Facebook Twitter Email

Anul acesta, Ziua Națională a României se va sărbători și cu “pomana porcului” la Muzeul Astra din Pădurea Dumbrava, au anunțat organizatorii.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA

“Este vorba despre un obicei întâlnit de secole prin satele din România, iar acesta surprinde toți pașii pregătirii bucatelor din carne de porc în prag de Crăciun. Datina va fi repusă în scenă la 96 de ani de la Marea Unire cu ajutorul unor bucătari inimoși. Ei vor folosi pentru asta rețete tradiționale, păstrate cu sfințenie de-a lungul timpului și transmise apoi din generație în generație”, se arată într-un comunicat remis AGERPRES.

De 1 Decembrie, festinul culinar va începe la ora 11,00, la Cârciuma din bătrâni (Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului). Aici bucătarii îi vor întâmpina pe localnici și turiști cu porții zdravene de tochitură de porc cu mămăliguță, adică “pomana porcului”, asezonate (la cerere) cu murături din noua producție a hanului.

Special pentru acest eveniment, bucătarii au sacrificat un porc care cântărește în jur de 200 de kilograme, iar “pomana porcului” este pregătită în două ceaune de câte 50 de kilograme fiecare. Prețul unei porții va fi de 15 lei, spun bucătarii.

Cei interesați vor putea totodată să se aprovizioneze pentru sărbători și pentru lunile friguroase de iarnă cu slănină, cârnați, tobă și caltaboș, pregătite pentru cele mai rafinate gusturi după rețete țărănești vechi.

AGERPRES / (AS — autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frățilă)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva