Facebook Twitter Email

Pugilistul român Robert Eusebiu Jitaru și-a asigurat medalia de bronz la categoria 56 kg, miercuri, în cadrul Campionatelor Europene de box pentru tineret de la Kolobrzeg (Polonia), după ce l-a învins în sferturi pe rusul Vladimir Strîghin și s-a calificat în semifinale.

Sursa foto: facebook.com

Jitaru s-a impus la puncte (decizie split, 2-1), fiind creditat cu 30-27 de doi arbitri-judecători, în timp ce al treilea l-a dat învingător pe rus, campionul european de tineret din 2014, cu 30-27.

În penultimul act, Jitaru îl va înfrunta pe italianul Raffaele Di Serio (victorie la puncte în sferturi, 3-0, cu englezul Bradley Strand). Meciul va avea loc vineri, fiind al patrulea din prima gală semifinală (care debutează la ora 15,00).

Antrenat la lotul național de Valentin Vrânceanu, Robert Jitaru face parte din Centrul Olimpic de la Brăila, unde este pregătit de George Pertea și Gigi Moise. FRB mulțumește COSR pentru finanțarea acordată boxerilor din lotul de tineret, care astfel stau tot anul în cantonament.

Sursa foto: facebook.com

”Nu m-am gândit să vin în Polonia pentru o medalie. Vreau aur, așa că nu puteam să mă opresc în sferturi chiar dacă rusul era văzut ca marele favorit al categoriei. Această medalie i-o dedic marelui campion Feri Vaștag, care în 2014 mi-a dat credit și o șansă pe care nu am ratat-o! Vreau să le mulțumesc și antrenorilor mei Gigi și George de la club, care au crezut în mine și au investit din propriul buzunar ca eu să mă pot pregăti și să am meciuri internaționale”, a declarat proaspătul medaliat Robert Jitaru, potrivit unui comunicat remis AGERPRES. De menționat, că joi Francisc Vaștag împlinește vârsta de 47 de ani.

În 2014, la selecția de la Constanța pentru CE tineret, arbitrii l-au preferat pe Marian Ruță (CSM Reșița) în fața lui Robert Jitaru. Feri a spus că deși arbitrii au dat un câștigător el vrea ca Robert Jitaru să meargă la CE pentru că ”este un boxer mai bun și va face performanță”, se mai arată în comunicat. Jitaru, triplu campion național al României, a obținut medalia de bronz la CE de tineret de la Zagreb, din 2014.

Alți doi pugiliști români au pierdut meciurile susținute în sferturile de finală la Kolobrzeg.

Dan Antonio Dincă a fost întrecut la puncte (3-0, unanimitate) de belarusul Aleksandr Halaev, la cat. 81 kg, în timp ce Marian Ion (cat. 91 kg) a pierdut la puncte (0-3) în fața georgianului Nikoloz Begadze.

România a aliniat șapte pugiliști la startul competiției, având ca obiectiv un loc 1-2 și două locuri 3-5, pe care l-a îndeplinit.

AGERPRES (autor: Mihai Țenea, editor: Mihai Dragomir)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva