Facebook Twitter Email

Cel mai mare covrig rotund din lume realizat într-un festival medieval, denumit Hrana Uriașilor, a fost preparat duminică, la cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului Sighișoara Medievală, și urmează să fie trimis la Biroul Guinness Book din Londra, pentru omologarea recordului și includerea lui în Cartea Recordurilor.

După întinderea pe plita uriașă a celor 100 de kilograme de aluat, directorul artistic al Festivalului Sighișoara Medievală, Liviu Pancu, a strigat, alături de voluntarii care au contribuit la realizarea recordului: ‘Uriașilor, să vă treacă foamea!’.

Aluatul a fost preparat duminică dimineața de brutarul sighișorean Pajin Dionisie.

‘Le-am făcut un aluat din 100 de kilograme de făină. La 100 kg de făină am mai băgat drojdie, 1 kilogram, că atâta vine la cantitatea aceasta. Covrigul nu trebuie să fermenteze, trebuie să aibă puterea să înceapă să dospească. Așa ceva nu am făcut demult… de fapt nu am făcut deloc. Pentru mine nu a fost mare lucru, l-am pus la malaxor, l-am malaxat și s-a făcut. Secretul este să fie bună materia primă, să fie de calitate și cuptorul. Din acest aluat puteam face 100 de pâini de un kilogram, 200 de câte 500 de grame. Covrigul o să fie alb deasupra, pentru că e pe plită, iar soarele nu-i poate da culoare’, a susținut brutarul.

Directorul tehnic al festivalului, Dan Gliga, a spus că acest covrig uriaș are un diametru de 20 de metri și o suprafață desfășurată de 64 de metri liniari.

‘Este vorba despre realizarea unei plite cu diametrul de 20 de metri, din punct de vedere tehnic aceasta a fost realizată la Târgu Mureș, este din tablă de oțel pe suporți metalici. Lungimea acestei plite este de aproximativ 64 de metri, pe o lățime de 50 de centimetri. Am avut nevoie și de material lemnos care va sigură coacerea covrigului. Am folosit lichid pentru aprinderea lemnelor, astfel încât să fie aprins în același timp sub întreaga plită’, a afirmat Dan Gliga.

Directorul artistic al Festivalului Sighișoara medievală, Liviu Pancu, a afirmat că tot la această ediție va fi confecționată și masca Vraciului Vindecător, care va avea peste 5 metri înălțime și 3 lățime, cu care se dorește doborârea unui record național.

Până acum, la Festivalul Sighișoara Medievală XXIII au fost atinse două recorduri, arborarea pe Turnul cu Ceas a celui mai mare drapel confecționat în timpul unui festival medieval, de peste 25 de metri, și covrigul uriaș cu diametrul de 20 de metri, urmând că duminică să mai aibă loc un record mondial, cu cea mai mare spadă ornamentală ridicată într-un festival medieval, Spada Titanilor.

Tot duminică va fi gata și cea mai mare mască populară din țară, Masca Vraciului Vindecător.

AGERPRES (A — autor: Dorina Matiș; editor: Mihai Simionescu)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva