PUBLICITATE

Fotografii: (c) Dorina MATIȘ / AGERPRES FOTO

Castelul este situat la poalele dealului pe care tronează ruinele Cetății Gurghiului, atestată documentar în secolul al XIV-lea (1358) și distrusă în urma unui asediu cu tunurile, care a durat aproape o jumătate de an, de trupele imperiale austriece conduse de comandantul Jean-Louis de Bussy-Rabuti, în 1708, în timpul Războiului Curuților.

Potrivit unui studiu realizat de istoricii de artă Karacsony Istvan și Kovacs Zoltan, domeniul Gurghiului a fost unul dintre cele mai întinse și mai importante domenii regale ale Transilvaniei medievale, pe parcursul secolelor XIV-XV, fiind, de obicei, în posesia voievodului transilvan, a comitelui secuilor sau a vicecomitelui.

“Centrul acestui domeniu, format din mai mult de 20 de sate, era Cetatea Gurghiului, atestată pentru prima dată documentar în anul 1358, dar după toate probabilitățile cetatea a fost construită încă în perioada regilor Arpadieni (Dinastia Arpadiană, 1001-1301 — n.r). Documentele secolelor al XIV-XV-lea au păstrat numele mai multor castelani ai cetății.

Prin parcurgerea șirului acestora se poate concluziona, că în cazul în care aceeași persoană purta funcția de voievod transilvan și comite al secuilor, Cetatea Gurghiului îi revenea vicecomitelui secuilor, care de cele mai multe ori era și castelanul cetății. Pe lângă acestea, importanța acestei fortificații este subliniată și de unele evenimente istorice: de exemplu cu ocazia vizitei sale din 1366 în scaunele secuiești însuși regele Ludovic de Anjou (1342-1382) a fost cazat în cetate. Prima donație a domeniului o cunoaștem de la mijlocul secolului următor, când în anul 1453 regele Ladislau al V-lea (1452-1457) o donează lui Iancu de Hunedoara pentru meritele lui în luptele antiotomane.

La începutul domniei lui Matei Corvin (1458-1490) domeniul reintră în posesia vistieriei regale, revenind voievodului sau comitelui secuilor, acestea rămânând posesorii lui până la formarea principatului transilvan. În perioada principatului domeniul se afla în proprietatea fiscului, fiind folosită de către principii Transilvaniei, dar ei deseori l-au ipotecat unor nobili din anturajul lor”, se arată în studiu.

Potrivit lui Karacsony Istvan, în anii de după bătălia de la Mohács din 1526, Gurghiul era în posesia regelui Ioan de Zápolya, care l-a donat, ca dar de nuntă, soției sale Izabella de Iagellon.

Castelul din Gurghiu, care a fost inițial un conac construit la poalele cetății de principele Transilvaniei Gheorghe Rákóczi I în perioada domniei sale, între 1630-1648, avea rolul de a-l adăposti pe parcursul partidelor de vânătoare.

“Pentru asigurarea unor condiții mai comode pentru ocazia acestor vânători, el, principele, a decis construirea unui conac sub poalele Dealului Cetății. Din informațiile documentare și cronicărești ale vremii se poate reconstitui în amănunte construirea acestei prime clădiri a castelului din Gurghiu.

Astfel, în primăvara anului 1642 au fost sistate lucrările noului bastion al cetății, și zidarii clujeni, conduși de András Kis, au demarat construirea acestui conac sub supravegherea arhitectului Imre Sárdi. La mijlocul lunii septembrie patru dulgheri, veniți tot din Cluj, au amplasat deja grinzile tavanelor și cele ale șarpantei”, se arată în studiul celor doi istorici de artă, care precizează că situația construcțiilor acestei clădiri este dezvăluită inclusiv într-o scrisoare din 10 octombrie 1642.

Domeniul Gurghiului, care se afla la depărtare de regiunile expuse incursiunilor turcilor și tătarilor, era prevăzut și cu o cetate greu de cucerit, iar după mijlocul secolului al XVII-lea a devenit tot mai important pentru curtea princiară a Transilvaniei.

“Acestei importanțe i se datorează și faptul, că după ce moara de hârtie de la Lancrăm a fost distrusă de către oștile turcești, în jurul anului 1655 pentru nevoile curții princiare, la Gurghiu a fost construită o nouă moară de hârtie. După detronarea principelui Gheorghe Rákóczi al II-lea în 1657, datorată dezastruoasei sale campanii poloneze, el a fost recompensat prin donația acestui domeniu, dar pe parcursul sângeroaselor lupte de succesiune la tron, îi revine vistieriei princiare. În perioada domniei principelui Mihail Apafi (1660-1690) Gurghiul rămâne fără întrerupere în posesia principelui, fiind una dintre frecventele locuri de ședere ale principesei Ana Bornemisza, ea supervizând de fapt organizarea bunei funcționări a administrației domeniale. Importanța clădirii conacului este demonstrată și de faptul că între zidurile sale a fost ținută dieta din martie 1662”, susțin istoricii.

Aceștia spun că au avut la dispoziție, la elaborarea studiului, care va sta la baza restaurării Castelului din Gurghiu, descrierile celor trei inventare ale clădirii de la sfârșitul secolului la XVII-lea (aprilie 1688, iulie 1694, iulie 1697), însă cercetarea nu este deloc ușoară. În inventarul din 1697 se oferă descrierea cea mai amănunțită a edificiului, este identificată camera Principesei, adică prima încăpere a aripii estice.

În fiecare inventar se menționează faptul că atât deschiderile parterului, cât și cele ale etajului aveau ancadramente din piatră, dar niciodată nu au fost dezvăluite informații despre forma și decorațiile lor.

După decesul principesei Ana Bornemisza din 1690, edificiul a devenit locuința juzilor domeniului fiscal. Războiul Curuților și repetatele asedii ale cetății au afectat grav castelul, iar în inventarul din 1706 prin care judele curții predă succesorului său această funcție se arată că o parte a conacului a rămas fără șindrilă și că în acesta nu se găsește nimic demn de luat în seamă.

După ce castelul a stat un timp părăsit, domeniul Gurghiului intră, în anul 1717, în posesia familiei Bornemisza, când Ioan Bornemisza devine vicecancelarul țării și îl primește pentru 99 de ani.

Familia Bornemisza renovează, mobilează vechile clădiri, construiește aripi noi, iar pe parcursul acestei renovări a fost construită, în anul 1730, și capela castelului, pe un plan elipsoidal, un plan mai rar în Transilvania.

Istoricii au spus că datorită acestor noi transformări ale edificiului, clădirea numită consecvent în perioadele anterioare “conac”, într-un document din 1734 acest ansamblu apare deja denumit “castel”.

Cercetările au scos la iveală că fiecare dintre membrii familiei Bornemisza care au stăpânit castelul și-au adus aportul la dezvoltarea domeniului, prin adăugarea de noi clădiri ansamblului, dar și prin construirea de fabrici de hârtie și de porțelan.

Istoricii susțin că perioadele de înflorire ale domeniului Gurghiului au alternat cu cele de distrugere, iar Revoluția din 1848 a jucat de asemenea un rol important în viața castelului din Gurghiu.

“În seara zilei de 8 noiembrie 1848, curtea baronală a fost asediată de către iobagii localităților domeniului, fiind distrus tot mobilierul și bunurile imobile aflate în castel, nefiind cruțate de distrugere nici canaturile ferestrelor și ușilor, nici sobele. După terminarea revoluției de la 1848, familia Bornemisza, constrânsă și de procesul de retrocedare a domeniului, renovează urgent clădirile distruse în evenimentele revoluționare, într-un document din 1855 castelul fiind considerată ‘în general locuibil’. Singurul izvor despre funcțiile încăperilor în perioada familiei Bornemisza este inventarul pagubelor din 1848, pe baza căruia se poate identifica denumirea și funcția fiecărei încăperi a castelului, aceasta, din cauza marilor distrugeri, fiind și un izvor primordial în privința interioarelor edificiului”, au precizat cei doi istorici.

Castelul avea la etaj o sală festivă, cameră de biliard, camere de dormit, sufrageria dinspre parc, salon, camere de oaspeți, iar la parter camere de spălat, cuptor, bucătăria, sufrageria administrației domeniale, camera judelui curții și cea a preotului.
În curte mai exista și “Micul palat”, o încăpere cu cinci ferestre dinspre parc, a cărui pereți au fost decorați cu 33 de picturi în ulei.

Întrucât în clădirile castelului a funcționat din 1893 Școala Silvică din Gurghiu, clădirile s-au păstrat funcționale, însă necesită investiții foarte mari pentru restaurare, iar parcul dendrologic din spatele castelului este și acum unul dintre cele mai bine păstrate parcuri istorice ale Transilvaniei.

Din studiul celor doi istorici mai aflăm că în acest parc exista o grădină cu flori, cu zarzavaturi și o livadă, care avea și un lac cu broaște. În spatele acestei livezi a fost îngrădit un loc special pentru animale sălbatice (cerbi, căprioare, cerbi lopătari). Plantarea parcului englez, a cărui forme, în linii mari însă se păstrează îi este atribuită lui Leopold Bornemisza.

În 1835, după expirarea perioadei de 99 ani de folosință, statul a recuperat domeniul de la familia Bornemisza, după care castelul și clădirile anexe au fost renovate pentru transformarea ansamblului într-un castel de vânătoare al prințului succesor Rudolf.

Cu ocazia acestor lucrări grânarul curții a fost transformat în 1882 în casă de oaspeți. După sinuciderea prințului Rudolf, în 1893 în clădirile castelului a fost inaugurată o școală silvică.

“Ansamblul castelului din Gurghiu este unul dintre cele mai importante ansambluri ale arhitecturii laice din Transilvania, păstrând pe lângă castel și o serie de clădiri adiacente funcției de centru domenial, dar și unul dintre cele mai bine păstrate parcuri istorice din regiune.

În forma sa actuală castelul Rákóczi-Bornemisza păstrează planimetria și cele mai importante elemente ale fațadelor conacului princiar de la mijlocul secolului al XVII-lea, fiind astfel una dintre reprezentativele edificii ale arhitecturii acestei epoci. Forma ancadramentelor de factură renascentistă târzie, cu fronton triunghiular, face parte din seria acestor tipuri arhitecturale răspândite în Transilvania începând cu ultimul deceniu al secolului al XVI-lea, fiind una dintre formele specifice construcțiilor patronate de principii Gabriel Bethlen și Gheorghe Rákóczi I. O altă caracteristică a edificiului o reprezintă elementele baroce, ce provin din construcțiile familiei Bornemisza”, au mai afirmat Karacsony Istvan și Kovacs Zoltan.

Studiul celor doi istorici de artă va sta la baza proiectului european pe care Muzeul Județean Mureș intenționează să îl promoveze, evaluat la circa 9,3 milioane de euro, pentru restaurarea obiectivului.

Până atunci, Muzeul Județean Mureș a inițiat demersuri pentru scoaterea din circuitul forestier a pădurii de pe dealul pe care se află ruinele Cetății Gurghiului, din care se văd o serie de ziduri, unele cu înălțimi considerabile, precum și o capelă, care a fost construită în secolul XIX, de episcopul romano-catolic de Egert.

AGERPRES/(A, AS — autor: Dorina Matiș, editor: Cristian Anghelache)