Imagini din Tel Aviv
Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Ierihonul are o istorie biblică, este primul oraș cucerit de evrei după întoarcerea lor din Egipt. Este amintit în cărțile Numeri, Deuteronom și Iosua ale Vechiului Testament.

Numit și cetatea palmierilor din cauza întinselor plantații cu acest arbore tropical, Ierihonul este situat în Valea Iordanului, la aproximativ 10 km. nord de Marea Moartă și la aproximativ 8 km. vest de Iordan. Este una dintre primele așezări umane din Orientul Mijlociu. Pe parcursul secolelor, orașul a fost rezidit de mai multe ori, în locuri diferite, după asediile care s-au abătut asupra lui, după cutremurele de pământ și alte catastrofe.

Ierihonul este amintit frecvent și în Noul Testament. Aici locuia Zaheu, mai marele vameșilor în a cărui casă a poposit Iisus. Tot aici s-a petrecut și minunea vindecării celor doi orbi (Matei 20, 27 ; Marcu 10, 46).

Din Faptele Apostolilor 9, 10, se cunoaște că noua religie creștină a prins rădăcini puternice în acest oraș. De asemenea, Sfântul Apostol Petru a petrecut aici ceva timp.

În acest loc minunat a fost ridicat, la “cumpăna” mileniilor, așa cum spunea arhimandritul Ieronim Crețu, superior al Așezămintelor românești din Țara Sfântă (1994-2014), într-un interviu pentru revista Lumea Credinței (nr. 10 Octombrie 2005), Așezământul Românesc de la Ierihon.

Așezământul de la Ierihon (în construcție)
Foto: (c) Simion MECHNO / Arhiva AGERPRES

Construcția a început pe un teren care aparținea Patriarhiei Române și care a fost donat de o familie de români venită în Ierihon, în anul 1933. Membrii acestei familii, Samoilă, au lăsat Patriarhiei Române, după decesul lor un teren de cca. 1.000 mp. și două rânduri de case, “cu scopul de a servi ca metoc” al Așezămintelor românești. Pentru că terenul nu era suficient pentru realizarea proiectului propus, s-au făcut în timp demersuri pentru achiziționarea altor terenuri limitrofe, ajungându-se la o suprafață de aproape 3. 000 mp. Între anii 2007-2009, cu sprijinul Guvernului român, așezământul a mai dobândit 6.300 mp.

Încă din 1994, Reprezentanța Patriarhiei Române la Sfintele Locuri a făcut susținute demersuri, pentru întemeierea unui așezământ românesc la Ierihon, atât de necesar pentru nevoile spirituale și de cazare tot mai crescânde în ultimul timp, arăta arhimandritul Ieronim Crețu, în interviul menționat.

După întocmirea planurilor așezământului de către arhitecții Sorin Ilie Vasilescu și Horea Gavriș, de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București, planuri aprobate de patriarhul Teoctist în 1997, lucrările de construcție au început în iunie 1999. În ianuarie 2000, s-a pus piatra de temelie la casa de pelerini și tot atunci, s-au sfințit prestolurile (Sfintele Mese) bisericii mari și paraclisului, având hramurile “Nașterea Domnului și Toți Sfinții Români” și, respectiv, “Toți Sfinții din Palestina”.

Lucrările de construcție la Ierihon au început în urma acordului dintre patriarhul Diodor al Ierusalimului și patriarhul Teoctist al BOR, care urma să fie formulat într-un document oficial.

În lipsa acestui document, Patriarhia Ierusalimului a hotărât în 2011 ruptura comuniunii cu Biserica Ortodxă Română invocându-se faptul că Patriarhia Română a construit un așezământ la Ierihon fără încuviințarea canonică a Patriarhiei Ierusalimului, sub jurisdicția căreia se află Țara Sfântă. Restabilirea comuniunii bisericești între cele două patriarhii a avut loc în februarie 2014, prin semnarea unui acord de către întâistătătorul Biserici Ortodoxe Române, Daniel, și de patriarhul Teofil al III-lea.

Așezământul de la Ierihon (în construcție)
Foto: (c) Simion MECHNO / Arhiva AGERPRES

Astăzi, Așezământul românesc de la Ierihon este un complex arhitectonic în centrul căruia se află biserica, care impresionează prin frumusețea și eleganța stilului specific bizantin.

Împrejurul bisericii se află paraclisul, clopotnița, corpul casei pentru pelerini și egumenia. Corpul casei pentru pelerini se desfășoară pe trei niveluri care sunt urmate de o terasă. De pe această terasă se poate vedea tot Ierihonul. De asemenea, se pot vedea munții dimprejur și de dincolo de Iordan până la Marea Moartă.

La parter se află un salon de protocol, bucătăria, sala de mese pentru pelerini, egumenia și o terasă. Grupul de camere de la parter, numit ”egumenia”, este rezervat pentru chiliile monahilor și monahiilor care au în grijă serviciul liturgic și treburile administrative ale așezământului. La etajul I se află 20 de camere, iar la etajele II și III câte 15 camere pentru pelerini.

La subsolul acestui complex de clădiri se află cel de-al doilea paraclis, cu hramul Sfântul Prooroc Daniel și Sfânta Cuvioasă Paraschiva, finalizat în anul 2009. Aici se mai află biblioteca, cu sală de studiu, o sală de conferințe, magazia, precum și cripta.

Actualul superior al Așezămintelor românești din Țara Sfântă este părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, care a fost instalat în această funcție la începutul anului 2015, în Biserica Reprezentanței Patriarhiei Române din Ierusalim.

“În istoria așezămintelor românești la Locurile Sfinte, istorie care a început odată cu zidirea bisericii românești de la Ierusalim și a celei de la Iordan în anul 1935, superiorul acestor așezăminte s-a îngrijit de pelerinii care au ajuns în Țara Sfântă, a avut permanent din încredințarea Patriarhului României legături cu Patriarhia Apostolică a Ierusalimului și a fost permanent prezent la toate evenimentele importante desfășurate atât în Biserica Sfântului Mormânt sau în Biserica Învierii, cât și în celelalte locuri importante de închinare ale Patriarhiei Ierusalimului”, arăta episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanul, cu prilejul instalării noului superior.

Sfintele Așezăminte de la Ierusalim și Iordan, pe lângă misiunea lor statutară, au primit și rolul de Reprezentanță a Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului, prin decizia patriarhului Nicodim (1939-1948). Superiorul acestora pomenind întotdeauna la slujbe atât pe patriarhul Ierusalimului, cât și pe patriarhul României.

În istoricul funcției de superior al Așezămintelor românești din Țara Sfântă s-au succedat rând, pe rând: arhim. Victorin Ursache, numit superior al Așezămintelor românești de la Locurile Sfinte, în 1946; părintele Lucian Florea, numit la 5 martie 1963, ridicat la rangul de arhimandrit în același an; arhimandritului Vasile Costin, numit superior în 1974. Au urmat ca superiori: arhim. Vasile Cornilă (1980-1982), arhim. Teofil Panait (1982—1985), arhim. Irineu Ilie (1986-1988), arhim. Irineu Chiorbeja (1988-1989); arhim. Irineu Pop (1989-1990); arhim. Vincențiu Grifoni ales în 1990, urmat din 1994, de arhimandritul Ioan Selejan, care a fost numit în același an episcop al Eparhiei Covasnei și Harghitei. În postul rămas vacant a fost numit la 5 august 1994, arhimandritul Ieronim Crețu, urmat în 2014 de arhimandrit Timotei Aioanei.

AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)

Fasolea uscată, un aliment complet și complex, una dintre cele mai gustoase legume uscate, conține chiar cea mai mare cantitate de fibre dintre toate legumele, fiind probabil printre cele mai consumate.

Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Fasolea (Phaselous vulgaris) își are originile în America Centrală și de Sud. Face parte din familia leguminoaselor, alături de soia, linte, mazăre și năut. Cele mai cunoscute soiuri de fasole sunt: fasolea neagră, fasolea roșie (kidney beans) sau fasolea chili, fasolea pinto (pinto beans), fasolea albă sau navy beans, fasolea verde, care este de fapt fructul necopt al fasolei comune. După ce europenii au descoperit America, fasolea s-a răspândit în Africa și Asia. Dintre toate tipurile de fasole, cea albă este cea mai consumată la noi în țară, potrivit site-uluidiversificare.ro.

Fasolea este o sursă bună de proteine, riboflavină, niacină; conține o cantitate mare de fibre atât solubile, cât și insolubile, carbohidrați și nu are niciun strop de colesterol, conform dieta.romedic.ro. În ceea ce privește mineralele și vitaminele, fasolea este bogată în cupru, fier, magneziu, fosfor, potasiu, dar și zinc, molibden și seleniu. Are multe vitamine din grupul B, conține circa două grame de vitamina C și E și este bogată în vitamina K.

Fasolea este un substituent foarte bun al cărnii, indicată în dieta vegetariană și în perioadele de post, fiind una dintre legumele bogate în proteine. Fasolea boabe poate fi consumată în mâncăruri, sub formă de pastă și în salate. Pentru a elimina efectul flatulenței, se schimbă apa de fierbere de 3-4 ori, fiind înlocuită tot cu apă fierbinte.

Fasolea albă este o sursă importantă de fibre insolubile, care ajută la curățarea colonului, reducând riscul de cancer la colon și rect. Aceste boabe sunt utile pentru prevenirea constipației. Mulți dintre cei care suferă de sindrom de colon iritabil consumă fasole pentru a preveni crize de tulburări digestive, potrivit site-ului sfatulmedicului.ro.

Este bogată în antioxidanți și una dintre cele mai concentrate surse alimentare de molibden, necesar pentru fabricarea și activarea unor enzime cu rol detoxifiant, inclusiv adelhid oxidaza și sulfit oxidaza. Mai multe studii au arătat că antioxidanții joacă un rol important în prevenirea distrugerii celulelor de către radicalii liberi, potrivit site-uluisfatulmedicului.ro. Antioxidanți conținuți de fasole sunt substanțe care luptă împotriva apariției multor boli cronice și degenerative, inclusiv anumite tipuri de cancer, ateroscleroză, tromboză, artrită, boli cardiovasculare, probleme ale sistemului imunitar, boala Alzheimer și demența.

Antioxidanții din boabele de fasole albă determină o stare bună de sănătate. Radicalii liberi previn îmbătrânirea prematură a pielii declanșată de expunerea excesivă la soare. Fasolea albă furnizează organismului zinc, cupru și proteine, care sunt utile în lupta pentru apariția prematură a ridurilor.

Ajută la reglarea depozitelor de grăsime din organism, este bogată în acid folic, magneziu și fier. Conține fitoestrogen, varianta vegetală de estrogen secretată de organismul uman. Fitoestrogenul sau estrogenul reduce riscul de cancer mamar.

S-a descoperit că fasolea uscată poate lupta cu virusul HIV. Peptidele din fasolea uscată au rolul de a inhiba acțiunea virusului HIV, care încearcă să distrugă celulele sănătoase. La pacienții bolnavi de SIDA, combinația dintre proprietățile de curățare a colonului și valoarea nutritivă a legumei îmbunătățește digestia, conform dietetik.ro.

Fasolea albă este considerată un produs alimentar cu un indice glicemic scăzut, nu declanșează modificări importante în nivelul zahărului din sânge. Fibrele solubile și carbohidrații reușesc să reducă producția de insulină. În acest mod, foamea este ținută sub control. Fasolea uscată este ideală și pentru cei ce suferă de diabet. Există și alte beneficii pentru sănătate datorate indicelui glicemic scăzut, cum ar fi scăderea riscului de apariție a bolilor cardiovasculare și diabet la adulți. Este un substitut sănătos pentru inima. Calciul și fosforul joacă un rol vital în sănătatea oaselor. Potasiul acționează împreună cu sodiul pentru a menține o tensiune arterială sănătoasă, informează site-ul dietetik.ro.

Un alt avantaj al introducerii în dietă a fasolei albe este faptul a aceasta produce inhibitori alfa-amilaza, cunoscuți pentru capacitatea lor de a încetini absorbția glucidelor prin inhibarea enzimelor responsabile de descompunerea anumitor tipuri de amidon în zaharuri simple.

Fasolea albă are un conținut ridicat de magneziu, un macromineral important, care are o serie de funcții cheie pentru organism. Acesta susține potențialul electric al membranelor nervoase și musculare și diminuează stresul. Este necesar pentru sănătatea oaselor. Factorii de risc ce stau la baza deficitului de magneziu sunt diareea, boala celiacă și alte probleme gastrointestinale.

Boabele de fasole uscată pot fi conservate timp de aproximativ doi ani într-o cutie/sticlă de plastic sau de inox închisă ermetic, care se păstrează într-un loc răcoros și ferit de umezeală și, de preferință, nu în frigider.

AGERPRES /(Documentare — Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu)

Fotografii: (c) Liviu POPESCU / AGERPRES FOTO

Cu toate acestea, comuna Roșiile apare în primele documente oficiale drept comuna “Roschy, sat cu o biserică, o curte boierească, un pod, o moară, o pădure, vii pe Tzerna, situat pe Oltezul”.

Localitatea este de fapt legată de istoria polcovnicului Nicolae Pleșoianu, polcovnicul fiind grad militar în armata polonă, dar date mai multe nu sunt încă pe această linie. Decât despre faptul că polcovnicul este membru al uneia din cele mai mari familii boierești, cunoscută prin contribuția la revoluția pașoptistă și la emanciparea românilor, Pleșoienii fiind dregători ai statului în secolul al XIX-lea și cei care au pus bazele primelor garnizoane militare din județul Vâlcea.

Dacă originile comunei Roșiile se pierd într-o legendă poloneză, un alt mister, de fapt o legendă dăinuie și astăzi cu privire la existența unei biserici pe teritoriul localități, biserica din Pleșești, denumită și mănăstire, deși nu are chilii, nu are un sistem de organizare tipic acestor lăcașe de cult, dar care s-a născut extrem de greu, o zidire ce a durat aproape 200 de ani.

Mănăstirea Pleșești cunoaște o legendă însă pe două planuri, ce însă aduce cu sine și anumite anomalii în care și acum cred localnicii din Roșiile.

“În memoria colectivă, biserica de la Pleșești este denumită ‘mănăstire’, deși împrejurul ei nu au fost descoperite urme de chilii, dar în mod similar, la Vaideeni, de pildă, localnicii își denumesc bisericile de zid ‘mănăstiri’, probabil prin asociere cu biserica mănăstirii Hurezi și pentru a le deosebi de vechile biserici de lemn, cărora și astăzi le spun ‘cimitire’.

Legenda haiducului Dragu, ctitor de biserici la Pleșești, Roești și Grădiștea, s-ar putea referi la biserici mult mai vechi decât cele actuale, deși este foarte puțin probabil ca un haiduc să fi construit o biserică în arealul puternicilor boieri Pârâieni sau Pleșoieni”, a declarat prof. Ligia Rizea, specialist în probleme de patrimoniu.

Cu toate astea, biserica din Pleșești, Roșiile, este printre puținele din țară care are pictată “Moartea cu coasa”, nu se cunoaște pictorul, iar ctitorirea acesteia a durat aproape 200 de ani. Pentru simplul fapt că mai multe întâmplări neobișnuite, spun legendele, s-au petrecut cu meșterii zidari. Mulți dintre aceștia, fie s-au îmbolnăvit de tot felul de boli, fie în mod neobișnuit “au murit sau au rămas schilozi după ce au căzut de pe schele”.

Cert este că biserica apare ca începând a fi construită în 1633, iar data finală este 1791, anul când lucrările au fost terminate.

“Această biserică este printre puținele care are pictate moartea cu coasa. De asemenea, inedit este și faptul că de-a lungul timpului mulți enoriași au încercat să o văruiască, dar au avut o moarte suspectă la scurt timp. Dacă ești în apropiere sau în incintă nu trebuie să vorbești de ea pentru că ți se întâmplă lucruri neobișnuite”, este de părere și preotul paroh Băescu.

În cea de a doua variantă, mai aproape de adevăr, este faptul că biserica a fost zidită timp de 200 de ani de săteni, funcție de contribuția lor financiară.

“Cei care au ridicat biserica ‘din temelie’, așa cum reiese din pisania din pridvorul bisericii, de deasupra ușii de la intrare, sunt membri ai familiei Pleșescu, preoți și diaconi, cu fiii, frații și, probabil, alte familii înrudite cu aceștia, ajungându-se la aproape toată comunitate.

Numele ctitorilor menționați sunt următoarele: popa Ioan Pleșescu și popa Preda Pleșescu și diaconul Marin Pleșescu cu frații lui și Iordache Pleșescu și popa Ioan etc.

Ctitorii de mai sus încep pictarea bisericii în 1803, iar pictura este finalizată în 1828. Realizarea ei se face cu sprijinul polcovnicului Nicolae Pleșoianu (menționat împreună cu soția sa Maria) și al jupânului Dumitru Suditu, epitrop (împreună cu soția sa Casandra). Pomelnicul de pe peretele de nord din altar este foarte extins, conținând peste 130 de nume, adică tot satul Pleșești de la acea vreme”, spune prof. Ligia Rizea.

De altfel, în pomelnic apare și numele domnitorului Ioan Dumitru Ghica, precum și al episcopului de Râmnic din acea vreme.

Există însă date cu privire la o biserică de lemn ce ar fi existat chiar pe locul acesta și care ar fi putut să fie ctitoria haiducului Dragu, numai că s-a luat decizia după ce boierii au cumpărat moșiile respective, de a fi dărâmată, doar era opera unui haiduc, dușman clar al familiilor nobiliare, și de aici blestemul posibil abătut asupra meșterilor care au început lucrarea la noua biserică de zid.

Nu se știe care este varianta adevărată, un lucru este cert, mănăstirea din Pleșești, o biserică cu trei cupole, acoperită cu șiță, cu trei stiluri de frescă, s-a născut înaintea ctitoriei de la Hurezi și întregește tabloul frumoaselor schituri, biserici și mănăstiri ale Vâlcii, tărâm ce poartă o istorie ecleziastă veche de peste 500 de ani, în urma căreia județul a primit denumirea de “Athos românesc”.

AGERPRES/(AS — autor: Liviu Popescu, editor: Ștefan Gabrea)

Foto: (c) anastasialazariuc.ro

A urmat Școala muzicală ”Ștefan Neaga”, secția dirijat — coral, iar în 1987 a absolvit Facultatea de Regie la Institutul de Arte din Chișinău “Gavril Musicescu”.

S-a lansat cu piesele lui Ion Aldea-Teodorovici “Până la lacrimi mi-e dragă viața”, “Seară albastră”, “Fuga, fuga”.

În anul 1972, a devenit solista formației Sonor cu care a efectuat turnee internaționale. În anul 1973, a câștigat premiul al II-lea la Festivalul Cântecului de la Liepaja, Lituania.

A fost angajată ca solistă a Filarmonicii din Cernăuți timp de doi ani (1975-1977), apoi, timp de 16 ani, a fost solista Radiodifuziunii din Chișinău. În paralel a colaborat cu televiziunile din orașe ale fostei Uniuni Sovietice ca Moscova, Leningrad, Kiev, Minsc și altele. A lansat mai multe albume cu muzică românească la casa de discuri “Melodia” din Moscova, potrivit site-ului oficial al artistei.

Laureată a multor concursuri și festivaluri din fosta Uniune Sovietică, Anastasia a realizat numeroase turnee în țară și străinătate. A colaborat cu televiziunea rusă, dar și cu televiziunile și radiourile din România. A susținut numeroase turnee în străinătate, în țări ca SUA, India, Belgia, Germania, Franța, Austria etc.

Colaborarea cu cei mai talentați compozitori și poeți, ca Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Petre Teodorovici, Eujen Doga, Ion-Aldea Teodorovici, Iurie Sadovnic Gutu, Paria Radu, Anatol Dumitraș, Ian Raiburg și alții, i-a adus mult succes în activitatea artistică.

În anul 1985, împreună cu formația Amor, a efectuat primul său turneu în România, având câte trei spectacole pe zi timp de o lună. Publicul din România a cunoscut-o cu adevărat în 1990, la Festivalul de la Mamaia, unde a fost invitată să susțină un recital. În anul 1992, s-a stabilit în România unde a devine cunoscută mai ales pentru duetele cu Mihai Constantinescu, care s-au bucurat de un real succes.

cu Mihai Constantinescu, 2000
Foto: (c) Viorel LĂZARESCU / Arhiva AGERPRES

A lansat mai multe albume cu muzică românească la casa de discuri Melodia din Moscova. Dintre discurile semnate de Anastasia Lazariuc, ca interpretă, menționăm: ”Ochii mei” (1987), ”La est și la vest de Prut” (cu Mihai Constantinescu, 1991), ”Maria” (cu Mihai Constantinescu, 1994), ”Anastasia” (single), ”Cine poate ști” (1997), ”Cu tine” (2000), ”Destin” (2003), ”Sinceritate” (2008). Cele mai recente albume — “Nostalgie” și “Dor de mamă” — au apărut pe piață în 2010-2011, în colaborare cu compozitori basarabeni, informează site-ul artistei.

Anastasia Lazariuc și Trupa Millenium la Festivalul Internațional “Cerbul de Aur”, 2005
Foto: (c) Grigore POPESCU / Arhiva AGERPRES

În 1982, a primit titlul de Artista Emerită a Republicii Moldova.

În mai 2010, Anastasia Lazariuc a susținut, la Chișinău, spectacolul ”Orice femeie este frumoasă”’, în care l-a avut invitat pe Mihai Trăistariu. Cu acest prilej, i-au fost conferite titlurile de ”Cetățean de onoare” al orașului, dar și cel de ”Artist al poporului Republicii Moldova”, cea mai înaltă distincție a artiștilor.

Anastasia Lazariuc la prima ediție a Galei Ovo Music, 2011
Foto: (c) Sorin LUPȘA /Arhiva AGERPRES

În mai 2014, Anastasia Lazariuc a lansat două albume cu 40 cele mai bune piese ale sale, CD-urile fiind încadrate într-o carte ce conține biografia interpretei.

În prezent Anastasia realizează spectacole atât în țară, cât și peste hotare. În continuare ține o strânsă legătură cu locurile natale, continuând să realizeze spectacole și piese cu compozitori și textieri din Republica Moldova.

Artista este mamă și bunică. Fiul ei, Andrei, are două fiice — Beatrice și Anastasia, iar fiica artistei, Ileana, are doi băieți — Alex și Nicolas.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Foto: (c) Sorin BLADA / Arhiva AGERPRES

Juriul salonului a acordat inventatorului din Deva două medalii de aur pentru două filtre de aer ce permit reducerea consumului de carburanți la autovehicule, unul dintre dispozitivele denumite “filtru supraaspirant inversat” fiind aplicat pe mai multe ambulanțe ale SMURD-Salvital Hunedoara.

Inventatorul a mai primit o diplomă de excelență din partea Academiei de Științe Tehnice din România pentru contribuția avută la dezvoltarea activității de inventică din România.

Foto: (c) Sorin BLADA / Arhiva AGERPRES

De asemenea, Centrul de Cercetare “Nanomateriale pentru Microsisteme Mecanice” de la Universitatea Valahia-Târgoviște i-a acordat inginerului auto o diplomă de excelență pentru un dispozitiv dinamic de transfer al aerului aplicat pe camioanele Asociației Române pentru Transport Rutier Internațional (ARTRI) și pe autobuzele unei societăți de transport public din Alba Iulia.

“A fost pentru prima oară când am avut onoarea să primesc o diplomă din partea Academiei de Științe Tehnice din România. Este o recunoaștere a muncii pe care am depus-o încă de pe vremea în care era student. De altfel, Salonul Pro Invent, organizat în cadrul Universității din Cluj-Napoca, mi-a oferit prilejul de a mă întâlni cu foarte mulți studenți, viitori ingineri.

Le-am putut prezenta invențiile mele și am vorbit aceeași limbă: pasiunea pentru inginerie”, a declarat sâmbătă pentru AGERPRES inventatorul Corneliu Birtok Băneasă.

Foto: (c) Sorin BLADA / Arhiva AGERPRES

Potrivit inventatorului, sistemul dinamic de transfer al aerului permite o reducere cu 5-7% a consumului de carburant, invenția fiind premiată și anul trecut cu medalie de aur la Salonul internațional de inventică de la Geneva. În ceea ce privește filtrul supraaspirant inversat, acesta duce la o economie de combustibil de peste 10%, dispozitivul aflându-se acum în stadiul omologării internaționale cu o variantă optimizată.

Salonul internațional al cercetării, inovării și inventicii Pro Invent Cluj-Napoca a fost organizat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca sub egida Ministerului Educației Naționale. Ediția din acest an a reunit 60 de universități, institute, centre și stațiuni de cercetare, firme, asociații ale inventatorilor, persoane fizice din țară și din străinătate.

AGERPRES/(AS — autor: Sorin Blada, editor: Ștefan Gabrea)

Foto: (c) Dorin IVAN / Arhiva AGERPRES

Unul dintre cei mai cunoscuți globetrotteri ai lumii, Dumitru Dan (1890-1978), a făcut în perioada 1910-1916, ocolul lumii în opinci, în cadrul unui concurs organizat de Touring Club de France. El s-a născut în 1890, la Buhuși, și a murit în 1978, la Buzău, oraș unde s-a stabilit și a predat geografia.

În anul 1910, patru tineri români — Dumitru Dan, Paul Pârvu, Gheorghe Negreanu și Alexandru Pascu — studenți în Capitala Franței, primii doi la geografie, iar ceilalți doi la conservator, au participat la un concurs organizat de Touring Club de France, care presupunea efectuarea înconjurului lumii pe jos prin mijloace materiale proprii.

“Premiul era de un franc per kilometru, în total 100.000 de franci francezi. S-au înscris 250 de concurenți, iar noi ne-am propus să mergem îmbrăcați în costume populare românești, căci, pe lângă frumoasa sumă care ni s-a oferit, am dorit să facem cunoscute lumii întregi bogățiile folclorului românesc, inegalabilele cântece și dansuri populare din țara noastră”, rememorează Dumitru Dan, în memoriile sale aflate în colecția Bibliotecii V.Voiculescu din Buzău.

Dumitru Dan a fost singurul supraviețuitor al expediției, după ce a străbătut timp de 2.200 de zile, cinci continente și trei oceane, trecând prin 74 de țări, 30 de colonii și 1.500 de orașe. Pe parcursul călătoriei lui, au fost rupte 497 de perechi de opinci și 28 de costume naționale.

AGERPRES/(AS/A-autor: Dorin Ivan, editor: Diana Dumitru)

Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Nu se cunoaște cu exactitate data întemeierii satului, dar izvoarele istorice, cele care s-au păstrat datorită conjuncturilor și intereselor personale de-a lungul timpului, dau o atestare documentară din primii ani ai mileniului al doilea.

Aceste izvoare dovedesc și că meleagurile venețiene din zonă au fost locuite și în primul mileniu, doar că nu s-au păstrat urme arheologice sau cel puțin nu au fost descoperite.

Ioan Cavaler de Pușcariu, jurist, om politic, istoric, memorialist, filolog și poet, fost pretor (șef al administrației și al poliției) al Veneției de Jos, copiază și interpretează un text latin scris cu caractere chirilice de pe o lespede de piatră găsită în casa unui localnic, Ionașcu Mone(a), scrisă cu multe greșeli: “A trăit Grigore cel de’ntîiu Venețianu în anul Domnului 1185 (…)”.

În 1901, Ioan Cavaler de Pușcariu a ținut un discurs la Academia Română din București, unde a arătat că Radu Negru (1185-1216) a donat vistierului său (un fel de ministru de finanțe) Grigorie Venetuș, adică Venețianu, moșiile aflătoare în patru văi, respectiv Valea Veneției, Părăul Sărat, care astăzi se numește Sărata, Valea Comănii și a Cuciulății. Din aceasta se poate deduce foarte ușor că în zonă a existat și o populație care să cultive pământurile, să îngrijească vitele și să “pădurească”.

Deci, au existat și așezări omenești, fie și primitive, a declarat pentru AGERPRES, preotul satului Veneția de Jos, Alex Socaciu.

Aceeași lespede de piatră este amintită și de călugărul, istoricul și filosoful Ioan Inocențiu Samuil (Micu-Klein), (1692-1768), în cartea sa transmisă doar în manuscris, “Istoria Țării Românești și a Moldovei”.

Istoricul Nicolae Densușianu afirma în cartea sa, “Dacia Preistorică”, faptul că Veneția de Jos a fost înființată de către o colonie de romani colonizați în Dacia, în vecinătatea geților. Aceștia se numeau veneti sau vineti.

Atât binecunoscuta metropolă Veneția din Italia, cât și frumosul sat Veneția din Țara Făgărașului, ar avea practic aceeași origine.

Un argument solid în menținerea acestei ipoteze îl reprezintă și o descoperire arheologică întâmplătoare pe teritoriul satului, făcută în anul 1965. “Este vorba despre o monedă romană imperială, bătută la Tomis, datată în secolul II-III”, mai precizează părintele Alex Socaciu.

Despre numele satului există și o variantă a lingvistului Alexandru Graur și anume că denumirea de Veneția provine de la vinețeală. Vinețeala, este de fapt, un praf albastru care se adaugă în var la spoitul caselor și care dă pereților culoarea vânătă albastră.

Veneția de Jos a fost de-a lungul timpului un important centru administrativ și cultural, aici existând o primărie, o judecătorie, perceptorat, notariat, bancă ce deservea satele din răsăritul Țării Făgărașului și până la Târnava Mare, protopopiat unit, post de jandarmi, post de pompieri, ocol silvic, două școli confesionale (ortodoxă și unită), stațiune balneară cu ape cloruro-sodice-iodo-bromurate și nămol feroginos.

Băile de la Veneția au existat până în anul 1950, dar construcțiile au fost lăsate în paragină și s-au deteriorat de-a lungul timpului. Din cele mai vechi timpuri, resursele naturale cele mai importante ale Veneției au fost pădurile și piatra de var.

Locuitorii au cultivat pământul, au crescut animale și făceau negustorie cu produsele muncii lor. Vicisitudinile vremurilor din urmă, în special epoca comunistă și cea post-comunistă, au făcut ca viața satului Veneția de Jos să decadă.

Așa se face că sediul administrativ a fost mutat la Rupea și la Șercaia, iar în urma revoltei venețienilor din cauza falsificării alegerilor de către comuniști, în 1946, conducerea comunei să fie mutată în satul Părău, unde se află și în prezent.

În timpul regimului comunist, populația satului a migrat spre orașele învecinate, în sat rămânând mai mulți oameni în vârstă care au lucrat la C.A.P, asta pentru că pământurile, animalele, pădurile le-au fost luate de statul comunist.

Nu puțini au fost cei care s-au opus colectivizării și care s-au descurcat pe cont propriu, fără niciun ajutor de la stat. Astăzi, acești bravi ai neamului reprezintă parte din familiile cele mai verticale și cele mai bine văzute în comunitate, susține sursa citată.

În prezent, majoritatea populației active a satului este plecată la muncă în Italia, Spania sau Germania, media de vârstă a satului fiind foarte ridicată, existând doar o grădiniță și o școală cu clasele I-VIII, inclusiv cea pregătitoare, doi învățători, dintre care unul este navetist, la fel ca și toți ceilalți profesori.

Comuna Părău de care aparține satul Veneția de Jos mai are în componență satele Veneția de Sus, Grid și Părău. Populația comunei, care se află la o distanță de 60 de km de reședința de județ și de 19 km de municipiul Făgăraș, are 2.048 de locuitori.

AGERPRES/(AS — autor: Jana Pintili, editor: Cristian Anghelache)

Foto: (c) Cornelia Dumitru / AGERPRES FOTO

De asemenea au fost oprite, în același interval orar, reflectoarele care luminează primăria și alte clădiri din Târgoviște.

”Ca gest, este foarte important și participăm și noi, Târgoviște, alături de alte 6.000 de orașe la ”Ora Pământului”. Mă bucur că s-a oprit ploaia și sunt foarte mulți târgovișteni care au participat la acest eveniment”, a declarat, pentru AGERPRES, primarul interimar al municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

Edilul a mai spus că ia în calcul mai multe acțiuni care să pună în practică mesajul care însoțește evenimentul ”Ora Pământului”.

”Oricum toate investițiile care vizează iluminatul public din Târgoviște, toate investițiile care vizează eficiența energetică sunt bazate pe resurse regenerabile. Chiar și pe ceea ce înseamnă transportul public în comun există posibilitatea accesării și cumpărării de material rulant ecologic, tot ce înseamnă investiții cu finanțare europeană sunt bazate pe acest concept”, a adăugat Cristian Stan.

Simbolic, 2015 lampioane au fost lansate, de Ora Pământului, din Piața Tricolorului din Târgoviște.

Milioane de oameni din întreaga lume opresc aparatele electrice și sting luminile, sâmbătă seara, timp de o oră, pentru a marca ”Ora Pământului”. Prin acest tip de manifestare oamenii încearcă să tragă un semnal de alarmă și să accelereze găsirea unor soluții care să prevină schimbările climatice.

AGERPRES — FOTO PE FLUX/(A—autor: Cornelia Dumitru, editor: Vicențiu Purcărea)

Fotografii: (c) Dorina Matiș / AGERPRES

“Vedeta Mineralia din acest an este Lapis Lazuli chiar și numele sună romantic. Lapis Lazuli este o piatră foarte frumoasă, o piatră specială, folosită de mii de ani, încă din antichitate. O altă denumire a ei este și piatra faraonilor pentru că albastrul acesta intens, ultramarinul acesta, apare într-o mulțime de mozaicuri, de statuete picate de pe vremea faraonilor. (…) Albastrul folosit de Michelangelo în Capela Sixtină era un albastru lazurit, era considerată o piatră magică, simboliza la multe popoare puterea și este și foarte spectaculoasă”, a declarat pentru AGERPRES, muzeografa Angela Săplăcan.

Potrivit muzeografei, valoarea unei pietre nu e dată neapărat de duritatea ei, ci de cererea de pe piață și de raritatea acesteia, așa cum este și cazul pietrei albastre.

“Există pietre care nu se încadrează în categoria pietrelor prețioase, dar care au un preț ridicat pentru că sunt rare, se găsesc în cantități mici și atunci cererea e mare și de aici apare și prețiozitatea lor. (…) Cele mai mari concurențe de Lapis sunt în Afganistan, de acolo provine cea mai mare cantitate de Lapis Lazuli, nu este un mineral, ci este o rocă — un amestec de trei minerale. Acesta este și modul în care putem să deosebim Lapis Lazuli de alte pietre de culoare asemănătoare, adică are venulații sau pete aurii sau albicioase pe suprafața sa. Aceste culori sunt date de pirită sau de calcit, care întotdeauna apar în roca de Lapis Lazuli”, a arătat Săplăcan.

Lapis Lazuli este o piatră semiprețioasă, încadrată la pietre decorative, are o duritate (rezistență la zgâriere) cuprinsă între 5 și 5,5 pe scara durităților, care este de la 1 la 10, unde la 1 este talcul, iar la 10 este diamantul. De la duritatea 7 în sus se vorbește despre pietre prețioase.

Pe parcursul Expoziției Mineralia, care are loc la Târgu Mureș până duminică, vizitatorii pot admira și cumpăra bijuterii din Lapis Lazuli montate în argint — coliere, brățări, cercei sau eșantioane șlefuite pentru colecționari.

Angela Săplăcan a precizat că și în România se găsește această piatră în cantități mici, în zonele miniere, întrucât aici nu s-au făcut exploatări de acest tip, însă culoarea respectivă, deși rară în stare naturală, a fost folosită în fresce și picturi.

“Pe vremea când nu existau vopsele, pigmenți de sinteză, cam până la 1800, pigmentul albastru folosit în fresce, în pictură era obținut din pulbere de Lapis Lazuli, deci această rocă era sfărâmată, pisată până la granulația unei făini și era amestecată cu ceară sau diferite rășini și apoi folosită ca și pigment. Există numeroase obiecte decorative, sculpturi. Această culoare albastră este destul de rară în natură, albastrul în natură, deși nu ne dăm noi seama, apare destul de rar și există puține minerale și roci de această culoare, probabil asta îi dă această prețiozitate”, a mai spus Angela Săplăcan.

La Mineralia Târgu Mureș sunt expuse spre vânzare numeroase eșantioane de minerale, roci și fosile, bijuterii și obiecte decorative din pietre semiprețioase și prețioase, cum ar fi agat, calcedonie, perle, chihlimbar, ametist, jad, rubin, smarald și multe altele.

AGERPRES/(A — autor: Dorina Matiș, editor: Cristian Anghelache)

Fotografii: (c) Dorina Matiș / AGERPRES

El a prezentat vineri în cadrul Expoziției Mineralia de la Târgu Mureș câteva mostre de diamant de Maramureș, găsite la Bocicoiu Mare, localitate renumită pentru această bogăție pe vremea Imperiului Habsburgic.

“Diamantele de Maramureș sunt niște cristale de cuarț perfect fațetate, cu o strălucire ca a diamantului șlefuit. Ele au fost descrise în geologie pentru prima oară în lume ca diamante Herkimer. Ele apar și în altă parte, Bristol, Mirabeau, Kerch și Maramureș. Diamantele de Maramureș se găsesc la Bocicoiu Mare și în timpul Imperiului Habsburgic erau adunate după ploaie de către locuitori, trimise la Viena, iar împăratul le dădea oamenilor surplus la pășunat și la pădure. Din ele se încrustau mânerele de la săbii, se făceau broșe, deci era folosite în tehnica de metal și orfevrărie”, a spus Emil Șpiac.

Acesta a precizat că la Ojdula, în județul Covasna, se mai găsesc astfel de diamante, de dimensiuni ceva mai mari, însă mult mai rare, în același tip de roci.

“Ele au fost folosite în jurul anului 1900 ca lagăre în ceasornicărie. Ceasornicarii le cumpărau în Brașov și le foloseau. Acum se găsesc foarte greu. La Bocicoiu Mare pe niște drumuri făcute de capre, care urcă pe acolo, după ploaie ele mai pot fi culese. Strălucesc, dar găsiți două-trei bucăți”, a spus inginerul geolog.

La Expoziția Mineralia, care a debutat vineri la Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Târgu Mureș, printre alte exponate remarcabile prezentate de Emil Șpiac au fost și bijuteriile din coral roșu natural.

“Mai deosebit ar fi coralul roșu natural a cărui exploatare este interzisă de 20 de ani, dar unii pasionați au reușit să obțină în laborator coralul acesta. După o muncă de 30 de ani a unui profesor din Spania am reușit să cumpăr de la el coral produs în laborator și acesta ar fi o noutate. Este natural, dar în condiții de mare. Brut era la gram, ceva în jur de 1 euro gramul, deci este scump, e ceva ce nu găsești în altă parte, ci găsești un produs vopsit, cu numele de coral”, a precizat Emil Șpiac.

Coordonatorul expoziției Mineralia, Andrei Gorduza, a precizat că la fiecare ediție se dorește crearea unei feerii minerale, prin expunerea unor produse interesante, unele deosebit de valoroase, până la cele care se regăsesc destul de rar în natură.

“Încercăm să facem o feerie minerală, de la structuri cu totul deosebite, ajungând la culori care se întâlnesc rar în natură și în piatră, cum ar fi un albastru de Lapis Lazuli, care este și tema expoziției, un verde Malachit, o culoare aurie a rutilului din cuarț, toată gama încercăm să o aducem. Pentru această ediție bijuteria cea mai remarcabilă este o bijuterie de obsidian maro, în general are culoare neagră dar foarte rară, poate să apară și culoarea maro și o considerăm cea mai interesantă bijuterie din această ediție. Piatra se găsește în Aia, cumpărată în stare brută, se duce la șlefuit după care apelăm la bijutier ca să o monteze”, a precizat Andrei Gorduza.

AGERPRES/(A — autor: Dorina Matiș, editor: Cristian Anghelache)