Facebook Twitter Email

comuna pestera



Intr-o Romanie cu sate in care drumurile sunt pline de gropi si noroi, scolile – o ruina, iar autoritatile ridica din umeri ca nu sunt bani, avem si locuri desprinse parca din alta lume.

Sunt comune cu internet, strazi asfaltate si unitati scolare cu sisteme de supraveghere.

Primarii lor nu au stat cu mana intinsa la Guvern, ci au folosit fondurile europene. Iar altii au refuzat sa faca lucrarile prin firme capusa, ca sa incaseze comisioanele.

Daca strabati satele pustii si sarace ale Dobrogei ajungi si in comuna Pestera. Aici ai impresia insa ca esti intr-un mic satuc din Austria, ascuns printre dealuri. Parcul modern si elegant, dotat si cu aparate de fitness, arata mai bine decat cele din marile orase.

Localnicii au si retea wireless gratuit. Pana si cei mai in varsta au aflat de la nepoti ca internetul e ceva bun.

Scolile din comuna uimesc prin dotari: mobilier modern, scaune din piele pentru copii, sistem de supraveghere, videoproiectoare in fiecare sala de curs si calculatoare. Iar la baie exista uscatoare de maini.

Toate aceste fonduri vin de la primarie, chiar daca suntem in comuna cu cel mai mic buget din tot judetul. Secretul? Gospodarirea proprie. Cel mai bun exemplu este alimentarea cu apa, pe care oamenii au  facut-o singuri: i-a costat 60.000 de euro, in loc de 300.000, cat le-au cerut firmele de specialitate. Iar aici apa are cel mai mic pret din tara: 1 leu pe metrul cub.

In comuna Vad din judetul Cluj, primaria a reusit sa atraga de la Uniunea Europeana peste 4 milioane de euro, pentru drumuri. Aici, fiecare metru de ulita este asfaltat mai ceva ca la oras.

La casa domnului Ion, langa steagul Romaniei flutura cu mandrie si cel al Uniunii Europene. La cei 78 de ani, omul nu credea ca va ajunge sa-si vada satul astfel, pana acum cativa ani plin de gropi si noroaie.

Primarul vrea sa atraga si turistii in zona. Cele 15 biserici de lemn, vechi de sute de ani, sunt o podoaba pentru zona. Asa ca a depus un proiect si pentru un centru de informare turistica, pe care l-a castigat.

Sursa: protv

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva