Facebook Twitter Email

Un obicei unic, cel puțin în județul Alba, “Mormântul Domnului”, are loc în Vinerea Mare într-un sat din Munții Sebeșului, în Căpâlna, unde, atunci când se cântă Prohodul, credincioșii trec pe sub un sicriu în care este introdus Sfântul Epitaf, și nu pe sub o masă.

Sfântul Epitaf aflat în biserica Mormântul Domnului din Căpîlna de Sebeș, jud. Alba. 
Foto: (c) Marinela BRUMAR / AGERPRES FOTO

Există la Căpâlna un obicei, poate unic, ca în Vinerea Mare, după Sfântul Maslu, care are loc începând cu ora 13,00, să se pregătească în biserică Mormântul Domnului, în fața căruia se va cânta Prohodul Domnului seara, la Denie, de la ora 18,00.

Preotul paroh Petre Mircea Ioan, care slujește în Căpâlna de doar câteva săptămâni și va asista în premieră la această tradiție, spune că obiceiul, ce reprezintă ritualul înmormântării lui Hristos, s-a moștenit din moși-strămoși.

Foto: (c) Marinela BRUMAR / AGERPRES FOTO

Ce este deosebit față de alte parohii în acest sens e faptul că Sfântul Epitaf care are imprimat pe el Mormântul Mântuitorului nu se pune pe o masă, ci se introduce, împachetat, într-un sicriu cam de un metru lungime. Prohodul se cântă în fața acestui sicriu, iar înconjurarea bisericii se face tot cu el, fiind purtat de patru flăcăi, între 14 și 24 de ani, necăsătoriți, a explicat Gheorghe Sbuchea, fost brigadier de pădure, acum cântăreț la biserica din Căpâlna.

După ce se înconjoară biserica, sicriul este suspendat la intrarea în biserică, între ușorii de la ușa pronausului, iar enoriașii trec pe sub el atingându-l cu capul. În tot acest timp, se interpretează de cântăreții bisericii niște cântece speciale, cele trei stări, interpretate pe “glas bătrânesc, tradițional”.

După ce a trecut toată lumea “pe sub Domnul”, sicriul este adus de cei patru flăcăi în biserică în fața iconostasului, după care este deschis, iar preotul ia din el Sfântul Epitaf, o icoană pe pânză veche de 150 de ani, îl înalță cu scena pictată înspre credincioși, făcând semnul crucii cu el, apoi îl așează pe o masă, unde va fi sărutat de credincioși după încheierea Prohodului.

Foto: (c) Marinela BRUMAR / AGERPRES FOTO

“Eu așa am pomenit (obiceiul — n.r.) și bătrânii mei așa știau”, spune Gheorghe Sbuchea.

La această sărbătoare tradițională pentru parohie participă locuitorii din tot satul, marea majoritate îmbrăcați în costume populare.

AGERPRES/(A, AS — autor: Marinela Brumar, editor: Ștefan Gabrea)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva