Fotografii: (c) Cornel Cepariu/ AGERRES

“Neîndoielnic, sorgintea unor asemenea elemente, aparent fără vârstă, se află, cel puțin în fondul scitic, varianta daco-getică, suferind mai apoi diverse influențe. Folclorul vrâncean cuprinde fapte ale căror ‘semne’ prezente au rămas să îmbogățească formele artistice de manifestare ale sătenilor, dar ale căror origine ori semnificație s-au pierdut. În creația artistică arhaică din zonă, mentalitatea magică are un rol esențial”, spune Traian Negulescu, directorul Direcției pentru Cultură și Patrimoniu Național a județului.

Un exemplu aparte privind filoanele magice ale artei populare vrâncene îl oferă “Chipărușul”, dans funerar unic în Europa, după etnologi, un ritual-joc cu măști de priveghie, al cărui rost originar era, pe de o parte, de a proteja familia îndoliată împotriva revenirii, se consideră nocivă, a celui mort printre cei vii, iar, pe de altă parte, de a-l încadra “lin” pe acesta din urmă în ciclul lumii de dincolo.

Obicei geto-dacic care se bazează pe principiul regenerării și învierii naturii și sufletului și practicat, din perioada precreștină în zona rurală vrânceană de munte, dar și în prezent la nivelul comunei Nereju, acesta constă în realizarea unui dans ritualic în fața casei celui mort. Doisprezece bărbați având fețele acoperite de măști tradiționale din blană de oaie argăsită, așezați unul în spatele celuilalt și legați cu “lanțul vieții”, dansează în jurul unui foc. Din când în când sar peste flăcările acestuia, ca simbol al purificării sufletului celui decedat.

“Finalitatea cea mai izbitoare, încă vădită, a acestui obicei cu măști rămâne, însă, aceea de a înveseli asistența îndurerată a mortului, fapt ce amintește nu numai de daci, ci chiar de sciți și greci. Simbolistica focului, care se regăsește în acest dans ritualic ce vorbește de purificare, poate fi explicată prin faptul că în zonă au trăit sciți, fapt confirmat, de altfel și material, prin descoperirea în zonă, la Bârsești, a unui sit arheologic ce cuprinde tumuli de incinerare datând din secolele VII-VI î.Hr”, subliniază Traian Negulescu.

Potrivit acestuia, trebuie menționat faptul că “rosturile magice nu consfințeau, încă de la început, întreaga funcționalitate a faptelor folclorice, iar de la zămislirea lor și până astăzi acestea din urmă au cunoscut un profund proces de demagizare, de laicizare, chiar de deplasare spre spectacol în vremea noastră, de convertire la fapt artistic ori de prezență în cadrul alaiurilor din sărbătorile de iarnă”. În prezent, este interpretat mai mult ca un dans semnificând moartea anului vechi care lasă locul celui nou, alăturându-se, astfel, măștilor Baba și Moșul sau figurilor zoomorfe cunoscute, cum ar fi capra, ursul, calul sau barza.

Dansul autentic “Chipărușul” se mai păstrează drept ritual în satele vrâncene de munte doar la înmormântarea persoanelor în vârstă.

Așa a fost cazul chiar la priveghiul lui Neacșu Păun, cel care, în 1957, a înființat Ansamblul folcloric “Chipărușul” din comuna Nereju pe care l-a condus, apoi, vreme de mai bine de o jumătate de secol, promovând cu deosebit talent și mândrie specifică mocanilor vrânceni cele mai valoroase creații ale culturii tradiționale nerejene la înalt nivel artistic și spectacular. La aproape 90 de ani, în 2010, nea Neacșu, sufletul creator al acestei formații folclorice, se retrăsese din cauza problemelor de sănătate, dar continua să-i îndrume pe membrii ansamblului ce își cucerise o celebritate nu numai în țară. Trecerea în “lumea de dincolo” a lui Neacșu Păun, vestitul animator și fluieraș din munții Vrancei, cel care a lăsat caiete întregi cu notițe consemnând, de la înaintașii săi, tot ceea ce înseamnă tradițiile folclorice ale locului, s-a făcut întocmai obiceiului pe care l-a promovat toată viața.

“Nea Neacșu și-a dorit să prezentăm la priveghi ritualul cu măștile care îmblânzesc moartea”, declara pentru AGERPRES inimosul localnic Ștefan Harabagiu, cunoscut ca nea Doldor, cel ce preluase ștafeta de lider al Ansamblului “Chipărușul” de la inițiatorul formației. De altfel, cei doi își împărțeau foarte clar atribuțiile. Nea Neacșu se ocupa de fluierași, iar nea Doldor de dansatori. Din păcate, fluierașii l-au pierdut pe cel mai priceput dintre ei, dar le-a rămas tot ceea ce Neacșu Păun i-a învățat.

În prezent, componența echipei ce joacă “Chipărușul” include bărbați trecuți de 60 de ani. Natalia Dudu, directorul Căminului Cultural din Nereju, afirmă, însă, că există în paralel și un ansamblu de 14 copii, cei mai mici fiind de clasa a II-a, formație susținută de autoritățile locale direct, prin participare unora dintre liderii comunității în orchestra ce susține partea muzicală a partiturii folclorice.

“Sunt copii care provin din familii cu tradiție, în total 30 cu tot cu colindători. La noi se mai păstrează obiceiul ca în prima zi a anului tinerii să se mascheze și să se adune în centrul satului pentru a merge apoi pe la casele localnicilor să ureze”, menționează Natalia Dudu.

Chipărușul ar putea deveni un brand local pentru promovarea Vrancei ca destinație turistică. Cei 12 bătrâni care formează ansamblul ar putea fi protagoniștii următorului film documentar al echipei care a realizat și filmul “Vrancea, locul în care istoria se împletește cu legenda”. Această producție, inițiată și realizată de Consiliul Județean Vrancea și selectată pentru a fi prezentată la ediția din decembrie 2012 a Festivalului Filmului Românesc de la Montreal (Canada) a inclus și momente succinte din dansul “Chipărușului”, dar regizorul Radu Tora declara că își dorește să aprofundeze tema dansului ritualic unic.

“Propunerea poate fi ca o soluție care să contribuie la conservarea, dar și de promovare în același timp a acestui obicei absolut fascinant, astăzi, aproape dispărut, a cărui apariție datează, cel mai probabil, chiar din perioada de formare a poporului român”, consideră Traian Negulescu.

“Chipărușul” reprezintă, însă, doar un crâmpei din însăși tradiția și spiritualitatea vrânceană, folclorul reprezentând pentru județul în care istoria se întâlnește cu legenda domeniul principal de afirmare a creației populare. În lungul șir de asemenea reprezentări ale sufletului vrânceanului se află balada “Miorița”, vie și potențatoare de talente. Interpretată vocal în acompaniament de fluier, este denumită, în funcție de variantele sale, “Șreagul”, “Poneala oilor”, ori “Când și-a piedut ciobanul oile”. Mioriței i se alătură și alte balade de obârșie locală cum ar fi “Cântecul lui Bahnă”, “Cântecul lui Gherghilaș”, “Ghiță Cătănuță” și “Cântecul gerului”, ultimele două având o “respirație” mai largă.

Pline de vitalitate se dovedesc a fi melodiile, strigăturile din cuprinsul jocurilor populare legate de ceremonialul nunții ori specifice sărbătorilor de iarnă. Acestea din urmă prilejuiesc evoluția “crilelor”, adică cetelor de colindători, vrâncenii, mai ales cei din zona de munte, considerați neîntrecuți în cântatul din fluier, caval, cimpoi, ocarină, chiar bucium, împletind partea muzicală cu dansul. Jocurile în Vrancea se dansează cu multă rapiditate și forță. Cel mai caracteristic joc din zona Vrancei este “De tare”, vechi dans bărbătesc, care pretinde multă îndemânare și virtuozitate. Nu mai prejos se află jocurile din partea subcarpatică și de câmpie a județului. Reprezentativ este acolo “Brâul mare” ori “Brâul pe opt”. Acesta solicită nu numai vigoare și vioiciune, dar și ritm precis și o deosebită tehnică în execuția mișcărilor. Alte dansuri cunoscute în zonă sunt “Hora lui Taftă” și “Sârba lui Darie”. În multe cazuri, aceste dansuri reprezentau un prilej de întrecere între flăcăii satului sau veniți de aiurea, care doreau să obțină atenția ori mâna unor fecioare dintr-o comunitate rurală.

Între formațiile care duc mai departe faima folclorică a Vrancei se află “Fluierașii” din Paltin, “Cimpoierii” din Nistorești, “Buciumașii” din Spulber, “Colindătorii” din Râmniceni ori Soveja, “Uncheșii” din Păunești.

Formația de fluierași de la Paltin a fost înființată de fostul primar al comunei, Ionașcu Nichitaș, care a și organizat în 1967 prima ediție a festivalului “Pe Plaiul Tojanului”. Același primar-artist popular a încheiat un contract cu etnomuzicologul D.D. Stancu, directorul muzical al Radio România, pentru a-i instrui pe membrii ansamblului din Paltin. Primul concert al acestuia, implicit al formației de fluierași i-a uimit pe spectatorii de la Sala Uniunii Compozitorilor din București, care “au rămas fără cuvinte” în fața măiestriei de care au dat dovadă vrâncenii fără cultură muzicală din Paltin.
Din păcate, din grupul de fluierași, care număra cândva chiar și 40 de membri, au mai rămas 15-18, dintre care doar doi din formația renumită pe plan național. Aceștia, spune Tudorel Bâtcă, cel care mai animă în prezent formația, nu îi mai însoțesc pe colindători de Anul Nou.

“Când eram eu tânăr, ceata Plugușorului era compusă din tineri mai dezghețați la minte, ce făceau versuri despre localnici, consiliul local și cine mai era, colindători ce erau însoțiți de fluierași. Acum mai merg doar cei care își mai aduc aminte de tinerețe, căci tinerii sunt plecați de Revelion în altă parte să petreacă. La noi populația este îmbătrânită, nivelul de trai este scăzut, oamenii sunt preocupați să-și câștige existența și nu prea mai au timp de cântat. Doar cei care mai au în vene tradiția creației populare mai dau semne de vigoare. Dar sunt puțini și pentru că nu a existat în ultimii ani interes pentru susținerea valorilor folclorice”, afirmă Tudorel Bâtcă.

În schimb, la Nistorești, consiliul local și primăria încearcă să stimuleze bănește ori prin susținerea transportului la diverse manifestări în țară formația de cimpoieri din localitate pentru a-și continua evoluția artistică. Aceasta, deoarece, laureată a multor festivaluri naționale, echipa mai are numai vreo zece membri, cu trecerea anilor mulți dintre ei decedând, iar tinerii nu par a fi atrași de continuarea acestei tradiții.

“Activitatea culturală se face din suflet, inimă și cu pasiune. Tineretul a plecat, migrația este un fenomen. Dansul și cântecul s-au născut datorită statorniciei. Doar în zonele în care mai există pasiune se mai mențin tradițiile. Doar bucuria spectatorilor la spectacol a rămas aceeași, reflectând valoarea și virtuțile artei interpretative la cimpoi”, mărturisește Ion Gogoriță, primarul comunei Nistorești, el însuși pasionat de cântatul la fluier.

Potrivit acestuia, “din fericire, în zonă se mai păstrează astăzi obiceiul ca în prima zi a Anului Nou tinerii să meargă la horele care se organizează în localitate, unde sunt prezenți și cimpoerii, spre bucuria părinților care-și văd copiii dispuși să renunțe la o noapte în discotecă în favoarea unei astfel de petreceri ca în vremurile de demult, când mamele priveau cum sunt dansate și curtate fetele”.

“În comuna noastră, îmbrăcămintea oamenilor este în general modernă, dar în prima zi a Anului Nou tinerii, la fel ca bătrânii, îmbracă straiul popular și merg cu Plugușorul”, spune primarul. Faptul constituie un semnal pozitiv de care autoritățile locale vor să profite pentru “redeșteptarea spiritului artistic”, materializându-l prin înființarea grupului folcloric “Nistoreasca” și a formației de dansuri “Plai de dor” care au în componență tineri. Școala din Nistorești are o colaborare cu Școala Populară de Artă din Focșani, o clasă de tineri ai locului perfecționându-se în arta confecționării cimpoaielor.

Și la Spulber “Buciumașii” se adună greu și numai la insistențele unor oficiali, care îi stimulează de multe ori chiar prin contribuții personale. Și grupul de colindători de la Râmniceni are o medie de vârstă înaintată, iar tinerii nu se arată foarte interesați de a duce mai departe tradiția colindelor unice în Vrancea și poate în întreaga țară.

La Soveja s-a încercat reînvierea tradițiilor cu ajutorul elevilor. Numărul tinerilor care au plecat la colindat a scăzut de la an la an, poate și din cauza încetățenirii ideii că se merge la cerșit, majoritatea celor ce băteau din poartă în poartă provenind din familii sărace. Prin urmare, cadrele didactice au îndemnat elevii să preia obiceiurile pe care le-au promovat, apoi, sub genericul “În ulița satului”. Iar rezultatele au apărut.

“Cu prilejul sărbătorilor de iarnă din finalul anului trecut și debutul acestuia pe care ne pregătim să-l încheiem, am constatat că numărul de colindători a crescut, mai ales că am încercat să înlăturăm această idee a cerșetoriei”, spune profesorul Constantin Macarie, președintele Fundației “Simion Mehedinți — Miorița” din Soveja.

În prima zi a Noului An tinerii merg cu Plugușorul, cu pârâitori, buhaie și bice, precum și cu semănatul, acest din urmă obicei fiind practicat de copii de 12-14 ani care sorcovesc la vecini și la rude. Specific Sovejei este “Botezul apelor”, ce are loc pe 6 ianuarie, de Bobotează. Evenimentul se bucură de un succes “poate neașteptat”, constând în sfințirea apelor pârâului Dragomira, după slujba de Bobotează. Flăcăi îmbrăcați în straie populare, cu o sanie trasă de cai, și preotul satului merg la pârâu unde are loc slujba de sfințire a apelor, totul încheindu-se cu un spectacol care semnifică și finalul sărbătorilor de iarnă.

“Uncheșii” din Păunești vin în fiecare început de an în Piața Unirii din Focșani îmbrăcați, dând frâu liber imaginației, în costume tradiționale cu măști confecționate din piei de oaie și înarmați cu talăngi uriașe pentru alungarea spiritelor rele, după ce mai întâi, în prima zi din fiecare an, conform unei tradiții ce se pierde în negura timpului, defilaseră prin centrul comunei costumați cât mai înfricoșător “pentru a goni spiritele malefice din anul care tocmai a venit”. În fruntea grupului s-a aflat, în ultimii ani, Marian Chiriac, directorului Căminului Cultural, cel care în momentul de vârf al trecerii “uncheșilor” rostește un plugușor tradițional, plin de umor, care bine dispune asistența.

La Păunești, pe 1 ianuarie se desfășoară un adevărat spectacol de carnaval, în care peste 100 de localnici se îmbracă în diverse costume, își pun măști și defilează prin centrul comunei, înconjurând, în frunte cu “Uncheșii”, biserica și piața, pe jos, în căruțe, tractoare, mașini care de care mai ciudat ornate. Pe lângă ținutele tradiționale, mulți poartă costume și mesaje care au legătură cu politicienii și cu ceea ce se întâmplă în țară.

“Tabloul” sumar al prezenței diverselor formații și grupuri de folclor tradițional ce mai activează, încă, în Vrancea, poate fi completat și cu menționarea existenței unor creații contemporane care fie se înscriu în tematica repertoriului tradițional ori, mai frecvent, oglindesc profundele mutații petrecute în viața și mentalitatea vrâncenilor.

Reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vrancea spun că misiunea lor este, însă, tot mai grea. Ei argumentează prin migrația locuitorilor de la sate lipsa de rezonanță la nivelul tinerilor care mai rămân în localitățile rurale, dar și prin lipsa de interes în unele cazuri a comunităților locale ce “nu înțeleg că uitând tradițiile se pierd nu numai tradiții, dar și rădăcinile, legătura cu trecutul”.

“Este o formă de globalizare care la nivelul comunităților are un efect dezastruos”, crede Eugen Stoianof din calitatea sa de șef secție în cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vrancea.

Atragerea în mai multe spectacole a formațiilor și interpreților care mai activează în Vrancea folclorică este percepută ca “un remediu” în salvarea de la uitare a unui valoros tezaur de artă populară.

AGERPRES/(AS — autor: Cornel Cepariu, editor: Ștefan Gabrea)

Foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FLUX

Concerte susținute de celebrul cor dirijat de Anna Ungureanu au fost susținute atât în țară, în orașe precum Iași, Sinaia, Târgoviște, Baia Mare, Oradea, Constanța și Timișoara, dar și pe plan internațional în cadrul unor evenimente organizate în Bruxelles, Riga, Vilnius, Beijing și Viena. În București, nu au lipsit celebrele concerte de Paști și Crăciun, desfășurate pe scena Ateneului Român, cu casa închisă. Concertul de Crăciun va fi transmis pe 25 decembrie, de la ora 16,40, pe postul național de televiziune.

“Transformarea proiectului Cantus Mundi, inițiat și prezidat de dirijorul Ion Marin, într-un program național susținut instituțional de Guvernul României, este de asemenea o performanță care va avea ca efect promovarea intensivă a cântului coral în rândul copiilor din toate mediile sociale”, se arată în comunicatul citat, precizându-se că “gala de inaugurare a programului în cadrul căreia 800 de copii din întreaga țară au cântat împreună la Parlamentul României a fost transmisă, în direct, de către TVR1”.

Potrivit documentului citat, www.madrigal.ro este noul site al corului, relansat în mediul online în luna septembrie, alături de site-ul Programului Național Cantus Mundi, www.cantusmundi.com. De asemenea, canalul Youtube și pagina de Facebook ale Corului Madrigal au fost relansate și actualizate constant.

Deschiderea față de public a fost demonstrată — după epuizarea biletelor la concertele din luna decembrie — și prin organizarea în premieră a Concertului de colinde live în Garajul Europa FM, ascultat de peste 300 de mii de români din întreaga lume.

Corul Madrigal a fost înființat în anul 1963 de reputatul dirijor Marin Constantin, susținând până în prezent concerte pe cele mai prestigioase scene din Europa, America și Asia. În cadrul Festivalului Internațional “George Enescu” 2013, după ce, din 1965, a participat la toate edițiile marelui eveniment, Corul Madrigal a primit Diploma și Trofeul UNESCO “50 de ani de excelență în patrimoniul muzical universal”, din partea Federației Asociațiilor, Cluburilor și Centrelor pentru UNESCO din Europa și America de Nord, în semn de omagiu și recunoaștere a întregii activități desfășurate.

AGERPRES/(AS — autor: Petronius Craiu, editor: Antonia Niță)

Fotografii: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FLUX

“Evenimentul de astăzi este legat de proiectul Muzeului Municipiului București de a deschide cât mai multe spații pentru public, noi muzee”, a declarat directorul instituției, Adrian Majuru.

El a precizat că trei muzee sunt, în șantier, în momentul de față, cu finanțare europeană: Vila Doctor Nicolae Minovici, Casa Costică Cesianu de pe Calea Victoriei și Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”.

“În doi ani vom avea trei muzee noi. Vom avea foarte mult de muncit, dar, alături de colegii mei, vom reuși”, a spus Majuru, care a mai anunțat că anul viitor se va deschide o expoziție permanentă la Muzeul George Severeanu.

În noul spațiu din Muzeul Aman sunt prezentate tablouri din depozitul instituției, restaurate de specialiștii Muzeului Municipiului București, cuprinse în seria “Vindecări miraculoase” având ca tematică scenele țărănești, naturi statice cu flori și fructe și portrete.

“Majoritatea lucrărilor au fost într-o stare accentuată de degradare, ele fiind restaurate special pentru acest eveniment”, a declarat, pentru AGERPRES, șeful Secției Restaurare a Muzeului Municipiului București, Ioan D. Popa.

El a anunțat că, după restaurarea unor alte lucrări aflate în depozite, va fi regândit Atelierul Mare din Muzeul Aman, unde se va reamenaja panotarea lucrărilor, acestea având o tematică similară celor expuse în sala inaugurată marți.

Un proiect al Editurii Noi Media Print 2014, al cărui prim exemplar — semnal a apărut printr-un parteneriat cu UNArte, volumul “Theodor Aman. Renaștere și edificare” de Marian Constantin se dorește un omagiu adus personalității marelui artist, în anul când se împlinesc 150 de ani de la fondarea Școlii de Belle-Arte și 145 de ani de la inaugurarea Muzeului Aman.

Autorul a declarat pentru AGERPRES că în iarna anului viitor cartea va vedea lumina tiparului în două ediții, română și engleză.

Pictorul Theodor Aman (1831—1891) și-a deschis prima expoziție retrospectivă în 1883, la București, urmată de o a doua în anul 1890.

În atelierul lui Aman au pășit toate personalitățile importante ale epocii, iar tablourile sale au surprins evenimentele din 1848, 1859, 1866 și 1877.

Primul muzeu de artă din Capitală, Muzeul “Theodor Aman” a fost deschis pentru public începând cu 1908. Imobilul este casa în care a trăit și a creat peste 22 de ani artistul, cel care a conceput fiecare detaliu al clădirii, de la proiectul de arhitectură pus în practică de antreprenorul german Fr. Scheller între anii 1867-1869, până la decorația exterioară și cea interioară (vitraliile, pictură murală, medalioanele sculptate pe uși, pictura aplicată pe uși, mobilierul sculptat, lambriurile și soba din atelier, stucatura tavanelor).

În anul 1904, soția sa, Ana Aman, donează statului casa cu operele artistului rămase în colecția personală după moartea sa, obiectele și tot mobilierul.

Muzeul găzduiește un mare număr de tablouri ale artistului, Colecția Theodor Aman cuprinzând compoziții istorice, peisaje, naturi moarte, portrete. Alături de uleiuri și pânze reprezentative, muzeul posedă o amplă colecție de gravuri, tehnică pe care Aman a experimentat-o către sfârșitul vieții.

În 2004, au început lucrările de consolidare a clădirii, lipsa fondurilor ducând la prelungirea duratei lucrărilor de la trei la cinci ani, în aprilie 2009 muzeul fiind deschis parțial marelui public. În mai 2013, cu prilejul Nopții Muzeelor, instituția și-a redeschis integral porțile, după aproape zece ani de restaurări și reparații.

Clădirea a mai fost reparată, parțial, în anii 1920 și în anii 1960, dar nu fusese consolidată după cutremurele din 1940 și 1977.

AGERPRES/(AS — autor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu)

Foto: (c) NICOLAE BADEA/AGERPRES ARHIVĂ

Săptămâna aceasta vă propunem ”Piftie de porc”, ”Caltaboșii” și ”Șoriciu fript” rețetele fiind publicate în ”Carte de bucătărie — 1501 feluri de măncări” (1935), cu o prefață de Constantin Bacalbașa.

Piftie de porc
Luați de la 4 la 6 picioare de porc, 2 urechi, 2 codițe, le spălați, le curățați. Apoi sunt puse în apă pe foc și când au dat în clocot aruncați apa. Apoi le mai spălați odată cu apă rece, le puneți iarăși în apă ca să fiarbă, cu o căpățână de usturoi, o ceapă, câteva boabe de piper. La 3 kg picioare se pun 6 litri apă.

Să fiarbă foarte încet, până se vor lua cărnurile de pe oase. Trageți oala de pe foc, lăsați să se răcească puțin. Luați usturoiu, îl pisați, strecurați zeama, puneți usturoiul în ea și strecurați din nou printr’o strecurătoare deasă ca să iasă limpede. Carnea o așezați în farfurii, turnați zeama deasupra și lăsați să se răcească. Să nu acoperiți până nu s-a închegat.

Caltaboșii
Ia 500 gr. carne slabă de porc de tocătură și 100 gr. slănină, 30 gr. orez, sare, piper, ceapă rasă, enibahar, coconari. Toci carnea și slănina, moi cu 100 gr. zeamă de carne, amesteci iarăși, pui și celelalte elemente; amesteci din nou.

Iei mațe de grosimea consacrată, le cureți și le speli bine, le lași să se usuce, apoi introdu tocătura umpli până la 15 centrimetri, legi deschizăturile și pui să fiarbă până ce cârnatul are umflătura caracteristică. Se mănâncă cald.

Șoriciu fript


Foto: (c) NICOLAE BADEA/AGERPRES ARHIVĂ

Iei o bucată de șoriciu, mai ales de purcel, și o pui într’o cratiță peste apă fierbinte. Când șoricul s-a muiat, îl crestezi în lung și în lat, și-l pui să se frigă, stropindu-l mereu în grăsimea ce se topește peste el. Această friptură se dă la masă cu varză roșie, sau acră, cu cartofi sau alte zarzavaturi.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

Foto: (c) PAULA NEAMTU/AGERPRES FLUX

La această sărbătoare sfântă, toți creștinii își reîmprospătează sufletul cu amintirile copilăriei, revenindu-le în minte zăpezile bogate și prevestitoare de rod îmbelșugat, colindele și clinchetele de clopoței, mirosul proaspăt de brad, dar și de cozonaci, nerăbdarea așteptării darurilor sub pomul de Crăciun, toate acestea creând o atmosferă de basm, liniște sufletească și iubire.

Scena Nașterii Domnului este prezentată la Târgul de Crăciun, 2014
Foto: (c) PAULA NEAMTU/AGERPRES FLUX

În cultura românească, Crăciunul este un personaj cu trăsături bivalente: are puteri miraculoase, specifice zeilor și eroilor din basme, dar și calități și defecte specifice oamenilor. Ca persoană profană, este un om bătrân, un păstor bătrân cu barba de omăt, vecin cu Moș Ajun, fratele său mai mic. Sub influența creștinismului, Crăciunul apare și ca figură apocrifă: s-a născut înaintea tuturor sfinților, este mai mare peste ciobanii din satul în care s-a născut Hristos și altele. Legendele Nașterii Domnului zugrăvesc peisajul etnografic al unui sat pastoral unde trăia Moș Crăciun și avea case mari, grajduri, coșare și târle pentru vite. Pe neașteptate, în acest sat liniștit sosește o femeie necunoscută care, simțind că i-a venit vremea să nască, bate la poarta casei lui Moș Ajun și îi cere găzduire. Motivând că este om sărac, acesta o trimite la fratele său bogat, Moș Crăciun. Acesta, fără să știe că femeia este Maica Domnului, nu o primește sau o trimite să nască în grajdul vitelor.

Crăciuneasa ajută străina să nască, faptă pedepsită de Crăciun cu tăierea mâinilor din coate. Când Moș Crăciun află că în grajdul său s-a născut Domnul Iisus, se căiește și cere iertare lui Dumnezeu devenind primul creștin, sfântul cel mai bătrân, soțul femeii care a moșit-o pe Maria.

La apariția creștinismului, Crăciunul era un zeu atât de venerat încât nu a putut fi exclus cu desăvârșire din Calendarul Popular și din conștiința oamenilor care adoptaseră credința în Hristos. Prin tot ceea ce face, Crăciunul se opune sau împiedică nașterea pruncului Iisus întrucât venirea Lui presupune mai întâi plecarea (moartea) Moșului, tradițiile contemporane despre Moșul darnic și bun, încărcat cu daruri multe, fiind influențe livrești pătrunse în cultura populară.

De Crăciun au loc o serie de practici atestate în toate zonele țării, care au în centrul lor colindele și mesele rituale.

Crăciunul mai este numit și sărbătoarea familiei; este ocazia când toți se reunesc, părinți, copii, nepoți își fac daruri, se bucură de clipele petrecute împreună în jurul mesei, cu credința că prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorilor vor avea un an mai bogat.

(Documentare — Marina Bădulescu, Daniela Dumitrescu, editor: Andreea Onogea)

Foto: (c) doxologia.ro

În Bethleem (aram — casa pâinii) s-a săvârșit marea taină a dreptei credințe: “Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălțat întru slavă” (I Tim. III, 16).

Interior din Biserica Nașterii Domnului din Bethleem
Foto: (c) doxologia.ro

Eveniment unic în istoria omenirii, petrecut pe vremea regelui Irod cel Mare, stăpân peste Galileea (Nazaretul) și Iudeea (unde era Bethleemul), amândouă regiunile făceau parte din Imperiului Roman și erau guvernate de către un procurator Quirinius. Imperiul era condus de Octavian Augustus (27 î.Hr-14 d.Hr), reorganizator al administrației și armatei.

În acea perioadă, a fost dispusă de autorități organizarea unui un recensământ, fiecare trebuind să meargă în cetatea lui de origine pentru a se declara. Printr-un astfel de procedeu se stabilea o bază de date pentru impozitarea populației și a terenurilor.

Potrivit Sfintei Scripturi și Sfintei Tradiții, mergând cu Iosif de la Nazaret la Bethleem, spre a împlini porunca autorităților, Sfânta Fecioară Maria a născut pe Iisus într-un staul de animale de la marginea cetății.

Acolo, la marginea câmpului, în noaptea sfântă, îngerul a vestit păstorilor Nașterea Mântuitorului lumii. Tot atunci și tot acolo, în pragul colibei în care se afla pruncul sfânt, s-au oprit cei trei magi din lunga lor călătorie, spre a lăsa, lângă copilul sărac, daruri împărătești. Asupra celor trei se oprește Sfântul Ioan Gură de Aur (Chrysostomul), arhiepiscop al Constantinopolului (347-407), atunci când vorbește de nașterea Fiului. Nebunie o numește părintele călătoria celor trei perși care, altfel, erau stăpâniți de vrăji și de eresuri, o nebunie a fost închinarea și întrebarea pe care aceștia o fac lui Irod, despre nașterea pruncului împărat, întrebare care aduce panică mare între iudei, suficientă să pună viața magilor în pericol, nemaivorbind de viața copilului.

‘Trebuie multă osârdie și rugăciune, spre a putea înțelege după cuviință această Evanghelie” — spune Sfântul Ioan, pentru că până aici aparențele au fost necuviincioase. Toate acestea s-au întâmplat așa, și nu altfel, pentru că Dumnezeu a dorit să facă cunoscut cine este și pentru ce a venit Fiul, de la bun început. Au fost magi pentru că astfel, prin ei, lumea păgână, tributară miturilor și magiei, a fost adusă la închinare și la cunoștința singurului Dumnezeu Cel în Treime Închinat.

Nu au avut frică în fața împăratului pentru că modul în care Dumnezeu a ales să le vestească Nașterea și, implicit, restaurarea firi omenești, a fost fără urmă de suspiciune pentru cei trei magi. Steaua, care le-a fost trimisă și care le-a vestit vestea cea bună și i-a condus până în fața pruncului, i-a încredințat pe deplin, pentru că ea le era proprie, era una din valorile pe care magii lumii orientale o cultivau. Dumnezeu le-a vorbit în limba lor, erau încredințați, nu mai aveau frică pentru nimic.

Închinarea magilor
Foto: (c) doxologia.ro

“Magii au trecut înainte” — spune marele Părinte al Bisericii—, “Așadar lor să le urmăm noi. Să ne depărtăm de păgânătate, pentru ca să vedem pe Hristos, precum și ei s-au depărtat de patria lor cea păgânească, spre a-l vedea pe el. Să părăsim lucrurile pământești ca și Magii, care, după ce au părăsit Persia, au văzut pe soarele dreptății. Așadar lasă toate și aleargă la Vithleem. De ești păstor și te vei duce acolo vei vedea pruncul în colibă. De ești împărat și nu te duci acolo, și porfira nu-ți va folosi nimica. De ești înțelept, și acestea nu te pot împiedica de a te duce acolo și a te închina fiului lui Dumnezeu; căci acestea foarte bine se potrivesc cu înțelepciunea”. (Predici la duminici și sărbători — Sfântul Ioan Gură de Aur)

Nașterea Domnului (adică întruparea lui Dumnezeu) face parte din cele 12 sărbători domnești (sau praznice împărătești) ale Bisericii Ortodoxe, a treia mare sărbătoare după cea de Paști și de Rusalii.

Sărbătoarea anuală a nașterii cu trup a Domnului Iisus Hristos este cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, în ordinea cronologică a vieții Mântuitorului.

Nașterea Domnului, numită și Crăciunul, pare a fi cea dintâi sărbătoare specific creștină, dintre cele ale Mântuitorului, deși nu este tot atât de veche ca Paștile sau Pogorârea Sfântului Duh sau (Cincizecimea sau Rusaliile).

Ultimele două sărbători au totuși întâietate încă din timpul creștinismului primar apărut într-o lume care punea accentul pe ziua morții și a învierii divinităților adorate, iar nu pe ziua nașterii lor. De aceea, cultul Mântuitorului în Biserica primară era concentrat în jurul morții și al Învierii Sale. Calendarele creștine păstrează de asemenea în amintirea posterității, nu datele nașterii mucenicilor și ale sfinților, ci datele morții lor. De aceea, Nașterea Domnului este considerata în general ca o sărbătoare de origine mai nouă decât Paștile. Vechimea ei se poate urmări retrospectiv în documente până pe la sfârșitul secolului III.

AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)

The Buluc Monastery was founded in the second half of the 17th century, when a famous landowner of those times in Odobesti, named Ioan Caragea built in a grove today’s church of the monastery, a wooden construction dedicated to The Pentecost and The Holy Trinity.

Photo credit (c) Traian NEGULESCU / AGERPRES

At its consecration on March 8, 1679, the church received as donations several plots of land and forests from the landowners in the surroundings, and it turned into a hermitage where subsequently, its founder himself took vows, becoming hieromonk Isaia. He became then the abbot of this place of worship. The fact is mentioned in the documents discovered by historian C. C. Giurescu in the “Collection of the Pamfilesti” in Odobesti.

The donations have also continued over the 18th and 19th centuries. An authentic document dated May 2, 1744 reads that Athanasie the monk gave the church a plot of land when he became a monk.

A monastic settlement safe from the very beginning from the invaders’ eyes and anger, the Buluc hermitage was defended by the secular dangers of those times.

Over 1922-1928, the monks constructed a new church, next to the old one, dedicated to The Transfiguration of Jesus. Made up of bricks and much bigger compared to the first one, this was partially destroyed by the powerful earthquake occurred on Nov. 10, 1940, but the legionary leadership at that time ordered its full demolition.

Disbanded by Decree 410/1959 and removed from the List of Historic Monuments, the hermitage hardly came through the communist period thanks to the missionary activity of priests in the Varsatura village. Its official closing by the then-authorities, between 1959 and 1989, did not prevent the Christians from visiting the hermitage each and every single year. On the contrary, the pilgrimages to Buluc became a mass phenomenon after 1959. On The Transfiguration of Jesus feast, large groups of believers from all the surrounding towns used to climb the century-beaten roads till the little wooden church to attend the church service held by the priest of the Varsatura parish.

Reopened after 1989, the settlement, elevated to the status of a monastery, continues to be the spiritual refuge of the believers in the area of Jaristea. Over the past four years, a steeple and a big house for cells, home to nuns and charity sisters were constructed.

At the proposal of the Vrancea County Department for Culture, the Buluc monastery regained its status of tourist attraction included on the list of monuments of the national heritage, on Nov. 11, 2014, under the signature of the prime minister.

The interior walls of the church are not painted with images of saints, but painted in a simple colour, blue, being adorned with over one hundred iconographic representations, such as the icon with double face, one representing St. Mina and St. Charalambos, the other one the Mother of God ”Hadighitria”, painted in oil on wood in 1831.

“The Buluc monastery is visited by many believers for both its religious significance, and the noise and pollution-free natural environment,” abbess Justiniana Talaban told AGERPRES. The place of worship is very well maintained by the nuns who found here their peace of mind, living in communion with nature and divinity.

Summer is the best time to visit the monastery, when the flowers in the courtyard form a multicolored carpet and the forest smells like heaven. The pilgrim finds the peace and calm one rarely “hears” nowadays, but also the humility of the local residents, and the modesty of those who come from other parts of the country and even beyond the country’s borders. The cells are true oases of coolness in the hot days of summer and in the winter, the fire of the wood burned in stoves spreads a unique fragrance, heat and mystery.

To arrive to the Buluc monastery in Focsani, one travels to Odobesti for 16 km, then from the city centre there is a 4 km-long road leading to the Jaristea commune, and another 4 km till the end of the journey.AGERPRES

Cei 200 de studenti români provin de la universitãti de top din întreaga lume, precum Massachusetts Institute of Technoly (MIT), Yale University, Imperial College London, University of Cambridge, University of Oxford, Université Paris-Sorbonne, dar nu numai, si s-au înscris la urmãtoarele categorii: Studentul Român al Anului din America de Nord – nivel universitar si nivel postuniversitar; Studentul Român al Anului din Europa – nivel universitar si nivel postuniversitar; Studentul Român al Anului de pe Alte Continente; Studentul Român Erasmus al Anului; Studentul Anului în România; si Premiul Special în Arte. Toti reprezintã modele de succes în societatea noastrã si sunt exemple firesti ale ambitiei si reusitei pe plan academic si profesional. Vlad Mãrgãrint, originar din Bârlad, spune cã perseverenta si ambitia sunt uneltele ale cãror initiale le foloseste sã spunã „P.A.” temerilor atunci când este la început. Astfel a început, anul trecut, drumul sãu în Elvetia, unde studiazã Matematica (Master) la ETH Zurich. A plecat din Bârlad în celãlalt capat al „axei”, dorindu- si sã lupte si sã reuseascã, independent de situatia financiarã de acasã. Provocãrile unei vieti fãrã sustinere financiarã în Zürich i-au schimbat optica despre lume. Pe parcursul acestui drum, lucrând în paralel ca Asistent Universitar, si-a dat seama cât de mult i-ar plãcea sã creeze instrumente matematice pentru a ajuta oamenii. Oamenii au fãcut posibile reusitele din proiectele sale din 2014, cel mai important fiind prima sa lucrare stiintificã publicatã înainte de a începe Teza de Master. Dacã ar începe din nou, tot în „beznã” s-ar aventura, pentru cã a vãzut cum „scântei fade pot sã-ti lumineze tot drumul”.

Distinctia în Educatie se premiaza la început de an!

Câstigãtorii vor fi anuntati în cadrul Galei Studentilor Români din Strãinãtate. La început de 2015, pe 8 ianuarie, evenimentul va reuni la Palatul Parlamentului, Sala „C. A. Rosetti”, studenti si tineri profesionisti, personalitãti din mediul academic si sectorul public, din mediul de afaceri si cel neguvernamental. Totodatã, la eveniment vor urca pe scenã tineri artisti români de renume international, alãturi de care invitat ii si membrii Ligii vor sãrbãtori 6 ani de activitate a LSRS. La eveniment sunt asteptat i 800 de participanti, student i si tineri profesionisti, personalitãti din mediul academic si sectorul public, din mediul de afaceri si cel neguvernamental. LSRS oferã studentilor si absolventilor români de peste hotare un cadru deschis de dialog si actiune. LSRS promoveazã initiativa, profesionalismul si solidaritatea membrilor sãi, ca reprezentanti de valoare ai României, si o atitudine pozitivã fatã de perspectivele reorientãrii lor spre tarã. Obiectivul principal al LSRS este de a apãra si promova drepturile si interesele academice, profesionale, sociale, civice si culturale ale membrilor sãi, precum si de a sprijini contributia lor la dezvoltarea României. LSRS este o organizatie neguvernamentalã, apoliticã si echidistantã.

sursa: monitoul de vaslui

Foto: (c) www.gradinamea.ro

Pe lângă brad, un simbol al Crăciunului este Crăciunița.

Planta care ne încântă privirile în fiecare sezon de iarnă prevestind venirea Crăciunului, ”Steaua Crăciunului” sau ”Flacăra Mexicană”, numită științific Euphorbia Pulcherrima sau Poinsettia, este cea mai spectaculoasă specie din genul ”Euphorbia”.

Poinsettia a fost cultivată de azteci în regiunile mexicane montane umede. Ei obișnuiau să o folosească pentru combaterea febrei. Mai târziu, în secolul al XVII-lea, franciscanii foloseau florile în diverse ceremonii religioase. Poinsettia a fost numită după Joel Roberts Poinsett, primul ambasador al Statelor Unite în Mexico.

Conform unei legende mexicane, un copil care nu și-a permis să cumpere un cadou pentru a-l oferi lui Hristos, a cules în Ajunul Crăciunului câteva frunze de pe marginea drumului. A adus buchetul de Poinsettia la biserică și, după câteva minute, acestea s-au colorat în roșu și verde.

Cultivarea și popularizarea sa a început în anii ’60, iar în scurt timp planta a devenit nelipsită în decorurile de Crăciun.

Ceea ce este considerat a fi floarea poinsettia este de fapt un buchet format din frunze terminale, numite bractei. Ele pot avea culoare roșie, roz, galben, alb, crem sau un amestec din două culori și sunt așezate sub formă de stea. Frunzele sunt verzi, fragede, și sunt dispuse pe tulpini fragede care conțin latex. Florile adevărate sunt foarte mici, de forma unor butoni ce formează o cupă, de culoare roșie sau galbenă, și se formează iarna în vârfurile tulpinilor. Poinsettia înflorește în zilele scurte de iarnă, dar cultivatorii pasionați le pot determina să înflorească în orice perioadă a anului, folosind o iluminare specială.

Este o plantă pretențioasă în privința duratei și intensității luminii. Lungimea zilei trebuie să fie de 10 ore. Are nevoie de lumină intensă pentru a-și păstra toate frunzele, dar vara se umbrește ușor. Planta este mare consumatoare de apă. Se ofilește foarte ușor și își pierde frunzele dacă solul este uscat și umiditatea aerului scăzută. De asemenea, excesul de apă în sol este dăunător. Frunzele se pot pulveriza fin cu apă, mai ales vara. Poisentia este o plantă sensibilă la curenții de aer și diferențele mari de temperatură de la o zi la altă, care provoacă pierderea frunzelor.

Schlumbergera este o varietate formată prin încrucișarea mai multor specii sălbatice de cactuși. Este numită și ”Crăciuniță” sau ”Nu mă deranja” și este un cactus originar din Brazilia, ce devine foarte decorativ iarna. Este cultivată pentru frumusețea florilor sale tubulare de culori strălucitoare, care apar de obicei în preajma Crăciunului. Planta înflorește numai dacă timp de câteva luni înainte de iarnă nu i se schimbă amplasarea. De aceea se mai numește și ”Nu mă deranja”.

Foto: (c) www.gradinamea.ro

Numită popular și cactusul crab sau homar, datorită formei tulpinilor, schlumbergera are flori în culori variate, de la alb, roz, roșu, purpuriu, violet, portocaliu și galben până la roșu intens, roz-portocaliu și auriu. Are tulpinile plate, articulate în formă de curea, care atârnă mai ales în faza de înflorire care durează din noiembrie până la sfârșitul lunii ianuarie.

Contrar celorlalți cactuși, necesită locuri ușor umbrite, cu umiditate ridicată în aer. Nu suportă schimbarea poziției sau mișcarea vasului în faza de formare și creștere a bobocilor, aceștia căzând foarte repede. Se plasează în încăperi cu orientare spre est sau vest, în dreptul unei ferestre, în locuri unde nu se formează curenți de aer, mai ales iarna. Dacă soarele e puternic vara, se umbrește ușor. În timpul verii se poate pulveriza fin cu apă și suportă bine căldura. Toamna trebuie ținută într-un loc luminos și răcoros și se udă mai rar.

Dacă vreți ca Schlumbergera să înflorească de Sărbători, nu trebuie niciodată expusă în plin soare pe perioada de vară. Iarna poate fi lăsată la soare, pentru că razele slabe nu îi dăunează. În perioada de repaus, din august până în octombrie, Schlumbergera trebuie să stea în locuri unde temperatura nu este mai mare de 15 grade Celsius și mai mică de 12 și se udă mai rar. La sfârșitul acestei perioade, se recomandă transplantarea într-un ghiveci cu puțin mai mare și într-un amestec nou de pământ.

Odată ce planta a început să înmugurească, nu trebuie ținută într-o încăpere, unde se aprind surse de lumina artificială după apus.

Dacă vreți să aduceți sărbătorilor de iarnă un aer proaspăt, ambele Crăciunițe sunt potrivite prin frumusețea lor în perioada Crăciunului.

AGERPRES/(Documentare — Daniela Dumitrescu, Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea)

Foto: (c) Globi.ro

Situată în Asia de Est (Extremul Orient) are vecini strâmtoarea Soya (La Perouse), Marea Ohotsk, Oceanul Pacific (Kita Taiheyo), Marea Chinei de Est, strâmtoarea Tushima, Marea Japoniei (Nihon Kayi).

Clima este tropicală în Ryukyu, subtropicală în Kyushu și temperată în restul teritoriului (mai aspră în ins. Hokkaido), cu nuanțe imprimate de dispunerea reliefului, de masa oceanică înconjurătoare și de acțiunea musonilor. Astfel, în V precipitațiile sunt mai bogate toamna și iarna, pe când în E ele cad mai ales vara. Asupra insulei se abat taifunuri dezastruoase în regiunile litorale.
Râurile, scurte (cele mai mari fiind Shimano 367 km, Tone 322 km, Kitagami 249 km), au un ridicat potențial energetic (în mare parte valorificat), iar lacurile (mai mari Biwa 673 km pătrați, Kasumi-ga-ura 168 km pătrați, Saroma 152 km pătrați) completează peisajul japonez.

Foto: (c) www.turistik.ro
Vegetația este extrem de variată (arbori de camfor, magnolii, bananieri, cedrul japonez, pinul roșu). Pădurile ocupă 2/3 din teritoriu. Fauna, la rândul ei variată este ocrotită în 27 de Parcuri Naționale (2 mil. ha), parcuri ale prefecturilor (circa 2 mil. ha) și în alte sute de rezervații, constituind și atracții turistice majore (ex. Parcul Național Fuji-Hakone-Izu este vizitat anual de peste 20 mil. turiști). Zone naturale ocrotite incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO — Pădurea de fag Shirakami — Sanchi, Pădurea Yakushima.
Diviziuni teritoriale: organizată în 47 de prefecturi. Limba oficială: japoneza (aglutinantă, aparține familiei limbilor ural altaice). Componență etnică: japonezi (98,5%); doar 1,5% la sută din populație este de altă etnie decât japoneză — coreeni (0.5%), chinezi (0,4%), alte etnii (0,6%). Religie: shinto și budism (circa 84%), altele (16%, inclusiv creștinism — sub 1%). Capitala și principalele orașe: Tokyo (capitala), Yokohama, Osaka, Nagoya, Kobe, Sapporo și Kyoto.

Foto: (c) www.turistik.ro

Foto: (c) www.turistik.ro

Foto: (c) www.turistik.ro

Foto: (c) www.turistik.ro
Potrivit informațiilor MAE, primii europeni, portughezii, ajung în Japonia în secolul XVI, fiind urmați de spanioli, olandezi și englezi. Politica de izolare auto-impusă a Japoniei a încetat sub presiunea puterilor occidentale în 1854, dată la care comandorul M. C. Perry impune încheierea primului tratat de prietenie și comerț între SUA și Japonia. Documentul a permis deschiderea porturilor pentru comerț și pătrunderea mărfurilor străine în țară. Rusia, Anglia, Olanda și Franța urmează exemplul american, influența civilizației occidentale determinând destrămarea sistemului feudal și trecerea Japoniei la capitalism, dezvoltare economică și modernizare rapidă a țării. Deși a suferit bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki, iar la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial economia era complet distrusă, Japonia a reușit să devină a doua putere economică a lumii, în prezent numărându-se printre principalii creditori pe plan mondial.

Foto: (c) www.turistik.ro

Foto: (c) www.turistik.ro

Forma de guvernământ: monarhie constituțională. Șeful statului: Împăratul Akihito (ianuarie 1989) Șeful executivului: Shinzo Abe (decembrie 2012). Forul legislativ: Dieta Națională, formată din două Camere: Camera Consilierilor (superioară) și Camera Reprezentanților (inferioară). Ultimele alegeri pentru Camera Consilierilor au avut loc la 21 iulie 2013 iar următoarele sunt programate pentru iulie 2016. Ultimele alegeri pentru Camera Reprezentanților au avut loc la 16 decembrie 2012 iar următoarele sunt programate pentru 15 decembrie 2016.
Principalele atracții turistice: Palatul Imperial din Tokyo deschis publicului de 1 ianuarie și de ziua Împăratului, 23 decembrie; Grădinile de Est (Higashi Gyoen) deschise în fiecare zi; templul Asakusa-Kannon; orașul costal Kamakura bogat în situri istorice (uriașul Buddha din bronz, Altarul Hachimanagu plin de culoare și insula pitorească Enoshima); cel mai înalt munte al Japoniei, Fuji (3.776 m); insula Hokkaido unde se află ultimii indigeni Ainu din țară și rămășițele culturii acestora.
O altă atracție este Kyoto. Întemeiat în anul 794, orașul are pe lista de atracții Pavilionul de Aur (Kinkakuji), grădina cu pietre Zen Ryoanji, templul Kiyomizu și castelul medieval Nijo. La o oră la sud de Kyoto se regăsește Nara, unde turistul poate vizita Marele Buddha din templul Todaiji, cea mai mare structură din lemn, la 57m înălțime și căprioara sacră în Parcul Nara.

Foto: (c) www.turistik.ro

Foto: (c) www.turistik.ro
Osaka, renumit pentru abundența de restaurante, castelul istoric Osaka și centrul de arte de la Kabuki și Bunraku. Districtele Namba și Umeda renumite pentru viața de noapte. Alte atracții sunt: insula Miyajima; Dogo Spa este cel mai vechi centru de acest fel din Japonia; Ibusuki Spa cu izvoare termale faimoase și renumit pentru saunele cu nisip fierbinte; insula Sado.
În ceea ce privește gastronomia, bucătăria tradițională japoneză conține mai multe feluri de mese: “honzen ryori”, o combinație de mai multe feluri servite pe vase cu picioare, la ocazii formale, “chakaiseki ryori”, servit înainte de ceremonia ceaiului și “kaiseki ryori”, feluri de mâncare pentru petrecere, servite adesea în restaurantele de lux. Mai este “osechi ryori”, masa servită de sărbători importante, precum Anul Nou și “shojin ryori”, feluri vegetariene budiste.
Principalele ingrediente în bucătăria japoneză sunt fructele de mare, legumele și orezul. Bucătăria tradițională se remarcă prin tăierea fructelor de mare crude cu un cuțit foarte ascuțit. Garnitura constă în principal din soia și orez. Sunt preferate condimentele aromate ușor, precum kinome, yuzu, wasabi și myoga.
Mâncarea este aranjată în platouri sau boluri astfel încât culorile și texturile să se armonizeze cu anotimpul — de exemplu, sticla și bambusul sunt folosite pe timpul verii. Formele și dimensiunile contrastante sunt folosite pentru a obține o armonie plăcută vederii, care să stimuleze apetitul.

AGERPRES/(Documentare — Suzana Cristache Drăgan, editor: Horia Plugaru)