Facebook Twitter Email

Compania Vulcan SA are comenzi care acoperă 120% din capacitatea de producţie, dar se confruntă cu dificultări în asigurarea fondurilor necesare capitalului de lucru. Contractele pe care le are cu o importantă companie kuwaitiană dă de lucru angajaţilor Vulcan pentru următorii 5 ani, cu perspective extrem de bune pentru dezvoltarea importantă a relaţiilor comerciale dintre cele două companii.

Compania Vulcan SA, membră a grupului Tender, finalizează în aceste zile şi va începe livrarea ultimelor 15 unităţi de pompare din primul lot destinat Kuwait Oil Company (K.O.C.), în valoare de 12 milioane lei, se arată într-un comunicat de presă al companiei. Producţia celui de-al doilea lot destinat companiei din Kuwait, de circa 20 de milioane de lei, va începe în perioada imediat următoare şi va fi livrat până în luna septembrie 2013. Contractul general cu K.O.C. prevede producţia a 210 unităţi de pompare, în 5 ani, şi asigurarea de servicii integrate la pompă, instalare şi mentenanţă. Valoarea totală a acestui contract se ridică la 105 milioane de euro.

Vulcan se află în faza de precalificare pentru o nouă licitaţie privind producerea şi livrarea a peste 1300 de unităţi de pompare organizată de Kuwait Oil Company pentru 2013, precizează comunicatul.

“Cu toate că portofoliul de contracte este în creştere, iar nivelul comenzilor asigură o încărcare a producţiei de 120%, Vulcan SA se confruntă cu dificultăţi în asigurarea capitalului de lucru, care ar putea atrage, implicit, nerespectarea termenelor contractuale. De aceea, accentul pe termen scurt este pus pe atragerea finanţărilor necesare derulării contractelor, dar mai ales pentru aplicarea planului de măsuri necesar optimizării costurilor prin reorganizare şi restructurare”, atrage atenţia documentul.

În decembrie 2012 şi în primul trimestru 2013 vor fi finalizate contracte în valoare de 26 de milioane de lei, aflate acum în producţie pentru clienţi precum Aalborg DK, Vyncke Belgia, Walter Tosto din Italia, Alstom (proiectul Rovinari) şi Black Sea Power Generation Dubai. Tot în primul trimestru al lui 2013 vor demara proiecte noi, de peste 70 milioane lei, cu Bertsch Austria, Azomureş, BBS Germania, Black Sea PG Dubai şi Standard Kessel din Germania. În 2013 va începe, de asemenea, producţia şi livrarea de unităţi de pompare pentru companiile Petrom şi Petrofac, în valoare de aproximativ 35 de milioane lei, completează comunicatul.

Sursa : Focus energetic

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva