Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVA

Săptămâna aceasta vă propunem ”Varză acră” și ”Dulceață de mere împărătești”, rețete care au fost publicate în seria ”Buna Menajeră — Carte de bucate, practică” (1907) scrisă de doamna Ecaterina Colonel Steriad.

Varză acră

Îngrijește bine un butoiu (poloboc) de 60 decalitri, umple-l cu verze curățite dar nedespicate, scobindu-le numai puțin cocianul; după aceea așează-le rânduri îndesate, una lângă alta, presară la trei rânduri de varză un pumn de orz și urmează tot astfel până la gură; apoi presară trei kilograme și jumătate de sare pisată și cernută și toarnă 14 doniți (cofe) de apă. Dacă butoiul nu se va umple, mai pune, prin analogie, sare, apă și vre-o patru lămâi tăiate în două și aruncate deasupra. După aceea pune un teasc și vântură varza de trei ori, în interval de o săptămână, iar pe urmă mai rar. Numai astfel vei avea o varză minunată.

Foto: (c) IOAN ROSCA / AGERPRES ARHIVA

Dulceață de mere împărătești

Prin mijlocul mașinei de curățit coarnele, se curăță de sâmburii dinăuntru 900 grame mere și pe urmă se lasă să șeadă în apă rece, până ce se va înmuia 1 200 grame de zahăr cu 900 grame de apă; după ce se curăță cu un ou, se stropește cu zeama de la o jumătate de lămâe și se strecoară; după ce zahărul va fi curățit, se pune vanilie și pe un foc iute se leagă bine ca de șerbet, punându-se pe urmă și merele. Se dă câteva clocote, se mai adaugă zeama de la o jumătate de lămâe și coboară tingirea spre a se reci și pentru ca merele să-și lase zeama lor; peste un sfert de oră se pune iar pe foc tare, legându-se ca de șerbet. După ce e gata, se coboară tingirea și se toarnă în castron, până ce se va reci, și pe urmă se toarnă în borcane.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Foto: (c) LUCIAN TUDOSE / AGERPRES ARHIVA

Prin evenimentele organizate, câteva devenite tradiționale, se urmărește conștientizarea în vederea adoptării unui comportament pozitiv și responsabil față de mediul marin și de coastă, pentru a împiedica poluarea acestora.

Această zi marchează semnarea la 31 octombrie 1996, de către cele șase țări riverane Mării Negre — Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia și Ucraina — a Planului Strategic de Acțiune (PSA) pentru Marea Neagră, document ce conține cel mai complet set de strategii și măsuri pentru salvarea și reabilitarea Mării Negre. Cu acest prilej s-a stabilit și celebrarea Zilei Internaționale a Mării Negre.

Situația ecologică a Mării Negre s-a înrăutățit în ultimii ani din cauza reziduurilor transportate de râurile din 17 țări, a pescuitului excesiv și a deversărilor necontrolate de produse petroliere. Cele mai multe stocuri de pește din Marea Neagră, deja afectate de consecințele poluării, au fost supra-exploatate sau sunt amenințate de supra-exploatare. În consecință, există un risc serios de pierdere a unor habitaturi valoroase și a unor peisaje și, în cele din urmă, a biodiversității și productivității ecosistemului Mării Negre.

La 21 aprilie 1992, a fost semnată, la București, Convenția de Protejare a Mării Negre Împotriva Poluării, dezvoltată cu asistență UNEP, fiind semnată, ulterior, de toate țările din regiune. Convenția de la București a intrat în vigoare la 15 septembrie 1992, reprezentând cadrul legal care concentrează prioritățile și principalele direcții ale activităților internaționale în problemele de mediu ale bazinului Mării Negre, incluzând conservarea biodiversității.

Totodată, o politică comună a țărilor din jurul Mării Negre, referitoare la protejarea și folosirea resurselor a fost formulată în Declarația de la Odessa. Ministerele Mediului din Bulgaria, Georgia, Rusia, România, Turcia și Ucraina au semnat acest document la 7 aprilie 1993, în Ucraina. Declarația conține un orar rezonabil al acțiunilor care vizează unirea eforturilor tuturor sectoarelor societății pentru conservarea și protecția mediului Mării Negre. În fapt, declarația dezvoltă și detaliază ideile Convenției de la București, ținând cont și de deciziile Summit-ului pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro.

Aceste documente au constituit baza legală pentru demararea Programului Internațional pentru Managementul Mediului și Protecția Mării Negre — Programul de Mediu al Mării Negre (BSEP). Proiectul BSEP a fost lansat, în 1993, sub egida Autorității Internaționale de Mediu (GEF), cu misiunea de a asista guvernele țărilor din bazinul Mării Negre în implementarea Convenției. În fapt, BSEP a dezvoltat o bază instituțională pentru dezvoltarea unui mecanism eficient de implementare a Convenției de la București.

În scopul studierii mediului marin, a rezolvării problemelor legate de Marea Neagră, a fost inaugurată Universitatea Mării Negre, la 16 mai 1993, la Costinești, iar la 12 noiembrie 1996, la Constanța, Centrul de Informare, Educare și Resurse pentru Marea Neagră — CIER. La Atena a fost deschis Centrul Internațional de Studii pentru Marea Neagră (CISM), la 29 septembrie 1998.

Un pas important a fost făcut de țările din zona Mării Negre în iunie 2002 (Sofia, Bulgaria), când s-a semnat Protocolul referitor la Conservarea Biodiversității și a Peisajului.

Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES ARHIVA

Marea Neagră este o mare intercontinentală, orientată est-vest, Europa și Asia (40°55′ și 46°32′ lat. N și 27°27′ și 41°42′ long. E), cu o suprafață de 466.200 kmp și o adâncime maximă de 2.211 m (în partea central — sudică). Denumită Pontus Euxinos, Kara Denis sau Cernoie More, Marea Neagră este mărginită de șase țări riverane: Ucraina, Rusia, Georgia, Turcia, Bulgaria și România.

Marea Neagră scaldă țărmul României pe o lungime de 264 km, putând fi divizată în 2 sectoare geografice și geomorfologice principale: Sectorul Nordic (165 km) este cuprins între Musura și Capul Midia și reprezintă țărmul învecinat cu Delta Dunării, incluzând complexul lagunar Razelm — Sinoe și acumulări de sedimente aluvionare, cu zone mlăștinoase și lagunare. Plajele sunt formate din nisip fin, mineral, provenit din Dunăre. Coasta nordică, de la Sulina la Constanța, este mai puțin locuită.

Sectorul Sudic (aprox. 99 km) se situează între Capul Midia și Vama Veche și se împarte în 2 subsectoare: Capul Midia — Capul Singol, caracterizat prin faleze înalte calcaroase separate de plaje mici, adesea protejând lacurile litorale; și Capul Singol — Vama Veche. Coasta sudică, de la Constanța la Mangalia, este foarte populată și dezvoltată, în ceea ce privește industria, turismul și activitatea portuară.

Fiind o mare tipic interioară, Marea Neagră depinde în mare măsură de propriul bazin de acumulare a apei, prin care curg o mulțime de fluvii, printre care Dunărea, Niprul, Nistrul, Don, Ciorohi, Cizil-Irmak și altele. Salinitatea apelor de suprafață ale Mării Negre este de 18 la mie, ceea ce înseamnă de două ori mai puțin decât salinitatea oceanică normală de 35 la mie. Principala cauză a desalinizării Mării Negre este marele volum de apă dulce, care ajunge în ea și volumul limitat de apă sărată din Marea Mediterană ce pătrunde prin strâmtorile Bosfor și Dardanele. Speciile de pești cele mai răspândite sunt: guvid, chefal, cambula, morun, scrumbie, rândunică de mare, pălămidă, hamsie, calcan, precum și alți pești răpitori (specii de rechini, care ating 15-20 kg).

Marea Neagră este o importantă cale navigabilă, legând regiunile riverane cu Marea Mediterană, și prin aceasta cu oceanul planetar. Spre sud-vest comunică prin Strâmtoarea Bosfor, îngustă și puțin adâncă, cu Marea Marmara, și cu Marea Egee din Mediterana prin Dardanele, iar mai departe cu Oceanul Pacific prin Gibraltar. Înspre nord-est, Marea Neagră comunică cu Marea Azov prin Strâmtoarea Kerci.

Principalele porturi la Marea Neagră sunt: Constanța, Odessa, Novorossiisk, Batumi, Varna, Istanbul.

AGERPRES/ (Documentare-Dumitrescu Daniela, editor: Marina Bădulescu)

Castelul Julia Hașdeu din municipiul Câmpina
Foto: (c) ANAMARIA TOMA / AGERPRES FOTO

“Muzeul Spiritismului” sau “Castelul Magului”, cum este cunoscut acest templu de la poalele Carpaților, este un monument ridicat de savantul Bogdan Petriceicu-Hasdeu în memoria fiicei sale, Iulia. Tânăra genială și primul român cursant al Universității Sorbona din Paris, Iulia Hasdeu a murit la vârsta de 18 ani, de tuberculoză. De la moartea sa, în 1888, Hasdeu a consacrat un adevărat cult fiicei sale, alegând, ca și Victor Hugo, calea spiritismului ca unic mod de a se consola și de a experimenta comunicarea cu lumea de dincolo.

Foto: (c) ghidulmuzeelor.cimec.ro

Astfel, în 1893, pe când se afla la Câmpina, în vizită la prietenul său, doctorul Constantin Istrati, Hasdeu, admirând parcul vast din vecinătatea proprietății acestuia, s-a hotărât să îl cumpere, pentru a înălța Castelul închinat memoriei fiicei sale defuncte. Un veritabil templu al viitorului și un simbol al ecumenismului religios, edificiul a fost ridicat între anii 1894 și 1896 după planuri desenate de Hasdeu, care ar fi fost inspirate de spiritul nemuritor al copilei sale, construcția conținând nenumărate elemente de simbolistică.

Foto: (c)ghidulmuzeelor.cimec.ro

Monumentul are un aspect ce utilizează elemente arhitectonice cu trimiteri către epocile Evului Mediu și predomină înfățișarea de fortăreață, de spațiu închis ezoteric, iar circumstanțele construirii sale nu au fost nici până azi dezlegate în totalitate. Manuscrisele arată că planul inițial al Castelului era altfel conceput, asemănându-se cu cel al unei catedrale. Treptat, însă, a fost modificat, în prezent fiind format din trei turnuri de piatră, cel din mijloc, cel mai înalt, fiind domul, care adăpostește “Templul”, unde se află, printre altele, o statuie de mari dimensiuni a lui Iisus Hristos. Lângă turnul din stânga existau două contraforturi, între care circula un lift pentru urcarea alimentelor la terasa medie, unde filologul obișnuia să petreacă multe ore în timpul zilelor călduroase.

Foto: (c) ghidulmuzeelor.cimec.ro

Intrarea principală în Castel este reprezentată de o ușă de piatră, care se rotește în jurul unui ax, și pe care se observă stema și deviza familiei Petriceicu Hasdeu (“Pro fide et patria “) și cuvintele lui Galileo Galilei (“E pur si muove”). Deasupra ușii se găsește Ochiul Lumii, iar pe creneluri este inscripționată data de 2 iulie — la care B.P. Hasdeu obișnuia să le aniverseze simbolic pe cele două Iulii din viața sa, soția și fiica. De altfel, 2 iulie este data la care a murit soția sa (1902).

Ușa este flancată de două tronuri de piatră, pe care sunt săpate cele șapte reîncarnări importante ale Iuliei, cele douăsprezece legi și simbolurile pitagoreice (pentagrama și cele șapte cercuri). Pe fiecare tron se află câte un sfinx feminin, păzitor al intrării. Ușile laterale sunt prevăzute cu grilaje simbolizând Soarele, ce au fost pictate în galben și albastru spre verde. În aceleași nuanțe erau colorate și vitraliile grilajelor, deasupra cărora se aflau două simboluri —Crucea în poziție verticală și dedesubtul ei Semiluna în poziție orizontală.

Ferestrele Castelului au, de asemenea, grilaje și vitralii tăiate de o cruce, iar la interior de o parte și de alta sunt amplasate oglinzi paralele cu un rol simbolic — tot ce intră pe acolo este recreat la infinit.

Foto: (c) ghidulmuzeelor.cimec.ro

Afectat de cele două Războaie Mondiale, castelul a necesitat reparații încă dinaintea morții constructorului său în 1907. Lucrările de restaurare au fost preluate, în 1924, de către Ateneul Popular “B.P. Hasdeu” din Câmpina, iar în 1955 a fost înscris pe Lista Monumentelor Istorice. Muzeul Memorial “B. P. Hasdeu” a fost deschis pentru vizitare în 1965, fiind închis după cutremurul din 1977, când a intrat într-un lung proces de restaurare. A fost redeschis publicului în februarie 1995, deși lucrările de restaurare nu se încheiaseră. Până în decembrie 1998 a fost secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, iar de la începutul anului 1999 se află în subordinea Consiliului Local și a Primăriei Municipiului Câmpina.

Astăzi, cei care trec pragul muzeului sunt atât iubitori de istorie și literatură, cât și cei pasionați de mistere. Pot fi admirate în cele șase săli, portrete ale membrilor familiei Hasdeu, obiecte, fotografii și documente originale, mobilier vechi de peste un secol, manuscrise și colecții ale revistelor conduse de marele filolog ori la care acesta a colaborat, ediții princeps ale cărților savantului, dar și valoroase tablouri semnate de pictori renumiți precum Sava Henția, Nicolae Grigorescu, G.D. Mirea sau Diogene Maillart. La interior, monumentul este decorat cu frescă și stuco-marmură, în diferite culori.

Foto: (c) ghidulmuzeelor.cimec.ro

Prima sală este Salonul de primire a soției scriitorului, unde se află bustul de marmură al acesteia, iar a doua sală, Sufrageria, pe ai cărei pereți pot fi văzute portretele familiei pictate în medalioane înconjurate de lauri. Aceste săli, decorate cu coloane cu capitelii, se află în turnul din partea stângă a edificiului. Cea de a treia sală, Templul Castelului, este cel mai înalt turn, care are un pronaos cu oglinzi paralele și un altar. În mijlocul acestuia, unde se urcă pe trepte metalice, se află o statuie a lui Iisus, sculptată de Raphael Casciani. În această sală se pot observa și cele trei camere, cea albastră, cea roșie și cea verde, culori date de vitralii.

A patra sală este Biroul de lucru al lui B.P. Hasdeu, în care se află portretele savantului, al soției și al fiicei, iar a cincea sală este Camera cu cale, dedicată Iuliei, unde se află păpușa acesteia, bustul Iuliei Hasdeu, o sculptură de Ioan Georgescu, din marmură de Carrara, realizată în 1890, dar și jurnalul și caietul de matematică al Iuliei.

Foto: (c) ghidulmuzeelor.cimec.ro

În ansamblul expoziției, un loc important îl ocupă preocupările spiritiste ale lui Hasdeu, astfel că cea de-a șasea sală — Camera obscură, este cea unde aveau loc ședințele de spiritism. Aceasta are un porumbel de piatră, o lunetă astronomică, iar pe pereții săi sunt pictate simboluri precum un cap de înger, un triunghi și un fluture. Camera pentru ședințele de spiritism, biroul savantului și camera de zi se află în turnul din partea dreaptă al Castelului.

Foto: (c) ghidulmuzeelor.cimec.ro

Pesimist și singuratic, B.P. Hasdeu a trăit în straniul castel, timp de zece ani (1897-1907) încercând, prin practicile spiritiste, să comunice cu fiica pierdută. Pe lângă Castel, soții Hasdeu mai ridicaseră trei case, dintre care numai una mai există, în prezent adăpostind biblioteca, arhiva și sala de lectură a Muzeului.

De-a lungul timpului, s-a relatat că, în acest edificiu, au avut loc tot felul de fenomene aparent inexplicabile. Potrivit uneia dintre bizarele povești, în 1957, pe când castelul fusese transformat în cazarmă militară, un soldat a fost pus de superiori să scoată din clădire statueta lui Iisus Hristos. Deși acesta pare a fi cel mai ușor exponat din muzeu, n-a putut fi clintit, în cele din urmă fiind lăsat la locul lui, unde se află și astăzi.

Castelul de la Câmpina, alături de monumentul funerar al Iuliei Hasdeu din cimitirul bucureștean “Bellu”, este considerat unicul templu spiritist din lume. O incursiune între zidurile sale poate constitui momentul unei revelații prin contactul cu simbolurile și cu atmosfera pacifică a locului. După cum scria Caragiale, dincolo de aparențe omul va descoperi esența, căci “aici, în fiecare loc, materia spune ceva”.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță; editor: Irina Andreea Cristea)

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES ARHIVA

La 1 noiembrie 1928, la ora 17, se inaugura, cu apelul ”Alo, Alo aici Radio București, România”, postul național de radio.

Primele cuvinte au fost rostite de Dragomir Hurmuzescu, promotorul radiofoniei românești, după care a urmat un recital de versuri compuse de Horia Furtună, în care Radioul românesc era definit ”Un suflet nou”. În ziua inaugurală, postul național de radio a difuzat muzică de dans, informații din presă, buletine meteo și știri sportive. La microfonul radioului au vorbit, pe rând: Tudor Arghezi, Gala Galaction, Liviu Rebreanu, Tudor Vianu, Ion Finteșteanu, Constantin Nottara, George Vraca ș.a.

Ulterior, și-au făcut debutul emisiuni dedicate atât femeilor, cât și temelor culturale, dar și o serie de transmisiuni umoristice și emisiuni clasice: ”Ora copiilor”, ”Ora veselă”, Teatrul radiofonic, cursuri de limbă străină, ”Cronica dramatică”, ”Cronica literară”, ”Cronica cinematografică”. Emisiunile erau alcătuite de un consiliu condus de Dragomir Hurmuzescu, din care făceau parte I. Al. Brătescu Voinești, Dimitrie T. Alesseanu și Mihail Jora. La 10 martie 1929, a debutat la microfon cel care a ținut cele mai multe conferințe radiofonice: Nicolae Iorga. Ulterior, din primele lui cuvântări a fost editat volumul ”Sfaturi pe întuneric”.

Emisiunile ”radiotelefonice” au debutat cu timiditate în 1921, însă abia prin 1924-1925 au început să fie realizate cu regularitate.

Preocupări privind înființarea unui post de radio au existat încă din 1925, când a luat ființă asociația ”Prietenii radiofoniei”, grupare condusă de profesorul Dragomir Hurmuzescu, directorul Institutului Electrotehnic al Universității din București. Radiofoniștii români organizau conferințe cu caracter științific și inițiau, de două ori pe săptămână, joia și sâmbăta, la ora 21.30, audiții radiofonice. În vara anului 1925, au fost realizate primele emisiuni cu prilejul expoziției ”Luna Bucureștilor”. Prima publicație despre radiofonie — ”Radio-român” a apărut la 13 septembrie 1925, urmată, o lună mai târziu, de revista ”Radiofonia”. La 13 iunie 1926 a avut loc primul Congres al Radiofoniștilor români.

Legea pentru instalarea și folosința stațiunilor și posturilor radioelectrice care consfințea monopolul statului asupra posturilor de emisie și asupra posturilor de radiorecepție a fost adoptată în iulie 1925, câteva luni mai târziu fiind adoptat și Regulamentul pentru aplicarea Legii mai sus amintite, în care se preconiza înființarea unei societăți de difuziune pe acțiuni (60% capital de stat și 40% capital particular).

Decretul regal de aplicare a “Legii Radiofoniei”, adoptat la 15 decembrie 1925, a fost transmis ulterior și Oficiului Internațional de Radiofonie de la Geneva.

Cu toate că legea a creat un cadru favorabil înființării Societății Române de Radiodifuziune, aceasta nu a fost inaugurată decât trei ani mai târziu. Principalele obstacole de trecut au fost obținerea numeroaselor aprobări necesare, precum și rezolvarea problemelor tehnice și financiare. În acest context, s-a început, în 15 noiembrie 1926, o subscripție publică pentru strângerea celor douăzeci de milioane de lei necesare constituirii capitalului public al Societății Române de Radiodifuziune. Pentru că la finalul acțiunii nu fuseseră strânși decât 159 000 lei, Banca Națională a României a acceptat să acopere restul capitalului și astfel, pe 22 decembrie 1927, Consiliul de Miniștri a aprobat, în sfârșit, înființarea Societății de Difuziune Radiotelefonică din România (actuala Societate Română de Radiodifuziune).

Prima Adunare generală a Societății de Difuziune Radiotelefonică a avut loc la 17 ianuarie 1928, în cadrul căreia a fost aprobat statutul de funcționare și a fost ales primul Consiliu de Administrație. S-au organizat comisiile și comitetele pe probleme și s-au angajat tehnicienii necesari. Consiliul de Administrație s-a întâlnit pentru prima dată la 5 martie. În luna iunie a fost cumpărat primul imobil al SRR, situat pe strada General Berthelot la nr. 60. În cele din urmă a fost încheiat un contract cu Marconi’s Wireless Telegraph Co. Ltd. pentru cumpărarea și instalarea unui emițător radio cu puterea de 18 kW, iar temporar, până la darea în funcțiune a acestuia, a unui emițător de 400 W.

Societatea de Difuziune Radiotelefonică a devenit Societatea Română de Radiodifuziune, la 4 aprilie 1936. A urmat inaugurarea, în 1952, a clădirii actualului sediu (începută în 1949), iar în 1961 a fost deschisă Sala de concerte ”Mihail Jora”.

În anul 1956, a fost înființată Televiziunea Română, cu care Radio România a fuzionat, formând împreună instituția numită Radioteleviziunea Română. În 1994, prin Legea nr. 41 din 17 iunie, privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și a Societății Române de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune s-au înființat ca …”servicii publice autonome, de interes național, independente editorial…”.

În prezent, Radio România emite pe trei posturi naționale: Radio România Actualități, Radio România Cultural și Antena Satelor. De asemenea, emite la nivel internațional prin Radio România Internațional 1 (în limba română) și Radio România Internațional 2 și 3 (în limbi străine), iar la nivel regional prin 8 studiouri regionale. Oferta Radio România este completată de un post regional dedicat exclusiv muzicii clasice, Radio România Muzical, dar și de Radio3Net ”Florian Pittiș”, singurul post din țară exclusiv online.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea, Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) CONSTANTIN CIOBOATA/ AGERPRES ARHIVA

Construit la începutul anilor ’30, după un proiect realizat de cunoscutul arhitect al epocii, Ernest Doneaud, palatul Lido, devenit hotel, a ocupat un loc aparte în inima Micului Paris, atât prin prisma amplasării, a proporțiilor, cât și prin importanța sa în viața socială a orașului. Palatul Lido a marcat a doua perioadă a carierei lui Ernest Doneaud, încadrată în curentul modernist, clădirea prezentând și elemente Art Deco.

Hotel Lido, Bulevardul Magheru (1960)
Foto: (c) ION DUMITRU/ AGERPRES ARHIVA

Deschiderea Hotelului Lido a însemnat întregirea unui complex ce includea o grădină, un restaurant și primul bazin cu valuri artificiale din Capitală — principala atracție pe perioada verii. Rămas în memoria orașului datorită locului central ocupat în petrecerea timpului liber, piscina Lido este menționată și în câteva opere literare ale vremii. Diana Slavu, eroina romanului ”Pânza de păianjen”, de Cella Serghi, mergea ”o dată sau de două ori pe săptămână la bazinul de pe bulevard, la Lido”.

Potrivit unui articol publicat în revista ”Arhitectura”, în 1958, cu ocazia reamenajării complexului, ”bazinul avea o suprafață de 500 mp și era căptușit cu gresie albastră și albă. Mașina pentru produs valuri, cât și toate instalațiile bazinului, au fost recondiționate și îmbunătățite. (…) Fundalul ștrandului a fost amenajat pentru proiecție prin instalarea unui ecran rulant; camera operatorului funcționează la etajul I al hotelului”.

Restaurantul hotelului (1957)
Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL/ AGERPRES ARHIVA

Ziarele vremii menționau și înzestrarea hotelului ”cu cele mai perfecționate aparate de gimnastică și masaje electrice”. De altfel, succesul său se datora și dineurilor sau îmbăierilor de seară, la care uneori nu se mai găseau locuri.

Cameră din hotel (1957)
Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL/ AGERPRES ARHIVA

De-a lungul timpului, hotelul de patru stele, cu 119 camere, a trecut prin mai multe reamenajări și reconsolidări, pentru a-și păstra prestanța și standardele de lux.

Recepția hotelului (1957)
Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL/ AGERPRES ARHIVA

Devenit după Revoluție ”un hotel modern într-o clădire istorică, o structură cu un echilibru perfect între tehnologie, confort și decorațiuni ce încearcă să reconstituie atmosfera vechiului București”, Lido a reprezentat o opțiune remarcabilă de cazare pentru străinii ce vizitau România.

Recepția hotelului (1957)
Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL/ AGERPRES ARHIVA

Numeroasele facilități: restaurantul Blanche, cu 90 de locuri; braseria; barul de zi Melody; clubul de sănătate, cu saună și jacuzzi; salonul de frumusețe; ”prima piscină cu valuri din Europa” și grădina de vară au făcut din Lido un etalon pentru peisajul turistic și de afaceri al Capitalei, chiar și în anii 2000.

Hotelul Lido (1996)
Foto: (c) AUREL VIRLAN/ AGERPRES ARHIVA

Hotelul i-a aparținut doctorului Constantin Angelescu Monteoru, demnitar în perioada interbelică. Intrat în proprietatea statului în anii ’50, la câțiva ani după Revoluție, hotelul Lido a ajuns obiectul unui litigiu și, în cele din urmă, a fost închis. Retrocedat urmașilor lui Constantin Angelescu, de câțiva ani, hotelul așteaptă revenirea la anii de glorie și reintrarea în circuitul turistic.

AGERPRES/ (Documentare-Roxana Mihordescu, redactor foto: Mihaela Tufega, editor: Irina Andreea Cristea)

Foto: (c) northafricaculture.com


Suprafața statului este de 2.381.741 kmp, iar populația numără 38,4 milioane de locuitori, de religie preponderent musulmană (99%). Capitala este Alger, oraș cu o populație de aproximativ 3,35 milioane de locuitori. Alte orașe importante sunt Oran (Ouahran), Constantine (Quacentina), Annaba, Blida. Limba oficială este araba, iar din 2002, limba berberă are statut de limbă națională. Se vorbește și limba franceză, fără a avea statut oficial.

Algeria este al doilea stat ca mărime din Africa. Relieful este dominat de deșertul Sahara (aproximativ 80% din teritoriu). Spre nord, deșertul este delimitat de munții Atlasul Saharian sau Marele Atlas (vârful Djebel Chelia — 2.328 m). Între acest lanț muntos și Micul Atlas (Tell Atlas; vârful Lella Khedidja 2.308 m), care se termină spre țărmul mediteranean, prin dealuri și câmpii, se desfășoară o zonă de podișuri înalte (1.000-2.000 m altitudine), presărate cu depresiuni în care s-au format lacuri sărate (chott-uri). În partea de sud-est, în interiorul Saharei, se înalță munții de origine vulcanică Hoggar, cu vârful Tahat (2.918 m), cel mai înalt din Algeria.

Foto: (c)www.assecaa.org


În primele secole înaintea erei noastre, numizii au creat Numidia, un regat berber, în zona de nord a actualului stat algerian. Mai târziu, în zona litorală s-au instalat, succesiv, cartaginezii, romanii, vandalii și bizantinii. În anul 46 î.e.n., Algeria este transformată în provincie romană, sub numele de Africa Nova. În 430, teritoriul este cucerit de vandali. În 681, arabii cuceresc provinciile bizantine, înglobându-le în Califatul Omeiad. Astfel, ocupația arabă a determinat convertirea populației autohtone berbere la islam și adoptarea limbii arabe. În 1510, regele Ferdinand al Spaniei cucerește orașul Alger. În 1519, Algeria intră sub stăpânirea Imperiului Otoman, până la colonizarea franceză, în secolul al XIX-lea. În 1710, Algerul a devenit autonom, iar din 1711, suzeranitatea Imperiului Otoman a devenit pur nominală. La 5 iulie 1830, Algerul este ocupat de francezi. În 1834, Franța își anexează teritoriile ocupate din Algeria, iar în 1881, Algeria era considerată parte integrantă a Franței.

În perioada 1942-1943, trupe americane și engleze aterizează în Algeria, iar Algerul devine cartierul general al trupelor aliate din Marea Mediterană. La 1 noiembrie 1954, Frontul de Eliberare Națională (FLN) a declanșat lupta armată de eliberare, acest moment fiind ales pentru sărbătoarea zilei naționale. În iulie 1962, în urma Acordului de la Evian, țara obține independența de stat. La 28 august 1963, Adunarea Națională Constituantă adoptă prima Constituție. La 15 septembrie, Ahmet Ben Bella este ales președinte al republicii. În 1964, președintele este înlăturat de la putere printr-o lovitură de stat organizată de colonelul Houari Boumedienne.

După ce, în 1956, au fost descoperite primele zăcăminte de țiței în Sahara, în 1965, statul încheie un acord cu Franța privind exploatarea rezervelor de petrol și gaze. În 1971, sunt naționalizate societățile petroliere franceze.

FLN a dominat scena politică cu statutul de partid unic până în 1988, când, în urma unor ample revolte populare generate de agravarea continuă a condițiilor de trai, guvernul a adoptat o serie de măsuri democratice: o nouă Constituție, sistem multipartit etc. Între partidele nou create se numără Frontul Islamic al Salvării (FIS), cu o puternică propagandă islamică. În iunie 1990, au loc primele alegeri locale libere, victoria revenindu-i FIS. În următorii ani, au loc o serie de conflicte și revolte cu fundamentaliștii islamici, iar în 1992, FIS este interzis. Situația a început să se restabilească la sfârșitul anilor ’90 și s-a consolidat treptat sub mandatele succesive ale președintelui Abdelaziz Bouteflika (1999, 2004, 2009), al cărui program a prevăzut restabilirea păcii și a ”concordiei civile”, consolidarea statului, relansarea economică, potrivit informațiilor prezentate în istoricul MAE.

Abdelaziz Bouteflika și-a asigurat un al patrulea mandat de președinte în urma alegerilor din aprilie 2014. Veteran al războiului de independență față de Franța, Abdelaziz Bouteflika a deținut funcția de ministru de externe timp de 16 ani, din 1979.

Algeria adăpostește multe urme ale trecutului: ruine impresionante din vremurile romane, precum cele de la Djemila și Timgad din capitală; un mausoleu numidian, în apropiere de Alger; vestigiile din Oran; cea mai veche așezare din țară — citadela Constantine; vechiul fort din El Golea, ”perla deșertului”. Algerul a păstrat multe alei în zig-zag, moschei, case de studiu și palate, cum ar fi Le Corbusier. Litoralul reprezintă o atracție pentru turiști, cu stațiunile Zeralda, Coasta Turcoaz, peninsula Sidi Fredj și plajele Les Andalouses, Canastel, Kristel, Mostaganem si Sablettes.

Foto: (c) tourism-in-algeria-2013.blogspot.ro

Clima este mediteraneană în nord, în regiunea de coastă și în Micul Atlas, cu veri călduroase și uscate și ierni blânde și ploioase. Diferențe mari de temperatură de la o zi la alta sau de la un anotimp la altul se semnalează în zona lacurilor sărate și în cea de deșert. Vegetația este de tip mediteranean în nord și xerofită sau absentă în zona de deșert.

Relații bilaterale între România și Republica Algeriană Democratică și Populară
Republica Algeriană Democratică și Populară și România au stabilit relații diplomatice, la nivel de ambasadă, la 14 aprilie 1962.

În perioada 13-15 ianuarie 2003, președintele Ion Iliescu a efectuat o vizită oficială în Algeria, la invitația omologului său, Abdelaziz Bouteflika.

Miniștrii Afacerilor Externe ai Algeriei au efectuat vizite în România, după cum urmează: Ahmed Attaf, în perioada 5-7 martie 1996, Abdelaziz Belkhadem, la 3 decembrie 2001 (cu ocazia Consiliului Ministerial al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa de la București), și Mourad Medelci, în zilele de 22 și 23 noiembrie 2011.

În zilele de 19 și 20 aprilie 2000, a avut loc vizita oficială în Republica Algeriană Democratică și Populară a ministrului Afacerilor Externe, Petre Roman, la invitația omologului său algerian, Youcef Yousfi.

Conform MAE, din momentul aderării României la UE, cadrul juridic al relațiilor comerciale cu Algeria este reglementat prin Acordul de Asociere a Algeriei cu Uniunea Europeană.Potrivit prevederilor acestui acord, într-un interval de tranziție, care se va întinde pe 15 ani de la data intrării sale în vigoare (1 septembrie 2005), barierele tarifare între semnatari vor fi diminuate în mod progresiv până la reducerea lor definitivă, urmând ca la orizontul anului 2020 să fie creată piața liberă algero-europeană.

În 2013, Algeria a fost al treilea partener al României în Africa, după Egipt și Maroc, valoarea schimburilor comerciale bilaterale ridicându-se la 507,0 milioane dolari (export — 506,19 milioane dolari, import — 0,87 milioane dolari). În Algeria, România a participat la construirea unor obiective economice, cum sunt barajul El Fakia, complexul de 3 200 de apartamente din orașul Saida, livrarea și instalarea de centrale telefonice etc.

AGERPRES/(Documentare — Roxana Mihordescu, Doina Lecea, editor: Irina Andreea Cristea)

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES ARHIVA

Statul se învecinează cu Kazahstan la nord, Uzbekistan la nord și nord-est, Afganistan la sud și sud-est, Iran la sud și Marea Caspică la vest. Cu o suprafață de 491.200 kmp, Turkmenistanul este dominat de deșert și are cea mai mică populație din cele cinci foste republici sovietice din Asia Centrală—5,2 milioane locuitori (ianuarie 2014).

Așgabat
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES ARHIVA

Capitala statului este la Așgabat, oraș cu o populație de aproximativ 700.000 de locuitori. Alte orașe importante: Turkmenabat, Dașoguz, Marî, Balkanabat, Turkmenbași. Limba oficială este turkmena, ce aparține ramurii oguze a limbilor de origine turcică, dar cu influență kâpceacă (cumană). Limba turkmenă actuală diferă cu mult de limba turcă vorbită în Turcia. Limba rusă este folosită ca limbă de lucru și mijloc de comunicare interetnică. Structura etnică este formată din turkmeni 78%, uzbeci 10%, ruși 7%, kazahi 2%, ucraineni 1%, azeri 1%, armeni 1%. Între cultele religioase, predomină islamismul 89% (musulmani sunniți), urmat de cel ortodox 10% și alte culte 1%. În țară există cinci triburi principale (Ahal, Teke, Yomut, Saryk și Ersary) și peste 45 de clanuri turkmene, răspândite și în afara țării, în primul rând în Afganistan, Irak, Iran, Turcia.

Moscheea ‘Turkmenbashi Ruhy Metjidi’ 
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES ARHIVA

Elementele definitorii pentru relieful țării sunt Marea Caspică, deșertul Karakum și Munții Kopet Dag. Litoralul turkmen la Marea Caspică este bogat în golfuri și peninsule. Deșertul Karakum, o întindere aridă cu altitudini sub 200 m, ocupă peste 80% din teritoriul țării. La granița de sud-vest cu Iranul se desfășoară cele trei lanțuri paralele ale munților Kopet Dag, la poalele cărora, în oaze, este concentrată o mare parte a populației. În sud-vest, se desfășoară masivele muntoase Balhanul Mare (1.860 m altitudine) și Balhanul Mic (1.777 m), în sud-est regiunea colinară Karabil, iar în extremitatea estică a teritoriului, la granița cu Uzbekistanul, Munții Kughitangtau.

În secolele VI-V î.e.n., teritoriul actual al Turkmenistanului a făcut parte din Imperiul Persan. În secolul al V-lea, încep să pătrundă populațiile turcice în Asia Centrală, iar din secolul al VIII-lea, triburile turcilor oguzi se stabilesc aici. În secolele IX-X, Statul Șamanizilor, desprins din Califatul Arab, își instituie controlul asupra întregii regiuni. În secolele XI-XV, turkmenii capătă individualitatea unui grup etnic aparte, iar în secolul al XIII-lea, Turkmenistanul este inclus în Imperiul Mongol al lui Ginghis Han. După 1360, teritoriul devine centrul imperiului lui Tamerlan. În secolul al XVI-lea, Turkmenistanul a făcut parte din hanatul uzbek al Saibanizilor. În secolul al XVIII-lea, Hanatul uzbek Buhara își extinde dominația asupra teritoriului.

În secolul al XIX-lea, începe expansiunea rusă în Asia Centrală, astfel că, între 1877-1888, regiunea intră sub dominația Rusiei. La 30 aprilie 1918, Turkmenistanul este integrat Republicii Sovietice Socialiste Autonome Turkestan, din cadrul Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse. Între 1918 și 1920, capitala Așgabad s-a aflat temporar sub controlul forțelor naționaliste, sprijinite de Marea Britanie. La 27 octombrie 1924, este proclamată RSS Turkmenă, republică unională din cadrul URSS.

Monumentul Independenței Turkmenistanului
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES ARHIVA

În mai 1990, turkmena este introdusă ca limbă de stat. La 22 august 1990, este semnată Declarația de suveranitate, iar la 27 octombrie este introdus regimul prezidențial. La 27 octombrie 1991, se adoptă Declarația de independență și o nouă denumire oficială a statului, Republica Turkmenistan. România a recunoscut independența statului, la 20 decembrie 1991. Alegerile prezidențiale au fost câștigate de Saparmurad Niazov, cu aproximativ 99% din voturi. Saparmurad Niazov a condus țara până la decesul său, în 2006.

Muzeul primului președinte al Turkmenistanului independent, din cadrul Centrului Național Cultural ‘Saparmurat Turkmenbasi’
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES ARHIVA

Președintele actual al țării este Kurbanguli Berdimuhamedov, care și-a asigurat un al doilea mandat de cinci ani, în februarie 2012, câștigând 97% din voturi. Kurbanguli Berdimuhamedov, născut în 1957, a preluat prima funcție în stat în februarie 2007, când a câștigat alegerile cu 89% din voturi.

Kurbanguli Berdimuhamedov, președintele Turkmenistanului
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES ARHIVA

Turkmenistanul este unul dintre cele mai bogate state în resurse energetice din bazinul Mării Caspice și Asia Centrală. Potrivit estimărilor autorităților turkmene, statul dispune de a cincea rezervă de gaze naturale, ca mărime, din lume.

Clădirea Parlamentului Turkmenistanului
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES ARHIVA

În gastronomia țării, produsele obținute de la cămile, vaci, capre și oi sunt transformate într-o varietate de lactate tradiționale (unt, smântână, iaurt). Totodată, carnea acestor animale stă la baza alimentației turkmene.

Relații bilaterale între România și Republica Turkmenistan

La 20 decembrie 1991, România a recunoscut independența de stat a Turkmenistanului, relațiile diplomatice între cele două state fiind stabilite la 21 iulie 1992.

La 16 noiembrie 1994, președintele României, Ion Iliescu, și cel al Republicii Turkmenistan, Saparmurat Niazov, au semnat, la București, Declarația privind relațiile de prietenie și colaborare între România și Republica Turkmenistan.

Președintele Republicii Turkmenistan, Saparmurat Niazov, a efectuat o vizită oficială în România, în perioada 15-17 noiembrie 1994, la invitația președintelui României, Ion Iliescu. La invitația președintelui Traian Băsescu, președintele Republicii Turkmenistan, Gurbangulî Berdîmuhamedov, a efectuat vizite oficiale în România în perioada 16-17 iulie 2008 și între 11-13 mai 2011.

Un moment semnificativ în relațiile cu Turkmenistanul a fost semnarea, la 22 iulie 2009, a Declarației Comune a președinților României și Turkmenistanului, care cuprinde ca element major al cooperării româno-turkmene stabilirea unui parteneriat energetic, reciproc avantajos, care să valorifice tradițiile României și Turkmenistanului în explorarea, exploatarea și transportul de gaze naturale și țiței, inclusiv prin transferul de experiență și utilaje și prin realizarea unor proiecte comune. Declarația comună a președinților României și Turkmenistanului a fost semnată cu prilejul vizitei oficiale pe care președintele României Traian Băsescu a efectuat-o în Republica Turkmenistan în perioada 21-22 iulie 2009, la invitația omologului său, Gurbangulî Berdîmuhamedov.

În perioada 11-12 octombrie 2012, președintele României, Traian Băsescu, a efectuat o nouă vizită oficială în Turkmenistan.

Președintele României, Traian Băsescu, a vizitat Muzeul Monumentului Constituției din Așgabat (2012)
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES ARHIVA

Potrivit MAE, în prezent, Turkmenistan este al doilea partener economic al României în Asia Centrală.

În 2013, volumul total al schimburilor comerciale bilaterale a fost de 18,49 milioane USD, din care 14,8 milioane USD — export și 3,69 milioane USD — import. Importul din Turkmenistan este constituit, în exclusivitate, din combustibili (motorină, gaz natural și gaz butan), în timp ce exportul României este reprezentat, în cea mai mare parte, din utilaje și echipament electric, precum și metale comune și articole din acestea.

La 31 decembrie 2013, în România erau înregistrate trei societăți comerciale cu un capital turkmen investit de 41,7 mii dolari USD (locul 125 în topul investitorilor străini la noi în țară).

AGERPRES (Documentare — Doina Lecea, Roxana Mihordescu, editor: Horia Plugaru)

Foto: (c) Ju Huanzong/XINHUA ARHIVĂ

Documentele audiovizuale, precum filmele, programele de radio și de televiziune, reprezintă patrimoniul nostru comun și conține înregistrări realizate în secolele al XX-lea și al XXI-lea. Ele contribuie la susținerea identității culturale a unui popor. Numeroase documentare, adevărate tezaure, realizate de la inventarea tehnologiilor pentru obținerea imaginii și a sunetului și până în prezent, au dispărut. Aceste tehnologii permit popoarelor lumii să-și împărtășească mai bine experiențele, creativitatea și cunoștințele acumulate. Patrimoniului audiovizual din lume este supus degradării fizice și uzurii și poate fi distrus complet dacă nu intervenim. Ziua Mondială pentru Patrimoniului Audiovizual este destinată a fi platforma pentru sporirea gradului de conștientizare la nivel mondial a importanței conservării documentelor care formează patrimoniul audiovizual.

Conferința generală a UNESCO din 2005 a declarat, prin Rezoluția nr 53, data de 27 octombrie — Ziua Mondială pentru Patrimoniului Audiovizual — pentru a marca adoptarea, în 1980 de către sesiunea 21 a Conferinței Generale UNESCO, a recomandării pentru salvgardarea și conservarea imagini în mișcare, dar și cu scopul de a atrage atenția asupra importanței documentelor audiovizuale ca parte integrantă a identităților naționale, dar și a valorii universale, menționând necesitatea urgentă de a le proteja.

Consiliul Coordonator al Asociațiilor Arhivelor Audiovizualului (CCAAA), compus din organizații non-guvernamentale (ONG) implicate în arhivarea la nivel mondial, a fost desemnat în 2006, cu prilejul celei de a 33 a sesiuni a Conferinței Generale a UNESCO, pentru a promova și a organiza celebrarea anuală a acestei zile. CCAAA face apel la instituțiile și persoanele active, care doresc să preia inițiativa organizării de evenimente mai mult sau mai puțin semnificative ca dimensiune (proiecții de filme, de imagini, seminarii, etc.)

AGERPRES/ (Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Horia Plugaru)

Foto: (c) Globi.ro

Este situată în Europa Centrală și are ca vecini Germania, Polonia, Slovacia, Austria.

Forma predominantă de relief este podișul, distingându-se două mari regiuni geografice: Masivul sau Patrulaterul Boem și Moravia. Masivul Boem, situat în vest, este un podiș vechi, de vârstă hercinică, puțin înalt (300-350 m; în sud, până la 700 m), cu aspect deluros, drenat de râul Vltava și afluenții săi, încadrat de o ramă montană joasă: Munții Sudeți/Sudety (vf. Snezka 1 603 m, alt. max. din Cehia), în nord-est, Munții Metalici/Krusne Hory (1 244 m), în nord-vest, Sumava (1 372 m), în sud-vest, și Colinele Ceho-Morave/Ceskomoravska Vrchovina (700-900 m alt.), în sud-est Moravia constituie un culoar mai jos, între Patrulaterul Boem și Slovacia, fiind formată din bazinul înalt al Odrei, în nord, și cel coborât al Moraviei, în sud, limitată, în est, de Carpații Albi/Bile Karpaty, pe care Cehia îi împarte cu Slovacia.

Foto: (c) turistik.ro

Clima este temperat-continentală, cu amplitudini termice accentuate (peste 20 de grade Celsius), ierni reci (-1,6 grade Celsius în ianuarie la Praga) și veri relativ răcoroase (19,2 grade Celsius în iulie la Praga); precipitațiile depășesc 750 mm în zona înaltă (peste 2 000 mm în Munții Sudeți) și ating 600-800 mm în zonele joase.

Bogata rețea hidrografică se distribuie în trei bazine: Marea Nordului (Elba/Labe, cu afluentul său Vltava), Marea Neagră (Morava, afluent al Dunării) și Marea Baltică (Odra). Pădurea de foioase cedează foarte repede în altitudine locul coniferelor (molid, brad, zadă, pin scoțian). Faună caracteristică Europei Centrale. Numeroase zone ocrotite.

Foto: (c) turistik.ro

Diviziuni teritoriale: împărțită în 13 regiuni administrative și capitala. Capitala este Praga iar principalele orașe: Brno, Ostrava, Plzen, Olomouc, Liberec, Hradec Kralove. Limba oficială: cehă.

Foto: (c) turistik.ro

Foto: (c) turistik.ro

Foto: (c) turistik.ro

Religie: 39,8% atei, 39,2% romano-catolici, 4,6% protestanți, 1,9% membri ai Bisericii Husite Reformatoare, 1,6% membri ai Bisericii Evanghelice; 0,5% membri ai Bisericii Evanghelice Sileziene; 3% membri ai Bisericii Ortodoxe; 13,4% indeciși.

Potrivit informațiilor MAE, la 28 octombrie 1918 s-a constituit statul independent cehoslovac, sub denumirea oficială de Republica Cehoslovacă. După cel de-al Doilea Război Mondial, a fost instaurat regimul comunist, care s-a prăbușit la sfârșitul anului 1989, prin mișcarea populară cunoscută sub numele de ”Revoluția de Catifea”. La 1 ianuarie 1993, Cehoslovacia s-a divizat în Republica Cehă și Slovacia. Republica Cehă a aderat la NATO în 1999 și a devenit membră a Uniunii Europene în 2004.

Republica Cehă a aderat în mai 2004 la Uniunea Europeană și la 27 decembrie 2007, la Spațiul Schengen. În perioada ianuarie-iunie (semestrul I) 2009, Republica Cehă a deținut Președinția UE.

Prioritățile de politica externă ale guvernului ceh sunt: contribuție activă la activitățile UE, consolidarea legăturilor transatlantice, menținerea și dezvoltarea relațiilor cu vecinii.

Forma de guvernământ: republică parlamentară. Șeful statului: Milos Zeman (8 martie 2013). Președintele este ales pentru o perioadă de cinci ani (nu poate servi mai mult de două mandate consecutive). Ultimele alegeri prezidențiale au avut loc în perioada 11-12 ianuarie 2013 și 25-26 ianuarie 2013. Următoarele sunt programate pentru ianuarie 2018. Premier: Bohuslav Sobotka (17 ianuarie 2014). Premierul este numit de președinte.

Parlamentul este bicameral și este compus din Senat (81 de locuri; membrii sunt aleși prin vot popular pentru o perioadă de șase ani) și Camera Deputaților (200 de locuri; membrii sunt aleși prin vot popular pentru o perioadă de patru ani). La finele lunii ianuarie 2014, președintele Zeman a numit guvernul rezultat în urma alegerilor legislative anticipate desfășurate la 25 și 26 octombrie 2013.

Praga este considerată o capitală modernă, renumită pentru farmecul său. Cine dorește să descopere bogăția culturală și tradițiile acestei țări călătorește dincolo de capitală și admiră peisajul variat ce constă în munți, câmpii, păduri și ferme.

Multe dintre orașele Cehiei sunt bogății de arhitectură și artă medievală, barocă și art-nouveau. Orașele-stațiuni medievale ale Boemiei și satele Moraviei oferă peste 100 de castele, de la fortărețe încețoșate, până la castele ale aristocraților și impresia unei incursiuni în lumea unui muzeu în aer liber. Printre zonele cele mai frumoase ale Cehiei se numără văile râurilor Vltava (Moldau) și Elba (Labe), peisajul deluros și munții.

Principalele atracții turistice: turnul Petrin; Cesky Krumlov; Osuarul Sedlec sau Kostnice; orașul Karlovy Vary cu arhitectura gotică și barocă ce domină centrul istoric; castelul Karlstejn, despre care se spune că ar fi cel mai frumos castel al Cehiei, această fortificație datând din secolul XIV; orașul minelor de argint Kutna Hora, dominat de catedrala gotică listată ca patrimoniu mondial de către UNESCO; secretele fabricii de bere Budweiser Budvar din Ceske Budejovice; frumoasele biserici din orașul Brno; Muzeul Moraviei; castelul gotic Spilberk.

Telc, unul dintre cele mai frumoase exemple de oraș renascentist în Europa și un loc declarat patrimoniu mondial de către UNESCO. Orașul a fost reconstruit după un incendiu în 1530. Piața din centrul orașului este înconjurată de arcade medievale și case cu frontoane.

Între alte obiective turistice se numără: orașul Plzen, Muzeul Berii și Galeriile Zapadoceske. La fabrica de bere Plzensky Prazdroj vizitatorul poate vedea cum se fabrică berea originală Pilsner; castelele de poveste ale Cehiei — Bitov, Bouzov, Cesky Sternberk, Krivoklat, Konopiste, Loket și Pernstejn; colecția de artă de la Castelul Arhiepiscopal din Kromeriz; orașul universitar Olomouc care se remarcă prin parcuri, biserici baroce, sculpturi și fântâni; regiunea Hana ce înconjoară orașul conține multe sate în care au loc festivaluri ale recoltei; drumețiile în pădurea Sumava, cel mai mare parc național din țară. Parcul include lacuri glaciare, zone cu păduri virgine și monumente istorice importante.


Foto: (c) turistik.ro

Foto: (c) turistik.ro

În ceea ce privește gastronomia cehă, ea este marcată de multe feluri de mâncare din carne. Cea de porc este foarte populară, dar și vita și puiul sunt obișnuite. Se servește vânat, iepure și rață, iar peștele este mai rar întâlnit, exceptând șprotul proaspăt și crapul, care se servește de Crăciun.

Relații bilaterale între România și Republica Cehă

România și Cehoslovacia au stabilit relații diplomatice la 30 ianuarie 1920. La 1 iulie 1939, în urma ocupării Cehoslovaciei de către Germania (15 martie), relațiile diplomatice dintre România și Cehoslovacia au fost întrerupte, acestea fiind reluate la 7 iunie 1945, la nivel de reprezentanță politică, și ridicate la nivel de ambasadă, la 1 decembrie 1947.

La 21 august 1968 a avut loc invazia Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varșovia. Singura țară membră a Tratatului care a refuzat să participe la actul de agresiune, condamnându-l în mod public, a fost România.

La 20 aprilie 1990 a fost adoptat noul nume al statului — Republica Federativă Cehă și Slovacă. Potrivit MAE, la 18 decembrie 1992, România a fost printre primele state care au recunoscut Republica Cehă ca stat suveran și independent, în urma divizării Cehoslovaciei, cu efect începând din 1 ianuarie 1993.

Tratatul privind relațiile de prietenie și colaborare între România și Republica Cehă a fost semnat, la București, la 22 iunie 1994, cu prilejul vizitei oficiale a președintelui Republicii Cehe în România, Vaclav Havel (21-23 iunie). O nouă vizită efectuată de președintele ceh Vaclav Havel a avut loc la 18 mai 2000. Președintele Republicii Cehe, Vaclav Klaus, a efectuat în perioada 10-12 iulie 2006 o vizită oficială în România, la invitația omologului său, Traian Băsescu, iar la 10 decembrie 2008, președintele Vaclav Klaus, aflat în vizită privată în România, a avut, la Palatul Cotroceni, convorbiri cu președintele Traian Băsescu. La 20-22 mai 2014, președintele Cehiei, Milos Zeman, a efectuat o vizită oficială în România.

Ceremonia primirii oficiale de către președintele Traian Băsescu a președintelui Republicii Cehia, Milos Zeman, aflat în vizită oficială în România.

Foto: (c) Alex MICSIK / AGERPRES ARHIVĂ

Președintele Republicii Cehia, Milos Zeman (stg.), și președintele Traian Basescu (dr.), la fotografia oficială, în Holul de Onoare al Palatului Cotroceni.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES ARHIVĂ

Președintele Republicii Cehia, Milos Zeman (stg.), este primit de premierul Victor Ponta (dr.), la Palatul Victoria.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES ARHIVĂ

Președinții României, Emil Constantinescu și Ion Iliescu au efectuat vizite oficiale în Cehia, în perioada 10-11 martie 1997, respectiv 6-8 aprilie 2004. În zilele de 15 și 16 iulie 2009, președintele României, Traian Băsescu, a efectuat o vizită de stat în Republica Cehă, la invitația omologului său, președintele Vaclav Klaus. La 23 decembrie 2011, președintele României Traian Băsescu și fostul șef al statului Emil Constantinescu au luat parte, la Praga, la funeraliile fostului președinte ceh Vaclav Havel, care a decedat pe 18 decembrie 2011, la vârsta de 75 de ani.

La nivelul primilor-miniștrii, au efectuat vizite oficiale în România: Vaclav Klaus, în perioada 7-8 noiembrie 1993, Milos Zeman, între 18-19 martie 1999, și Vladimir Spidla, în perioada 15-16 martie 2004. La 1 iunie 2012, premierul Cehiei, Petr Nacas, s-a aflat la București, unde a luat parte la conferința la nivel de prim-miniștri din statele membre ale grupului “Prietenii coeziunii”, pe tema Cadrului Financiar Multianual UE 2014-2020. În perioada 25-26 noiembrie 2013 a avut loc vizita la București a prim-ministrului Republicii Cehe, Jiří Rusnok, cu ocazia reuniunii șefilor de guverne din statele Europei Centrale și de Est și din Republica Populară Chineză.

Prim-miniștrii români s-au aflat în Cehia, în vizite oficiale, după cum urmează: Nicolae Văcăroiu, în perioada 24-25 octombrie 1994, Mugur Isărescu, în perioada 8-9 octombrie 2000, Călin Popescu-Tăriceanu, la 22 ianuarie 2008.

Totalul schimburilor comerciale se situa, la 31 decembrie 2013, la valoarea de 2484,5 milioane euro, din care 987,5 milioane euro — exporturi și 1497,0 milioane euro — importuri.

La 28 februarie 2014, erau înregistrate în România 814 societăți comerciale cu participare cehă, având un capital social subscris de 544 milioane de euro, Republica Cehă ocupând locul 16 în topul țărilor investitoare în România.

AGERPRES (Documentare — Suzana Cristache Drăgan, Doina Lecea; editor: Horia Plugaru)

Foto: www.worldpsoriasisday.com

În această zi se desfășoară campanii, manifestări și evenimente menite să aducă în atenția publicului larg problematica tuturor persoanelor afectate de această boală.

Tema aleasă pentru 2014 reprezintă un îndemn: “Să construim o lume mai bună pentru persoanele cu psoriazis”. Prin campania desfășurată pentru a marca această zi se atrage atenția asupra implicațiilor pe care le presupune această maladie, severitatea ei, precum și îmbunătățirea înțelegerii acestei boli de către forurile sanitare autorizate și autorități, atât la nivel național, cât și internațional, pentru a putea oferi celor care trăiesc cu această boală o schimbare pozitivă, prin accesul la tratamente și medicamente mai eficiente. În prezent, există posibilitatea aplicării unui tratament personalizat pentru fiecare pacient. În plus, sprijinul moral al celor apropiați este vital pentru bolnavii de psoriazis.

Potrivit Federației Internaționale a Asociațiilor Psoriazis, la nivel mondial, peste 125 milioane de persoane suferă de psoriazis/artrită psoriazică. Psoriazisul afectează între 1,5-3% din populația Americii de Nord și a Europei, cu incidență mai crescută în Danemarca și alte țări ale Europei de Nord. Incidența minimă este în Asia Centrală și de Est, unde cifrele sunt sub 0,4%. Există un vârf al incidenței bolii în ultima perioadă a adolescenței sau în jurul vârstei de 20 de ani, iar un alt vârf, la pacienții care au împlinit 50 de ani.

În fiecare an se desfășoară o reuniune a donatorilor, a celor care sprijină cercetările în domeniu și pe cei suferinzi. FIAP prezintă în cadrul acestor reuniuni ultimele descoperiri în domeniu și noile metode de luptă împotriva bolii. Sunt prezentate de asemenea metodele, instrumentele și strategiile cele mai eficiente în educarea, conștientizarea și informarea comunităților asupra a ceea ce înseamnă psoriazis, pentru a putea obține din partea acestora colaborarea în realizarea pentru persoanelor cu psoriazis a celor mai bune condiții de viață, cât mai apropiate de cele normale. Pentru prea mult timp, psoriazis/artrita psoriazică au avut o prioritate scăzută. Din mai 2014 această afecțiune a fost votată la nivel mondial în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății pe lista bolilor grave.

Societatea Română de Dermatologie (SRD) a anunțat susținerea zilei în 2014 printr-o conferință de presă în București, pentru a face cunoscute ultimele noutății în domeniu. SRD aduce în atenția opiniei publice această zi și la nivel național prin manifestări locale în principalele centre dermatologice din țară, precum Cluj Napoca, Craiova, Constanța, Iași, Târgu Mureș, Sibiu, Oradea, Timișoara, cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului. Cu acest prilej va fi lansată o nouă campanie de educare și informare, intitulată generic “Apropierea nu este contagioasă!”, prin care românii sunt invitați să fie solidari cu pacienții afectați de psoriazis, înțelegând că această afecțiune nu este contagioasă. De asemenea, vor fi prezentate și rezultatele campaniei derulate anul trecut, campanie care a generat o creștere remarcabilă a adresabilității la medic.

Statisticile Societății Române de Dermatologie legate de această afecțiune arată că în țara noastră 400.000 de români suferă de această boală. Oficial, peste 2% din populația României suferă de această maladie a pielii, însă dermatologii atrag atenția că numărul real de bolnavi este mult mai mare. În plus, se constată și o scădere a vârstei îmbolnăvirilor, până către 15 ani. România se situează și la acest capitol pe unul dintre primele locuri în Europa.

Psoriazisul reprezintă o afecțiune cronică severă, inflamatorie și proliferativă și determinată genetic. Este o boală sistemică, însemnând că are multiple manifestări și comorbidități, din păcate nu se oprește doar la nivelul pielii, ea putând afecta în diverse feluri și alte organe. Fiind o afecțiune cu debut la orice vârstă și incidență egală pe sexe, psoriazisul presupune existența unor leziuni eritemato-scuamoase tipice localizate pe scalp și zonele de extensie (coate, genunchi). Deși cei mai mulți pacienți prezintă forme ușoare care pot fi tratate topic, 15-25% din cazuri sunt moderate și severe determinând un marcat disconfort fizic, un stres psiho-social sever și în final un impact negativ asupra calității vieții pacientului. Psoriazisul nu e o boală mortală, dar marginalizarea pacientului o poate transforma.

Cauzele care pot produce psoriazis nu sunt pe deplin elucidate, dar se cunosc o serie de factori declanșatori implicați precum: stresul (stările conflictuale, depresia), traumatismele, factori ambientali, infecțiile, anumite medicamente.

Federația Internațională a Asociațiilor Psoriazis (IFPA) are ca membrii asociații de pacienți din întreaga lume.

AGERPRES/ (Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu)