Foto: (c) www.muzeulvieisivinului.ro

Amplasat pe strada Logofăt Tăutu, nr. 7 din orașul Hârlău, muzeul este adăpostit de o clădire monument istoric datând de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, ce a aparținut unui descendent al logofătului Ioan Tăutu. Clădirea a fost restaurată în anul 1900, iar între anii 1875-1983 a funcționat ca Oficiu Poștal, cunoscut drept “Casa Poștei”, printre primele din țară. După 1983 a trecut sub jurisdicția Primăriei orașului Hârlău fiind amenajat Muzeul de istorie și etnografie, iar din 1990 a trecut în administrarea Primăriei județului Iași. La sfârșitul anului 1999 a fost supus unui amplu proces de consolidare a structurii de rezistență, prilej cu care au fost date la iveală noi spații de la demisolul edificiului (umplute, anterior, cu pământ), demonstrându-se astfel că întregul demisol a fost locuit, ori servea drept spațiu de depozitare a alimentelor.

Foto: (c) www.muzeulvieisivinului.ro

Muzeul Viei și Vinului din Moldova a fost inaugurat la 20 iulie 2006, oglindind prezența acestei băuturi în viața omului de la naștere până la moarte. Colecțiile sunt prezentate în zece săli structurate pe două nivele ale clădirii. Astfel, primele trei săli surprind prezența vinului, în cadrul momentelor importante ale vieții: nașterea cu botezul, nunta și moartea cu înmormântarea, fiind ilustrate tradițiile și obiceiurile moldovenilor, credințe și superstiții legate de vița de vie. Sunt prezentate obiecte originare, alături de sugerarea unor obiceiuri și credințe — practici mitico-magice specifice acestor momente.

”Șezătoare din Moldova”
Foto: (c) www.muzeulvieisivinului.ro

În cea de-a patra sală este reconstituită atmosfera hanului sau ratoșului, cu masa cu picioarele tip capră, o poliță cu măsuri pentru băutură, piese de harnașament, piese de port, traiste și desagi ale călătorilor etc. Este locul unde se întâlneau, cel mai adesea, drumeții de altădată. Un loc special în cadrul acestei săli îl ocupă mijloacele de transport și de păstrare a vinului, prin intermediul cărora vizitatorii pot reconstitui imaginea străvechilor “drumuri ale vinului”: din cramă în pivniță, din pivniță în piață, târg, iarmaroc sau chiar peste hotarele țării.

”Han din Moldova”
Foto: (c) www.muzeulvieisivinului.ro

Cea de-a cincea sală găzduiește un interior tradițional specific satelor vecine Hârlăului, cu toate elementele definitorii: vatra, colțul de pat, cel de masă și cel pentru păstrarea vaselor și alimentelor, cu mobilier, țesături și ceramică, reconstituind “universul domestic” al țăranului — producătorul vinului.

”Ulcioare din Moldova”
Foto: (c) www.muzeulvieisivinului.ro

La demisolul muzeului se găsește, în cea de-a șasea sală, o parte din inventarul unei crame din vie, mare parte din piese fiind achiziționate dintr-o cramă din județul Vaslui. Această originală construcție avea rolul unui adăpost de noapte, dar și pe acela de depozit pentru uneltele, instalațiile și recipientele utilizate la munca în vie.

”Cramă din Moldova — butoaie și zdrobitoare”
Foto: (c) www.muzeulvieisivinului.ro

Sala a-VII-a este destinată obiectelor, care aduc în atenția vizitatorului credințe și superstiții, ce înconjurau vița de vie și vinul. Aici sunt expuse unelte folosite în vii (chitonogul, furca mare și cosorul), prin procedee muzeologice speciale fiind prezentate câteva obiceiuri și credințe de la sărbătorile din calendarul viticol (Sfântul Trif, Mucenici, Armindeni, Joile Oprite, Schimbarea la Față, Ziua Crucii, numită și Cristovul Viilor etc).

”Instalații tehnice Moldova — ansamblu”
Foto: (c) www.muzeulvieisivinului.ro

Holul de la demisol, sala a VIII-a, adăpostește instalații tehnice utilizate la tescuirea strugurilor. Sunt expuse cele cinci teascuri din colecția Muzeului Etnografic al Moldovei, de mare valoare prin ingeniozitatea lor. Aceste instalații, esențiale pentru obținerea vinului, păstrate în crame sau folosite direct în vii, ajută privitorii să-și contureze o imagine cât mai completă asupra viticulturii din Moldova.

Nu lipsesc obiectele necesare unor meșteșuguri conexe viticulturii, cum ar fi butnăritul, dogăritul expuse în cea de-a noua sală. Aici pot fi văzute multe dintre uneltele dogarului, dar și unele recipiente de lemn necesare depozitării, conservării șsi transportului vinului: butoaie, butoiașe, fedeleșe, ciubere, balerci s.a.

”Unelte de dogărit din Moldova”
Foto: (c) www.muzeulvieisivinului.ro

Ultima sală a muzeului, a zecea, este destinată unui alt meșteșug care avea multiple legături cu viticultura, olăritul. Sunt expuse oalele de pământ (bardăci sau căni) folosite cel mai adesea la băutul vinului, inclusiv de către boieri și domni. Pe lângă ceramica arheologică, pot fi văzute și obiecte ceramice ce formau așa-numitul “inventar viticol”: fierbători de vin și vase pentru păstrat și consumat vin (leici, ulcioare, ploști, căni mari și cănițe). De asemenea, este reconstituit un atelier de olar, fiind prezentate obiecte de ceramică smălțuită și nesmălțuită, roșie sau neagră și centrul de ceramică neagră de la Poiana Deleni.

”Atelier de olărit din Moldova”
Foto: (c) www.muzeulvieisivinului.ro

Muzeul reușește să prezinte publicului, prin expoziția de obiecte etnografice și tehnică populară, precum și prin concepția de prezentare, imaginea vie a tradiției populare din zona Hârlău. Totodată, vizitatorii au ocazia să cunoască și să înțeleagă din poveștile vinului, cu misticul ce-l definește.

AGERPRES/ (Documentare — Cerasela Bădiță; editor: Irina Andreea Cristea

Foto: (c) Paula NEAMȚU / AGERPRES ARHIVĂ

”Ziua Culturii Naționale va fi, în viziunea noastră, o zi în care nu numai celebrăm un mare creator, dar și o zi de reflecție asupra culturii române, în genere, și a proiectelor culturale de interes național”, se arată în expunerea de motive a inițiatorilor proiectului de lege care a fost adoptat, la 16 noiembrie 2010, de Camera Deputaților. Proiectul a fost inițiat de 50 de deputați și senatori PSD și de liberalul Mircea Diaconu, care a semnat această inițiativă. Decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 15 ianuarie — Ziua Culturii Naționale a fost semnat la 6 decembrie 2010, iar Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010 a fost publicată în MO 831 din 13 decembrie 2010.

Și autoritățile din Republica Moldova au hotărât ca ziua de naștere a lui Mihai Eminescu să devină Ziua Culturii Naționale.

Ziua Culturii Naționale eate marcată, la 15 ianuarie 2014, printr-o serie de manifestări organizate nu doar în țară, ci și în străinătate.

În Capitală, Orchestra Română de Tineret, dirijată de Cristian Mandeal, și Corul de cameră Preludiu condus de Voicu Enăchescu susțin un concert la Ateneul Român în 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, informează Centrul Național de Artă Tinerimea Română.

Concertul începe la ora 19.00 și este organizat de Ministerul Culturii. Cele două soliste ale serii sunt soprana Valentina Naforniță și violonista Ioana Cristina Goicea, una dintre cele mai apreciate artiste ale noii generații de muzicieni români. Celebrând Ziua Culturii Naționale, muzicienii propun un program care include piese de Enescu, Mozart, Verdi, Rogalski și Ceaikovski.

Manifestarea ”Ziua lui Mihai Eminescu — Ziua Culturii Naționale”, organizată de Academia Română, 2011
Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

În aceeași seară, la sala de concerte a Centrului Național de Artă Tinerimea Română, are loc un spectacol de muzică și poezie intitulat “Dor de Eminescu”. La această manifestare, ansamblul Archaeus al Tinerimii Române a invitat o serie de actori cunoscuți precum Adrian Păduraru, Manuela Ciucan, Iuliana Nistor alături de pianiștii Mădălina Pașol și Dan Ardelean și de baritonul Valentin Vasiliu.

În foaier, este găzduită o expoziție de fotografie dedicată figurilor importante de actori care au recitat poeme eminesciene de-a lungul timpului, semnată de fotograful Daniel Faluveghi.

Tot în București, joi, 15 ianuarie 2015, la ora 19.00, are loc în Foaierul Operei Naționale, spectacolul ”Remember Eminescu”, invitat special fiind actrița Mihaela Rădescu. Își dau concursul mezzosoprana Maria Jinga și baritonul Ion Radu, instrumentiștii Cristian Balaș (vioară), Luiza Cîrlan (flaut), Ștefan Doniga (pian), Claudia Mihalache (violă), Eugeniu Olaru (clarinet).

În program — poezii și scrisori ale lui Mihail Eminescu și lieduri și piese instrumentale de Mihail Andreescu Skeletty, Carmen Petra Basacopol, Mircea Chiriac, Gheorghe Dima, Felicia Donceanu, Aurel Eliade, George Enescu, Vasile Jianu, George Ștefănescu, Lucian Teodosiu.

Manifestare omagială Mihai Eminescu, 15 ianuarie 2004
Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

La Sibiu, Ofelia Popii revine pe scenă de Ziua Culturii Naționale, în spectacolul ”Solitaritate”, pe 15 ianuarie și în comedia ”Îmi place cum miroși!”, pe 16 ianuarie, la Teatrul Național ”Radu Stanca”. Alături de Ofelia Popii, din distribuție fac parte actorii Marius Turdeanu, Ciprian Scurtea, Florin Coșuleț, Diana Fufezan, Mariana Mihu, Adrian Matioc, Cristina Ragos și Ali Deac.

”Solitaritate” a fost prezentat în secțiunea oficială a Festivalului de la Avignon din 2014, fiind nominalizat de presa de specialitate ca unul dintre spectacolele emblematice ale ediției din acest an, care s-a dorit a fi una politică, curajoasă, care să celebreze democrația și diversitatea. La sfârșitul lunii ianuarie, echipa artistică și tehnică a spectacolului ”Solitaritate” va pleca într-un important turneu european, la Madrid și Bruxelles. Turneul este susținut cu sprijin din partea Institutului Cultural Român.

Statuia lui Mihai Eminescu din curtea Bisericii Uspenia, realizată în 1967 de sculptorul Oscar Han și amplasată inițial la Sediul Uniunii Scriitorilor din București. La Botoșani a fost adusă în 1989.
Foto: (c) Cristian LUPAȘCU/ AGERPRES ARHIVĂ

Fundația Studium-Prospero din Târgu Mureș organizează o nouă ediție a maratonului de 24 de ore de lectură “Citește-le târgumureșenilor! — Olvass fel Marosvasarhelyert!”, atât de Ziua Culturii Naționale din 15 ianuarie, cât și de Ziua Culturii Maghiare din 22 ianuarie.

“Promovăm cultura, interculturalitatea și multiculturalitatea. Ne dorim să ne cunoaștem prin ceea ce ne apropie, iar lectura, cu siguranță, ne aduce mai aproape unul de celălalt, român și maghiar (…) La fel ca și anul trecut, și acum participanții vor putea citi de două ori, și anume în 15 ianuarie — Ziua Culturii Naționale și data nașterii poetului Mihai Eminescu — din opera poetului Mihai Eminescu, din operele autorilor români din Târgu Mureș sau din județul Mureș, din cele ale autorilor aniversați și din cele ale autorilor maghiari, indiferent de origine, ale căror lucrări au fost traduse în limba română, respectiv în 22 ianuarie — Ziua Culturii Maghiare — din operele autorilor maghiari din Târgu Mureș sau din județul Mureș, din cele ale autorilor aniversați și din cele ale autorilor români, indiferent de origine, ale căror lucrări au fost traduse în limba maghiară”, precizează organizatorii.

Ziua Culturii Naționale este marcată și în străinătate. Astfel, Institutul Cultural Român de la New York organizează o serie complexă de evenimente dedicate sărbătoririi Zilei Culturii Naționale a României, sub titlul “Roata culturii românești”/ “The Wheel of Romanian Culture”.

Evenimentele au loc între 15 și 17 ianuarie, în Sala Auditorium a Institutului, la Cenaclul “Mihail Eminescu” al scriitorilor de origine română, stabiliți în America, precum și în câteva biblioteci din New York care dețin carte în limba română.

În 15 ianuarie, la ora 19.00, este vernisată expoziția de portrete ale celor mai reprezentativi scriitori, pictori, compozitori, sculptori, oameni de teatru, regizori de film, fotografi, istorici, filosofi, esteticieni care au marcat evoluția și eflorescența culturii naționale. Expoziția cuprinde peste 100 de portrete expuse pe 20 de panouri. Afișul expoziției este reprezentat de celebra roată ce marchează parcurile, locurile de entertainment, sărbătorile tuturor generațiilor în România, dar și pretutindeni în lume.

Din galeria de portrete ale marilor creatori români nu lipsesc: Eminescu, Ion Luca Caragiale, Creangă, Arghezi, Ion Barbu, Lucian Blaga, Nicolae Iorga, Eugen Lovinescu, Mateiu Caragiale, Bacovia, Ion Slavici, Emil Botta, Goga, Coșbuc, Ion Pillat, Adrian Maniu, Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Urmuz, Benjamin Fondane, H.P. Bengescu, Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Magda Isanos, Ileana Mălăncioiu, P.P. Negulescu, Alice Voinescu, Vladimir Streinu, Nicolae Steinhardt, Mihai Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Brâncuși, Ion Țuculescu, Teodor Pallady, Marcel Iancu, Ștefan Luchian, Gheorghe Pătrașcu, Tonitza, Steriadi, Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Tudor Vianu, George Călinescu, Mihail Dragomirescu, Perpessicius, Pompiliu Constantinescu, Dimitrie Paciurea.

Sunt prezentați: Nicolae Manolescu, Alice Voinescu, Anton Dumitriu, Ioan Vlad, Mircea Cărtărescu, Marin Preda, Anatol Vieru, Mansi Barberis, Gellu Naum, și scriitori români din America: Norman Manea, Theodor Damian, Alexandru Codrescu, Nina Cassian, Mirela Roznoveanu, Alexandra Conte, Doina Uricariu, Saviana Stănescu, Bogdan Suceavă, pentru a cita doar câteva din numele creatorilor ale căror portrete figurează în expoziția de la ICR New York.

Bastonul lui Mihai Eminescu. Dăruit lui Eminescu în 1876 de Societatea Junimea din Iași, bastonul este realizat într-un atelier românesc de la mijlocul secolului al XIX-lea, din fildeș și bambus, argint și piele și are sculptată în basorelief monograma poetului (M. E.), încadrată într-un decor floral.
Foto: (c) Cristian MATEI / AGERPRES ARHIVĂ

Tot în ziua 15 ianuarie este vernisată și expoziția de carte de la ICR New York, intitulată “Literatura română de la marii clasici la avangardă”, care a selectat din biblioteca institutului mari scriitori români, clasici, moderni și contemporani, și câteva din volumele lor care au marcat definitiv istoria și valorile literaturii române. Expoziția mai conține, pe lângă volumele scriitorilor, și câteva copii după manuscrisele lor.

Totodată, în ziua de 17 ianuarie, directorul ICR New York, dr. Doina Uricariu, susține conferința “Eminescu: Scrisoarea continuă”, în cadrul unui amplu simpozion ce va dura toată ziua și care se desfășoară sub auspiciile Cenaclului literar “Mihai Eminescu”, condus de scriitorul Theodor Damian.

La Paris, o expoziție de pictură și sculptură Silvia Radu este vernisată cu ocazia Zilei Culturii Naționale, în Galeria Institutului Cultural Român (ICR) de la Paris; expoziția este deschisă până la 13 februarie. Scriitoarea Florina Ilis își lansează vineri, 16 ianuarie, romanul “Viețile paralele” — “Les Vies paralleles”, la sediul Institutului Cultural Român (ICR) de la Paris.

Seria de evenimente organizate de institut cu ocazia Zilei Culturii Naționale mai include joi, 15 ianuarie, un concert al pianistei Ana Antonia Tudose, care are loc în Salle Byzantine du Palais de Behague, reședința ambasadorului României în Franța. Programul cuprinde lucrări de Mihail Jora; Domenico Scarlatti; W.A. Mozart; Paul Constantinescu; Marțian Negrea; Carl Filtsch; Frederic Chopin.

Institutul Cultural Român Bruxelles celebrează Ziua Culturii Naționale prin lansarea, în Belgia și Olanda, a antologiei de lirică românească din Republica Moldova “Een bloem van bloed met besneeuwde blaadjes” (Floare de sânge cu petale ninse), în traducerea lui Jan H. Mysjkin și Jan Willem Bos, în prezența poetului Nicolae Spătaru și a celor doi antologatori (Poëziecentrum, Gent).

La Veneția are loc o seară literară la care participă studenții cursului de limbă, literatură și cultură română de la Universitatea Ca’ Foscari, în sala “Marian Papahagi” a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică (IRCCU).

Programul include proiecția unui fragment din primul documentar despre viața poetului, realizat în anul 1914; o prezentare de imagini noi și de epocă ale locurilor din Botoșani, Iași și București care păstrează amintirea poetului, sub titlul ”Orașele lui Mihai Eminescu”, concepută de studenții universitari, și un recital de poezii alternate cu fragmente clasice interpretate la vioară.

De asemenea, un concert de muzică contemporană și o expoziție de fotografie cu imagini-simbol pentru cultura română se numără printre evenimentele organizate de ICR de la Varșovia, cu ocazia sărbătoririi Zilei Culturii Române.

Orchestra Filarmonicii din Gorzow Wielkopolskich, avându-l ca solist pe flautistul Ștefan Diaconu, iar la pupitrul dirijoral pe maestrul Cristian Florea, susține un concert, în programul căruia se regăsesc lucrări de George Enescu, Cristian Florea și Ion Dumitrescu.

Totodată, în capitala Poloniei, se organizează o expoziție de fotografie în aer liber, cu imagini-simbol pentru cultura română: ceramica de Horezu, aflată pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial a UNESCO.

Expoziția este realizată de ICR Varșovia împreună cu Ambasada României, fotografiile aparținând Institutului Național al Patrimoniului și Muzeului Țăranului Român din București. Evenimentul beneficiază de susținerea financiară a Societății Pesa din Bydgoszcz.

Tot la Varșovia, în data de 17 ianuarie, vine rândul copiilor să se bucure de sărbătoarea Culturii Române, acestora fiindu-le dedicat un eveniment cu povești românești, interpretate, în limba română, de actori profesioniști.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Andreea Onogea)

Statuia lui Mihai Eminescu, în fața Ateneului Român
Foto: (c) Simion MECHNO / AGERPRES ARHIVĂ

Criticul literar Titu Maiorescu, mentorul ”Junimii”, spunea despre marele poet: ”Pe cât se poate omenește prevedea, literatura poetică română va începe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui și forma limbei naționale, care și-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a veșmântului cugetării românești”.

În cartea dedicată vieții lui Mihai Eminescu, George Călinescu a scris: ”Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale”.

Iar Tudor Vianu aprecia: ”Eminescu n-a trebuit să lupte cu limba, i-a fost de ajuns să se așeze în curentul limbii și să-și înalțe pânzele în direcția în care sufla duhul ei”.

Lucian Blaga vorbea, în ”Spațiul mioritic”, despre ”Ideea Eminescu”: ”Ea este pentru noi, pentru neamul nostru, o idee forță. Nu știu în ce măsură izbutim să o facem să devină idee forță. Pentru creșterea noastră intelectuală, pentru devenirea noastră spirituală, este o idee esențială”. Sadoveanu exprima foarte limpede această idee: ”Să ne aducem pururi aminte de Eminescu, cel mai ales dintre toți scriitorii acestui neam.(…) Sigur, el, care era veșnic obsedat de durată și de continuitate, care a gândit necontenit cum ar putea salva din cele trecătoare ceea ce este românesc, a încercat să salveze ordinea istorică proiectând-o într-o ordine mitică. Numărându-se printre cei mai înverșunați dușmani ai timpului ucigător de forme, Eminescu a găsit un aliat prețios pentru înlăturarea celor două categorii îngrăditoare ale libertății de gândire, timpul și spațiul”.

Sărbătorirea a 163 ani de la nașterea lui Eminescu, la bustul și teiul poetului, în parcul Copou din Iași, 2013
Foto: (c) Adrian CUBA / AGERPRES ARHIVĂ

Poetul Tudor Arghezi spunea, referindu-se la Eminescu: ”A vorbi de poet este ca și cum ai striga într-o peșteră vastă…Nu poate să ajungă vorba până la el, fără să-i supere tăcerea. Numai graiul coardelor ar putea să povestească pe harpă și să legene, din depărtare, delicata lui singuratecă slavă”. Tot el, în poezia ”Inscripție pe amfora LUI”, scria: ”Pășiți încet cu grijă tăcuta, feții mei,/ Să nu-i călcați nici umbra, nici florile de tei,/ Cel mai chemat s-aline, din toți, și cel mai teafăr/ Și-a înmuiat condeiul de-a dreptul în luceafăr”.

Cum îl definea Geo Bogza? ”El e cel care a spus că teiul e sfânt. El e cel al cărui nume nu se cade să fie luat în deșert. (…) El e cel care oricâte desnădejdi ne-ar încerca ne dă temeiuri ca totuși să nu desnădăjduim”.

Pentru Constantin Noica, Eminescu reprezenta ”omul deplin al culturii românești”. El adăuga: ”Cu numele lui magic deschidem toate porțile spiritului. Dar nu e vorba de operele lui Eminescu, de cultura lui, de proiectele lui, de variantele lui, de comorile plutonice reținute sau sistemele de filosofie posibile, e vorba de tot; de spectacolul acesta extraordinar pe care ți-l dă o conștiință de cultură deschisă către tot”.

Prof.dr. Zoe Dumitrescu-Bușulenga spunea: ”Ca o stea fixă, opera eminesciană luminează acum întregul cer al nației dându-i glorioasele ei raze, arătând participarea ei la algoritmurile geniilor universale”. Tot ea afirma: ”Lumina Lui, a Poetului, este veșnică pentru că actualitatea ‘marilor’ este eternă. Dacă noi nu o vedem, este din pricina cecității noastre… (…) Îmi plac deopotrivă Sonetele eminesciene, unele pornind de la Shakespeare, ca acel ‘Când însuși glasul gândurilor tace/ Mă-ngână cântul unei dulci evalvii/ Atunci te chem, Chemarea-mi asculta-vei?/ Din neguri reci plutind te vei desface’, dar care la Eminescu a devenit, iată, cu totul altceva. Cuvântul își regăsește și aici, ca în întreaga poezie eminesciană, valorile magice originale”.

Statuia poetului Mihai Eminescu din Parcul Central din Oravița
Foto: (c) Paula NEAMȚU / AGERPRES ARHIVĂ

Într-un portret inedit făcut lui Eminescu, criticul literar Dan C. Mihăilescu spunea’: ”Pentru a fi onești și autentici, când vorbim despre Eminescu, trebuie mai întâi să-l recitim. (…) Un student român la Viena și Berlin, care știa germana și franceza, voia să absoarbă istoria religiilor, astronomie, filosofie, fizică, etnopsihologie, geopolitică, să facă simultan metafizică și gazetărie angajată. Un suflet romantic dedat armoniei universale, dar pe care malaxorul politicianismului valah l-a spulberat întru nimicnicia firii sale. Ce lecție mai sublimă și mai tristă, totodată, de românitate se poate închipui?”.

Marele poet Adrian Păunescu l-a descris pe Eminescu într-o poezie care a fost pusă pe muzică de Alexandru Zărnescu, devenind foarte cunoscută:

”Într-o lume relativă
Ce-a făcut și-a desfăcut
Eminescu-i remușcarea
Dorului de absolut.

Dacă unu și cu unu
Nu mai vor să facă doi
Eminescu este chipul
Infinitului din noi.

Fără el oricare lucru
Și-ar urma cărarea sa
Fără el chiar steaua noastră
Dintre stele ar cădea.

Pe pământul vechii Dacii
Când mai mare, când mai mic
Dacă n-ar fi Eminescu
Viața nu ne-ar fi nimic.

El Moldovei îi e fiul
Și Munteniei nepot
L-a-nfiat întreg Ardealul
Eminescu-i peste tot.

Într-o lume relativă
Mai avem un nume sfânt
Eminescu-i România
Tăinuită în cuvânt”. (”Dor de Eminescu”).

Asemenea lui Păunescu, și poetul Grigore Vieru, care spunea ”Așa cum îl iubesc pe Eminescu, iubesc și lacrima lui”, i-a dedicat o poezie, care pusă pe muzică de Ioan Aldea Teodorovici a devenit, de asemenea, foarte cunoscută și îndrăgită:

”La zidirea Soarelui, se știe,
Cerul a muncit o veșnicie,
Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu
Ne-am ales cu domnul Eminescu.
Domnul cel de pasăre măiastră,
Domnul cel de nemurirea noastră — Eminescu”.

Academicianul Eugen Simion declara: “Ne întoarcem mereu la Eminescu, pentru că poezia lui nu s-a învechit. (…) Cred că se înșală cei care judecă poezia și proza lui Eminescu în funcție de tendințele lui naționaliste și tradiționaliste (…) cei care văd în Eminescu strămoșul xenofobiei românești ori nu știu să citească, ori nu citesc ce trebuie”.

Bunul prieten al lui Eminescu, scriitorul Ioan Slavici, nota, în scrierile lui despre marele poet: ” Eu rostiam la început vorbele cum se obicinuiește prin Podgoria de la Arad. Eminescu se enerva adeseori și zicea că-i sfărâm timpanul pocind vorbele, dar nu se supăra (…) ca mulți dintre gramaticii de atunci. După părerea lui, cea mai dulce și mai bogată în sunete era rostirea moldovenească. Ea însă nu poate să fie reprodusă prin literele pe care le avem. El stăruia dar pentru rostirea bucureșteană și îndeosebi pentru cea din mahalaua Lucacilor, care e mai simplă și poate să fie fixată cu destulă preciziune. (…) Eminescu și-a petrecut toate clipele vieții lui lucrând, fiindcă nu se socotea îndeajuns pregătit pentru ceea ce vroia să facă, și e foarte puțin ceea ce ne-a rămas de la dânsul, iar din puținul acesta partea cea mare sunt lucrări după părerea lui încă neisprăvite, pe care le-a publicat cu inima îndoită, cedând stăruințelor puse de alții. Numai rar de tot se întâmpla, ca să fie mulțumit și el însuși de ceea ce a scris, și nemulțumit era nu de ceea ce a zis, ci de forma în care îi era reprodusă gândirea. (…) Exigențele lui în ceea ce privește forma erau atât de mari, încât nu se mulțumea, ca limba, ritmul și rimele să-i fie de o corectitate desăvârșită și să se potrivească cu simțământul reprodus, ci ținea ca muzica limbii să fie și ea astfel alcătuită, încât să simtă ceea ce voiește el și cel ce nu înțelege vorbele”.

Referindu-se la relația de prietenie cu Mihai Eminescu, Ioan Slavici mărturisea: ”Eram în multe privințe foarte deosebiți unul de altul și am fost, cu toate aceste, buni, în mai multe rânduri chiar nedespărțiți prieteni; de aceea mi-a fost totdeauna greu să vorbesc despre dânsul, căci nu puteam s-o fac aceasta fără ca să vorbesc și despre mine însumi. (…) Mie nu mi-a fost Mihail Eminescu poet, nici, în genere, scriitor, ci om sufletește apropiat, pe urma căruia am avut multe zile de mulțumire senină, și povățuitor în cele literare. Ani de zile de-a rândul nu am publicat nimic mai înainte de a-i fi citit și lui ceea ce am scris, căci mulțumirea mea era să-l văd pe el citind cu mulțumire cele scrise de mine. (…) Eminescu și eu ne-am împrietenit în iarna anului 1869 la Viena, unde ne urmam studiile universitare. Cu deosebire largi îi erau cunoștințele în ceea ce privește literatura tuturor popoarelor, istoria universală și cea română îndeosebi, filosofia tuturor timpurilor și limbile clasice și cea română. (…) Eminescu era înscris la facultatea de filosofie, dar îl vedeam regulat la interesantul curs de economie națională a lui Lorenz Stein, precum și la cel de drept roman al lui Ihering — un tânăr oacheș, cu fața curată și rasă peste tot, cu pletele negre, cu ochi mărunți și visători și totdeauna cu un zâmbet oarecum batjocoritor pe buze — un albanez, îmi ziceam, poate chiar un persian.(…) Mi-a rămas viu întipărită bucuria de a mă fi încredințat că albanezul meu nu era persian, ci român de ai noștri, și-n timpul mesei am avut o vie discuțiune cu Eminescu, încât aș fi stat până seara”.

Placa comemorativă pe locul în care s-a aflat casa în care scriitorul Ioan Slavici l-a găzduit pe poetul Mihai Eminescu în anul 1883
Foto: (c) Lucian TUDOSE / AGERPRES ARHIVĂ

Despre perioada de la ”Timpul”, Slavici își amintește: ”Eminescu, om avântat, de o fire impulsivă, cu mintea luminată, cu sufletul plin de duioșie și cu o extraordinară cultură generală, era nesecat în gândire. (…) Adevărul e că el era un om care trăiește mai mult pentru alții decât pentru sine, vede toate cele ce se petrec în jurul lui, judecă drept, se bucură de cele bune și stăruie cu îndărătnicie pentru înlăturarea celor rele, deci nu numai poet și cugetător cu vederi bine lămurite, ci totodată și om de acțiune înzestrat cu simț practic, care știe să-și aleagă mijloacele și e totdeauna gata să înfrunte greutățile de orișice fel. Doi dușmani primejdioși avem în fața noastră, zicea el, răutatea și prostia omenească. În luptă cu acești n-avem să discutăm, ci să lucrăm și mergem înainte”.

Pictură cu tema Mihai Eminescu
Foto: (c) Viorel LĂZĂRESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Un alt bun prieten al lui Eminescu, scriitorul Ion Creangă, spunea, într-o scrisoare adresată poetului: ”Bădie Mihai, Această epistolie ți-o scriu în cerdacul unde de atâtea ori am stat împreună, unde mata, uitându-te pe cerul plin cu minunății, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase… frumoase… Dar coșcogemite om ca mine, gândindu-se la acele vremuri, a început să plângă… Bădie Mihai, nu pot să uit acele nopți albe când hoinăream prin Ciric și Aroneanu, fără pic de gânduri rele, dar din dragostea cea mare pentru Ieșul nostru uitat și părăsit de toți. Și dimineața când ne întorceam la cuibar, blagosloviți de aghiazma cea fără de prihană și atât iertătoare a Tincăi (…)”.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Andreea Onogea)

Foto: (c) REPRODUCERE / AGERPRES ARHIVĂ

După ce se înscrie în 1860 la Liceul german din Cernăuți, în 1863 se retrage ca ”privatist” (elev particular), nesuportând disciplina școlară. În 1864 este copist la Tribunalul din Botoșani, iar din 1865 este custode al bibliotecii profesorului său, Aron Pumnul.

Casa memorială din Ipotești, județul Botoșani
Foto: (c) Cristian LUPAȘCU / AGERPRES FOTO

După moartea acestuia, pleacă în Transilvania, la Blaj și Sibiu, unde își va continua studiile liceale, apoi ajunge la București, urmând trupele de teatru Tardini-Vlădicescu. Devine copist și sufleur în trupele lui Iorgu Caragiale (1866-1868), Mihail Pascaly (1868), participând la turnee în întreaga țară, apoi ajunge la Teatrul Național din București, unde este angajat ca sufleur.




Interiorul Casei memoriale de la Ipotești
Foto: (c) Cristian LUPAȘCU / AGERPRES FOTO

În toamna anului 1869 pleacă la Viena, unde până în 1872 este ”student extraordinar” la Facultatea de Filosofie, neavând dreptul să se prezinte la examene din cauza studiilor incomplete. Audiază cursuri de filosofie, drept, economie politică, filologie romanică, științe (matematică, anatomie, fizică, astronomie etc.). Aici face parte din societatea literar-socială ”România” și cea literar-științifică ”România jună” și îl cunoaște pe Ioan Slavici, pe atunci student la Drept, cu care leagă o profundă prietenie.

Primele încercări de poezie ale lui Mihai Eminescu datează din ianuarie 1866, când a debutat cu poezia ”La mormântul lui Aron Pumnul”, pe care a semnat-o M. Eminovici. Închinată memoriei profesorului său, poezia a apărut în broșura scoasă la moartea acestuia (12/24 ianuarie 1866, la Cernăuți), intitulată ”Lăcrămioarele învățăceilor gimnăziaști den Cernăuți la mormântul prea iubitului lor profesor Arune Pumnul”.

Casa lui Aron Pumnul din Cernăuți
Foto: (c) A. DAVID / AGERPRES ARHIVĂ

În același an începe colaborarea la revista ”Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, care are meritul de a-l fi descoperit pe viitorul mare poet. Adevăratul debut în poezie are loc la 25 februarie 1866, la vârsta de 16 ani, în nr. 6/1866 (25 febr.-9 mart.) al revistei, când directorul acesteia îi va publica prima poezie, ”De-aș avea..”, semnată pentru întâia oară Mihai Eminescu (numele fiind schimbat de I. Vulcan din Eminovici în Eminescu). Începând cu 1866 și până în primăvara anului 1883, această primă poezie a fost urmată de încă 18, printre care se află: ”O călărire în zori”, ”Din străinătate” ,”La Bucovina”, ”Misterele nopții”, ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, ”La Heliade”, ”La o artistă”, ”Amorul unei marmure”, ”Junii corupți”, ”Pe lângă plopii fără soț..”, ”Și dacă…”, ”Din noaptea…”. După apropierea de societatea literară ”Junimea”, în care creațiile sale sunt primite cu entuziasm, în 1870 începe să colaboreze la revista ieșeană ”Convorbiri literare”, unde publică mai întâi poezia ”Venere și Madonă” (15 apr. 1870), poemul ”Epigonii”, povestea ”Făt Frumos din lacrimă”. Continuă în 1871, cu poeziile ”Mortua est”, ”Înger de pază” și ”Noaptea”.

Una dintre cele mai vechi imagini de arhivă înfățișându-l pe poetul Mihai Eminescu la vârsta de 19 ani 
Foto: (c) Simion MECHNO / AGERPRES ARHIVĂ

Stabilit la Iași, va frecventa ședințele junimiștilor, unde își citește lucrările. Diversitatea, profunzimea și expresia artistică a liricii eminesciene sunt remarcate de criticul Titu Maiorescu, mentorul spiritual al ”Junimii”, care se va servi de poezia noului poet pentru a argumenta definirea ”direcției noi” în literatura românească, după perioada pașoptistă. Tot în 1871 au mai apărut în revista societății poemul ”Egipetul”, nuvela ”Sărmanul Dionis”, poeziile ”Înger și demon” și ”Floare albastră”.

Intrarea sa în publicistica culturală are loc în 1870, tot în ”Familia”, cu articolul ”Repertoriul nostru teatral”, o examinare critică a producției românești teatrale. Îndemnat de Titu Maiorescu, ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice pe atunci, să-și completeze studiile, urmează, între anii 1872-1874, la Universitatea din Berlin, cursuri de filosofie, istorie, limba sanscrită și mitologie comparată, geografie, etnografie, istoria științei ș.a., fără a le încheia însă. Reîntors la Iași, lucrează ca director al Bibliotecii Centrale (1874), profesor la Institutul Academic și ca revizor școlar pentru districtele Iași și Vaslui (1875-1876), perioadă în care îl va cunoaște pe Ion Creangă, cu care va lega de asemenea o mare prietenie. Tot la Iași o va cunoaște și pe Veronica Micle, care îi va rămâne alături până la sfârșitul vieții.

portret Eminescu
Foto: (c) REPRODUCERE / AGERPRES ARHIVĂ

Importantă rămâne activitatea jurnalistică a lui Mihai Eminescu, după ce în 1876 este redactor-administrativ la ”Curierul de Iași” își va schimba statutul în acela de ziarist profesionist. Continuă colaborarea la importante reviste, ajungând la București, unde devine, la sfârșitul lui octombrie 1877, redactor la ziarul ”Timpul”, organul de presă al Partidului Conservator. Aici a lucrat, timp de aproape șapte ani, alături de I. Slavici și de I.L. Caragiale, cu care avea să alcătuiască un trio critic de temut în presa de atunci, prin articolele de atitudine, de analiză a vieții politice. În 1880 devine redactor-șef al ziarului. În paginile acestuia a publicat peste 300 de articole referitoare la problemele vieții contemporane. Din această perioadă datează și marile sale creații, publicate tot aici: ”Scrisori”, ”Luceafărul”, ”Doina” ș.a.

Teiul lui Eminescu din parcul Copou, Iași
Foto: (c) Adrian CUBA / AGERPRES ARHIVĂ

Ca o recunoaștere a activității sale publicistice, în 1883 a fost ales membru al Societății Presei Române (constituită la 13 febr.), condusă de B.P. Hașdeu. În paralel, a continuat colaborarea la ”Convorbiri literare”, printre poeziile care i-au mai apărut aici numărându-se și ”Departe sunt de tine”, ”Povestea codrului”, ”Singurătate”, ”Împărat și proletar” (1874), ”O rămâi”, ”Revedere”, primele patru ”Scrisori” (1881), ”Scrisoarea V” fiind publicată postum (1890), ”Sara pe deal”, ”La steaua” ș.a. În 1883 apărea, în ”Almanahul Societății economice social-literare ‘România jună’ din Viena”, poemul ”Luceafărul”, reprodus apoi și în paginile ”Convorbirilor literare”.

Bustul poetului din parcul Copou, Iași
Foto: (c) Adrian CUBA / AGERPRES ARHIVĂ

O primă culegere din opera poetică eminesciană și singurul volum de poezii tipărit în timpul vieții lui M. Eminescu a apărut la 21 decembrie 1883. Volumul ”Poesii” a fost tipărit de Editura Librăriei, Socecu&Comp — București, într-o frumoasă ținută grafică, cu un portret al poetului și cu o scurtă prefață a lui Titu Maiorescu, cel care a îngrijit această primă ediție a poeziilor eminesciene.

Cartea cuprinde 307 pagini, cu gravuri în capul filelor. Este singurul volum de poezii publicat în timpul vieții marelui poet, alte două ediții fiind publicate în 1885 și în 1888. Cartea a fost tipărită în lipsa autorului din țară, acesta fiind internat într-un sanatoriu în Germania. Volumul cuprinde 61 de poezii, plus trei variante la ”Mai am un singur dor”. Cele 17 inedite apărute alături de unele din poeziile publicate în revistele ”Convorbiri literare” și în ”Familia” sunt: ”Glossă”, ”Odă”, ”Iubind în taină…”, ”Trecut-au anii…”, ”Veneția”, ”Se bate miezul nopții…”, ”Cu mâne zilele-ți adaugi”, ”Peste vârfuri”, ”Somnoroase păsărele”, ”De-or trece anii…”, ”Lasă-ți lumea…”, ”Te duci…”, ”Din valurile vremii…”, ”Ce te legeni…”, ”La mijloc de codru…”, ”Mai am un singur dor”, ”Criticilor mei”. În privința acurateței textului, editorul acestei prime culegeri de poezii ale poetului a operat și ”retușări” în texte, observate de-abia la publicarea ediției monumentale ”Eminescu” a lui Perpessicius (1939-1963).

Mihai Eminescu a publicat și proză: ”Sărmanul Dionis”, nuvelă fantastică, ”Cezara”, povestire erotică și romantică, ”La aniversară”, schiță erotică.

La 28 octombrie 1948, devenea membru de onoare post-mortem al Academiei Române, în semn de prețuire pentru valoroasa moștenire culturală pe care ne-a lăsat-o. În volumul său ”Eminescu — cultură și creație”, Zoe Dumitrescu-Bușulenga spunea: ”Ca o stea fixă, opera eminesciană luminează acum întregul cer al nației dându-i glorioasele ei raze, arătând participarea ei la algoritmurile geniilor universale”.

În ianuarie 2005, aniversarea a 155 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu a coincis cu apariția, după zeci de ani de încercări și eforturi, a primului volum al manuscriselor eminesciene, ediție facsimilată apărută sub egida Academiei Română, volum coordonat de Eugen Simion, președintele Fundației Naționale pentru Știință și Artă. La 15 ianuarie 2006 au fost lansate volumele II-VI din această ediție, iar în 2008, la aniversarea a 158 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, a avut loc lansarea a încă 12 volume din seria manuscriselor facsimilate ale lui Mihai Eminescu, care se adăugau celor șapte apărute din 2005 până la acea dată.

Mormântul poetului Mihai Eminescu, din Cimitirul Bellu
Foto: (c) Radu TUȚĂ / AGERPRES ARHIVĂ

Mihai Eminescu a murit la 15 iunie 1889. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu, de atunci locul unde se odihnește, la umbra unui tei, devenind loc de pelerinaj pentru români.

AGERPRES (Documentare — Marina Bădulescu, editor: Andreea Onogea)

Foto: (c) Viorel LĂZĂRESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Meritul descoperirii talentului poetic al lui M. Eminescu îi revine lui Iosif Vulcan, directorul revistei ”Familia”, în urma primirii de către acesta, în februarie 1866, a mai multor creații aparținând tânărului poet. Astfel, în nr. 6/1866 (25 februarie-9 martie) al revistei are loc adevăratul debut, prin publicarea poeziei ”De-aș avea…”, semnată pentru întâia oară Mihai Eminescu (numele fiind schimbat de I. Vulcan din Eminovici în Eminescu) și însoțită de următoarea notă: ”Cu bucurie deschidem coloanele foaiei noastre acestui june de 16 ani, care, cu primele sale încercări poetice trimise nouă, ne-a surprins plăcut”. După publicare, poetul acceptă numele de Eminescu și îi adresează lui I. Vulcan o scrisoare de mulțumire, întrebându-l dacă mai poate trimite și alte lucrări, deschizându-se în acest fel seria colaborărilor în paginile revistei.

Semnătura lui Mihai Eminescu
Foto: (c) Mihai ALEXE / AGERPRES ARHIVĂ

Activitatea sa poetică a început și s-a încheiat la ”Familia” — Mihai Eminescu a publicat aici, începând cu anul 1866, timp de trei ani, 12 poezii (”De-aș avea…”, ”O călărire în zori”, ”Din străinătate”, ”La Bucovina”, ”Speranța”, ”Misterele nopții”, ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, ”La Heliade”, ”La o artistă”, ”Amorul unei marmure”, ”Junii corupți”, ”Amicului F. I.”), iar cu puțin timp înainte de a se îmbolnăvi, în primăvara anului 1883, i-a mai încredințat lui Iosif Vulcan șapte poezii, între care: ”S-a dus amorul…”, ”Pe lîngă plopii fără soț…”, ”Și dacă…”, ”Din noaptea…”.

După apropierea de societatea literară ”Junimea”, în care creațiile sale sunt primite cu entuziasm, în 1870 începe să colaboreze la revista ieșeană ”Convorbiri literare”, unde publică mai întâi poezia ”Venere și Madonă” (15 apr. 1870), poemul ”Epigonii”, povestea ”Făt Frumos din lacrimă”. Continuă în 1871, cu poeziile ”Mortua est”, ”Înger de pază” și ”Noaptea”.

Stabilit la Iași, va frecventa ședințele junimiștilor, unde își citește lucrările. Diversitatea, profunzimea și expresia artistică a liricii eminesciene sunt remarcate de criticul Titu Maiorescu, mentorul spiritual al ”Junimii”, care se va servi de poezia noului poet pentru a argumenta definirea ”direcției noi” în literatura românească, după perioada pașoptistă. Tot în 1871 au mai apărut în revista societății poemul ”Egipetul”, nuvela ”Sărmanul Dionis”, poeziile ”Înger și demon” și ”Floare albastră”. Intrarea sa în publicistica culturală are loc în 1870, tot în ”Familia”, cu articolul ”Repertoriul nostru teatral”, o examinare critică a producției românești teatrale.

Îndemnat de Titu Maiorescu, ministrul cultelor și instrucțiunii publice pe atunci, să-și completeze studiile, urmează, între anii 1872-1874, la Universitatea din Berlin, cursuri de filosofie, istorie, limba sanscrită și mitologie comparată, geografie, etnografie, istoria științei ș.a., fără a le încheia însă. Reîntors la Iași, lucrează ca director al Bibliotecii Centrale (1874), profesor la Institutul Academic și ca revizor școlar pentru districtele Iași și Vaslui (1875-1876).

Importantă rămâne activitatea sa jurnalistică, după ce în 1876 este redactor-administrativ la ”Curierul de Iași”, își va schimba statutul în acela de ziarist profesionist. Continuă colaborarea la importante reviste, ajungând la București, unde devine, la sfârșitul lui octombrie 1877, redactor la ziarul ”Timpul”, organul de presă al Partidului Conservator. Aici a lucrat, timp de aproape șapte ani, alături de I. Slavici și de I.L. Caragiale, cu care avea să alcătuiască un trio critic de temut în presa de atunci, prin articolele de atitudine, de analiză a vieții politice. În 1880 devine redactor-șef al ziarului. În paginile acestuia a publicat peste 300 de articole referitoare la problemele vieții contemporane. Din această perioadă datează și marile sale creații, publicate tot aici: ”Scrisori”, ”Luceafărul”, ”Doina” ș.a.

Manuscris ”Luceafărul”
Foto: (c) Nicolae BONDARENCO / AGERPRES ARHIVĂ

Paralel, a continuat colaborarea la ”Convorbiri literare”, printre poeziile care i-au mai apărut aici numărându-se și ”Departe sunt de tine”, ”Povestea codrului”, ”Singurătate”, ”Împărat și proletar” (1874), ”O rămâi”, ”Revedere”, primele patru ”Scrisori” (1881), ”Scrisoarea V” fiind publicată postum (1890), ”Sara pe deal”, ”La steaua” ș.a. În 1883 apărea, în ”Almanahul Societății economice social-literare ‘România jună’ din Viena”, poemul de o mare valoare ”Luceafărul”, reprodus apoi și în paginile ”Convorbirilor literare”.

O primă culegere din opera poetică eminesciană și singurul volum de poezii tipărit în timpul vieții lui M. Eminescu, care a marcat consacrarea sa definitivă ca mare poet, a apărut la 21 decembrie 1883, cu o prefață semnată de Titu Maiorescu.

Volumul ”Poesii” al lui Mihai Eminescu a fost tipărit, la sfârșitul lunii decembrie 1883, de Editura Librăriei, Socecu&Comp — București, într-o frumoasă ținută grafică, cu un portret al poetului și cu o scurtă prefață a lui Titu Maiorescu, cel care a îngrijit această primă ediție a poeziilor eminesciene. Cartea are trecută pe copertă anul 1884, cuprinde 307 pagini, cu gravuri în capul filelor. Este singurul volum de poezii publicat în timpul vieții marelui poet, alte două ediții au mai apărut în 1885 și în 1888. A fost tipărit în lipsa autorului din țară, acesta fiind internat într-un sanatoriu în Germania, în 1883 apărând primele semne ale bolii care-l va răpune în cele din urmă. Dintr-o scrisoare a lui Titu Maiorescu către poet, datând din primele luni ale anului 1884, aflăm că în cele șapte săptămâni de la apariția cărții se vânduseră 700 din cele o mie de exemplare, câte număra toată ediția. Volumul a marcat consacrarea definitivă ca mare poet a lui Eminescu.

ceasul lui Eminescu, Colecția Lucia Valentina Stanciu, la vernisajul expoziției ”Eminescu în arhive și biblioteci particulare”, în Rotonda MNLR, 2012
Foto: (c) Sorin LUPȘA / AGERPRES ARHIVĂ

Această primă culegere din opera poetică eminesciană cuprinde 61 de poezii, plus trei variante la ”Mai am un singur dor”. Editorul, Titu Maiorescu, nu a introdus și cele 15 poezii din tinerețea poetului, publicate mai ales în revista ”Familia” între 1866 și 1869, înainte de debutul literar al acestuia în ”Convorbiri literare” (15 aprilie 1870). Volumul cuprinde 38 din poeziile publicate pentru prima oară sau retipărite în revista ”Convorbiri literare” (două din cele 40 de poezii apărute în revistă nu au fost incluse: ”Făt-Frumos din Tei” și ”Foaie veștedă”, după Lenau), șase poezii apărute în ”Familia” între aprilie și noiembrie 1883 (reproduse după manuscrisele autografe aflate în posesia lui T. Maiorescu), precum și 17 inedite: ”Glossă”, ”Odă”, ”Iubind în taină…”, ”Trecut-au anii…”, ”Veneția”, ”Se bate miezul nopții…”, ”Cu mâne zilele-ți adaugi”, ”Peste vârfuri”, ”Somnoroase păsărele”, ”De-or trece anii…”, ”Lasă-ți lumea…”, ”Te duci…”, ”Din valurile vremii…”, ”Ce te legeni…”, ”La mijloc de codru…”, ”Mai am un singur dor”, ”Criticilor mei”.

O problemă apărută în nenumărate rânduri la editarea poeziilor lui Mihai Eminescu a constituit-o dialectul moldovenesc în care poetul și-a scris opera, pe care cei care au îngrijit volumele publicate de-a lungul timpului au încercat să-l păstreze cât mai bine. În privința acurateței textului, editorul acestei prime culegeri de poezii ale poetului a operat și ‘retușări’ în texte, observate de-abia la publicarea ediției monumentale ”Eminescu” a lui Perpessicius (1939-1963).

Alături de poezie, M. Eminescu a publicat însă și proză (”Sărmanul Dionis”), nuvelă fantastică (”Cezara”), povestire erotică și romantică, schiță erotică ș.a.

În 1883 este ales membru al Societății Presei Române (constituită la 13 februarie), condusă de B.P. Hasdeu.

Grav bolnav, moare la 15 iunie 1889, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu. La 28 octombrie 1948 devine membru de onoare post-mortem al Academiei Române.

Mormântul lui Eminescu de la Cimitirul Bellu
Foto: (c) Zoltan LOCSEI / AGERPRES ARHIVĂ

Odiseea manuscriselor eminesciene
Un eveniment cultural de prestigiu, dedicat împlinirii a 158 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, este reprezentat de lansarea, la 15 ianuarie 2008, în sala de expoziții a Bibliotecii Academiei Române, a încă 12 volume din seria manuscriselor facsimilate ale lui Mihai Eminescu, care se adaugă altor șapte apărute din 2005 până în prezent. Volumele sunt ieșite de sub tipar la tipografia Regiei Autonome a Monitorului Oficial.

Cărțile au apărut într-un tiraj de 750 de exemplare, sub egida Editurii Enciclopedice, Bibliotecii Academiei Române și a Fundației Naționale pentru Știință și Artă, iar efortul financiar pentru realizarea acestui demers a fost de 900.000 de lei. Un CD cu imaginea originală a manuscrisului însoțește fiecare volum.

În cele aproape 2.600 de pagini, volumele reunesc creații ale poetului din perioada 1874-1883 (vol. VIII), cele din tinerețe, respectiv însemnări geografice și istorice (vol. IX), articolele politice din perioada 1876-1880 (vol. X), versiunile pregătitoare la dicționarul de rime și diverse scrieri din perioada 1880-1883 (vol. XI), diverse texte eminesciene din perioada 1877-1883 (vol. XII), dicționarul de rime al lui Mihai Eminescu (vol. XIII), teatru și, respectiv, dicționarul de rime, varianta finală (vol. XIV).

Prezentarea publicului a celor 23 de volume din seria ”Manuscrisele lui Eminescu” donate Bibliotecii Județene ”I.G. Bibicescu” din Drobeta Turnu Severin, de către Bibiloteca Academiei Române, 2013
Foto: (c) Justin STAVARU / AGERPRES ARHIVĂ

În ianuarie 2005, aniversarea a 155 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu a coincis cu apariția, după zeci de ani de încercări și eforturi, a primului volum al manuscriselor eminesciene, ediție facsimilată coordonată de Academia Română, un proiect al fostului președinte al prestigiosului for de cultură și știință, Eugen Simion, iar la 15 ianuarie 2006 au fost lansate volumele II-VI din această ediție. Primul volum a apărut la Editura Enciclopedică, fiind tipărit la Regia Autonomă Monitorul Oficial, într-o ediție de lux, și însoțit de un CD. În lucrare s-au regăsit selecții ale operei poetului din perioada ieșeană (1866-1878): piese de teatru, traduceri, versuri, publicistică, cronică dramatică, dicționar de rime. Printre poemele incluse se numără “Mortua est”, “Călin Nebunul”, “Scrisoarea II”, “Călin (file de poveste)” și “Atât de fragedă”.

Lungul drum al manuscriselor lui Mihai Eminescu a început în 1902, când Titu Maiorescu, care le-a păstrat într-o celebră ladă a poetului, le-a donat Academiei Române. Acestea au fost legate în 45 de caiete, conținând aproximativ 14.000 de file, fără o cronologie strictă și fără o ordine tematică. ”Caietele” au fost citite, descifrate, valorificate și reproduse în ediții succesive timp de un secol de câteva generații de eminescologi, de la Perpessicius, George Călinescu, la Dimitrie Vatamaniuc, ori Petru Creția. Ele reprezintă, așa cum estima istoricul Nicolae Iorga, ”un monument național”, construit conform principiului că ”orice rând din Eminescu merită să fie tipărit”.

Cel care a început dificilul și laboriosul demers al studierii și descifrării manuscriselor lui Eminescu a fost istoricul și criticul literar D.P. Perpessicius, care și-a legat numele de ediția completă a operelor eminesciene, inițiată în 1939. Ideea a fost reluată în anii ’60 de către Constantin Noica care a demarat o adevărată campanie sub genericul ”Facsimilați Caietele lui Eminescu!”. Proiectul a fost abandonat pe la mijlocul anilor ’80 pentru a intra într-un nou stadiu în decembrie 2000 când, la Academia Română, a fost pusă în funcțiune o instalație modernă de scanare digitală, odată cu inaugurarea corpului central al noii clădiri a Bibliotecii. În valoare de aproximativ 2,5 miliarde lei și de un înalt nivel tehnologic, unic în țară, aparatura a permis facsimilarea manuscriselor care ar fi riscat să se deterioreze complet în următorii ani din cauza gradului mare de perisabilitate a hârtiei. Inițiativa a fost înscrisă în Programul Național ”Anul 2000 — Anul Eminescu” și a reprezentat vârful manifestărilor dedicate aniversării a 150 de ani de la nașterea poetului.

Vernisajul expoziției de medalii, plachete, insigne, pictură, grafică, cartofilie, carte veche, dedicate poetului național Mihai Eminescu, în cadrul Salonului național ”Mihai Eminescu”, la Palatul Parlamentului, 2013
Foto: (c) Grigore POPESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Scanarea filelor s-a făcut de la înălțime, pentru ca manuscrisele să nu fie atinse. Proiectul inițial prevedea scanarea zilnică a circa 50 de pagini, ritm în care întregul proces de facsimilare ar fi durat un an. Operațiunea propriu-zisă de facsimilare a început în ianuarie 2001 într-un ritm de 10-15 file zilnic.

Deși atât publicul cititor, cât și cercetătorii au avut mereu la dispoziție o cantitate impresionantă de ediții și studii critice eminesciene, tipărirea integrală a întregului corpus de manuscrise reprezintă o realizare capitală pentru înțelegerea deplină a laboratorului de creație al poetului.

Eminescu la ziarul ”Timpul”
La 15/27 martie 1876 a apărut, la București, ziarul ”Timpul”, organul de presă al Partidului Conservator, la care au lucrat Mihai Eminescu, Ioan Slavici și I.L.Caragiale. Editat de conservatori în perioada guvernării lor, ”Timpul” avea să devină, după câteva luni de la apariție, odată cu venirea liberalilor la putere, ziar de opoziție. Încă din primul an de apariție, la conducerea ziarului a fost Titu Maiorescu (1876-1877), care l-a angajat, în 1876, pe Ioan Slavici pentru a se ocupa de politica externă și de literatură. Un an mai târziu, Slavici a solicitat angajarea lui Mihai Eminescu, care devenea redactor la ”Timpul”.

Odată cu venirea lui Eminescu, partea literară s-a îmbogățit, iar orientarea ziarului s-a modificat, prin protestul declarat împotriva compromisurilor în relațiile cu puterile vecine, și prin critica obiectivă a stării de lucruri din țară, ajungând să determine nemulțumirea conducerii conservatoare. El a lucrat aici aproape șapte ani, activitatea sa jurnalistică încheindu-se în anul 1883. A publicat peste 300 de intervenții, concretizate în articole asupra tuturor chestiunilor referitoare la viața contemporană, inclusiv la independența și suveranitatea națională, la dezvoltarea liberă a popoarelor, fără intervenții din afară, și o parte din lucrările sale literare. Din această perioadă datează și marile sale creații, publicate aici: ”Scrisori”, ”Luceafărul”, ”Doina”ș.a.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Andreea Onogea)

Asta fara ca multi dintre clienit sa stie ca el desi face lucruri exceptionale, totul se intampla fara ca el sa vada rodul muncii lui. Cand s-a nascut, nu vedea deloc cu ochiul stang. Avea un rest de vedere la cel drept, care-l ajuta sa distringa culorile sis a vada de foarte aproape obiectele. Acum 7 ani a orbit de tot. (sursa: cancan.ro)

Radu a fost apreciat inclusiv de americani, la scurt timp dup ace a terminat facultatea. Si-a folosit talentul in matematica si informatica in cateva proiecte si a fost premiat de americani cu distinctia “Impotriva tuturor piedicilor”, premiu acordat si unei facultati din Irak, care a dat o generatie de absolventi foarte buna, in timpul razboiului.

Si-a deschis propria firma

Informaticianul este ajutat de un laptop special care are raspunsuri vocale pentru toate comenzile pe care le primeste. Tanarul foloseste aparatul de cand a inceput sa lucreze ca IT-ist. Spune ca momentul cel mai dificil a fost în 2010, când a inceput sa lucreze pe cont propriu.

„Primul meu client pentru un site a fugit in momentul in care m-a vazut. Nu a putut sa inteleaga cum eu, nevazator, voi putea sa ii construiesc site-ul respectiv”, a povestit Radu Vasile intr-un interviu.

Sursa: diaspora-romania

Ileana Florea, 38 de ani, a studiat in Franta la Paris Business Management si Afaceri Internationale. Nu a avut un plan prestabilit de a ajunge in Marea Britanie, a fost mai degraba “o circumstanta a vietii”. Aici a lucrat pentru inceput in cadrul unei firme financiare americane ca research analyst in centrul financiar londonez Canary Warf, dupa experienta acumulata in cadrul Camerei de Comert din Paris.

Si-a dorit insa dintotdeauna sa deschida o bacanie, cu produse artizanale, diferite de cele din supermarket. “Un magazin cu o atmosfera rustica, in care ne intoarcem in timp si care activeaza in noi gusturi pierdute din copilarie. Nimic nu se compara cu gusturile de odinoara, traim intr-o lume robotizata in care oamenii nu mai au timp sa aprecieze mancarea de buna calitate. As putea spune ca am deschis acest magazin din fascinatia mea pentru mancare. Dar si din dorinta mea de a promova mancarea si cultura romaneasca englezilor si altor nationalitati”, povesteste pentru wall-street.ro Ileana Florea.

Magazinul situat in nordul Londrei (Hendon Central) a fost renovat timp de patru luni, fiind refacut in totalitate – de la pardoseala, electricitate pana la cabinete din lemn facute la comanda, lucrate si amenajate de un tamplar roman. Investitia de aproape 200.000 de euro a meritat insa, spune proprietara, astfel incat toti cei care intra astazi in magazin se simt ca intr-un “muzeu culinar”. Aici poti gasi de la lactate la produse de carmangerie, panificatie, prajituri, fructe, legume, muraturi, mancare gatita calda. Magazinul furnizeaza si servicii de catering, avand si o bucatarie adiacenta.

“Gatim mancare traditional romaneasca, cum ar fi salata de beouf, sarmale, snitele de pui, chiftelute moldovenesti, drob de miel, supe, prajituri, placinte. Pentru evenimente avem un meniu traditional romanesc si unul mediteranean”, explica Ileana Florea.

“Ileana” – Artisan Food & Butcher atrage astazi clienti atat din partea comunitatii romanesti din Londra, cat si straini. “Facem catering pentru evenimente politice si sociale pentru companiile romanesti din Londra, dar si pentru evenimente culturale precum Festivalul de Film Romanesc de la Londra. De asemenea, avem contracte de catering pentru alte afaceri romanesti. Zacusca, branzeturile (casul si telemeau, cascavalul) si pastrama de casa traditionala sunt produse universale in magazinul nostru. Le mananca si romanul si englezul si toate celelalte nationalitati (italieni, spanioli, francezi, polonezi)”, spune antreprenoarea, care recunoaste insa ca cea mai mare provocare este sa atragi un “englez pur sange” intr-un magazin romanesc.

Sursa: diaspora

Foto: (c) Ioannis Markos/ ARHIVA PERSONALA

Ioannis Markos a apreciat, totodată, că valoarea investițiilor totale ale companiilor elene vor totaliza aproximativ 500 de milioane de euro în 2014, Grecia deținând locul 6 printre cei mai importanți investitori străini în România.

AGERPRES: Care este valoarea schimburilor comerciale dintre România și Grecia în 2013 și la ce nivel estimați că se vor situa acestea în 2014?
Ioannis Markos: Conform datelor statistice oferite de Autoritatea de Statistică Elenă (EL.STAT), comerțul bilateral dintre Grecia și România s-a ridicat la 1,143 miliarde de euro în 2013. Exporturile grecești către România s-au ridicat la 617,7 milioane de euro, în timp ce importurile din România au fost de 526,1 milioane euro.

România se situează pe locul al 19-lea între cei mai importanți furnizori ai Greciei și pe locul al 13-lea ca ‘țară client’. Cu toate acestea, comerțul bilateral nu reflectă încă potențialul real (datorat mai ales proximității geografice), al relațiilor comerciale dintre cele două țări, dar suntem încrezători că în următorii ani se va ajunge la suma de 1,5 miliarde de euro.

Cele mai importante produse exportate din Grecia în România sunt produse din cupru, fructe și legume, mase plastice, produse alimentare, produse cosmetice, jucării etc.

Pentru anul 2014, ne așteptăm la o creștere a comerțului bilateral de aproximativ 5%. Potrivit celor mai recente date (EL.STAT) în primele 9 luni ale anului 2014 comerțul bilateral a crescut până la 878 de milioane de euro, de la 829 milioane de euro în aceeași perioadă a anului 2013 (+ 5,9%). Exporturile grecești s-au ridicat la 446 milioane de euro, în timp ce importurile din România au fost de 431 milioane de euro.

AGERPRES: Care este volumul investițiilor realizate de oamenii de afaceri greci în România anul trecut?

Ioannis Markos: La sfârșitul anului 2013, Grecia s-a situat pe locul 6 în topul țărilor care au investit în România, cu investiții totale de peste 4 miliarde de euro și mai mult de 5.700 de societăți înregistrate.

În ceea ce privește volumul investițiilor grecești în 2013, ultimele date disponibile arată investiții mici, de aproximativ 150 milioane de euro, referindu-se la capitalul social. Cu toate acestea, datele nu corespund realității, deoarece capitalul investit este cel care contează cel mai mult, acesta ridicându-se la aproximativ 500 milioane de euro.

AGERPRES: Ce perspective investiționale estimați pentru anul 2014 din partea oamenilor de afaceri greci?
Ioannis Markos: Având în vedere volumul investițiilor companiilor cu capital grecesc în România, majorarea capitalului investit de acestea, transferurile de capital din alte țări (Cipru, Olanda, Luxemburg), precum și absorbția fondurilor din programele Uniunii Europene, estimăm că valoarea investițiilor totale ale companiilor elene vor ajunge la aproximativ 500 de milioane de euro în 2014.

AGERPRES: Ce poziție ocupă Grecia în clasamentul țărilor cu cele mai mari investiții în România, în ultimii 20 de ani?
Ioannis Markos: Așa cum am menționat, Grecia deține locul 6 printre cei mai importanți investitori străini, cu mai mult de 5.700 societăți cu capital grecesc înregistrate, care au angajat în jur de 35.000 de persoane și au investit un capital de peste 4 miliarde de euro.

AGERPRES: Care sunt domeniile preferate de investitorii greci prezenți în România?
Ioannis Markos: Investițiile grecești în România sunt prezente în toate domeniile de activitate economică, dar putem distinge cu siguranță prezența companiilor grecești din industria alimentară, comerț cu amănuntul, sectorul bancar, agricultură și servicii.

AGERPRES: Cum percep investitorii greci mediul de business românesc?
Ioannis Markos: Investitorii greci consideră că economia românească respectă, în ceea ce privește datele macroeconomice, estimările organizațiilor internaționale. Totuși, ar trebui acordat un interes deosebit investițiilor străine, care contribuie în mod științific la creșterea PIB, deschizând astfel calea pentru aderarea României la Zona Euro.

În plus, distanța mică dintre cele două țări, impozitul forfetar, precum și stimulentele fiscale pentru capitalul reinvestit sunt considerate ca puncte pozitive pentru mediul de afaceri românesc, dar ar trebui să se facă eforturi continue pentru îmbunătățirea infrastructurii și pentru mai puține schimbări fiscale.

AGERPRES/(AS-autor: Magdalena Tănăsescu, editor:Nicoleta Gherasi)

Foto: (c) Eugenia Pașca / AGERPRES

O alee din parcarea unui complex comercial din Oradea a devenit, peste noapte, “ulița” unui sat. De o parte și de alta a acesteia, în corturi special amenajate, nu mai puțin de 23 de comune ale Bihorului s-au înscris la concursul de preparare tradițională a porcului.

Localitățile participante la concurs, majoritatea prin primarii acestora care s-au dovedit a fi și buni bucătari, au prezentat și specialități locale, cum ar fi mămăligă cu trufe de Gurbediu sau sarmale cu pisat (mălai măcinat mai mare, în loc de orez), ca în Giriș.

Încă de la primele ore ale dimineții, echipele formate din primari, viceprimari, consilieri locali, dar și gospodari de frunte din satele participante s-au apucat de tranșare, eviscerare, prelucrare și prepararea produselor specifice. Nici n-au apucat bine să se frigă cârnații, caltaboșii, jumările, să fiarbă toroșul sau guiașul că, în mai puțin de patru ore, din cei 23 de porci de la ferma care i-a adus special pentru acest concurs nu a mai rămas nimic.

Foto: (c) Eugenia Pașca / AGERPRES

Orădenii au venit cu miile la festivalul-concurs și, în ciuda vremii reci și ploioase, au degustat cu mare plăcere din produsele gastronomice proaspăt gătite sub ochii lor. Cu tichetele de masă puse în vânzare de către organizatori, vizitatorii au putut aprecia și alege, pe gustul lor, cârnați, caltaboși, jumări, toroș sau guiaș, dar și diferite produse locale speciale, cum ar fi supă de tăiței, tocăniță de organe, sarmale, mâncare de fasole, slăninuță fiartă, sângerete și altele, udate din belșug cu vin fiert.

Pentru fiecare echipă înscrisă în concurs, organizatorii au pus la dispoziție următoarele: un cort, câte două mese și două lavițe; un porc de 100-120 de kilograme; o butelie de aragaz; acces la apă și curent electric; pubele; pahare, farfurii și tacâmuri din plastic; șervețele; pâine; muștar.

Participanții la concurs și-au adus de acasă, printre altele, instalații de gătit (reșouri, grătare) pe gaz, curent sau cărbuni (pentru fiert/prăjit); oale, cratițe, ligheane, găleți (pentru fierbere organe, prăjire jumări, pregătire caltaboși/cârnați); cazan și suport pentru cazan (pentru pregătitul toroșului); butuc pentru tăiat, cuțite, bardă, topor; măcinător de carne, cârnățar; orez, varză acră (pentru toroș), legume (ceapă, usturoi etc.) și condimente.

Foto: (c) Eugenia Pașca / AGERPRES

Fiecare comună a fost obligată de organizatori să pună pe masă cel puțin doi litri de pălincă, neîndeplinirea acestei condiții presupunând eliminarea imediată din competiție.

Totodată, fiecare echipă și-a putut aduce și “susținători” în concurs. Astfel, unele echipe au fost “acompaniate” de taraful local.

“Atâția porci am tăiat la viața mea că nu le mai știu numărul”, a spus primarul din Girișu de Criș, Ioan Pașca, după care a ciocnit un pahar de pălincă cu omologul său din Tulca, Ioan Bulzan, și cu fostul șef al Finanțelor Bihorene, Ioan Chivari. “Da’ eu, ce să-ți mai spun? Mă cheamă aproape tot satul să le tai porcii de Crăciun”, a răspuns primarul din Tulca. Guiașul, sângeretele și cele 400 de sarmale cu pisat, pregătite de echipa primarului din Girișu de Criș au fost epuizate într-o jumătate de oră.

Din echipa primarului comunei Borș, Batori Geza, au făcut parte și doi consilieri locali, antrenați în “D’ale porcului” înainte de sărbători. Au tăiat zeci de porci până să ajungă la concurs, experiența lor fiind “atestată”, fără îndoială, de îndemânarea cu care mânuiau ustensilele. Primarul Batori Geza, mai milos din fire, a precizat că n-a tăiat niciun porc în viața lui și că nici nu are de gând s-o facă vreodată.

“Noi am venit aici să ne simțim bine. Îmi place atmosfera creată în jurul pregătirii porcului. Este o tradiție care reunește familia, prietenii, vecinii. Îmi pare rău că nu am venit noi, cei din Borș, cu această idee înaintea Consiliului Județean”, a declarat primarul Batori. Toroșul de Borș a avut mare căutare printre pofticioși.

Viceprimarul comunei Diosig, Constantin Sabău, s-a dovedit a fi priceput în tranșarea porcului, dar și la prelucrarea cărnii. Pe lângă vinul tradițional de Diosig, viceprimarul a prezentat orădenilor cel mai lung cârnat (peste zece metri), pe care a reușit să-l prepare în prima parte a concursului.

Vegetarian convins, primarul comunei Roșia, Florin Bonca, a servit consumatorii cu pălincă și cu suc natural de mere, aduse din propria-i cămară. El a spus că este un pasionat producător local de suc de mere, frumos îmbuteliat, precum și organizator al târgului de produse locale “Straița plină”, aflat la a treia ediție. De porc s-au ocupat, însă, consilierii locali, cei mai buni “meseriași” din comună.

Comuna Tinca a fost reprezentată de o echipă din satul Gurbediu condusă de Valentin Laza. “Noi am pregătit, pe lângă cârnați, caltaboș, jumări și toroș, și o tocătură cu hribi, dar și o mămăligă cu trufe. Da, da, trufe”, a afirmat șeful echipei. “Să știți că trufele de Gurbediu sunt la mare căutare”, a menționat Laza.

Cinci maeștri bucătari din cartierul Szik au reprezentat orașul Săcueni. “Pe lângă tradiționalele produse pe care le fac toți de aici, noi am venit și cu o specialitate la grătar”, a spus Milotai Francisc, unul dintre bucătari.

La standul Primăriei Tulca, pălinca Trămuța, singurul produs atestat tradițional din Bihor, a “luat fața” preparatelor din porc. Cazangița din Tulca, Monica Chișe, a oferit din prețioasa sa licoare bahică tuturor doritorilor.

Primarul comunei Pomezeu, Ioan Șora, care este și președintele Asociației Comunelor, filiala Bihor, a fost protagonistul unui moment din programul festivalului-concurs, respectiv pârjolirea tradițională a porcului. În ciuda fumului gros degajat de paiele aprinse la pârjolirea porcului, zeci de orădeni au imortalizat întreaga operațiune cu telefoanele mobile.

Foto: (c) Eugenia Pașca / AGERPRES

Nota finală pentru fiecare echipă a fost formată din media notelor acordate de juriu (50%) și numărul de tichete de luat masa adunate de la public (50%). Ca strategie de “marketing”, echipele au avut voie să servească gratuit țuică și murături sau și-au putut aduce lăutari, cum ar fi cei din comuna Popești, pentru a atrage clienții.

Câștigătoarea primei ediții a Festivalului-concurs “D’ale Porcului” a fost echipa comunei Nojorid (primar Mircea Crainic). Pe locul al doilea s-a clasat echipa comunei Pomezeu (primar Ioan Șora), iar pe locul al treilea echipa comunei Oșorhei (primar Ioan Pop).

Juriul, condus de maestrul în artă culinară Eugen Bar, șeful filialei Bihor a Asociației Naționale a Bucătarilor și Cofetarilor din România, a mai acordat șapte premii speciale. Acestea au fost: cel mai bun taraf (comuna Popești), organizare (comuna Borș), cel mai bun vin (comuna Diosig), cea mai bună pălincă cu suc de mere (comuna Roșia), cea mai închegată echipă (comuna Vadu Crișului), cele mai bune preparate speciale (comuna Tinca) și cel mai bun guiaș (comuna Girișu de Criș).

Foto: (c) Eugenia Pașca / AGERPRES

Celelalte echipe — Aușeu, Căbești, Dobrești, Ineu de Criș, Mădăras, Săcueni, Sânnicolau Român, Sânmartin, Tileagd, Toboliu, Tulca, Valea lui Mihai și Bekes Megye din Ungaria — au fost recompensate cu diplome de participare.

“Trofeul evenimentului, un porc sculptat în lemn de artistul Radu Lazăr (membru al echipei Dobrești), este transmisibil. El va fi inscripționat cu numele primului câștigător, care îl va preda câștigătorului ediției a doua”, au precizat organizatorii.

Premiul cel mai mare al tombolei festivalului-concurs a fost, evident, un porc de o sută de kilograme, în carcasă. Tichetul câștigător extras a fost cel cu numărul 2.104. Premiul a fost validat la începutul săptămânii de organizatori, care au anunțat că așteaptă câștigătorul să își transporte acasă premiul.

Concursul a fost supravegheat de o echipă a Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bihor, condusă de șeful acesteia, dr. Remus Moțoc.

La prima ediție a Festivalului “D’ale Porcului”, pe scena special amenajată între corturi au urcat zeci de ansambluri de dansatori și soliști vocali din Bihor. Prezentatorul evenimentului a fost celebrul actor, rapsod și om de televiziune Alexandru Pop — “Văru’ Săndel”, care s-a autointitulat “naș” al festivalului și prezentator “etern”.

Organizatorii festivalului au fost Consiliul Județean Bihor — Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Asociația Comunelor din România — Filiala Bihor, Asociația Firmelor Bihorene, Asociația Culturală D’Art. Parteneri au fost Nutrientul, ERA Shopping Park, Sinton Expert, Arise, Proper Marketing & Events, Kogayon Studio, Virtual Craft, Primăria municipiului Oradea, D.S.V.S.A. Bihor, I.P.J. Bihor, I.J.J. Bihor, Ansamblul Profesionist Crișana.

AGERPRES/(autor: Eugenia Pașca, editor: Cristian Anghelache)

Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES ARHIVA

Evenimentul a avut loc la la Biblioteca Județeană I.G.Bibicescu din Drobeta Turnu Severin.

Distincția, constând într-o diplomă, o medalie executată la Monetăria Statului și o importantă sumă de bani, i-a fost înmânată cunoscutului eminescolog de directorul bibliotecii, Raluca Graf.

“Acest premiu a fost acordat de autoritățile publice locale și culturale ale județului Mehedinți pentru contribuția adusă de academicianul Mihai Cimpoi în interpretarea științifică a operei genialului poet”, a precizat Graf.

După înmânarea premiului, profesorul universitar Nicolae Georgescu a prezentat celor 40 de scriitori din România, Serbia și Moldova, prezenți la eveniment, lucrarea de referință a eminescologului Mihai Cimpoi — Mihai Eminescu — Dicționar enciclopedic.

AGERPRES/(A-autor: Florian Copcea, editor: Cristina Tatu)