Facebook Twitter Email

Preasfinţia Sa Claudiu Lucian Pop, Episcop ales al Curiei Arhiepiscopale Majore a Bisericii Române Unită cu Roma Greco-Catolică a devenit joi, la vârsta de 39 de ani, cel mai tânăr episcop catolic din lume,informează agerpres.

El a fost hirotonit la Roma, în Biserica ‘Santi Biagio e Carlo ai Catinari’, în prezenţa Cardinalului Leonardo Sandri, Prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale din Vatican, precum şi a numeroşi episcopi şi prelaţi din România şi din străinătate.

‘Episcopul Claudiu Lucian Pop a fost ales de către Sinodul Bisericii Greco-Catolice din România, fiind proclamat de către Sanctitatea Sa Papa Benedict al XVI-lea şi de către Arhiepiscopul Major al Bisericii Greco-Catolice Preafericitul Lucian Mureşan, ca Episcop titular de Mariamme, pe data de 21 noiembrie 2011’, a transmis preotul Adin Pop, de la Biroul de presă al Mitropoliei Blaj, prin intermediul unui comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, părintele Claudiu Lucian Pop s-a născut la 22 iulie 1972, în localitatea Pişcolt din judeţul Satu-Mare.

‘În formarea sa religioasă şi umană, a contribuit, alături de părinţi, bunicul matern, preotul greco-catolic Victor Vancu, în clandestinitate. Ulterior, prin bunăvoinţa şi încrederea Preasfinţitului Vasile Hossu, episcop de Oradea-Mare, în anul 1991 a obţinut o bursă de studii la Roma, din dorinţa de a explora orizontul spiritului uman, fiind hirotonit preot la 23 iulie 1995’, se mai spune în comunicat.

În Cetatea Eternă, episcopul a studiat la Universitatea Pontificală Urbaniana, iar apoi la Universitatea Pontificală Gregoriană, obţinând Licenţa în Teologie Spirituală (1998) şi doctoratul în anul 2006.  Între anii 2001 şi 2007 a fost rector la Misiunea Greco-Catolică din Paris.

Ulterior, la cererea Arhiepiscopului Major şi a Sinodului Episcopilor Bisericii Greco-Catolice Române, a fost numit de către Congregaţia pentru Bisericile Orientale rector al Colegiului Pontifical ‘Pio Romeno’ din Roma.

Sursa: http://www.bucharestherald.ro

 

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva