Facebook Twitter Email

Sâmbătă 17 noiembrie, revenim pe terenul  agricol degradat al localitătii Armășești, județul Ialomița. O suprafaţă totală de 6 hectare de câmpie din această localitate afectată vara de secetă și iarna de zăpadă abundentă, necesită o monitorizare atentă a arborilor deja plantați și o completare cu unii noi, acolo unde este cazul. Astfel, aproximativ 280 de voluntari sunt aşteptaţi să se implice la Armășești și să planteze puieți de frasin pe o porţiune de 2,5 hectare de teren.

“Această plantare este una dificilă, judeţul Ialomiţa fiind deficitar în păduri, şi afectat de condiţii climatice extreme. Le mulțumim voluntarilor care revin în această toamnă la Armășești si care sunt alături de noi încă de la început. Este vorba despre angajaţii din companiile XEROX, JTI sau BGS, căt şi efectivele de jandarmi de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Ialomiţa. Acestora li se alătură în data de 17 noiembrie, în premieră, echipe din companiile Adobe sau Debenhams, împreună cu angajaţii Administraţiei Naţionale a Vămilor şi voluntari de la Asociaţia Pathos din Bucureşti. Mai mult, Grupul şcolar Iordache Zossima şi companiile Danone, Wrigley’s și Red Bull le rezervă niște surprize delicioase tuturor voluntarilor – Liana Buzea, coordonator national al proiectului.

Susținătorii noștri instituţionali din judeţul Ialomiţa sunt: Primăria Armăşeşti, Ocolul Silvic Urziceni, Direcția Silvică Ialomița, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Ialomiţa.

Sursa: Plantam fapte Bune

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva