Ziua internațională a teatrului pentru copii și tineret se sărbătorește anual la 20 martie, în peste 80 de țări, la inițiativa Asociației Internaționale de Teatru pentru Copii și Tineret (International Association of Theatre for Children and Young People – ASSITEJ), organizație nonguvernamentală, fondată în 1965. Organizația promovează schimbul internațional de cunoștințe și tehnici în teatru.

Foto: (c) assitej-international.org

În acest an Ziua internațională a teatrului pentru copii și tineret celebrează 50 de ani de la fondarea ASSITEJ. Mesajul campaniei Asociației Internaționale de Teatru pentru Copii și Tineret pentru ediția din acest an este “Du un copil la teatru !”.

România, fiind una dintre țările fondatoare ale ASSITEJ, organizează în fiecare an diverse evenimente. Este deja o tradiție ca în această zi pe scena Teatrului “Ion Creangă” să se desfășoare cel puțin un spectacol. În acest an are loc premiera “Insula misterioasă” — un spectacol care aduce pe scenă aventurile și misterele romanelor lui Jules Verne, după un maraton de alte 10 spectacole ce au loc în perioada 17-21 martie, pentru a celebra această zi. Alte teatre din țară marchează Ziua internațională a teatrului pentru copii și tineret prin diverse spectacole, expoziții și întâlniri cu maeștri ai teatrelor.

Ziua a fost marcată pentru prima dată în 2001, la inițiativa Asociației Internaționale de Teatru pentru Copii și Tineret, evenimentul urmărind educarea celor mici prin teatru, prin diversele personaje interpretate. Un obiectiv al ASSITEJ este acela de a atrage atenția publicului asupra artei pentru copii și tineret prin evenimente speciale, repetiții în aer liber, lecturi, expoziții, articole în ziare și reviste. Un alt obiectiv al zilei îl reprezintă stimularea schimbului de experiență în acest domeniu între diverse națiuni și regiuni ale lumii, pentru a încuraja și revitaliza dezvoltarea teatrului. Cei care beneficiază cel mai mult în urma acestui schimb de experiențe culturale sunt copiii și tinerii, prin expunerea unei diversități culturală globală, se menționează pe site-ul asociației.

Teatrul este o tradiție vie, peste tot în lume. Artele spectacolului de teatru sunt, de mii de ani, parte a vieții culturale, iar de câteva secole încoace se adresează și publicului format din copii și tineri. Intrarea în contact cu arta dramatică, începând din copilărie, este importantă pentru formarea personalității viitorului adult. Prin vizionarea unui spectacol de teatru, este cultivată abilitatea de a asculta și de a înțelege. De aceea, devine necesară acordarea unei atenții deosebite teatrului pentru copii și tineret, asigurând condițiile ca fiecare copil, din fiecare grădiniță, și fiecare elev, din fiecare clasă, să poată merge la teatru.

AGERPRES/(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Foto: (c) Cristian NISTOR/Arhiva AGERPRES

Este o zi pe care mulți consumatori, iubitori ai naturii, ecologiști și activiști pentru drepturile animalelor din întreaga lume promovează o nutriție fără carne, iar acțiunile desfășurate urmăresc să-i ajute și să-i îndrume pe cei dispuși să treacă la o dietă bazată de fructe, legume, cereale și leguminoase. Ziua fără carne este o campanie internațională și pentru promovarea non-violenței față de animale.

Lansată în 1985 de Farm Animal Rights Movement — FARM (Mișcarea pentru drepturile animalelor de fermă), din respect pentru animale, pentru conservarea planetei și îmbunătățirea sănătății populației a fost celebrată la început doar pe continentul american, fiind susținută și de nume celebre precum Dirk Benedict, James Cromwell, Doris Day, Jennie Garth, Chrissie Hynde, Joaquin Phoenix, Ally Sheedy etc. A câștigat repede teren și pe alte continente, devenind cea mai mare campanie de educare și informare a populației asupra produselor alimentare, marcată în prezent în peste 50 de țări.

În Europa, este puternic susținută de Franța, prin numeroase campanii care militează pentru o dietă fără produse de origine animală. Populația poate afla în această zi mai multe despre stilul de viață fără carne și motivele pentru care ar putea fi făcută această alegere prin acțiunile organizate prin broșurile și pliantele distribuite cu acest prilej.

Încurajarea vegetarianismului, prin acțiunile organizate, ajută oamenii să descopere, cu ușurință, un alt stil de viață, ce poate avea efecte benefice la nivel planetar. Marcarea acestei zile are un caracter laic, fiind motivată printre altele și de compasiunea pentru animale. Conferințele, acțiunile de stradă, mesele publice, cursurile de gătit, degustarea de produse alimentare vegetariene, distribuirea de pliante, organizate pentru a descoperi această metodă de hrănire, fac parte din campaniile pentru a salva multe animale de la sacrificare.

AGERPRES /(Documentare — Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu)

Palatul ‘Alexandru Ioan Cuza’ de la Ruginoasa, care în prezent adăpostește Muzeul Memorial A. I. Cuza
Foto: (c) Adrian CUBA / Arhiva AGERPRES

Domnia sa, deși scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne, prin recunoașterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României și al primului guvern unitar, dar și prin reformele sale: adoptarea primei constituții românești, reforma electorală, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrară, dar și cea a învățământului.

Alexandru Ioan Cuza s-a născut la 20 martie 1820 și a învățat, până în 1831, în pensionul francez Sachetti, la Galați, iar apoi, la Iași, în pensionul condus de francezul Victor Cuenim, unde a avut colegi pe câțiva dintre viitorii săi colaboratori: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Eugen Alcaz, precum și pe viitorul mare artist Matei Millo.

Și-a continuat studiile, la Paris, unde a obținut diploma de bacalaureat în litere în 1835. S-a înscris la medicină, apoi la drept, nefinalizând însă cursurile acestor facultăți. A devenit membru al Societății economiștilor din Paris. A revenit în țară și s-a înrolat cadet în armată (septembrie 1837). În februarie 1840 a demisionat, și, din 1842, a ocupat postul de președinte al judecătoriei Covurlui.

În primăvara anului 1844, Alexandru Ioan Cuza s-a căsătorit cu Elena Rosetti, fiica postelnicului Iordache, stăpânul moșiei Solești din Vaslui. Mama Elenei, Ecaterina era din neamul Sturdza. Legat de acest eveniment, un fapt notabil a fost acela al refuzului categoric din lista dotală a soției sale a robilor țigani, Alexandru Ioan Cuza acceptând, astfel, hotărârea Adunării Obștești din 31 ianuarie 1844 de dezrobire a țiganilor de pe moșiile domnești și mănăstirești.

Din 1845, Alexandru Ioan Cuza a încetat să mai dețină funcția de președinte al judecătoriei Covurlui, distanțându-se hotărât de regimul domnitorului Mihail Sturdza.

La 27 martie 1848, la hotelul Petersburg din Iași, prezent în rândul celor peste o mie de revoluționari moldoveni, Alexandru Ioan Cuza a luat cuvântul și a semnat documentul programatic Petiția-proclamațiune a boierilor și notabililor Moldovei. Rănit în confruntarea care a avut loc, Alexandru Ioan Cuza, a fost arestat și trimis spre deportare. Viitorul domnitor, alături de alți șase revoluționari au reușit să se refugieze la viceconsulul englez de la Brăila, evitând astfel deportarea și anchetarea lor în Imperiul Otoman.

Statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza
Foto: (c) ADRIAN CUBA / Arhiva AGERPRES


Alexandru Ioan Cuza a participat la Marea Adunare Națională de la Blaj, în Transilvania, din 3/15 mai 1848, unde l-a ascultat pe Avram Iancu spunând: “Ardealul nu mai este Ardeal, ci România” și “Uitați-vă pe câmp, românilor suntem mulți ca cucuruzul brazilor, suntem mulți și tari”.

Din cauza holerei care izbucnise în Bucovina, a plecat la Viena, apoi la Paris, și la Constantinopol, de unde s-a întors în țară, alături de noul domn al Moldovei, Grigore Ghica, un om cu vederi mult mai liberale decât predecesorul său, Mihai Sturdza, și un partizan convins al Unirii.

Alexandru Ioan Cuza a ocupat succesiv posturile de președinte al Judecătoriei Covurlui, director al Ministerului de Interne și pârcălab al ținutului Covurlui. A devenit un bun cunoscător al problematicii administrative a țării, implicându-se în învățământ și sănătate. Totodată, el a desfășurat și o activitate unionistă considerabilă.

Activitatea unionistă și scandalul alegerilor pentru divanul ad-hoc din 1857, l-au făcut pe Cuza să demisioneze din administrația caimacamului Nicolae Vogoride. Au fost organizate noi alegeri pentru divan, care au dat un covârșitor câștig de cauză taberei unioniste.

După deschiderea lucrărilor acestui important for, la 22 septembrie 1857, la Iași, Alexandru Ioan Cuza și-a dovedit consistența politică în numeroasele dezbateri la care a participat activ. El a susținut desființarea privilegiilor de clasă și s-a pronunțat pentru rezolvarea chestiunii agrare.

Nicolae Vogoride și-a revizuit atitudinea față de Alexandru Ioan Cuza, pe care l-a avansat colonel în august 1858. A devenit, apoi, ajutorul hatmanului Miliției moldovene și, în octombrie 1858 — în timpul căimăcămiei de trei, Catargiu, Sturdza și Panu—, a ajuns hatman. În această calitate, Cuza era practic comandantul armatei moldovene, post de mare importanță în vremurile ce aveau să urmeze. În cadrul Adunării Elective — cea care urma să aleagă noul domnitor al Moldovei—, Alexandru Ioan Cuza a fost ales vicepreședinte alături de Petre Mavrogheni.

Decorații și ceas de aur aparținand domnitorului Alexandru Ioan Cuza, expuse la Muzeul Unirii din Iași
Foto: (c) Nicolae BONDARENCO / Arhiva AGERPRES

Conform prevederilor Convenției de la Paris, act constituțional elaborat de puterile garante în 1858, în zilele de 14, 16, 17 și 18 decembrie 1858, în Moldova, s-au desfășurat alegeri pentru Adunarea electivă. Lucrările Adunării elective s-au deschis la 28 decembrie 1858 și a validat mandatele a 55 dintre 58 de deputați aleși.

Partida Națională avea o majoritate confortabilă în cadrul Adunării, dar, din nefericire, nu se pronunțase încă asupra numelui candidatului. Aripa conservatoare era divizată între cei doi candidați: Mihail Sturdza, fostul domn al Moldovei (1834-1849) și fiul acestuia, Grigore Sturdza.

După retragerea candidaturii lui Costache Negri, Mihail Kogălniceanu renunță și, în plus, în noaptea de 4 spre 5 ianuarie, în cadrul unei întâlniri a membrilor Partidei Naționale, propune drept candidat unic al acestei grupări pe colonelul Alexandru Ioan Cuza. La propunerea lui Anastase Panu, deputații se angajaseră să voteze candidatul care ar obține majoritatea. De aceea, nu este întâmplător faptul că până și adepții celorlalți doi candidați l-au votat tot pe Cuza.

Domnul a depus jurământul, în care se angaja să apere ‘drepturile și interesele patriei’ și să asigure ‘binele și fericirea nației române’.

Discursul lui Mihail Kogălniceanu, în numele Adunării Elective, exprimă cel mai bine speranțele care se puneau în noul domn: “Prin înălțarea ta pre tronul lui Ștefan cel Mare, s-a reînălțat însăși naționalitatea română. Alegându-te de capul său, neamul nostru a vroit să împlinească o veche datorie către familia ta, a vroit să răsplătească sângele strămoșilor săi vărsat pentru libertățile publice. Alegându-te pe tine domn în țara noastră, am vroit să arătăm lumei aceea ce toată țara dorește: la legi nouă om nou.O, Doamne! Mare și frumoasă îți este misia…Fii dar omul epohei; fă ca legea să înlocuiască arbitrariul, fă ca legea să fie tare; iar tu, Măria ta, ca Domn, fii bun, fii blând, fii bun mai ales pentru acei pentru cari mai toți domnii trecuți au fost nepăsători și răi. Nu uita că, dacă cincizeci de deputați te-am ales domn, însă ai să domnești peste două milioane de oameni!…Fii simplu, Măria Ta, fii bun, fii domn cetățean; urechea ta să fie pururi deschisă la adevăr, și închisă la minciună și lingușire”.

Alegerea lui Cuza a fost primită cu o bucurie fără margini. Vasile Alecsandri nota: “A-ți spune entuziasmul pe care l-a produs această alegere este un lucru cu neputință…timp de trei zile populația din Iași s-a dedat la adevărate nebunii”.

După ce la 5/17 ianuarie 1859 Alexandru Ioan Cuza a fost ales, în unanimitate, domn al Moldovei, la 24 ianuarie/5 februarie, a fost ales și domn al Munteniei. Alegerile pentru Adunarea Electivă a Țării Românești s-au desfășurat, conform prevederilor Convenției de la Paris din 1858, între 8/20 și 12/24 ianuarie 1859. Partida Națională n-a reușit să obțină majoritatea mandatelor, în acest context, liderii Partidei Naționale și, în special liberalii-radicali, elementul cel mai dinamic al coaliției, și-au dat seama că singura cale de izbândă este apelul la masele populare. Au fost mobilizați bucureștenii, au fost chemați țăranii din preajma Capitalei. Lucrările Adunării Elective s-au deschis în ziua de 22 ianuarie/3 februarie, într-o atmosferă incendiară. Clădirea din Dealul Mitropoliei era înconjurată de mii de oameni.

În noaptea de 23 spre 24 ianuarie, membrii Partidei Naționale s-au reunit la hotelul “Concordia” din București unde, pentru prima oară, s-a formulat cu voce tare ceea ce până acum fusese doar o năzuință: alegerea lui Cuza ca domn al ambelor Principate.



Clădirea și Placa Memorială a Hotelului Concordia de pe strada Smârdan 39, situată în Centrul Istoric al Bucureștiului, unde în seara zilei de 23 ianuarie 1859, fruntașii Partidei Naționale au hotărât dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca Domn al Țării Românești și al Moldovei
Foto: (c) Lucian TUDOSE / Arhiva AGERPRES

În dimineața de 24 ianuarie, la ora 11, când lucrările Adunării s-au reluat, deputații reveniți în sala de ședințe au trecut la vot. Toate cele 64 de buletine purtau numele lui Cuza, unele având și urări adresate domnitorului: “spre mărirea patriei”, “spre fericirea românilor”.

După citirea voturilor, Alexandru loan Cuza a fost proclamat domn al Principatelor Unite. Imediat rezultatul a fost adus la cunoștința mulțimii de pe Dealul Mitropoliei.

Începuturile domniei au fost anevoioase, domnul fiind obligat să facă naveta între cele două guverne, de la Iași și București. Abia la sfârșitul anului 1861, Poarta, urmată de celelalte puteri garante, a recunoscut unirea politico-administrativă a Principatelor pe timpul domniei lui Cuza. Ea s-a materializat prin crearea unui singur guvern (22 ian./3 febr. 1862), ce cuprindea reprezentanți ai grupărilor conservatoare moldovene și muntene, în frunte cu Barbu Catargiu.

Ultima reședință domnească de la Iași, a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, între anii 1859 — 1862, actualmente Muzeul Unirii
Foto: (c) SCHINDERMAN LAZAR / Arhiva AGERPRES

Activitatea următorului guvern, condus de Mihail Kogălniceanu (12/24 oct. 1863 — 26 ian./7 febr. 1865) a pus în operă principalele puncte formulate în programele Revoluției române de la 1848-1849.

Pe fondul neînțelegerilor privind reforma agrară, Alexandru Ioan Cuza a organizat o lovitură de stat, la 2 mai 1864, și a dizolvat Adunarea, elaborând o nouă constituție denumită “Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris”, în care își arogă largi prerogative legislative și executive.

Proiect de Constițuie pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza
Foto: (c) VASILE MOLDOVAN / Arhiva AGERPRES

La 14/26 august 1864, Alexandru I. Cuza a sancționat și promulgat Legea agrară, pe care a dat-o publicității împreună cu o Proclamație către sătenii clăcași în care se spunea: “De astăzi înainte, voi sunteți stăpâni pe brațele voastre; voi aveți o părticică de pământ, proprietate și moșie a voastră; de astăzi, voi aveți o patrie de iubit și de apărat”.

Au fost împroprietărite 463 554 familii de țărani. Conform legii, țăranii primeau pământ în funcție de numărul animalelor și nu îl puteau înstrăina timp de 30 de ani. Se desființa pentru totdeauna claca, boierescul și toate celelalte obligații către boieri, care însă erau răscumpărate și plata urma a se face pe o perioadă de 15 ani. Aplicarea legii a fost greoaie pentru că, pe de o parte nu exista un regulament unitar, iar, pe de altă parte, se simțea lipsa inginerilor topografi.

La 2/14 și la 4/16 decembrie 1864 au fost promulgate un Cod civil și un Cod penal și de procedură penală.

Una dintre cerințele des întâlnite și în programele revoluționarilor de la 1848 a fost reformarea învățământului românesc. Proiectul de lege “asupra organizării instrucțiunii publice din România” a fost votat încă din 16/28 martie 1864.
După numeroase amânări, legea asupra instrucțiunii publice a fost promulgată de către Cuza la 25 noiembrie/7 decembrie 1864, după ce în prealabil a trecut prin Consiliul de Stat. Au fost reduse numărul articolelor de la 660 la 480 și au fost introduse câteva modificări, dintre care cea mai însemnată era renunțarea la principiul inamovibilității pentru învățători, institutori și profesori secundari, el rămânând numai pentru profesorii universitari.

La 2 iulie 1864, a fost adoptată o nouă lege electorală prin care se mărea numărul votanților. Noua lege electorală, deși nu înlătura votul cenzitar, reducea censul și crea două categorii de electori. Sistemul prevedea ca un număr de 50 de asemenea electori să aleagă pe unul singur care vota. În felul acesta, sistemul de vot cuprindea toate categoriile sociale chiar dacă ponderea lor în luarea deciziilor era diferită.

Pe fondul deteriorării raporturilor dintre Cuza și miniștrii săi, la 17 decembrie 1865, acesta a afirmat dorința sa de a nu împiedica ascensiunea spre tron a unui prinț străin.

Silit să abdice, la 11/23 februarie 1866, a plecat în exil, în Germania, stabilindu-se la Heidelberg. Aici a și murit la 15 mai 1873, la vârsta de 53 de ani.

Manifestări dedicate aniversării a 145 de ani de la Unirea Principatelor; dezvelirea statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza 
Foto: (c) VIOREL LAZARESCU / Arhiva AGERPRES

Poporul român nu l-a uitat și, cât timp a mai trăit, a fost ales, în lipsă, deputat în Parlamentul țării.

Respectându-i-se voința, a fost înmormântat în țară, la moșia sa de la Ruginoasa. La ceremonie au participat mii de țărani, dar și prietenii de o viață: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri.

AGERPRES/(Documentare — Irina Andreea Cristea; editor: Anca Pandea)

Eclipsă parțială de Soare vizibilă de pe teritoriul României — 4 ianuarie 2011
Foto: (c) Simion MECHNO / Arhiva AGERPRES

O eclipsă de Soare se produce atunci când Luna trece prin umbra Pământului și acoperă parțial sau total discul solar. Eclipsele totale de Soare sunt foarte rare, putând fi observate, în același loc de pe suprafața Pământului, o dată la 200-300 de ani. Încă din antichitate babilonienii au învățat cum să calculeze producerea eclipselor, iar învățatul grec Thales din Milet a reușit să prevadă eclipsa de Soare produsă în anul 585 î.Hr., în Asia Mică. S-a observat că aceste fenomene se repetă la un interval de aproximativ 18 ani, 11 zile și 7 ore.

Faze ale eclipsei parțiale de Soare — 4 ianuarie 2011
Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Pentru România, fenomenul reprezintă principala eclipsă de Soare vizibilă din țara noastră până în anul 2020 și eclipsa cu cea mai mare magnitudine până în anul 2027.

În țara noastră, această eclipsă parțială de Soare debutează la ora 10:40 în vestul țării, la ora 10:56 fiind în desfășurare în întreaga țară la altitudinea de aproximativ 40 de grade. Maximul eclipsei se produce în jurul orei 11:55, iar fenomenul se încheie la ora 13:05, având o durată medie de două ore și 20 de minute.

În București, începe la ora 10:48, are maximul la 11:55 și se termină la ora 13:04, cu o acoperire a Soarelui de 43%, potrivit cercetătorului Adrian Sonka, de la Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” din București. Acoperirea Soarelui de către Lună va varia în funcție de locul observației, fiind mai scăzută în sudul țării și mai ridicată în nord. Procentul de acoperire a discului solar va fi cuprins între 40 și 55%.

Pentru urmărirea eclipsei de Soare, medicii recomandă utilizarea ochelarilor de protecție, întrucât există riscul orbirii din cauza luminii puternice.

Eclipsă totală de Soare vizibilă din România — Câmpulung — 11 august 1999
Foto: (c) Vlad STAVRICĂ / Arhiva AGERPRES

Următoarea eclipsă parțială de Soare vizibilă din România se va produce peste cinci ani, la 21 iunie 2020.

Alte eclipse de Soare, de dată mai recentă au avut loc la 4 ianuarie 2011 și la 29 martie 2006. Durata acesteia din urmă a fost de două ore și 25 de minute pentru București. Acoperirea maximă a Soarelui a fost de 80% în sud-estul țării și de 65% în vestul României.

Eclipsă totală de Soare — 11 august 1999
Foto: (c) Vlad STAVRICĂ / Arhiva AGERPRES

Cea mai spectaculoasă eclipsă totală de Soare, vizibilă din România, numită și “eclipsa secolului XX”, s-a produs la 11 august 1999 și a fost una dintre cele mai scurte din istorie. Soarele a fost acoperit de lună timp de două minute și 23 de secunde. România a fost punctul de maximă vizibilitate a eclipsei în Europa. Bucureștiul a fost singura capitală europeană situată pe linia centrală a benzii de totalitate și s-a aflat în zona de maximum la ora 14:07.

Eclipsă totală de Soare vizibilă din România — 11 august 1999
Foto: (c) Artur MUSTAȚĂ / Arhiva AGERPRES

Eclipsa de Soare din 1999 a fost vizibilă în Europa pe o diagonală lată de aproape 100 kilometri, ce a pornit din nord-vestul continentului până în sud-estul acestuia, traversând Anglia, Franța, Germania, Ungaria, țările din fosta Iugoslavie, România, Bulgaria și Turcia.

Eclipsă totală de Soare vizibilă din București — 11 august 1999
Foto: (c) Sorin LUPȘA / Arhiva AGERPRES

Cele mai bune puncte de observație au fost cele turistice: Munții Parâng și Retezat, Valea Oltului, Mangalia, București, Arad și Timișoara. De altfel, pe teritoriul României s-a produs cea mai mare acoperire a Soarelui, de 103%, umbra Lunii acoperind astfel o zonă puțin mai mare decât discul solar. Tot la noi în țară s-a înregistrat și cea mai mare înălțime a Soarelui în timpul eclipsei, 59 de grade.

Eclipsă totală de Soare vizibilă din Câmpulung — 11 august 1999
Foto: (c) Vlad STAVRICĂ / Arhiva AGERPRES

Spectacolul astronomic extraordinar al sfârșitului de mileniu, cel mai mediatizat din lume, a fost urmărit în cadrul Cupolelor Observatorului Astronomic de președintele României, Emil Constantinescu, alături de personalități internaționale din domeniul astronomiei.

Directorul Agenției Naționale pentru Spațiu și Aeronautică (NASA), Danniel Sanil Goldin, a efectuat o vizită în România pentru a vedea eclipsa de Soare. Tot cu acel prilej, celebrul tenor italian Luciano Pavarotti a concertat în Piața Constituției din București.

Oamenii și-au luat zile libere și s-au deplasat în zonele despre care s-a anunțat că eclipsa va putea fi văzută perfect.

Momentul a fost marcat de Banca Națională prin emiterea de monede și bancnote. Mai exact, a fost emisă o monedă cu valoarea nominală de 500 de lei și o bancnotă din polimeri cu valoarea nominală de 2.000 de lei, prima bancnotă din polimeri emisă în țara noastră dar și în Europa.

Pentru comemorarea acestui eveniment, în anul 1998 Poșta Română a pus în circulație o marcă poștală, cu valoarea nominală de 1.100 lei.

Eclipsă totală de Soare vizibilă de pe teritoriul României—15 februarie 1961; București — zona Gara de Nord
Foto: (c) ZAHARESCU / Arhiva AGERPRES

O altă eclipsă totală de Soare vizibilă din țara noastră a avut loc la 15 februarie 1961. Durata acesteia a fost de două minute și 30 de secunde și a traversat România la sud de Drobeta Turnu-Severin, Pitești, Târgoviște, Ploiești, Brăila, linia centrală situându-se tangentă la granița sudică a țării.

Eclipsă totală de Soare vizibilă de pe teritoriul României—15 februarie 1961; București — zona Sala Palatului
Foto: (c) Alexandru IONESCU / Arhiva AGERPRES

Eclipsă totală de Soare vizibilă de pe teritoriul României—15 februarie 1961; București — zona Sala Palatului
Foto: (c) Maria POSTELNICU / Arhiva AGERPRES

În Capitală, a început la ora 8:43 și a ajuns în faza maximă la 9:54.

Atunci, fâșia de umbră ce traversase țara a fost mai scurtă, pe direcția Zimnicea-București-Constanța, dar nu a putut fi bine observată nici de populație și nici măcar de astronomii profesioniști, din cauza norilor.

Eclipsă totală de Soare vizibilă de pe teritoriul României—15 februarie 1961; București — zona Sala Palatului
Foto: (c) Alexandru IONESCU / Arhiva AGERPRES

În spațiul românesc, prima consemnare a unei eclipse de Soare apare în Cronica lui Azarie și a avut loc în 1386.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, redactor arhivă foto Mihaela Tufega, editor: Horia Plugaru)

Foto: (c) domdeen / Freedigitalphotos.net

Statul situat în extremitatea de nord a Africii, cel mai mic ca dimensiune din regiunea Maghreb, se învecinează cu Algeria la vest, Libia la sud-est și Marea Mediterană la nord și est. Tunisia se află la jumătatea distanței dintre Oceanul Atlantic și Valea Nilului.

Conform datelor statistice din 2013, populația este estimată la aproximativ 10,8 milioane de locuitori, din care peste 65% trăiesc în mediul urban. Majoritatea tunisienilor sunt musulmani (circa 98%), restul fiind adepți ai creștinismului, iudaismului sau ai altor religii. Capitala țării este la Tunis, oraș cu o populație de aproximativ două milioane de locuitori.

Pe teritoriul Tunisiei, locuit de triburi berbere, fenicienii au întemeiat, începând cu secolul al XII-lea î.Hr., numeroase colonii, iar în 814 î.Hr. Cartagina, care a devenit în secolele următoare centrul unui puternic stat antic în nordul Africii. Înfrântă în cele trei războaie punice (264-146 î.Hr.) de Roma, Cartagina este distrusă (146 î.Hr.), iar teritoriul său devine nucleul provinciei romane Africa. A fost cucerit succesiv de către vandali (439), bizantini (533) și arabi (647-698), când începe și convertirea la islam a populației autohtone (în majoritate berberi). În anul 1574, devine provincie a Imperiului Otoman, însă beiul Husseim Ben Ali transformă Tunisia, în 1705, într-un stat autonom, sub suzeranitate nominală turcească. În 1881, Tunisia este ocupată de trupe franceze, iar prin Tratatul de la Bardo, se instituie protectoratul francez. În anii ’20, mișcarea de eliberare națională se afirmă tot mai puternic după Primul Război Mondial, odată cu fondarea Partidului Desturian. Sub presiunea mișcării anticolonialiste din perioada postbelică, la 3 iunie 1954, Franța acordă Tunisiei autonomia internă, iar la 20 martie 1956 îi recunoaște independența.

La 24 iulie 1957, ultimul monarh husseinit — Mohammed Lamine Bey — a abdicat, iar a doua zi Adunarea Constituantă a proclamat republica. Primul președinte al țării a fost Habib Bourguiba, care a condus țara până la 7 noiembrie 1987, când a demisionat. Premierul Zine el-Abidine Bel Ali devine președintele Republicii Tunisiene și rămâne în funcție până la 14 ianuarie 2011, în urma declanșării Primăverii arabe. În perioada 17 decembrie 2010 — 14 ianuarie 2011 au avut loc ample mișcări de protest, care au provocat părăsirea țării de către președintele Ben Ali, iar Consiliul Constituțional tunisian l-a proclamat președinte interimar pe Fouad Mbazaa, președintele Camerei Deputaților. În urma alegerilor prezidențiale din decembrie 2014, organizate pentru prima dată de la Revoluția tunisiană, a fost învestit președinte Mohamed Beji Caid Essebsi, fondatorul partidului secularist Nidaa Tounes.

Potrivit MAE, România a recunoscut Republica Tunisiană în august 1956, imediat după proclamarea independenței, relațiile diplomatice dintre cele două state fiind stabilite la 16 decembrie 1963. Ambasada României la Tunis a fost deschisă în octombrie 1967. Tunisia a deschis ambasada sa la București în octombrie 1981. La 30 septembrie 1997, autoritățile tunisiene au decis închiderea temporară a Ambasadei Tunisiei la București, invocând considerente financiare. La 9 februarie 2005, Tunisia a redeschis ambasada sa la București, numind un ambasador rezident. După 1989, contactele bilaterale la nivel de șefi de stat au fost stabilite prin vizitele oficiale ale președintelui Ion Iliescu în Tunisia, la invitația omologului său, Zine El Abidine Ben Ali, în zilele de 15 și 16 octombrie 1995 și în 11 și 12 ianuarie 2003. La nivelul diplomației, au efectuat vizite oficiale în România miniștrii de Externe, Habib Ben Yahia, în perioada 16-18 februarie 1995 și Abdalwaheb Abdallah, în zilele de 2 și 3 iunie 2008, în timp ce în Republica Tunisiană s-au aflat în vizită oficială miniștrii Afacerilor Externe Adrian Cioroianu, în perioada 23-26 ianuarie 2008, și Teodor Baconschi, în zilele de 15 și 16 iunie 2011. În 1969, a fost înființată Comisia mixtă interguvernamentală de cooperare economică și tehnică româno-tunisiană, care s-a reunit în 13 sesiuni, ultima desfășurată la București, în iunie 2008. La 16 decembrie 2013, România și Republica Tunisiană au sărbătorit 50 de ani de relații diplomatice.

Boutheina Labidi, ambasador al Tunisiei la București, la festivitatea de deschidere a anului universitar 2014-2015, la Universitatea Politehnică din București (UPB) — 1 octombrie 2014
Foto: (c) Simion MECHNO / Arhiva AGERPRES

La 18 martie 2015, la Muzeul Național Cotroceni, s-a deschis expoziția de pictură “L’Ecole de Tunis / Școala din Tunis”, realizată în colaborare cu Ambasada Republicii Tunisiene la București. Expoziția, deschisă în perioada 19 martie — 17 aprilie 2015, include zece tablouri realizate în tehnici diferite, semnate de câțiva reprezentanți dintre cei mai importanți ai curentului artistic Școala de la Tunis. Ambasadorul Republicii Tunisiene la București, Boutheina Labidi, a mulțumit reprezentanților muzeului pentru găzduirea expoziției și i-a rugat pe cei prezenți să păstreze un moment de reculegere pentru victimele atacului terorist de la Muzeul Bardo din Tunis.

În cursul zilei de 18 martie 2015, cel puțin 19 persoane, dintre care 17 turiști străini, au fost uciși într-un atac cu armă automată, care a avut loc la Muzeul Național Bardo, una dintre principalele atracții turistice din Tunisia. Alți 22 de cetățeni străini și doi tunisieni au fost răniți. Turiștii au fost atacați în timp ce părăseau autocarul care îi adusese la muzeu, unde sunt expuse unele dintre cele mai impresionante artefacte și mozaicuri datând din perioada Romei și Greciei antice.

AGERPRES/ (Documentare — Roxana Mihordescu, editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) francophonie.org


Termenul “francofonie” desemnează oamenii și țările vorbitoare de limbă franceză. Cuvântul a fost creat de eseistul francez Onésime Reclus, în 1880, pentru regiunile geografice în care se comunică permanent în limba franceză.

Limba franceză, valorile solidarității și dialogul inter-cultural ce definesc francofonia sunt celebrate în prezent în peste 100 de țări, cu prilejul Zilei internaționale a francofoniei, aleasă pentru a marca semnarea, în 1970, la Niamey (Niger), a Convenției prin care a fost creată Agenția de Cooperare Culturală și Tehnică (ACCT), astăzi Organizația Internațională a Francofoniei (OIF). Instituită în 1998, de Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), ziua a fost sărbătorită prima dată de 49 de țări francofone membre.

În calitate de stat membru cu drepturi depline al OIF, România celebrează Ziua internațională a francofoniei din anul 1993. Atât pe plan intern, cât și pe plan extern, prin intermediul misiunilor diplomatice ale României peste hotare, ziua este sărbătorită printr-o serie de manifestări cultural-artistice și științifice, reunite în cadrul săptămânii francofoniei în perioada martie-aprilie. Manifestările au drept scop promovarea imaginii României, a diversității și valorilor francofone, marcarea identității francofone a României și vizează mediul diplomatic, academic, mass-media, mediile școlare, publicul larg.

În prezent, Organizația Internațională a Francofoniei cuprinde 80 de state și guverne (57 de state membre și 23 de țări cu statut de observator), care reprezintă împreună mai mult de o treime din statele membre ale Națiunilor Unite, cu o populație de peste 890 de milioane de persoane, inclusiv 220 de milioane de vorbitori de limba franceză.

La 20 martie, Organizația Națiunilor Unite (ONU) sărbătorește Ziua limbii franceze, data fiind aleasă special pentru a fi marcată prin Ziua internațională a francofoniei. În 2010, pentru a sublinia importanța multilingvismul și a diversității culturale, ONU a hotărât să celebreze cele șase limbi oficiale ale sale și a ales o zi simbolică pentru fiecare: franceza (20 martie — Ziua internațională a francofoniei), chineza (20 aprilie — inventarea caracterelor chinezești de Cangjie), engleza (23 aprilie — ziua de naștere a dramaturgului și poetului William Shakespeare), rusa (6 iunie — ziua de naștere a poetului și dramaturgului Aleksandr Pușkin), spaniola (12 octombrie — Ziua hispanității) și araba (18 decembrie — Adunarea Generală ONU desemnează araba ca a șasea limbă oficială a organizației, în 1973).

Franceza, care a fost în secolul al XIX-lea limba diplomației, deține încă un loc aparte în cadrul Națiunilor Unite. Aceasta nu este doar una din cele șase limbi oficiale, ci și una din cele două limbi de lucru ale Secretariatului ONU. 38 de țări din 193 de state membre utilizează franceză pentru a comunica cu organizația, 40% din personalul operațiunilor de menținere a păcii este desfășurat în țările francofone, iar Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare are reprezentanțe în 24 de țări francofone.

AGERPRES/(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Andreea Onogea)

Foto: (c) kepler.edu

Conform statisticilor, astăzi astrologia se bucură de o mare popularitate. Indiferent de profesie sau de vârstă, tot mai multe persoane sunt pasionate de astrologie.

The Association for Astrological Networking (AFAN) a inițiat această zi în 1993, pentru a atrage atenția mass-media asupra aspectelor pozitive ale astrologiei și pentru a aduna fonduri pentru grupările care fac parte din AFAN. Membrii asociației au militat, cu mult timp înainte, pentru a marca această zi la începutul anului astrologic. Ziua internațională a astrologiei este celebrată în preajma echinocțiului de primăvară (19-22 martie) pentru a coincide cu începutul anului astrologic, atunci când Soarele intră în semnul tropical din Berbec.

Ea studiază legăturile dintre evenimentele petrecute pe Pământ și poziția și mișcarea planetelor. Țările care au dezvoltat astrologia au fost în special cele orientale (China, India), însă fiecare civilizație a dezvoltat un stil anume de astrologie. Fiecare are interpretări diferite ale astrelor care au rezultate similare în toate celelalte stiluri. Astrologia a fost definită de-a lungul timpului în felurite moduri. Se spune despre ea că este cea mai veche știință cunoscută. Comunitățile științifice consideră astrologia o pseudoștiință sau o superstiție. În ciuda diferențelor de opinii, majoritatea astrologilor sunt de acord că poziționările corpurilor cerești se pot folosi pentru interpretarea evenimentelor trecute și prezente, precum și la predicții privind viitorul.

AGERPRES/(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) Rouelle Umali / XINHUA FLUX

Drept urmare, ele trebuie incluse și recunoscute ca priorități de către factorii de decizie politică. Inițiativa marcării acestei zile a aparținut Regatului Bhutan, care, la începutul anilor ’70, a înlocuit Produsul Intern Brut cu un alt indicator al bunăstării populației, numit “Fericirea Națională Brută”.

În anul 2015, Fundația Națiunilor Unite, împreună cu artistul Pharell Williams, organizează, la 20 martie, un eveniment la sediul ONU din New York, la care sunt invitați să participe, în special, tineri. În discursurile lor, Pharell Williams, Philippe Cousteau și Sylvia Earle, ultimii doi sunt experți în climatologie, vor sublinia influența schimbărilor climatice asupra fericirii și bunăstării populației, aceasta fiind tematica ediției din 2015 a Zilei internaționale a fericirii. Se va explica modul în care schimbările climatice sunt unul din factorii declanșatori ai unor fenomene meteo extreme, precum furtuni, inundații și secetă, toate având un impact extrem de negativ asupra satisfacției de viață a oamenilor afectați.

În plus, Fundația Națiunilor Unite a creat și site-ul liveearth.org, unde circa un miliard de oameni sunt așteptați să semneze o petiție pentru luarea de măsuri pentru combaterea modificărilor climatice.

Problematica influenței schimbărilor climatice asupra bunăstării și fericirii umane este cu atât mai relevantă cu cât, în decembrie 2015, liderii din fiecare țară membru ONU se vor întâlni, la Paris, pentru a marca acțiunile împotriva schimbărilor climatice ca fiind o prioritate globală.

Schimbările climatice reprezintă deja o preocupare pentru numeroase organisme internaționale. Pe site-ul Agenției Europene de Mediu, acestea sunt definite ca fiind ”o actualitate: temperaturile cresc, tiparele precipitațiilor se schimbă, ghețarii și zăpada se topesc, iar nivelul mediu global al mărilor crește. Ne așteptăm ca aceste schimbări să continue, iar condițiile meteorologice extreme care conduc la riscuri de genul inundațiilor și a secetei să devină mai frecvente și intensitatea lor să sporească”.

Pe lângă această abordare serioasă a ediției 2015 a Zilei internaționale a fericirii, Fundația Națiunilor Unite și Pharell Williams vor găzdui cea mai mare petrecere online. Mai exact, la 20 martie, utilizatorii Internetului sunt invitați să posteze pe site-ul globalhappyparty.comfotografii în ipostaze vesele, ce vor fi apoi transformate în animații acompaniate, pe fundal, de melodia intitulată sugestiv ”Happy”, pentru care Pharell Williams a primit, în 2014, premiul Grammy pentru cea mai bună interpretare pop solo.

AGERPRES (Documentare — Horia Plugaru, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Foto: (c) Vlad STAVRICĂ / Arhiva AGERPRES

Legea din 1912 prevedea că ”Pașapoartele se emit în numele regelui și se eliberează de ministerul de interne și de prefecții de județe și de poliție în condițiunile ce se vor determina prin regulamentul de aplicare al acestei legi”. Fiecare pagină a pașaportului avea ”un fond încadrat, compus cu motive naționale, în culoarea liliacului deschis, făcând să iasă în aparență stema țării și cuvântul ‘ROMANIA’, iar dedesubt cuvântul ‘PASPORT”’. Aceste documente pentru trecerea frontierei certificau identitatea, cetățenia și calitatea posesorului lor, fie că era vorba de simpli cetățeni sau de autorități.

Documentul de călătorie românesc fusese menționat, pentru prima dată, în 1830, în Regulamentul Organic în Principatele Române, Țara Românească și Moldova, când s-a recunoscut libertatea românilor de a călători peste granițele Dunării și ale Imperiului Habsburgic. Ulterior, în 1920, au fost introduse pașapoartele diplomatice, iar în 1941 — pașapoartele colective și pașapoartele de serviciu.

Odată cu trecerea timpului, pașaportul românesc a suferit o serie de modificări. Astfel, la sfârșitul anului 2008, a fost pus în circulație pașaportul simplu electronic.

În prezent, activitatea în acest domeniu este reglementată de Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, precum și de Hotărârea Guvernului nr. 94/2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005, cu modificările și completările ulterioare. Ultima modificare și completare adusă Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate a fost adusă prin legea 175/2013, publicată în Monitorul Oficial din 11 iunie 2013.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, Cerasela Bădiță, editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) Oana POPESCU / Arhiva AGERPRES

În această săptămână vă propunem ”Supă de piurea de castane” și ”Varză românească”, rețete care au fost publicate în seria ”Buna Menajeră — Carte de bucate, practică” (1907) scrisă de doamna Ecaterina Colonel Steriad.

Supă de piurea de castane

Ia 300 sau 600 grame de castane, după numărul persoanelor; curăță-le de coajă și pune-le la foc într ‘o tingire cu apă încălzită; ferbe-le până ce se vor putea curăța bine de pelița de a doua și pisează-le într ‘o piuliță de marmoră, cu o bucățică de franzelă muiată în bulion și sarea necesară.

Pune apoi această piurea în bulion cald, strecoar-o printr ‘o strecurătoare de tinichea deasă, adaogă bulion (dacă e necesar), ferbe-o aproape 30 de minute și când vrei s ‘o dai la masă, toarn-o peste franzelă rumenită, tăiată bucățele și pusă în castron, potrivind grosimea piurelei cu zeamă de legume.

Tot astfel se prepară și supa de piurea de cartofi.

Foto: (c) Gabriel PETRESCU / Arhiva AGERPRES


Varză românească

Opărește mai multe verze românești mici și îndesate. Pregătește orez cu ceapă mărunțică prăjită în el, sarea necesară și o lingură de zahăr. Apoi aruncă orezul treptat printre foi, leagă varza foarte ușor cu o ață, pune-o în tingire turnând 150 grame de untdelemn, 600 grame de vin, boabe de piper, și două felii de lămâe; astup-o, las-o să scadă bine și răstoarn-o pe farfurie. Umplutura poți s ‘o faci și cu păsat.

Tot cu această preparațiune poți pregăti sarmale de orez cu varză dulce sau acră, cu deosebire că varza crudă o opărești, iar cea acră o speli în apă.

Sarmalele cu foi de viță se prepară tot în felul de mai sus, punând în orez ceapă și o lingură de bulion de pătlăgele roșii; orezul însă îl pui cu o măsură după numărul persoanelor, și tot cu aceeași pui două de borș, în loc de apă, și untdelemn după voie.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)