Facebook Twitter Email

Situați în partea centrală a Subcarpaților de Curbură, în apropierea comunei buzoiene Berca, Vulcanii noroioși sunt printre cele mai cunoscute monumente, dar și fenomene ale naturii de la noi din țară.

Vulcanii noroioși de la Pâclele Mari, situați în apropierea localității Berca, județul Buzău

Zona Pâclele Mari — Pâclele Mici, unde se află faimoșii vulcani, declarată încă din 1924 monument al naturii, este singurul loc din Europa în care pot fi văzuți vulcani noroioși, fenomene similare înregistrându-se doar în Siberia și în Australia, potrivit descrierii făcute pe site-ul www.primariaberca.ro.

Vulcanii noroioși sunt niște ridicături conice (de forma unor pâlnii cu vârful în sus), se arată pe site-ul de mai sus, care se formează la suprafața pământului, prin erupția gazelor degajate de zăcămintele de hidrocarburi din subsol (compuși chimici, organici, formați din carbon și hidrogen).

Gazele emanate, în drumul lor spre suprafață, pornesc de undeva din adâncul pământului și împing în drumul lor apa și noroiul pe care le întâlnesc în cale. Odată cu gazele care ies în atmosferă (degajând și un miros de sulf), apa și noroiul argilos se revarsă, depunându-se în straturi conice și continuând să bolborosească încet.

În zona Pâclelor Mici, pe o suprafață de aproape 10 hectare, se află cei mai mulți dintre vulcanii noroioși, de forme extrem de variate, dar de dimensiuni relativ reduse. Vulcanii deja formați, cu cratere în forma unor trunchiuri de con, au o înălțime cuprinsă între 2 și 8 metri, iar în vârf există mici lacuri de ”lavă”, un amestec de pământ și apă care clocotește, formând bulbuci provocați de gaze. Noroiul bolborositor este însă rece.

Noroiul este împins continuu de gazele naturale spre gura vulcanilor, de unde se prelinge pe versanții acestora, sub forma unor pârâiașe, care se usucă treptat, modificând astfel în permanență peisajul. Noroiul împins la suprafață face ca aceste cratere să se mărească, întinzându-se unele către celelalte, până se unesc între ele, dând naștere astfel unor guri de vulcani cu diametre de 2-3 metri.

La câțiva kilometri spre nord-est este situat platoul Pâclelor Mari, cu o suprafață de aproape 20 de hectare, numele acestuia fiind legat de dimensiunile foarte mari ale celor trei vulcani principali aflați în centrul platoului. Diametrul fiecăruia dintre acești trei vulcani măsoară peste 100 de metri, la baza acestora apărând mai multe cratere secundare și limbi lungi de noroi, adesea amestecate cu șuvițe de țiței.

În timpul perioadelor de secetă, pe platourile Vulcanilor noroioși, se dezvoltă o eflorescență salină, care ia naștere prin cristalizarea sării, în urma evaporării apei din noroiul aruncat în timpul erupției.

Aspectul aproape selenar al întregului platou este dat de lipsa totală a vegetației, de culoarea gălbui­albicioasă a noroiului uscat, de formele poligonale, rezultate în urma uscării straturilor de noroi și, mai ales, de conurile care domină platoul și din care se scurge, în mod constant, noroiul. Peisajul este completat de bolboroselile continue ale conurilor vulcanice.

Deosebit de importantă din punct de vedere geologic și botanic, în Rezervația naturală a Vulcanilor noroioși, la marginea câmpurilor de noroi cresc câteva plante halofile. Aici se dezvoltă endemic doi arbuști, declarați monumente ale naturii: gardurarița (Nitraria schoberri) și cătina țepoasă (Obione verrucifera). La rândul ei, fauna acestui loc înregistrează prezența a două specii rare: scorpionul și termita.

Astăzi, se poate ajunge la Vulcanii noroioși, pe un drum modernizat, din DN10 (Buzău-Brașov), de la Sătuc (20 km), prin schela Berca sau prin Joseni-Policiori-Beciu (DJ102F). În zonă, Vulcanii noroioși sunt cunoscuți sub numele de “pâcle” sau ”fierbători”.

În țara noastră, vulcani noroioși pot fi întâlniți și în alte locuri, precum Ocna Sibiului, la Homorod, la Bazna, pe dealurile Transilvaniei, dar și în anumite zone colinare din Moldova, unde micii vulcani sunt numiți ”gloduri” sau ”ochiuri de glod”. Însă, zona cea mai spectaculoasă în care se poate observa acest fenomen natural unic o reprezintă Vulcanii noroioși de la Pâclele Mari și Pâclele Mici din județul Buzău.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Andreea Onogea)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva