Are o pasiune teribilă pentru dirijat, deşi iniţial a studiat pentru ani buni pianul. Ideea de a deveni dirijor i-a insuflat-o Cornel Groza, dirijorul Corului Filarmonicii Transilvania şi astfel, după ce a rumegat timp de o vară propunerea, a dat admitere la dirijat.

La numai 37 de ani s-a aflat la pupitrul unor orchestre celebre pe mari scene ale lumii. A dirijat corul Academiei Regale din Londra şi a colaborat cu orchestra Colorado Symphony din SUA.

După ani de studii peste hotare, unde a acumulat experienţă în domeniu, Mihaela Cesa Goje s-a întors în România unde  îşi creşte fetiţa  alături de soţul ei. Este fericită pentru că a reuşit să îmbine cele 3 ipostaze ale unei femei: de a fi soţie, mamă şi a-şi dezvolta o carieră.

Interviul cu dirijoarea Mihaela Cesa Goje îl puteţi asculta în această seară de la ora 22 în emisiunea „Alternative Muzicale”.

Autor:Andreea Leonid

Sursa: radiocluj

În anul 1958, anul în care s-a născut Ovidiu-Vinceţiu Cristian, tatăl lui, căpitanul-pilot Dumitru Cristian, zbura cu avionul subsonic MIG-15 pe aerodromul Mihail Kogălniceanu.

Ovidiu a copilărit, alături de alţi copii ai aviatorilor, în jurul blocurilor de la pădure şi, când era zbor de zi sau de noapte, auzea zgomotul avioanelor la pornire şi decolare. Uneori, când părinţii lor se întorceau din misiuni de interceptare, zbor pe traiect sau zbor în zona de lucru, înaintea intrării în tur de pistă, unii piloţi executau un viraj la joasă înălţime deasupra blocurilor de locuinţe. Copiii, la vederea avioanelor ce treceau deasupra lor, ridicau mânuţele deasupra capului şi strigau din răsputeri: „Tati, tati, te văd, vino mai aproape!”.

Copilul Ovidiu-Vincenţiu Cristian era fascinat de zborul avioanelor cu reacţie subsonice, iar mai târziu de zborul avioanelor supersonice MIG-21. Încă de atunci, de mic copil, Ovidiu a vrut să devină aviator, ca tatăl său. După primii 17 ani din viaţă petrecuţi în familia aviatorilor militari, în anul 1980, după absolvirea liceului industrial din Constanţa a susţinut examenul de admitere la Şcoala militară de ofiţeri activi de aviaţie „Aurel Vlaicu” de la Boboc. Când a aflat de reuşita băiatului său, co-lonelul Dumitru Cristian care era comandantul unităţii de elicoptere – Tuzla, a planificat un zbor cu elicopterul Puma de la Tuzla la Boboc unde a aterizat chiar pe aerodrom. L-a întâmpinat chiar comandantul şcolii de atunci, colonelul Ion Tătăranu, cu care zburase Dumitru Cristian la Mihail Kogălniceanu. Şi-au strâns mâinile, iar Cristian i-ar fi spus: „Sunt mândru de reuşita fiului meu, dar aveţi grijă, să scoateţi din el un pilot tot aşa de bun ca mine!Fără avioa-ne supersonice! Mai bine la elicoptere!”.

Pilot, ca şi tatăl său

În anul 1984, după absolvire şi obţinerea brevetului de pilot militar a fost înaintat la gradul de locotenent aviator şi repartizat la Regimentul 59 Elicoptere – Tuzla, regiment care fusese comandat de tatăl său ce ieşise, între timp, la pensie. Schimbul de ştafetă între cei doi, tată şi fiu, a avut loc pe aerodromul Tuzla, un schimb între două generaţii de piloţi militari. Ovidiu a fost încadrat ca pilot la Escadrila I comandată de maiorul Ion Cojanu şi, până în luna iulie a anului 1987, a zburat copilot, apoi pilot-prim pe elicopterul IAR-316 B (Alouette) învăţând arta pilotajului de la instructori şi comandanţi, zboruri pe condiţii meteorologice, ziua sau noaptea, zboruri pe traiect, zboruri în formaţie, zboruri la punct fix, dar şi antrenamente pentru trageri în ţinte terestre.

Pe data de 06 iulie 1987 elicopterul IAR-316 B (Alouette) nr.19 era staţionat pe stadionul din Valu lui Traian pregătit pentru misiuni aviochimice. Comandantul echi-pajului era Maiorul Valerian Neagoe şi copilot Locotenentul Ovidiu-Vincenţiu Cristian. La elicopter, maistrul militar Vasile Raţă, mecanicul de bord, îi aştepta cu uşile deschise. Piloţii au urcat pe scaune, şi-au prins curelele de mijloc, căştile radio le-au fixat pe urechi şi au pornit motorul. Neagoe a stabilit legătura radio cu aerodromul Tuzla: „Pornim şi decolăm pentru Sibioara”. După o ultimă verificare exterioară a aeronavei a urcat şi mecanicul. Cei doi piloţi s-au concentrat pe comenzi: manşe, manete de pas şi paloniere. „Libelula” s-a ridicat uşor de la sol în plan vertical. Nimic deosebit nu le-a atras atenţia. Motorul funcţiona în parametri. Ovidiu urmărea altimetrul şi, când au atins înălţimea de 15 metri, elicopterul s-a dezechilibrat dintr-o dată. Neagoe a mai apucat să le strige celorlalţi: „Ţineţi-vă bine! Ne prăbuşim! Defect roata liberă!”. O pală a rotorului, aşa zisa „pală albastră“, a ieşit din planul ei de rotaţie secţionând grinda de coadă. Elicopterul n-a mai putut fi controlat şi s-a izbit cu putere de pământ. Dintre toţi, Ovidiu a avut cel mai mult de suferit, fiind transportat de urgenţă la Bucureşti şi operat.

După aproximativ un an, a revenit la zbor, continuându-şi activitatea ca pilot în cadrul Regimentului, apoi a Grupului de elicoptere, în multe misiuni. Una dintre cele mai importante, în premieră în România, s-a desfăşurat în perioada 09-21 martie 1998 şi s-a numit „STRONG RESOLVE 98″. A fost cel mai mare exerciţiu multinaţional desfăşurat de forţele NATO în Oceanul Atlantic de la crearea Alianţei.

Trecut în rezervă, dar cu planuri la fel de mari

În anul 2001, în urma reorganizării aviaţiei militare, unitatea de la Tuzla s-a desfiinţat şi locotenent-comandorul Ovidiu-Vincenţiu Cristian a fost trecut în rezervă. N-a renunţat însă la zbor.

A rămas în continuare pe aerodromul Tuzla şi a zburat ca pilot civil pe elicopterul IAR-316 B (Alouette) până a atins cifra de 2.100 ore zbor. Apoi a făcut trecerea pe elicopterul BELL-206 L4T GEMINI şi a executat zboruri în folosul societăţii ,,Petromar S.A.”, transportând personal şi materiale pentru platformele de foraj şi extracţie petrol şi gaze din Marea Neagră. A notat în carnetul de zbor cam 600 de ore cu acest tip de elicopter. Din anul 2006 a zburat cu elicopterele BELL 206 L1 LONG RANGER aproximativ 700 ore, AGUSTA-109 S GRAND aproximativ 350 ore şi AUGUSTA-139 aproximativ 400 de ore pentru compania omului de afaceri Ion Ţiriac.

Pilot în flotila prezidenţială din Guineea Ecuatorială

Din anul 2010 s-a angajat ca pilot în Guineea Ecuatorială pentru a executa zboruri în folosul guvernului şi preşedinţiei acestei ţări. Asta face şi în prezent: pilotează elicopterul AUGUSTA-139 deasupra unor zone de care mulţi dintre noi nici nu am auzit vreodată. Ovidiu zboară de la Libreville către Point Noir, de la Malabo, Bata, Mongomeyen către Niefang, Oyala, Mongomo, Mbini, Evinayong, Ebebein, Kogo, locuri în care familia prezidenţială, membrii guvernului, invitaţi şi prieteni ai acestora au nevoie. În elicopterul VIP pe care îl pilotează urcă, de regulă, 6-8 pasageri. Misiunile se execută la o înălţime de 150-300 de metri, iar în momentul traversării unor munţi urcă şi la 3.000 de metri. Viteza de croazieră este de 250-260 Km/oră. Sunt doi membri în echipaj, un pilot român şi unul austriac, iar uneori urcă şi un inginer Italian. Zboruri frecvente face spre insula Corisco, la graniţa cu Gabon şi spre insula Bioko unde au baza aeriană. Misiunile pilotului român Ovidiu-Vincenţiu Cristian sunt misiuni cu predilecţie VIP şi sunt considerate misiuni de importanţă deosebită. Sunt misiuni în condiţiile date de clima tropicală.

În ultimii patru ani de când zboară pentru statul Guineea Ecuatorială Ovidiu a avut ocazia să zboare cu aproape jumătate din şefii de stat şi de guverne, regi şi regine ai continentului Africa. Este singurul pilot român ce zboară în acea zonă a lumii. Este cel mai bun ambasador al şcolii româneşti de pilotaj. Un pilot constănţean ce zboară în flotila prezidenţială a altui stat. Mulţi piloţi din lume nu au făcut faţă condiţiilor dure de acolo.

Căpitan-comandor (r) Nelu Enache – ARPIA, Filiala Constanţa

Sursa: cugetliber

Frumoasa ie românească cusută la Ponoarele de Mehedinţi ajunge în toate colţurile lumii datorită unei tinere din zonă, care a pus bazele unei afaceri inedite. A deschis un atelier în care femeile satului lucrează cu spor la obiectele vestimentare tradiţionale.

Fiecare ie creată în atelierul Iuliei Martinescu poartă amprenta zonei de nord a judeţului Mehedinţi, dar evident şi a femeilor care le creează. Sunt cusute cu multă pasiune de ponorence, după modelele din lăzile de zestre ale bătrânelor satului, care ascund pe lângă alte comori, şi adevărate vedete ale portului femeiesc. De altfel, aici, la Ponoarele, lada de zestre este un obiect sfânt şi nu există o casă fără acest obiect tradiţional. De mai multă vreme, Iulia Martinescu se gândea la un proiect care să scoată această zonă spectaculoasă a Mehedinţiului dintr-un nemeritat con de umbră. Aşa se face că în urmă cu trei a pus bazele unui atelier în satul său natal, în Ponoare. „M-am născut aici la sat şi sunt mândră, îmi iubesc oamenii şi locurile. Îmi doream foarte mult să promovez această zonă. Aşa că am putut să profit de ceea ce zona mi-a oferit, aveam nevoie de un fundament, acesta a fost şi stătea în mâinile femeilor care cu pricepere şi migală au dobândit din mamă în fiică această îndeletnicire. Îmi doresc ca această afacere să nu rezume doar la partea materială, vreau ca tinerii de vârsta mea şi nu numai să înceapă să facă diferenţa, să aprecieze valorile, să promovăm tradiţia, portul popular”, spune Iulia, în vârstă de 24 de ani, absolventă a Facultăţii de Drept din Craiova.

Valori inestimabile

A reuşit în felul acesta să dea de muncă unor femei care nici măcar nu visau la un loc de muncă. „Noi ne mândrim că lumea satelor din România de aici din Mehedinţi a păstrat aceste valori care sunt inestimabile şi le ţinem strânse în lada de zestre a bunicelor. Noi sperăm să le preia şi copiii noştri şi suntem mândri că ia a devenit o adevărată vedetă şi la noi şi peste hotare. Lucrăm cu aceeaşi pasiune cu care au lucrat mamele noastre şi suntem mulţumite, în special pentru noi femeile care am rămas la vatra satului, aici lângă familie este un lucru benefic. Aici la sat este mai greu să obţii un loc de muncă, dar acum cu ajutorul domnişoarei a venit cu un lucru bun şi benefic pentru noi femeile de la sat”, spune Nicu Simona, de 48 de ani.

A dat de muncă la 10 femei

Plăcerea şi mândria de a scoate din mâinile lor aceste bijuterii vestimentare depăşeşte cu mult bucuria de a câştiga un ban. „Faptul că putem lucra în acest atelier pentru noi este o plăcere, îmi place portul naţional. Mama mea a cusut şi de la dumneai am început  să îndrăgesc această preocupare. Nu muncesc neapărat pentru bani, dar este şi o plăcere, suntem mândre că iile noastre ajung în toată lumea”, spune şi Condescu Ronica. În prezent în atelierul Iuliei lucrează zece femei, dar planurile acestei tinere ambiţioase sunt mari şi speră că în viitor va putea să creeze noi locuri de muncă:

„În atelierul meu lucrează zece femei, îmi doresc foarte mult ca numărul lor să se mărească, vrem să rămânem la nivelul de lucru manual, nu vrem modernizare, nu vrem maşini de cusut, nu vrem maşini de brodat. Vreau ca prin această activitate pe are o desfăşor să creez cât mai multe locuri de muncă, este principala activitate din care femeiele câştigă un ban”.

Apreciate atât de români, cât şi de străini

Iile create aici, la Ponoarele de Mehedinţi, ajung în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, în Italia, Spania, Elveţia ori America, iar clienţi nu sunt doar românii stabiliţi în străinătate, dar şi cetăţeni străini care ştiu să aprecieze un lucru de calitate. „Am contracte încheiate pentru export, dar nu numai. Noi românii, oameni cu bun gust apreciem aceste ii şi reuşim să facem diferenţa dintre lucrul manual şi cele lucrate la maşină.  Uimitor primesc comenzi din toate colţurile lumii, săptămâna trecută am expediat un colet în America, la români plecaţi în afară, dar nu numai, avem clienţi şi străini care convieţuiesc cu românii şi apreciază ceea ce noi facem. Pentru mine ia nu este doar un obiect vestimentar adus în actualitate, e un simbol şi ne defineşte pe noi ca şi români”, mai spune Iulia Martinescu.

Autor Corina Macavei

Sursa: buletindemehedinti

Prezent in Zaragoza ca sa prezinte evenimentul “Rastignit intre cruci. Povestea reala a lui Vlad Tepes”, istoricul roman Vasile Lupasc a avut amabilitatea sa acorde, in exclusivitate, un interviu Gazetei de Spania.

1. Cum ati gasit comunitatea romaneasca din Zaragoza si cum vedeti modul acesteia de a se implica in actiuni culturale?

Este foarte bine ca exista ideea de comunitate romaneasca in Zaragoza si ca nu vorbim de familii razlete. Este foarte bine ca exista doua asociatii si din ce am urmarit acestea fac actiuni foarte frumoase si de calitate.

2. Avem de a face cu un proiect amplu al dumneavoastra, cu 3 volume din „Rastignit intre cruci”,” Burebista”, „10 povesti pe care le datoram copiilor nostri”,” Furia zimbrului”,” Iadul Tatarilor”. Care a fost factorul declansator al acestui proiect?

Frustrarea, responsabilitatea si din ideea de a face ceva in momentul cand am realizat ca sistemul se prabuseste peste noi. Eram profesor de istorie si vedeam cum calitatea manualelor scolare dispare, cum apar tot felul de informatii penibile si inutile. Dinlauntrul sistemului nu puteam sa schimb foarte multe, asa ca am ales sa predau lectiile de istorie asa cum credeam de cuviinta si sa ies din sistem, sa incep sa scriu carti de istorie pentru copii si adulti bazata pe informatie istorica foarte curata si clara dar pusa pe hartie intr-un limbaj accesibil. Am folosit aceasta cale pentru a inocula copiilor ideea de romanitate si de un loc al lor in lume.

Se stie foarte bine ca atunci cand nu ai o idee clara a ceea ce esti, ce ai fost nu poti cladi un viitor cu adevarat indestulator. Prin aceste proiecte istorice incercam sa readucem oamenii catre identitatea lor nationala.

3. Vlad Tepes este clar figura istorica romaneasca cu cel mai mare impact in lume. Cum se raporteaza strainii la Vlad?

Strainii incep sa se trezeasca. Cartile mele despre Vlad Tepes sunt traduse in limba engleza si am primit numeroase mesaje de la straini care imi spun ca auzisera de Vlad Tepes Draculea, altii spun ca acum au auzit ca Vlad nu a fost de fapt vampir si ma bucura cand vad ca aceasta carte deschide apetitul lor de a cauta  si ma bucur si mai tare cand intalnesc istorici sau oameni simpli din afara care stiu despre Vlad si despre rolul lui in apararea Europei.

Strainii il vad pe Vlad si in functie de nivelul fiecaruia de cultura, unii vorbesc despre vampirul Dracula, altii despre adevaratul Vlad. Depinde mult de la om la om.

4. Dracula a ajutat sau mai mult a stricat?

Greu de spus. Daca nu ar fi existat acest mit al vampirului, probabil azi nu ar fi interesat pe multi in afara tarii . Pe de alta parte, sa te lupti cu un brand atat de puternic, cu peste o suta de ani in spate, cu zeci de filme facute bine la Holywood. Atunci cand duci lupta cea dreapta primesti si ajutorul lui Dumnezeu.

Romanul meu, Rastignit intre cruci, a fost vandut unei case de productie de la Hollywood, iar acestia ma intrebau daca sunt sigur ca acele lucruri din viata reala a lui Vlad chiar s-au intamplat. Asadar, avem o reactie foarte pozitiva asupra personajului istoric Vlad Tepes, care incepe sa fie perceput mult mai interesant decat vampirul.

5. Proiectul va avea o continuitate?

Sigura ca da. Este un proiect ce se va intinde pe durata a catorva decenii, cum spune titlul proiectului pentru copii, „10 povestiri pe care le datoram copiilor nostri”, vom lua 10 personaje de la Burebista la Carol 1, despre Vlad Tepes , acum apare volumul 3 din trilogie dar povestea din Rastignit intre cruci se va prelungi si in urmatoarea trilogie despre Stefan cel Mare.

6. Proiectul din Zaragoza vreti sa il dezvoltati si in cadrul altor comunitati romanesti din Europa si din lume?

Sigur ca da, m-am bucurat sa vad astazi bucurie si lacrimi in ochii oamenilor prezenti in Zaragoza, deja am primit multicele invitatii in alte comunitti din Europa. Pana la urma acesta este obiectivul proiectului, sa ajungem la oameni, sa ii trezim si sa le reamintim ca nu au niciun motiv sa stea cu capul plecat in fata nimanui. Zaragoza este prima manifestare a acestul proiect si ne-a ajutat enorm ca experienta si ca expunere.

7. Vrem sa va multumim pentru colaborarea cu Gazeta de Spania, pentru cei care inca nu stiu, colaborati deja cu articole istorice in cadrul ziarului nostru.

Si eu vreau sa va multumesc si ma bucur sa vad la asa departare de casa oameni care se intereseaza de istoria nationala si care vor sa o readuca in prim plan.

Sursa: gazetadespania

Sursa foto: eurovision.tvr.ro/2016

În finala Eurovision România, publicul a fost singurul care a ales reprezentantul pentru scena de la Stockholm, prin televot.

Votul a putut fi exprimat trimițând numărul de intrare în concurs al favoritului (01, 02, 03,…06), prin SMS, timp de o oră.

Mai multe detalii pe agerpress

Potrivit unui comunicat al “Salvați Copiii”, transmis joi AGERPRES, în noiembrie 2015 Horia Tecău a donat bani pentru cumpărarea unui ventilator de suport respirator în valoare de 18.000 de euro pentru Spitalul Județean din Constanța.

Mai multe detalii pe agerpres

Dinamo a bifat a doua sa victorie în grupă și și-a consolidat locul al doilea.

Mai multe detalii pe agerpres