twitter Email

Cetatea Medievala Sighisoara – Aerials from GVT Media – Ghid Video Turistic on Vimeo.

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Istoricul englez Mark Percival (49 de ani) are, de aproape 30 de ani, o relație aparte cu România.

Şi-a scris teza de doctorat pe tema relațiilor dintre Bucureşti și Londra, are propriile amintiri din Epoca de Aur, iar Brexit-ul l-a găsit în locuința sa din capitala României, unde s-a stabilit în 2002.

Astăzi, Mark Percival vrea să oficializeze relația: învaţă asiduu pentru obținerea cetățeniei române.

Un englez în RSR

Mark Percival a ajuns pentru prima dată la Bucureşti în 1988. Era student al Facultății de Istorie de la Universitatea din Bristol. Povesteşte că totul începuse cu un an înainte, în noiembrie 1987, când asculta ştirile la radio în camera sa din cămin.

A devenit brusc atent când crainicul a anunţat că în orașul Brașov din Republica Socialistă România izbucnise o revoltă.

A decis să caute oraşul pe hartă şi a descoperit că se afla chiar în inima blocului comunist.

“Oau, e mult în spatele Cortinei de Fier!”, şi-a spus englezul.

Un an mai târziu, Mark Percival sosea în România cu un tren care plecase din Viena.

“În 1988, singurul lucru pe care îl știam despre România era legat de Ceaușescu. Am venit cu trenul și îmi amintesc controalele de la graniță, care erau foarte severe. Trebuia să îți verifice tot conținutul bagajului!

Îmi amintesc mai ales banii, acele bancnote din hârtie care aproape că se dezintegrau cât le țineai în mână – poate pentru că era obligatoriu să schimbi banii la graniţă. Trebuia să schimbi câte 10 dolari în lei pentru fiecare zi în care stăteai în țară.

Îmi mai amintesc că, prin toate stațiile pe unde treceam, vedeam același slogan. Sighișoara a fost prima stație în care am văzut sloganul, mi-l amintesc foarte clar (recită într-o română impecabilă – n.r.): «Trăiască Partidul Comunist Român, în frunte cu secretarul său general, tovarășul Nicolae Ceaușescu!»

Era afișat peste tot, inclusiv în fața fabricilor. Și acum, când călătoresc prin România și văd câte o fabrică, mă gândesc – da, ăsta era genul de loc unde ai fi găsit un slogan cu Ceaușescu.”

Mark Percival, în locuința sa din București FOTO Lucian MunteanMark Percival, în locuința sa din București. Foto: Lucian Muntean

A coborât într-un Bucureşti pe care şi-l aminteşte mohorât, aproape pustiu. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să caute un birou de informații destinat turiștilor.

L-a găsit cu greu în Gara de Nord – numai că funcționarii români comunicau greu cu străinii, iar biroul nu-i putea oferi nici măcar o hartă ca să se orienteze.

A decis să se descurce pe cont propriu: a urcat într-un troleibuz, hotărât să ajungă în centrul Capitalei. Amintirea acelei zile ploioase îi stârnește hohote de râs.

“Nu mai văzusem niciodată un troleibuz atât de aglomerat! Eram lipit de alți oameni și a fost cât pe ce să îmi prind piciorul în ușă! Mai și ploua, era o atmosferă foarte sumbră, și îmi amintesc cum cablul de la curent a căzut, iar șoferul a coborât să repornească troleul. În acest timp, noi stăteam acolo lipiți unii de alții, în timp ce șoferul încerca să pună cablul la loc… Oribilă experiență!” (râde)

După București, Mark Percival a decis să vadă Constanța. La întoarcere, a devenit subiect de atracție pentru un grup de copii care se întorcea din tabăra de la mare.

“Erau foarte interesați de mine, pentru că era neobișnuit să întâlnești un străin la vremea respectivă. Au dat buzna în compartimentul meu şi voiau să ştie tot despre Anglia, despre călătoria mea! Apoi, unul dintre ei a întrebat:

«– Știi cine este liderul României?

– Da, Nicolae Ceaușescu!

– Îl placi?»

Le-am răspuns că nu, iar ei au izbucnit în uraleA fost un moment interesant, ca și cum s-ar fi spart gheața.  Mi-am dat seama că oamenii detestau acel regim.”

În cele din urmă, a ajuns și la Brașov. Fusese, de altfel, unul dintre motivele pentru care hotărâse să se aventureze în această excursie.

L-a uimit, de la intrarea în oraș, lipsa oricăror indicatoare, cu excepția celui care arăta direcția spre Centru.

Când a ajuns în centrul orașului însă, a uitat de indicatoare, de funcționari şi de Ceaușescu. A privit munții și, spune el, a avut o revelație.

“Mi-am zis: e minunat! E o țară minunată, în ciuda regimului îngrozitor!”

“După Brexit, am început să strâng actele”

Pe măsuţa de cafea din biroul lui Mark Percival e un volum al cărui titlu ne dezvăluie ce îl preocupă în aceste zile: “Obținerea rezidenței pe termen lung și a cetățeniei române”.

În vreme ce-l răsfoim, gazda se oferă să ne prepare un English Tea  ceai englezesc cu lapte.

Ca să devină cetățean român, Mark Percival trebuie să înveţe istorie, geografie, literatură, dar și aspecte legate de regimul politic sau de religie.

În carte se găsesc, laolaltă, biografii dintre cele mai diverse, de la Burebista până la Mihai Eminescu, continuând inclusiv cu informaţii despre perioada de după revoluţie.

E foarte mult de învățat. Cred că e normal să nu fie ușor, nu poți doar să spui că îți plac sarmalele și, gata, ai devenit cetățean român!

“Mai aștept un act de la Biroul de Imigrări care să confirme că mă aflu aici de mai bine de 8 ani, cum cere legea. Odată ce termin cu asta, voi putea să depun dosarul, la finalul lunii octombrie. Apoi, mai durează o vreme până să termin, pentru că mai întâi ai un interviu și dai un test.”

În plus, Mark trebuie să învețe imnul. “Știu primele versuri, dar mai am de învățat”, recunoaște el.

mark-percival-documente-lm_8078Facsimil din volumul studiat de Percival pentru a obţine cetăţenia.

*

De la prima sa călătorie, în 1988, Mark Percival s-a tot întors în România. A venit, de exemplu, la mai puțin de o lună după mineriada din 13-15 iunie 1990. După care a decis ca subiectul tezei sale de doctorat să fie tot despre țara noastră.

În 2002, când a primit și ofertă de muncă, a decis să se stabilească la București. A fost o hotărâre firească, devreme ce trecuseră deja aproape 14 ani de la prima sa vizită aici.

Totuși, până de curând, nu încercase să obțină cetățenia română. Mai exact, până la Brexit. 

“A fost catalizatorul”, explică el.

“Pe 24 iunie, după ce am auzit rezultatele referendumului, am intrat imediat pe site-ul Biroului pentru Imigrări și am început să caut hârtiile de care am nevoie pentru cetățenia română.

Fac asta din mai multe motive: sigur că mă identific cu România, dar mă și simt european. Nu o fac din motive practice. Sincer, nu anticipez probleme majore, pentru că am prieteni din afara UE care locuiesc aici.

O fac pentru că mă simt european, iar Brexit a fost un șoc. Mi-a răpit o parte din identitate, fiindcă întotdeauna m-am simțit atât britanic, cât și european.”

Și, pentru că vrea să rămână atât britanic, cât și european, Mark va păstra cetățenia britanică alături de cea română  pe care speră să o obțină.

Mark Percival, în Londra, "flancat" de drapelul Uniunii Europene FOTO Arhiva personalăMark Percival, în Londra, lângă drapelul UE. Foto: Arhiva personală

Aventura din spatele Cortinei de Fier

În 1989, la un an după ce vizitase România, Mark Percival a călătorit vreme de două luni în țările din fostul bloc sovietic. A ajuns în Republica Democrată Germană, la Leipzig, chiar înainte de căderea Cortinei de Fier.

“Am ajuns în Germania chiar când începeau demonstrațiile din Leipzig. Nu am mers la acele demonstrații, dar am fost la biserica Sfântul Nicolae din Leipzig, care era un soi de centru al opozițieiÎmi amintesc rugăciunile oamenilor: se rugau pentru dreptul la liberă exprimare, se rugau să poată călători fără restricții”.

În toamna lui 1989, biserica Sfântul Nicolae din Leipzig a fost locul primelor proteste pașnice la adresa conducerii Republicii Democrate Germane. Demonstrațiile aveau loc în curtea bisericii și au rămas cunoscute sub numele de Montagdemonstrationen – “protestele de luni”.

“Apoi am fost în Cehoslovacia cu șase săptămâni înainte de revoluție. Apoi, din nou, în România, iar la 2 noiembrie 1989 zidul Berlinului a căzut. Am văzut România și celelalte țări ale blocului comunist pe tot parcursul anului 1989”, rememorează englezul.

“Ce faci când majoritatea votează să ne aruncăm în prăpastie?”

“Black Friday”, Vinerea Neagră. Așa a rămas în amintirea lui Mark Percival ziua care s-au anunțat rezultatele referendumului din Marea Britanie.

A trăit emoțiile acelui moment istoric în apartamentul său din București, cu televizorul pornit aproape toată noaptea.

“M-am trezit în toiul nopții, pe la 1.30, şi am pornit televizorul pe un canal de știri. Din cauza diferenței de fus orar, România este cu două ore înaintea Marii Britanii. Nigel Farage, care conducea UKIP, a spus că se așteaptă ca tabăra adversă, deci cei care voiau să rămână în Uniune, să câștige. Credea că tabăra Remain va câștiga! Așa că m-am întors în pat foarte liniștit.

Apoi, m-am trezit la 4.00 – fără să îmi fi setat alarma – și am pornit din nou televizorul. Nici atunci nu era clar. M-am gândit – stau și aștept rezultatele, pentru că încep să sosească.

Treptat, a devenit tot mai rău și stăteam aici gândindu-mă – e groaznic. A fost un șoc teribil, pentru că avusesem și o discuție cu niște prieteni din România, tot britanici, iar impresia noastră era – Ei bine, britanicii sunt conservatori. Vor vota pentru status quo, sigur că nu vor vota ca să iasă din UE. A fost un șoc teribil.”

Își amintește campania care a precedat referendumul și spune că, fără doar și poate, “tabăra «Leave» a mințit”.

“Un al motiv este faptul că, în Marea Britanie, există încă un soi de naționalism și a avut mare succes ideea asta – «Suntem o țară grozavă, ne descurcăm pe cont propriu!» Este un lucru care se întâmplă peste tot şi care generează o emoţie puternică, la fel cum a făcut și Funar în România.”

percival-in-londra-2

Când discuţia ajunge la campania antiromânească din tabloidele britanice, Mark Percival reacționează ca un român adevărat.

“Îmi crește tensiunea când le citesc”, spune el.

“Am citit, de pildă, «The Daily Express», în august, în aeroport. Cele mai multe ziare spuneau în august că poziția economică a Marii Britanii este extrem de nesigură și că Brexit-ul creează o mulțime de potențiale probleme economice.

În «The Express»titlul era: «Britain will boom under Brexit!» (n. r. – Marea Britanie va înflori după Brexit). Deci, spuneau fix contrariul! Apoi, pe paginile 4 și 5«Violatorul român» etc, etc. Este groaznic! 

Un alt exemplu legat de presa britanică: un articol din «The Sun», scris de Bill Cash, care este un parlamentar conservator eurosceptic. El spunea că, după Brexit, ar trebui să revenim la vechile noastre unități de măsură: livre și uncii, în loc de kilograme, și așa mai departe, pentru că acum avem voie. 

Articolul sugera că Bruxelles-ul a interzis Marii Britanii să folosească aceste vechi unități de măsură. Asta e o minciună! Niciodată nu a fost ilegal să folosim livrele și unciile.

Singura cerință în cadrul pieței unice este să indicăm echivalentul în sistem metric, ceea ce este perfect rezonabil. De fapt, avem o mulțime de scutiri de acest fel.

Dacă mergeți în Marea Britanie, veți vedea că semnele de circulație exprimă distanțele în mile, în loc de kilometri, bem halbe (pints) de bere, deci asta este o denaturare a realității – faptul că Bruxelles-ul ne impune reguli.”

Formația de istoric îi permite și o analiză aplicată: spune că, de la Brexitîncoace, a meditat la istoria țării sale, dar nu crede că s-a mai petrecut vreodată ceva la fel de “stupid”.

“Cum naiba am putut fi atât de proști, încât să aruncăm totul pe apa sâmbetei? Marea problemă care nu a fost vreodată pusă în discuție este Irlanda, pentru că, dacă ai «hard Brexit», înseamnă că vei avea controale la vamă.

Asta înseamnă că trebuie să avem o graniță cu Irlanda, iar la momentul ăsta nu există o astfel de graniță. Este un soi de «miniSchengen» între Marea Britanie și Irlanda. Deci, când mergi la Dublin cu trenul sau cu vaporul, nu ai nevoie de pașaport, la fel și când zbori.

Asta se întâmplă de multă vreme, din anii ’20, de când sudul Irlandei a devenit independent. Nu a fost niciodată o problemă cu Europa, pentru că Irlanda s-a alăturat Comunității Economice Europene – așa cum se numea pe atunci – exact în aceeași zi în care și Marea Britanie s-a alăturat Comunității Economice Europene, în ianuarie 1973.

Acum este o problemă. Pentru că Acordul de la Belfast (n. r. – The Good Friday Agreement, semnat la 10 aprilie 1998, în Vinerea Mare, între Marea Britanie și Irlanda), acord care a instaurat pacea în Irlanda de Nord și pe care se bazează actuala Constituție a Irlandei de Nord, acord care a pus capăt tuturor anilor de conflict, stipula clar că trebuie menținută deschiderea granițelor cu Irlanda.

Deci, dacă Marea Britanie părăsește piața unică și va trebui reinstaurată granița, asta violează Acordul de la Belfast. Așadar, conflictul cu Irlanda de Nord ar putea reveni. 

Sunt lucruri la care nimeni nu s-a gândit, este un dezastru. De asta încă mă număr printre oamenii care doresc să oprească «Brexit»-ul. Este foarte dificil, mulți spun: «Haide, s-a întâmplat, asta e! Asta e democrația!».

Dar ce faci când majoritatea votează să ne aruncăm în prăpastie?”

“Iubesc Paștele ortodox”

În cei 14 ani de când trăiește în România, Mark Percival a vizitat numeroase locuri din țară, a făcut o pasiune pentru Timișoara, a călătorit de două ori cu Mocănița, a devenit un client fidel al Operei din București și a mers în nenumărate rânduri cu ocazia.

Unul dintre momentele sale favorite din an este sărbătoarea Paştilor ortodoxe. De altfel, pe un perete are o icoană pictată în stil bizantin.

Singura sa dezamăgire pare a ține tot de politică.

“România pare blestemată să fie condusă prost. Unul dintre primele lucruri pe care le voi face după obținerea cetățeniei va fi să votez la alegerile generale.

Vreau să mă alătur Uniunii Salvați Bucureștiul. Multă vreme s-a tot spus că România nu are nicio șansă, că nu poți înlătura actuala clasă politică, dar mereu am reacționat împotriva acestei idei: «Nu se poate ca asta să țină la infinit! Dacă toată lumea detestă actuala clasă politică, trebuie să se poată face ceva!»”

Până atunci, Mark Percival face parte din Partidul Liberal Democrat de la Londra, care e pro-european. Ne arată, mândru, ecusonul care îi atestă apartenența și spune că va lupta pentru ca Regatul Unit să nu părăsească Uniunea Europeană.

Primul gest simbolic din această luptă l-a făcut deja.

“Am fost la Londra pentru marșul proeuropean din 2 iulie. Pe 1 iulie citeam despre schimbările care vor fi operate, cum totul va fi mult mai incert în urma Brexit-ului, și eram foarte nervos, fiindcă alcătuirea pieței unice a durat foarte mult.

Știam de marșul din Londra, așa că am intrat pe site-ul Wizzair vineri, la ora 18, mi-am luat un bilet pentru o zi și am venit cu un zbor de noapte de la Gatwick, sâmbătă. A fost o singură zi, dar m-am simțit bine, fiindcă am întâlnit alți oameni grozavi, iar Londra arăta minunat în lumina soarelui de vară…

Totuși, a plouat imediat după aceea, așa că m-am gândit – Dumnezeu trebuie să fie european!”

Autor:  

Sursa: pressone

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

niste tarani

Adina Fartușnic/citynews.ro: E scriitor, traducător, vorbitor a şapte limbi, vorbeşte impecabil româna şi maghiara, a lăsat cariera universitară europeană şi mirajul turnului de fildeş occidental şi s-a mutat la Mera, lîngă Cluj. E Raoul Weiss, omul care s-a născut în Alsacia şi a ales o nouă patrie: Transilvania. Şi poate cel mai în măsură să vorbească despre două lumi paralele, a noastră şi a europenilor. Are şi dezamăgirea creatoare, dar şi distanţa necesară ca să facă asta.

Stai într-un sat din Transilvania, aproape de Cluj, deși ești scriitor. Ai predat la universități, vorbești șapte limbi. Deci ești, într-un fel, cetățean global. Ce lipsește dincolo, în Occident, și ai găsit în Transilvania ca să te hotărăști să te muți aici?

Raoul WeissAici am găsit omenia. Occidentul de azi e reprezentantul unui proces de cel puțin 30-40 de ani de dezumanizare a societății, sub influența neoliberalismului. Când omul e redus la o funcție de producere și consum, rămâne din el ceea ce vedem azi în Occident: un roboțel isteț, foarte eficient în urmărirea propriului interes. Un aparat destul de bine pus la punct și absolut gol din punct de vedere spiritual. Psihologic, fără nicio legătură emotivă adevărată cu vreo comunitate familială, națională, regională sau lingvistică. O variantă a omenirii cu care eu nu mă mai identific deloc. Eu mă simt mult mai comfortabil emoțional, liniștit, acasă, într-o societate de români sau unguri din Transilvania, decât printre studenți, pedagogi, salariați, sau orice altă categorie socială de la Paris, Strasbourg sau  Berlin.

Cum te-ai acomodat aici? Cum te înțelegi cu țăranii din Mera? Găsiți subiecte despre care să vorbiți?

Desigur, nu sunt aceleași subiecte pe care le-aș aborda cu dumneavoastră, nu aș vorbi cu ei despre ceea ce vorbim noi acum. Acolo nu am cum să vorbesc despre asta și tocmai aceasta este tragedia societății tradiționale: ea, cultural, nu este echipată conceptual, pentru a măsura primejdia care se apropie. Asta e o foarte mare problemă, care a fost sesizată de cei care au încercat să conceptualizeze problema asta. Cum ar putea societățile tradiționale să reziste globalizării? E întotdeauna aceeași poveste – omul tradițional nu înțelege logica globalizării. Și fiindcă nu o înțelege, nici nu are arme împotriva ei.

Hungtington v-ar privi cu invidie și mirare, apropo de ciocnirea civilizațiilor.

Eu am puțin spre deloc simpatie pentru Hungtington. Ce am încercat eu să fac este o reîntoarcere la civilizație. Ce pe mine mă atrage cel mai mult în Ardeal este supraviețuirea – drept e, doar sub formă de rămășițe – a unei mari civilizații tărănești europene. Termenul acesta de civilizație țărănească trebuie subliniat, pentru că în România există încă, în masele urbane, ideea modernității mijlocii, prejudecata care opune civilizația și țăranul, ceea ce iarăși e o greșeală enormă. Barbaria modernă de la care eu încerc să fug a fost creată de lumea industrială – acapararea societății prin tehnică. Cei cu adevărat civilizați în Europa de azi sunt țăranii români, cei care au rămas, desigur și care au rămas și cultural țărani. Nu e destul să te ocupi cu agricultura sau să stai într-un sat ca să fii, antropologic, țăran. Mă refer aici la țărănia culturală și la păstrarea tradițiilor caracteristice lumii țărănești tradiționale. În acest moment, eu consider că m-am întors spre civilizație, civilizație care era reprezentată și în regiunea în care m-am născut, dar a fost exterminată de barbaria tehnică.

Ce se întâmplă acum, în toată această confuzie din interiorul Uniunii Europene? Noi ne așteptam la mutații culturale benefice, care să aducă un plus de complementaritate fiecărei culturi și, de fapt, asistăm la o bătălie în cușcă în care fiecare țară încearcă să dea vina pe cealaltă. Italia pe Spania, Spania pe Grecia, Grecia pe Germania și tot așa.

Uniunea Europeană, ca întreg, e pe moarte, e pe cale de dispariție. Cred că pentru țările periferice și nou aderate în spațiul european asta e o veste bună, pentru că pentru ele – România, Ungaria, Bulgaria – Uniunea Europeană nu a fost niciodată altceva decât o structură neo-colonială. Ce era în cadrul așa numitei fraternități socialiste, Uniunea Sovietică, e acum nucleul țărilor conducătoare în cadrul UE. Practic, e vorba de Germania și Franța – una are industria, alta armata, iar împreună, au o majoritate cel puţin relativă în instituțiile europene. Cazul cel mai ilustrativ este exemplul gazelor din rețelele de distribuire din România, unde există un monopol de stat, un monopol dublu privat – sudul României la francezi, și nordul, mai ales Transilvania, la nemți. Plătim gazul la preț de Germania pentru o stare a țevilor care, în mare, nu a evoluat de prea mult timp. Mari lucrări de modernizare nu au fost făcute. Asta e toată povestea, nu numai a Uniunii Europene, ci a catastrofei neo-liberale din Occident de 30 de ani încoace – și anume acapararea statelor de o oligarhie industrial-financiară. Voi chiar aţi crezut că o să fiţi egalii nemţilor sau ai francezilor? Să fim serioşi: uitaţi-vă la Ungaria: cum a mişcat în front, cum a fost amendată.

E o formulă nouă? O reinventare a Evului Mediu? Asistăm la o nouă colonizare?

Tema asta cu întoarcerea în evul mediu și neo-feudalitate e una recurentă. Oricât de groaznic sună neo-feudalitatea asta, românul – cumva inconștient desigur – rămâne optimist. Domnitorii feudali țin un predator și au grijă de robi pentru simplul motiv că feudalismul clasic din Evul Mediu însemna că domnia e legată de pământ. Deci dacă faci abuz, dacă duci masele până la înfometare și la moarte, ai o problemă, că nu mai ai pe cine să exploatezi, cine să lucreze pământul. Capitalismul financiar globalizat de azi a rezolvat această problemă într-un fel și mai eficient și cu mult mai mult potențial ucigaș. Bechtel, E-on Gaz și cu prietenul Jeffery Franks de la FMI vin în România, iau ce e de luat și se cară. Că lumea e lungă și lată – mai sunt India și Brazilia de exploatat. 

Dar oamenii primesc cu brațele deschide, cu o anumită ospitalitate și entuziasm această colonizare. Așternem covorul roșu.

Eu nu susțin isteria anti-comunistă care e la modă în țările de est, dar comunismul e de vină în povestea asta, pentru că a obișnuit masele cu discursul acela idealist și stupid, cu un stat, cu un partid care îți vrea binele. Povestea asta e frumoasă, dar din păcate nu există. Credința în bunăvoința statelor, a țărilor și a guvernelor a supraviețuit pentru populație și iată că nu sovieticii au profitat de ea, ci frații lor din vest.

Ce e, de fapt, în concepția dumneavoastră, Uniunea Europeană?

Dacă o privim din perspectiva României sau Ungariei, pentru că profilul e foarte asemănător și în relațiile lor cu țări precum Germania, dar și Finlanda, UE e o structură de colonizare.

Sursa: irinamonica

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

tanar

Clujeanul Tudor Marchiş administrează 2 milioane de metri pătraţi din clădirile de birouri din Bangalore, localitate cunoscută drept echivalentul indian al Silicon Valley. La 35 de ani, Tudor Marchiş coordonează activitatea unei firme care asigură întreţinerea a 62 de clădiri de birouri, două fabrici şi o şcoală, scrie vocea.biz.

Cea mai de mare parte a contractelor sunt concentrate pe clădiri din parcul IT Manyata din Bangalore, cel mai mare din India, ocupând o suprafaţă de 34 hectare. Marchiş a crescut de la zero o afacere în care a avut drept parteneri un indian, un norvegian şi un ungur. Contractele şi personalul firmei au fost cedate recent către o firmă din Orientul Mijlociu, iar românul a rămas la conducere.

Firma pe care o conduce, Thermo Control Services and Expertise, asigură activităţi de facility, property şi energy management pentru Embasy Group, un dezvoltator care deţine în lume milioane de metri pătraţi de birouri închiriate firmelor din industria IT din Bangalore. Parcul IT asigură o treime din exporturile de tehnologie ale Indiei, ţară cu o creştere economică neîntreruptă în ultimele două decenii.

Tudor Marchiș are 34 de ani și s-a născut în Gherla. A absolvit liceul “Petru Maior”, iar după facultate a primit diploma de inginer în telecomunicații.

În România a condus o firmă multinațională de Facility Management, unde a fost remarcat de un grup de investitori din India care i-au propus să facă la ei ceea ce făcea în România. Oferta a fost foarte tentantă, așa că în 2011, la o săptămână după ce abia se căsătorise cu o pictoriță din Moldova, a urcat în avionul spre India.

autor

Sursa: stirea zilei

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

foto: captură video

Televiziunea BBC a difuzat, marți seara, un program despre România „Din Transilvania la Marea Neagră”. Aici au fost evidențiate câteva atracții turistice, dar și momente referitoare la istoria țării noastre.

Acesta este primul dintr-o nouă serie prezentată de fostul politician Michael Portillo, conform RFI.

Programul de oră a inclus cam toate punctele majore de atracție – Piața Sfatului și Biserica Neagră din Brașov, dealul Tâmpa, munții Carpați, castelele Bran și Peleș, rafinăria Ploiești, muzeul Enescu din București, portul și cazinoul din Constanța.

România, promovată de BBC. Au difuzat un reportaj numit „Din Transilvania la Marea Neagră”

Portillo, un fost ministru în guvernul condus de John Major între 1992 și 1997, s-a reinventat pe sine însuși ca prezentator și comentator TV după eșecul său din 2001 de a deveni lider al Partidului Conservator.

Documentarul BBC, lung de 60 de minute, are meritul de a nu cădea în clișee, deși în el apar Castelul „Dracula” și Palatul Parlamentului.

Portillo nu cade în capcana unor occidentali de a se extazia în fața Palatului Parlamentului, despre care spune că este a doua clădire administrativă ca mărime din lume, după Pentagon.

Locurile filmate sunt de o frumusețe izbitoare și operatorul a reușit să înregistreze chiar imagini cu doi urși și un lup.

Acest program poate constitui o reclamă excelentă pentru România, țara cu proporția cea mai redusă a veniturilor din turism în Produsul Intern Brut.

Sursa: b1

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email
Grojdibodu este o comună de 3650 de locuitori, situată în câmpia de sud a Olteniei, la jumătatea drumului dintre Corabia şi Bechet, pe malul fostei bălţi Potelu, desecată în 1967. Pe actualul teritoriu al localităţii, conform urmelor de ceramică şi unelte de piatră şi bronz descoperite, arheologii apreciază că a existat o aşezare din neolitic, precum şi aşezarea geto-dacică Sicibida/Sygibida, nume provenit probabil de la neamul Siguinilor sau Syginii, una dintre cele 200 de ramuri ale tracilor de care aminteşte Herodot, părintele istoriei.
 Mai târziu, tot aici a fiinţat un vicus roman şi ulterior o villa rustica, unde au fost încartiruite unităţi militare ale romanilor. Hrisovul dat în limba slavonă în anul 1545/7053 de către domnitorul de atunci al Ţării Româneşti, Mircea Ciobanul, prin care confirma posesia lui Badea clucerul şi Crăciun logofătul asupra satului, reprezintă prima atestare documentară a Grojdibrodului.
Descoperirea lui Popa Stan
În anul 1842, preotul Popa Stan a găsit întâmplător “într-un şanţ al grădinii sale, la marginea bălţii” sau, după alţi cercetători, într-un “mormânt vechi de la marginea satului” două tăbliţe de bronz foarte reduse ca dimensiune, prinse între ele cu belciuge, pe care se află inscripţii romane pe toate cele patru feţe, aşezate într-un săculeţ, împreună cu osemintele strămoşeşti care dă de înţeles că au mai fost exhumate şi reînhumate de mai multe ori, cu ritualul cuvenit.
Tăbliţele cu pricina erau nici mai mult nici mai puţin decât o diplomă militară acordată la … 22 martie 129 de către împăratul Hadrianus unor veterani care au luptat timp de un sfert de secol în armata romană şi pe care îi declara cetăţeni liberi, împropietărindu-i cu pământuri la Grojdibodu, unde îşi vor aşeza familiile şi gospodăriile, alături de populaţia existentă în zonă la vremea aceea.
Prima concediere masivă din istoria lumii
În provincia romană formată de cele două Moesii, s-au descoperit numai trei diplome militare şi un fragment de diplomă care nu are stabilită în mod cert zona de provenienţă. Prima diplomă aparţine lui Traian şi a fost dată la 17 februarie 110, prin care se fac concedieri din trupele întregii Dacii, ceea ce mai în glumă mai în serios poate reprezenta prima concediere în masă atestată documentar din lume!…
A doua diplomă este cea din 22 martie 129, dată de Hadrianus unor soldaţi din vexillaţio Illyricorum equitum, o trupă neregulată cu lagărul necunoscut, dar bănuit a fi fost la Grojdibodu. Diploma face referire numai la trupe ce staţionau în Dacia Inferioară, sub procuratorul Plautius Caesianus, care s-a stabilit tot în provincia unde făcuse serviciul militar, adică în vicusul roman de la Grojdibodu.
 A treia diplomă a fost descoperită în nordul Bulgariei, emisă în anul 140, pe când procurator al Daciei Inferioare era cunoscut ca fiind Aquila Fideus, şi prin care se fac concedieri de veterani din 13 corpuri auxiliare ale armatei din Dacia Inferioară.
Fragmentul de diplomă datează din anul 121 şi în afara numelui celui eliberat Iunius Iunianus nu se mai observă elemente de luat în seamă.
De la Caesianus la … Cezianu
Descoperitorul tăbliţelor, Popa Stan, le-a înmânat proprietarului moşiei, nimeni altul decât culcerul Dimitrie Cezianu, zis şi Mitiţă Jianu. Evident, Plautius Caesianus nu putea fi chiar o întâmplare cu … Dimitrie Cezianu. Actul de proprietate a fost donat vornicului Mihail Ghica, fratele domnitorului Alexandru Ghica, cu rugămintea de a fi expus în cabinetul de rarităţi al Muzeului Naţiunii.
Al. Odobescu află treizeci de ani mai târziu că obiectul fusese cerut de la moştenitorul lui G.M. Ghica de către Alexandru Ioan Cuza şi oferit lui Napoleon al III-lea, împăratul Franţei, ca argument pentru originea latină a poporului român şi pentru recunoaşterea Unirii principatelor.
Colecţia împăratului francez a stat la baza formării Muzeului de Antichităţi Naţionale de la Saint-Germain-en-Laye, unde se află şi în prezent.
În partea finală a textului diplomei “honestae missionis” emisă la 22 martie 129, s-a menţionat că un duplicat al acesteia a fost încastrat în zidul din spate al templului Minervei de la Roma.

Autor : Victor Ravini  Sursa: romania misterioasa

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Femeia s-a întors. Este mesajul ascuns în fiecare ţesătură, fiecare croi, fiecare broderie din noua colecţie a Rozaliei Bot. Una pe care designerul din Oradea a lansat-o la unul dintre cele mai mari evenimente de profil din lume – Săptămâna Modei de la New York

Mai multe detalii dand click pe video 

Sursa: observator.tv

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

Ne plangem ca nu avem turisti, desi nu ducem lipsa de locuri splendide, inca neintinate. Le stiu insa strainii, care ne invata, la noi acasa, cum sa ne vindem marfa.

De pilda, italienii au descoperit Macinul. Un taram de poveste, incremenit in timp, cu sute de hectare de podgorii, care mai ales acum, in perioada culesului, are multe povesti de spus. Alaturi de investitorii autohtoni, strainii vor sa includa aceasta zona in drumul european al vinului, pe langa Toscana.

In mereu surprinzatorul tinut al Dobrogei, uscat de soare, plin de miresme cu iz de Levant, pamantul este prielnic atat vinurilor rosii, cat si celor albe. Soiurile sunt dintre cele mai bune: Merlot sec, care aduce a coacaze negre si vanilie, dar si un Chardonnay duios, o Tamaioasa sau un Sauvignon Blanc, toate au in aceste locuri o aroma aparte.

Printre turistii straini am gasit niste italieni, care au venit sa ne invete cum sa ne promovam regiunile viticole. Inca de la sosire, au ramas uluiti in fata felurilor de mancare pregatite pentru ei. Tochitura dobrogeana i-a cucerit definitiv.

Sa nu uitam si preparatele din vanat sau din peste proaspat sau celebrele placinte dobrogene, suberecul-mostenire de la hanii tatari.

Un astfel de meniu, cu tot cu degustare, ii costa pe oaspetii cramei Macin cel mult 30 euro de persoana. Iar daca vor sa ramana peste noapte, vor gasi pensiuni in zona, cu cel mult 20 de euro. O excursie prin imprejurimi costa in jur de 50 de euro, in timp ce in Italia sau Franta, turistii ar da 150 de euro.

Traseul include si un tur de vizitare in viile flancate de muntii Dobrogei, cei mai vechi din tara noastra.

Banii din fonduri europene nu ar lipsi si nici turistii. Problema e ca pana acum nu am reusit sa-i atragem. “Drumul Vinului” este un proiect pe care Ministerul Turismului incearca de ceva timp sa-l puna la punct, astfel incat si zona Dobrogei sa fie cuprinsa in traseul European. Pe langa podgorii, autoritatile se bazeaza si pe triunghiul manastirilor din Tulcea: Cocos, Saon si Celic Dere.

Manastirea Celic Dere poate concura fara nicio problema cu toate acele obiective din tarile europene pe care strainii le prezinta cu mandrie turistilor. Aici nu se percepe nicio taxa de vizitare, iar cei care vor sa ramana peste noapte se pot odihni in chiliile manastirii.

Ca sa ajungeti in Macin, trebuie sa treceti cu bacul de la Braila sau Galati. De la Bucuresti pana la destinatie faceti cel mult 250 de kilometri, iar de la Constanta 150.

Sursa: stirileprotv

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

Mulți dintre români își planifică în această perioadă concediile din vară. Se aleg în principal all-inclusiv-urile din Turcia și Grecia. Noi vă recomandăm noul paradis românesc, stațiunea Colibița din județul Bistrita-Nasaud.

Sursa: adevar.tv

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

eminescu brazilia

Prima reacție la o astfel de știre poate să fie cea de neîncredere. Vorba aia, Eminescu a fost poet. Ce treabă ar avea el cu avântul economic al unui stat modern?!

Ei bine, Eminescu a fost și jurnalist, a fost și sociolog, chiar și politician…

Puțini știu că printre studiile geniului român se află și unul care poartă numele de Teoria Statului Organic, viziune care a stat la baza exploziei economice a Braziliei in perioada 2000 – 2012.

Ca o confirmare a acestui lucru, Jeronimo Moscardo, ambasador al Braziliei în România, a făcut în anul 2003, cu ocazia decernării de către Academia Română a titlului Doctor Honoris Cauza, o afirmație cel puțin surprinzătoare pentru noi: “Mulțumesc României și în special domnului Eminescu pentru faptul că Brazilia a cunoscut cea mai mare creștere economică din lume.”

Invitat în emisiunea mea, ADEVĂRURI TULBURĂTOARE (Nașul tv), jurnalistul Miron Manega, un om care a investigat afirmația ambasadorului brazilian, ne împărtășește ce a descoperit: Mihail Manoilescu unul dintre cei mai mari economiști români, fost Guvernator al Băncii Naționale, a încorporat într-o celebră lucrarea de-a sa, Noua teorie a protecționismului economic internațional”, Teoria Statului Organic a lui Eminescu.

Cartea lui Mihail Manoilescu, publicată în anul 1932, este tradusă în portugheză, ajunge în Brazilia unde devine curs universitar, din anii 1970 program economic al țării, iar în perioada 2000-2012 transformă radical Brazilia, generând o creștere economică spectaculoasă…

Acum, dacă teoria lui Eminescu despre Statului Organic, dezvoltată de Mihail Manoilescu în Noua teorie a protecționismului economic internațional”, a ajuns să fie program economic de succes al unei țări cu o suprafață aproape cât a Europei, ne-am putea întreba de ce nu o aducem în dezbaterea publică din România și apoi să o folosim pentru progresul economic al țării?

Ei bine, nu avem voie! Evreii de la Institutul Elie Wiesel au făcut spume la gură atunci când Banca Națională a emis o monedă comemorativă pentru Mihail Manoilescu, unul dintre cei mai mari economiști ai lumii, ucis de comuniștii bolșevici!. Așadar, un alt mare gânditor român pe care acești indivizi vor să ni-l șteargă din memorie și ale cărui studii ar vrea să le interzică.

Mai rămâne ca cei de la Elie Wiesel să ceară și scoaterea lui Eminescu din manuale – doar a fost foarte critic cu evreii din vremea lui!

Până una alta, vă invit să urmăriți emisiunea unde l-am avut invitat pe jurnalistul Miron Manega, pentru a afla și alte lucruri cu adevărat inedite despre viața și faptele lui Eminescu. Vă asigur că merită!

Vizionare cu folos!

Autor Daniel Roxin

 

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva