Photo credit: (c) Simion MECHNO / AGERPRES ARCHIVE

The Bat Cave scientific reserve includes the cave itself, as well as some six hectares of land surrounding it and overlapping a part of the Rarau — Pietrele Doamnei protected area. The reserve is included in Europe’s Natura 2000 network of protected areas.

The cave has a height difference of 86 meters and its galleries have a total length of 340 metres; the entry into the sinkhole is through a shaft some 14 meters deep. “Since this is a less friendly cave, the descent into the galleries requires speleological knowledge and specific equipment,” says speleologist Adrian Done.

He explains that this is the hibernation place for the largest population of bats in eastern Romania, specifically some 2,500 individuals from 4-5 species. In summer, during the peak mating season, there is a surge in the number of species present here that can go as high as 15 of the 31 living in Romania and 45 in Europe.

The species that inhabit the Rarau area include the whiskered bat, Brandt’s bat, Bechstein’s bat, the greater mouse-eared bat, the lesser mouse-eared bat, the brown long-eared bat or the lesser horseshoe bat. Yet the predominant species in the Bat Cave are the greater mouse-eared bat (Myotis myotis) and the lesser mouse-eared bat (Myotis blythii).

The bats are compactly clustered in colonies, all facing the same direction and crammed so tightly that they form a sort of fur-and-skin rug hanging from the ceiling of the cave. The number of individuals in a colony varies from small groups of 3-12 to over 1,000. Colonies can settle one meter above the floor, but also in the highest points of the cave halls.

Most colonies are formed in the bat hall, with their number growing from 40 in February to 55 in October. The number of colonies and individuals, respectively, decreases as one advances deeper to the ther halls.

The observations made in December 1962 by researcher Niculae Valenciuc from the “Alexandru Ioan Cuza” University of Iasi showed that the bats return to the winter roost beginning with August. Most of the chiropterans (70 — 80 percent) return in October, when the effort of adjusting to the new conditions is minimal, given that the air temperature is practically equal inside and outside and the relative humidity of the air outside is much closer to the one inside the cave, and the bats must lower their body temperature to 4-5 degrees Celsius during hibernation.

The Bat Cave differs from other caves in the country through the absence of stalactites, stalagmites or any other calcite depositions. Unlike the caves created by the flow of water, the Bat Cave in Rarau was formed by the splitting of the stone block that slipped on the less rigid underlying layer, due to lateral gravitational traction.

The ramiform cave has six halls — the Hidden Hall, the Branched Hall, the Rectangular Hall, the Bats Hall, the Lighted Hall and the Tapered Hall — connected between them through shafts almost 14 meters deep. The cave was investigated in 1954 by a team of climbers from the Central Army House, and in 1975 the “Emil Racovita” Speleology Group in Bucharest charted the cave for the first time and designed its first map.

The Bat Cave is entered in the Systematic Catalog of Romanian Caves. The first research on the cave fauna was conducted in 1962, in an attempt to answer the question ‘Where do the bats head for from the places where they live in colonies during the warm season?’ The total population was assessed in those years at more than five thousand individuals.

As Adrian Done explains, the decrease in the bat population is determined by natural selection, as a female bat has just one baby a year and two just in exceptional situations. As an interesting detail, Done said the bats have ‘birth centers’, where males are not allowed. One such center is currently in Suceava, where some two to three hundred individuals gather during the gestation period.

The bat population in the Rarau cave has been monitored every winter since 2002. The finding was that it has been relatively constant, at around 2,000 — 2,500 individuals.

Underground sites, such as caves, are important habitats for bats worldwide. In northern Europe, such shelters are mainly used by chiropterans for hibernation.

In the European Union, the bats and their reproduction and resting roosts are protected.

Speleologist Adrian Done mentions that the Rarau Bat Cave is a sinkhole of no tourist interest, as it has no spectacular formations, while its fragmentation can cause all sorts of unpleasant surprises to insufficiently prepared tourists.

As the speleologist emphasized, bats feed exclusively on insects (estimates from studies show that some bats eat more than 70 percent of their weight in insects each night) and are important for keeping the balance of the ecosystem, protecting forests, agriculture and people. AGERPRES

Photo credit: (c) Bogdan BARBULESCU / AGERPRES ARCHIVE

The monastery was built between 1466 and 1469, and the Dormition Church followed one year later. The first father superior of the monastery was Archimandrite Iosif of the Neamt Monastery, who came here accompanied by calligraphists, the first teachers of the new school of Putna, following the example of the monastery of Neamt. The school started as a school of rhetoric, logics and grammar for the future chroniclers or clerics, shortly becoming one of the most important such centres in the entire land.

Three years after completion, the church was destroyed by fire and rebuilt. In 1653, it was again destroyed, this time by the Cossack army of Timush Hmelnitschi, ruler Vasile Lupu’s son-in-law. Today’s church was rebuilt in 1653-1662 by Vasile Lupu and his successors following the original base plane.

Photo credit: (c) Bogdan BARBULESCU / AGERPRES ARCHIVE

Construction on the Putna Church started after a victory of Stephen the Great at the Chilia Bastion, while its consecration was made after Stephen’s victory against Tartars, on August 20, 1470 at Lipinti, near Nistru. Putna had been a monastic hearth long before Stephen the Great’s foundation, a fact revealed by researches of 1980 — 1982. Besides the monastic scriptorium of the monks, the master calligraphists and miniaturists of Neamt, a tapestry workhouse was opened at Putna, where gold and silver threads were used as well as expensive silk and precious stones, along with workshops for ceramic icons, and wood and stone sculpture. Initially designed as a royal necropolis, the monastery always kept Stephen the Great’s attention, with the ruler visiting it frequently and developing it continuously.

Under the rule of Iacob Putneanul (1750-1778), refurbishment works were conducted: the inner walls were consolidated, and so were the church and the belfry, the gate’s tower was remade, the tambour of the belfry above the nave was remade into a Baroque style, the roof was repaired, the flooring was replaced and a new iconostasis was added, still standing nowadays.

Photo credit: (c) Bogdan BARBULESCU / AGERPRES ARCHIVE

The church was built into a three-lobe shape, with thick walls of stone and brick, on a foundation of rock boulders of big size for those times. It was 37 m long, 11 m wide and 33 m high, at the belfry. The space was divided into an altar, a nave, a tomb room, a narthex and a closed porch. Here lies the tomb of Stephen the Great and Saint, covered by a baldachin of white marble and an inscription on a slate that says the brave ruler is the founder of the holy place alongside his wife Maria, the daughter of Radu Voivode. On Stephen the Great’s tomb, there is a silver urn placed in a ceremony of 1871. On the northern side of the tomb room, there are the tombs of Stephan’s sons — Bogdan, who died on July 27, 1479 — and Petru — who died in November 1480. In the narthex, on the southern side, there is the tomb of Lady Maria, the wife of Petru Voivode, and Stephen Voivode, the nephew of Petru Voivode. In the porch area, on the southern side, there is the tomb of Moldavia’s Metropolitan Bishop Iacob Putneanul, while on the northern side there is the tomb of Suceava Metropolitan Bishop Teoctist.

Tomb of Stephen the Great and Holy within the Putna Monastery
Photo credit: (c) Bogdan BARBULESCU / AGERPRES ARCHIVE

All the windows in the altar, nave, tomb room and narthex are painted on the inside, ending in an arch and on the outside they have metal riles. The floor is made of marble, while the porch has stone slabs. The roof is made of brass sheets laid in a manner to imitate timber. The outside is encircled by a massive twisted band with large niches that are higher in the lower part and smaller in the upper part. The windows have stone framing. The old outer painting was destroyed in 1760 and never replaced.

The painting in the chapel is modern, of Byzantine inspiration, with many focusing elements, made by brothers Mihai and Gavriil Morosan in 1979 — 1983.

Photo credit: (c) Bogdan BARBULESCU / AGERPRES ARCHIVE

The monastery’s museum has an important collection of mediaeval art objects, especially from the times of Stephen the Great and his immediate successors, one of the richest and most valuable such collection in the entire Romania. The Putna Monastery is famous for its treasury of tapestries, woven works, manuscripts, silverware and church objects. Among the most valuable exhibits are the Gospel Book of Humor (1487), the Blagovestenie church bell (donated in 1490 by Stephen the Great himself) and airy tapestries from 1481, an ecclesiastical stole from 1504, an epitaph from 1490, a cover for the doors to the iconostasis from 1510, the tomb cover of Maria of Mangop from 1477 bearing her portrait. Among the valuable icons at Putna, there is a 15th century wonder-making icon of the Holly Mother and Son, allegedly brought to Moldavia by Maria of Mangop, Stephen the Great’s second wife.

Among the most valuable manuscripts at Putna, there is Psaltichia, a church song book made up of two distinct parts sewn together: one probably written in the time of Alexander the Good and the other in the first years of the 16th century, at the Putna Monastery.

Equally valuable is a collection of carved crosses. A three-arm hand cross from 1566, carved in cedar wood and enclosed in golden silver depicting 37 scenes, including feasts and saint portraits, is of exquisite mastery.

The exhibition of old and modern Romanian arts mounted at the International Exposition of Modern Industrial and Decorative Arts in Paris, in 1925, included many tapestries, icons, carved crosses, illustrated and locked manuscripts that created quite a stir with Paris specialists and public at large.

Putna was also a scholarly centre that hosted a higher school of Theology to train clerics for Moldavia under the leadership of Archimandrite Vartolomeu Mazareanul, as well as a school initiated by Metropolitan Bishop Iacob Putneanul (1750-1778).

About one kilometre away from the Putna Monastery lies the cell of monk Daniil, the spiritual adviser of Stephen the Great. It is a cave carved into a rock in the valley of the Vitau stream that has been declared a historical monument.

Daniil Sihastrul, Daniil the Hermit, was born in the early 15th century in a village close to the town of Radauti. He became a monk at the age of 16. After a time, feeling the need for more peace, he became Daniil the Hermit and withdrew to Putna, where he found a rock into which he carved a chapel. The narthex, nave and altar are still visible today, the same as a room, also carved in stone, he used as his cell. It is here that Stephen the Great came in 1451, after the killing of his father Bogdan II at Reuseni. Daniil predicted that he would soon become Moldavia’s ruler, which happened indeed in 1457. Also at the urge of Daniil the Hermit, Stephen the Great founded the Putna Monastery. After the consecration of the monastery, Daniil withdrew to Voronet, on the banks of the Voronet stream, under a rock called The Hawk, where he continued his monastic life. Stephen the Great visited him again after a defeat at Razboieni in 1476, asking for his advice. Daniil advised the ruler to continue the battles against the Ottomans, predicting his victory, which indeed happened. To remember the victory, the ruler founded the Voronet Monastery. After the consecration of the new monastery, Daniil moved to the cells at the monastery, where he spent his last years. He was elected father superior and died in 1496. He was buried in the church of the Voronet Monastery. On his tombstone, ordered by Stephen the Great, writes: ‘This is the tomb of our Father David, Daniil the Great Monk.’

Daniil the Hermit was considered a saint in his lifetime, as he was said to heal people, draw away daemons and sooth sufferings. He was canonised by the Romanian Christian Orthodox Church in 1992.

Dragos Voda Church, brought by Stephen the Great from Volovat, is the oldest wooden church in Europe, dating back to the 15th century
Photo credit: (c) Bogdan BARBULESCU / AGERPRES ARCHIVE

Also close to the Putna Monastery, there is the oldest wooden church in Europe, a historical monument, the foundation of Dragos Voda, the founder of Moldavia. The old church of Putna was allegedly relocated by Stephen the Great to Volovat in 1468 to become a place of worship for the monastic community of Putna during the construction of the monastery. Legend has it that Dragos Voda, descending from Maramures, established the principality of Moldavia and built a church of oak wood in 1346 at Volovat to also serve as his burial ground. AGERPRES

Foto: (c) ALEX TUDOR/ AGERPRES ARHIVA

“Arhitectul” peșterii, râul Galbenu, a sculptat în calcarele de pe partea sudică a Masivului Parâng galerii impunătoare care adăpostesc stalagmite și stalactite care au dat naștere unor forme de diverse mărimi, aici fiind găsite și rămășițe ale unor specii de animale dispărute de mii de ani.

Ghidul peșterii, Constantin Ispas, precizează că aceasta are o lungime totală de circa 4,5 kilometri, dar traseul de vizitare se întinde pe 800 de metri. Galeriile peșterii sunt suprapuse, fapt care a dus la delimitarea a cinci niveluri. Cel vizitabil, pe care se face trecerea cu turiștii, este nivelul superior, sub acesta mai fiind încă patru niveluri inferioare, greu accesibile și cu un statut aparte de rezervație speologică. În peșteră, temperatura este plus 9 — 10 grade Celsius pe tot timpul anului, iar umiditatea se modifică de la 20-30% până la 90% în anotimpurile ploioase.

Celelalte niveluri sunt cercetate, sunt catagrafiate, însă sunt greu accesibile. (…) Sunt spații foarte înguste și tavanul coboară foarte jos, sunt puțuri pline cu apă, crevase, iar ultimul nivel coboară până la 70 de metri mai jos, acolo râul încă mai construiește, spune Constantin Ispas. Peștera are mai multe intrări în părțile de est, nord și sud, fiind un obiectiv speologic destul de accesibil. Există porțiuni în care înălțimea galeriilor scade sub 1 metru, turiștii fiind nevoiți astfel să facă mersul piticului, dar sunt și săli foarte înalte unde înălțimea depășește 17 metri.

Foto: (c) NICOLAE BADEA/ AGERPRES ARHIVA

Foto: (c) NICOLAE BADEA/ AGERPRES ARHIVA

“Denumirea provine de la faptul că ultima încăpere, ultima sală din peșteră, adăpostea femeile și copiii când bărbații erau plecați la război, în cele mai vechi timpuri de năvăliri barbare, atacuri otomane, până inclusiv în Primul Război Mondial. Am apreciat că poate adăposti până la 200 de persoane, acolo găsindu-se cele mai multe vetre de foc, unelte preistorice din paleolitic, (…) și se mai spune că se adunau femeile rude sau neamuri să toarcă lână, să depene amintiri, un fel de clacă, de șezătoare la gura peșterii. (…) Peștera este foarte bogată în stalagmite, stalactite, coloane, media de creștere a unei stalagmite fiind de 3 centimetri în 100 de ani. În peșteră s-au găsit mai multe fosile, animale comune, de hienă de peșteră, de leu de peșteră, iar specia de urs de peșteră care se regăsește pe întreg teritoriul țării este o specie dispărută acum 10 mii de ani din motive încă necunoscute. De asemenea, s-au găsit peste 180 de schelete de urs, ursul speleaus, unul de dimensiuni mai mari decât ursul actual”, povestește Constantin Ispas.

Acesta spune că în anul 1952 s-a făcut marea descoperire a peșterii — un craniu de femeie și alte câteva oase care, după primul test efectuat la Moscova, a rezultat că au aproximativ 29.000 de ani vechime. “De atunci s-au tot refăcut testele, dar confirmarea finală a venit de la Londra și Washington, rezultând că au 30.000 de ani vechime. În acel moment erau cele mai vechi fosile umane de homo sapiens fosilis descoperite vreodată în Europa. Craniul însă nu s-a aflat absolut deloc expus la noi în peșteră, ci numai la Institutul Speologic din București. Ulterior, într-o peșteră nevizitabilă, Peștera Oaselor din Munții Aninei, a fost descoperit un schelet complet de bărbat botezat Ion din Anina sau Ion, cel mai vechi european, datând 35.000 de ani vechime”, mai spune Constantin Ispas.

Intrarea prin partea de nord în peșteră deschide traseul vizitabil, turiștii putând întâlni formațiuni precum Sala Altarului unde plafonul ajunge la o înălțime de 17 metri, Poarta Altarului, Galeria Electrificată care cuprinde bazine de diferite dimensiuni numite Bazinele Mici și Bazinele Largi, care uneori sunt pline cu apă. Înaintând către ieșirea din sud, se ajunge la Sala Turcului, una dintre cele mai frumoase locații ale peșterii, aici putând fi admirate stalagmite uriașe, domuri, diverse concrețiuni pe pereți și plafon — Moș Crăciun, Turcul, Soția turcului. Domul, Orga — denumiri date de primii speologi care le-au găsit câte o asemănare. Există bazine care se mai numesc și zidul chinezesc, fiind apropiate, digulețe care se umplu cu apă când plouă foarte mult.

O altă atracție a peșterii o reprezintă coloniile de lilieci care numără circa două mii de exemplare. Specia este una comună, care se mai întâlnește și an alte zone din țară, iar primăvara și toamna, atunci când se pregătesc de hibernare sau intră la hibernare, pot fi admirați strânși în colonii, câteva sute.

Peștera Muierilor a fost prima peșteră electrificată din țară, amenajările fiind începute în anul 1963 și finalizate în 1978, obiectivul devenind astfel cel mai vizitat și popular din România în acest sens. În anul 1955, peștera a fost declarată monument al naturii, iar etajele inferioare capătă statut de rezervație științifică speologică.

Pentru o modernizare a sistemului de iluminat din peșteră, dar și a zonei în care se află, precum și pentru o promovare mai bună și, implicit, atragerea unui număr cât mai mare de turiști, autoritățile locale au în plan ca, până la sfârșitul anului, cel târziu la începutul anului 2015, să acceseze fonduri europene pentru a putea realiza o schimbare totală a peșterii.

Foto: (c) NICOLAE BADEA/ AGERPRES ARHIVA

“Am tot încercat în ultimii ani să accesăm fonduri, sperăm ca la sfârșitul anului, dacă nu cel târziu la începutul lui 2015, să accesăm și să investim, dorim să realizăm o schimbare totală a peșterii, iluminatul se va face cu lumină rece, cu leduri care să nu mai emane căldură, să nu mai influențeze microclimatul din peșteră, vom amenaja o sală de așteptare modernă unde intrarea se va face cu cartelă, balustradele schimbate, iar turiștii nu se vor mai întoarce pe șosea înapoi la mașini circa 800 de metri, vom amenaja un loc de promenadă pe malul apei”, a spus Constantin Ispas.

În zona respectivă mai sunt alte trei peșteri — peștera Iedului, peștera Corbului și peștera Pârcălabului — cu un nivel mai mare de carstificare, dar care nu sunt însă deschise vizitării. Cea mai mare dintre ele, peștera Iedului, cu statut de rezervație, are o lungime maximă de 300 de metri, iar galeriile sunt înguste și joase, pe anumite porțiuni trebuind să se meargă pe burtă. Autoritățile spun că în viitor este posibil ca și aceasta să fie inclusă în circuitul turistic, dar numai după ce va fi amenajată corespunzător.

La Peștera Muierilor se ajunge de pe DN 67 Târgu-Jiu — Râmnicu — Vâlcea, virând la stânga pe DJ 655 spre Baia de Fier, la circa 45 de kilometri de Târgu-Jiu. După intrarea în localitatea Baia de Fier, se urmează indicatoarele către peșteră, distanța de la intrare până la obiectiv fiind de circa 5 kilometri.

AGERPRES / (AS — autor: Irina Poenaru, editor: Marius Frățilă)

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVĂ

Rezervația științifică Peștera Liliecilor cuprinde peștera, precum și o suprafață de teren de aproximativ șase hectare, situată la exterior, pe teritoriul ariei naturale protejate Rarău — Pietrele Doamnei. Rezervația este inclusă în rețeaua europeană de arii protejate Natura 2000.

Denivelarea peșterii este de 86 metri, iar lungimea tuturor galeriilor ajunge la 340 metri, intrarea în aven făcându-se printr-un puț de aproximativ 14 metri. ”Deoarece este o peșteră mai puțin prietenoasă, coborârea în interior necesită cunoștințe de speologie și echipament specific”, precizează speologul Adrian Done.

Acesta spune că, în timpul iernii, aici hibernează cel mai mare număr de lilieci din estul României, aproximativ 2500 de exemplare din 4-5 specii. În timpul verii, în perioada de vârf de împerechere, în zonă crește numărul speciilor din care se găsesc exemplare, ajungând până la 15, dintre cele 31 care trăiesc în România și 45 în întreaga Europă.

Dintre speciile întâlnite în arealul Rarău fac parte liliacul mustăcios, liliacul de Brandt, liliacul cu urechi mari, liliacul comun mic, liliacul comun mare, liliacul brun urecheat sau liliacul mic cu potcoavă. Coloniile din Peștera Liliecilor sunt constituite însă din două specii importante: Myotis myotis și Myotis blythii.

Gruparea liliecilor în colonii se face foarte compact, aceștia fiind așezați cu fața în aceeași parte, înghesuiți încât formează un fel de covoraș prins de plafon sau de pereții peșterii. Numărul liliecilor care intră în alcătuirea unei colonii variază de la grupuri mici, de 3 — 12 indivizi, până la grupuri de peste 1000. Coloniile pot fi întâlnite la înălțimea de un metru față de podeaua încăperii, dar pot fi găsite și în punctele cele mai înalte ale sălilor peșterii.

Cele mai multe colonii se formează în sala liliecilor, numărul acestora ajungând de la 40 în februarie la 55 în octombrie. Numărul coloniilor, respectiv a indivizilor, scade în celelalte săli.

În urma observațiilor efectuate în decembrie 1962, de către cercetătorul Niculae Valenciuc de la Universitatea “Al.I. Cuza” Iași, s-a constat că întoarcerea la adăpostul de iarnă al liliecilor are loc începând cu luna august. Majoritatea chiropterelor (70 — 80%) se întorc însă pe parcursul lunii octombrie, când efortul de acomodare la noile condiții este minim, având în vedere că temperatura aerului din exterior este practic egală cu cea din interior, iar umezeala relativă a aerului din exterior este mult mai apropiată de a celei din interior, liliecii trebuind să-și reducă temperatura corpului la 4-5 grade, la hibernare.

Peștera Liliecilor este diferită de celelalte peșteri din țară din cauza lipsei de stalactite, stalagmite sau a oricăror altfel de depuneri calcitice. Spre deosebire de acestea, care au fost create de curgerea apei, Peștera liliecilor din Rarău s-a format prin crăparea blocului de piatră și prin alunecarea pe substratul mai puțin rigid, datorită tracțiunii gravitaționale laterale.

Peștera are în componență șase încăperi — Sala Ascunsă, Sala Ramificată, Sala Dreptunghiulară, Sala Liliecilor, Sala Luminată și Sala Conică — legătura dintre acestea făcându-se prin puțuri de adâncimi de aproape 14 metri. A fost cercetată în 1954 de o echipă de alpiniști de la Casa Centrală a Armatei, iar în anul 1975, Cercul de Speologie “Emil Racoviță” București face prima cartare a peșterii realizând prima hartă.

Peștera Liliecilor este înscrisă în Catalogul Sistematic al Peșterilor din România. Primele cercetări privind fauna din peșteră s-au făcut în 1962, când s-a pus întrebarea unde se duc liliecii din locurile în care formează colonii în timpul sezonului cald. Populația totală a fost evaluată, în acei ani, la peste cinci mii de exemplare.

După cum explică Adrian Done, scăderea populației de chiroptere este determinată de selecția naturală, în condițiile în care o femelă liliac are un singur pui pe an și doar în situații excepționale doi. Ca un amănunt interesant, Done a precizat că liliecii au ”centre de naștere”, unde masculii nu au acces. Un astfel de centru se află, în prezent, în municipiul Suceava, unde, în perioada de gestație, sunt aproximativ două-trei sute de exemplare.

Începând cu 2002, s-au făcut monitorizări ale populațiilor de lilieci din peștera din Rarău, în fiecare iarnă. S-a constatat că în acești ani populația de lilieci a fost relativ constantă, dar la un număr de aproximativ 2000 — 2500 exemplare.

Siturile subterane, cum sunt peșterile, sunt importante habitate pentru liliecii din întreaga lume. În nordul Europei, asemenea adăposturi sunt folosite în principal de chiroptere pentru hibernare.

În Uniunea Europeană, atât liliecii cât și locurile lor de înmulțire și odihnă sunt protejate.

Speologul Adrian Done mai precizează că Peștera Liliecilor din Rarău este un aven care nu prezintă interes turistic, fiind lipsită de formațiuni, iar din cauza fragmentării poate fi un loc plin de surprize neplăcute pentru turiștii neavizați.

Liliecii, care se hrănesc doar cu insecte, sunt importanți pentru că păstrează echilibrul ecosistemului, protejând astfel pădurile, agricultura și oamenii, subliniază speologul.

AGERPRES/(A—autor: Silvia Marcu, editor: Diana Dumitru)

Foto: (c) national-awareness-days.com

În fiecare an, peste 200 de milioane de persoane sunt implicate în acțiuni desfășurate în peste 100 de țări din întreaga lume. Aceste sunt susținute de instituții guvernamentale și internaționale, organizații ale societăților civile, ONG-uri, companii private sau persoane fizice.

Ziua mondială a spălatului pe mâini este adresată în special copiilor, avându-se în vedere bolile de care suferă aceștia, precum cele diareice și respiratorii. În țările în curs de dezvoltare, astfel de infecții pot deveni chiar mortale. Cu toate acestea, spălatul mâinilor cu săpun este rareori practicat și dificil de promovat.

Spălatul mâinilor cu săpun înainte de masă și după folosirea toaletei ar putea salva mai multe vieți decât orice vaccin sau intervenție medicală. În acest fel, ar putea fi reduse cu două treimi decesele în rândul copiilor sub vârsta de cinci ani, până în 2015.

Pentru prima dată, Ziua mondială a spălatului pe mâini a fost marcată în 2008, anul care a fost declarat de Națiunile Unite — Anul Internațional pentru Canalizare.

AGERPRES/ (Documentare-Dumitrescu Daniela, editor: Horia Plugaru)

Foto: (c) JAROSLAV PAP / TANJUG ARHIVA

Tema ediției din 2014 a Zilei mondiale a alimentației este “Familia de fermieri — hrănirea populației, grija pentru pământ” — și a fost aleasă pentru a sublinia rolul familiilor de agricultori și al micilor fermieri în societate, pentru eradicarea foametei și a sărăciei, asigurarea securității alimentare și nutriției, îmbunătățirea nivelului de trai, gestionarea resurselor naturale, protecția mediului și realizarea dezvoltării durabile, în special în zonele rurale. Un alt motiv pentru alegerea acestei teme a fost faptul că Adunarea Generală a ONU a desemnat anul 2014 “Anul Internațional al Familiei Agricole.”

Familiile de agricultori trebuie sărbătorite, pentru că într-adevăr ele asigură alimentația pentru populație, afirmația este susținută de un Raport GRAIN (o organizație internațională non-profit, a cărei activitate este orientată pentru a sprijini micii fermieri), publicat pe situl organizației la 28 mai 2014, și care relevă faptul că fermele mici produc cele mai multe alimente din lume.

De exemplu, potrivit acestui raport, în jur de 56% din producția agricolă a Rusiei provine de la ferme familiale, care ocupă mai puțin de 9% din terenul arabil. Aceste ferme au producții care reprezintă 90% din producția de cartofi, 83% din legume, 55% din lapte, 39% din carne și 22% din cereale. În Brazilia, 84% din ferme sunt mici și controlează 24% din terenul agricol, dar pe care ele produc: 87% din manioc, 69% din grâne, 67% lapte de capră, 59% din carnea de porc, 58% lapte de vacă, 50% păsări, 46% porumb, 38% cafea, 33,8% orez și 30% bovine. În Cuba, cu 27% din terenul, micii fermieri produc: 98% din fructe, 95% din grâne, 80% din porumb, 75% din carnea de porc, 65% din legume, 55% lapte de vacă, 55% bovine și 35% din orez. În Ucraina, micii fermieri lucrează 16% din terenurile agricole, dar asigură 55% din producția agricolă: 97% din cartofi, 97% din mierea de albine, 88% din legume, 83% din fructe și grâne și 80% din lapte.

În România, potrivit Raportului GRAIN, fermele de familie reprezintă 99% din totalul fermelor, și lucrează 53% din terenul agricol, cu o medie de 1,95 ha / fermă, iar producția acestora reprezintă: 99% oi, 99% capre, 99% albine, 90% bovine, 70% porci și 61% păsări de curte.

Cifrele impresionante similare sunt menționate în raport pentru Chile, Ungaria, Belarus, Kenya, El Salvador și multe alte țări.

În România noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 acordă o atenție specială provocărilor și oportunităților privind dezvoltarea fermelor de familie și implicit a zonelor rurale din România în perioada următoare. Mai precis se va acorda o importanță deosebită măsurilor de investiții care vizează tinerii fermieri.

Ferma de familie este nucleul dezvoltării agriculturii europene, iar pentru România reprezintă viitorul în domeniu, s-a subliniat și cu prilejul Conferinței naționale cu tema “Ferma de familie — nucleu al agriculturii durabile”, organizată recent la București, de către Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală din România împreună cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Micile gospodării țărănești / de familie sunt piatra de temelie a producției de alimente la nivel mondial. Atât în țările în curs de dezvoltare, dar și în țările dezvoltate, agricultura de familie este principala formă de agricultură în sectorul producției de alimente. Agricultura de familie include toate activitățile agricole de tip familial.

Cu prilejul acestei zile, sunt organizate conferințe, seminarii, mese rotunde pentru a intensifica eforturile de protejare a mediul înconjurător, îmbunătățirea educației, precum și inițierea de politici guvernamentale adecvate, care să contribuie în mod eficient la asigurarea securității produselor alimentare. Astfel, se atrage atenția asupra factorilor care reduc siguranța produselor alimentare și producția lor, cauzând foamete sau subnutriție la nivel mondial.

Cu o valoare estimată la 1,02 miliarde de persoane subnutrite din întreaga lume, acest fenomen devine o problemă destul de serioasă și impune căutarea urgentă de soluțiilor pentru asigurarea alimentației la nivel global.

La sesiune a XX-a a Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), de la Roma, din noiembrie 1979, s-a decis marcarea Zilei Mondiale a Alimentației la 16 octombrie, data reprezentând ziua înființării FAO în 1945, la Quebec. Adunarea Generală a ONU a ratificat această decizie, la 5 decembrie 1980, și a cerut guvernelor și organizațiilor internaționale, naționale și locale să celebreze în fiecare an Ziua Mondială a Alimentației, care a fost marcată pentru prima dată în 1981.

AGERPRES/ (Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA

Anul trecut Consiliul European de Resuscitare (CER) a organizat pentru prima dată acest eveniment ce are ca scop educarea populației tinere din Europa în ceea ce privește acordarea primului ajutor, în vederea creșterii numărului de supraviețuitori în cazul unui stop cardio-respirator. Victimele unui stop cardio-respirator au nevoie de manevre de resuscitare în cel mai scurt timp posibil, deoarece resuscitarea asigură un debit cardiac mic dar esențial către inimă și creier.

Inițiativa CER are loc după ce la 14 iunie 2012, Parlamentul European a solicitat organizarea unei săptămâni de informare în întreaga Europă despre tehnicile de resuscitare.

În Europa, numărul anual al celor care suferă un stop cardio-respirator în afara spitalelor, deci fără a putea beneficia de asistență medicală imediată, este în jur de 350.000 de oameni.

Mai puțin de 1 din 10 dintre aceștia supraviețuiesc, în condițiile în care primul ajutor, chiar fără a fi de specialitate, ar putea dubla sau chiar tripla rata de supraviețuire. Dacă în țări precum Spania sau Germania rata de intervenție publică în caz de stop cardio-respirator se situează între 12% — 15%, în Suedia sau Olanda șansa de a beneficia de prim ajutor din partea semenilor este de apropiată de 60%. În Europa doar una din șase victime ale stopului cardio-respirator primește ajutor de urgență din partea semenilor. Creșterea numărului celor salvați ar putea fi semnificativ dacă tot mai mulți dintre noi am învăța metodele de resuscitare. Doar în Europa ar putea fi salvate anual 100.000, potrivit Consiliul European de Resuscitare.

În România funcționează Consiliul Național de Resuscitare (CNRR), o organizație medicală științifică interdisciplinară al cărui principal obiectiv este promovarea standardelor de instruire și aplicare a resuscitării cardio-pulmonare și cerebrale la nivel național. CNRR este membru asociat al Consiliului European de Resuscitare, activitatea sa în domeniul educației în resuscitare desfășurându-se după standardele ILCOR (International Liaison Committee on Resuscitation).

AGERPRES /(Documentare — Horia Plugaru, Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu)

Cum s-a născut Uriașul de Transilvania

Valentin Petrescu-Mag este lector universitar la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca și este doctor în zootehnie. Încă de mic era fascinat de iepurii pe care îi creștea unchiul său în curte, dar atunci când a crescut și-a început cercetările pe pești ornamentali. Pentru că și-a dat seama că aceștia nu pot fi valorificați în țara noastră s-a reprofilat și a revenit la vechea sa dragoste, iepurii. ”Iepurii au o coloratură foarte interesantă, iar dintr-o pereche de iepuri unul alb și unul negru se pot obține alte 101 de combinații și culori. Fiind pasionat de genetică mi s-a părut interesant să deslușesc modul de perpetuare a culorii și a genelor. Asta și faptul că România nu a avut niciodată o rasă proprie m-a determinat să încep crearea Uriașului de Transilvania”, povestește lectorul clujean cum a început aventura sa cu iepurii.

Pentru a crea noua rasă, Uriaș de Transilvania, geneticianul a pornit de la iepurele rustic românesc, de coteț, o rasă care nu a fost niciodată omologată și care nu promite prea multe, având însă marea calitate de a fi foarte rezistent la condițiile de trai din țara noastră, începând de la hrană până la condițiile climaterice. Pe acesta l-a încrucișat cu uriașul gri, o rasă mare de iepure, foarte căutată în rândul crescătorilor din România, în primul rând datorită dimensiunii sale. ”Rasele grele nu aduc productivitate, iar cei care cresc iepuri pentru carne ar trebui să știe că nu acestea sunt cele mai recomandate, dar oamenii în general sunt atrași de dimensiune și doresc să aibă în curte un iepure uriaș. În ultimii ani este un trend cu iepurii mari”, spune Petrescu-Mag. Al treilea element al Uriașului de Transilvania este coloritul. Pentru a obține culoarea pe care a dorit-o, biologul a încrucișat și iepure californian. Aceasta este o rasă medie, care are culoarea albă și extremitățile (botul, urechile și lăbuţele) închise la culoare. După mai multe generații de încrucișări a reușit să obțină exemplarele pe care și le-a dorit și apoi a perpetuat specia.

Uriașul de Transilvania nu este doar mare și frumos ci are și calitățile necesare unui iepure de sacrificare. ”Randamentul la sacrificare este foarte bun, studiile pe care le-am realizat pe el arată o rată între 60-70%. Având în vedere că în cazul iepurilor uriași rata de sacrificare este sub 50%, consider că este o performanță importantă”, explică creatorul rasei. O altă calitate a acestor iepuri este gradul ridicat de rezistență la boli. ”Această calitate nu a putut fi dovedită științific, dar am avut grijă ca într-o perioadă în care epidemii precum pasteureloză au făcut ravagii în rândul animalelor să păstrez doar exemplarele care au rezistat pe cale naturală, realizând o semi selecţie deoarece am înlăturat și iepurii care au arătat semne de slăbiciune, perpetuând în acest fel doar gene rezistente”, spune Valentin Petrescu-Mag.
Foarte important în cazul Uriașului e Transilvania este faptul că se hrănește și cu nutreț mai slab calitativ sau resturi domestice precum cojile de cartofi sau resturi pe care alte animale nu le consumă, nefiind necesară hrănirea lor cu alimente speciale. ”De exemplu își extrage celuloza de care are nevoie mâncând și gard viu, ceea ce doar caprele mai fac”, exemplifică biologul.

Fermă de iepuri cu Uriaș de Transilvania

În prezent Uriașul de Transilvania se află în posesia a câtorva zeci de crescători pasionați și nu s-a ajuns la procesul de industrializare, în primul rând pentru că numărul exemplarelor este destul de mic. Valentin Petrescu-Mag povestește că foarte multe persoane doresc să achiziționeze reproducători, dar nu știa de nimeni care să fie dispus să vândă. ”Cei care nu au își doresc să aibă, iar cei care au deja, vor să mai cumpere. De altfel, în momentul de față o persoană care are să vândă două femele și un mascul de calitate foarte înaltă, poate câștiga mai mult decât unul care vinde câteva sute de iepuri la un abator”, spune Petrescu-Mag. Uriașul este deocamdată un iepure potrivit pentru un sistem de creștere familial, iar creatorul său se teme că trecerea sa într-un sistem industrializat ar putea să-l ”strice”. ”Această rasă se pretează foarte bine unui sistem familial, să fi cel mult câteva sute de exemplare, iepurii să aibă libertate, să se poată mişca în voie, să consume verdețuri și să aibă o alimentație diversificată. Fermele de tip free-range ar fi cele mai potrivite pentru ca această rasă să dea randament maxim”, mai spune biologul.
Vorbind de piața de consum a cărnii de iepure, clujeanul nu este foarte optimist și spune că deși această rasă dă un randament la sacrificare foarte bun, mai e mult de lucru până la industrializare sau măcar până la apariția unor microferme cu câteva sute de exemplare din care să poată sacrifica și apoi să comercializeze. ”Dar dacă analizăm comportamentul acestei rase o fermă cu astfel de animale ar fi rentabilă, cel puțin într-un viitor apropiat. Partea negativă este că în țara noastră fermele de iepuri nu aduc câștiguri mari deoarece nu există o tradiție în consumul de carne, așa cum se întâmplă în alte țări. Deși sunt cunoscute calitățile acestei cărni, foarte puțini sunt cei care chiar cumpără și gătesc iepure. Iar în comerț, prețurile sunt destul de mici, raportat la investiția în animale. Carnea din supermarketurile noastre este adusă din Spania, Franța sau alte țări cu tradiție, iar acolo crescătorii primesc subvenții foarte mari pentru acest gen de activitate”, a explicat creatorul Uriașului de Transilvania.

Uriașul de Transilvania standardizat, dar nu omologat

Rasa Uriaș de Transilvania, creat de Valentin Petrescu-Mag este o rasă standardizată, este introdus în catalogul european al raselor de iepuri și a câștigat numeroase concursuri, inclusiv un titlu de campion european la Masterul european de la Leipzig din 2012. Standardizarea unei rase este foarte importantă deoarece aceasta stabileşte standardele admise ale unei rase și are și un important scop sportiv deoarece după aceasta se fac jurizările la competiții.

Omologarea unei rase are în schimb scop economic comercial, deoarece nu se poate face industrializare fără ca o rasă să fie omologată. În cazul Uriașului de Transilvania, omologarea se află în plin proces, creatorul său realizează mai multe rapoarte și studii pentru a completa documentația depusă deja pentru omologare. Lectorul universitar spera ca într-un viitor apropiat să reușească să omologheze rasa pe care a creat-o la Cluj.