Facebook Twitter Email

Ziua mondială a mediului înconjurător este aniversată, în fiecare an, la 5 iunie. În peste 100 de țări sunt organizate manifestări pentru conștientizarea populației privind problemele de mediu.

Marcarea acestei zile reprezintă unul din principalele mijloace prin care Organizația Națiunilor Unite (ONU) încearcă să stimuleze preocuparea oamenilor pentru protejarea mediului înconjurător și în același timp să sensibilizeze factorii de decizie politică să acționeze în acest sens.

Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), agenție ONU care coordonează activitățile de mediu, recomandă în fiecare an, tema pentru acțiunile desfășurate. Pentru ediția din 2015 tema “Șapte miliarde de visuri. O planetă. Consumă cu grijă.” atrage atenția că bunăstarea omenirii, protejarea mediului înconjurător și dezvoltarea economiei depind de gestionarea responsabilă a resurselor naturale ale planetei. Mesajul din acest an este strâns legat de cel din 2013: “Gândește. Mănâncă. Salvează.” Potrivit Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), anual sunt irosite 1,3 miliarde de tone de alimente, ceea ce reprezintă o treime din producția de hrană la nivel mondial. Devine tot mai evident faptul că oamenii consumă mai mult decât resursele naturale pe care planeta noastră poate să le ofere în mod durabil.

Producția hranei ocupă 25% din habitatele terestre și este responsabilă pentru consumul a 70% din rezervele de apă dulce, 80% din defrișare și 30% din efectul de seră și reprezintă cel mai mare factor de pierdere a biodiversității și schimbărilor de destinație ale uscatului. Multe dintre ecosistemele Pământului se apropie de punctul critic al epuizării sau de schimbări ireversibile, împinse de creșterea ridicată a populației și dezvoltarea economică. Până în 2050, în cazul în care ritmul și modul de consum și producție rămân aceleași și cu o populație în creștere, estimată să ajungă la 9,6 miliarde, vom avea nevoie de trei planete pentru a ne susține modul de viață, după cum menționeazăwww.unep.org. Condițiile de viață în limitele planetare este strategia cea mai promitățoare în a ne asigura un viitor sănătos.

Ziua mondială a mediului înconjurător a fost stabilită de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în 1972 pentru a marca deschiderea Conferinței “Ecologia Umană” de la Stockholm privind Mediul, desfășurată în perioada 3-14 iunie 1972, reunind reprezentanți din 113 națiuni. Altă rezoluție, adoptată de Adunarea Generală în aceeași zi, a dus la crearea de UNEP.

AGERPRES / (Documentare-Daniela Dumitrescu; editor: Cerasela Bădiță)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva