Facebook Twitter Email

Republica San Marino, cu o suprafață de 61,16 km pătrați și o populație de 32.572 de locuitori (2014) potrivit datelor MAE, sărbătorește ziua națională la 3 septembrie, data fondării republicii, în anul 301, de către Sfântul Marino, originar din Dalmația, care s-a stabilit, împreună cu o mică comunitate creștină, pe Muntele Titano.

Sursa: Captură foto / YouTube

Republica San Marino, situată în sudul Europei, reprezintă o enclavă în nord-estul Peninsulei Italice, în interiorul Republicii Italiene. Țara se bucură de o climă mediteraneeană, cu ierni blânde și veri călduroase și însorite, oferind un mediu perfect pentru a descoperi tot ce această țară are de oferit, potrivit globi.ro.

Sursa: Captură foto / YouTube

Relieful cuprinde coline argiloase, fiind dominat de cele trei vârfuri calcaroase din Monte Titano. Monte Titano aparține Apeninilor Nordici și este străbătut de cursul inferior al râului Marano, care se varsă în Marea Adriatică. O mică parte din suprafața țării este acoperită de păduri.

Sursa: Captură foto / YouTube

Începând din anul 1000, conducerea statului a fost încredințată adunării capilor de familie numită ”Arengo”, cu putere legislativă, executivă și judecătorească. În secolul al XIII-lea au fost create noi instituții politice (Consiliul celor LX, Consiliul celor XII), iar în 1243 a fost introdusă funcția de șefi ai statului — Căpitanii Regenți, care reprezentau puterea executivă și judecătorească. Primele legi au fost adoptate în 1263.

În secolul al XV-lea a fost creat Consiliul Mare și General, Parlamentul format din 60 de membri și existent și astăzi, CMG a preluat cea mai mare parte a funcțiilor adunării ”Arengo”, care a încetat practic să mai funcționeze începând din 1571 (deși nu a fost niciodată abolit), potrivit informațiilor MAE. În 1291, Statul Papal a recunoscut Republica San Marino, care și-a alipit ulterior noi teritorii. La 8 octombrie 1600 a fost adoptată prima Constituție scrisă. În secolul al XVII-lea, Republica San Marino a stipulat un Acord de protecție cu Statul Papal.

Republica San Marino este recunoscută de Franța napoleoniană în 1797 și de celelalte state europene în 1815, la Congresul de la Viena. La 22 martie 1862, San Marino încheie un ”Tratat de prietenie” cu Italia, care garantează independența, buna vecinătate și relațiile comerciale. În 1865 a fost promulgat un nou cod penal, care excludea pedeapsa cu moartea.

În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea se înregistrează o puternică emigrație a san-marinezilor către Statele Unite, Franța și Elveția. În 1923 a preluat puterea un partid de coloratură fascistă, care în anii următori a instaurat un regim fascist, după model italian, care va dispărea definitiv în septembrie 1944. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Republica San Marino a reușit să-și păstreze neutralitatea. Din 1988, este membră a Consiliului Europei, iar în 1992 a fost primită în Organizația Națiunilor Unite.

Capitala și principalele orașe: San Marino (capitala), Dogana Acquaviva, Borgo Maggiore, Chiesanuova, Domagnano, Faetano, Fiorentino, Montegiardino, Serravalle. Principalele obiective sunt: capitala, cu vestigii ale fortificațiilor medievale; Basilica del Santo, ce adăpostește relicvele Sfântului Marino; clădirea în stil gotic a Palazzo Publico și fortăreața multicoloră ce străjuiește Piazza della Liberta; Turnurile Guaita, La Cesta și Montale; Muzeul Emigrării; Muzeul Curiozităților; Muzeul de Stat San Marino; Muzeul San Francesco; Cetatea San Marino; Basilica di San Marino; Chiesa di Sant’Andrea din Serravalle; Palazzo Valoni; orașul Borgo Maggiore.

AGERPRES/(Documentare — Suzana Cristache Drăgan, editor: Marina Bădulescu)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva