În această săptămână vă propunem ”Plesiruri” și ”Învârtită cu spanac”, rețete care au fost publicate în seria ”Buna Menajeră — Carte de bucate, practică” (1907) scrisă de doamna Ecaterina Colonel Steriad.

Plesiruri

Amestecă vro 150 grame de făină bună cu patru gălbenușuri de ou, 75 grame de zahăr pisat și cernut, coaja rasă dela o lămâe, 300 grame de lapte dulce, și patru linguri de vin, și apoi amestecă-le toate bine la un loc.

După aceasta se înferbântă deasupra focului ferul de plesiruri (acest fer se găsește pe la tinichigii nemți), se unge pe dinăuntru cu unt și se șterge cu hârtie și apoi se deschide. Se pune o lingură de aluat în partea de jos, se închide și se ține iar deasupra focului, când pe o parte, când pe alta, până ce crezi că sa rumenit; atunci deschizi încet ferul, dar trebue să mai fie cineva, să ia plesirul după fer și să-l înfășure pe un făcăleț. După ce se răcește, se scoate, și în chipul acesta se pregătesc toate.

Învârtită cu spanac

Ia 600 grame de făină bună și pune-o pe o masă, fă o groapă în mijlocul făinei, apoi pune în ea un ou, puțină sare și unt cât o nucă; după aceea ia puțină apă caldă și începe s’o frămânți cu mâna, și frământând astfel aluatul acesta, bate-l bine de masă de trei sau patru ori; apoi lasă-l ca la o jumătate de oră la un loc cald. După aceea, așterne o față de masă pe o masă mare și întinde o foaie; după ce ai întins-o, las-o pe masă ca un sfert de oră ca să se usuce puțin. După ce s’a uscat stropește-o cu 150 grame de untdelemn de cel mai bun.

Spală și curăță 1.200 grame de spanac în cinci-șease ape, apoi opărește-l cu apă clocotită și toarnă-l în strecurătoare ca să se scurgă de zeama cea verde; apoi taie mărunt două cepe de mijloc și pregătește-le cu untdelemn sau unt, trei linguri de smântână și trei gălbenușuri de ou; fă-le spumă, amestecă ceapa cu spanac și cu 150 grame de untdelemn și toacă-le foarte bine, adică foarte mărunt. Apoi pune spanacul în foile acelea stropite, și ia foaia la strâns cu fața de masă dela un capăt. Unge tava cu unt sau untdelemn și pune-o să se coacă.

Tot în chipul acesta se face și cu varză acră murată, pe care o tai ca fideaoa, o storci de zeama cea sărată și o pui într’o tingire curată cu puțin untdelemn, cu trei linguri de smântână, și cu puțin piper. Rumenește puțin varza și întinde-o pe aluat, pune-o în cuptor.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

George Bălan s-a născut în 1957 și a crescut pe Valea Muntelui, la poalele Ceahlăului, loc unde a prins drag, încă de mic, de ciobănești.

‘Valea Muntelui are ca specific păstoritul și creșterea animalelor, iar câinii au fost primele animale din viața mea. Era firesc să mă îndrăgostesc de ciobăneștii românești și nu de rottweileri. Visul acesta din copilărie a fost reluat după ce mi-am terminat studiile superioare, când mi-am adus un ciobănesc românesc de pe Valea Bistriței. Ulterior am întâlnit și alți pasionați câini de rasă de ciobănesc românesc carpatin, la Bistrița Năsăud, iar în 1998 am fondat primul Club național de ciobănesc românesc carpatin cu sediul la Bistrița. Ulterior am mutat sediul la Piatra Neamț’, a declarat, pentru AGERPRES, George Bălan.

Practic, aici începe drumul lung și anevoios pentru omologarea raselor de ciobănesc românesc carpatin și ciobănesc românesc mioritic. Inginer mecanic de profesie, George Bălan a fost nevoit să pună mâna și pe carte, așa că a pornit ‘de la mazărea lui Mendel’ și până tratate chinologice de specialitate.

‘Noi am smuls practic acești câini dintr-un mozaic de câini românești și am mers după primele indicații date în 1930 de profesorul Gh. Gh. Moldoveanu, care a caracterizat pentru prima dată câinele ciobănesc românesc carpatin. Pe acel fundal am încercat să reconstituim, să regăsim câinii care răspund acestor cerințe. În primul rând este vorba despre aptitudinile câinelui pentru că fiecare rasă trebuie să satisfacă anumite cerințe legate de utilitatea sa. În afară de asta, el a fost caracterizat, în 1937, de profesorul Moldoveanu, din punct de vedere fenotipic și genotipic, adică felul în care trebuie să arate și comportamentul său canin. Mergând pe drumul acesta, pas cu pas, am început să punem bazele în mod științific a creșterii și selecției acestui câine. Acest lucru însemna în primul rând să ai un șeptel corespunzător, să ai istorie, pentru că nici o rasă nu poate lua naștere fără istoric. Era vorba și de linii de sânge care trebuie să nu fie înrudite pe minim 3 generații, ca să nu cosangvinizăm câinele’, a declarat George Bălan.

Totodată, în 2003, Asociația Chinologică Română a dorit să clarifice lucrurile pentru cele două rase, carpatin și cel de Bucovina, despre care se spuneau că aparțin aceleiași rase și a creat două subcomisii separate pentru omologarea fiecăreia dintre ele.

‘Eu am fost ales atunci președintele subcomisiei de omologare a ciobănescului românesc carpatin. Pe rasa Bucovina a existat o altă subcomisie, iar pe ciobănescul românesc mioritic o altă subcomisie. Am muncit cu fanatism pentru că exista o concurență. În competiții ne luptam noi între noi. Pe baza acestei competiții foarte acerbe și adeseori cu scântei, rasa ciobănesc carpatin s-a șlefuit. A apărut ceea ce trebuie, ceea ce scrie la carte. Noi din 1999 aveam făcut primul proiect de standard care a fost aprobat de Asociație și pe care am mers până la capăt, știind ce avem de făcut. În 2005, ACR a invitat, la Suceava, comisia chinotehnică a Asociației Internaționale Chinologice, la o expoziție cu toate rasele românești, ca să le vizioneze. Noi solicitasem în registrul de așteptare să nu ne ia nimeni rasa pentru că noi lucrăm pe ea. Ne-au văzut câinii și au rămas uluiți de sănătatea lor genetică: câini cu osatură, cu dantură completă și corectă, cu niște canini impecabili, câini de luptă, cu mușcătură în foarfece, cu tot ce trebuie. Au rămas bine impresionați și ne-au dat 10 ani de grație, timp în care să consolidăm rasa pe cele 6 linii de sânge. A fost o perioadă de muncă imensă, Asociația Chinologică ne-a ajutat foarte mult, a promovat rasa, a adus arbitri din străinătate care să ne arbitreze ca să fie obiectivitate’, a povestit George Bălan.

Pe 9 iunie 2015 a avut loc la Milano Adunarea Generală a Federației Chinologice Internaționale, la care a participat și România cu delegații săi, Cristian Ștefănescu și Petru Muntean, președinte și vicepreședinte al ACR. De altfel, cei doi sunt și arbitrii români care au urmărit îndeaproape rasa și au prezentat la Milano un clip cu 2 exemplare de ciobănesc românesc carpatin din canisa lui George Bălan.

‘A fost prezentat clipul, iar Adunarea Generală a aprobat cu unanimitate omologarea și a carpatinului și a mioriticul. Victoria a fost pe măsură. Omologarea celor două rase înseamnă că acest câine poate să ia în orice concurs titlul de cel mai bun câine al concursului, cel mai frumos. Fiecare ființă are utilitatea ei în ecosistem. Ciobănescul românesc are rol în paza turmelor cu precădere și a gospodăriilor oamenilor. Pentru că nu cresc oi în oraș, oamenii au început să prindă drag de autentic, de ceea ce este frumos și să îl crească pentru companie sau pentru apărare și companie. Și atunci străinii, care sunt foarte evoluați în privința comunicării și a relației om — câine, vin cu mare plăcere să ne întrebe de acești câini, pentru că îi iubesc. Iubesc rusticitatea lor în primul rând și evident că tot ce face parte din istorie este plăcut. Aducerea istoriei în prezent este un semn de civilizație. Va crește și valoarea unui pui. În străinătate, un pui ca acesta se vinde, la 6-8 săptămâni, cu 500 de euro, în timp ce în România se vinde cu 200 de euro. Dar aici îl cumpără doar pasionații pentru că oamenii de la țară nu dau atâția bani’, a declarat George Bălan.

În ultimii 15 ani, George Bălan a crescut peste 400 de câini. Mai bine de jumătate dintre aceștia au fost făcuți cadou în tot județul, pentru ca specia să se înmulțească. Totul s-a desfășurat însă controlat, ca să nu apară înmulțirea pe aceeași linie sangvină sau reproducerea să aibă loc cu metisi.

‘Eu am făcut foarte multe cadouri ca să înmulțim rasa în acest areal pentru că vedeam la stână doar corcituri. Îi dădeam eu câinele, îi făceam vaccinurile, îi duceam și mâncarea ca să participe la înmulțire. Toți acești câini sunt sub control, am un registru cu 400 de exemplare făcute până acum și fiecare câine are număr de înregistrare ca să nu se consagvinizeze sau să nu se metiseze cu alți câini. Eu i-am îndemnat pe oameni să pună umărul și să sprijine înmulțirea rasei științific. A fost o muncă titanică să crești 400 de câini. Și foarte muți bani, de la pedigree până la hrană și vaccinuri. Toți acești câini au trecut prin expoziții pentru că fără asta nu au drept de reproducție chiar dacă există act de origine. Câinii trebuie să treacă prin două expoziții în maxim 6 luni și să obțină calificativele excelent, iar o femelă să ia calificativul foarte bine. La fiecare expoziție cheltuiești peste 1.500 de lei, iar eu am peste 100 de expoziții’, a povestit chinologul.

George Bălan ne spune care sunt principalele caracteristici ale rasei ciobănesc românesc carpatin.

‘Este un câine cu caracter, îl vezi din prima că este semeț, rustic, adică vrea ceva de la tine. Dacă ești în arealul său, își apără arealul, dacă îl aduc în lesă nu trebuie să atace. Deci el este un câine care trebuie educat de la 3 luni și asta costă foarte mult. Un mascul sănătos trebuie să aibă 40 — 50 kilograme. Nu este un mit că ciobănescul românesc se bate cu ursul. În momentul în care este dresat să meargă cu turma, și-o apără necondiționat. Două — trei exemplare din această rasă prind clar de blana ursului. Rolul lui este să atenționeze și să nu lase să treacă. Într-o curte, femelele sunt mult mai harnice, dau mai repede de veste’, a declarat George Bălan.

În cultura Cucuteni din zona Iașiului, veche de circa 6.000 de ani, s-au găsit oseminte extrem de asemănătoare cu cele ale ciobănescului românesc de astăzi.

‘Primele date scrise apar în lucrările științifice ale profesorului Gh. Gh. Moldoveanu, în 1930, și se caracterizează printr-o schiță de standard. Profesorul spunea așa: toate țările civilizate au câinele lor național și trebuie să avem și noi câinele nostru național. Profesorul Moldoveanu descria atunci că cel mai bun ciobănesc carpatin este cel de culoare sură pentru că seamănă cu seara când atacă lupul și ursul și se confundă cu turmele, adică mimetism, ceea ce înseamnă că te confunzi cu dușmanul ca să te aperi de el’, a afirmat George Bălan.

În acest moment, România are în curs de omologare alte două rase, ciobănescul românesc de Bucovina și ciobănescul românesc Corb din zona Argeș.

‘Asociația Chinologică din România a avut un rol esențial în omologarea acestor specii. Noi suntem specialiștii, dar ei au știut să facă promovarea raselor românești. Ciobănescul românesc de Bucovina este în interiorul termenului de grație de 10 ani și se apropie acest termen, iar ciobănescul Corb are abia omologarea românească și apoi va intra în procedură de omologare definitivă’, susține chinologul.

Cât privește rasele de carpatin și mioritic, acestea nu mai pot fi pierdute niciodată de România.

‘Noi am pierdut copoiul ardelenesc în lupta cu Ungaria, pentru că bănuiesc am fost foarte înceți. Ungurii au 7 rase omologate, nemții au 10, englezii au 20 de rase, iar noi abia am reușit primele două rase în evoluția noastră. Nu avem nici o altă specie omologată pe plan internațional, nici măcar o gâză. Este o realizare imensă cu atât mai mult cu cât este înfăptuită de oameni cărora nu li s-a dat nimic, de oameni pasionați și atât. În România sunt circa 40 de crescători de ciobănești românești carpatini care merg în expoziții și concursuri, ceea ce este foarte puțin’, a încheiat George Bălan.

AGERPRES/(AS — autor Gabriel Apetrii, editor: Mihai Simionescu)

‘Sunt convins că anul viitor veți vedea aici și scriitori și artiști străini, într-o primă fază din zona dunăreană. Vrem ca de anul viitor să demarăm un proiect cu capitale culturale dunărene. (…) Cred că Tulcea, prin modul în care este organizată, prin multiculturalitatea sa, poate deveni un factor de distribuție culturală mai important decât marile orașe cu sute de mii de locuitori, pentru că are o apetență deosebită către cultură și pentru că Delta nu este doar o zonă de interes turistic, ci și de interes cultural’, a declarat, într-o conferință de presă, directorul Muzeului Național al Literaturii Române București, Ioan Cristescu, unul din inițiatorii evenimentului din Tulcea.

Deschiderea oficială a festivalului a avut loc miercuri după-amiază, după cea a târgului de carte din Piața Mircea cel Bătrân, cu un concert susținut de quartetul Chromatic, în jurul orei 17,00, Casa Avramide găzduind primele lansări de carte, printre care ‘Lumea ca literatură-Amintiri’, de Ioan Groșan, și ‘Manuscrisul fanariot’, de Doina Ruști.

‘Este un roman scris cu dragoste de istoria națională și din pasiunea mea pentru arhive. (…) Este modul în care am încercat să definesc o epocă pe deplin iluministă, bucureșteană care face parte din istoria noastră’, a afirmat Doina Ruști.

Manifestările culturale au continuat cu un atelier de improvizație teatrală semnat de trupa ‘Improviseneyland’, cu un recital al Adrianei Trandafir dedicat Mariei Tănase, prima zi urmând să se încheie cu un concert susținut de Ada Milea.

Joi și vineri, evenimentele culturale vor continua cu lansări de carte, concerte, lecturi publice de poezie susținute de poeți din București, Constanța, Galați și Tulcea, spectacole de teatru, concerte de jazz și cu un eveniment devenit tradițional pentru manifestare ‘Conferințele Danubius’, invitatul acestuia fiind academicianul Mircea Martin.

Cea de-a III-a ediție a Festivalului de cARTE Danubius este organizat de Consiliul Județean Tulcea, Primăria municipiului Tulcea și Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România.

AGERPRES / (A, AS — autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frățilă)

Sursa: muzeulgiurgiu.ro

Amplasat pe strada Constantin Dobrogeanu-Gherea nr. 3, în municipiul Giurgiu, județul Giurgiu, muzeul a fost înființat în anul 1934 și este adăpostit de o clădire monument istoric ce a fost sediul Prefecturii de Vlașca. Județul Vlașca a fost o unitate administrativă de prim ordin din Regatul României, a cărei reședință era orașul Giurgiu. Un prim corp al clădirii muzeului datează din anii 1777-1778, extins și modernizat în 1903. Între anii 1950 și 1980, muzeul a fost pe rând raional, municipal și secție fără personalitate juridică, în 1981 a redevenit județean, iar din 2003 are în administrare și Casa memorială a poetului Petre Ghelmez, din comuna Gogoșari.

Sursa: muzeulgiurgiu.ro

Numele muzeului “Teohari Antonescu” a fost dat la sugestia savantului Ion Andrieșescu, cel care a pus bazele preistoriei ca specialitate în istoriografia română și care este considerat creatorul școlii arheologice românești alături de Vasile Pârvan. Giurgiuveanul Teohari Antonescu (1894-1910) a fost primul profesor de arheologie al Universității din Iași. Epigrafist și arheolog de renume și-a definitivat studiile la Berlin, Heidelberg, Paris și Londra. Reîntors în țară, a ocupat funcția de profesor de arheologie la Catedra de Arheologie, înființată în anul 1894, în cadrul Universității din Iași, până la sfârșitul vieții sale.

Muzeul “Teohari Antonescu” valorifică de la piese de istorie, arheologie, ceramică și idoli din neolitic, din epoca bronzului și a fierului, unelte, ceramică, podoabe, monede (13 tezaure monetare, o colecție alcătuită din 2500 de piese din aur, argint și metal comun) la arme, documente din evul mediu și din epoca modernă. De asemenea valorifică patrimoniul etnografic, compus din aproximativ 1700 de piese ce provin în mare parte din satele străvechii zone Vlașca, zonă peste care s-a suprapus actualul județ Giurgiu. Piesele din bogatul patrimoniu muzeal compun cele cele patru secții — istorie memorială, etnografie, arheologie, istorie — și sunt prezentate în opt săli, potrivit surselor amintite.

Secția “Istorie memorială” găzduiește depozite de carte veche și bibliofilă, fonduri documentare memoriale, un atelier de restaurare hârtie și legătorie carte, un cabinet informatic. Fondul memorial provine de la numeroși scriitori, istorici, oameni de știință precum Ion Barbu, Teohari Antonescu, Nichifor Crainic, Nicolae Dărăscu, Petre Ghelmez, Emil Culian, Ion Vinea, Tudor Vianu, Dimitrie Bolintineanu ș.a. Cel mai important provine de la savantul istoric literar Nicolae Cartojan și de la arheologul Dumitru Berciu, fondatorul instituției, căruia îi este dedicată o sală memorială.

Sursa: muzeulgiurgiu.ro

Secția “Etnografie” deține circa 1700 de piese de ceramică, lemn și metal sau țesături ce provin, în mare parte, din satele străvechii zone Vlașca. Pot fi admirate aici piese ceramice de uz casnic (oale, chiupuri pentru păstrarea alimentelor, ulcioare, căni, ceșcuțe de țuică, talere, străchini), costume populare sau piese separate de port (fote, catrințe, cămăși, marame, opinci), țesături (scoarțe, țesături din cânepă, bumbac sau borangic, ștergare, așternuturi de pat, fețe de masă, fețe de pernă, preșuri pentru cai). De asemenea pot fi admirate unelte și instalații din lemn sau metal ce reflectă obiceiurile și ocupațiile tradiționale în zonă: agricultura, pescuit, viticultura, industria casnică textilă, meșteșugul prelucrării lemnului și al metalelor (piese aparținând gospodăriei țărănești, coș de pomeni, ștergare de nuntă și de înmormântare, clopoței pentru cai, instrumente muzicale, pristolnice).

Sursa: muzeulgiurgiu.ro

În cadrul Secției de istorie sunt prezentate înființarea orașului Giurgiu, perioada luptelor victorioase purtate de Mihai Viteazul cu Imperiul Otoman în 1595 la Putineiu, Stănești, Șerpătești, Călugăreni, Giurgiu, lupte care au adus faima acestor locuri în întreaga Europă. De asemenea, sunt subliniate realizările care individualizează Giurgiu la nivel național: prima corabie construită în Principatele Române (Marița, 1834), prima linie de telegraf (1853), prima cale ferată (1869), așa cum arată sursele amintite. Pot fi admirate, în cadrul acestei secții, piese tehnice și de mobilier de secol XX, creații artistice reprezentative, colecții importante de carte veche, numismatică, ceramică fotografii, arme. Există în acest muzeu două dintre ultimele tunuri de calibrul 57, care au fost folosite de armata română în Primul Război Mondial, fabricate în 1897 și care au fost recondiționate recent.

Sursa: giurgiuveanul.ro

Muzeul Teohari Antonescu deține una dintre cele mai importante colecții de arme din sudul României, formată din peste 180 de piese (arme de foc, arme albe și proiectile), a cărei piesă de rezistență este o pușcă germană cu cremene folosită la vânătoare, cea mai veche armă de foc din colecția muzeului care, conform specialiștilor, poate fi datată între 1680-1700.

Secția Arheologie expune piese descoperite în timpul cercetărilor din anii 1929-1930 întreprinse de profesorul Ion Andrieșescu la Oinacu, în județul Vlașca, dar și piese provenite din săpăturile ulterioare efectuate de Dumitru Berciu la Tangâru, Pietrele și Petru Rareș. Acestea au constituit patrimoniul inițial al muzeului. Expoziția a fost refăcută în anii 1999-2000 astfel că în prezent Secție Arheologie reflectă aproape toate epocile, din Preistorie până în Evul Mediu. Pot fi văzute piese semnificative pentru Preistorie descoperite în situl Giurgiu-Malu Roșu, vase antropomorfe și zoomorfe de la Sultana (cultura Gumelnița), idoli neolitici, obiecte care aparțin culturii Tei (a doua etapă a bronzului). Acestora li se adaugă piese descoperite în necropolele de la Oinacu și Izvoru datând din secolele III-IV, obiecte aparținând culturii Dridu, descoperite la Izvoru.

Sursa: muzeulgiurgiu.ro

Patrimoniul muzeal este îmbogățit permanent prin cercetările arheologice desfășurate de Muzeu pe șantierele deschise în județ.

AGERPRES (Documentare—Cerasela Bădiță, editor: Horia Plugaru)

Scopul acestei zile, adresată în primul rând persoanelor ”neurotipice”, este să demonstreze că autismul nu este o boală ce trebuie tratată, ci o stare psihică diferită și unică. În opinia celor de la Aspies for Freedom, autismul este o expresie a neurodiversității, diferită de ceea ce înseamnă ”normalitate” dar totuși nu o dizabilitate. Unele probleme cu care se confruntă autiștii, susține AFF, apar din cauza tratamentului incorect din partea societății.

De exemplu, organizațiile și campaniile ce urmăresc strângerea fondurilor pentru persoanele autiste apelează la compasiunea semenilor, lucru eronat în viziunea AFF, din moment ce autismul este o stare psihică diferită dar nu o boală.

În primul an al Zilei mândriei autiste, tema a fost ”Acceptare, nu tratament”, principalele evenimente desfășurându-se în Brasilia, capitala federală a Braziliei. În 2007, tema zilei a fost ”Autiștii vorbesc, e timpul să asculți”, iar în 2011 — ”Recunoaște, respectă, include”. Au fost însă și ani în care, deși a fost sărbătorită în diverse orașe ale lumii, Ziua mândriei autiste nu a avut o temă anume.

Conform Dicționarului explicativ al limbii române, autismul este definit ca ”Stare patologică manifestată prin ruperea legăturilor psihice cu lumea exterioara și intensa trăire a vieții interioare”.

AGERPRES (Documentare — Horia Plugaru, editor:)

Documentul asigură baza juridică pentru intensificarea schimburilor româno-portugheze în domeniile culturii, educației, cercetării științifice, tineretului și sportului, mass-media și turismului, trasând liniile cooperării bilaterale în aceste sfere pentru următorii patru ani.

Programul cuprinde prevederi referitoare la: predarea, cercetarea și promovarea limbii, literaturii, culturii și civilizației române, respectiv portugheze în celălalt stat, acordarea de burse și recunoaștere și echivalarea studiilor la nivel pre-universitar și universitar, schimbul de informații din domeniul educației, cooperarea științifică și tehnologică, promovarea schimburilor culturale, schimburi în domeniul literaturii și acordarea de sprijin pentru traduceri, cooperare în domeniul patrimoniului, arhivelor, artelor plastice, fotografiei, artelor spectacolului — dans, muzică, teatru, cinematografie și audiovizual, cooperarea în domeniul sportului și tineretului, mass-media (televiziune, radio, agenții de presă), prevederi generale privind cooperarea în domeniul turismului.

“Este un moment foarte important în relațiile dintre țările noastre — Portugalia și România — pentru că în sfârșit, cu toate că ele se dezvoltă continuu, avem de data aceasta și baza juridică, cea care va face ca toată această relație în planul culturii, educației, tineretului, sportului, cercetării științifice să capete aspecte din ce în ce mai concludente. Există foarte multe lucruri în comun care ne leagă, în primul rând o anumită parte a latinității europene, cu toate că ne aflăm de o parte și de alta la extremele acestei latinități și că probabil limba, atât cea portugheză, cât și cea română, vor trebui să constituie un nod important”, a declarat Radu Boroianu.

Potrivit acestuia, în baza programului semnat miercuri se vor putea dezvolta mai intens relațiile deja existente dintre Portugalia și România.

“Protocoalele întotdeauna au meritul că oferă cadrul juridic ca să poți după aceea pe fiecare sector în parte să faci proiecte foarte precise, care nu mai au perioade de negocieri, pentru că ele se găsesc deja, juridic vorbind, în acest acord și atunci este foarte simplu ca instituțiile respective, să spunem Ministerele de Educație sau cele de Turism, nemaivorbind de Ministerul Culturii, institutele culturale pot trece direct la stabilirea unor acțiuni comune și este eliminat cadrul negocierii prin acest protocol”, a adăugat Boroianu.

Și Ana Paula Laborinho a subliniat că programul va întări cooperarea dintre cele două state.

AGERPRES/(AS, A — autor: Iulia Carciog, editor: Andreea Rotaru)

Organismul nostru are nevoie de o grijă deosebită pentru o mai bună adaptare la acești factori externi. Astfel, pe lângă adoptarea unei vestimentații potrivite, fiecare dintre noi trebuie să evite deshidratarea, să se alimenteze corespunzător, cu un meniu bazat pe multe legume și fructe, dar să respecte și anumite restricții. Toate aceste măsuri nu trebuie să ne priveze, însă, de senzațiile olfactive, gustative și vizuale dintre cele mai plăcute, pe care ni le oferă multe dintre vinurile noastre.

Trebuie însă să le alegem în cunoștință de cauză și să le consumăm în cantități moderate.

Consumul moderat de vin, recomandat în orice ocazie și în orice anotimp, devine important mai ales în sezonul de vară.

Recomandările referitoare la moderație, făcute de autoritățile medicale, de producători sau de comercianți, diferă, însă, de la un individ la altul, de la femei la bărbați și țin cont de greutatea corporală, de starea de sănătate, de asocierea sau nu cu mâncăruri.

În general, se consideră că un consum moderat de vin, responsabil, este de 2-3 pahare (80-120 mililitri) pe zi pentru bărbați și 1-2 pahare pentru femei, notează prof. dr. Liviu Dejeu în cartea ”Vinul și sănătatea” (2011), valorile apropiate de minim fiind mai potrivite pentru sezonul de vară.

Un alt factor important, care trebuie avut în vedere, este tăria alcoolică a vinului. În țările occidentale, este preponderentă preferința pentru vinurile ușoare, de 10-11% vol., în timp ce în țara noastră este vădită tendința spre consumul vinurilor cu tărie alcoolică mai mare, chiar de 13-14% vol. Aceasta este determinată și de încălzirea climatică, care favorizează acumulările sporite de zaharuri și, prin urmare, conținuturi în alcool mai ridicate, fără ca aceasta să se coreleze cu însușirile calitative ale vinului. Cu atât mai mult, pentru perioadele caniculare, sunt recomandate vinurile ușoare, seci, răcoritoare, consumate la masa de prânz și la cină, precum și evitarea băuturilor ”tari”, precum țuica, vodka, rachiul, coniacul, whisky-ul etc.

Aciditatea vinului este și ea importantă, pentru că aceasta îi conferă o anumită prospețime, vioiciune, vigoare, însușiri care fac ca vinul să fie consumat cu plăcere, mai ales în anotimpul de vară. Vinuri cu aciditate ridicată se obțin la noi în țară în podgoriile și în centrele viticole mai nordice, cu climat mai răcoros (Podișul Transilvaniei, nord-vestul țării, nordul Moldovei etc). Totodată, sunt importante și soiurile care la maturitate au un conținut mai ridicat în aciditate, printre acestea numărându-se Iordană, Mustoasă de Măderat, Majarcă albă, Frâncușă, Galbenă de Odobești, Plăvaie, Fetească regală, Fetească albă, care sunt cultivate în aceste zone.

Se ține seama, de asemenea, și de armonia dintre vin și preparatele culinare. În anotimpurile de vară, când meniurile sunt preparate cu multe legume proaspete și carne albă de pasăre, mâncăruri pe bază de pește, brânzeturi, sunt preferate vinurile albe, seci, tinere, cu o fructuozitate pronunțată. Selecția vinurilor albe, mai ușoare, aduce o răcoare delicată în zilele caniculare de vară, putând fi asociate cu mâncăruri pe bază de sparanghel, vinete, dovlecei, roșii, ciuperci, conopidă etc. Setea de vară poate fi stinsă cu un vin de Crâmpoșie, Galbenă de Odobești, Zghihară de Huși, Mustoasă de Măderat, Frâncușă, recomandă prof. dr. C.Țârdea.

Vara sunt recomandate și vinurile roze, seci, precum și spumantele, acestea din urmă putând fi asociate cu majoritatea mâncărurilor, de la antreuri până la desert.

Vinurile albe și roze se servesc, de obicei, la temperaturi situate între 10 și 12 grade Celsius. Răcirea vinurilor albe urmărește exaltarea prospețimii și a fructuozității. Se recomandă introducerea sticlelor în frigider sau în frapiere umplute pe jumătate cu gheață și apă, evitându-se introducerea lor în congelator, întrucât răcirea bruscă duce la o pierdere din buchetul specific vinului sau chiar la accentuarea unor defecte, fără a mai menționa riscul spargerilor de sticle. De asemenea, nu este indicată nici introducerea cuburilor de gheață în vinul din pahar.

Vinurile spumante, printre care șampania sau Muscatul spumant, se servesc la temperaturi mai scăzute, de 6-8 grade Celsius, această temperatură permițând o perlare (degajare a bulelor) de lungă durată.

Potrivit legislației internaționale de protejare a denumirilor de origine, termenul “șampanie” nu poate fi folosit decât pentru vinul spumant obținut în renumita podgorie franceză Champagne.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea; editor: Irina Andreea Cristea)

Zăcământul de sare se întinde din Depresiunea Maramureș până la Ocna Sibiului incluzând Turda și Ocna Mureș, pe o suprafață de 45 kmp și are o adâncime de 1.200 m, după cum menționeazăwww.ropedia.ro. Conținutul în clorură de sodiu este în jurul valorii de 99%, iar întregul zăcământ este estimat la aproape 39.000 milioane tone. La suprafață, sarea este pură, cristalizată, cu granule mari, iar, în adâncime, are unele intercalații de șisturi argiloase și nisip fin alături de pietriș.

Primul document care atestă existența unei exploatări de sare la Turda este datat 1 mai 1271, fiind emis de cancelaria maghiară, arată salinaturda.eu. Prin actul menționat, se dăruia capitlului din Transilvania ”ocna de sare de la Turda”.

În trecut, exploatarea era organizată în așa-numitele Cămări de Sare. Acestea erau de două tipuri: unele care făceau exploatare, depozitare și transport până la apă, iar altele efectuau transportul pe apă și vânzarea sării. Salina Turda a început să decadă, începând cu 1840, datorită concurenței tot mai puternice a salinei de la Ocna Mureș. După Primul Război Mondial, exploatarea sării a devenit monopol de stat, însă productivitatea scăzută a dus la închiderea sa în 1932.

Salina Turda a fost redeschisă în 1992, pentru turiști și pentru pacienții cu boli respiratorii, mediul salin și concentrația optimă de aerosoli din galerii fiind recunoscute pentru efectele benefice.

Până la finalizarea proiectului de modernizare a salinei, accesul turiștilor în salină se făcea prin galeria de transport Franz Josef. Săpată între anii 1853-1871, această galerie orizontală avea scopul de a ușura și ieftini transportul sării la suprafață. La terminarea ei avea 780 m, dar până la sfârșitul secolului al XIX-lea a fost prelungită cu încă 137 m.

Mina Rudolf, adâncă de 42 metri, lată de 50 și lungă de 80 metri, este ultimul loc în care sarea a fost exploatată la Turda. Prin compartimentul de acces, 172 de trepte conduc vizitatorii spre vatra minei. Astfel, se coboară 13 ”etaje”, la fiecare pod de odihnă fiind marcat, în perete, anul în care a fost exploatat nivelul respectiv, menționează salinaturda.eu. Pe tavanul nord-vestic s-au format de-a lungul anilor stalactite de sare. Viteza de creștere a acestora este de cca 2 cm/an, iar lungimea maximă până la care se dezvoltă este de cca 3 m.

Mina Terezia este o mină de formă conică (mină clopot), cu dimensiuni impresionante: 90 m înălțime și 87 m diametru. Adâncimea de la gura puțurilor până la baza minei este de 112 m. Aici există o ”cascadă de sare”, un lac subteran (cu o adâncime cuprinsă între 0,5 și 8 m, fiind extins pe aproximativ 80% din suprafața vetrei camerei de exploatare), stalactite și eflorescențe de sare. În 1880, exploatarea sării în această cameră a fost sistată.

În puțul ”Anton”, extracția a atins adâncimea de 108 m, dar a fost sistată în 1862, din cauza conținutului ridicat de argilă al sării. Este o cameră de exploatare izolată, fără galerii de legătură spre celelalte lucrări miniere din Salina Turda.

În anul în care exploatarea sării la Turda a fost sistată, o serie de lucrări miniere erau în faza de pregătire a camerei de exploatare Gizela. Zona preabataj este situată la—15 m față de nivelul galeriei de transport și constituie o rezervație geologică, accesul turiștilor nefiind permis aici. Infiltrațiile de apă au determinat depunerea de eflorescențe și formarea de stalactite, iar în lacul care acoperă parțial vatra camerei s-au format cristale de sare.

În perioada ianuarie 2008 — ianuarie 2010 au avut loc lucrări de modernizare ale Salinei Turda. A fost reamenjată mina Rudolf, în care a fost construit un amfiteatru cu 80 de locuri, pentru concerte și audiții muzicale, un teren de minigolf și un altul de sport. Punctul de atracție al galeriei este un lift ultramodern, din care poate fi admirată întreaga panoramă pe care o oferă acest mare spațiu al salinei. O altă etapă a vizat mina Terezia, unde a fost amenajat un debarcader, iar în mina Gizela a fost amenajată sala Staționar pentru tratament balnear cu aerosoli naturali.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

“Cristina a trecut printr-o operație ortopedică. Mulțumim frumos Prof. Dr. Cîrstoiu și asistentelor!”, a scris ambasadorul Matthijs van Bonzel pe Facebook.

AGERPRES/(editor: Florin Marin)

Conform unui comunicat de presă al organizatorilor transmis miercuri AGERPRES, bucureștenii vor putea găsi la târg iconari, cioplitori în lemn, țesătoare, ceramiști, tineri artizani handmade, cusătorese, împletitoare.

“Întrucât în curând vom sărbători ia românească, vă așteptăm să purtați, să probați și să târguiți ii vechi și ii noi: ii de sărbătoare, ii cu poale și ii fără poale, ii cu mărgele, ii ciupag, ii cusute pe marchizet, ii cusute pe pânză de casă, ii cu fodori la mâneci, cămăși de lucru, cămăși încrețite la gât, poale…”, se arată în comunicatul citat.

Negustorii de antichități aduc de prin satele și târgurile de profil țesături, mobilier, carte, ceramică, obiecte specifice unei gospodării țărănești, patefoane, ceasuri, gravuri și felurite obiecte de artă iar colecționarii sunt așteptați, ca de fiecare dată, cu diverse obiecte și poveștile lor.

Vizitatorii vor putea cumpăra de la producători prăjituri tradiționale, miere și produse apicole, plăcinte, ciocolată de casă, brânzeturi, dulcețuri, siropuri și zacuști, turtă dulce și covrigi, cornet boierești și babic tătăresc. De asemenea, vor putea degusta preparatele românești la ceaun care se servesc cu lipie dâmbovițeană, precum sarmale în foi de viță, plachie de crap cu mămăligă, pulpe la ceaun.

Copiii începând cu vârsta de 4 ani sunt așteptați să participe la atelierele de creativitate, unde vor învăța să picteze pe ceramică sau să lucreze cu lâna împâslită.

Noaptea de Sânziene este în 23 spre 24 iunie. Această sărbătoare mai poartă numele și de Amuțitul cucului sau Drăgaica. Dacă cucul încetează din cântat înainte de Sânziene, vara va fi una secetoasă. La început, serbarea coincidea cu data solstițiului, adică 21 iunie. Mai târziu, ceremonialul fiind considerat de către biserică drept păgân, a fost mutat pe 24 iunie — ziua dedicată Sfântului Ioan Botezătorul.

În timp, Noaptea de Sânziene — cum este denumită în folclorul românesc — a devenit o serbare populară. Pentru țărani, această zi este foarte importantă pentru prognoza vremii. În credința populară se crede că, dacă plouă de Sf. Ioan Botezătorul (Sânziene) sau după, este de rău augur deoarece următoarele 40 de zile va ploua neîncetat.

AGERPRES/(AS — autor: Petronius Craiu, Documentare, editor: Florin Marin)