Facebook Twitter Email

Pe drumul dintre orașele Reșița și Buziaș, departe de forfota orașului, se află Biserica de Lemn de la Ersig, declarată monument istoric, ce poartă hramul “Adormirea Maicii Domnului”.

“Bisericuța de lemn este singurul lăcaș de cult ortodox din Ersig, un sat situat la granița dintre județele Caraș-Severin și Timiș. În cei peste 300 de ani de existență, biserica a trecut prin mai multe etape de reabilitare”, spune Cătălin Florea, preot paroh la Biserica “Adormirea Maicii Domnului”.

Bisericuța din Ersig este unul dintre cele mai vechi lăcașuri de cult din lemn din Banat, care încă se mai păstrează și în ziua de astăzi și se află pe lista monumentelor istorice.

La Ersig, de peste 300 de ani întreaga viață spirituală a micii comunități este legată de această bisericuță. Una dintre sătence, Mărioara Foale, știe întreaga “rânduială” a bisericii, pe care o îngrijește de peste 25 de ani.

“La sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, bisericuța noastră a împlinit 302 ani. În anii 1978 — 1979 a fost renovată din temelie. Noi ne ocupăm de ea, o îngrijim, pentru că vine destulă lume aici să se roage, dar șindrila ar trebui din nou schimbată, iar bolta refăcută. Steagurile au fost schimbate, icoanele sunt noi… Aceasta este, de fapt, și singura biserică din sat unde se fac și nunți, și botezuri și înmormântări”, a declarat Mărioara Foale.

Biserica a fost construită în anul 1713, iar prima renovare a avut loc în anul 1888. În 1950 s-a schimbat acoperișul acesteia, când din șindrilă s-a pus hârtie gudronată, ceea ce a făcut să se deterioreze pictura din interior. În anul 1979 s-au executat lucrări pentru încă o reparație capitală la acest monument istoric. Mai exact, s-a schimbat din nou acoperișul, s-a săpat o nouă fundație și s-au ridicat noi pereți din lemn. Boltă și iconostasul din altar au rămas aceleași.

“Scaunele au fost cumpărate. Așa e la noi, la sat. Cei care vor să stea și să participe la slujbe, își cumpără scaunul, practic, și-l plătește anual. De asemenea, în 2010 a fost refăcută și clopotnița. Chiar eu bat clopotele. Așa anunț toate momentele importante din sat, că a doua zi e sărbătoare, ori dacă a murit cineva. Dacă a murit un bărbat, bat clopotul mare de trei ori, întrerupt, iar dacă e femeie, bat la fel, dar clopotul mic. Lumea știe toate astea”, spune Mărioara Foale.

Bisericuța este o mândrie pentru toți localnicii și atrage, pe tot parcursul anului, vizitatori.

În Caraș-Severin mai sunt încă trei biserici de lemn, la Calina, Valea Mare și Surducu Mare, însă doar cea de la Ersig este declarată monument istoric, după cum a declarat, pentru AGERPRES, Liubița Raichici, directorul Direcției pentru Cultură Caraș-Severin.

AGERPRES (AS — autor: Paula Neamțu, editor: Marius Frățilă)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva