Facebook Twitter Email

Clipboard011

Salina Ocnele Mari se află în localitatea Ocnele Mari, situată în judeţul Vâlcea, în partea central-sudică a României, în zona Subcarpaţilor Vâlcii. După ce ajungi în localitatea Ocnele Mari vei vedea un nou indicator, “Spre Salină” iar la aproximativ 200 de metri, îți poţi parca mașina într-un loc special amenajat.

Accesul se realizează cu un autobuz modern și confortabil, în care te urci chiar din fața casei de bilete. Pe site-ul oficial al salinei afli că mijlocul de transport circulă la un interval de 30 de minute, dar orarul nu se respectă întocmai. Adică se pleacă și la mai puțin de 30 de minute diferență de precedentul transport.

Clipboard02

Autobuzul trece, mai întâi, pe sub rampele pe care se transportă sarea, strecurându-se abil printr-un spațiu extrem de îngust. Apoi, ajungi în fața unui tunel care te determină să prevezi ce va urma: o cufundare într-o lume necunoscută, dar palpitantă în același timp. Acompaniaţi de muzică clasică de calitate, la un volum care nu deranjează, pătrundem  într-o lume stranie, cu lumini, forme şi culori ciudate, încărcată de gustul şi mirosul sării. În salină indiferent de anotimp temperatura este de 13-15 grade Celsius.

Clipboard03

Despre mina de sare de la Ocnele Mari există însemnări încă din perioada dacilor. Conform descoperirilor arheologice, aici s-ar afla centrul tribal Buridava. Exploatarea minei a continuat şi pe timpul ocupaţiei romane. In 1957 mina a fost inchisă din cauza unor surpări. Recent modernizată şi relansată în circuitul touristic, Salina Ocnele Mari continua să atragă turişti din toate colţurile lumii.

Clipboard04 Clipboard06

Să cobori în Salina Ocnele Mari, poate fi o simplă curiozitate de turist, însă, daca ai astm bronşic sau bronşita cronică, poate fi chiar soluţia suferinţelor tale. În pântecul sărat al Pământului, cu căteva sute de metri de mineral deasupra capului, intrăm într-o lume stranie, cu lumini, culori si forme ciudate, cu un aer special, încărcat de gusturile şi mirosurile sării.

Clipboard05

Temperatura constantă, aerul curat şi inhalaţiile sunt principalii factori pentru care oamenii aleg salina Ocnele Mari, ca un mijloc de a-şi menţine o bună stare de sănătate. Chiar aşa o şi recomandă medicii – ca un mijloc de întreţinere a stării de sănătate şi nu pentru a substitui tratamentul medical al unei anumite boli.

Clipboard07 Clipboard08

Interiorul saline este cu totul spectaculos, copleşind prin măreţie şi unicitate. Parcul turistic al Salinei Ocnele Mari are o biserica, un muzeu, restaurant, magazine de suveniruri, baruri, un teren de fotbal, de baschet, de tenis, masa de biliard, locuri de joaca pentru copii.

Clipboard09

Salina Ocnele Mari poate fi vizitată de luni până duminică, de la 9-17, preţul unui bilet pentru adulţi fiind 20 de lei, pentru studenţi sau elevi 10 lei, iar pentru pensionari 10 lei.

Autor: OLOGU NEAGOE OANA ANDRADA

sursa: turism istoric

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva