Facebook Twitter Email

Teatrologul George Banu a primit Marele Premiu al Academiei Franceze, în cadrul ședinței solemne care a avut loc la Paris, în seara de 4 decembrie, în prezența filosofului Jean Louis Marion, a secretarei perpetue a Academiei, Hélene Carrere D’Encausse, și a fostului președinte al Franței, Valéry Giscard d’Estaing, conform unui comunicat remis luni AGERPRES.

Foto: (c) Paul BUCIUTA / AGERPRES ARHIVĂ

Premiul i-a fost acordat pentru difuzarea culturii franceze în lume.

“Suntem onorați că o personalitate ca domnul George Banu a primit Marele Premiu al Academiei Franceze și îl felicităm din inima. Suntem onorați și pentru faptul că domnul George Banu este consilier al Teatrului National ‘Radu Stanca’, al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și profesor al Universității Lucian Blaga, iar implicarea domniei sale în proiectele pe care le desfășurăm este întotdeauna o garanție a excelenței”, a declarat luni, Constantin Chiriac, președinte al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

George Banu (n. 22 iunie 1943, București) este profesor de studii teatrale la Sorbonne Nouvelle, Paris, și un eseist de reputație mondială. George Banu și-a dedicat opera critică regiei moderne și figurilor ei exemplare (Brook, Strehler, Grotowski etc). A făcut parte din echipa de conducere a celebrei reviste “Travail théâtral” și a fost redactor-șef al revistei “Arta teatrului” (1981-1988), publicată de Théâtre National de Chaillot, condus pe atunci de Antoine Vitez. A fost director artistic al Academiei Experimentale a Teatrelor în anii 1991-2000. Ales de trei ori președinte al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, este în prezent președinte de onoare al acesteia. Este, de asemenea, președintele Premiului EUROPA pentru teatru. A fost de două ori laureat al UNITER, iar în 2007 a primit Premiul Prometheus pentru întreaga activitate.

În prezent, George Banu conduce revista “Alternatives théâtrales” și coordonează colecția “Le Temps du théâtre” la Editura Actes Sud. A primit titlul de Doctor Honoris Causa al mai multor universități românești și europene. A predat în Statele Unite, Canada, China și a animat evenimente teatrale în diverse capitale ale lumii. Este membru de onoare al Academiei Române. Este responsabil (alături de Mihaela Tonitza-Iordache) al reputatei antologii Arta Teatrului și coordonator al volumelor colective Teatrul de artă, o tradiție modernă, Repetițiile și teatrul reînnoit, De la vorbă la cântec. În 2013 i-a fost consacrat volumul de studii și eseuri Călătoriile sau orizontul teatrului, avându-i ca autori, printre alții, pe Eugenio Barba, Peter Brook, Andrei Șerban, Ariane Mnouchkine, Radu Penciulescu și Niky Wolcz.

AGERPRES/(AS — autor: Isabela Paulescu, editor: Cristian Anghelache)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva