Cei care ajung aici au impresia ca au nimerit in Paradis. Situl Frumoasa din muntii Parang atrage mii de turisti anual

Mărțișor
Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES
Generalizat astăzi la sate și orașe, mărțișorul este confecționat din două fire colorate alb și roșu, de care se prinde un obiect artizanal, pentru a fi dăruit fetelor și femeilor care îl poartă agățat în piept una sau mai multe zile.

Deși nu se știe cu exactitate de când datează acest obicei, se știe că prima zi a primăverii era celebrată încă de acum aproximativ 8.000 de ani, iar mărțișorul își are originea în credințele și practicile agrare de atunci.

Romanii sărbătoreau începutul primăverii la 1 martie, lună care purta numele zeului Marte, ocrotitor al câmpului și al turmelor, zeu ce personifica renașterea naturii. Deși obiceiul poartă numele acestuia, nu are niciun fel de conotație marțială. Se spune că mărțișoarele sunt purtătoare de noroc și fericire. Sunt formate dintr-o fundiță roșu cu alb, roșul semnificând iarna, iar albul — primăvara. De fapt, șnurul reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. La această fundiță se adaugă alte simboluri ale norocului, cum ar fi trifoi cu patru foi, potcoavă, coșar sau inimă. Mărțișorul este purtat pe haină, la vedere, sau legat la mână, timp de câteva zile, începând cu 1 martie. În trecut, se purta până când se arătau semnele de biruință ale primăverii: se auzea cucul cântând, înfloreau cireșii, veneau berzele sau rândunelele. Atunci, mărțișorul era atârnat de crengile pomilor înfloriți sau de un trandafir, ca să aducă noroc, ori era aruncat în direcția de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: “Ia-mi negretele și dă-mi albetele”.

Pe vremea dacilor, simbolurile primăverii erau confecționate în timpul iernii și se purtau doar după 1 martie. Mărțișoarele erau atunci pietricele albe și roșii înșirate pe o ață și se purtau la gât. Culoarea roșie, dată de foc, sânge și soare, simboliza viața, deci femeia, iar culoarea albă, conferită de limpezimea apelor, era specifică înțelepciunii bărbatului. Șnurul mărțișorului reprezintă, prin urmare, împletirea armonioasă a celor două.

Potrivit altor surse, mărțișoarele constau în monede care erau atârnate de fire subțiri de lână, negru cu alb. Alegerea monedei, din aur, argint sau bronz, indica statutul social. Dacii credeau că aceste amulete aduc fertilitate, frumusețe și previn arsurile din cauza soarelui.

După unele tradiții, firul Mărțișorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte. Asemănător Ursitoarelor care torc firul vieții copilului la naștere, Dochia toarce firul primăvara, la nașterea anului agrar.

Astfel, întrucât Mărțișorul este inseparabil de tradiția Dochiei carpatice, se poate afirma cu certitudine că acesta este un obicei vechi românesc, atestat în toate zonele locuite de români și aromâni, preluat apoi de alte popoare din centrul și sud-estul Europei.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Horia Plugaru)

Foto: (c) Liviu POPESCU / AGERPRES FOTO

Pelerinul care ajunge în județul Vâlcea și întâlnește o biserică impunătoare ridicată pe vârf de deal, la margine de pădure sau izolată într-o luncă de râu trebuie să știe că respectiva biserică deține un secret.

“De obicei, bisericile de mir sunt ridicate în mijlocul comunității, sunt cele pe care le știm cu toții și care fac parte din viața normală a satului românesc. Bisericile mănăstirilor, ca de altfel întreg ansamblul monahal, se află undeva la marginea comunității sau în mijloc de pădure, la margini de ape, loc în care vodă sau nobilul de numele căruia se leagă această ctitorie, loc în care acesta a vrut să fie tărâm de pace, de liniște, unde monahii să propovăduiască numele Domnului”, spune prof. Ligia Rizea.

Astfel, pe Valea Topologului, în comuna vâlceană Galicea, întâlnim o biserică impunătoare, care vine de peste 500 de ani. Puțini știu că este ce a mai rămas din fosta Mănăstire Flămânda, ctitorie din secolul al XVI-lea, al cărei destin este împletit strâns cu destinul marelui logofăt al lui Mihai Viteazul, Teodosie Rudeanu, înmormântat chiar la această fostă mănăstire.

De altfel, Teodosie Rudeanu este autorul unei cronici a domniei lui Mihai Viteazul, folosită de cronicarul silezian Baltasar Walther în biografia pe care o face lui Mihai Viteazul, apărută la Görlitz: Rhambau, 1599.

“În țară, scrisurile lui Rudeanu stau la baza cronicii lui Stoica Ludescu din timpul lui Șerban Cantacuzino și a Cronicii Buzeștilor, despre care se spune că a fost scrisă de Sima, soția lui Stroe Buzescu. De altfel, mare parte din istoria marelui voievod al Țării Românești pe care o cunoaștem azi o știm pe baza cronicilor lui Rudeanu, cu nimic mai prejos fiind decât mari cronicari moldoveni cum ar fi Neculai Milescu”, mai spune Rizea.

Teodosie Rudeanu a fost o personalitate de seamă a epocii, a făcut parte din sfatul țării 35 de ani, cu unele intermitențe, începând cu domnia lui Petru Cercel, în timpul căruia devine mare spătar. A fost căsătorit de două ori, cu Stanca, fiica lui Radu ban (după V. Brătulescu), care moare la 24 de ani, și cu Dobra din Mănești.

“Om energic și diplomat abil, cel mai profund om de sfat al domnitorului Mihai Viteazul, așa cum spunea Bogdan Petriceicu Hasdeu, în 1595, face parte din solia boierilor munteni, conduși de mitropolitul țării, cea care încheie la Alba-Iulia un tratat cu Sigismund Bathory. Logofătul îl însoțește pe Mihai Viteazul în campania din Transilvania și face parte din Divanul din Alba-Iulia. În august 1600 este trimis sol la împăratul Rudolf II, la Praga. În timpul campaniei împotriva lui Ieremia Movilă, este, pentru un timp, guvernator al Transilvaniei, dar, după înfrângerea lui Mihai, trece de partea Movileștilor și este numit mare logofăt”, după cum declară istoricul Florin Epure.

Rudeanu avea moșii în peste 15 sate vâlcene, care se întindeau de la Runcu la Popești și Slătioara.

Despre necropola sa de la Flămânda, I. Ionașcu, în “Documente privitoare la Oltenia și județul Olt”, menționează un hrisov din 15 iunie 1659, unde, într-o judecată între boierii Rudeni și Slăvitești, pentru niște ocine din hotarul Pleșoiului, se spune că Teodosie Rudeanu a pus Mănăstirea Flămânda pe moșie “cu sila când au fost părinții lor pribegi”.
Foto: (c) Liviu POPESCU / AGERPRES FOTO

Mănăstirea Flămânda a fost ridicată între anii 1596 — 1597 și refăcută în secolele XVIII, XIX. Din pisanie aflăm că la început a fost schit de călugări, patronat de Mănăstirea Hurezi la sfârșitul secolului al XVII-lea, și că s-a refăcut în secolul al XIX, când pictura mai veche a fost pierdută în mare parte, biserica fiind retencuită și pictată din nou. În 1950 și în 1986-1988, biserica a trecut prin noi reparații capitale. Din vechiul ansamblu, azi se mai păstrează biserica, zidurile de incintă și turnul clopotniță, care joacă și rolul de poartă de acces în incinta fostei mănăstiri.

“Biserica “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Flămânda este suplă, cu fațadele marcate de un brâu median încadrat între două șiruri de cărămidă în dinți de fierăstrău, care revin și în partea superioară a fațadelor, unde suprapuse în mai multe rânduri alcătuiesc cornișa. Pe fațadele laterale și în zona altarului este decorată în ambele registre cu șiruri de arcade oarbe, elegant ritmate, cu arcele în plin centru din cărămidă aparentă. Are un pridvor îngust, susținut pe stâlpi masivi de zidărie, pronaos de dimensiuni reduse, naos alungit și flancat de abside laterale și altar semicircular. Recent, fațadele au fost pictate în exces, ceea ce intră în contrast neplăcut cu eleganța și monumentalitatea edificiului”, adăugă prof. Rizea.

Teodosie Rudeanu și prima lui soție, Stanca, sunt înhumați în pronaosul bisericii. Stanca moare foarte tânără, în 28 mai 1584, inscripția de pe piatra ei tombală lăsând să se întrevadă că a fost o domniță iubită — “și a fost milostivă, în tinerețea ei la 24 de ani; în anul 7092; și blândă la casa ei” (Constantin Bălan, “Inscripții medievale și din epoca modernă a României”, Editura Academiei, București 1994). După 37 de ani, în anul 1621, tot pe 28 mai, își va ocupa locul de veci în pronaosul bisericii de la Flămănda și asprul feudal, recunoscutul cărturar și diplomat Teodosie Rudeanu, căruia îi datorăm cunoașterea glorioasei epoci a lui Mihai Viteazul.

Despre Rudeanu există și o variantă extrem de controversată legată de un act de înaltă trădare. După înfrângerile lui Mihai Viteazu la Mirăslău și Curtea de Argeș și după pierderea tronului, se spune că marele logofăt l-ar fi trădat pe Mihai și ar fi trecut de partea lui Movilă, de altfel primind și mare funcție la curtea domnească după decapitarea domnitorului primei uniri.

Piatra tombală, așezată în pronaos, în partea din dreapta, având în câmp cinci motive ornamentale, are o inscripție deteriorată, care astăzi nu mai poate fi citită. Reproducem textul așa cum l-a descifrat regretatul Constantin Bălan, în urmă cu mulți ani: “Aceas[tă] piatră [este] [pre] groapa jupa[n(ului) Theod(o)sie logofet, feciorul logofetulu Ivan d(in) Ruda] […] [și s-au p]rista[vit | în zilel(e) Radu(lui) voevod s(i)n Mi(h)ni voevod, luna mai 2[8] zile], [v(ă) l(ea)]t 7129 [1621]”.

Tot în pronaos, în partea stângă se află și mormântul soției sale, Stanca: “A răposat roaba lui Dumnezeu, jupânița Stanca a jupânului Teodosie mare spătar, fiica lui Balea [sau Vladul] ban din Cocorăști, în zilele domnului, Petru voievod, luna mai, în [.], ziua înălțarea Domnului; și a fost milostivă, în tinerețea ei la 24 de ani; în anul 7092; și blândă la casa ei […] veșnica ei pomenire”.

AGERPRES/(AS — autor: Liviu Popescu, editor: Florin Marin)

Foto: (c) Dorin IVAN / AGERPRES FOTO

Casa cu blazoane din Chiojdu, monument istoric, a fost preluată de Uniunea Arhitecților din România în anul 2008 și se află în curs de restaurare.

“Casa boierească de la Chiojdu va fi dată în folosință în vara acestui an și va deveni muzeu al artei tradiționale din Munții Buzăului, obiectiv turistic, precum și tabără de vară pentru studenții de la facultățile de arhitectură”, a declarat pentru AGERPRES manager asistent de proiect Alina Stoica.

Foto: (c) Dorin IVAN / AGERPRES FOTO

Potrivit acesteia, “Casa cu blazoane este considerată un proiect de succes”.

“Cercetările și documentațiilor necesare obținerii de fonduri europene au fost realizate de arhitect Călin Hoinărescu. Proiectul, în valoare totală de 6.319.249 de lei, din care fonduri nerambursabile de 4.981.617 lei, a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2007 — 2013, Axa Prioritara 5 — Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului și specialiștii îl consideră deja un proiect de succes care va contribui la ridicarea turistică a întregii zone”, a spus Alina Stoica.

Florin Drăgulin, ultimul proprietar al Casei cu Blazoane
Foto: (c) Foto: (c) Dorin IVAN / AGERPRES FOTO

Florin Drăgulin, fost proprietar, actual șef de șantier, consideră că “zona Chiojdu are numeroase alte bijuterii arhitectonice, toate construite în stilul casei țărănești de pe bancnota de 100 de lei”.

“Dacă nu ar fi fost preluat de Uniunea Arhitecților din România, acest monument de arhitectură românească tradițională ar fi dispărut”, consideră Florin Drăgulin.

Imagine cu unul din cele trei blazoane, reprezentând vulturul bicefal, simbol al basileilor, ultimul blazon al cantacuzinilor din România, aflat pe peretele de la intrarea principala a Casei cu Blazoane, din comuna Chiojdu, județul Buzau
Foto: (c) Dorin IVAN / AGERPRES FOTO

Casa cu blazoane are o istorie zbuciumată. “Construită în prima jumătate a secolului al XIX-lea, a fost probabil la început un fel de garnizoană, iar din anul 1823 a devenit casă de locuit. În timp, proprietarii au adăugat în perioada 1823-1828 blazoanele, care i-au dat și numele, stucaturile interioare, toate celelalte elemente constructive de mare rafinament. Din acel moment, Casa cu blazoane a devenit o frumoasă și cochetă locuință boierească, reper arhitectonic pentru întreaga zonă”, a spus Florin Drăgulin.

Valea Chiojdului, cu numeroase așezări moșnenești în Evul Mediu, este renumită pentru casele muntenești de epocă, dar Casa cu blazoane are câteva elemente constructive inedite.

“Această casă aduce cu o culă oltenească, dar are o arhitectură unică. Este o casă masivă, concepută probabil cu rol de apărare, de aceea se presupune că a găzduit o perioadă de timp o garnizoană. Casa se impune prin volumetrie, cu stucaturi unice în România, dar mai ales prin sistemul constructiv. Beciul este construit din piatră de gârlă masivă pe care se așează parterul construit dintr-un sistem de ziduri portante, toate cadrele de rezistență sunt făcute din lemn masiv de stejar îmbinate cu piatră și cărămidă. Este un sistem atât de rezistent căci mai multe zeci de ani a plouat în ea, a căzut acoperișul, dar zidurile au rămas în picioare”, susține fostul proprietar Florin Drăgulin.

Interiorul Casei cu Blazoane, din comuna Chiojdu, județul Buzau. În imagine: Florin Drăgulin, ultimul proprietar al Casei cu Blazoane
Foto: (c) Dorin IVAN / AGERPRES FOTO

Concluzia sa este una singură: “Este o casă caldă, și la propriu, și la figurat, pe care Uniunea Arhitecților din România o promovează pentru a fi construită din nou. Este o casă sănătoasă, nu s-a folosit ciment deloc, doar cărămidă, nisip și var și piatră foarte multă, dar și lemn. Acest sistem este practic nemuritor, căci rezistă mai mult timp decât casa din beton, este foarte sănătoasă, în interior este cald și plăcut”.

La restaurare au lucrat și trei echipe de tâmplari restauratori din Maramureș. Unul dintre aceștia, Vasile Pop, șef de echipă, a participat începând cu anul 1991 la restaurarea a peste 50 de biserici maramureșene și case din lemn.

“Este o casă pe care mi-aș dori să o am la mine în Maramureș, o casă în care îți place să trăiești”, mărturisește meșterul restaurator.

Foto: (c) Dorin IVAN / AGERPRES FOTO

Meșterii restauratori au realizat acoperișul din șindrilă de brad și au construit “în stil românesc” mai multe anexe din lemn în care vor fi găzduiți turiștii și unde va fi amenajat muzeul de artă populară.

“Și pentru meșteri este o premieră, căci stilul este diferit. La noi, în Ardeal, se folosesc îmbinări în coadă de rândunică, aici îmbinările sunt curat românești”, a spus Vasile Pop.

AGERPRES/(A, AS — autor: Dorin Ivan, editor: Ștefan Gabrea)

Foto: (c) Radu TUȚĂ / AGERPRES FOTO

Echipa de cercetare a fost formată din Cristina Purcărea — lider expediție, Cristian Coman — coordonator expediție, Corina Ițcuș.

Scopul expediției a fost de investigare a ecosistemele antarctice prin studierea comunităților microbiene din diverse habitate, în vederea identificării și caracterizării microcosmosului specific acestor habitate. În egală măsură au fost urmărite și studiate efectele și adaptările organismelor în medii extreme.

“Am stat trei săptămâni. A fost o experiență deosebită. Am demarat mai multe proiecte de microbiologie moleculară. A fost un debut al cercetării românești în Antarctica. Condițiile au fost grele, dar a fost spectaculos. Aveam opt ore de teren, am mers ore în șir pe jos. Căram probele de zăpadă, gheață, sol. Serile lucram în laborator și până la miezul nopții. Scopul a fost acela de a identifica comunitățile microbiene din habitatele antarctice din sol, gheață, ghețari și modificările care intervin în timpul încălzirii și din cauza poluării”, a precizat la o conferință de presă liderul expediției, Cristina Purcărea, cercetător gradul I.

Potrivit acesteia, probele culese de pe teren pot fi folosite pentru aplicații biotehnologice, precum izolarea unor tulpini.

“Cercetarea va continua. Urmează să dezvoltăm atât o direcție de cercetare fundamentală, cât și una aplicativă”, a arătat Purcărea.

Coordonatorul expediției, Cristian Coman, a afirmat că au încercat să trăiască și să exploreze la maximum acele ținuturi.

“Suntem mândri că am putut reprezenta România”, a spus cercetătorul, care și-a exprimat regretul că România nu are un program dedicat cercetărilor polare.

Prezent la conferință, rectorul Universității Politehnica din București, Mihnea Costoiu, a declarat că speră să mai fi organizate astfel de expediții.

“Împreună cu Academia Română am reușit să plătim cotizațiile care îi revin României pentru cercetarea din Antarctica și după acea să reușim înțelegerea cu partenerii din Coreea de Sud. Îi felicit nu numai pentru faptul că au avut curajul și determinarea și încăpățânarea de merge până la capăt. Expediția a fost un succes. A deschis drumul astfel încât să putem să nu avem doar un temerar despre care am vorbit foarte mulți ani și să avem o echipă care să facă un prim pas și poate anul viitor, peste doi ani, un alt pas și un alt pas. Antarctica este un laborator de unde avem ce culege, ce învăța”, a declarat Costoiu.

Expediția a fost organizată de către Institutul Național de Cercetare — Dezvoltare pentru Științe Biologice (INCDSB) București, aflat în coordonarea Autorității Naționale de Cercetare Științifică și Inovare, în parteneriat cu Institutul Coreean pentru Cercetări Polare.

Cele două institute au semnat un acord cadru de colaborare pe o perioadă de cinci ani în domeniul științelor polare — științele vieții.

În cadrul INCDSB, în anul 2014 a fost creat Departamentul de Cercetări Arctice și Antarctice prin decizie ministerială. Departamentul are misiunea de a întări aria de cercetare a pilonului Mediu și Biodiversitate, dar și de a contribui prin domeniul de specializare la dezvoltarea cercetărilor în științele polare.

AGERPRES/(A, AS — autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin)

Foto: (c) Sorin LUPSA / AGERPRES FOTO

“Marele violonist Gabriel Croitoru cântă la Cluj cu celebra vioară Guarneri a lui George Enescu pentru a sprijini copiii și tinerii cu insuficiență renală cronică. (…) În data de 1 Martie 2015, începând cu ora 18,30, în Sala Auditorium Maximum a Casei Universitarilor de pe strada Kogălniceanu din Cluj-Napoca va avea loc un concert extraordinar susținut de marele violinist Gabriel Croitoru. Alături de unul dintre cei mai virtuoși artiști ai coardelor din lume, cei mai buni instrumentiști pe care i-a dat școala clujeană de muzică în ultimii 10 ani conduși de tânărul și talentatul dirijor Adelin Cătinean vor interpreta ‘Anotimpurile’ de Antonio Vivaldi și Astor Piazzolla. Acest regal muzical are ca scop strângerea de fonduri pentru 100 de copii și tineri cu insuficiență renală cronică tratată prin hemodializă, dializă peritoneală și transplant renal îngrijiți de Asociația pentru Solidaritate și Empatie ‘Claudia Safta’, fundație de caritate care este și organizatorul evenimentului umanitar”, se arată într-o informare transmisă sâmbătă de Primăria Cluj-Napoca.

Violonistul Gabriel Croitoru speră ca sala să fie plină, pentru a fi de cât mai mare ajutorul pentru copiii bolnavi.

“Am fost onorat de invitația foarte talentatului dirijor clujean Adelin Cătinean de a concerta la Cluj pentru a susține alături de sute de clujeni, copiii cu suferințe cronice de rinichi a căror viață scurtă și plină de suferință depinde de un aparat. Sper din tot sufletul ca iubitorii de muzică cultă din Cluj, dar și oameni cu dare de mână să umple până la refuz superba sală Auditorium Maximum și să le oferim acestor tineri care își suportă cu atâta demnitate suferința o dovadă puternică de solidaritate și empatie”, a declarat, în comunicatul primăriei, Gabriel Croitoru.

La rândul său, președintele Asociației pentru Solidaritate și Empatie Claudia Safta, Emanuel Ungureanu, spune că acest eveniment cultural și caritabil se potrivește cu titlul de Capitală Europeană a Tineretului, pe care Cluj-Napoca îl deține în acest an.

“Mă bucur din suflet că doi artiști de excepție, maestrul Gabriel Croitoru, dar și excelentul dirijor clujean Adelin Cătinean alături de 22 de instrumentiști extraordinar de talentați și-au deschis inima și prin muzică de foarte bună calitate invită clujenii la începutul acestei primăveri să vină la un concert umanitar în beneficiul a peste 100 de copii cu insuficiență renală cronică tratată prin hemodializă, dializă peritoneală și transplant renal. (…) Fără doar și poate acest eveniment, cultural și umanitar deopotrivă, se încadrează perfect în ceea ce trebuie să fie ‘Clujul Capitală Culturală a Tineretului — 2015’, tineri artiști, cântă pentru copii și tineri suferinzi”, a menționat Emanuel Ungureanu.

AGERPRES/(AS — autor: Marius Septimiu Avram, editor: Cristian Anghelache)

Foto: (c) Sorin LUPȘA / AGERPRES FOTO

Bursele “Constantin Brâncuși” și “George Enescu” le oferă artiștilor plastici și muzicienilor posibilitatea de a petrece o perioadă de trei luni la Cite Internationale des Arts din Paris, informează organizatorii în documentul citat.

Valoarea unei burse este de 4.554 euro pentru trei luni, data limită pentru depunerea dosarelor fiind 15 noiembrie.

Obiectivul principal programului este introducerea artiștilor români în circuitul valorilor europene, prin oferirea șansei de a lucra într-un mediu artistic internațional (în arte plastice și muzică). Programul se adresează artiștilor plastici și muzicienilor români cu studii universitare de specialitate încheiate și cu performanțe recunoscute în domeniu.

Bursele “Lucian Blaga” se adresează cercetătorilor români și constau în subvenția pentru un stagiu academic de trei luni în vederea documentării și cercetării științifice într-o instituție universitară sau de cercetare din străinătate. Programul este dedicat schimburilor academice, vizând doctoranzi și cercetători consacrați, care lucrează pe o temă de interes pentru cercetarea românească în directă legătură cu o altă temă mai largă ce presupune o perioadă de cercetare desfășurată în mediul academic (universități, institute de cercetare, biblioteci, etc.) din țara care face obiectul cercetării candidaților, în vederea pregătirii lucrărilor de doctorat, respectiv a lucrărilor care urmează a fi publicate. Sumele acordate sunt de 4.500 euro/bursă, data limită pentru depunerea dosarelor este 31 iulie.

Bursele “Ion Mincu”, program inaugurat în anul 2013, încurajează absolvenții la nivel de masterat și doctorat în domeniile arhitecturii și urbanismului și perfecționarea studiilor, timp de două luni, în cadrul unor instituții de învățământ și cercetare din Europa. Instituțiile sunt alese de candidați în funcție de proiectele de cercetare gândite în prealabil. Sumele acordate sunt de 3.000 euro/bursă, iar data limită de depunere a dosarelor este 15 septembrie.

Bursele pentru românii din afara țării constau în sprijinul financiar pentru un stagiu de două luni într-o instituție din România. Acest program este dedicat exclusiv perfecționării academice, adresându-se studenților masteranzi și doctoranzi, pentru pregătirea lucrărilor de masterat/ doctorat. Bursele, în număr de trei, se acordă cetățenilor de origine română care trăiesc în afara țării. Valoarea unei burse este de 2.000 euro/bursă, data limită pentru depunerea dosarelor fiind 10 iulie.

Bursa destinată cercetătorilor străini constă din sprijinul financiar pentru un stagiu de trei luni într-o instituție de profil din România, în vederea elaborării unei lucrări de cercetare asupra unei problematici care vizează societatea românească. Bursa este destinată doctoranzilor care lucrează pe o temă care privește spațiul românesc și vizează perfecționarea academică pentru pregătirea lucrărilor de doctorat. Sumele acordate sunt de 3.000 euro/bursă, iar data limită pentru depunerea dosarelor este 15 noiembrie.

Bursele de cercetare și documentare destinate jurnaliștilor culturali străini constau în susținerea financiară a unui stagiu de documentare de o lună în România, în vederea promovării fenomenului cultural românesc în presa străină. Se acordă burse jurnaliștilor străini care propun proiecte reflectând diverse aspecte ale culturii românești. Numărul de burse acordate anual este de 10, distribuite în funcție de perioadă convenită împreună cu jurnaliștii selectați, până la sfârșitul anului calendaristic. Aceștia își vor desfășura perioada de documentare pe durata unei singure luni, data limită pentru depunerea dosarelor fiind 21 aprilie iar sumele acordate sunt de 1.500 euro/bursă.

Bursele pentru traducători profesioniști. Programul își propune o colaborare cât mai strânsă cu traducătorii profesioniști, specializați în traducerea autorilor români în limbi străine. Candidaților selecționați li se oferă posibilitatea de a traduce în România și de a interacționa în mod direct cu scriitorii, editorii și traducătorii români, precum și cu mediul care definește literatura română. Sumele acordate sunt de 2.000 euro — 1.000 euro pentru o lună, respectiv 2.000 euro pentru cele două luni, împărțiți în două tranșe egale. Data limită pentru depunerea dosarelor este 30 iunie.

Programul de rezidențe pentru traducătorii în formare vizează noua generație de traducători ai literaturii române într-un număr cât mai mare de limbi străine, precum și o colaborare mai strânsă cu traducătorii profesioniști existenți. În acest scop, candidaților selecționați li se oferă o rezidență de o lună în România. Se asigură trei cursuri pe săptămână, timp de trei săptămâni, având ca invitați profesori consacrați în trei domenii importante, pe care bursierii le vor studia pe durata stagiului: Introducere în limba română — noțiuni de gramatică și sintaxă; Introducere în literatura română și Seminarii de traductologie. Se asigură cazarea pentru cei zece bursieri pe toată durata stagiului de o lună la complexul Palatele Brâncovenești din Mogoșoaia, precum și transportul pentru cursuri între Mogoșoaia și București. Valoarea unei rezidențe este de 1.000 euro/persoană, iar numărul de rezidențe acordate anual sunt de 10. Data limită pentru depunerea dosarelor este 15 august.

AGERPRES/(AS — autor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin)

Piciorul podului construit de Apollodor din Damasc la ordinul împăratului Traian, la Drobeta Turnu-Severin
Foto: (c) Viorel LAZARESCU / Arhiva AGERPRES

După primul război daco-roman (101-102), în schimbul păcii, împăratul roman Traian i-a impus regelui dac Decebal o serie de condiții, una dintre ele fiind construirea de către romani a unui pod peste Dunăre. Scopul construcției, ce avea să devină una dintre minunile Imperiului Roman, era acela de a a facilita comunicarea cu teritoriul nou cucerit, de a permite trecerea în Dacia a legiunilor romane interesate de sarea și aurul populației autohtone.

Majoritatea informațiilor privind podul provin de la istoricul Cassius Dio, redactate în urma unei călătorii prin aceste locuri, când nu mai existau decât urmele construcției. Podul a fost ridicat în decurs de doi ani, între 103-105, și potrivit istoricului, pe teritoriul dac fusese lăsată o puternică armată de ocupație, iar Traian s-a temut să-și lase soldații din Dacia fără nicio legătură cu Imperiul.

Piciorul podului construit de Apollodor din Damasc la ordinul împăratului Traian, la Drobeta Turnu-Severin
Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Podul a fost trecut de legiunile romane, în vara anului 105, inițiind cel de-al doilea război dacic. Sarcina construirii podului i-a fost încredințată lui Apolodor din Damasc, prieten al împăratului, care îl numise în funcția de “prefectus fabrorum” (șef al construcțiilor), în armata romană.

Pentru mai mult de o sută de ani a fost cel mai lung pod construit vreodată măsurând, deasupra nivelului apei, 1134,9 metri, lungimea reală fiind de 1600 metri, iar lățimea de 14,55 metri. Podul era susținut de 20 de piloni hexagonali, era suspendat deasupra apei la o înălțime de 19 metri și era prevăzut cu arcade de 33 m lărgime între stâlpii de susținere.

Foto: (c) adevaruldespredaci.ro

La capetele podului a fost construit câte un castru păzit de soldați, relicve ale celor două construcții putând fi vizibile și în prezent, pe ambele maluri ale Dunării. Izvoarele istorice nu menționează nimic despre metodele de lucru folosite pentru a realiza această operă a ingineriei antice. Se presupune, însă, că Apolodor ar fi abătut Dunărea pe un braț mort, ceea ce a scăzut temporar nivelul apei, și ar fi turnat pilonii în chesoane din lemn de stejar cimentate între ele, în care s-au zidit blocuri cioplite în calcar nisipos de forme paralelipipedice, trapezoidale și pătrate, brăzdate de șănțulețe de 7 cm, îmbrăcate cu zid de cărămidă și s-au folosit pompe speciale pentru evacuarea infiltrațiilor de apă din aceste incinte. Printre materialele folosite — blocuri de piatră, cărămidă, mortar — s-a aflat și cimentul “pozzolana” rezistent la apă, adus din zona vulcanului Vezuviu.

Piciorul podului construit de Apollodor din Damasc la ordinul împăratului Traian, la Drobeta Turnu-Severin
Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Podul a fost funcțional până prin 271-272, când a fost distrus de împăratul Aurelian (270-275), care a retras trupele imperiale din Dacia, punând bazele Daciei Aureliene pe teritoriul de astăzi al Serbiei. Scrieri ale istoricului Dio Cassius, atribuie distrugerea podului, împăratul Hadrian (117-138) care ar fi făcut-o, deoarece considera că podul reprezentanta un pericol pentru Moesia în cazul unui atac al barbarilor.

Cei 20 de piloni au fost vizibili în anul 1856, când Dunărea a atins un record de debit scăzut. În 1906, Comisia Internațională a Dunării a decis să distrugă 2 piloni, pentru că obstrucționau navigația. În 1932, mai existau sub apă 16 piloni, iar în 1982 au fost găsiți de arheologi doar 12, restul fiind luați, probabil, de apă între timp. Chiar și în prezent se mai pot vedea vestigii ale primului și ultimului stâlp pe malurile Dunării.

Piciorul podului construit de Apollodor din Damasc la ordinul împăratului Traian, la Drobeta Turnu-Severin
Foto: (c) Mihai POZIUMSCHI / Arhiva AGERPRES

Potrivit unei declarații din noiembrie 2014 a istoricului prof. univ. dr. Tudor Rățoi “… În urmă cu aproape 35 de ani, s-a încercat ridicarea unuia dintre picioarele podului situat pe malul stâng al Dunării la o cotă de + 5 metri, pentru a nu mai fi lăsat în apă. Cu toată tehnica acelei epoci, nu s-a reușit desprinderea sa de pe soclu, dovadă că materialul utilizat, a cărui rețetă de preparare nu se cunoaște nici astăzi, este foarte rezistent”.

O imagine stilizată a Podului de la Drobeta s-a regăsit pe o monedă emisă în cinstea lui Traian (optimo principi), de Senatul roman în primăvara anului 105. De asemenea, pe Columna de la Roma, se pute distinge o imagine stilizată a podului, care permite “…aflarea tehnicilor de îmbinare a lemnului si pietrei. În prim-planul imaginii cioplite în piatră, este înfățișat împăratul Traian în fața altarului pregătit pentru jertfă. În spatele acestuia se află suita sa unde, probabil, este prezent și arhitectul Apollodor din Damasc” potrivit unei declarații a istoricului prof. univ. dr. Tudor Rățoi.

Foto: (c) colectii.toateblogurile.ro


Podul lui Taian este monument istoric, iar conservarea-restaurarea acestuia s-a realizat în două etape, una din 2003, cealaltă derulându-se în prezent.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Horia Plugaru)

Foto: (c) eurordis.org
Sub coordonarea EURORDIS (o alianță internațională a organizațiilor neguvernamentale de pacienți) atât în această zi cât și în preajma ei, sute de organizații ale pacienților de pe tot mapamondul au planificate acțiuni pentru creșterea gradului de informare, tema din acest an oprindu-se asupra condițiilor de viață atunci când ai o boală rară, sloganul fiind “zi după zi, mână în mână”. În acest fel se subliniază importanța gestului de a fi aproape de cei suferinzi, de a nu-i lăsa să treacă singuri prin clipe grele.

În 2015, evenimentul pune accent pe viața de zi cu zi a pacienților, a familiilor și a îngrijitorilor acestora. Peste 8.000 de tipuri de boli rare au fost identificate până în prezent și afectează în mod direct viața de zi cu zi a peste 30 de milioane de persoane doar la nivel european, reprezentând peste 8% din populație. Natura complexă a bolilor rare și accesul limitat la tratamente și servicii fac ca de cele mai multe ori membrii familiei să fie singurii solidari cu cei care au o boală rară, singuri care le oferă sprijin și îngrijire. Tema zilei în 2015 aduce un omagiu milioanelor de părinți, frați, bunici, soți, rude apropiate, prieteni ale căror vieți sunt afectate zilnic și care sunt “zi de zi, mână în mână” alături de pacienții cu boli rare.

Deși au denumiri și simptome diferite, bolile rare au același impact asupra vieții cotidiene a pacienților și asupra familiilor acestora. Ei se confruntă cu aceleași probleme, precum: punerea unui diagnostic, găsirea unui tratament, însușirea modului de colaborare cu îngrijitorii, terapeuții sau cu alte cadre medicale, dar și a modului de administrare a tratamentului, procurarea echipamentelor adecvate, identificarea căilor de acces la serviciile sociale și gestionarea poverii economice a vieții cu o boală rară.

La nivel internațional este esențial transmiterea unui mesaj puternic de solidaritate cu milioanele de persoane suferinde de boli rare din întreaga lume și cu familiile acestora. Împreună, putem transforma experiența individuală a pacienților și rudelor acestora în acțiuni colective, suport și consolidarea comunității. În Europa, există multe inițiative menite să îmbunătățească viața de zi cu zi a acestor persoane. Dezvoltarea și facilitarea accesului pentru diagnosticare și tratamente pot schimba realitatea vieții pentru oricine suferă de o boală rară.

Ziua Bolilor Rare, lansată de EURORDIS și Consiliul Alianțelor Naționale, în 2008, a devenit un prilej pentru desfășurarea a mii de evenimente în întreaga lume. Această zi a contribuit în special la dezvoltarea de planuri și politici pentru bolile rare într-o serie de țări. La ediția de anul trecut, s-a înregistrat o participare record prin marcarea zilei în 84 de țări.

O boală sau o tulburare este definită ca fiind rară în Europa, atunci când afectează mai puțin de 1 din 2 000 de persoane. O boală sau o tulburare este definită rară în SUA, atunci când aceasta afectează mai mult de 200 000 de americani la un moment dat. Pentru 80 % din bolile rare au fost identificate origini genetice, în timp ce altele sunt rezultatul unor infecții (bacteriene sau virale), alergii cauzate de mediu sau sunt degenerative și proliferative. La nivel mondial, au fost identificate între 6 000 și 8 000 de tipuri de boli rare, 50 % din bolile rare afectează copii. Deși numărul celor care suferă de boli rare este redus, rata de mortalitate este însemnată din cauza complicațiilor care însoțesc aceste afecțiuni. Principalele cauze de mortalitate sunt diagnosticarea târzie și lipsa unui tratament adecvat, acestea fiind accentuate de expertiza insuficientă, de deficitul de specialiști în genetica medicală, dar și de lipsa centrelor specializate. Bolile rare sunt în prezent o prioritate de sănătate publică la nivelul Uniuni Europene, potrivit site-ului dedicat acestei zile.

Potrivit datelor Alianței Naționale pentru Boli Rare, în România peste un milion de români suferă de o boală rară, iar 75% dintre aceștia sunt copii, 9 din 10 pacienți nu beneficiază de un tratament adecvat pe fondul lipsei diagnosticului sau a diagnosticării tardive. Alianța Națională pentru Boli Rare din România s-a înființat în august 2007 și este o grupare neguvernamentală, care reprezintă persoanele afectate de boli rare din Romania, familiile lor, organizațiile destinate persoanelor afectate de boli rare din Romania, precum și specialiștii care sunt implicați în diagnosticarea și tratarea celor afectați. Alianța se implică activ în cercetarea din domeniu, contribuind la implementarea Planului Național de Boli Rare, conform recomandărilor Uniunii Europene.

AGERPRES /(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Mariana Zbora-Ciurel)