Facebook Twitter Email

Cea de a XIV-a ediție a Seminarului internațional “Penser l’Europe”, cu tema “Este știința o dimensiune a identității europene?”, organizat de Academia Română și Fundația Națională pentru Știință și Artă a Academiei Române, se va desfășura vineri și sâmbătă la București.

Dezbaterile din acest an, care au ca temă centrală capacitatea științei de a contribui la definirea identitară a Europei, reunesc peste 40 de reprezentanți ai elitei culturale și științifice europene, din Franța, Belgia, Spania, Italia, Austria, Grecia, Serbia și România, dar și din Algeria și Israel.

Lucrările seminarului se vor desfășura în patru sesiuni tematice: “Europa culturii. Știință, învățământ, cercetare, șanse egale”, “Cultura științifică în Europa noastră”, “Identitate europeană — știință universală”, “Poate salva știința identitatea europeană?”.

Potrivit unui comunicat al Academiei Române transmis AGERRPES, deschiderea oficială a seminarului va avea loc vineri, de la ora 9,30, în aula prestigiosului for de cultură.

La eveniment vor fi prezenți președintele Academiei Române, acad. Ionel-Valentin Vlad, consilierul prezidențial Sergiu Nistor, ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, și ambasadorul Franței la București, François Saint-Paul. De asemenea, la deschidere vor participa prof. Thierry de Montbrial — fondator și președinte al Institutului Francez de Relații Internaționale, acad. Jaime Gil Aluja — președintele Academiei Regale de Științe Economice și Financiare din Barcelona, acad. Jacques de Decker — secretar permanent al Academiei Regale de Limbă și Literatură Franceză din Belgia, acad. Eugen Simion — președintele Fundației Naționale pentru Știință și Artă.

Alocuțiunile și intervențiile de la dezbateri vor fi tipărite în volumul “Penser l’Europe — 2015”.

Vineri, de la ora 19,30, la finalul primei zile de dezbateri, prof. Thierry de Montbrial își va prezenta cartea “La pensee et l’action”, în cadrul unui eveniment care va avea loc în Aula Bibliotecii Central-Universitare din București.

AGERPRES

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva