Facebook Twitter Email

Ziua internațională a cărților pentru copii este sărbătorită, în fiecare an, pe 2 aprilie, cu scopul de a transmite copiilor plăcerea lecturii. Această dată reprezintă ziua de naștere a celui mai îndrăgit autor de basme, Hans Christian Andersen. Scriitorul danez, născut pe 2 aprilie 1805, la Odense, a încântat generații de copii cu povești precum: “Hainele cele noi ale împăratului”, “Fetița cu chibrituri”, “Rățușca cea urâtă”, “Mica sirenă”.

Foto: (c) ibby.org


Ziua internațională a cărților pentru copii a fost inițiată în 1967. La nivel internațional, în fiecare an, este patronată de o țară membră a International Board on Books for Young People (IBBY). Aceasta alege o temă și invită un autor pentru a scrie un mesaj adresat copiilor din întreaga lume. Numește, de asemenea, un artist pentru a realiza un poster care să transmită tema acestei zile. IBBY este o organizație non-profit, fondată la Zurich, în Elveția, în 1953, și reprezintă o rețea internațională de oameni, angajată în a aduce împreună cărțile și copiii.

În 2015, evenimentul este patronat de Emiratele Arabe Unite. Posterul a fost creat de artista și ilustratoarea Ashley Bryan. Tema aleasă pentru această zi promovează conceptul: “Mai multe culturi — o singură poveste”. În mesajul său, scriitoarea Marwa Al Aqroubi subliniază “Vorbim multe limbi care provin din medii diferite și cu toate acestea ne împărtășim aceleași povești”, potrivit site-lui IBBY dedicat zilei,www.ibby.org.

Manifestările pentru promovarea cărții și a lecturii includ activități în școli și biblioteci publice, articole în presă, întâlniri cu autori și ilustratori, concursuri literare, expoziții de carte, de reviste școlare și de filatelie, momente artistice, ateliere de desen și de integrame, întreceri sportive și jocuri cu zmee și măști.

În România, sunt organizate evenimente dedicate acestei zile în numeroase orașe. La fel ca în anii anteriori, Editura Litera sărbătorește Ziua internațională a cărților pentru copii dând start campaniei de încurajare a lecturii în rândul celor mai tineri cititori: ”Liniște, copiii citesc!”. Dascălii din toată țara au fost invitați să își înscrie școala la concurs pe pagina de facebook Litera Mică, urmând ca pe 2 aprilie câștigătorii să primească sute de cărți cu care să construiască un fort de apărare a lecturii chiar în școala lor. Școlile vor primi volume din cele mai îndrăgite colecții, care vor rămâne în bibliotecile proprii, pentru ca toți copiii să le poată citi, potrivit comunicatului Editurii Litera. Anul trecut, în cadrul aceleiași campanii, holurile a 25 de grădinițe, școli și licee au fost pavate cu cărți, pe care copiii le-au primit în dar.

AGERPRES /(Documentare — Daniela Dumitrescu, editor: Andreea Onogea)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva