Unic In lume

Facebook Twitter Email

În urma unei cercetări arhivistice întreprinse recent la Arhivele Naționale din Brașov de către dr. Nicolae Teșculă, directorul Muzeului de Istorie din Sighișoara și de către istoricul dr. Liviu Câmpeanu, a fost descoperit un manuscris inedit, care conține protocoalele magistratului orașului Sighișoara din perioada 1493-1713 și care s-a dovedit a fi cel mai vechi protocol magistral orășenesc din România.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Descoperirea uimitoare pune în altă lumină istoria Sighișoarei întrucât oferă numeroase detalii neștiute până acum despre problemele juridice și administrative din oraș, dar și din scaunul Sighișoara, pe parcursul a 220 de ani cât cuprinde documentul.

‘În perioada comunistă arhiva orașului Sighișoara a fost mutată la Brașov și astăzi mare parte dintre documentele cu privire la Evul Mediu sighișorean se găsesc acolo. În urma unei cercetări arhivistice întreprinse împreună cu un coleg de-al meu, dr. Liviu Câmpeanu, am descoperit pot să spun o lucrare — deși este manuscris inedit — care tratează istoria orașului Sighișoara între 1493 și 1713. Este vorba despre protocoalele magistratului orașului Sighișoara, mai bine spus sunt procesele verbale ale ședințelor orașului Sighișoara între anii amintiți, deci 1493-1713 (…) Ineditul lucrării este faptul că este cel mai vechi protocol magistral orășenesc din România, deci practic nici un oraș, orașe mai mari ca Brașovul sau Sibiul din Transilvania, sau alte orașe de pe întreg cuprinsul României, nu dispun de aceste protocoale ale magistratului’, a declarat Nicolae Teșculă.

Directorul Muzeului de Istorie din Sighișoara a spus că în cele aproximativ 800 de pagini de documente sunt expuse rezumate ale ședințelor, scrise în mare parte în limba latină, ulterior, în secolul al XVII-lea, în limba germană veche, iar unele în limba maghiară veche.

‘Conform legii arhivelor, am reușit să facem o copie a acestora și sperăm ca într-un viitor mai apropiat să reușim să edităm această culegere de izvoare istorice. Are undeva la aproape 800 de pagini, sunt documente care au o jumătate de pagină dar și documente care au două pagini (…) Și cu această ocazie, în urma cercetării și a traducerii acestei lucrări vom putea găsi documente și lucruri inedite cu privire la istoria orașului de pe Târnava Mare, mai ales că putem să ne facem, cu această ocazie, și o idee asupra prezenței unor notari care scriau documentul. Primarii sunt cunoscuți dar nu sunt atât de cunoscuți notarii publici și cu această ocazie putem să cunoaștem care au fost notarii orașului’, a susținut Teșculă.

Documentul descoperit este foarte interesant și din punct de vedere al paleografiei și al diplomaticii, științe auxiliare ale istoriei, pentru că se observă pe parcursul celor 220 de ani trecerea de la o miniatură medievală foarte frumoasă, la o scriere cursivă în stil gotic. Potrivit cercetătorului, greul acestei descoperiri începe abia acum, întrucât documentul trebuie tradus, iar pentru munca asiduă ce va urma e nevoie de o sursă de finanțare importantă.

‘În măsura în care vom putea obține o anumită finanțare, pentru că textul este foarte vast, este absolută nevoie de cunoscător de limba izvoarelor — cei care știu limba latină, dar și de transcrierea în germană și de cunoașterea germanei vechi. Avem promisiuni de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu și de la Institutul de Studii Socio-Umane din localitate că ne vor susține în realizarea acestui proiect, mai ales că ei au și o Comisie de Istorie a orașelor de pe lângă Academia Română. Sperăm ca într-un viitor apropiat să putem scoate culegerea de documente, practic ce ne dorim este să apară textul transcris și pentru fiecare document să fie un mic rezumat, în care fiecare, mai ales cei care nu sunt de profesie istorici, să poată să cunoască ceea ce spune fiecare document în parte’, a accentuat Nicolae Teșculă.

Directorul Muzeului de Istorie din Sighișoara a mai arătat că deși documentul descoperit este unic în țară, primul izvor scris cu referire la Sighișoara este actul de atestare al orașului din 1298, un act emis de Papa Bonifaciu al VIII-lea, care se găsește în cel mai vechi monument existent în Sighișoara, în Biserica Mănăstirii.

‘Biserica Mănăstirii este cel mai vechi monument din oraș. A fost o mănăstire dominicană și cu această ocazie, în 1298, Papa Bonifaciu al VIII-lea întărește fraților dominicani din Sighișoara dreptul de a acorda indulgențe. Cu această ocazie apare prima denumire a orașului, probabil orașul fondat cu 50-60 de ani mai devreme, de altfel și cronicarii orașului menționează că în jurul anului 1180 — 1191 este fondat orașul. Prezența unei mănăstiri și a ordinului dominican arată că deja localitatea era mare. Nu avea încă statut de oraș, statutul de oraș îl dobândește în 1337, când primește denumirea de civitas, ulterior devine oraș regal. Biserica Mănăstirii a fost inițial o mănăstire dominicană, până la adoptarea reformei de către sași, ulterior devine, cum este și astăzi, biserică evanghelică, și ceea ce păstrează este doar denumirea — în limba germană Klosterkirche, adică Biserica Mănăstirii’, a arătat Nicolae Teșculă.

Astăzi, Biserica Mănăstirii, situată în mijlocul Cetății Medievale, este o biserică parohială transformată din cauza vitregiilor istoriei, mai ales că a ars de două ori, iar din acest motiv interiorul acesteia cuprinde un amalgam de stiluri: în primul rând biserica este construită în stil gotic, de asemenea se mai păstrează un vechi ancadrament din perioada Renașterii la una dintre uși, iar în urma ultimei remodelări, în secolul al XVII-lea, după incendii, altarul și orga au fost construite în stil baroc.

‘Deci cam toate stilurile epocii medievale și ale epocii premoderne sunt combinate în cadrul bisericii. Biserica Mănăstirii este importantă și prin faptul că deține numeroase covoare orientale de rugăciune. Este o colecție mare, cea mai mare este la Biserica Neagră din Brașov. După adoptarea reformei de către sași, mulți dintre comercianții care ajungeau în Orient — și prezența covoarelor în toate bisericile evanghelice din oraș arată legătura pe care Transilvania o avea cu părțile orientale, comerțul est-vest care se crea și era dezvoltat în epocă — după ce se întorcea cu bine dintr-o astfel de călătorie, care putea să dureze și o jumătate de an, dona bisericii un covor. Covorul era și atunci valoros și biserica putea, prin vânzarea lui ulterioară, să obțină bani pentru reparații sau alte lucrări. Ei fiind protestanți nu se permitea aducea de odoare, de icoane, de statui și așa mai departe, și atunci comercianții au apelat la aceste covoare pentru a mulțumi Divinității că au scăpat cu bine dintr-un voiaj de călătorie’, a mai spus Nicolae Teșculă despre cel mai vechi monument al Sighișoarei.

AGERPRES/(A — autor: Dorina Matiș, editor: Adrian Drăguț)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

În clădirea Bibliotecii Teleki din Târgu Mureș funcționează, din 1955, Muzeul Bolyai, în care curioșii pot afla povestea familiei de savanți în care s-a născut părintele teoriei neeuclidiene, Bolyai Janos, cel care a reușit, în paralel cu savantul rus Nikolai Lobacevski, să răstoarne Geometria lui Euclid, teorie referitoare la datele observației practice despre spațiu, care a rezistat peste 2000 de ani. Din acest motiv, Geometria neeuclidiană poartă numele Bolyai-Lobacevski.

Scrisoarea lui Bolyai Farcas către fiului său, Janos, datată 3 noiembrie 1823, Timișoara, în care este anunțată descoperirea geometriei neeuclidiene
FOTO: (c) DORINA MATIS / AGERPRES FOTO

Până la descoperirea celor doi savanți, Geometria lui Euclid a fost considerată unica geometrie posibilă, iar la baza ei se află o serie de axiome, dintre care cea mai importantă este axioma a 11-a, postulatul al V-lea, care afirmă că printr-un punct exterior unei drepte se poate duce o singură dreaptă paralelă la dreapta dată.

Această teorie revoluționară, care datează din 1826, a fost publicată de Bolyai Janos în lucrarea ‘Apendix’, care era o anexă la tratatul tatălui său, Bolyai Farkas, ”Tentamen juventutem studiosam…” din 1832, ceea ce a reprezentat un moment de cotitură în dezvoltarea geometriei moderne.

‘Tentamen’, lucrare a lui Bolyai Farkas în care fiul său, Janos, publică, sub forma unei anexe, celebrul sau ‘Appendix’, al cărui nume complet este: ‘Anexa, în care se prezintă stiința spațiului absolut, independent de adevărul său falsitatea axiomei XI a lui Euclid’
FOTO: (c) DORINA MATIS / AGERPRES FOTO

Muzeul Bolyai a fost înființat inițial în anul 1937 într-o sală a Bibliotecii Colegiului Reformat din Târgu Mureș, iar acest muzeu și Biblioteca Colegiului, care păstrează și cele 20.000 de file manuscrise ale familiei Bolyai, au fost transferate în anul 1955 în clădirea Bibliotecii Teleki, unde funcționează și azi.

”Colecția cuprinde obiectele, manuscrisele și lucrările celor doi matematicieni — Bolyai Farkas și fiul său, Janos — care și-au petrecut în orașul Târgu Mureș cea mai mare parte a vieții. Bolyai Farkas (1775-1856), născut în comuna Buia (județul Sibiu), și-a început studiile la colegiile reformate din Aiud și Cluj, apoi la Universitatea din Göttingen, unde se împrietenește cu marele savant Friedrich Carl Gauss. Din 1804 și până la sfârșitul vieții este profesor la Colegiul Reformat din Târgu Mureș unde predă matematică, astronomie, fizică și chimie. Pe lângă activitatea de profesor, finalizată cu două lucrări de pedagogie și manuale tipărite în tipografia școlii, Bolyai Farkas are și alte preocupări: scrie poezii și piese de teatru, traduce din engleză și germană, este preocupat de actorie, desen, pictură, muzică, silvicultură; are aptitudini tehnice construind sobe după schițe proprii. Lucrarea sa fundamentală ‘Tentamen’ (Târgu Mureș, 1832), scrisă în latină este o sinteză a îndelungatelor sale frământări și meditații privind bazele matematicii, cu idei și intuiții geniale ce au premers epocii’, a declarat Klara Lazok, custodele Bibliotecii Teleki din Târgu Mureș.

De asemenea, la Muzeul Bolyai există și documentele lui Bolyai János (1802-1860), fiul lui Farkas, o personalitate marcantă a matematicii, cunoscut prin cercetările sale din domeniul geometriei non-euclidiene.

‘Bolyai Janos și-a început studiile la Colegiul Reformat din Târgu Mureș, apoi la Academia de Inginerie Militară din Viena, devenind ofițer inginer. Preocupat de Axioma a XI-a a lui Euclid care se referea la teorema dreptelor paralele, la vârsta de 21 de ani Janos îi trimite tatălui său o scrisoare, renumită pentru istoria matematicii, în care afirmă: ‘..din nimic am creat o lume nouă’; astfel, el își informează tatăl că se află în posesia ideii fundamentale a geometriei neeuclidiene, pe care urmează doar să o prezinte într-un sistem unitar. Prin lucrarea sa fundamentală ‘De scientia spatii’, Janos Bolyai fundamentează geometria neeuclidiană, revoluționând atât geometria, cât și fizica teoretică. Cele 14.000 de file manuscrise ale sale păstrate la Biblioteca Teleki-Bolyai evidențiază și preocupările sale de filosofie, filologie și muzică’, a mai spus custodele.

Obiecte personale ale lui Bolyai Farcas
FOTO: (c) DORINA MATIS / AGERPRES FOTO

Pe lângă lucrarea ‘Apendix’, Bolyai Janos a mai publicat și o teorie a numerelor complexe, ‘Responsio’, a cărei manuscris se află la Târgu Mureș.

Muzeul Bolyai din Târgu Mureș mai oferă și o altă surpriză. După ce a demonstrat în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în paralel cu savantul rus Nikolai Lobacevski, că geometria lui Euclid nu e singura posibilă, savantul Bolyai Janos a reușit să mai răstoarne o teorie, la mai bine de 100 de ani de la moartea sa. Acesta a reușit să anuleze și teoria anatomică potrivit căreia ar exista o proporționalitate directă între mărimea craniului unei persoane și gradul de inteligență al acesteia. Deși se susține că oamenii cu fruntea lată sunt extrem de inteligenți, iar cei care au fruntea îngustă sunt mai puțin dotați intelectual, Janos Bolyai a demonstrat că realitatea e cu totul alta.

Cercetătorii au făcut o comparație între craniul lui Bolyai Farkas (tatăl) și calota craniană al lui Bolyai Janos (fiul), care sunt expuse la Muzeul Bolyai din cadrul Bibliotecii Teleki, din Târgu Mureș și au constatat că deși atât tatăl, cât și fiul au fost savanți de renume mondial, între craniile celor doi există o diferență semnificativă. Calota craniană a lui Bolyai Janos este mică, iar fruntea îngustă, în timp ce dimensiunile craniului lui Bolyai Farkas sunt mult mai mari.

FOTO: (c) DORINA MATIS / AGERPRES FOTO

Craniul lui Bolyai Farkas și calota craniană a fiului acestuia, Janos, pot fi văzute la Muzeul Bolyai, într-un tabernacul donat Colegiului Reformat de directorul primului spital din Târgu Mureș, dr. Cako Jozsef.

Restauratorul Sandor Kelemen, de la Biblioteca Teleki din Târgu Mureș, a afirmat că Bolyai Farkas, autorul ‘Tentamenului’, a fost profesor de matematică la Colegiul Reformat din Târgu Mureș și a decedat în anul 1856, iar după doar patru ani s-a stins din viață și fiul lui, Janos, la doar 58 de ani.

Inițial, tatăl și fiul au fost îngropați la marginea cimitirului reformat din Târgu Mureș, dar nu alături. În 1911 s-a hotărât exhumarea rămășițelor pământești ale celor doi și așezarea lor unul lângă celălalt, iar în Muzeul Bolyai se păstrează în original un exemplar al procesului verbal de exhumare, din 11 iunie 1911.

Sandor Kelemen a susține că odată cu exhumarea celor doi matematicieni, rămășițele din sicrie au fost donate Colegiului Reformat, unde a fost înființată o mică sală de expoziție.

AGERPRES/(A — autor: Dorina Matiș, editor: Adrian Drăguț)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Tinută sub tăcere de mai mulți ani, descoperirea accidentală a unor specialiști români ce realizau studii geodezice în anul 1986 pentru amplasarea unei termocentrale în apropierea Mării Negre, la Mangalia, Peștera Movile avea să fie considerată una dintre cele mai mari descoperiri ale secolului ce revoluționa complet teoriile asupra apariției vieții pe pământ.

Captură Foto: (c) Rich Boden / YouTube

Epocala descoperire realizată de cercetătorul Cristian Lascu a fost certificată zece ani mai târziu de către cercetătorii de la NASA, care au adus la Mangalia un laborator mobil ultrasofisticat și o echipă de savanți ce au lansat un proiect de cercetare în colaborare cu omologii români.

Peștera Movile, de lângă Mangalia, avea să uimească întreaga lume științifică o dată cu descoperirea vieții într-un ecosistem chemoautotrof unic, total izolat de atmosfera terestră și perpetuat într-o lume subterană ostilă oamenilor, animalelor sau plantelor de la suprafață. Pentru prima dată când se descoperea viața în cele mai ascunse cotloane ale pământului, viața subterană nu depindea de cea de la suprafață.

Larry Lemke, de la NASA, care lucrează la o misiune de cercetare a existenței vieții pe Planeta Roșie, a asemănat condițiile de viață din peștera Movile cu cele de pe Marte și a avansat supoziția că ar fi fost posibil să fi existat forme de viață pe această planetă, în urmă cu 3,5 miliarde de ani, când Marte era mai caldă. Cazul peșterii Movile a readus speranța găsirii unor forme de viață incipiente în subteranul planetei roșii, unde există surse de apă lichidă caldă.

Descoperirea de la Movile i-a inspirat și pe scenariștii americani, care au turnat filmul “The cave”, în 2005, în regia lui Bruce Hunt.

Însă, la Movile, biologii de la Institutul Național de Speologie au descoperit un cerc complet închis, un ecosistem stabil alcătuit din viețuitoare și fungi, total izolat și independent de suprafața terestră, la doar 20 de metri adâncime ce funcționează pe baza chimiosintezei și a fost separat complet de mediul exterior timp de circa 5,5 milioane de ani. Acest lucru l-a făcut pe unul dintre cercetătorii care au descoperit și studiat flora și fauna de aici să concluzioneze că, dacă în urma unui război nuclear viața de pe pământ ar dispărea, acest ecosistem ar fi un supraviețuitor.

Explorarea științifică a Peșterii Movile, mărturisește Cristian Lascu, a început abia în 1990, timp în care peștera a fost izolată. “În total, aici s-au descoperit 35 de specii complet noi care trăiesc într-un mediu foarte bogat în hidrogen sulfurat, cu o atmosferă foarte săracă în oxigen, dar bogată în dioxid de carbon și metan, asemănătoare oarecum cu fosele vulcanice de pe Planeta Marte, după cum au apreciat ulterior cei de la NASA”, spune Lascu.

Lucrările explorative de cercetare (biospeologică și gelogică) au fost conduse de Cristian Lascu, Ștefan Sârbu și Radu Popa (membri GESS). Pe suprafața apei sulfuroase din peșteră s-a observat prezența unui strat de câțiva milimetri grosime de substanță albă, cremoasă despre care s-a constatat că era vorba despre o substanță organică nutritivă, în care se aflau numeroase organisme, îndeosebi melci mici și viermi.

Potențialul științific al Peșterii Movile nu este epuizat, a declarat Cristian Lascu pentru AGERPRES. De altfel, observațiile continuă aici și se fac explorări în fiecare an, dar integritatea habitatului este pusă în pericol în fiecare zi, inclusiv de către “căutătorii” de fier vechi, care atentează constant la imensa ușă metalică ce obturează accesul de la suprafață.

“Mai există un pericol constant, pe care autoritățile locale trebuie să-l ia în calcul și este chiar în sarcina lor… Acela al extinderii zonei urbanizate din Mangalia către perimetrul în care este localizată peștera și care este definit drept rezervație științifică cu regim strict protejat. Ei bine, în cartierul nou construit ce se extinde trebuie racordate toate locuințele la rețeaua de canalizare, căci orice fosă septică clandestină poate provoca infiltrații în subsol ce ar ajunge, prin pânza freatică, în mediul special din Peștera Movile, care se pare că păstrează secretul originii vieții. Prezență umană în acest loc amenință serios existența ecosistemului, deoarece simplul proces respirator poate cauza dezechilibre ireversibile, prin modificarea nivelului de oxigen și de dioxid de carbon din peșteră. De altfel, pentru protejarea habitatului și ecosistemului perioada de lucru în interiorul peșterii este limitată la doar două ore și accesul este permis de maxim două ori pe lună, pentru specialiști și limitat la maxim trei persoane, într-o incursiune. În plus, trebuie purtate încălțăminte și costume curate, pentru a evita contaminarea”, avertizează Lascu.

Cercetătorii români spun că nu există dovezi ale provenienței apei din exterior și că apa din caverne provine cel mai exact dintr-o rezervă subterană care ar fi fost păstrată aici timp de peste 2500 de ani.

În peșteră au fost identificate două spații cu aer. În primul se aflau specii de nevertebrate cunoscute, iar în cel de-al doilea a fost descoperit un strat ce avea o consistență lăptoasă, compus din materiale organice. Aerul nu era respirabil, fiind otrăvit cu gaze nocive vieții, hidrogenul sulfurat și dioxidul de carbon, nivelul oxigenului fiind foarte scăzut. Absența luminii solare duce la eliminarea posibilității de a obține hrana prin fotosinteză, iar organismele de aici s-au adaptat la condițiile de mediu utilizând energia chimică rezultată din oxidarea hidrogenului sulfurat. Microorganismele folosesc chimiosinteza (sau chemosinteza) pentru a-și procura hrană. Acest procedeu a dus la formarea stratului cu aspect lăptos, plin cu microorganisme, care au constituit hrană pentru celelalte animale aflate în peșteră, ei fiind ultima verigă a lanțului alimentar. Vietățile din subteran au culoare pală, iar ceea ce îi diferențiază complet de rudele lor de la suprafață este lipsa totală a vederii și antenele de proporții gigantice pe care le folosesc pentru a se deplasa pe întuneric.

“Expediții ulterioare aveau să identifice alte trei zone cavernicole, oarecum asemănătoare ca morfologie cu Peștera Movile, alimentate cu ape sulfuroase și termale unde există viață, în Italia, în Munții Apenini, în Grecia și la Marea Galileii, în Israel, unde există adevărate oaze subterane cu viețuitoare înrudite cu fauna de la noi, dar Movile își păstrează unicitatea absolută”, a subliniat dr. Cristian Lascu.

Din punct de vedere geologic peștera este cuprinsă în Platforma Moesică și datează din Cuaternar. Cu o lungime de 300 de metri și o suprafață totală de doar 12.000 mp, peștera este relativ mică, având pasaje înguste ce alcătuiesc un labirint de galerii joase, de 1-2 metri, cu profil rotunjit, săpate în călcare oolitice și lumaselice, sarmațiene. Se crede că populația peșterii a fost izolată în urmă cu cinci milioane jumătate de ani, când nivelul Mării Negre a scăzut simțitor, o perioadă în care cei mai apropiați strămoși ai omului de azi erau maimuțele din sudul Africii.

AGERPRES/(AS — autor: Dan Mihăescu, editor: Cristian Anghelache)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Exista zone in Romania unde, inexplicabil pentru omul de rand, turistii simt o stare de bine, liniste si echilibru, unde plantele cresc miraculos si clima este echilibrata.

Sunt locuri cu o incarcatura energetica extraordinara, locuri in care pamantul “pulseaza”. Cercetatorii le-au studiat ani la rand si au scris tratate peste tratate, ajungand la concluzia ca Romania beneficiaza de unul dintre cele mai puternice scuturi energetice de pe planeta.

Stramosii nostri cunosteau toate punctele energetice de mare putere ale Romaniei si le insemnasera cu megaliti si altare ciclopice, dedicandu-le zeilor primordiali. Cercetatorul Gheorghe Serbana si un fost ofiter in unitatea de extrasenzoriali ai generalului Ilie Ceausescu ne ajuta sa construim aceasta harta energetica a Romaniei.

 

Cum se formeaza energiile

Din punct de vedere bioenergetic, Pamantul este o formatiune cu linii geoenergetice care se intretaie, se leaga in noduri si se modifica sub influenta proceselor geofizice si cosmice. Aceste linii de putere ating forta maxima in anumite zone, care emit radiatii numite “curenti de inteligenta”.

Locurile in care “biocurentii inteligenti” ai Terrei se intalnesc cu emisiile energetice cosmice de aceeasi valoare sunt considerate puncte privilegiate sau “puncte de dragoste” si sunt marcate, in general, de megaliti.

Deloc intamplator, in acele zone a existat ocultata civilizatie a uriasilor si, mai tarziu, au aparut nucleele civilizatiei oamenilor, care au construit temple, schituri, biserici, manastiri, aparand aceste locuri divine. Asa cum constatase regretatul bioenergoterapeut Dan Seracu, deasupra Romaniei se intinde una dintre cele mai puternice “umbrele” protectoare de pe intreaga planeta.


Ce invatau paranormalii generalului Ilie Ceausescu

Unul dintre ofiterii “paranormali” ai generalului Ilie Ceausescu a precizat ca intregul lor antrenament urmarea sa le amplifice aptitudinile extrasenzoriale. Iar pentru asta erau dusi in anumite centre energetice. Din punct de vedere al randamentului extrasenzorial, aceste centre sunt: COZIA – FRUNTI – NEGOIU, GHITU – NEGOIU, IEZER – NEGOIU, denumit si TRICORNUL DACIC.

Acesta este cel mai activ si cel mai anihilant pentru multitudinea centrelor de negativare. Urmeaza NEHOIASU – PENTELEU, GORU – LACAUTI; PETROSANI – TISMANA; ABRUD – CAMPENI; INA – CALIMANI; BARGAU – GIUMALAU; TOROIAGA – ROTUNDA; GRINTIESU – RARAU; SLANIC MOLDOVA; SOVEJA – LA GROTE(!). In acest ultim punct ajungeau ofiterii care trecusera la un stadiu superior al cursurilor de perceptie extrasenzoriala.

Triunghiul divin Omu – Babele – Sfinxul

In Romania, cel mai cunoscut triunghi energetic este Omu – Babele – Sfinxul, de o putere incalculabila. In jurul acestuia apar, la anumite intervale, conuri de lumina alb-laptoasa, care se rotesc ca un vortex de nori, amplificand perceptia extrasenzoriala.

Tot atunci se inregistreaza semnale radio venite dinspre  interiorul muntelui. Un alt loc geoenergetic este Polovragi, Targu Jiu, cu a sa “pestera fara capat”, unde se crede ca Zamolxis ii invata pe vraci tehnici de tamaduire a sufletului si trupului (poli-vraci).

Bioenergoterapeutii de azi spun ca Polovragiul este cea mai buna zona pentru tonifierea generala a organismului. Sarmizegetusa era un adevarat panteon al cunoasterii spirituale. Acolo, pe un platou aproape inaccesibil, imprejmuit pe trei parti de prapastii adanci, se afla un altar megalitic pe care sunt inscriptii intr-o limba nedescifrata. Pentru bioenergoterapeuti, Sarmizegetusa este o zona ce activeaza creativitatea si aptitudinile pentru educatie.


Panteonul de la Cascioarele

Cercetatorul Gheorghe Serbana indica o alta zona a “uriesilor”, Panteonul de la Cascioarele, o vatra primara a civilizatiei. “La Cascioarele a inceput Istoria, care se trage de la Istru!”, spune Gheorghe Serbana. “Aici a existat o minunata civilizatie a zeilor tatani ai omenirii. Aici au fost gasite necropole de uriesi si pietre cu inscriptii ciudate, cu linii ce parca delimiteaza zone numai de stravechi stiute. Cu aparatura moderna se poate constata o zona geoenergetica deosebita si o acustica nemaipomenita. Cine doarme noaptea aici, in zona Panteonului de la Cascioarele, aude clar si Soaptele oamenilor de pe malul celalalt al Baltii Izvorului Catalui”.

Sursa: m.obiectiv

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Cine nu a auzit de uriaşii Strâmbă-Lemne şi Sfarmă-Piatră? Multe poveşti ne vorbesc despre ei. Erau atât de mari şi de puternici, încât unul lua un copac gros şi îl îndoia în mâini de parcă ar fi fost de cauciuc, iar celălalt strângea piatra în pumni şi o făcea pulbere.

Mulţi dintre bunicii voştri au aflat din bătrâni că uriaşii ar fi trăit pe pământ înaintea oamenilor.

Uriaşii erau mari de tot, cu ochii cât dovlecii şi dinţii cât fiarele plugului. Păşeau de pe un munte pe altul, făcând să se cutremure pământul. Pe lângă ei, oamenii erau ca muştele. O fetiţă de uriaş a găsit un ţăran care îşi ara pământul cu boii lui şi l-a luat în palmă, cu boi cu tot, şi l-a dus la părinţii ei. Aceştia au sfătuit-o să nu îl rănească şi să îl ducă la locul lui, căci este om şi va trăi mult timp după ce ei nu vor mai fi.

Uriaşii din Ţara Haţegului

În Ţara Haţegului, o frumoasă depresiune montană situată între Petroşani şi Deva, oamenii şi acum vorbesc despre uriaşi. Cică o fată de uriaş a făcut cetatea de la Deva; sora ei ridica alta pe vârful muntelui Retezat. Pentru că cea de pe Retezat era mai frumoasă, fata de la Deva a aruncat cu un fier de plug, stricând şi cetatea, retezând şi vârful muntelui. De aceea, muntele s-ar numi Retezat. Şi mai spun oamenii că, primăvara, apele au tot dezgolit, din când în când, oase mari, de uriaşi.

Mulţi cred că legendele şi poveştile au un sâmbure de adevăr. Acum o sută de ani, un baron ungur din Ţara Haţegului, Franz Nopcsa, a avut curiozitatea să cerceteze oasele de uriaşi pe care le găsiseră ţăranii. El studiase ştiinţele naturale la Viena şi şi-a dat seama imediat că oasele aparţinuseră unor dinozauri. Aşa s-a descoperit că „uriaşii“ erau, de fapt, dinozauri.

Dinozauri pitici

Cercetătorii de la Facultatea de Geologie din Bucureşti au studiat mai mulţi ani locurile în care apăreau oasele şi au găsit cuiburi cu ouă de dinozauri. Peste ele căzuse, în timpul unei ploi mari, un mal de pământ. Puii s-au sufocat şi nu au mai putut să iasă din ou şi au murit. Dar mâlul care i-a acoperit i-a ferit de descompunere şi ouăle cu pui s-au transformat în fosile.

Apoi, oamenii de ştiinţă au descoperit că aceşti dinozauri erau pitici, foarte mici în comparaţie cu alţi dinozauri. Asta pentru că, pe vremea lor, Ţara Haţegului nu era o depresiune înconjurată de munţi, ca acum, ci o insulă înconjurată de ape calde, tropicale, şi apărată de bariere de corali. Dinozaurii de aici aveau mai puţină hrană decât alţii şi de aceea au rămas mici.

Primul geoparc din România

Paleontologii şi geologii de la Facultatea de Geologie din Bucureşti au hotărât să protejeze locurile în care s-au găsit dinozauri de stricăciunile făcute de oamenii neştiutori. De aceea, au înfiinţat în Ţara Haţegului primul geoparc din România, recunoscut şi în Europa. Specialiştii le-au explicat sătenilor că locurile cu dinozauri, bisericile şi ruinele romane sunt o bogăţie a lor, pe care trebuie să o păstreze şi să şi-o pună în valoare. Pentru copii, au fost făcute manuale speciale, din care să afle în ce mediu natural trăiesc, ce tradiţii şi obiceiuri valoroase moştenesc şi cum le pot folosi pentru dezvoltarea durabilă a locurilor în care s-au născut.

▲ Ştiaţi că…?

În legendele noastre, mai apar nişte oameni ciudaţi, de data aceasta foarte mici? Ei se numesc blajini sau rohmani. Uriaşii se tot împiedicau de munţi şi nu puteau face treabă. Apoi, Dumnezeu i-a făcut pe blajini, oameni foarte blânzi şi credincioşi, dar prea mici: doisprezece abia ridicau un ou. Aşa că Dumnezeu i-a lăsat pe uriaşii cei răi să piară, pe blajini i-a mutat în lumea cealaltă şi i-a făcut pe oamenii de azi. Dar acolo, sub pământ, blajinii nu ştiu când vin Paştile decât cu întârziere, când ajung pe la ei cojile de ouă roşii aruncate de creştini în ape curgătoare. De aceea, la o săptămână după Paşti, în Duminica Sfântului Apostol Toma, oamenii din vechime, care cunoşteau legendele, sărbătoreau Paştele Blajinilor, dând de pomană ouă roşii şi cozonac.

▲ Cuvinte noi pe înţelesul tău

– FOSILĂ: o rămăşiţă de schelet, piele, dinţi etc., dintr-un animal străvechi, dintr-o epocă geologică îndepărtată, care, în loc să se descompună, s-a pietrificat, păstrându-şi forma.

– GEOPARC: este un uriaş parc natural în care există urme ale istoriei pământului (roci rare, fosile de animale dispărute), dar şi urme ale istoriei oamenilor (biserici vechi, castele, muzee şi monumente) care merită să fie păstrate, pentru a fi studiate de oamenii de ştiinţă şi vizitate de turişti.

– PALEONTOLOGIE: ştiinţa care studiază fosilele, ca să înţeleagă animalele şi plantele care au trăit în urmă cu milioane de ani. Prin studiul fosilelor, poţi afla cum arătau animalele, ce greutate aveau, cu ce se hrăneau, cum trăiau.

▲ Află mai mult!

– DINOZAURII sunt reptile preistorice. Reptile mai există şi în prezent, cum ar fi crocodilii, şopârlele, broaştele ţestoase şi şerpii.

Dinozaurii au apărut acum 230 de milioane de ani şi au dispărut brusc, nu se ştie de ce, în urmă cu 65 de milioane de ani. În comparaţie cu ei, oamenii sunt chiar pitici! Ei au o istorie de numai 2 milioane de ani, spun oamenii de ştiinţă.

– DINOZAURII aveau forme şi mărimi foarte diferite. Unii aveau coarne, cu care se apărau de duşmani, alţii, o platoşă osoasă, care nu putea fi străpunsă, asemănătoare pielii solzoase şi tari a unui crocodil de astăzi. Unii erau erbivori, alţii, carnivori. Erbivorele aveau dimensiuni uriaşe. De exemplu, Brachiosaurus avea 22 de metri lungime şi era înalt cât un bloc cu patru etaje! În comparaţie cu el, dinozaurii erbivori din Ţara Haţegului erau „minusculi“: nu atingeau decât o lungime de 8-9 metri. Dinozaurii carnivori au fost întotdeauna mai mici decât cei erbivori: Tyrannosaurus rex (vezi în imaginea de alături) măsura numai şase metri în înălţime. Dar carnivorele din Ţara Haţegului nu atingeau decât un metru înălţime!

– MAREA ŞI AERUL erau stăpânite de alte fiinţe preistorice. Pterozaurii semănau cu liliecii. Aveau aripi de piele şi dimensiunea unui avion mai mic. Unul a fost descoperit în Ţara Haţegului. Deschiderea aripilor sale avea trei metri, iar scheletul lui era umplut cu aer şi de aceea animalul era foarte uşor. În apă mai trăiau un fel de delfini preistorici, şopârle de mare, broaşte ţestoase, nişte adevăraţi giganţi, fiind mai mari decât fraţii de pe uscat.

Ana PASCU

Sursa:ziarul lumina

 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Mândria femeilor din Cezieni, iile unicat pe care acestea le cos de generații, sunt timp de aproape un an – cât durează lucrul pentru a realiza o bluză nouă – cel mai bine păstrat secret.

Misterul în care este învăluită coaserea unei ii noi datează din vremea vechilor bordeie (case săpate în pământ) și este întreținut de orgoliul artizanilor care vor să creeze, fiecare, o deosebită cămașă tradițională și de aceea n-ar risca să le fie furat modelul numai de ei gândit.

Tradiția păstrării secretului privind iile aflate în lucru este explicată de primarul comunei Cezieni, Dănuț Gușatu, a cărui familie respectă, de asemenea, obiceiul.

“Pe vremuri, când se locuia în bordeie, din cauza spațiului foarte strâmt, se săpau niște gropi speciale, o cămăruță numită argea, pentru războiul de țesut. Și fetele cuseau iile în argele, departe de ochii celorlalți. Nu ieșeau cu iile la lumină în timp ce le lucrau să le vadă cineva modelul pentru că doreau să fie deosebite de altele. (…) Bordeiele au dispărut, dar obiceiul coaserii iei în secret a rămas. Și acum, iile mai sunt cusute noaptea. Cusutul unei ii este ca un secret profesional. Persoanele care creează iile, fie mai vârstnice sau tinere, nu-și spun între ele că lucrează o ie. Întâlnim la sate femei mai în vârstă care ies la poartă și stau de vorbă, uneori și lucrează obiecte de artizanat, dar niciodată la Cezieni n-au fost văzute, la poartă, femei care să lucreze o ie”, a declarat Gușatu.

El spune că de câțiva ani există totuși în Cezieni o persoană care știe permanent cine a început să coasă o nouă ie, ce model va decora cămașa și câte ii vor intra în concurs. Este vorba de Olga Filip, instructor al Școlii Populare de Arte și Meserii, care verifică fazele de lucru ale iilor ce sunt pregătite pentru concurs, dar și autenticitatea modelelor, cusăturilor, materialelor pentru că altfel ar putea apărea dificultăți la jurizare în concursul de ii noi.

“Acest obicei al cusutului iilor în taină se păstrează și acum și ne putea pune probleme pentru că iile sunt greu de deosebit dacă sunt noi sau au fost cusute în anii anteriori. De aceea, doamna Filip trebuie anunțată când cineva începe să coasă o ie nouă dacă vrea să participe la concurs. Olga Filip este singura persoană care știe cine coase ii noi și știe și modelul, dar păstrează secretul până în ziua sărbătorii, când iile sunt prezentate în horă. Fără să fie văzută de Olga Filip atunci când a început lucrul la ea, o ie nu poate intra concurs”, susține Dănuț Gușatu.

El menționează că a fost informat în privința numărului de ii noi ce vor participa la concurs pentru că trebuie să pregătească sărbătoarea și bugetul pentru premii. Edilul afirmă că premierea atât a iilor noi, cât și a tuturor celor care vin la sărbătoare purtând o cămașă tradițională este o modalitate eficientă de a stimula păstrarea și continuarea tradiției. Primarul susține că anual crește numărul iilor noi ce intră în competiție.

“Anul trecut am avut 400 de ii la festival. Se cos tot mai multe ii, anul trecut am avut 30, acum sunt în lucru 40, le premiem pe toate cu diferite sume de bani, mai consistente pentru iile de pe primele locuri și mai mici pe cele care obțin mențiune. E dificil să stabilești care sunt cele mai frumoase, pentru că toate sunt frumoase, dar este un juriu format din specialiști care premiază numai iile de Romanați, cusute pe pânză de casă. Premiem în fiecare an iile, și pe cele vechi, și pe cele noi, pentru că avem două secțiuni. Sunt acordate premii în bani și pentru cei care vin la festival purtând o cămașă țărănească, o ie. Dacă sunt 400, 500 persoane care poartă ii la horă, tot atâtea premii de participare acordăm. Sumele sunt mici, dar stimulăm în acest fel purtarea iilor, a costumelor populare și imaginea oferită de sărbătoare este spectaculoasă”, a mai spus primarul comunei Cezieni.

Anul acesta sărbătoarea iilor de la Cezieni a ajuns la ediția a XXX-a și urmează să aibă loc pe 29 iunie sau pe 4 iulie, nefiind încă stabilită cu certitudine ziua din cauza unor probleme de ordin organizatoric, conform afirmațiilor primarului, care precizează că evenimentul va fi special și unul de amploare față de anii precedenți.

“Anul acesta, la ediția a XXX-a sărbătoarea va fi una deosebită. Vom avea și un simpozion despre ii și o lansare de carte despre tradiții, ii și căluș, o carte scrisă chiar de inițiatorul sărbătorii, Tudor Dănacu. Sunt 30 de ediții de festival și 40 de ani de la prima ediție, pentru că timp de 10 ani, după 1989 nu s-a organizat festival. Tudor Dănacu a reluat obiceiul organizării unei sărbători a iilor , care existase și în perioada interbelică. Atunci, principesa Brâncoveanu, începând din 1920, premia cele mai frumoase ii cusute în anul respectiv”, subliniază Dănuț Gușatu.

Principesa, care avea un conac în comuna Cezieni, ar fi urmărit prin inițierea sărbătorii iilor să-i ajute pe copiii rămași orfani în urma războiului, îndrumându-i către activități pe care le răsplătea cu bunuri de care aceștia aveau nevoie. Băieții mergeau la muncile câmpului și fetele lucrau iarna ii și costume populare. Efortul tinerilor era răsplătit în a treia zi de Paște, când premia și cele mai frumoase ii.

După 1947 sărbătoarea nu s-a mai organizat timp de peste două decenii, dar în 1974 un inginer agronom din comună, Tudor Dănacu, a readus sărbătoarea iilor în viața localității și organizat anual câte o ediție, până la căderea regimului comunist. Apoi, până în 2001 sărbătoarea nu a mai avut loc și reluarea ei a fost decisă de administrația locală din Cezieni în primul mandat de primar al actualului edil-șef Dănuț Gușatu.

Și concursul de ii respectă tradiția. La fel ca la începutul sărbătorii, iile lucrate în perioada iernii și prima parte a anului în curs, intră în competiție și sunt premiate. Realizarea unei ii este migăloasă, necesită timp îndelungat și condițiile obligatorii pentru a fi acceptată în concurs prevăd că ia trebuie realizată exclusiv de mână, inclusiv croiala, să fie din pânză de casă și să păstreze modelul tradițional al zonei.

Localnicii sunt uneori puși în dificultate atunci când vor să coasă o iie, deoarece în Cezieni nu se lucrează pânza pentru aceste cămăși tradiționale românești și trebuie obținută din alte zone ale țării. Chiar dacă trebuie să cumpere pânză și alte materiale necesare pentru o ie, localnicii din Cezieni continuă să coasă ii.

“Tradiția de a coase ii este păstrată și pentru că avem clasa de artă populară unde este instructor Olga Filip. Fetele tinere au învățat să coasă, fie și numai din dorința de a avea acasă o cămașă pe care au lucrat-o ele. Iar concursul de ii motivează și el și acum fiecare familie are mai multe ii acasă. La sărbătoare ia este purtată și de vârstnici și de copii, am avut într-un an și un copil de patru luni îmbrăcat în ie”, adaugă primarul Dănuț Gușatu.

În zona etnografică a Romanațiului, din care face parte și comuna Cezieni, culoarea roșie predomină în portul popular al tinerilor și negrul în portul vârstnicilor, iar motivele florale sunt reprezentate stilizat. Modelele sunt cusute cu mătase și arnici.

Etnograful Claudia Balaș, din cadrul Muzeului Județean Olt, a menționat că ia este piesa de rezistență a portului popular din zonele etnografice ale județului Olt. În partea de sud a județului este specifică ia cu altiță, iar în nord, motivele ornamentale sunt dispuse compact pe toată suprafața mânecii.

Pe ia din nordul județului motivele sunt cusute pe întreaga suprafață cu arnici negru, mărgele policrome în tonuri de bleu, bleumarin, roz, mov, alb și completate cu paiete aurii, argintii și fir metalic. Ia purtată în partea de sud a județului, în zonele etnografice Romanați și Câmpia Boianului este bogat ornamentată cu motive cusute în punct românesc, cu fir de bumbac în tonuri de roșu, albastru, galben și portocaliu.

“De un deosebit rafinament sunt iile cusute cu fir de mătase albă și șabace lucrate cu acul, dispuse pe piept și pe mâneci”, a spus etnograful Claudia Balaș.

Aceasta a precizat că Muzeul Județean Olt tezaurizează în colecțiile de port popular aproximativ 300 de ii din cele trei zone etnografice ale județului, cea mai nouă ie având în jur de 80 ani, iar cea mai veche în jur de 120 ani. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Unic în Europa şi unul dintre cele mai vechi monumente de acest gen din România, Monumentul Paleocreştin de la Niculiţel se află la poalele dealului Piatra Roşie din judeţul Tulcea, în partea de N-E a localităţii Niculiţel, la 30 km vest de municipiul Tulcea.

Monumentul datează de la sfârşitul secolului al IV-lea şi a fost descoperit în primăvara anului 1971 în urma unor ploi torenţiale care au provocat apariţia unei porţiuni din cupola criptei.

Este alcătuit dintr-o bazilică paleocreştină, ridicată deasupra unor morminte martirice şi este cel mai vechi edificiu de cult creştin cu ”nartex” (pronaos sau portic cu un singur etaj situat în faţa navei bisericii) cunoscut pană în prezent.

Nartexul este un element arhitectonic rar întâlnit în zona balcano-pontică, deschis spre o curte interioară asemănătoare atriumului. Absida semicirculară a bazilicii este orientată spre nord-est.

Basilica este un edificiu rectangular de proporţii considerabile — aproximativ 36/14 metri cu un pregnant caracter martiric. A fost construită în secolul al IV-lea, în timpul împăratului Valens şi refăcută în vremea lui Theodosius II, deasupra unei cripte-martirium paleocreştină.

În zona centrală a monumentului, sub pavimentul altarului, se află o criptă-martirium, de formă cubică şi plan trapezoidal, acoperită de o cupolă emisferică sprijinită pe pandantivi. În interiorul acesteia se găsesc două morminte martirice suprapuse. La nivelul inferior se află osemintele a doi martiri ale căror nume nu sunt cunoscute, iar la nivelul superior, într-un sicriu colectiv, se află rămăşiţele a patru martiri — Zotikos, Attalos, Kamasis si Philippos — ale căror nume sunt scrise cu roşu pe pereţii încăperii.


Cunoscuţi arheologic şi atestaţi de izvoarele hagiografice aceştia au fost martirizaţi la nordul Dunării. Nu s-a putut stabili cu exactitate anul martiriului, dar se presupune că ar fi avut loc fie în timpul persecuţiei lui Diocleţian, în anii 303-304, fie în timpul împăratului Liciniu, în anii 319-324, fie în timpul persecuţiilor religioase întreprinse de către căpeteniile vizigote între anii 369-372. Chiar dacă nu ştiu exact anul martiriului, cercetătorii susţin însă că acesta ar fi avut loc într-o zi de 4 iunie, astfel că cei patru martiri au fost canonizaţi şi figurează în calendarul creştin ortodox la această dată.

Orientarea criptei şi a absidei bazilicii spre nord-est şi nu spre răsărit, cum prevedeau prescripţiile Constituţiilor apostolice a fost impusă de o situaţie dată — orientarea în această direcţie a vechiului mormânt martiric pe axul căruia s-au construit cripta şi absida bazilicii şi care a fost inclus în zona presbiterium-lui.

Basilica şi cripta sunt acoperite de o cupolă de formă semisferică sprijinită pe pandantivi.

În interiorul complexului este deschisă şi o expoziţie permanentă de obiecte paleocreştine, fotografii şi diapozitive care completează spaţiul muzeal al întregului ansamblu paleocreştin.

Monumentul Paleocreştin de la Niculiţel a fost amenajat ca punct muzeal în anul 1998, iar în prezent se află într-un amplu proces de reorganizare, rămânând unul dintre cele mai importante obiective turistice din Delta Dunării şi un punct de atracţie pentru pelerini din ţară şi de peste hotare. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Sursa: Financiarul

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

The Romanian Sphinx, Bucegi Mountains, RomaniaThe Bucegi Mountains are located in central Romania, south of the city Brasov and they are part of the Southern Carpathians group of the Carpathian Mountains.To the east, the Bucegi Mountains have a very steep slope towards the popular tourist destination Prahova Valley . At a higher elevation is the Bucegi Plateau, where wind and rain have turned the rocks into spectacular figures such as the Sphinx and Babele.The Bucegi is believed to be the Dacian holy mountain Kogainon, on which the God Zalmoxis resided in a cave.The legendary Sphinx of the Bucegi Mountains  is a rock shaped by wind and other natural phenomenon as man’s head.It is considered to represent a spiritually powerful place and a symbol of the spirit of the Dacians, ancestors of the Romanian people.

A Sphinx is a mythological figure, resembling a lion with a human head. The Sphinx in the Bucegi Mountains formed through aeolian erosion, over a long period of time. The first picture of this megalith dates back to 1900, but only in 1935 professor Alexandru Badaută called it a sphinx.The rocks from which the Sphinx is made formed during The Cretaceous, about 90-96 millions of years ago, and the erosion process took place after the Bucegi Mountains started to raise, about 10.000 years ago. Situated at an altitude of 2.216 meters, the easiest way to get there is by a 15 minutes ride with the gondola lift.Many theories have weaved around the origin of the Sphinx. Some say that it is man made, others that they send out positive energy. Despite these theories, geologists say without a shadow of a doubt that the Sphinx was created due to wind and water erosion and through its shape it resembles an artistic sculpture.

descărcare

Sources: Cristi Moise

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

If you don’t know much about geology (or even if you do), the images featured below remind more of the works of Brâncuşi… And if you try to find a definition of what they are online, you cannot really manage without guidance. These are “trovants” – or concretions – a volume of sedimentary rock in which a mineral cement fills the porosity (i.e. the spaces between the sediment grains). As you expected they are rather rare formations, and you’ll only find them in remote locations, like the Bowling Balls Beach (Mendocino County, California); Jameson Land, East Greenland; Costesti, Romania; and a few other places… but we like to focus on Romanian territory here.

Trovant in Costesti, in the Valcea region of Romania.

In Romania, you can find these spectacular stone formations in a place called Rezervaţia Naturală Muzeul Trovanţilor – in English Trovanti Museum Natural Reserve. The reserve is situated in Costeşti, Vâlcea (not far from Horezu and the National Road 67). The reason this is not already more popular is its relative young age – the reserve was only opened in 2005, under the careful administration of the Kogayon Association. The association itself is young as well, founded only in 2003, at the initiative and with the resources of a group of students from the Faculties of Geology and Geophysics within the University of Bucharest.

Trovanti Museum Natural Reserve

For many travelers, the oddly-shaped stones that spread all over the place look signify as many photographic opportunities. Tourists are not afraid of the local legends, that say that the stones bring bad luck, and even those who do believe in evil, witches and curses still come along to experience the scenery first hand. The local peasants call them ‘Stones that grow’ for a good reason: they were not brought here from a different location. They were formed some million years ago, in the Upper Miocene. And the stones continue to grow at rainfall…

by 

Sources: Rounite
Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva