Facebook Twitter Email

Judeţul Tulcea prezintă un potenţial deosebit pentru fermele ecologice, în condiţiile în care aproape 85% din suprafaţă este inclusă în reţeaua europeană a siturilor Natura 2000. De această oportunitate încep să profite tot mai multe persoane fizice sau private, 320 de operatori din judeţ punând în practică afaceri prietenoase cu mediul.

La începutul acestui an, potrivit datelor oficiale furnizate de Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR), pe 12% din suprafaţa arabilă a judeţului se practica agricultură biologică.

În anul 1857, geograful Ernst Won Sydow aprecia că Delta Dunării poate deveni ”grânarul Europei” prin transformarea unor suprafeţe întinse în terenuri agricole. Potrivit lucrării ”Delta Dunării — Rezervaţie a Biosferei”, prima lucrare de îndiguire în scop agricol derulată în România a fost realizată pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării de către inginerii Langeveldt, Olanda, şi Dither, Danemarca, în anul 1895, amenajare cunoscută şi astăzi sub numele de ”Grădina olandeză” şi care, potrivit datelor furnizate de DADR, este considerată în zilele noastre promotorul agriculturii ecologice din judeţ.

”Cele mai întinse suprafeţe sunt în zona Mahmudia-Murighiol, Frecăţei şi Luncaviţa, prima zonă menţionată fiind promotorul agriculturii ecologice din judeţ. În acest domeniu, predomină suprafeţele cultivate cu cereale şi oleaginoase, floarea-soarelui, rapiţă şi in”, a declarat directorul DADR, Georgeta Niţă.

În prezent, 301 din cei 320 de fermieri cu afaceri prietenoase cu mediul practică în judeţ agricultura ecologică şi cultivă o suprafaţă totală de 34.200 de hectare, pe 20.000 de hectare dintre acestea fiind cereale.

Lucrările de amenajare agricolă începute în 1895 au continuat în perioada 1938 — 1940 cu îndiguirea ostrovului Tătaru, pentru ca în anul 1962 un plan de amenajare a Deltei să prevadă ca 84% din suprafaţa actualei rezervaţii să rămână în stare naturală, iar 16% să fie valorificate — dintre acestea, în scop agricol, 12%, şi silvic, 4%. Programul de exploatare integrală a Deltei, pus la punct în anul 1983, preconiza ca suprafaţa amenajată pentru agricultură să ajungă la circa 144.000 de hectare, adică 25% din suprafaţa rezervaţiei.

Programul a fost stopat în anul 1990, iar în momentul de faţă terenurile agricole din Deltă ocupă o suprafaţă de 61.220 de hectare, 67,61% fiind terenuri arabile, iar 32,04% — pajişti naturale. Circa 63% din terenurile agricole aparţin domeniului public de interes judeţean, iar unele dintre ele sunt concesionate firmelor private.Autoritatea de mediu, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, a impus restricţii privind utilizarea îngrăşămintelor chimice şi a substanţelor fitofarmaceutice, iar terenurile de aici, potrivit unuia din pionierii agriculturii bio din judeţul Tulcea, Gheorghe Gheorghe, sunt cele mai mănoase.

”Terenul din baltă conţine humus foarte mult, iar producţiile ajung la 9 tone pe hectar”, declara Gheorghe Gheorghe.

Producţiile obţinute sunt vândute în străinătate la preţuri cel puţin duble faţă de cele practicate pentru culturile obişnuite.

La o dimensiune mai mică, situaţia din Delta Dunării se repetă şi în Parcul Naţional Munţii Măcinului.

Creşterea animalelor este o activitate tradiţională în judeţul Tulcea, cunoscut fiind faptul că traseul migraţiei periodice a turmelor de oi de altădată trecea prin această zonă. Temperaturile mai ridicate, numărul mic de zile de îngheţ, viscolele puţine, stratul de zăpadă subţire cu o persistenţă redusă au constituit dintotdeauna factori climatici favorizanţi pentru iernarea animalelor în rezervaţie, în comparaţie cu partea continentală unde sezonul rece se manifestă excesiv.

Specificul local al creşterii animalelor în Deltă constă în lăsarea acestora în libertate în tot cursul anului. Faţă de creşterea tradiţională a animalelor, în perioada 1955 — 1990, prin cooperativele agricole de producţie şi întreprinderile agricole de stat s-a practicat o zootehnie intensivă şi semiintensivă, unii localnici amintindu-şi totuşi de restricţiile pe care le aveau atunci în ceea ce priveşte deţinerea unei turme de oi şi creşterea animalelor în libertate.

În anul 1957, Dumitru Gigică, din satul Camena, comuna Baia, avea 300 de oi şi creştea animale de când se ştia.

”N-am să uit niciodată cum mi-au luat oile. Aveam 13 ani şi mi le-au luat pe toate. Patru ani apoi am stat în Insula Mare a Brăilei să-mi refac turma. Numai eu ştiu câte am îndurat, dar am mers înainte”, a declarat Dumitru Gigică, în vârstă de 74 de ani.

În anul 1991, a fost primul crescător de oi din România care a vândut animale fermierilor din Grecia, iar trei ani mai târziu numărul ovinelor deţinute a crescut la 3.000, după cum spune el. Acum are trei copii, şapte nepoţi şi un strănepot, iar unul dintre fiii săi a dezvoltat afacerea sa, cu sprijinul fondurilor europene înfiinţând lângă ferma care are are un rulaj anual de 200.000 de capete o fabrică de nutreţuri.

”Nu credeam că voi ajunge vreodată să văd asta. Un unchi care a fost închis la Jilava mi-a spus odată că o să-mi văd visul cu ochii, dar nu-l credeam. Abia aştept ca peste tot în curtea asta să fie asfalt”, a afirmat Dumitru Gigică, în timp ce se uita cu atenţie la muncitorii din jurul său.

Potrivit DADR, în judeţul Tulcea, 80 de capete de bovine şi 31.456 capete de ovine erau înscrise în fermele ecologice la începutul anului în curs. Și dacă în comparaţie cu anul 2012, numărul capetelor de bovine era constant, cel al ovinelor a crescut cu aproape 1.000.

* O creştere importantă se înregistrează în apicultură, domeniu în care numărul familiilor de albine a crescut în ultimii doi ani de la 6.034 la 8.790. În ciuda bazei melifere existente, albinăritul în Delta Dunării este practicat la scară destul de redusă.

Numărul mare de familii de albine din unele localităţi se datorează unor stupari care au făcut din creşterea albinelor o activitate de bază generatoare de venituri. Luncaviţa, Valea Teilor, Nifon şi Niculiţel sunt câteva dintre localităţile din nordul Dobrogei în care apicultorii au obţinut deja certificate ecologice pentru bazinele melifere din pădurile de tei şi câmpurile de floră spontană unde au amplasat stupii. Avantajele Deltei Dunării pentru apicultori constau în faptul că aceştia nu trebuie să se deplaseze la intervale scurte de timp dintr-un loc în altul, datorită perioadei mai mari în care plantele înfloresc.

* În anul 2012, pentru prima dată, 14 operatori în acvacultură s-au înregistrat în circuitul fermelor ecologice, ei menţinându-se şi în prezent, potrivit DADR.

Pescăriile din Deltă au fost în atenţia tuturor popoarelor care au stăpânit vremelnic zona, primele reguli de întreţinere a stării lacurilor fiind impuse de administraţia otomană. După revenirea Dobrogei la România, în anul 1896, savantul Grigore Antipa a propus prima lege a pescuitului, dreptul la pescuit fiind acordat pescarilor prin învoială, iar vânzarea peştelui fiind realizată prin licitaţie publică. Pescăriile din România erau apreciate atunci ca printre cele mai bine organizate din Europa, în anul 1914 în judeţul Tulcea înfiinţându-se prima cooperativă de pescuit din ţară.

Potrivit lucrării ”Delta Dunării — Rezervaţie a Biosferei”, după anul 1945, în majoritatea zonelor piscicole, s-au format cooperative de pescari, ce au devenit ulterior întreprinderi de stat, iar după anul 1990 s-au format 21 de societăţi comerciale de stat.

Unele dintre aceste societăţi care administrau şi luciuri de apă au fost privatizate, iar numărul lor a ajuns în anul 2002 la 120, pescarii primind dreptul de a captura peşte de la aceste firme private sau de stat până în luna august a anului 1997, când Administraţia Rezervaţiei a iniţiat primele demersuri de privatizare a dreptului de pescuit şi încurajare a constituirii asociaţiilor de pescari privaţi.

Amenajările piscicole însumează 27 de incinte cu o suprafaţă de 52.000 de hectare pentru creşterea puietului şi a peştelui pentru consum din specii de cultură cu potenţial ridicat de valorificare. Este însă cunoscut faptul că activitatea de piscicultură a fost întotdeauna susţinută financiar de stat, din cauza pierderilor anuale, semnificativ fiind faptul că în perioada 1970 — 1974 pierderile au reprezentat jumătate din profitul planificat. În acest context se înscriu subvenţiile primite de firmele din acvacultura tulceană din partea Uniunii Europene, judeţul Tulcea, datorită luciurilor de apă întinse, încasând cele mai mari finanţări alocate pentru sprijinirea fermelor piscicole din siturile Natura 2000.

De remarcat este faptul că doar o parte dintre fermierii tulceni care practică agricultura ecologică au beneficiat în anii trecuţi de plăţi pe măsura de Agro-Mediu din cadrul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală. Astfel, pentru anul 2013, 88 de fermieri, cu o suprafaţă totală de 14.162 de hectare, au beneficiat de subvenţii pentru agricultura ecologică, în timp ce în anul anterior numărul cererilor a fost de 66 pentru o suprafaţă totală de 12.992 hectare, potrivit Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură.

Subvenţiile din partea Uniunii Europene pentru dezvoltarea agriculturii ecologice sunt în valoare de 162 de euro pe hectar, însă anul acesta se vor plăti doar culturile care au fost înregistrate şi în anul 2013. În condiţiile în care tot mai mulţi fermieri se înscriu în circuitul agriculturii bio, este de aşteptat ca, anul viitor, numărul cererilor pentru subvenţiile europene să crească semnificativ.  (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Sursa: financiarul

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva