Facebook Twitter Email

Ambasada SUA încurajează toate organizațiile culturale, de stat sau nonguvernamentale să participe la Fondul Ambasadorial pentru Conservarea Obiectivelor Culturale, ediția 2017, al Departamentului de Stat al SUA.

În premieră pentru 2017, vor fi disponibile două tipuri de finanțare:

1. Proiecte în valoare de 10.000 USD până la 200.000 USD, cu termen limită de depunere 15 ianuarie 2017, ora 23:59.

2. Proiecte de mare anvergură, implicând costuri de la 200.000 USD la 979.000 USD, cu termen limită de depunere 15 ianuarie 2017, ora 23:59, pentru prima etapă de selecție. Coordonatorii proiectelor care se vor califica pentru etapa a doua vor fi anuntați pe e-mail.

Dacă intenționați să participați, pentru detalii privind condițiile de participare și seria de formulare necesare, vă rugăm să vă adresați în scris la adresa de e-mail: alexandrescui@state.gov.

Dacă nu primiți un e-mail de confirmare în decurs de 24 de ore, Ambasada SUA vă invită să sunați la 021- 200.36.84 pentru a solicita trimiterea formularelor prin e-mail.

Cei interesați trebuie să țină cont că este obligatoriu ca documentele (inclusiv explicațiile fotografiilor de proiect, CV-urile echipelor de proiect și orice alte înscrisuri) să fie trimise în limba engleză sau, unde este necesar, cu anexarea unei traduceri autorizate/legalizate. Nivelul limbii engleze trebuie sa fie unul profesionist și specializat pe tematica proiectului (arheologic, tehnic etc.)  

Fondul Ambasadorial pentru Conservarea Obiectivelor Culturale sprijină an de an conservarea a obiectivelor precum: clădiri istorice și situri arheologice, obiecte și colecții culturale / de patrimoniu, obiecte arheologice și etnografice, picturi, sculpturi, manuscrise, muzică tradițională, meșteșuguri etc.  

Ambasada SUA nu acceptă proiecte din partea persoanelor particulare.

Ambasada SUA vă recomandă să acordați mare atenție în primul rând înregistrării DUNS și SAM, care este o primă etapă în procesul de participare la selecție și fără de care nu poate fi acceptat niciun proiect. Toate detaliile despre această înregistrare sunt cuprinse în documentele anexate:

► Small Grants

► Large Grants

În plus, trebuie să aveți acordul Ministerului Culturii/Direcției Județene de Cultură și Patrimoniu într-un document separat, scris direct în engleză sau cu traducerea autorizată a acestuia. Formularul de buget trebuie scris cu maximă claritate, respectând toate câmpurile cuprinse în documentul .XLS aferent.

Ambasada SUA are rugămintea să citiți cu atenție documentele anexate și să respectați cerințele, condițiile și regulile acestora. Termenul limită de trimitere a proiectelor este 15 ianuarie 2017 inclusiv. Proiectele se vor trimite exclusiv pe e-mail, în engleză, pe adresa alexandrescui@state.gov.

Sursa: cultura

 

 

 

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva